vineri, 30 iulie 2010

Obsesie cu astrologie

Acum mai bine de 10 ani, chiar vreo 14, cred, am fost solicitata sa fac un horoscop unui barbat din Iasi. De unde aveam eu sa stiu ca va urma un fel de lunga... nu stiu cum sa-i zic... prietenie, in nici un caz, dar relatie profesionala, poate fi un termen potrivit. De cate ori omul avea o noua amica, voia sa-i fac si horoscopul ei, si apoi studiul de compatibilitate intre ei doi. Omul voia sa se insoare. Nimic anormal pana aici,  doar ca tot dadea peste fete nepotrivite. La inceput, in primii ani, el era cel care le dadea papucii, pe motive poate inventate, poate reale. Apoi situatia incepuse sa se inverseze.

Dupa cativa ani, imi cerea in mod expres sa-l ajut, pe un ton oarecum superior, sa-i onorez cerinta de urgenta, ca el imi plateste dublu. Nu am acceptat asta, pentru ca efectiv nu aveam cum sa fac ce-mi cerea, ar fi insemnat sa nu mai merg la scoala vreo doua zile ca sa-i fac lui horoscoapele cerute. Pana la urma accepta in conditiile mele, dar numai dupa ce insistase revoltator de mult in a ma determina sa accept sa lucrez cand voia el.

La un moment dat, coincidenta sau nu, aparitia lui fizica in casa mea a avut niste urmari neplacute si ciudate. Iarasi coincidenta, la vremea aceea m-am aflat intr-una din cele mai negre perioade din viata mea. Ma rog, lucrurile au reintrat in normal, eu i-am cerut sa nu mai vina la mine cu solicitari din astea decat dupa ce se insoara. Bineinteles, tot nu s-a insurat ba chiar a intalnit o fata care i-a dat sperante foarte mari si l-a lasat cu buza umflata maritandu-se cu altul dupa ce se logodise cu el - cel putin asta a fost varianta spusa de el.

Era disperat, si il inteleg. Nu stiu daca a meritat ceea ce i s-a intamplat, desi e o vorba - destul de idioata, parerea mea - care zice ca tot ceea ce ti se intampla in viata este pe merit, indiferent ce crezi tu personal.

Apoi, recunosc ca in dorinta de a scapa de el l-am pasat unei cunostinte din Bucuresti cu calitati de clarviziune, care dupa mai multe convorbiri telefonice - omul era foarte insistent, deplasat de insistent chiar - femeia mi-a zis pe sleau ca tipul e nebun. Acuma, ce sa zic? Bolnav, nu era, dar ceva probleme la mansarda, de mult imi dadusem si eu seama ca avea. Si i-am si spus-o de mai multe ori, trimitandu-l la un psiholog, dar, neah :) stiti voi, nimeni nu ia in seama chestiile astea, din pacate. 

M-a contactat iarasi la cateva zile dupa ce amica mea din capitala l-a refuzat dur, de data asta prinzand si eu curaj sa-i spun in faţă sa inceteze colaborarea cu mine. N-a inteles ca nu doresc sa devin astrologul personal al nimanui, ca nu mi se pare deloc normal sa depinzi de diferite forme de divinatie - el mergea si la alti astrologi, si la tarotiste, din cate mi-a zis - ca era cazul de acum sa punem punct acestei legaturi care devenise de mult deranjanta si daunatoare pentru mine, cel putin. 

Iar acum 2 ore ma suna din nou..... fireste, am refuzat din nou. 
Desi nu am pretentia ca-l cunosc, cu toate ca ne stim de 14 ani, daca si in viata particulara este la fel de sâcâitor si de obsedat de cate ceva (in loc să fie el insusi si sa-si ia viata in propriile maini, nu sa astepte sa se implineasca ce zice horoscopul, sau Tarotul, sau zatul de cafea, sau mai stiu eu de ce feluri de ghicit este el dependent), inseamna ca exista cel putin un motiv serios pentru care femeile din viata lui sa nu-si doreasca sa-l aiba  pentru prea multa vreme in preajma.



joi, 29 iulie 2010

Wiskasu' meu drag ...

