sâmbătă, 18 aprilie 2015

Dila episodul 2





Dila episodul 2


Dila episodul 2
Rîza evită să se prezinte, dar menționează că a auzit de Ihsan. După ce Dila pleacă, el este copleșit de cele petrecute, lucruri la care nu s-ar fi așteptat niciodată. Ajunsă acasă la socri, care erau îngrijorați, spune că s-a plimbat pe pământul lor, adică pe acolo unde a fost omorât soțul ei și că s-a hotărât să nu mai plece la Istanbul pentru că vrea dreptate pentru crima comisă. Când Seyit aude că ea vrea să meargă la poliție, se enervează și îi spune că s-a săturat de ea chiar din prima zi, pentru că nu respectă tradițiile punând totul sub semnul întrebării.

Dila episodul 2
Azer bea cu prietenii și apoi se plânge că i s-a interzis să se atingă de Rîza iar el vrea să-l omoare ca să-și răzbune fratele. Șeful de fermă, cu care stă de vorbă pe această temă, la început îl ceartă și îi spune că știe că îl urăște pe Rîza, dar apoi presat de Azer, se gândește că vor găsi ei o cale să-l răzbune pe Ihsan până la urmă. Metin, fratele vitreg al lui Rîza, ajunge acasă și află tot ceea ce s-a întâmplat în lipsa lui, sfătuindu-și fratele mai mare să nu mai pună la suflet dacă a fost vorba de legitimă apărare.

Dila episodul 2
A doua zi Dila vorbește cu Azer să meargă împreună la poliție să spună adevărul și să-l elibereze pe cel închis în locul lui Rîza. Azer bineînțeles că nu este de acord, iar Dila se plânge mamei ei, care o atenționează că odată intrată în familia Barazoglu înseamnă că ea este aceea care trebuie să se dea după legile lor, și nu invers. Azer merge la ștrandul din zonă unde Hulya și Fatma făceau baie și văzându-le, își amintește că a cunoscut-o pe Fatma într-o anumită împrejurare. El încearcă să reînoade firava legătură cu Fatma, dar ea pe moment îl respinge deși Azer îi declară iubire.

Dila episodul 2
Ajuns acasă, Sultan, soția lui (o plăcută revedere, actrița care a jucat rolul Fusun din "1001 de nopți") îl întreabă dacă a băut ceva și de ce nu este la serviciu. Seara, Azer nu se lasă sedus de soția sa, în schimb amintirea contextului în care Rîza i-a dat o palmă de față cu mai mulți membri ai familiei și cu alți apropiați, nu-i dă pace. Comportamentul din ultima vreme al lui Azer îl face pe omul de bază al lui Seyit să creadă că stăpânul ar putea să-și alunge fiul de pe pământul familiei și astfel îl sfătuiește să nu se mai înfrunte cu tatăl său dacă vrea să-i fie bine.

Dila episodul 2
Dila se duce la Rîza la cabană și atunci el o minte că îl cheamă Yavuz, pentru că ea insistă să afle cine este. După aceea ea îi vorbește despre ucigașul bărbatului ei și se arată supărată că altcineva face închisoare în locul lui, dar că Azer a jurat să-și răzbune fratele. Rîza cade pe gânduri auzind cuvintele Dilei.

Dila episodul 2
După o zi ea merge la închisoare spunând că este avocata familiei Barazoglu și soția răposatului și că vrea să stea de vorbă cu deținutul acuzat de omor. Când vede că Mehmet susține apăsat că el i-a omorât bărbatul, Dila îl minte că de fapt a venit ca să-i spună că dacă nu va mărturisi adevărul, cum că Rîza e ucigașul, acest Rîza o va omorî și pe ea, pentru că așa a promis. După aceea merge și vorbește și cu Hacer, mama lui Mehmet, ncercând s-o convingă că la proces fiul ei nu va lua puțin, ci minimum 15 ani. Cei din familia Berezoglu, știind că Dila stârnește apele, merg s-o amenințe pe Hacer că va muri și ea și Mehmet dacă scot o vorbă, pentru că de aceea le-a dat pământ și vor duce o viață bună după ce Mehmet va ieși din închisoare.

