marți, 28 ianuarie 2014

Masinuta, puzzle sau elicopter Air Hogs?






puzzle 3D Castelul Bran - Noriel
Zilele trecute o nepoată de-a mea m-a invitat la ziua fiului ei, Ciprian, care împlinește 10 ani în februarie. Nu am prea mult timp la dispoziție să-i cumpăr un cadou, m-am tot gândit, dar până la urmă problema nu a fost "ce" cât mai ales "când". Doru se eschivează când e vorba de cumpărături din astea, eu nu am timpul necesar pentru umblătură prin oraș, și uite-așa am ajuns într-un impas. Era cât pe ce să ne certăm. Pentru el e ușor, toată ziua umblă de colo-colo cu mașina, ar putea să intre în câteva magazine și să cumpere ceva adecvat. Dar nu, cică nu se pricepe. Ei, sanchi! Da' așa-i place lui să paseze responsabilitatea numai în curtea mea. Iar eu, mă știți, nu e prima dată când zic, am luat la întrebări internetul.

masinuta Noriel
Numai că nu prea mă pricep ce să cumpăr pentru un băiat de 10 ani. Primul gând a fost să-i aleg ceva din gama de masinute Noriel dar apoi m-am gândit că are destule și că fiind un cadou la îndemână pentru un băiat, multă lume se va gândi la așa ceva. Am mai răsfoit netul și mi-am zis că un puzzle 3D este și mai potrivit pentru că-i dezvoltă creativitatea, poate chiar își descoperă vreun talent artistic și-l determină să gândească, să rezolve "problema". Apoi mi-a plăcut și un elicopter air hogs, că tot e la modă aviația zilele astea.

elicopter Air Hogs - Noriel
Dar acum, după ce am răsfoit paginile cu jucării, zic că ar fi bine să iau două cadouri, dar nu mă pot hotărî cum să le combin? Mașinuță și puzzle sau air hogs si puzzle? Că un air hogs și o mașinuță parcă aș zice că nu merg împreună, prea fac parte din aceeași categorie, sunt vehicule amândouă. Și aș vrea să fie jucării menite să-i dezvolte mai multe laturi: atât gândirea ori perspicacitatea cât și abilitățile tehnice. Și oare o să vă supărați dacă o să vă cer părerea vouă, cititorilor mei? Că Doru a zis să iau ce vreau eu, doar să-i spun cât costă. Bun și așa, dar nu mă pot hotărî. Mă ajutați?







scris pentru www.noriel.ro



8 comentarii:

  1. Daca te ajuta cu ceva de exemplu cu avionul prin casa nu prea are spatiu sa se joace mai mult pe afara cand iese la joaca si cu masinuta e cam la fel depinde ce spatiu are, dar vorba ta masinuta cam toata lumea se gandeste la acest cadou, asa ca eu merg pe varianta cu elicopterul. e un cadou mai original.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-ar placea elicopterul cand se joaca pe afara (sta la casa, au spatiu de joaca). Multumesc mult!

      Ștergere
  2. As alege inevitabil puzzle cu sau fara elicopter. Nu am copii, dar stiu ca atunci cand eram mica adoram puzzle-urile si abia asteptam sa primesc cate unul in dar. La puzzle 3D nici nu visam, dar cele de la vremea respectiva erau deliciul meu.
    Prin urmare, eu asta as alege, in schimb si copiii sunt altii in ziua de azi, viseaza la altfel de cadouri de ultima generatie.
    Ma gandesc insa ca macar cu un cadou din acesta pot fi readusi pe drumul cel bun! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate Claudia, puzzle 3D nu exista pe vremea aceea, eu mi-as lua unul pentru mine :)) zau daca nu! Sunt curioasa cum arata, apoi il fac cadou, am cui sa dau, nu-i bai!

      Ca bine zici, chiar ca la un moment dat parca deviaza de la drumul normal...

      Ștergere
  3. dupa parerea mea la Noriel gasesti o gama variata de jucarii insa ai putea sa ii iei un puzzle 3D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu m-am gandit tot la puzzle, Brindusa, cel putin pe mine ma atrage tare mult!

      Ștergere
  4. Si eu as alege acel puzzle poate impreuna cu elicopterul. N-am mai auzit de puzzle 3D, trebuie sa fie super!

    Bianca P.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pt comentariu, Bianca. Eu m-am indragostit de acel puzzle :))

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.