joi, 17 decembrie 2015

Pentru casa: covoarele RugVista





Pentru casa: covoarele RugVista
În primul rând vreau să precizez de la bun început că acesta NU este un advertorial, ci un articol scris în urma experienţei pozitive avute cu cei de la RugVista. Cum am mai spus în cursul ultimelor luni, am redecorat sufrageria şi parţial alte camere din apartament. Unul dintre elementele cele mai importante într-o cameră mi se pare covorul, pe care eu mi-l doresc moale, plăcut la atingere, ţesut dintr-un material cât mai natural (acum depinde şi de cât mă lasă portofelul să cumpăr), la dimensiuni apropiate de cele dorite (uneori nu găseşti exact pe măsurile dorite şi nici nu eşti dispusă să aştepţi până se ţese unul aşa cum vrei tu), uşor de întreţinut şi nu în ultimul rând să fie pe gustul meu. Adică să fie în culorile pe care-l vreau eu, asortat la tapiserie şi/sau draperii, şi la văruială.

În sufragerie aveam un covor bej cu maro, aşa cum poate multă lume are, dar şi mobila din hol este tapisată tot cu un bej fără personalitate cu picăţele maro la fel de insipide şi inodore, mobila e maro, că aşa e ea, cuverturile din sufragerie erau tot bej cu maro, la fel şi tapiseria originală a mobilei de acolo. Deci, sincer, de zeci de ani de zile mi se acrise de aceste culori care exprimă bătrâneţe, renunţare, nimicnicie, uniformizare, noroi, lut. Spuneţi-mi şi mie dacă simţiţi vreo emoţie în faţă acestor culori, că mie niciodată nu mi-au inspirat nimic, decât uneori silă, gândindu-mă la culoarea fecalelor care este exact aceeaşi.

Aşadar, voiam schimbat cam totul în sufragerie şi în primul rând covorul de culoarea aia inertă. Hotărâsem ca acea cameră să fie azurie, bleu-turcoaz, ceva de genul, pentru că a aparținut unei persoane dragi mie căreia îi plăcea culoarea bleu. Şi am cumpărat din comerţul de la noi un covor având fundalul turcoaz mai închis, iar modelul de alte nuanţe potrivite. Însă deşi iniţial mi-a plăcut, şi îmi place şi acum, o prietenă când a păşit pe el mi-a spus că este greu de aspirat, pentru că e foarte des, iar praful şi scamele se iau tare greu de pe el. I-am dat dreptate pt că mai avusesem ceva asemănător într-o locuinţă unde am stat cu chirie şi ştiu ce efort făceam când dădeam de mai multe ori în acelaşi loc cu aspiratorul, ca să pot curăţa covorul ca lumea. Ei, mi-am zis, acum asta este, cheltuisem 1350 de lei, câţiva ani las covorul ăla aşa.

Pentru casa: covoarele RugVista
Dar deja dădusem peste site-urile de tip Vista (RugVista.ro, CarpetVista.ro) şi am văzut cam ce pot ei să comercializeze. Şi am văzut un covor de tip Nahal, pe verde, care mi s-a părut extrem de potrivit la mine în dormitor. Până la urmă l-am pus pe hol. În primul rând să zic că am făcut plata - se poate face direct cu card VISA sau prin transfer bancar, ceea ce nu e recomandat, pt că la transfer se plătesc taxe care pot ajunge şi la 50 de euro. Din păcate nu au opţiune de plată prin PayPal, ceea ce mie mi-ar fi convenit perfect. Pentru că la efectuarea plăţii cu cardul mi s-a cerut o parolă, pe care n-o aveam, am fost nevoită să fac un transfer bancar care m-a costat 25 de euro (la BT). Dar nu toate băncile stabilesc parolă la plăţile online direct de pe card, doar unele, iar eu nu ştiam asta, aşa că ar fi trebuit să merg la banca mea să cer să-mi dea parolă de acces, etc, etc. Ca să nu pierd covorul (ei te aşteaptă 5 zile, după care anulează factura dacă n-ai efectuat plata) am ales să fac transferul bancar.

