joi, 14 mai 2015

Tradarea, rezumatul ultimului episod, 120





Dimensionarea episodului este aceea originală, a televiziunii turce. La Kanal D România acest episod se vizionează în episoadele 121 și 122 românești.


Tradarea, rezumatul ultimului episod, 120
Casa de tortură este înconjurată de polițiști dar Mete nu vrea să se predea și să-l predea și pe Tugrul. Cemile și Arif încearcă să-l convingă că nu i se va întâmpla nimic dacă-l dă pe Tugrul pe mâna poliției, dar chiar și așa, Mete se teme că lucrurile vor lua o altă întorsătură, neașteptată. Până la urmă este nevoit să cedeze insistențelor și Tugrul iese escortat de poliție, dar i se adresează din nou, cu tupeu, lui Mete, amenințându-i familia. Acesta se enervează și vrea să riposteze dar un glonte în ceafă îl face pe Tugrul să tacă pentru totdeauna. Toată lumea e consternată, nimeni nu știe cine a tras și de unde. În depărtare se aude vocea lui Gozde cântând același cântec ca și atunci când era torturată. Mete aleargă spre un părculeț unde o vede pe o bancă în fața unui golf și încep să stea de vorbă despre cei dragi în timp ce ea aruncă pistolul în apă.

Tradarea, rezumatul ultimului episod, 120

Familia reunită are parte de clipe fericite acasă, în prezența bunicului lui Arif. Zehra, Berrin și Ayca rămân peste noapte acolo și se distrează ca niște copii cu Osman și Mete, care își revenise la normal. Berrin și Hakan lucrează amândoi ca avocați și se împacă. Carolin vrea să plece din țară împreună cu Mustafa dar băiatul scapă de sub observația Carolinei și fuge acasă la Hasefe și la restul familiei. Ibo, privește de după colțul unei clădiri la inaugurarea noii afaceri a lui Kemal și Neriman Akarsu, apoi o vede pe Carolin care îl căuta pe Mustafa și începe s-o urmărească pentru că îi luase toți banii.

Tradarea, rezumatul ultimului episod, 120
Carolin ajunge la Hasefe acasă unde, fiind o zi însorită, toată familia era afară, relaxându-se. Ca să nu fie luat de maică-sa, Mustafa se urcă în copac la sugestia Zehrăi și a lui Deniz. Carolin vrea să-l convingă pe băiat să se dea jos, dar între timp ajunge acolo Ibo și ea, când îl vede, o rupe la fugă. Ibo o mai urmărește câțiva pași strigând în urma ei apoi este arestat de doi polițiști din cauza plângerii depuse anterior de Mesude. Mesude vine să-l viziteze la închisoare, iar el o minte că mai are niște bani într-un cont, astfel că ea își retrage plângerea ca să-l ajute să iasă din închisoare mai repede, dar când Ibo este liber, recunoaște că nu mai are nici un ban și este luat la bătaie de socrii săi și de Mesude. Carolin pleacă singură în străinătate și se distrează până toacă toți banii.

Tradarea, rezumatul ultimului episod, 120

Bunicul lui Arif vine într-o zi pe la Hasefe și în fața familiei îi propune să-și unească bătrânețile și să nu mai fie singuri, căsătorindu-se. La o masă de prânz luată în familie, Bahar și Soner anunță și ei că se vor căsători. Osman, bătrân și filmat din spate, ajunge prin vechiul cartier și se plimbă privind casele și strada, fiecare colțișor amintindu-i de anii copilăriei și adolescenței. Intră și în casa unde a copilărit, care acum este goală și părăginită, și în memorie îi revin scenele în care Ali era nervos pe Cemile și pe toată familia.

Tradarea, rezumatul ultimului episod, 120

Vine și ziua nunții lui Soner cu Bahar. Curtea casei lui Cemile este decorată fastuos, invitații sosesc, Mete și Necati, care s-au reîntâlnit, își pregătesc instrumentele. Se oficiază cununia celor doi în prezența martorilor. Perechile, rând pe rând, vin pe ringul de dans. Zehra este invitată de un coleg, Deniz îl are ca partener pe Kerem, Berrin este cu Hakan, Osman dansează cu Ayca iar Cemile cu Arif, chiar și Mesude are un partener de dans care-i face și curte. La un moment dat apare bunicul cu cimpoiul și toată lumea iese la o horă. Nunta se săvârșește. Invitații au plecat, cei ai casei îl așteaptă obosiți pe Suleyman care-i ia acasă pe miri. Apoi scaunele și mesele rămân goale.