Pisica mea cea mai "a mea" de trei zile nu a mai venit acasa. Cea mai "a mea" pt ca mi-a fost daruita acum 4 ani. A mai lipsit ea de acasa cate o zi-doua, dar deja azi e a patra zi si nu sper sa mai vina vreodata.

Te pup in gand, Wiskas, pisica mea draga!


later edit: de fapt, a revenit, batuta, slaba si ranita la botic si o lăbuță, dupa 11 zile... Cine stie, bietul animal, prin ce a trecut...

si mai later edit - Wiskas a plecat la stele pe 3 septembrie 2019. Avea 13 ani si jumatate, si a suferit de un fel de cancer in zona boticului sau la gat care i-a deplasat incet mandibula pana cand nu a mai putut sa manance si sa bea apa deloc..... N-am avut puterea s-o duc la eutanasiat, n-am putut sa-i curm eu zilele.... Iarta-ma pisica draga!




vineri, 23 iulie 2010

Entitati din invizibil - partea a doua


Cum ziceam, raspunsul primit de useritza respectiva, de la o alta forumista: 

Da, exista multe emisiuni pe tema asta. Dar cand ti se intampla tie, e cu totul altceva pentru ca, intotdeauna cand auzi de la altii, e ca o poveste. Cand traiesti pe pielea ta este mult mai ........ nu stiu cum sa spun. 

Poate o sa par nebuna, dar cand eram copil si bunicul meu a murit, il vedeam mereu prin jurul casei. O strigam pe bunica si-i spuneam: "Uite, buni, nu mai fii trista, ca bunicu'-i aici!" Bunica se supara si-mi spunea sa nu mai vorbesc prostii. Nu stiu cum sa spun..... e un sentiment pe care mi-l aduc aminte si acum: eram deznadajduita, trista, confuza fiindca nu ma credeau cei mari. Si nu intelegeam cum de numai eu vad. 

Cu timpul, cand am crescut, am incetat sa-l mai vad, dar imi aparea mereu in vise. Atunci stiam ca trebuie sa dau pomana si, daca faceam asta, o perioada nu mai visam nimic. Apoi iar si iar...... Pana intr-o noapte cand, acum cativa ani, in vis, bunicul a aparut ca din senin si m-a imbratisat. Am simtit o iubire imensa. Eram atat de fericita ca sunt cu el..... Atunci mi-a zis ca el a fost cu mine mereu si ca stie tot ce am facut. Mi-a mai zis ca e ultima oara cand ne vedem, pentru ca trebuie sa plece. 

Cand m-am trezit aveam lacrimi in ochi. Cred ca am plans in somn. Fusese atat de real, Doamne, nu puteam sa cred ca am visat! Si totusi, nu stiu daca a fost doar un vis pentru ca, intr-adevar, asa cum mi-a zis el, nu l-am mai visat niciodata, nu l-am mai simtit niciodata...... pur si simplu a plecat. 

Acum imi lipsesc visele acelea pentru ca era singurul mod de a ma intalni cu bunul meu, insa ma incalzesc cu gandul ca, intr-un fel mi-a vegheat copilaria.

joi, 22 iulie 2010

Entitati din invizibil - partea intai


Am gasit mai demult pe un forum un fir de discutie cu doua postari foarte interesante. O useriţă povestea:

Cred ca acest subiect este relativ, ca si cum am discuta despre culoarea preferata.
Eu cred cu tarie in viata de apoi si voi crede mereu, dar cunosc persoane care nu o fac si sunt foarte sigure in privinta asta. Insa pe mine nu ma poate convinge nimeni sa-mi schimb parerea. Am trait 25 de ani intr-o casa bantuita de fostul proprietar, decedat in conditii suspecte. Il vedeam pur si simplu, fara sa stiu cine este, si mi-era ingrozitor de frica de el. 

Eu fac parte din generatia copiilor crescuti cu cheia la gat, pe atunci nu erau la moda after-school-urile, dar nici mamicile nu mai erau casnice de mult. Asa ca, dupa scoala veneam acasa si stateam singura toata ziua. In casa ACEEA! Am avut "n" experiente ciudate, infricosatoare, si ai mei parinti imi spuneau mereu ca nu se poate sa fie altceva decat imaginatia mea de copil. Dar cand treaba s-a agravat si geamurile au inceput sa se deschida si sa se inchida singure, luminile la fel, lucrurile sa se miste, ai mei au inteles. 

