sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Yaman episodul 28 rezumat




Orkun și Ada apar la petrecere iar Orkun face prezentările. Toată lumea este stânjenită, Asîm aproape că nici nu vrea să dea mâna cu fata, iar Sude îi strecoară printre dinți lui Orkun că lucrează pe cont propriu și asta nu e pe placul ei, dar de fapt toată întâmplarea îi convine de minune și va acționa în secret în așa fel încât să încurce și mai mult lucrurile. Astfel, deși se dorea să rămână un secret, toată lumea află ultima bârfă, că Ada ar fi fata marelui AȘK. Asîm pleacă acasă și o sună pe Reyhan Arsen acuzând-o că joacă un joc periculos dar că nu și-a găsit omul și cerându-i să fie de acord cu un test ADN. Reyhan, care habar nu avea ce se petrecuse cu puțin timp înainte și care cade în capcana întinsă de nimeni alta decât Sude, este uluită auzind ce-i cere Asîm și nu este de acord cu testul, apoi când vine acasă Ada, se enervează pe ea și îi spune că a doua zi va pleca înapoi la Londra.


Yaman episodul 28 rezumat
Între timp Mira este foarte geloasă pe Ada, pentru că l-a sărutat pe Yaman și se arată puțin supărată față de el. Asîm o sună pe Sude și o roagă să vină la el să discute despre problema cu Ada, apoi încearcă s-o facă să rămână la el peste noapte, dar Sude, prudentă, îi răspunde că nu poate să facă un așa gest și s-o aștepte fetele ei acasă, pentru că astfel ea n-ar mai juca rol de exemplu pentru fiicele ei. Când cei doi se despart la poartă, întâmplător și Faruk trecea către casă și îi vede.

urmează: Yaman episodul 29

Când Eylul ajunge acasă de la petrecere, aude fără să vrea o conversație dintre tatăl ei, Barîș, și soția acestuia, Gamze - pe care ea n-o putea suferi - din care rezultă că femeia, deși însărcinată, vrea să plece o vreme de acasă tocmai ca Barîș să-și poată clarifica relația cu Eylul și să restabilească un echilibru în familie. Eylul nu se arată părinților ei, ci se duce sus în cameră neauzită, și acolo îi cere sfatul Mirei prin Skype, deoarece nu s-a gândit că antipatia ei pentru Gamze ar putea duce la ruperea relației dintre tatăl ei și această a doua soție.

Yaman episodul 28 rezumat
Dimineața, chiar înainte ca Ada și Reyhan să iasă cu bagajele, amândouă sunt asaltate de paparazzi care le întreabă dacă e adevărat că Ada e de fapt, fiica lui Asîm Șekip Kaya. Acum Ada află adevărul, se supără pe mama ei și pleacă să-și adune gândurile. Asîm vede știrile din tabloide și îi ceartă pe Orkun și pe Yaman - pe care îl vede pe-acolo întâmplător, el lucrând cu Ender, că sunt de vină pentru ceea ce s-a întâmplat, acuzându-l pe Orkun pentru că a venit la o petrecere la care nu era invitat și crezând că el a făcut poze cu telefonul și le-a dat presei. Orkun îi răspunde că nu este vinovat și pleacă, lovindu-se de Yaman care trecea pe acolo. Asîm atunci îl acuză pe Yaman că el este cauza acestor atacuri la adresa lui, pentru că el n-a vrut să se asocieze în proiectul imobiliar din Tozludere tocmai din cauza lui Yaman și astfel a pierdut parteneriatul lui Reyhan Arsen care acum vrea să-l joace fluturându-i-o pe Ada prin față și dezvăluind presei că e fata lui. (În realitate, Sude a făcut pozele și le-a dat presei, dar asta se va dezvălui într-un episod ulterior.)

Yaman episodul 28 rezumat
La spitalul de nebuni unde este internat Tan, una dintre asistente vine cu băiatul său care manifestă atracție și talent pentru pian. Tan îi devine profesor, dar în schimbul lecțiilor îi va cere băiatului să îi pună Mirei la telefon o melodie cântată la pian, apoi să lase în fața casei ei câte o revistă de psihologie în care el va încercui în prealabil anumite cuvinte și litere care formează un mesaj. Tan trimite din nou o revistă Mirei cu mesajul că o iubește și o va iubi până la moarte. Yaman începe să dea târcoale spitalului să afle ceva, dar deocamdată nu dă de nici un indiciu și nu-l vede pe Tan.

Ayșe o sună pe Sude și-i dă niște informații cerute de ea anterior, apoi îl bârfește pe Kenan și îi cere să aibă grijă că este un om cu două fețe. Ulterior, Faruk îl va concedia pe Kenan care intuiește că este victima bârfelor lui Ayșe.

Yaman episodul 28 rezumat
Ender se întâlnește cu Ada într-o parcare și o aduce acasă să-i prezinte familia. Toată lumea se poartă foarte frumos cu ea, până vine Asîm și îi vorbește foarte realist dar destul de dur, spunându-i că el vrea să fie făcut un test ADN. Ada nu acceptă stăruind că ea este fiica fostului soț al lui Arsen, și atunci Asîm îi cere o garanție că nu se va răzgândi și că nu va avea vreodată pretenții la avere, apoi o cheamă la birou să semneze niște acte întocmite de un avocat. Între timp Mert reușește să-i taie Adei o șuviță de păr, pe nesimțite, urmând să o folosească la un test ADN neoficial.

A doua zi Selim merge cu Kenan să semneze niște acte și într-o parcare subterană sunt atacați de niște bandiți, iar în încăierare Kenan este tăiat la braț de cuțitul unuia dintre atacatori. Selim pozează mașina acestora când pleacă și crede că este vorba despre o răzbunare a unui client cu care el nu vrea să negocieze altfel decât în justiție cazul respectiv. Kenan tace, dar adevărul este că el era ținta atacului, din partea lui Hasan și Giray.

Yaman episodul 28 rezumat
În acest timp, Ada, înainte de a merge la aeroport, decisă să plece înapoi la Londra, merge la Asîm și îi dă o semnătură în alb. Ender nu este de acord, dar fata deja semnase și pleacă jignită din birou. Ender îl roagă pe Yaman să o oprească pe Ada și să stea de vorbă cu ea, iar acesta o însoțește până în stradă, când apare Mira, care de data asta chiar se supără crezând că Yaman flirtează cu Ada...


Yaman episodul 28 rezumat Yaman episodul 28 rezumat


sursă foto: capturi video de pe star.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.







10 comentarii:

  1. multumim mult Oana de rezumat.
    La multi ani si sa ne tii la curent si in noul an !

    RăspundețiȘtergere
  2. imi puteti da un link unde pot vedea episodul 28 va rog multt !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pot, dar il vedeti in turceste http://www.startv.com.tr/dizi/medcezir/video-galeri/sayfa/1/medcezir-28-bolum

      Ștergere
  3. Este adevarat ca Ender moare in sez 2?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu stiu, dar asa tind sa cred, pt ca actrita nu mai apare in distributia sezonului 3 si nici nu este inlocuita de o alta.

      Ștergere
  4. da moare in accident de masina

    RăspundețiȘtergere
  5. Episodul 29 când apare?:

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt postate toate episoadele pana la 31 si azi sau maine mai postez unul sau doua. cred ca am uitat sa pun linkul... scuze! rectific acum.

      Ștergere
  6. Imi poate spune cineva cum se numeste melodia de la inceputul ep 28 cea care se aude pe fundal

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.