marți, 17 februarie 2015

Calorifer sau caldura pe sub podea?





Calorifer sau caldura pe sub podea?
Imi amintesc ca acum niste ani, cand am fost in Brazilia, adolescentii de la liceul unde preda engleza Marcello, cunostinta mea de pe net din Sao Paolo, voiau tare mult sa stie cum ne incalzim noi, cei de la latitudinile temperate si reci, pe timp de iarna. Am fost usor descumpanita de intrebare, nu ma asteptam la asta si nu mi-am imaginat vreodata pana atunci ca ar exista oameni care sa nu stie ce-i acela un calorifer.

M-am gandit cum sa fac, apoi le-am aratat poze pe internet cu centrale de apartament si cu diverse tipuri de calorifere, si le-am explicat sistemul de incalzire cu apa fierbinte al unui apartament, facand comparatia cu sistemele lor sanitare si termice, cu boiler de la bai - asa avea Marcello. M-au intrebat dupa aceea cum de nu ne este, totusi, frig, si le-am spus ca atata vreme cat caloriferul se mentine fierbinte, caldura se degaja in casa si se mentine un confort termic bun. Le-am aratat apoi si sisteme de incalzire pe sub podele - drept este ca si mie mi-ar placea sa-mi fie calde talpile cand merg prin casa, dar apoi le-am spus ca, dupa parerea mea, sistemul pe sub podea este foarte bun dar are cel putin doua mari dezavantaje fata de caloriferele de pe langa pereti: daca pardoseala este din gresie, cand centrala este intrerupta, caldura nu se mentine iar gresia se raceste destul de rapid. Pe de alta parte, in cazul unei defectiuni, este incomod sa fii nevoit sa spargi parchetul sau gresia ca sa repari bucata de teava sparta sau imbinarea care curge.

Calorifer sau caldura pe sub podea?
Prea multe detalii tehnice nu le-am dat, ca nici eu nu le stiu, si n-am considerat ca pe ei i-ar fi interesat amanunte. Pustanii s-au aratat incantati de ceea ce le explicam si le aratam, desi li se parea ciudat sa fim nevoiti sa folosim asa ceva in case. Priveau pozele cu calorifere si radeau. Probabil li s-a parut exotic sa fii nevoit sa gasesti o sursa de caldura intr-o perioada atat de rece - pentru ei - a anului. Acolo, la tropice, casele nu necesita calorifere ori sobe, cu alte cuvinte ei nu au sisteme de incalzire a locuintelor, pentru ca temperaturile sunt mari. La tropice iarna nu ninge ci doar ploua ceva mai mult, iar mercurul termometrelor ajunge undeva pe la un 20-24 de grade Celsius, ceea ce este numai bine, spre deosebire de caldurile sufocante de pe timpul verii cand la orele amiezii este mai intelept sa stai in casa, unde si asa, esti toropit de caldura.

Cu toate acestea, chiar daca o centrala cu calorifere pare o problema in plus, prefer sa locuiesc aici, in zona temperata, decat sa lesin de cald jumatate din viata mea, la tropice.





Un comentariu:

  1. prefer calorifere ,ce e la vedere poate fi controlat,nu as dori sa ma trezesc cu inundatie ca se sparg tevile!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru vizita si comentarii!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...