Discutand cu o vecina care l-a cunoscut pe acel om, i-am descris exact persoana pe care o vedeam, iar ea s-a cutremurat: "De unde stii tu cum arata dl Sandu? A murit inainte sa vii tu pe lume". Asa mi-a spus. Apoi mi-a mai zis ca si ei i-a aparut vreme de un an de zile. In fine........s-au mobilizat amandoua, mama mea si vecina, au facut sfeştanii, au dat pomeni, au facut ceea ce se face dpdv al credintei noastre, si problema a disparut. Nu l-am mai vazut, nu l-am mai auzit niciodata. Nu era un spirit periculos, era doar un suflet pentru care nu se mai ruga nimeni si pe care nu-l mai ajuta nimeni sa-si afle linistea. In momentul in care s-a facut ceva pentru el, s-a linistit.
Desigur, este doar o experienta traita de mine. Cu siguranta "expertii" pot contraargumenta toata povestea mea. Insa eu stiu ce am trait si nu ma poate clinti nimeni: DA, exista viata dupa...... Doar ca nu s-a intors nimeni sa ne spuna, iar noi suntem obisnuiti sa credem doar ceea ce vedem. Dar intuitia ce ne spune??....... (Sau nici ea nu exista?)


Nu comentez nimic.  Maine postez raspunsul primit de ea.





marți, 20 iulie 2010

Madalina ...

Citesc mesajele care-mi parvin de pe grupurile de astrologie si nu pot sa nu observ câtă vâlvă creeaza trecerea celei care a fost Madalina Manole. Parerea mea este ca un suflet care nu are liniste, face in asa fel incat sa iasa la iveala adevarul, nelinistindu-ne si pe noi, intr-o oarecare masura.

Recunosc ca nici eu nu m-am putut abtine macar cateva zile - asa se cade, zice-se - sa nu ridic tema ei astrologica de nastere si sa nu incerc sa vad semne prevestitoare ale tragediei. Si ce vad? In primul rand predispozitia catre probleme nervoase, sau psihice, sau cum vreti voi sa le numiti, instabilitate mentala, limitare in cariera, un yod care are in varf pe Lilith in exaltare in Berbec, si care, colac peste pupaza, se afla in celebrul grad 22, despre care Nikola Stojanovici spune ca este grad de crima comisa ori suportata (sinuciderea este tot o crima, dar asupra propriei persoane).

O sa fac zilele astea o analiza ceva mai amanuntita, poate mai mult din punct de vedere karmic, asa cum m-am obisnuit in ultima vreme datorita raspunsurilor pe care le dau pe portalul acasa.ro.


Va pup!

vineri, 16 iulie 2010

Nu voiam...

... nu voiam sa scriu despre moartea Madalinei Manole, dar nu pot sa nu ma gandesc ca daca alaltaieri se vorbea despre faptul ca a fost gasita intr-o balta de sange lovita la cap, ieri si azi acest amanunt a fost complet evitat. 
Daca s-a stabilit ca a fost siunucidere, ancheta de ce continua? De ce s-a cerut caseta cu filmarea camerei de supraveghere? Ce rost are sa stii la ce ora au venit acasa cei doi, daca ea a ales asa? 

Nu pot sa nu revad in minte emisiunile si stirile de zilele astea. S-a spus ca sotul ei nu ar fi fost acasa in noaptea aceea, apoi nu s-a mai repetat stirea. S-a spus initial ca acum 3 saptamani nu a fost tentativa de sinucidere ci intoxicatie cu paracetamol, si ca ea a fost internata la Floreasca, ulterior s-a batut moneda pe varianta tentativei, si pe informatia ca ar fi fost internata la o clinica particulara. Un criminalist invitat la Realitatea TV a aratat de ce ipoteza sinuciderii nu prea sta in picioare, ulterior s-a evitat reluarea declaratiilor dansului. Purtatoarea de cuvant a Politiei a spus ca sms-ul a fost gasit pe mobilul sotului Madalinei, ulterior s-a afirmat ca de fapt au fost 2 sms-uri, ca in final sa ramana valabila aiuritoarea varianta cu sms-ul trimis pe propriul ei telefon. Ca nu este obligatoriu ca ea sa-l fi scris si trimis, nici asta nu se mai spune.