Dila episodul 2
Dila îi dă timp de gândire lui Hacer până a doua zi dimineață. Rîza aude niște vorbe și îl forțează pe Serhat să-i spună tot ce știe despre cine urmează a fi omorât. Serhat, neavând încotro, îi spune că se plănuiește uciderea Dilei pentru că prea tulbură apele și vrea să-l scoată pe Mehmet de la închisoare, deoarece știe adevărul. Seara, Rîza merge s-o vadă pe Dila și să stea de vorbă, spunându-i că viața ei ar putea fi în pericol și rugând-o să mai aibă răbdare și să nu acționeze pripit. Deși amândoi ar vrea să-și mai țină companie unul altuia, Rîza se grăbește să plece ca să nu-i vadă Azer, care auzind voci, ieșise afară cu pistolul.

A doua zi dimineață Dila, neascultând de sfaturile nimănui, merge la Hacer și fără să vorbească cu ea, doar înțelegându-se din priviri, o ia cu camioneta să meargă la poliție. Pe drum, Rîza, care era prin preajmă, trage într-un urmăritor iar Dila merge mai departe nevătămată. Însă când ajunge la poliție, un lunetist o împușcă pe Hacer. Dila strigă după ajutor, dar Rîza, deși vede ce se petrece, nu poate să iasă la vedere s-o ajute...



episodul precedent: Dila ep. 1                                  urmează: Dila episodul 3

Note: rezumatele sunt făcute după vizionarea episoadelor originale netraduse, sau după rezumatele succinte din limba turcă. Stop cadrele sunt preluate de pe startv.com

Pentru rezumatele episoadelor din acest serial vă rog accesați pagina Stele tv




17 comentarii:

  1. pentru mine este o adevarata placere sa te urmaresc ,multumim ca ne esti alaturi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur, Brindusa, ca ai gasit un serial care sa vrei sa-l urmaresti!

      Ștergere
  2. Din păcate, nu pot urmări serialul ăsta la TV.. Dacă văd primul episod voi vrea să-l văd pe tot, însă nu mai am timp că examenele bat la ușă.. Oricum Trădarea se termină la începutul lui mai.. Sper să faci rezumate la toate episoadele :) Sincer Fusun nu mi-a plăcut în 1001 de nopți.. Poate aici are un rol mai pozitiv :) O duminică frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu iti urez bafta la examene! si.. cine stie? poate le vei gasi pe net, subtitrate, ca sa ai ce vedea in vacanta. De regula daca ma apuc de un serial il si termin, vreau sa cred ca nici unul din astea doua nu voi fi nevoita sa le intrerup, cum am fost la Conspiratia iataganelor.

      Fusun ca personaj nu era pozitiva, intr-adevar, dar actrita mi-a placut. M_am buicurat s-o revad, si am impresia ca unul din personajele secundare este sau seamana cu Arif din Tradarea. Dar mi s-a mai parut mie si ca Arif seste acelasi cu Matrakci si nu era...

      Dumunica placuta in continuare!

      Ștergere
    2. În vacanță aș avea ce să văd: Yaman(când va începe redifuzarea), Maral, O mie și una de nopți :)

      Ștergere
    3. Stii tu ca se va da Maral la noi? :)

      Ștergere
  3. Ce este cu acest MARAL? O seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am inteles ca e un nou serial cu Hazal Kaya, multe nu stiu, mie nu mi-a placut prea tare Feriha, deci... nu ma simt atrasa de un serial cu Hazal.

      Era sa te intreb cum de nu stii? :D ai exact acelasi stil de a scrie ca si cei de la vedeteblog, adica pui si cuvinte scrise cu majuscule in timp ce redactezi ceva. Si de multe ori in mintea mea se formeaza automat aceasta conexiune intre tine si acel blog :) care are un articol despre Maral, din cate imi amintesc ....

