sâmbătă, 15 august 2015

Aspiratorul de la miezul noptii





Aspiratorul de la miezul noptii
Prietenii mei de pe facebook adeseori mă văd noaptea târziu, ori dimineaţa devreme, pe net. Drept este, uneori n-am somn, dar la anumite ore ale serii, vecina de deasupra începe să dea cu aspiratorul. Şi dă, nene, ore întregi, de parcă atunci trebuie musai să cureţe podeaua, gresia de fapt, pentru că nu are parchet în nici una din încăperi. Şi nici covoare de zeci de metri pătraţi. De fapt, are doar două sau trei covoraşe în toată casă. Ea dă cu aspiratorul la ore la care unii oameni chiar se culcă sau se uită la televizor. Adică undeva către miezul nopţii. Dar m-am obişnuit cu asta. Sunt ceva ani de când îi avem vecini şi aproape seară de seară zgomotul aspiratorului care parcă rade gresia devine un must have care-mi bagă zgomot de fond peste serialele mele preferate. După mintea mea, gresia aş şterge-o cu un mop umed, dar fiecare în casa lui face ce ştie mai bine.



Aspiratorul de la miezul noptii
Uneori, când soţul ei e plecat şi îmi bate de 3 ori scurt în tavan să vin la ea să bem o cafea, ating în treacăt şi pe ton glumeţ subiectul. Dar Nina se face că nu înţelege. N-ar da cu aspiratorul ăla mai devreme, Doamne fereşte!, numai în miez de noapte îşi aminteşte ea că trebuie să facă curat. De la o vreme, însă, n-am mai auzit zgomotul de aspirator şi mi-am zis c-or fi plecat în concediu, dar paşi prin casă aud. Azi au venit şi cele trei bătăi scurte în tavan. Mirată şi curioasă am şi urcat scările cu punga de cafea în mână, că era rândul meu, şi cred că am întrebat-o aşa, din prima, unde a fost plecată în concediu. Mi-a spus că nu este în concediu, iar eu nu m-am putut abţine să n-o întreb de ce nu se mai aude aspiratorul ei seara. Mi-a spus senină că şi-a cumpărat altul. Bun, bun, altul, dar de ce nu mai face curat? A râs apoi mi-a arătat nouă ei "jucărie". E un aspirator foarte silenţios, zice, de aia nu-l mai auzi. Abia îl aud eu, zice.

Aspiratorul de la miezul noptii
Aduce cafelele după care îmi scoate nişte pliante apoi îmi spune că aspiratorul ăsta nou consumă puţin curent şi aspiră excepţional de bine şi de rapid praful datorită tehnologiei Power Cyclone 6, fără ca o parte din particule să se aşeze pe tub din cauza forţei electrostatice. Pur şi simplu tot praful este aspirat în recipientul de plastic, mai ales cel de pe suprafeţele dure. Mă uit la Nina cu atenţie. Îmi spune apoi că pentru covoare foloseşte capul de aspirare Tri Active Max 3 în 1 cu care praful este aspirat din profunzimea covorului. Acum nu o mai aud când face curat seara pentru că acest aspirator fără sac al ei face un zgomot de numai 76 de decibeli, iar prin planşeu nu se mai aude aproape deloc, cel puţin vara când se confundă cu zgomotul surd al oraşului. Dar Nina este încântată cel mai mult de filtrul de la motor care este lavabil şi rezistă pe viaţă.

Eram şi eu atât de surprinsă şi de atentă la ce spune că mi se răcise cafeaua în ceaşcă. M-am uitat la denumirea acestui aspirator, şi era un PowerPro Expert, fără sac, de la Philips. Ahaaa, mi-am zis zâmbind, de la Philips, cunoaştem, marfă de calitate la preţuri rezonabile. I-am mai admirat bijuteria asta de aspirator cu telecomandă la mâner câteva minute bune, că nu-mi puteam dezlipi ochii de la el aşa de mult îmi plăcea culoarea lui aurie. Apoi mi-am zis că tot se mută în casă nouă verişoara mea, o să-i dau vechiul meu aspirator ei, şi îmi voi lua mie unul din ăsta ochios şi silenţios. Aşa, doar pentru că merit! ;)



6 comentarii:

  1. ce m-as mai alinta eu cu acest aspirator-http://www.philips.ro/c-p/FC9722_09/powerpro-expert-aspirator-fara-sac-cu-tehnologie-powercyclone-6

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si de ce nu, Brindusa, doar meritam sa ne facem munca mai usoara, nu? :P

      Ștergere
  2. Aspirator philips am si eu, eswte foarte bun. dar cu vecina cum te impaci? :DDDDDDDDD

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ca si cu aspiratorul. din cand in cand ne "folosim" una pe alta :DDD

      Ștergere
  3. fara sac nu am, dar asa este, philipsurile sunt cele mai avantajoase.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.