miercuri, 24 iulie 2013

Experimenteaza Londra!

Podul Londrei
După toate aceste evenimente spectaculoase care au loc în Londra de câțiva ani și care țin pagina întâi a revistelor mondene - o nuntă regală, un Jubileu, Olimpiada și, de foarte curând,  nașterea unui prinț - nu pot spune decât că-mi sclipesc ochii și că-mi flutură un zâmbet larg pe buze când mă gândesc la vacanță. Îmi place să revin în marele oraș.

Centrul Londrei, the City, n-a arătat niciodată mai bine, ca urmare a modernizărilor făcute în ultima vreme. Stația de metrou King's Cross, Podul Londrei și zgârie norul sub formă de piramidă din imediata vecinătate, Parcul Olimpic, restaurantele și teatrele pline de zumzet și lumină, toate acestea te pregătesc pentru o vară ocupată și aventuroasă.

Dar la drept vorbind, Londra regală și tradițională este în jurul Palatului Westmister, acolo unde se dă ora exactă la Big Ben, ceasul care străjuiește de veacuri deopotrivă regi și supuși, emblemă de neconfundat a capitalei britanice. Mai departe poți merge în zona cu teatre elegante din West End, unde se află și celebra Covent Garden - clădirea operei londoneze, și nu în ultimul rând în cartierul de lux Soho, ridicat în secolul trecut pe locul unei foste mahalale cu iz dickensian, devenită zonă de case cu felinare roșii până la jumătatea anilor '60. Acum este un loc de fițe, dacă vrei, un cartier de high-life a societății londoneze. Poate n-o să intri în vreun cazino sau într-un cabaret din cauza prețurilor foarte pipărate, deși zona emană o atracție irezistibilă și aș spune că acolo este inima care palpită de viață a Londrei, dar o să poți admira, la fel ca și mine, de la intrare, opulența și creativitatea interioarelor.

Vei merge mai departe, pentru că ai ce să vezi în Barbican Art Center, te poți delecta cu muzeele de artă din Trafalgar Square, ba chiar poți admira și portretele înaintașilor reginei Elisabeta II, printre ei putând descoperi la fața locului, ca să zic așa, pe nobilii valahi din linia genealogică a lui Vlad Țepeș despre care prințul Charles recunoaște că-i sunt strămoși. Dacă vrei să faci un popas de după amiază, amintește-ți că o aristocrată britanică a inventat obiceiul ceaiului de la ora 5, și caută o ceainărie cochetă, undeva pe malul Tamisei, unde alături de atmosfera tipic londoneză poți comanda și un meniu potrivit. Să nu te aștepți să vezi mulți englezi alături de tine, pe la mese. Tradiția ceaiului e azi mai mult o amintire și o atracție turistică. La ora 5 abia se închid muzeele, se termină joburile de birou, iar magazinele mai sunt deschise încă cel puțin o oră, așa că lumea nu mai are timp de chat la o cuppa tea. Seara poți alege să o închei cu distracție în cluburile selecte din Camden sau West End. Iar dacă ești pe buget de familie, orientează-te mai către periferia Londrei pentru masă și cumpărături.

Totuși ca să vezi toate astea ai nevoie să faci mai multe în prealabil, cum ar fi rezervări la avion, cazare Londra, transport local, mai trebuie să te informezi cu privire la prețuri, orele de vizitare a muzeelor, grădinilor, palatelor, etc. Pe topdealshotel.com găsești o ofertă completă din tot ceea ce ai avea nevoie pentru o vacanță reușită. Au o bază de date de peste 200.000 de hoteluri din toată lumea, informațiile sunt culese de la cei mai mari operatori de turism online din lume, găsești chiar și o statistică a review-urilor lăsate de miile de turiști. Iar dacă rezervi la ei, ți se oferă un ghid turistic gratuit pentru destinația ta, sub formă de ebook.
Eu zic că topdealshotel este alegerea de care ai nevoie, dar cel mai bine e să te convingi singur.
Nu-ți mai rămâne decât să te hotărăști când vrei să pleci.

