marți, 24 mai 2016

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 53







Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 53
Gulseren se bagă din instinct în faţa lui Ozan şi primeşte glonţul în plin. Cade răpusă, apoi le ia de mână pe Hazal şi Cansu. Bulent, fuge speriat întâlnindu-se cu Dilara în holul hotelului, după care sare gardul către maşina parcată în apropiere. După el aleargă Azmi şi Emrah care trag în maşină dar nu reuşesc s-o oprească. Dilara intră în restaurant şi se apropie de Gulseren, luând-o de mână şi încercând s-o asigure că totul va fi bine, dar ea deja se vede pe un pod, într-o lumina albă, ca de pe altă lume, în pădurea în care Cihan a cerut-o de nevastă. Îi spune lui Cihan că-l iubește foarte mult, apoi lasă capul pe o parte. Hazal leșină. Harun crede că Tuncay, omul lui, a tras şi pleacă. Pe drum, loveşte un câine şi îl ia în maşină să-l ducă la un centru veterinar, simţindu-se vinovat pentru moartea, crede el, a lui Cihan. Ambulanţa soseşte, dar constată decesul lui Gulseren care este dusă la morgă.

Harun rămâne cu câinele la doctor care urmează să-i facă o intervenţie la lăbuţă lovită, apoi îl duce acasă la el. Cihan o alungă pe Zeynep, pe care indirect o consideră vinovată de moartea lui Gulseren şi discută cu Ozan. Acasă, Hazal aleargă la debarcader şi urlă cât o ţine gura după maică-sa, alături de Cansu şi de Dilara. Ozkan e luat acasă de Engin şi udat cu apă ca să se trezească. Este încă nervos când apare Keriman, care nu ştie cum să-i dea vestea. Când aude că Gulseren a murit, lui Ozkan aproape că i se face rău. Harun află de la Cagatay că nu Cihan a murit, apoi Tuncay îl contactează telefonic şi îi spune că el nu a tras în nimeni.

Furtuna pe Bosfor rezumat episodul 53
Ozan se duce acasă la Zeynep dar ea, cu toată durerea, ar vrea să se despartă de el pentru că şi aşa i-a făcut foarte mult rău fără să vrea. Ozan pleacă. În noapte, Harun se întâlneşte cu Tuncay şi-i dă banii promişi, chiar dacă misiunea n-a mai fost îndeplinită. Nergis şi Deniz nu ştiu ce grozăvie s-a întâmplat, însă se supără unul pe celălalt din cauza relaţiei lui Deniz cu Cansu. Ozkan, foarte tulburat, iese din casă. Cihan se află la morgă unde îşi ia rămas bun de la Gulseren, iar când iese din camera unde era depusă, îl vede pe Ozkan venind acolo şi amândoi se îmbrăţişează.

A doua zi Nergis şi Deniz află de la televizor despre moartea lui Gulseren. În acest timp are loc înmormântarea, iar Hazal face o criză, începând să strige după mama ei şi să scormonească pământul de pe mormânt cu mâinile. Vulnerabilă fiind acum, generează din nou o ceartă la masa de seară şi se retrage cu Dilara în dormitor. Cihan merge cu Cansu să discute în particular, iar Ozan şi Rahmi pleacă şi ei de la cina întreruptă.

După o săptămână începe procesul intentat lui Bulent pentru crimă. Aproape toţi cei prezenţi la nuntă vin ca martori oculari. Ozan e în maşină şi încearcă s-o contacteze pe Zeynep dar ea are telefonul închis. După aceea se duce la serviciu la ea şi nu o găseşte. Zeynep tocmai se muta din apartamentul ştiut de Ozan, care ajunge acolo doar la timp să vadă camionul încărcat cu lucrurile ei şi pe ea, care nu doreşte să stea de vorbă, plecând cu un taxi. Cansu încearcă să ia legătura cu Deniz şi îi lasă mesaje vocale pe telefon, ca să înţeleagă ce este între el şi Rahmi. Cihan se bucură că Zeynep s-a depărtat de fiul lui, pentru că el şi Dilara încercau să-l protejeze de ea.