Si multe alte confuzii, poate intentionate, poate nu. Mie mi se pare ca se incearca a se ascunde ceva, cel putin pe moment.

edit: duminica, 18 iulie.

Am vazut in presa online acele poze facute inainte de lansarea ultimului album, care lansare nu a mai avut loc. Mada era foarte, foarte trista, si ochii, privirea, ii era ratacita. Din pacate am cunoscut bine de tot doua persoane cu schizofrenie, si exact acea privire dusa o aveau si ei in perioadele de criza. Pacat ca nimeni din cei din familie nu au observat-o ca se pierde, acum exista tratamente eficiente pentru orice suferinta psihica.
Unele femei fac acest gen de depresie severa si la instalarea pre-climacteriului.

Pacat!



Un print screen cu poza care m-a determinat sa cred in suferinta psihica a Madalinei.


joi, 15 iulie 2010

Creta in imagini - a doua parte


Toate pozele se maresc cand dati click pe ele


Flori, la manastirea Kera si apoi in zona pesterii lui Zeus.




Stanga - Ianis, in autocar. Dreapta - palmier batran in parcul central din Atena.







Stanga - excursionistii in satul Sissi.


Dreapta - in Matala, o grecoaica imbracata ca in perioada minoica, prelucrand manual bijuterii in stil antic.




Pisicile din Creta - blande, slabe si lunguiete :)







Stanga - vasul de croaziera, la plecare.

Dreapta - fantana in zona comerciala din Chania. 





Imagini de la acvariul din Hersonissos.








Stanga - Rethymno, vazut din fortareata venetiana.


Dreapta - zona portuara din Iraklion.



Si cu aceasta serialul despre excursia din insula Creta se incheie aici. Multumesc, Omnia Turism.

miercuri, 14 iulie 2010

Adio, Madalina

Nu stiu ce te-a determinat sa faci asta. Dar acum... privirea ta blanda si surasul cald sunt la ceruri.

Dumnezeu sa te odihneasca in pace, chiar daca tu ai vrut asa.



marți, 13 iulie 2010

Palatul din Knossos (Creta 2010)

Era ultima dimineata petrecuta in Hersonissos. Am moţăit până mai târziu, am luat ultimul mic dejun la hotel, apoi am pornit-o către sala de internet unde am stat o ora. Mi-am plimbat picioarele in Mediterana si am revenit acasa unde incepusem deja sa-mi fac bagajul cu cateva zile în urmă. Am mai pus ce era de pus, am lasat pentru bagajul de mana hainele de a doua zi, pe vapor, harta Iraklionului data de Ianis excursionistilor in primele zile, ceva de mancare si apa. Eram gata. La ora 12 am plecat catre Iraklion, luandu-ne ramas bun de la gazdele noastre din Hotelul Ilios.

Palatul din Knossos (Creta 2010)

Palatul din Knossos (Creta 2010)

Cand am ajuns la Palatul din Knossos simteam ca timpul nu mai exista. Treceam printre coloane si prin salile imensului palat impregnandu-ma cu energia lor, nu stiam pe unde calc. Aveam impresia ca zbor, la fel cum odinioara Dedal si fiul sau Icar, evadasera din labirintul ingrozitorului Minotaur. Legendele Olimpului, pe care cu nesaţ le tot citeam si reciteam in copilarie, erau acum atat de vii. Vocea calda a lui Ianis povestindu-ne versiunea lor adevarata revenea din memoria din ultimele zile, de la microfonul autocarului. Timpul ramasese suspendat.

In imaginea din stanga este o replica fidela din lemn a tronului de piatra a regelui Minos gasit in palat.

Dupa ce mi-am luat portia de antichitate si mi-am reincarcat bateriile sufletului, m-am asezat cuminte pe o piatra sa mananc un sandvis in loc de masa de pranz, dupa care autocarul a pornit spre oras, la Muzeul Civilizatiei Minoice, care pe mine una, m-a dezamagit cu singura lui sala ingusta, cu putine exponate.


