vineri, 20 aprilie 2012

A noua poarta

The ninth gate e un film cu Johnny Depp. Nu stiu ce inseamna pt voi numele lui, dar pentru mine este o garantie ca filmul depaseste mediocritatea.
Iar A noua poarta e un film cu suspans, actiune, crime, si oarece magie.

Dean Corso, un anticar profesionist, dar motivat doar de bani in munca sa, este contactat de un bogatas, Balkan, care detine o carte de magie scrisa la 1666. Acesta stie ca in lume mai exista doar inca 2 exemplare si doreste sa stie care din cele 3 carti este cea autentica. Dean porneste la drum, dar de la bun inceput apar pericole. Chiar inainte de a pleca spre Paris, locul unde se gaseste unul dintre exemplare, asociatul lui este ucis intr-un mod misterios. In acel moment, el doreste sa se retraga din misiune, dar Balkan nu-i permite acest lucru si ii da un bonus consistent ca sa accepte.

Cautarile sale coincid cu un drum al purificarii spirituale, al unei transformari alchimice de care Dean nu este constient. In fiecare exemplar din carte gaseste imagini, dar numai cele semnate LCF (adica Lucifer) sunt cele adevarate, restul sunt doar piste false. Cum in fiecare exemplar, alte desene sunt semnate LCF, iar celelalte sunt desenate de autor, Dean este nevoit sa compare toate cele 3 exemplare ca sa gaseasca desenele originale, prin a caror magie cel vrednic de aceasta putere, va pasi prin cea de-a noua poarta si va materializa pe Diavol pe Pamant.

Catre finalul filmului, Dean se intalneste intr-un castel vechi si parasit cu Balkan, care dorea sa fie el beneficiarul final al magiei cartii, dar nici unul nici celalalt nu stiu ca ultimul desen nu este cel autentic in nici unul dintre exemplare. Balkan face un cerc de foc in jurul sau, convins fiind ca flacarile nu-l vor nimici, si incearca sa-l omoare pe Dean, dar flacarile il cuprind, si pana la urma anticarul este cel care il scuteste pe Balkan de suferinta cu un glonte.

Fata care il urmareste de la inceputul calatoriei pe anticar, si a carei identitate nu va fi dezvaluita, ii indica lui Dean locul unde se gaseste ultimul desen adevarat, si acesta, desi nu-si dorise asa ceva, devine cel care paseste pe a noua poarta.

Sa mai spun ca filmul a fost realizat in 1999 si a fost regizat de Roman Polanski. De altfel, tot un nume care asigura o calitate buna a unui film.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.