miercuri, 14 septembrie 2016

Gunes episoadele 21-25, rezumat







Gunes episoadele 21-25, rezumat
Guneș se întoarce acasă şi află ce a făcut Rana cu fetele ei între timp. Astfel, se hotărăşte că nu se va mai întâmpla aşa ceva vreodată şi are loc o confruntare între cele două. Haluc iese din spital şi începe să regrete faptele din trecut. Guneș îl iartă şi se reapropie de el, apoi organizează un fel de întâlnire de familie în casa mamei lui ca să poată să se împace cu toată lumea. Fetele merg la şcoală din nou şi se află deodată în centrul atenţiei, fără să înţeleagă cauza acestei "celebrităţi". Până la urmă află că Tugce şi Melisa stau la baza bârfelor şi privirilor aruncate de toţi colegii către ele.

Savaș şi Haluk au o discuţie care reaprinde conflictele din trecut. Savaș leşină, şi, când îşi revine în simţiri, nu-şi aminteşte nimic din ceea ce s-a petrecut mai înainte. Nazlî află că el a luat nişte pastile tocmai ca să uite trecutul. Nazlî se decide să aibă o discuţie deschisă cu Rana, dar ea dă vina pe Savaș pentru tot ceea ce a făcut. Ca să se răzbune, Rana îi spune lui Guneș că Nazlî şi Savaș au o relaţie. Vestea cade că un trăznet pe întreaga familie iar Selin şi Ali dezbat intens subiectul, discutând foarte deschis despre asta. Ali susţine că are o anume atitudine din gelozie, dar Selin nu vrea să audă de aşa ceva. Apoi amândoi cad de acord să pună un pariu. Selin este şi ea geloasă şi va recunoaşte într-un sfârşit, acest lucru faţă de Ali.

Savaș şi Nazlî plănuiesc să fugă împreună pentru că Nazlî va împlini 18 ani peste două săptămâni şi ea zice că n-o să mai fie sub tutela mamei ei. Într-o dimineaţă Savaș intră în clasă, în timpul orei, şi cere permisiunea profesorului s-o ia pe Nazlî cu el. Alte fete care tânjeau după atenţia lui rămân dezamăgite. Însă planul lor nu va avea succes. Nazlî este foarte supărată, iar Savaș e şi el dărâmat că n-a reuşit ce şi-a propus. Selin şi Ali se străduiesc să-l încurajeze pe Savaș, iar el, fără să-şi dea seama, scapă câteva cuvinte despre mama lui. Ali şi Selin realizează că sunt mult mai multe de spus şi de aflat. Savaș alcătuieşte un nou plan.

Levent apare deodată în viaţa familiei (este un fost iubit al lui Sevilay) şi împreună cu Ahmet deschid un bar fiind parteneri de afaceri. Levent începe să se apropie de Sevilay iar Haluk observă, suspectând că el este adevărata ţintă a lui Levent. Haluk ajunge să vorbească deschis cu el, după care Levent doreşte să discute cu Ali. Savaș află şi el nişte secrete de familie şi Rana se vede nevoită să dea unele explicaţii, aşa că se întoarce acasă în acest scop. Savaș se rupe de familie încercând să ducă o viaţă complet nouă. Nazlî îl va susţine în demersul lui. Selin se alătură lui Tugce pentru a o forţa pe Elif să se confrunte cu adevărul şi să-l recunoască faţă de toată lumea. Fetele fac tot posibilul să se afle ceea ce au aflat şi ele.

Levent în mod formal îi cere permisiunea lui Ali să între în viaţa lui Sevilay, iar el acceptă, fiind de acord că mama lui să-şi refacă viaţa. Acest lucru îi aduce din nou pe Haluk şi Ali faţă în faţă. Se apropie ziua gemenelor. Selin deja regretă ce i-a făcut lui Elif şi n-are nici un chef să-şi facă majoratul. Dar îl aude pe Ali stând de vorbă cu Haluk şi se răzgândeşte.
Elif, la rândul ei, nu stă degeaba, ci îl întărâtă pe Ali împotriva lui Selin. Aceasta, când îşi da seama că e pe cale să-l piardă pe Ali, se hotărăşte să-i vorbească deschis despre sentimentele ei.