La sfarsitul celor 5 minute de vizitare, Ianis ne-a spus ca pana la 8 si jumatate seara, cand aveam sa ne imbarcam pe ferry boat, eram liberi. Cred ca fusesem singura care luasem harta orasului cu mine, asa ca Alia, dna profesoara de biologie din Brasov, prietena dansei, dna doctor, surorile din Braila si dna din Petrosani au format o trena in urma hartii mele in urmatoarele ore de canicula. Cand au inteles care este zona in care se pot desfasura, m-au lasat in pace sa vizitez ce mai aveam eu de vizitat. Adica vestigiile fortaretei venetiene de aici, zona portuara, un Starbuck's Caffe in care am baut un frappe cu gust mai mult de apa chioara decat de cafea si am mancat o prajitura la care visasem tot sejurul, o biserica frumoasa unde niste caini m-au alungat latrand la mine de mama focului (probabil ca avand acasa 4 bucati de pisici toate hainele mele miros a pisica, stiu si eu?! smiley emoticons

Primaria din Iraklion.

Palatul din Knossos (Creta 2010)

O ancora veche in interiorul fortaretei.

Palatul din Knossos (Creta 2010)


Palatul din Knossos (Creta 2010)

In dreapta jos, un moment de respiro si de racorire, intr-o biserica gasita in drumul nostru prin zona portuara si comerciala a Iraklionului. Alia in prim plan, si surorile din Braila.



Palatul din Knossos (Creta 2010) Pe la ora 5 deja eram stoarsa de puteri din cauza caldurii. M-am indreptat pleostita catre port, am vazut autocarul deschis, dar nu am putut intra in el pt ca soferii dormeau dusi cu picioarele barând culoarul, si m-am dus in sala de asteptare din port, micuta dar dotata ca intr-un aeroport, unde era bine si racoare.

Seara, pe ferryboat, am mancat, am facut un dus bun si m-am culcat instant, oarecum trista ca se terminase concediul meu prin civilizatia minoica.

A doua zi ma trezeam in Atena, pe care aveam s-o parasim imediat, sa traversam ce mai era de traversat din Grecia, sa tranzitam Bulgaria, si, pe la 2 dimineata, sa ajungem dupa o noapte prost dormita in Piata Victoriei de unde si incepusem calatoria.
Am coborât agale, mi-am luat amfora de pe pijamaua dlui sofer, care cu multa amabilitate mi-a pus-o acolo ca sa nu se sparga, si, dupa un ultim schimb relativ acid de replici cu Ianis (nici nu mai stiu de ce ne-am ciorovait, probabil de nesomn), m-am urcat in taxi si m-am indreptat catre casa Elei, prietena mea, unde m-am odihnit. Abia a doua zi am ajuns, in sfarsit, acasă.

Va pup!



luni, 12 iulie 2010

Ziua a opta (Creta 2010)



Si a venit si ziua de luni. La aceea din excursie, mă refer. Bani tot nu aveam, dar stateam ca pe ace asteptand telefonul lui taica'meu sa-mi spuna ca mi-a depus suta de euro.

Dimineata dupa micul dejun ne-am urcat in autocar si am pornit catre Fodele, satul unde in mod oficial se zice ca s-a nascut pictorul El Greco. In drum catre casa memoriala, despre care ni s-a spus ca nu contine cine stie ce, am dat peste o bisericuta de piatra in care am intrat - nu erau decat zidurile si un ghid cu alură de sud-american, parca era un aztec poposit din greseala in Creta. El ne-a explicat ca biserica aceea fusese construita in sec. 11 din caramida bisericii vechi, din sec. 5, ale carei ruine se mai vedeau in partea din spate si intr-un sir de caramizi care acum formau o banda transversala de dale la mijlocul bisericii.





Apoi ne-am continuat drumul in urcus catre casa lui El Greco.