Tradarea, rezumatul ultimului episod, 120

Mete (?) bătrân cântă la chitară pe o scenă, sub lumina unui singur reflector, iar pe fundalul întunecat apar poze de epocă în care se află membrii adevăratei familii din care s-a inspirat acest serial. În scena de final, cu decorul de la nunta lui Soner și Bahar, vin toți actorii care au jucat de-a lungul serialului - lipsește Erkan Petekkaya - și toți cei din echipa de filmare, în timp ce pe imaginile cu ei îmbrățișându-se curge genericul filmului.

***  s f â r ș i t u l   s e r i a l u l u i   ***

sursă foto: capturi video de pe netd.com

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




34 de comentarii:

  1. Din rezumat (bine dezvoltat si elocvent) reiese ca si finalul serialului ESTE DEOSEBIT! Nu numai ca este un finial fericit, dar modalitatea de prezentare (nostalgia, trecerea anilor, etc., care, NE MARCHEAZA pe toti!) Deosebit, ca, de altminteri, tot serialul! Felicitari regizoarei, scriitorului /cunoscut dramaturg, am aflat intre timp,intregii echipei de actori! Voi reveni cu mini-interviul lui Erkan Petekkaya despre rolul Ali, comparativ cu rolul Rîza din Dila (ultimul nr. revista TV SATELIT). Voi posta pe Facebook la profilul meu date despre acest serial. Dar si MULTUMIRI MULTE ii adresez OANEI, care ne-a daruit rezumatele si posibilitatea sa ne cunoastem, sa comentam, sa impartasim idei si pasiuni comune! Dumnezeu sa ajute tuturor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dana, eu multumesc Kanal D si cititorilor blogului care au tinut stacheta sus si m-au ajutat sa am zeci de mii de vizualizari zilnic pe durata acestui serial. Mi-as mai dori asemenea seriale la Kanal D si pe blogul meu si sper ca vor mai fi achizitionate astfel de seriale ca sa ne bucuram cu totii de ele.

      Spor in toate tuturor!

      Ștergere
    2. Doamne, da-i, asa sa fie !

      Ștergere
    3. Placerea a fost si de partea mea :) si ma bucur ca am putut sa fiu de folos iubitorilor acestui serial care ne-a tinut pe toti in fata televizoarelor.

      Ștergere
  2. Mulțumim Oana! Doamne da-ti sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  3. SI coloana sonora de la TRADAREA e deosebita. Adica are vreo 4-5 teme diferite, potrivite cu scenele respective. Si melodii frumoase (desigur, acelea semai regasesc si in alte seriale turcesti). Alte seriale au aceeasi fundal sonor, e adevarat, fiecare original, insa...plictisitor, repetindu.-se...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca asa este, Dana, mie nu mi-a atras atentia muzica in mod deosebit. Insa o melodie de serial care mi se plimba prin amintire de multe ori este melodia din genericul de la "1001 de nopti".

      O.

      Ștergere
    2. Da, va cred. Eu nu am urmarit acest serial,insa voi cauta tema sonora a acestuia...

      Ștergere
  4. CAUTIND coloana sonora la 1001 nopti, am vizionat asa, vorba Oanei pe repede-inainte, 2 episoade si trailerul. AM DESCOPERIT actori cunoscuti /intilniti de mine in alte seriale) . Am verificat, dupa distributie si pot confirma: Astfel mama arh. Onur-Feride Aksal este .. bunica Hasefe Akarsu (actrita ..Meral Çetinkaya)din Tradarea. Nu e cazul aici, lsa mai insist , tot pe verificate, am recunsocut pe actorul Ergün Demir din rolul Riza (tatal Ferihei din serialul cu acelasi nume), pe mama fratilor din Dragoste si pedeapsa (actrita Tomris İncer ) - ambii socrii arh. Seherezat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu ma gandeam ca batrana Hasefe, umila si saracacios imbracata, este una si aceeasi figura cu infumurata dar si puternica doamna Peride Aksal...! Uite, asta numesc eu actor bun, sa joace roluri extrem de diferite, foarte bine ambele. Pe Rixa si pe Fusun (joaca rolul Sultan , sotia lui Azer din Legea Pamantului) i-am recunoscut. Dragoste si pedeapsa n-am vazut.

      Ștergere
    2. Asa este, Oana. Am vazut-o intr-o secventa - 1001 nopti , era o DOAMNA si apoi am vazut-o in episodul 120 (in ac. zi). Si, exact asa am spus, cind am vazut-o girbovita, abia mergind, (inclusiv intonatie, etc. am exclamat ce actrita deosebita este ! Iar batrina sefa de clan, aspra si ferma din Dragoste si pedeapsa (primul serial vazut de mine cap-coada, bine dozat, zic eu, fara exagerari, prelungiri, et.) aici in 1001 pare blinda (in rolul soacrei lui Seherezat)!