Melisa vrea să se împrietenească cu Elif ca să ajungă în apropierea lui Savaș. Când Nazlî îşi dă seama ce se petrece şi o vede pe Melisa acasă la Savaș se înfurie şi se ceartă cu el chiar înainte de aniversare. Acum Nazlî este convinsă că Savaș nu va veni la petrecere, dar el i-a pregătit deja o surpriză, medalionul mamei lui. Levent se decide să-i spună lui Ali că este fiul lui, nu al lui Haluk. Acesta din urmă află şi el că Ali nu e fiul lui, iar Sevilay se teme că n-o să suporte acest adevăr şi o să-i facă ceva rău lui Ali, aşa că îi spune lui Guneș totul cerându-i ajutorul.

Ali vrea să obţină iertarea lui Selin, părându-i rău pentru tot ceea ce i-a făcut. Savaș începe să lucreze cu Levent şi îşi ia în serios responsabilităţile. Tugce descoperă o relaţie între Elif şi Levent, despre care află Ali şi apoi merge să se confrunte cu Levent la bar, dar acolo îl pândeşte un pericol...


urmează: Gunes, ep. 26-35

sursa foto: capturi video de pe youtube si kanald.com.tr

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Gunes - prezentare si distributie.









17 comentarii:

  1. Revin/repet, desi firul narativ pare, deseori, fortat, acest neajuns este compensat de peisajele minunate si de firescul/tineretea unor personaje. Adica, pur si simplu, nu reusesc sa ma plicitiseasca! Un serial, DEOCAMDATA, care pare "mai altfel" (in opinia mea). Am senzatia ca realizatorii sunt tineri si incearca sa mai iasa din "canoane" ! Desi, apar si acelea (ultimul cliseu, de pilda: fiul-Ali regasit, etc.). In schimb, drama Ranei, pare ceva mai inedita (cit cunosc eu din serialele turcesti). Va doresc tuturor, un sfirsit de saptamina linistit si insorit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie imi place Gunes si Haluk pentru ca este favorita mea.
    Mi se cei doi Gunes si Haluk se potrivesc. Iar la fel si Ali & Selin se potrivesc :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, Gunes cu Haluk au acelasi gen de frumusete orientala, tipic turceasca, sunt frumosi. AM impresia ca intuiesc misterul cu HALUK -femeia-obsesie(chiar daca am pierdut secvente importante (ieri mi-a venit ideea, urmarind ep. 26, f. bun ). Facind legaturi intre tabloul pictat de Ahmet cu Gunes, replici ale lui Haluk si ale doctorului lui (Haluk catre Ahmet: "tu mi-ai luat mama, eu iti iau iubita", doctorul: "trebuie sa scoti femeia obsesie din viata ta", etc.) si POZELE/COLAJUL CU GUNES IN DEPOZIT (ep. 26), conchid: Haluk a vazut-o pe GUNES in pictura lui AHMET (sau poate real in Urla-cum a intrebat GUNES, tot in ep. 26. Urla e satul natal al lui Gunes) si s-a indragostit de ea, a ramas obsedat, pina a gasit-o in IZMIR. CRED!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cit despre Ali si Selin, da, sunt 2 adolescenti/tineri frumosi. Chiar daca "jocul" dintre ei pare prea repetat/exagerat, nu plictiseste, cel putin, pe mine, ma amuza. Si in ultimele episoade, Ali, in ciuda frivolitatii sale , pare matura in atitudine, cautind sa protejeze pe altii. Si, cum am mai scris, mi se pare foarte expresiva, de aceea nu plictiseste. Recent, am revazut o actrita in alt serial-pe Acasa cred (cea dintr-un serial turcesc apreciat, cel cu 2 surori indragostite de acelasi barbat), pt. citeva minute, intimplator), insami-am amintit de ea. De interpretarea ei anosta, monotona, cu aceeasi mimica vesnic trista (am urmarit citeva episoade la vremea respectiva). Ca si actrita din Iffet, nu avea o fizionomie expresiva, deloc... Iar acum, cind scriu, imi dau seama /imi amintesc de alte 3 actrite, care mi-au placut si au acelasi gen de interpretare : cea din rol Hurrem-SUleyman si cele din rolurile Cemile si respectiv Aylin din TRADAREA. Va cer iertare, nu retin numele orientale, de aceea nu scriu numele actorilor si nu am timp sa caut si sa copiez din acest blog f. documentat! O ZI BUAN TUTUROR!