Vacanță plăcută, călătorule, oriunde te-ai afla!





Un articol scris pentru www.topdealshotel.com într-o campanie BlogMoney





14 comentarii:

  1. Mihaela Ghelase25 iulie 2013 la 18:07

    Foarte interesanta destinatia aleasa. Va astept cu mare drag la Londra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te pup, Mihaela :-* cand am drum incolo (sigur am nevoie de un upgrade, mi-e ddddooorrrr de o gura de aer britanic :D ) dau un semn, sa ne vedem, sa-ti aud accentul (ce rea sunt! s-))

      Ștergere
  2. Multumim mult de articol ,parca ma si vad in aceste minunate locuri ,locuri parca desprinse din cartile de povesti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc si eu, Brindusa, nu stiu daca sunt locuri de basm, poate unul foarte modern :) dar de vizitat, de vizitat...

      Ștergere
  3. Ieri stateam cu ochii in laptop si tv,ca sa aflu numele bebelusului.Se pare ca este George Alexander Louis...ce bucurosi trebuie sa fie Ducele si Ducesa w-)Mai demult am citit ca daca moare regina =D> si Printul Charles urca pe tron,atunci Camilla,sotia lui o sa fie numita Printesa Consoarta,si nu Regina,asa cum ar trebui.De ce?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daria, nu stiu ce sa zic, eu stiam ca Charles oricum nu are voie sa urce pe tron pt ca a divortat, si in constitutia britanica scrie ca cel care preia tronul nu are voie sa fie dicortat. Dar poate am uitat eu, si au schimbat articolul respectiv din constitutie la un moment dat. Camilla nu poate fi numita regina, tot asa cum nici sotul Elisabetei a-II-a nu este numit rege, ci print consort. Asa e la ei.

      Ștergere
    2. Hmm...sotii de regine monarh au intotdeauna titlul de print consort.Am citit si eu ceva in genul a ceea ce ati spus in legatura cu Charles.Camilla nu va fi numita regina in caz ca sotul ei urca pe tron(IN CAZ CA)din cauza faptului ca si ea a mai fost casatorita inainte?Si daca tot vorbim de Familia Regala,parerea mea este ca daca Charles ar avea tot parul alb,ca mama lui si daca nu as fi stiut ca era fiul ei,as fi spus ca erau soti...Adica,asa de batran sa fie mostenitorul?Am citit si ca Charles este in istoria monarhiei britanice,persoana care a stat cel mai mult in pozitia de print mostenitor.Totusi,Ducele si Ducesa sunt asa simpatici :X

      Ștergere
    3. Eu nu am citit, Daria, dar vad ca asa este la britanici acum. Si nu doar acum, de exemplu sotul reginei Victoria (sec. 19) nu era numit rege. S-a facut la un moment dat o schimbare in regulamentul lor de ordine interioara :) sau cum s-o fi numind. (Glumesc, e vorba de constitutie sau de cutumele casei regale.)

      S-ar putea sa fie din cauza faptului ca a mai fost casatorita, dar cum spuneam, probabil asa este regula la ei acum.
      Mostenitorul tronului urca pe tron cand moare actuala regina, sau daca vrea ea, dupa ce abdica, asa cum s-a intamplat zilele astea in Olanda. Dar daca succesiunea la tron se intampla dupa decesul actualei regine, fireste ca Charles e batran deja, dar nu are importanta varsta. Insa daca el va dori, va lasa locul liber pentru William.

      Ștergere
  4. cand am in plan o escapada la Londra, am sa iti urmez sfatul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ar fi rau, sa stii :p Pupici si multumesc pentru vizita!

      Ștergere
  5. imi place londra sper sa ploua mie imi place ploaia

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. depinde cand mergi la Londra, vara nu ploua chiar asa de des precum e zicala... ca doar n-or fi la Ecuator! :D

      Ștergere
  6. MMMmm, sooo nice! When do you release your English blog? I hope to read this article in English! Good luck!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Very soon I hope, Dave. Thank you for visiting my blog here!

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.