      Ștergere
    3. Nu, :) Peride Aksal nu este o blanda absolut deloc. De fapt, in aproape intreg serialul crede ca Shehrazat se da la Onur pt banii lui si nu-i vine sa creada ca el chiar o iubeste. Este foarte impotriva ca fiul ei sa fie impreuna cu o femeie care a mai fost maritata si are un copil. Insa la un moment dat intervine o situatie in care Shehrazat o ajuta, sau asa ceva, nu mai tin minte detaliul asta, dar abia atunci ea isi schimba parerea despre nora sa. Personajul Peride este o femeie puternica, rea si incapatanata care vrea sa aiba controlul asupra vietii fiului ei, uneltind uneori pe la spatele lui chiar.

      Eu o percep ca personaj negativ in serial. Cel putin pana cand isi schimba parerea asupra lui Shehrazat.

      Ștergere
    4. Nu, nu mama lui Onur, eu ma refeream la prima soacra a lui Seherezat, actrita Tomris İncer , am vazut in ep. 2 ca incearca sa o ajute pe fosta nora (cu brosa, etc) si am dedus ca e buna! Fata de cum era in Dragoste si pedeapsa, scuze am aglomerat informatiile, pe mai multe planuri, asa fac si cind...vorbesc, mi se reproseaza uneori...Cred ca mi se "trage" de la munca pe ..ccomputer, cu mai multe ferestre....deschise!

      Ștergere
    5. In primul mesaj de pe acest fir (sic! :) ) ai spus ca la mama lui Onur te referi, Meral Cetinkaya. Prima soacra a lui Shehrazat este o femeie foarte de treaba, intr-adevar, ea e de partea nurorii sale pana la capat.

      Ștergere
  5. In fine, am gasit si episodul 120 (numerotare originala), pentru o eventuala reluare (de ieri, iarasi KANAL D nu da reluarea episodului de la ora 20,00). Am cautat pe net, am ales doar pe youtube, ca SA NU DESCARC , dar si sa fie complet (nu pe parti), acest link este cel mai bun: https://www.youtube.com/watch?v=T9dxKrNwvoQ.
    M-au impresionat din nou reflectiile lui Osman (penultimul episod, ieri, 121 numerotare Kanal D-romanesc). VIZIONARE PLACUTA TUTUROR!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulțumim pentru prezentarea serialului! Acest blog este un ajutor de nădejde pentru cei care din anumite motive nu pot viziona seriale online dar și pentru ,,nerăbdatori,,! :) Și acest rezumat se dovedește la fel de explicit ca celelalte! Părerea mea in privința serialului este ca,deși a avut deosebit de multe scene violente a prezentat lucrurile cumva diferit de alte filme...A avut ceva mai profund,parerea mea. Este frumos ultimul episod mai ales ca se incheie totul cu happy end! :X :-f :-f

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate, Ingrid, TRADAREA a fost deosebit, din multe puncte de vedere

      Ștergere
    2. Multumesc si eu, Ingrid, pentru fidelitatea si frecventa cu care tu, ca si alti cititori, ati accesat acest blog. Intr-adevar, Tradarea este un alt fel de serial, insa fiecare l-a privit prin prisma felului personal de a fi. Nu am o explicatie, dar pe mine ma afecteaza mult mai mult emotional lucrurile negative - si pe astea le tin minte cu fidelitate, decat cele pozitive, pe care le uit mult mai usor. Insa sunt convinsa ca fac parte dintr-o minoritate si ca putini oameni au un asa fel de setari ale psihicului.

      Ultimul episod, in partea a doua, dupa ce Tugrul este impuscat, mi-a placut si mie foarte mult.

      Ștergere
  7. Scuze, am uitat, ar mai fi un link: //www.seriale-turcesti-si-filme-subtitrate.com, insa nu am accesat, mi-e teama de blocaj, virusare, etc., laptopul meu este prea incarcat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Linkul acela nu cred ca este virusat, Dana, doar ca e unul din zecile de site-uri cu aceleasi filme si/sau seriale. Si care au reclame "obligatorii" pe ele.

      Ștergere
  8. Oana,iti multumim mult,mult de tot !!! Un film foarte bun,ma ucur ca a avut un final fericit !!!