Ziua a opta (Creta 2010)

Dupa vizita la Fodele ne-am continuat drumul catre Hania, sau Chania, unul din orasele mari ale Cretei. Deja era un soare dogoritor, eu zbârnâiam sa gasesc un bancomat pentru ca primisem telefonul asteptat si stiam ca mi s-a acordat transa de imprumut care avea sa devina nerambursabila datorita negocierilor dure ale maică'mii, asa ca iar m-am separat de grup dupa ce am fost dusi de catre Ianis pe malul marii unde se aflau o sumedenie de taverne cu chelneri sau patroni enervant de insistenti.

M-am pierdut in inima orasului, la figurat, ca la propriu nu-mi doream sa ma ratacesc pe acolo, in cautarea unui bancomat, pe care l-am gasit intr-o piata centrala plina de banci si magazine de fiţe. Intre timp am mai facut cateva poze unor locuri pe langa care am trecut.




Dupa care, intorcandu-ma in zona comerciala portuara, ma intalnesc brusc cu dna Alia si cu surorile din Braila. Cum eram infometate, ne-am asezat la o masa a unui restaurant si am savurat o salata greceasca asezonata cu vesnicul meu pachetel de paine cu pate, un pahar de suc proaspat de portocale si o banana split care nu a avut banana coapta la cuptor ci doar taiata pe jumatate in lungime si pusa pe farfurie. Insa inghetata desi nu era de ciocolata - preferata mea - a avut un gust excelent. Am lasat cei 14 euro cu tot cu bacsis si am pornit-o cu dna Alia pe strazi, pe la tarabele cu tot felul de nimicuri de care dansa era mereu atrasa ca de un magnet puternic. In drum catre autocar, deja fiind aproape ora plecarii, ne-am oprit pret de doua minute pentru ca niste negustori aveau genti de dama. Dna Alia negocia, eu traduceam, ei nu lasau mai jos de 15 euro, eu incercam sa-i spun dnei ca nu merita mai mult de 5, dupa care unul dintre negustori o invita pe Alia la el spunandu-i pe un ton obraznic: "Dai 5 euro? Hai la mine sa-ti dau geanta!!" Ma pregateam sa-i tin bagajele in timp ce dansa numara banii, cand dumneaei, femeie cu experienta de viata, si-a dat seama ca e o cursa si i-a zis tanarului sa vina el cu geanta la noi, daca vrea sa vanda, la care el a izbucnit in ras. Si apoi am plecat, Alia fiind convinsa ca zdrahonul de negustor ar fi dorit s-o ia la bataie.

Bineinteles ca intarziasem cateva minute si ca intreg autocarul ne astepta, cu Ianis coborât ingrijorat pe asfaltul fierbinte. Cand ne-a zarit, a rasuflat usurat iar eu am zambit cu subînteles: pe un geograf nu-l astepti niciodata cu sufletul la gura, ca si chiar daca se rataceste, va sti sa iasa din incurcatura :))  aveam nr. lui de  telefon si oricum, stiu sa merg la taximetristi sa cer informatii sau sa-i rog sa ma duca la autocar ori la hotel.

Ne-am cerut scuze de intarziere, am luat vina asupra mea, pentru ca am cautat bancomatul si am pornit catre Rethymno, alt mare oras din Creta.

Acolo erau de vizitat doua muzee arheologice si o fortareata venetiana. Ianis m-a indrumat catre locul unde se aflau toate trei, si a plecat cu grupul la o taverna. Eu am pornit singura in cautarea fortaretei si a muzeelor, care din pacate erau inchise pt ca aveau program de vizitare pana la ora 3 si era tarziu. Am intrat in fortareata, mi-am bagat nasul peste tot, am facut poze si am revenit la autocar.

Ziua a opta (Creta 2010)

Ziua a opta (Creta 2010)


Ziua a opta (Creta 2010)

Desi se dorea sa ajungem la hotel in asa fel incat barbatii sa vada nush ce meci de la CM, am ajuns cu o ora mai tarziu, am mancat si m-am dus la o partida de shopping. Mi-am luat bluza cretana si alte suveniruri pentru prietene, am luat cafea, ness, ulei de masline, si alte prostioare pentru cei dragi si m-am culcat franta de oboseala, dar visand deja la ceea ce tanjeam de atata vreme sa vad in urmatoarea zi - Palatul din Knossos.


sâmbătă, 10 iulie 2010

Ziua a şaptea (Creta 2010)

