luni, 7 mai 2012

Richard Burton, intre Cleopatra si Henry Rex

Cand inca era vacanta de Paste mi-am facut timp sa vad si eu, dupa atatea zeci de ani de la lansare, superproductia Cleopatra. Prea citisem multe de-a lungul timpului, prea era laudat acest film, asa ca m-am intins frumusel pe pat, cu pisica preferata la picioarele mele, cu doua perne sub cap si am inceput vizionarea.
In prima parte a filmului, in care este povestita relatia Cleopatrei cu Julius Caesar (Rex Harrison), sincera sa fiu, jocul lui Liz Taylor mi s-a parut destul de plat si de teatral. Ma gandeam ca probabil asa era moda in anii '60, si incercam sa ma resemnez, ca in afara de decoruri, machiaj si costume, altceva spectaculos nu vedeam. Jocul lui Rex Harrison era foarte bun, dar partitura Cleopatrei ma dezamagea. Dupa care, adica dupa moartea lui Caesar, intra in scena Marc Antoniu, pasional jucat de Richard Burton. Iar Liz se dezlantuie si ea, alaturi de partenerul ei de viata si de film, intr-un joc de o naturalete naucitoare. Cand s-a terminat filmul as fi vrut sa-l pun de la capat, sau de la mijloc incolo, atat de mult imi placuse. Nu neaparat Liz, cat Richard. Nu cred ca un alt Marc Antoniu ar fi fost la fel de indragostit ca el, atat de subjugat de frumusetea Cleopatrei ca el, atat de temperamental ca el.


Credeam ca jocul se datora faptului ca se indragostise de Liz. Apoi, dupa cateva zile, am revazut filmul Anna celor o mie de zile, care relateaza romantat povestea de dragoste dintre regele Henric VIII al Angliei si Anne Boleyn, cea de-a doua sotie, dintre cele 6 cate a avut acest rege afemeiat. Si am regasit un acelasi Richard Burton pasional, dar si dictatorial, si plin de prejudecati, si tinut la respect de o Anne (Genevieve Bujold) care descopera gustul puterii si il subjuga total pe rege, de la care pana la urma obtine totul, adica numele de regina.
Forta dramatica pe care o emana Richard este foarte intensa, parjoleste totul in jur, si este greu sa joci alaturi de el, sa-i dai replica, si sa te mai si distingi ca o voce clara, ca un personaj de aceeasi talie cu cel jucat de actor.

Daca incerc sa caut un nume de azi care sa-i semene, nu cred ca gasesc. Azi avem efecte speciale, si mult mai putin talent dramatic. Atunci numele actorilor din rolurile principale erau un gir ca filmul avea sa fie bun. Uneori ajungea chiar si numai numele regizorului, iar daca protagonistii erau cvasi necunoscuti, nu peste mult timp ei deveneau celebri.

De aceea veti mai gasi povesti despre filmele vechi prin pulberea de stele.



4 comentarii:

  1. Am citit postarea dumneavoastră şi am urmărit şi eu filmul. Mi-a plăcut mult actriţa în rolul lui Anne B. Nici Richard Burton n-a jucat rău. Acum trebuie să văd şi Cleopatra, demult îmi doresc. Mulţumesc mult de tot pentru recomandare. Cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  2. Rolul Ane Boleyn a fost jucat de Genevieve Boujold, tot o celebritate a vremii.

    Ma bucur ca ai de gand sa vezi cateva din filmele copilariei mele :DD Am cu cine sa le comentez si chiar sunt curioasa cum le privesc cei din generatia ta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Oana, am citit comentariul tau si uite, ieri, am revazut, a propos de filme vechi si bune si actori asemenea, 'Pe aripile vantului' .
    Asa cum Richard Burton era un inflacarat si un pasional al acelor vremuri, asa era Vivien Leigh, care m-a impresionat teribil cu jocul ei.
    Si vad filmul a nu mai stiu cata oara, stiu dinainte ce secvente, ce replici, ce priviri, ce gesturi urmeaza si tot il urmaresc cu nesat. Ai mare dreptate, inainte prima talentul actoricesc, acum primeaza efectele, accesorizarea, etc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Dana! Ai dreptate, Pe aripile vantului e un film de cinemateca, un clasic de vazut oricand. Vivian face un rol memorabil in film.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...