    RăspundețiȘtergere
  9. Am vizionat ultimul episod si m-a cuprins nostalgia. Am si lacrimat putin. M-am bucurat ca a iesit din schema finalurilor tragice. Cred ca deja a avut momente dramatice suficiente, ar fi stricat un final tragic. Foarte frumos finalul. Si reflectia, si pozele cu cei reali, si cuvintele dedicate de scenarist mamei sale, care cica ar fi murit in 2011 cand inca se filma serialul. Mie mi-a placut muzica. A fost bine aleasa pe fiecare scena. Mi-au placut si unele instrumentale dar in special toate melodiile alese la diverse scene. Toate metaforice si cu incarcatura. Ce ma bucur ca le-au tradus si pe alea Kanal D. Un plus de la mine pentru asta. M-au emotionat si lacrimile Cemilei. Cred ca plangea ca isi amintea de copila ei care s-a stins atat de tanara, plangea pt ca ai ei copii erau in sfarsit fericiti si pentru ca si ea si-a gasit linistea pe care a cautat-o mereu. Ma gandesc cum ar fi fost daca acolo langa ea era Ali... Pacat ca Petekkaya nu a putut fi nici macar la petrecere. Poate era prins cu filmarile pt Dila. Nu cred ca era suparat, pana la urma colegii lui nu au nici o vina.

    Mi-a placut si sa vad toata echipa si cum plangeau ca s-a terminat. Se vede ca s-a pus mult suflet acolo si ca au fost o echipa. Se face multe seriale dar putine ti se prind de suflet. Acesta e unul din ele. De aceea poate a impresionat in atatea tari si au fost vizionati si la ei. Poate ma insel. Dar pentru mine a fost diferit, cu tot cu minusurile sale. Si macar am ramas cu ceva si parca m-am imbogatit, nu doar spiritual ci si cu noi prieteni pe care acest serial mi i-a adus. El m-a adus aici. Si nimic nu e intamplator.

    Asa ca ii multumesc ca ai rupt din pretiosul timp liber ca sa ne daruiesti aceste rezumate la acest serial drag mie. Sa iti dea Dumnezeu sanatate si fericire :)

    Din cate am vazut pe site-urile de socializare, actorii inca tin legatura si sunt ca o familie, fac petreceri impreuna, isi sarbatoresc zlele de nastere, etc. Ma bucur si sper sa ii revad in seriale noi pe toti.

    Va doresc weekend placut tuturor.

    Ale

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se fac* Iti multumesc* Scuze pentru greseli. Si oboseala si tastatura mea cea geniala. :)) Pupici :*

      Ștergere
    2. Din pacate eu la 6 dimineata am venit de la banchetul alor mei - a 12-a. Asa ca nu am vazut episodul la tv, adica integral, pt ca acelea de pe net, in turceste, sunt taiate, de cele mai multe ori. Ma dor toate alea, desi la miezul noptii, ca o Cenusareasa trecuta si cu probleme de sanatate, m-am retras in camera pe care mi-am rezervat-o, sa ma odihnesc, si chiar am atipit vreo ora si ceva. Dar am ratat ultimul episod din Tradarea :)

      Intr-adevar, e poate, un lucru rar si foarte frumos, ca actorii serialului se vad si petrec impreuna anumite momente importante din viata lor.

      Eu va multumesc voua pentru comentarii, accesari si pentru ca am avut ocazia sa ne "cunoastem". Online, deocamdata.

      Ștergere
  10. .Da, ALE, frumos ai analizat finalul! Si eu am plins chiar. Am retinut o parte din reflectii si le-am postat la mine pe FB-profil. Doar un singur citat nu am pus si MERITA aici, pentru OANA, pentru prietenii ei si vizitatorii acestui blog: " NICI O POVESTE NU SE TERMINA VREODATA PIAN NU IA SFIRSIT ADEVARATA POVESTE"!

    RăspundețiȘtergere
  11. Si, cum am promis, un interviu din ultimul bnr. TV Satelit: Erkan Petekkaya a declarat ca " Ma simt mult mai confortabil in pielea lui Riza. isi venereaza femeia iubita, nu e influentabil, are un caracter puternic. Pe Ali m-am chinuit mult sa-l joc, pentru ca eu structural, nu as puitea sa le fac rau celor pe care ii iubesc" .

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumim frumos pentru tot ce ati facut pentru noi, sa vedem( citim) acest minunat serial....!Am fost plecata din tara cateva saptamani si cu ajutorul Oanei Durican am reusit sa il "vad" in continuare....
    Imi pare tare rau ca s-a terminat....
    Dar, poate vor mai face turcii si alte seriale atat de palpitante.
    Multumiri !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc si eu, Sidy! :) nu ma asteptam sa te gasesc prin pulberea de stele, sincer! Ma bucur tare mult ca am putut sa-ti fiu de folos cumva!

      Ștergere
    2. Acum imi expli cererea de prietenie de azi a dnei Sidonia! Tot...prin pulbere...de STEEL, tot prin TRADAREA!!!! O saptamina buna tuturor!

      Ștergere
    3. Sa inteleg ca Sidy ti-a cerut prietenia? :) Eu o cunosc de la blogul culinar - il am de prin 2009. N-o cunosc personal, dar participand la multe concursuri si fiind la un moment dat destul de activa pe site-urile culinare, inevitabil am remarcat-o!

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.