Era duminica si aveam de facut prima dintre excursiile de o zi. Dar mai aveam doar 15 euro in buzunare. Asa ca, nestiind daca tranșa de 100 de euro din imprumutul solicitat lui taica'meu avea sa vina free smileys pentru ca imi cunosc batranul si de zgarcit si de guraliv, mi-am zis ca imi voi pastra banii pentru palatul din Knossos pe care aveam sa-l vizitez peste inca doua zile. Dar cum sunt mână spartă si stiu prea bine lucrul asta, lucrurile au stat putin altfel.
Am ponit la drum si mai intai am vizitat siturile arheologice de la Gortys si Festos, vestigii ale civilizatiei minoice. De fapt, am avut norocul sa le vad de dupa gardul inconjurator, pt ca bani de intrare nu aveam, am preferat sa iau niste vederi si un pliant, ca sa am la ce ma uita si alta data. La Festos cel putin, am vazut toata panorama sitului cocoţată pe un zid deloc inalt de unde am si facut poze.

Pe orice poza dati click pt marire.



Poze de la Gortys.



Poza de la Festos.

Dupa aceea, catre pranz am vizitat manastirea Kaliviani, imensa si extraordinar de frumoasa, cu o curte plina de flori, cactusi, copaci si iarba. Acolo o maicuta ne-a servit cu niste prajiturele si apa rece, ca ne era intr-adevar foame si sete, si eram topiti de caldura.



Dna Alia, colega mea de calatorie, in curtea manastirii.

Filmul a fost facut cu tel mobil si nu este foarte bun calitativ.



Dar dupa ce ca nu mai aveam bani, ramasesm si fara spatiu pe aparatul foto. La un moment dat mi-am facut ceva curatenie prin poze, insa din greseala am sters un film facut in acvariul din Creta.

In fine... Am plecat de la manastire catre oraselul Matala, situat in sudul Cretei, pe tarmul dinspre Africa. Deja ma simteam destul de aiurea, mai aveam cativa euro pe card, dar nu-i puteam scoate pt ca nu se dadeau decat minim 20. Imi era foame, aveam pachetel la mine dar as mai fi vrut cate ceva. M-am suparat asa pe situatie si am inceput sa evit grupul. Am inceput sa hoinaresc de una singura pe coclaurile Matalei, am dat de o biserica sapata in piatra, am mers la o taverna si ca sa pot manca sandvisul cu pate si cu felii de rosii a trebuit sa iau si de acolo o salata de vinete - era 3 euro, abia i-am mai adunat printre monedele de maruntis - apropo, grecii nu toaca vinetele de tot, lasa bucatele mici prin salata :)) apoi vazand eu niste gauri in piatra langa plaja m-am dus sa vad ce-s acelea si am dat peste un cimitir Roman. M-am bagat prin toate ... sa le zic morminte? parca nu suna ok, ca nu mai erau morminte, ci doar niste excavatii in calcar, apoi, amintindu-mi de anii de facultate, am inceput sa caut fosile printre calcare, si bineinteles ca am gasit, desi tanjeam in sinea mea dupa un piolet (ciocan special pt sapaturi folosit in geologie si arheologie).

Era un soare torid. Atunci m-am bronzat tare de tot pe brate si m-a usturat pielea de la umar langa rascroiala bluzei.


Poze de la biserica sapata in piatra.

Ziua a şaptea (Creta 2010)


Ziua a şaptea (Creta 2010)





Poza a promontoriului muntos cazut in mare unde se afla cimitirul roman. Am facut-o cu obiectivul tinut dupa lentila maro a ochelarilor de soare :)





A doua poza, dintr-un mormant de calcar.



Ziua a şaptea (Creta 2010)







Urme fosile de scoici, radiolari, alge si o cochilie de melc actual. Nu va faceti probleme daca nu stiti care ce este. :) Conteaza mai putin.



Seara am ajuns frântă acasa, la hotel, adica, am facut duş, am mancat si m-am bagat in pat, fara sa mai tin cont de ţânţari. A doua zi eram plina de muscaturi pe maini si pe faţă, dar nu-mi mai păsa. Mergeam in cea de-a doua excursie de o zi. Dar despre ea, va spun maine :)