joi, 18 august 2011

Spania 2011. Ziua 2. Bratislava, Viena.

2)
Dimineata a inceput ploaia, care ne-a insotit in toata acea a doua zi de excursie, prin Austria.
Prima surpriza a si venit, din partea ghidului, un scurt popas la Bratislava, capitala Slovaciei, care era foarte aproape de noi. Cum nu fusesem niciodata prin fostele tari din blocul comunist in afara de Ungaria si Bulgaria - iar aceasta din urma doar in tranzit, mi-a facut placere sa descopar un oras cu multe accente medievale, curat, cu parcuri si monumente, un oras bun de inclus intr-un circuit turistic sau intr-un sejur.

























pentru marire dati click pe poze

La Viena nu am avut nici un chef sa cobor la mai mult de cativa metri de autocar. Palatul Hofburg era aproape, umbrela aveam, dar ploua asa, combinat: torential ca vara si interminabil ca toamna. Am inghitit un sandvis pe repede inainte si am asteptat cuminte sa revina din scurta incursiune grupul si ghidul nostru, dl Ionut Tanase. Ca sa-si rada de noi, cerul s-a oprit din ropot la putin timp dupa ce autocarul s-a pus in miscare. Dar ploaia ne-a insotit pana in Alpi si chiar un pic dincolo de ei.


Aceasta postare se refera la excursia Costa Brava 14 zile oferita de Omnia Turism.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...