      Cosmin de pe cosminlazar2000.wordpress.com stiam ca avea rezumate la Maral, daca te intereseaza subiectul, iti recomand sa citesti acolo pe blog...

      Ștergere
    2. NU, nu am nici un blog, draga OANA! Am vrut sa-mi creez un portal, un fel de galerie de arta virtuala (am avut si oferte atractive, insa...viata a devenit tot mai grea...) De aceea imi place FB, acolo e ca si cum traiesti cu mai multi prieteni/rude, la un portal e ca si cum stai singura, iti deschid unii mai rar usa...Sunt in 6 grupuri pe F B, cit de cit profesioniste (la 2 sunt administrator) si imi ia mult timp comentariul si documentarea. Mersi de recomandare, ma voi uita la cosmin. O zi buna tie si tuturor! PS: URAA, azi (mai) este TRADAREA!!!!!!

      Ștergere
    3. N-am spus ca ai, am spus ca asa imi joaca mie o festa mintea mea, din cauza stilului de a scrie, cu cuvinte subliniate prin majuscule, uneori. Va invidiez - in sensul pozitiv al expresiei - pe cele care aveti timp de grupuri si de FB. Las' ca vine ea vacanta mare :P

      Ștergere
  4. Am vazut primele doua episoade dar cam lente pentru gustul meu. Si personajul lui Erkan deocamdata e cam moale. Imi e dor de Ali Kaptan :))) Sper sa isi revina serialul pe parcurs, deocamdata nu m-a prins. Tipii sunt asa si asa. Tipul ce a murit nu imi placea deloc. Iar fratele lui mi se pare fals ca si joc. Erkan e cel mai frumusel. Protagonista e frumusica dar tot mi se pare inexpresiva la chip.

    Imbratisari :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu mai simt nimic din cauza ca le vad pe banda rulanta :))) (pe bune, le descarc si le vad la viteza mare). Cand ceva devine ca o meserie, pana la urma nu e decat o rutina.

      Nici mie nu-mi plac cei doi frati. Ihsan era mai de doamne-ajuta, dar Azer e naspa. In serialul asta, actorul nu eswte chiar asa de prostanac la figura :D Doar in serial e machiat si pieptanat sa arate asa.

      Actrita-fosta model nu-mi place. Am mai spus, parca impunge mereu. Inteleg ca personajul e suparat pe viata, dar nici asa. Da, este inexpresiva.

      Ștergere
    2. Aha. Pai da, cand intervine rutina se duce totul. Eu de cand am facut acele cursuri si ne-a aratat exercitii si asa, parca ma uit si cu mai multa atentie la ce ma uit. Si mie imi place sa analizez :)) Deci stau cu ochii mai ales pe detalii :)) Defect profesional =)) Deocamdata nu m-a atras. Ca si rol tot Ali Kaptan l-a pus cel mai bine in valoare, parerea mea. Astept sa vad si alte proiecte de ale lui, in seriale... Apoi cred ca imi pot face mai bine o parere, poate sunt eu subiectiva pentru ca cu rolul asta l-am cunoscut. O fi si asta... Noapte buna

      Ștergere
  5. Apropo, am vazut reclama pe Euforia ca incepe un nou serial, libanez :D Cred ca o sa fie fain. Euforia in general da seriale frumoase. Va pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am aflat, o zana buna pe pagina de FB m-a anuntat deja. Deocamdata nu stiu ce voi face. Poate o prezentare, poate mai mult... depinde de timp. Si de limba in care se vorbeste in seriala. Daca e araba, am pus-o =))

      Ștergere
    2. Eu cred ca in araba este. O sa ma uit de curiozitate sa vad despre ce e vorba.

      Ștergere
    3. Atunci, daca e cu hau-hau (parca latra.. :) ), nu vad cine o sa se bage.

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.