luni, 15 august 2016

Lilian Harvey in loc de Cella Serghi

Pentru a vedea ultimele articole accesați pagina ACASĂ






Azi, căutând nişte informaţii despre Camil Petrescu, am dat peste un articol din Adevărul referitor la scriitoarea Cella Serghi şi iubirea ei pentru marele autor. Ca orice cititor mai puţin avizat despre fizicul scriitoarei, am crezut că în poză este chiar dânsa. În secunda doi, mi-am zis că prea seamănă cu celebra actriţă din prima jumătate a secolului XX, Marlene Dietrich, şi m-am uitat mai bine, dar parcă totuşi nu era nici Marlene în poză. M-am gândit că poate aşa fiind moda vremii, cu sprâncenele foarte pensate, foarte arcuite şi cu privirea aia de femeie fatală, a la Marlene, şi coafură specifică anilor '30, tot aşa s-o fi machiat şi pieptănat şi Cella Serghi, că doar nu era să arate altfel decât o cereau canoanele timpului.

Dar mai apoi am citit comentariile la articol şi am văzut nu numai că în ziua în care a fost scris a conţinut cel puţin două greşeli impardonabile - numele autoarei, transformat în Serghei (de altfel în link serghei a şi rămas) şi anul decesului, 1922, în loc de 1992, ci şi că poza din articol chiar nu o reprezintă pe Cella Serghi. Ci pe o actriţă din perioada interbelică, pe Lilian Harvey.
De altfel poza preluată de Adevărul se află în pagina imdb a actriței Lilian Harvey.

Priviţi şi întrebaţi-vă, aşa cum o fac şi eu, de ce se fac asemenea mistificări? Doar pentru că seamănă una cu cealaltă?

sursă foto Cella Serghi - jurnalul.ro

Lilian Harvey in loc de Cella Serghi Lilian Harvey in loc de Cella Serghi




















Lilian Harvey in loc de Cella Serghi
printscreen la articolul din Adevarul












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc pentru vizita si comentarii!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...