miercuri, 8 august 2012

Despre liste, invitati si un botez

Acum nu foarte multa vreme am fost și eu cu bătrânu' meu la botezul unui nepot. Nu mai fusese demult un eveniment în familie, asa ca ne-am dus, chit ca sănătatea lu' bătrânu' nu e chiar ok. Acolo, lume multă, lume bună - chiar mă întrebam ce căutăm noi pe-acolo - mâncare așijderea, muzică - nici nu mai vorbesc, am dansat de mi-au pârâit coastele a doua zi.

Vărul meu, adică bunicul celui botezat, ne-a povestit câte erau de făcut la un botez, câte liste de tot felul, de invitați, de dorințe (pentru cazare), de meniuri, și nu mai știu ce, au tot fost făcute până în ultimele zile când s-a definitivat petrecerea. Aproape la fel ca la o nuntă, având în vedere restaurantul ales, darul pus la copil între feșe, tevatura de dinainte, și poate nu în ultimul rând fasonul petrecerii, toaletele etalate, ștaiful evenimentului.

Au trecut doi ani și ceva. Matei, nepoțelul meu, cu părinții și cu bunicii lui au venit pe la noi, din Ardeal. Copilul, ca orice copil, s-a repezit la pisici, la cele câteva jucării pe care le mai am amintire, la bibelouri - se putea să nu am așa ceva?! cel puțin cât încă trăiesc ai mei - îndemnat fiind de mamă, a început să-mi arate că știe să rupă un pic de engleză - chiar știa! - și uite-așa, în câteva minute, cu energia lui de copil, mi-a întors casa pe dos :D După ce mi-a explorat mie universul, și-a desfăcut un săculeț pe care îl avea cu el de acasă, și a început să se joace cu un camion de plastic, jucăria lui de zi cu zi. Până a adormit cu el în mânuțe.

Păi să tot fii copil în ziua de azi! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.