Harun, care acum nu mai este interesat de jocul cu Ozkan și atelierul auto, îl pune pe Cagatay să nu mai răspundă la apelurile lui sau ale lui Engin. Atunci, Ozkan se gândește că singura soluție este să vândă atelierul.
Ozan ascultă la uşa deschisă de la dormitorul Dilarei o conversaţie între ea şi Cihan şi află că mama lui e însărcinată şi că se duce la un control la ginecolog. Ozan, care oricum bănuia asta, o ia pe Cansu cu el şi ajung la uşa cabinetului unde deja Dilara este pe pat, la ecografie. Cei doi fraţi intră peste doctoriţă, văd imaginea fătului de pe ecranul ecografului şi se uită, uimiţi, la Dilara ..


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv










6 comentarii:

  1. De fapt Gulseren se pune in fata lui Ozan,nu a lui Ozkan.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oana, stiu ca sunt afara din context, dar din lipsa de alte filme interesante ma uit la turci, pe Fox au un serial nou si bun, Kalbim Yangin Yeri, sunt la ep 5, si ma intreb daca ai putea tu sa-mi dai o idee, bineinteles daca ai si tu timpul necesar ca sa faci asta (intelesul meu in ce priveste limba turca e jalnic) de ce mama Sevdei si a Leylei se cearta si o impinge pe scari, lasand-o paralizata pe sora tatalui fetelor, aprox. minutul 35.40 iar apoi in minutul, aprox iar, 1.15.00 este o scena cu femeia din tinerete ,cand 2 fete iau pauza, sunt la masa si apare un tip care coboara dintr-o masina si ii spune ceva uneia dintre ele, e ceva neplacut dar f important, si ma enerveaza ca nu pot lega secventele de restul filmului. Crezi ca poti tu sa faci lumina aici, ca asta e cea mai mare problema a mea, in rest inteleg in mare ce se intampla. Nu de alta ,dar pana sa astept sa vina filmul si la noi sa-l vad tradus...
    Multumesc mult Oana, chiar si daca nu ma poti ajuta, macar stiu ca tu citesti mesajele si raspunzi chiar si daca nu-ti plac intrebarile...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 'neata! :) nu-i vorba de placut sau nu, dar din pacate eu nu stiu turceste, asa ca aici, pe niste scene precise, nu am cum sa te ajut. Cand fac rezumate ori le gasesc intr-o limba accesibila mie sau traductibila cu google, la modul decent si inteligibil, ori cunosc actiunea si imi este usor sa intuiesc ce se petrece mai departe, pret de unul-doua episoade in avans (cazul Furtuna pe Bosfor de acum, unde nu mai am de unde sa traduc si fac rezumatele dupa actiune si mimica actorilor.)

      Daca as sti turceste, zau ca m-ai vedea ca traducatoare pe genericul unor seriale turcesti :D

      Ștergere
    2. Merci pt raspunsul f rapid, sper ca nu ti-am stricat ziua de dimineata :) dar vorba aia, incercarea moarte n-are...
      Poate totusi te apuci sa inveti turceste :):)

      Ștergere
    3. Cu mare drag! Nu mi-ai stricat ziua, stai linistita :) asa imi este stilul, n-am ce face, n-o sa pricep niciodata de ce mesajele mele (inclusiv verbale) sunt percepute de interlocutor drept acide. Uneori sunt si asa, drept este, dar de cele mai multe ori chiar n-am nimic cu nimeni. Probabil e ceva preluat inconstient de la parinti, in copilaria mica, nu stiu ce sa zic. Dar te asigur ca nu simt nevoia sa "plefturesc" pe nimeni din senin :D

      Nu stiu... nu ma simt atrasa de limba turca, iar la anii mei, n-as zice ca mai am energia si motivatia necesara de a invata o limba straina atat de diferita de limbile europene... In afara de vreo 20-30 de cuvinte, n-am habar de nicio iota din limba asta care nu-mi suna melodios si care inteleg ca are o gramatica foarte altfel decat ceea ce ne este familiar noua.

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.