    RăspundețiȘtergere
  5. SCUZE, corectez: SELIN, nu ALI! SI ZIUA BUNA!

    RăspundețiȘtergere
  6. Apropo, daca am pomenit de Suleyman. Tot ieri, ep. 26, vazind o alta Nazli, romantica, eleganta, tandra, am apreciat si jocul ei. Da, si in cazul ei, reactiile ei, baietoase, sunt exagerate uneori, dar nu deranjeaza! Si, din fericire, alterneaza cu secventele lirice...Ca actrita a evoluat, cred, o compar cu rolul ei din Suleyman-sultana Hurichan (in care la avut o interpretare mai "cuminte", monotona).

    RăspundețiȘtergere
  7. Episodul 29 cam tragic si...fortat, stil turcesc! Am avut emotii, dar, din fericire, stiam, mai demult, de la Oana si de la alti useri, din comentariile anterioare, ca in final cele 2 cupluri se casatoresc. Am scris fortat, fiindca iar apar scene singeroase, iar alte personaje in plus, ca sa complice situatia (Izit), de parca nu era destul de tensionata relatia Savas-Nazli! Si recitind, succint un comentariu (Haluk a violat-o pe Gunes) plus acel bilet citit de Rana (marturisirea lui Haluk), surpriza poate va fi ca el este tatal fetelor! Este doar o deductie a mea, asa cum a fost cu Levent, catre aceasta concluzie duce , de fapt firul actiunii (destul de lent, asta imi place). Va doresc un sfirsit de saptamina armonios si calduros!

    RăspundețiȘtergere
  8. Si inca o concluzie, va cer iertare: Consider ca este un serial frumos, atragator, dar, totdata, cele 39 de episoade sunt suficiente, nu vad rostul sa fi continuat! Eventual, peste citiva ani, cind tinerii au deja cariera, familie (cum au prezentat in visele lor). Dar si atunci, si-ar fi pierdut farmecul!

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna dimineata, Dana si celorlalti cititori ai blogului! Dar atunci ce se cred, ca Ali si Selin sunt frati vitregi?? Daca Selin e fiica lui Haluk, si Ali e fiul lui cu Rana... sau nu e? :)

    Dana, m-as uita la serial, nu zic, dar deocamdata nu m-am obisnuit cu naveta, ajung acasa pe la 3, dorm 2 ore dar nu imi ajunge, apoi am asa, o stare de semi-trezie in care ma invart prin casa si nu fac nimic special, dar de culcat ma culc tot pe la 12-1 noaptea si ma trezesc la 6. Cand organismul se va adapta - sper sa nu mai dureze mult! - o sa imi revin la normal si cu postarile zilnice pe acest blog si voi mai arunca cate un ochi si la televizor :)

    Weekend cat mai linistit si inviorator!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, am raspuns, insa cred ca nu am salvat, m-am repezit la comentariul de mai jos! rezum, doar, poate apare si primul raspuns intre timp:
      Asaaar: ALI e fiul lui LEVENT, iar Savas este adoptat de RANA. oricum cuplurile nu erau frati sau rude e singe, fiinca NU AVEAu NICI UN PARINTE comun. CREDca scenaristii au invirtit in asa fel, sa nu mai planeze nici o....umbra...familiala!
      Duminica odihnitoare, draga OANA si tuturor! Multa energie! Doamne ajuta!

      Ștergere
    2. Am inteles chestia asta, insa din ce am citit pe un forum unde gasesc uneori materiale la seriale, rezulta ca nu conteaza ca nu sunt rude de sange, la turci, daca un baiat si o fata sunt frati prin casatoria parintilor lor, nu au voie sa se casatoreasca. E unul din motivele pt care cei de pe acel forum n-au mai fost interesati de serial si n-au mai postat rezumate de la ep. 15 incolo....

