luni, 14 august 2017

Brave and beautiful episoadele 4-5, Happy




Brave and beautiful episoadele 4-5, Happy
Cesur se învoieşte să rămână în casa lui Tahsin, pentru că pe moment, oricum nu are de ales şi acceptă să dea mâna cu bătrânul. Bulent, care s-a ars la mână, caută să-şi ascundă rana, dar Cahide observă şi stând de vorbă cu el începe să-l acuze inclusiv de tentativă de omor asupra lui Tahsin şi Suhan, crezând că aşa va putea să scape în cazul în care se va descoperi adevărul. Bulent se sperie, îi spune că n-a ştiut că Tahsin era acolo, dar orice spune este în defavoarea sa. Cahide îi promite că va păstra secretul, dar Bulent se află într-o situaţie foarte delicată faţă de ea.

Kemal, cel care acum lucrează la ferma lui Cesur, strânge nişte gunoaie prin apropierea fermei şi găseşte gâtul sticlei sparte de Bulent, cu puţin sânge pe ciob. Kemal duce imediat proba lui Cesur, dar îi povesteşte lui Şirin despre ceea ce a găsit şi, din nefericire, Cahide le aude conversaţia. Când Cesur s-a refăcut, vrea să meargă în Istanbul să dea ciobul spre investigaţie, dar Cahide a avut grijă între timp să-l şteargă de urma de sânge. Cesur se enervează şi îi pune în vedere lui Kemal să nu mai povestească la nimeni nimic legat de treburile lui.

Brave and beautiful episoadele 4-5, HappyMihriban, mama lui Bulent, i-a stârnit pe muncitorii de la fabrica lui Tahsin şi aceştia fac grevă şi ameninţă că-şi dau demisiile în bloc, pentru că patronul lor le-a luat pământul şi casele pe aproape nimic, forțându-i să vândă. Suhan le spune că nu au decât să plece, nu vor mai beneficia de nici un ajutor, nici cu şcoala copiilor lor, nici cu altceva, dar să se hotărască repede pentru că ei vor să angajeze alţi oameni. Greviştii revin imendiat la lucru, iar Cesur admiră felul în care Suhan a manageriat criza. Dar acest joc nu va fi singurul iniţiat de Mihriban. Ea ştie că Tahsin şi Adalet cunosc secrete ale comunităţii, din trecut, şi are de gând să le afle şi să le dezvăluie tuturor. Ca prim pas, îl va da în judecată pe Tahsin, deşi acestuia nu-i pasă, ci în bătaie de joc îi trimite un fel de cadou pe care Mihriban îl arde în faţa casei unde se întâlnește Tahsin cu Adalet.

Cesur, cât timp stă la conacul Kordulag începe să-şi delimiteze teritoriul şi în acest sens o cheamă pe Banu, o avocată, care este prietenă veche de-a lui. El o roagă să joace teatru că ar fi iubita lui, ca s-o facă geloasă pe Suhan, iar Banu chiar îl sărută în văzul tuturor. Suhan se înverzeşte de gelozie şi începe să-l "vâneze" pe Cesur încercând să afle mai multe despre el. Însă la un moment dat, deşi Cesur devine vănătorul, rolurile se vor schimbă şi Suhan îl va surprinde pe tânărul Alemdaroglu, cu atât mai mult cu cât el mereu îi spune că într-o zi îl va lua de bărbat.

Brave and beautiful episoadele 4-5, HappyÎntr-o seară Cesur stă de vorbă cu Tahsin, discuţia pornind de la un tablou făcut de tatăl lui Cesur, pe care Tahsin îl recunoaşte. Apoi bătrânul îi povesteşte lui Cesur despre familia lui - fără să ştie cine este el cu adevărat - omițând să spună că el i-a omorât pe bunicii lui Cesur şi că le-a luat averea. Cesur o contactează prin Skype pe mama lui şi o pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Hulya, "prietena" însărcinată a lui Cahide, îl agaţă întâmplător pe Bulent într-un bar din Istanbul şi apoi petrec o noapte împreună. A doua zi Cahide vine pe la ea s-o verifice şi o ceartă pentru că băuse şi avea o viaţă atât de dezordonată încât ar putea periclita sarcina. Cahide vrea să renunţe la Hulya, dar femeia, versată, reuşeşte s-o păcălească prefăcându-se că-şi taie venele. Atunci Cahide pune nişte camere video în casa ei şi o controlează mereu prin telefon. Însă acest plus de protecţie şi de siguranţă se va transforma foarte repede într-un coşmar, chiar pentru Cahide.

Geloasă pe Cesur, Suhan se decide să-l urmărească prin Istanbul dar el o observă şi o induce în eroare peste tot pe unde merge. Ajunge la cimitir, şi se opreşte în faţa unei pietre funerare cu numele Alemdaroglu, şi mai apoi în faţa mormântului familiei sale, Karahasan. Suhan vede şi o pădure cu numele de familie a lui Cesur şi începe să se întrebe tot mai mult cine este el, de fapt. (Aici începe episodul 6 Happy) Amintindu-şi că se poate interesa de adresa lui, îi cere această informaţie directorului băncii din Korludag şi află o adresă a unui apartament. Suhan se miră, pentru că Cesur îi spusese că nu are o casă în Istanbul şi că a trăit nişte ani în Statele Unite revenind de curând înapoi în ţară.

Brave and beautiful episoadele 4-5, HappyKorhan o prinde pe Cahide vorbind la telefon pe video cu cineva (cu Hulya) şi el vrea să știe cine-i interlocutorul nevestei sale. La un moment dat acest lucru se întâmplă pe când Cahide era într-o cadă plină cu spumă. Korhan iritat, o întreabă cu cine vorbeşte şi îi ia telefonul. Ea, panicată să nu cumva să i se descopere jocul, iese din apă, dar alunecă pe gresie şi vine cu ceafa de marginea căzii leşinând pe loc. Korhan cheamă salvarea strigându-le medicilor să aibă grijă şi de sarcina soţiei sale, dar Cahide, care şi-a revenit, este foarte alertată şi preocupată de a şti unde-i este telefonul. I se administrează intravenos un sedativ, ca să stea potolită, şi ajunge la spital. În acest timp Suhan merge la adresa dată de directorul băncii şi sună la uşa pe care scrie numele Alemdaroglu. Îi deschide chiar Cesur, iar din spatele lui apare Banu cu un copil în braţe care îi spune tată...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: IUBIRE SI RAZBUNARE episoadele 1-3 Happy                                     urmează: IUBIRE SI RAZBUNARE episoadele 6-8

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.








2 comentarii:

  1. Banu cu Cesur nu sunt casatoriti iar copilul nu este a lui Cesur.

    RăspundețiȘtergere

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.