vineri, 25 iulie 2014

Yaman episodul 20 rezumat





Medcezir episodul 20 rezumat
Atât Mira cât și Hale sunt examinate medical. Hale rămâne în spital și se enervează foarte tare când apare Aylin, și îi dă afară pe toți din salon. Yaman lucrează la sala de fitness unde merge și Mira cu prietenii ei. Acolo vine Selim cu Umit, tatăl lui Hale, care ar vrea să cunoască amănunte despre incidentele din ultima vreme. Yaman nu spune nimic despre legătura clandestină dintre Aylin și Mithat. Pe de altă parte Sude o amenință pe Aylin, iar aceasta o roagă disperată să nu afle soțul ei. Deocamdată în grupul de prieteni se știe că Hale a avut un atac de isterie. Mai târziu, Aylin și Sude discută la o cafenea și prima se oferă să-l convingă pe Umit să facă din nou afaceri cu Sude.


Sedef sună și anunță că în toiul nopții Asîm a fost luat la poliție de biroul de investigații a fraudelor financiare și cere să vină acolo și Selim cu Ender. Când iese Asîm, pare bucuros și totul rezolvat. După ce urcă în mașină spune că de fapt, vinovata este Ender, care la începutul carierei ei, cu 8 ani în urmă, a avut un contract în neregulă, care abia acum a fost investigat. (În felul acesta bătrânul se răzbună pe Selim și pe fiica lui pentru ce i-au făcut legat de contractul recent la care a trebuit să renunțe.)

Medcezir episodul 20 rezumat
Nevin este luată acasă de la bar de Hasan care o pune la curent cu ultimele evenimente ale tinerilor. Însă ea își aduce aminte ce a făcut dimineață: a mers la avocat să ceară divorțul de Hasan. Acasă el o aude vorbind la telefon cu Yaman cumva în secret, și o forțează să spună ce au vorbit. Ea recunoaște că a cerut divorțul, apoi Hasan o amenință cu pistolul că dacă îl părăsește, o omoară. Nevin, în plină criză de nervi, aruncă cu lucruri spărgând geamurile și îi spune că n-are decât s-o omoare pt că în toți acești ani de când sunt împreună nu a făcut altceva decât s-o amenințe, mințind că o protejează.

Medcezir episodul 20 rezumat
Seara, Yaman vrea să-i facă o surpriză romantică Mirei și se cațără pe iederă până la balconul dormitorului ei. În momentul în care atinge geamul se declanșează alarma. Toată lumea apare în balcon, la fel și Mert care îl privește cu un binoclu. Bineînțeles, toți se distrează pe seama lui care nu știe ce să spună, jenat de situație. A doua zi cei 4 prieteni, Yaman, Mert, Mira și Eylul, iau masa împreună acasă la Mira. În acest timp se formează o echipă lărgită care scotocește tot ceea ce este posibil în legătură cu contractul lui Ender: Asîm și oamenii lui, Ender și Selim. Dar în timp ce Asîm știe foarte bine ce face, cei doi soți habar nu au cine a pus la cale totul și de ce. Problema cea mai delicată este că în câteva zile dosarul ar fi ajuns să fie prescris, dar totul se poate schimba în rău în ultima zi în care acesta mai poate produce efecte. Sude află despre caz de la Orkun și mirată că secretara lui Asîm n-a informat-o, o șantajează pe aceasta amenințând că va rămâne fără serviciu dacă Asîm află de legătura dintre ea și Erdal, pe vremea când descoperiseră microfoanele puse de acesta.

Yaman merge la barul unde cântă mama lui și vorbește cu patronul să o concedieze. Apoi o anunță și pe ea, care se întristează dar spune că-și va căuta un alt fel de job. În scurt timp se angajează bucătăreasă la o grădiniță, dar vechea ei meserie îi lipsește mult. Hasan vine să-și ia lucrurile și pleacă. Yaman și Kenan rămân o noapte în casa părintească.

Medcezir episodul 20 rezumat
Selim îi cere unui prieten să găsească documentul incriminator al dosarului lui Ender, pe căi ilegale, ceea ce-l face vulnerabil. Ender nu mai poate suporta presiunea așteptării și plânge. Selim sună imediat după ora 5 și o anunță că dosarul e prescris. Atunci, Ender o întreabă pe Sedef dacă ea a făcut denunțul, și bineînțeles că Sedef neagă. Selim intră în mașină alături de Asîm. Acesta îi spune indirect că el a făcut denunțul, pentru că știa că Selim o să-și salveze soția, cu orice preț, pentru că o iubește. Atunci Selim aproape că îl amenință și vrea să-l jignească, dar îi spune că doar e lipsit de iubire fiind în stare să-și denunțe propria fiică. Asîm îi reamintește că mai întâi fiica și-a denunțat propriul tată, dar apoi precizează că nu Ender a fost ținta jocului, ci el, Selim, care se simțea atât de mândru că este întotdeauna corect și curat. Apoi îi spune că sunt chit acum, amândoi au mâinile murdare, dar Selim va trebui să se obișnuiască să trăiască cu asta.

Yaman se hotărăște să locuiască acasă la el, ca să nu fie Nevin singură. Îi anunță pe Mira și pe familia Serez, și rămâne să țină legătura prin telefon.

sursă foto: capturi video de pe facebook

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.



5 comentarii:

  1. Ce bine că ai reușit sa le postezi!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand gasesc cate un episod nou subtitrat in engleza sau romana, il vad si ii fac pe loc rezumatul. Ca dupa aia iar dispare de pe net ...

      Ștergere
  2. Eu as vrea sa vad episodul 16 la yaman dar nu.l gasesc . Ma poti ajuta te rog

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.