Plata se face în ce monedă doriţi, lei sau euro, pentru că această firmă nu se află în România. Nu vă lăsaţi înşelaţi de extensia punct ro a siteurilor lor şi de limba română a textului de pe ele, firma este în Suedia şi au site-uri pentru vreo 10-15 ţări din Europa. După ce am făcut plata, în 2 zile am fost anunţată că banii au ajuns în contul lor şi că au trimis covorul către mine. Transportul e gratuit, iar marfa vine la uşă în cca 4-5 zile. Ajunge cu avionul la Timişoara şi de acolo vine prin curierat. Iar preţul covoarelor este divers şi sunt reduceri, uneori succesive, la acelaşi produs, lună de lună. Aşa se face că puteţi să vă luaţi un covor vechi lucrat manual, de colecţie, sau unul unicat, cu semnătură, din mătase ori lână, dacă doriţi, care costă cca 2-3 mii de euro sau mai mult, sau puteţi să vă luaţi un covor din polipropilenă pe urzeală de bumbac al cărui preţ poate să scadă până la câteva sute de lei noi. Mi-aş fi dorit un covor de lână, care este mai scump, dar cu dragile mele de pisici care scarmănă tot ce le face lor plăcere, am zis că mai bine iau ceva de care să nu-mi pară foarte rău dacă îşi bagă ghearele unde nu le fierbe oala :)

Pentru casa: covoarele RugVista
Până la urmă eu mi-am luat două covoare, şi am să mai iau de la ei. Să vă spun de ce: în primul rând calitatea este net superioară celor din comerţul nostru. Nu spun că n-or fi şi la noi covoare foarte bune, dar nu la acest preţ. Am dat 290 de euro (+25 taxa de transfer bancar) pe acel covor, dar calitatea este cu mult mai bună. Covorul din Suedia e foarte-foarte moale, nu foarte des, are firul mai înalt şi are franjuri pe margini (cel românesc nu are). E adevărat, preţul este oarecum diferit, în sensul că suprafaţa covoarelor diferă, la cel românesc am dat cca 155 lei metrul pătrat, iar cel suedez, cca 215. Şi pentru că am văzut că sunt reduceri, şi am nevoie să schimb toate covoarele din casă care deşi nu-s vechi, sunt roase, am mai luat un covor, tot cu model pe bleu turcoaz, de 1,60x2,30m pe care am dat 628 de lei. Iniţial costa 743 lei dar am avut două coduri de reducere. De data asta un metru pătrat de covor s-a apropiat sensibil de preţul celui românesc, adică a fost de 170 de lei. Dar cum ziceam, calitatea face diferenţa!

Iar la a doua cumpărătură am mai primit un voucher de reducere de 47 de lei care este valabil până în august 2018 !! Eu, una, sunt cât se poate de mulţumită de covoarele de la RugVista, chiar dacă nu le pipăi "în direct" când le cumpăr. Mai am nevoie de covoare, aşa că de data asta voi căuta să iau unul de tip Nain, care am înţeles că ar fi cele mai bune.

Până la viitoarea mea cumpărătură online, vă pup şi vă doresc să călcaţi pe covoare moi.








4 comentarii:

  1. Minunate sunt si imi plac mult cum arata !Sa le folosesti cu multa sanatate si sti tu vorba romanului:
    Dai un ban , dar sti ca merita !
    Sunt superbe amandoua....
    Sa ai sarbatori fericite , ca Mosul...vad ca a ajuns mai repede la tine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sidy, eu intotdeauna am fost de parere ca pentru mine merit ce-i mai bun, nu ce-i mai ieftin si prost. Chit ca nu imi permit cine stie ce scumpeturi nici eu, daca este ceva ce-mi place si e de calitate, nu ma uit la bani.

      Sarbatori fericite si tie, Mosul sa te cadoriseasca inzecit ! :)

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.