      Ștergere
    3. Aha, acum inteleg! Grija asta excesiva...tot de la..harem se...trage, cred....ca nu stiau cum, cine e frate, sora, etc. Ma amuz si eu...DESI, in Suleyman, s-au casatorit legal veri primari: SULTANA HURICHAN (ACTRITA ROL NAZLI) SI BAIAZID (ACTORUL-DIN METE-TRADAREA)

      Ștergere
  10. Dupa Gunes, va fi difuzat, pe Kanal D, un serial cu actrita din DILA, (si, pe linga cel principal, un actor in Suleyman-Mehmed) are un titlul...lung („Ziua in care mi s-a scris destinul”) !: Nu stiu de ce nu traduc/adapta nicioadata originalul: „Kaderimin Yazildigi Gun”(Soarta mea era scrisa de arma???, cam asa, oricum si acesta e...lung, dar se putea gasi variante) ...SPER sa nu ma "prinda", oricum, subiectul este foarte comun, nu ma atrage, nici actorii (totusi, recunosc, actorul principal pare...chipes!) De privit odata, de 2 ori...si atit, insa)!!! Am salvat citeva date despre serial (am vazut reclama, apoi am asit pe net), la timpul cuvenit, voi reveni/comenta. Oh, va cer iertare ca fac..anti-reclama! Insa poate altora sa le placa.... Astfel, desi nu are legatura cu GUNES (scuze OANA), postez, de pe acum, linkul: http://www.radardemedia.ro/un-nou-serial-turcesc-intra-in-grila-kanal-d-ziua-in-care-mi-s-a-scris-destinul/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prezentarea la acest nou serial este de doua zile pe blog, Dana :) http://www.pulbere-de-stele.com/2016/09/ziua-in-care-mi-s-scris-destinul.html

      Am sa fac doua remarci legat de titlu: una - pe un site cu prezentari in engleza ale serialelor turcesti (admina este turcoaica, dar site-ul e in engleza), titlul e tradus exact la fel ca la noi, a doua - nu cei care cumpara un serial impun titlul, ci distribuitorul legal din tara respectiva. Am citit despre asta mai demult pe net - legat de contractele de cumparare ale unui serial/film, si cumparatorul nu are dreptul de a pune ce titlu vrea, ci numai producatorul/distribuitorul international al acelui serial are acest drept, de a numi serialele cum doreste, in fiecare tara unde le vinde. Am vrut sa scriu despre asta, dar m-am luat cu treburile si am lasat balta acel articol. Acum trebuie sa caut sursele din nou :) cand am timp, am o perioada plina - testele initiale sa le modific pe cele vechi ca nu-mi place sa ma repet, apoi sa le imprim pt toate clasele, azi - musafiri la masa, in fiecare weekend fac 3-4 feluri de mancare sa am pe o saptamana, curatenie toata casa, calcat hainele cu care ma imbrac pt scoala in sapt. care urmeaza Hăăăăăăăăăăăăăppppppppp! Abia astepăt vacanta sa ma odihnesc si eu! deja sunt ca in padurea adormita in timpul saptamanii .....

      scuze de off-topic, scriind despre toate astea, se mai duc si din energiile negative .... pt mine sa spun ce ma apasa e terapie curata!

      Ștergere
    2. oFF TOPIC: Asa ESTE: UN PRIETEN IMI SPUNEA ODATA CA E BINE SA SCOATEM DIN NOI ENERGIILE NEGATIVE, SA SCRIEM, SA SPUNEM...... SI MULTE SCUZE. AM FOST MEREU CONCENTRATA PE ULTIMELE EPISOADE/REZUMATE, ACUM LE CITESC PE ACESTEA/COMENTARIILE. MULTUMESC DE INFORMATIE DESPRE SERIAL, MA UIT/CITESC ACUM. POATE, CA SA MA ODIHNESC, -AM AVUT AZI MULTE TELEFOANE SI ALTELE - , VOI VIZIONA, ASA PE REPEDE-INAINTE PRIMUL EPISOD. DOAMNE AJUTA SA TREACA SI PLOILE ASTEA SA FIE BINE TUTUROR!

      Ștergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.