miercuri, 1 martie 2017

Kosem episodul 30 rezumat, final de sezon




Kosem episodul 30 rezumat, final de sezon Episodul 30 turcesc începe cu Kosem plângând amar ținând în mâini sfoara însângerată cu care a fost sugrumat Osman.(din cauză că postul Kanal D România a redimensionat, ca durată, episoadele, această scenă nu apare în versiunea difuzată la noi.)

Mansur, cel care a trădat dintre ieniceri, anunţă că Osman a fugit. Zulfikar merge să-l caute. În acest timp Dilruba o pune pe Kosem să îi convingă pe cei ce sunt împotriva lui Mustafa să treacă de partea lor. Kosem încă nu acceptă, fără să ştie ce soartă îi aşteaptă pe fiii ei, pe baza faptului că la prima înscăunare a lui Mustafa ea a fost exilată şi copiii ei erau cât pe ce să fie ucişi. Dilruba vorbeşte despre o înţelegere între ele două, dar Kosem nu are încredere că va fi respectată. În plus, Dilruba îi spune în faţă că Osman va fi executat oricum, pentru trădare. Într-o altă locaţie, Humașah şi Osman plănuiesc să fugă cu o corabie din Istanbul, însă Mansur este acolo şi aude ceea ce vor să facă cei doi. El îl informează pe Davut că Osman a scăpat şi că încă are susţinători în afară palatului.

Kosem episodul 30 rezumat, final de sezon Starea psihică a lui Mustafa este şi mai proastă ca în trecut. El nu recunoaşte pe nimeni dintre cei apropiaţi, iar Halime acum află de la Dilruba acest fapt. Cu toate acestea, Mustafa o îmbrăţişează pe mama lui într-un sfârşit, după ce ea îi tot repetă cine este. Dilruba unelteşte împreună cu Davut să-i omoare pe băieţii lui Kosem, deşi Halime nu e de acord cu aşa ceva. Dar până la urmă Davut şi Dilruba îşi arată adevărata lor faţă, şi trei dintre prinţii de vârste mici, Baiazid, Murat şi Ibrahim sunt legaţi şi ţinuţi într-o magazie cu paie şi urmează să fie ucişi într-un incendiu iar totul este văzut de Bulbul care stă ascuns în tufişurile din apropiere şi reuşeşte să-i salveze. (de aici începe Kosem episodul 32 Kanal D) După aceea Cennet cade într-o capcană întinsă de oamenii lui Dilruba şi este omorâtă. Davut încearcă să-i convingă pe ieniceri că Mustafa trebuie să-şi recapete ce-i al lui, adică tronul, deşi mulţi dintre ei cunosc faptul că el nu e sănătos la cap.

Când Zulfikar revine la barăci, se iscă o ceartă între cei care-l susţin pe Osman sultan şi trădătorii, susţinătorii lui Mustafa. De fapt, trădătorii au stârnit scandalul ca să-i omoare pe ceilalţi, inclusiv pe Zulfikar, înjunghiindu-l de mai multe ori cu pumnalele. Dilruba comentează faţă de Halime că are de gând s-o vândă pe Kosem la târgul de sclave, pentru că ea nu este o sultană adevărată. Halime vrea s-o pălmuiască, dar se reţine şi doar spune că avea dreptate Kosem când a zis despre Dilruba că este mai nebună decât fratele său.

Humașah şi Osman sunt şi ei atraşi în capcanele întinse de Davut şi Dilruba şi sunt prinşi. Osman e dus afară între ienicerii trădători şi este dezbrăcat până rămâne într-un fel de lenjerie de corp, apoi e batjocorit de lumea care aruncă cu de toate în el, ţipând că este un trădător şi nu e padişahul lor. Apoi este pus pe un măgar şi cu mâinile legate, oamenii lui Davut aşteaptă ca mulţimea să-l linşeze, dar asta nu se întâmplă. Osman îndură toate formele de umilinţă, tot felul de insulte şi este adus înapoi la barăci. În scurt timp vine Kosem iar Halime şi Dilruba privesc triumfătoare de la etaj. Dilruba îi propune sultanei să meargă să-l convingă pe şeful spiritual să-l accepte încă odată pe Mustafa drept padişah în schimbul vieţii copiilor ei. Apoi Osman este dus într-o moschee unde teoretic nu poate să i se facă nici un rău, iar Kosem îşi respectă partea de promisiune.



