sâmbătă, 18 mai 2013

Ieri, California Fitness, azi, Calivita

Eram în Iași, într-un restaurant cochet, închiriat special timp de câteva ore în jurul prânzului pentru o prezentare a unor produse naturale, cu extracte din plante, fabricate în Statele Unite. Erau foarte la modă pe atunci companiile de tip multilevel-marketing și piața românească era abia la începuturi, atunci, la mijlocul anilor '90.

Mi-a plăcut ce am văzut și auzit acolo, ambianța era exact pe gustul meu, cu vreo doi palmieri și filodendroni strategic așezați la intrare și pe lângă ferestrele foarte largi, lumea venită la prezentare era alcătuită în special din medici și farmaciști, așa că, ce mai!, m-am hotărât pe loc să intru în rețeaua care se numea California Fitness. Erau comercializate produse cosmetice naturale și, mai ales, produse naturiste adjuvante în tot felul de afecțiuni.

Nu eram făcută pentru comerțul de tip mlm, dar asta aveam s-o constat mai încolo. În schimb de la California Fitness am folosit, și eu și părinții mei, iar mai apoi rudele și cunoștințele mele, multe produse. Ar fi incorect să spun că toate, dar marea lor majoritate, da, le-am încercat chiar eu sau le-am adus altora, la cerere. Și acum mai am borcănele de plastic în care au fost vitaminele Full Spectrum, capsulele de calciu și magneziu Strong Bones, sau probioticele Acidophyluss și Psyllium, foarte bune pentru digestie. Am adus, ani de zile, pentru mama bolnavă de cancer a unei colege cartilaj de rechin, Shark Aid. Femeia trăiește și astăzi. Am adus capsule cu ulei de primulă (Evening Primrose Oil) pentru doamnele și domnișoarele cu sindrom premenstrual (cine nu are așa ceva, să ridice mâna sus! :) ), produse cu lecitină pentru memorie, dar de departe, cele mai solicitate erau vitaminele.
Cum pe vremea aceea prețurile produselor erau relativ mari față de puterea noastră de cumpărare, mă gândeam să renunț la Full Spectrum și să cumpăr vitamine din farmacii. Dar o dnă medic, mi-a atras atenția că Full Spectrum au concentrații mult mai mari (de 4 ori mai mari) ale vitaminelor incluse în capsule decât cele existente în comerț. Iar prețul era doar dublu.

Așa că mult timp nu am mai renunțat la ele, așa cum nu am renunțat la un șampon anti-mătreață cu gudron, excelent, care din păcate nu s-a mai fabricat și nu s-a mai găsit în oferta companiei.

La un moment dat numele companiei a fost schimbat în Calivita, însă produsele sunt aceleași, gama fiind îmbunătățită chiar, cu detergenți bio și dispozitive medicale.

Mă gândesc să comand vreo câteva produse care mi-ar fi de folos pentru sănătate, ceea ce vă recomand și vouă. Mai demult nu aveai voie să comercializezi produsele sub o altă formă decât prin vânzare directă, door-to-door cum se spune. Mă bucur că regulile mlm s-au mai schimbat în favoarea clientului, că acum le pot comanda online, fără să fiu nevoită să caut un distribuitor Calivita printre cunoscuții mei.


linkurile către site-ul calivitavelcu.ro au fost îndepărtate la cerere
(martie, 2014)

6 comentarii:

  1. Si eu am folosit ceva vitamine de la ei. Bune, intr-adevar! Nu stiam ca se pot comanda de pe net. Multumim de artciol!

    Magda S.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am folosit inca aceste produse , dar nu e tarziu niciodata ca incerci ceva nou.

      Ștergere
    2. Magda, Anonim, vi le recomand cu mare drag. Le-am folosit si sunt bune cu adevarat!

      Ștergere
  2. Am folosit de la Calivita vitamina C 500.Este foarte buna.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesant si chiar foarte util acest articol iubita si chiar iti multumesc ,am sa incerc si eu produsele pe care le-ai prezentat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abe, te pup! Multumesc mult pentru apreciere!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...