miercuri, 15 ianuarie 2014

12 ani de sclavie




12 ani de sclavie
Filmul nu excelează prin nimic în mod deosebit. Dar povestea lui Solomon Northup sensibilizează. Ecranizare a romanului omonim, 12 ani de sclavie a fost lansat în 2013 producător Plan B (casă de producție a lui Brad Pitt) și regizor Steve McQueen.

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al 19-lea, într-o Americă în formare, unde deja părerile despre sclavie erau împărțite între sudiști și nordiști. Solomon (Chiwetel Ejioifor) se născuse liber și locuia în apropiere de New York. Era apreciat pentru talentul său de a cânta la vioară și, în acele vremuri deja tulburi, niște așa-ziși artiști îl ademenesc cu o promisiune mincinoasă, că va participa la un fel de turneu muzical și va fi plătit cu un dolar pe zi și 3 pe spectacol, ceea ce era o sumă imensă pe atunci. Solomon crede și mușcă momeala, apoi se trezește vândut ca sclav în New Orleans. Degeaba strigă că el este liber, i se dă o altă identitate și ori de câte ori își reafirmă statutul de om liber, o încasează urât de tot.

12 ani de sclavie Schimbă vreo doi stăpâni până când, din păcate, ajunge pe mâna unuia mai crud ca alții. Dar el face tot posibilul să supraviețuiască, să se descurce, să sufere cât mai puțin posibil. La acesta din urmă rămâne cel mai mult timp, astfel că filmul ilustrează și viața lui de familie, și viciile lui, și amantlâcul cu una dintre sclave, pe care nevasta firește că n-o putea suferi și o atacă de fiecare dată când are ocazia.

12 ani de sclavie
Într-un târziu, Solomon, care știe acum să-și mai țină gura cu privire la adevărata sa identitate și înțelege că dacă va coopera, va avea mai mult de câștigat, reușește să trimită o scrisoare acasă, și ajutat de Bass (Brad Pitt), un canadian angajat de stăpân pentru o lucrare - care-și afirmă sus și tare preferința pentru aboliționism, și care poartă o barbă amintind de aceea a viitorului președinte al Americii, Abraham Lincoln, Solomon va fi luat acasă de către câțiva cunoscuți. Perioada de sclavie se termină astfel, ca și filmul, cu scena în care își revede familia, după 12 ani.

12 ani de sclavie
Cele două ore de film nu reprezintă neapărat o frescă a Americii coloniale, dar dau o imagine destul de exactă a acelei perioade, a felului în care erau tratați sclavii de către albi - mai bine sau mai rău - pun în lumină aspecte mai puțin cunoscute de publicul larg, ca de pildă aceste răpiri de negri liberi și vinderea lor ca sclavi în sud.

12 ani de sclavie este cartea pe care Solomon o scrie după ce ajunge acasă. Pentru că am uitat să spun, povestea e inspirată dintr-un caz real. În finalul filmului aflăm că Solomon îi dă în judecată pe răpitorii săi, dar pierde procesul pt că pe atunci un negru nu putea să acuze un alb de nimic.

Iar dacă trendul este ca o peliculă socială, istorică, dar dintr-o istorie a populației minoritare, sau cel puțin din punctul acesteia de vedere este ceea ce contează acum pentru critici, înseamnă că 12 ani de sclavie își merită cu prisosință Globul de Aur câștigat.



Dacă ai văzut filmul, evaluează-l:







4 comentarii:

  1. Mă bucur că va plăcut filmul . Nu e o capodoperă . Însă sunt sătul să tot văd filme cu multe efecte speciale . Şi în acest moment me-am propus să urmăresc şi filmul Gravety -Misiune în spaţiu 3D . Se tot spune că e un film bun .
    Alt rezumat din Suleiman când mai postaţi . Sau aşteptaţi să reapară la tv ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. As fi preferat sa fi fost mai putine scene foarte dure (prima bataie a lui Solomon, faza cand trece pe langa cei 2 negri care imediat au fost spanzurati, bataia cu biciul incasata de Patsy...). E un film bun, strict tehnic vorbind, dar nu cred ca e genul meu preferat, totusi :)

      Postez, postez Suleyman :) zilele astea, saptamana asta in orice caz.

      Ștergere
  2. Un film bun, nu neaparat ca ecranizare insa partea reala a povestii da o sensibilitate aparte. O pata in istoria umanitatii care din pacate mai are inca repercusiuni si in zilele noastre. Cu astfel de ecranizari, desi fara o tehnica deosebita, poate se mai indreapta lucrurile in zonele unde xenofobismul si rasismul sunt inca o problema activa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine punctat! Din cate stiu, cu toata emnaciparea si deschiderea americanilor catre egalitate intre rase, gruparea Ku-Klux-Klan este activa si astazi.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...