Mustafa este prezentat ienicerilor drept sultan iar el se urcă pe un stâlp de susţinere a terasei de la etaj strigând la Halime să le dea bani ienicerilor că altfel îi vor omorî. Cei de jos încep să murmure. Davut, care tocmai a fost anunţat de Halime ca fiind noul mare vizir, încearcă să-l facă pe Mustafa să se dea jos. Unii ieniceri vor să vadă că Osman este viu şi Davut îl scoate afară din moschee iar Mustafa apare din nou la balcon ovaționându-l pe Osman şi numindu-l sultan. Pentru că din nou apar disensiuni între ieniceri, Osman le propune să-l închidă în castelul unde a fost închis Mustafa iar ei cad de acord. Între timp Halime vine la Davut şi porunceşte ca Osman să fie totuşi omorât pentru că reprezintă un pericol, chiar dacă e închis în "cuşca de aur".

Davut decide să-l mute pe Osman la închisoarea Yedikule şi i se aduce la cunoştinţă că fraţii lui mai mici sunt morţi, dar de fapt Kosem tocmai se bucură de revederea lor în casa în care Bulbul i-a ascuns. Murat, care-l văzuse pe Osman dus la închisoare, o anunţă despre asta pe Kosem şi ea îşi dă seama că de acolo Osman nu va ieşi viu. Se grăbeşte să ajungă la închisoare, dar cu toate eforturile ei, nu mai poate face nimic. Osman tocmai fusese strangulat de către ienicerii trădători. Kosem promite să-l omoare pe Davut şi ia frânghia însângerată de la gâtul lui Osman. Davut îi arată urechea lui Osman lui Dilruba, ca dovadă că acesta este mort. A doua zi are loc înmormântarea celor uciși, și vedem trei sicrie mici, pentru că Kosem nu suflă o vorbă despre faptul că prinții cei mici sunt în viață.

Kosem episodul 30 rezumat, final de sezon Trece o vreme. Davut stă de vorbă cu Dilruba şi nişte ieniceri intră şi anunţă că Davut este acuzat de crimă pentru că nu avea ordin să-l omoare pe Osman. Dilruba îl apară intervenind şi minţind că avea ordin de la Mustafa, dar ei spun că pe tron va fi înscăunat Murat, iar regentă va fi Kosem, însă ea va dori mai întâi să-şi răzbune fiul adoptiv. Davut este dus la Yedikule şi strangulat de faţă cu Kosem cu frânghia însângerată cu care a fost ucis Osman. Kosem ajunge la palat unde Bulbul îi înmânează inelul lui Hurrem. Dilruba este ucisă pe coridoare de o slujnică, Halime moare otrăvită cu vinul de la masă sub ochii lui Mustafa, iar Kosem se îndreaptă cu Murat către balconul unde le va arăta ienicerilor cine este noul sultan. Copilul Murat se uită mândru la supuşii săi în timp ce ei îl ovaţionează.

sfârșitul sezonului întâi


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem ep. 29 tr                                urmează: Kosem ep. 31, sezonul 2

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






8 comentarii:

  1. @Sidonia: Si uite asa se termina primul sezon de la acest serial frumos si plin de intimplari neasteptate(intrigi).
    Iar Kanal D ne va da un nou serial( Dragoste infinita)...in loc sa continue cu serialele incepute si neterminate(Bahar).
    Multumim Oana pentru timpul tau pretios pe care il imparti cu noi "devoratorii de seriale" !


    Nush cum pisici am sters comentariul tau din control panel...
    O sa continue cu Bahar. N-au voie sa dea episoadele inainte de a fi difuzate la turci, de aia intrerup, depinde cum e contractul. Probabil la Kosem n-au voie sa inceapa sa dea sezonul 2 pana cand nu se termina de difuzat acest sezon la turci.
    O sa iti scriu pe privat :) te pup! O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S. Kosem se va relua la toamna, se continua cu Bahar, Kara Sevda, si Furtuna pe Bosfor, probabil tot cate un episod pe saptamana. Daca am noutati, iti spun.

      Ștergere
  2. De ce un epison si nu mai multe?Celelalte episoade când le pui?

    RăspundețiȘtergere
  3. Bahar s-a terminat la turci.In toamna începe alt sezon la ei.Si Kosem s-a terminat la ei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Deci sezonul 2 al serialului "Kosem" începe din toamna?! :)))

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.