luni, 23 aprilie 2012

Despre biserici si printese urbane

Acum câteva zile am găsit un blog care mi-a plăcut. Asta: printesaurbana.ro . Inca nu il adaug in blogroll pt ca aici unde ma aflu, adicatelea in camera mea de cămin, încă nu merge conexiunea internet după vacanta, nu știu de ce, si de pe amărâtul asta de bluetooth nu știu nici dacă postarea asta se va încărca.

Si cum răsfoiam blogul tinerei doamne, am nimerit pe o postare despre mersul la biserica si despre credința. M-au năpădit niscai amintiri, si am fost de acord cu prințesa, ca la bisericile ortodoxe miroase naspa, e relativ întuneric în asa fel încât de multe ori lăcașul respectiv seamănă cu o peșteră, ca sa nu mai zic de unii preoți care te fac sa nu mai intri ever într-o biserică, cel puțin nu ca sa te spovedești lor.

Nu voi uita niciodată ziua în care, după o relație nepotrivita, m-am dus sa-mi curat sufletul de umbra vinovăției și durerii, iar preotul căruia ma spovedeam, m-a sfătuit sa-mi caut un coleg de serviciu și sa mi-l fac prieten. Am întors ochii către el, de sub patrafir, uluita ca in loc de canon bisericesc, el ma arunca direct în vâltoarea celor lumești. Ma rog, nu știu de ce mi-a spus asta si n-o sa înțeleg ce l-a determinat sa-mi dea un asemenea răspuns. Eu venisem la biserica sa-mi caut liniștea sufleteasca. A fost ultima oara când m-am spovedit, atunci demult, cu zeci de ani in urma. Probabil o voi mai face odată, cândva, înaintea unui Mare Portal in fata căruia ajungem toți. Sau... cine știe? poate voi întâlni si eu preoți cu mintea înțeleaptă si vorba chibzuita, care sa nu ma alunge din lăcașul Domnului, ci sa ma determine sa revin.

Si eram cat pe ce sa zic ca sunt vreo 10 ani de când nu am mai dat pe la biserici, după care mi-am amintit ca de fapt, intru cu placere in toate catedralele pe care le întâlnesc in calea mea, in călătoriile mele prin  lume. E drept, alea-s catedrale catolice, dar la urma urmei, Dumnezeu e unul, si e peste tot, indiferent de modalitatea aleasa de comunitățile religioase de a-si exprima credința in Divinitate.

Iar la sfârșit, pentru a ilustra cumva articolul, aș fi pus o poză cu interiorul aurit al catedralei din Melk, acolo unde Umberto Ecco a scris "Numele trandafirului". Dar o voi pune când internetul de mare viteză va reveni. Dacă va reveni.

2 comentarii:

  1. Ce surpriză plăcută...prinţesa urbană este o fiinţă minunată, o cunosc de ceva vreme din scris şi abia aştept să ne şi întâlnim, tocmai a născut o fetiţă pe nume SOFIA. Şi mie mi-a plăcut postarea ei...Vă pup şi vă citesc, chiar dacă nu sunt aşa activă ca înainte...Cu drag, LEXY

    RăspundețiȘtergere
  2. Te pup si eu, Lexy, si ma bucur ca mai treci pe la mine prin casuta cu praf de stele :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...