vineri, 26 ianuarie 2018

Mama, episoadele 13-18 turcesti, rezumat





Mama, episoadele 13-18 turcesti, rezumatȘule face plângere împotriva lui Zeynep pentru răpire. Comisarul Sinan o interoghează pe Zeynep și îi dă mandat de arestare. Gonul se duce imediat la Zeynep-cea-bătrână și la Turna să le dea de știre. Zeynep nu are altă alegere decât să fugă, iar Gonul îi va fi alături, ba o mai roagă și pe Belkiz să le ajute să plece din țară. Între timp, Cenghiz își revine din comă și o informează pe Sule că vrea să se despartă de ea. Sule luptă să-și recâștige iubitul dar acesta rămâne neînduplecat.

Acasă la Cahide totul rămâne complicat. Sinan ajunge și la ea cu ancheta, întrebând-o unde îi este fiica. Cahide trăiește cele mai grele momente din viața ei și nu se liniștește până când nu primește ceva vești de la Ali. Gamze este în posesia testului ADN cerut de Mert, dar rezultatele nu sunt pe placul nimănui. Cu toate evenimentele tragice petrecute, Cahide se hotărăște s-o ajute pe Zeynep.

Sule, după ce este părăsită de Cenghiz, se apucă de băutură și un alt bărbat, Necmi, încearcă să profite de starea ei. Ali se grăbește să-i dea o mână de ajutor. Lucrurile, însă, decurg în așa fel, încât viața lui Sule are să se schimbe dramatic. Zeynep cu fetița se mută la un hotel sub alte identități, înainte de a ieși din țară. În aceste zile totul pare să fie din nou bine să soarta să le zâmbească. Mai e puțin și speră să scape de norii negri care le întunecă orizontul...

Din nefericire sunt prinse de poliție chiar înainte să plece, iar Zeynep este dusă la secție și acuzată de răpire de minori. Turna este și ea într-o cameră alăturată, tot la poliție, iar când i se spune că o să-și vadă mama se bucură, dar polițiștii o aduc pe Sule să o ia acasă. Femeia nu are unde să-și ducă fata și bate la ușa lui Necmi. Zeynep este condamnată, iar Sinan nici măcar nu-i reduce pedeapsa pentru că o vede ca pe o femeie posesivă și obsedată. Pe de altă parte, Sinan se tot gândește la Zeynep și nu și-o poate scoate din minte.

Sule a căzut din lac în puț, pentru că viața alături de Necmi se dovedește rapid un iad, pentru că este obligată să facă ce zice el. L-ar omorî cu plăcere, fără să clipească măcar, dar nu are pe nimeni altcineva s-o ajute, iar cei de la Protecția Copilului o țin sub observație. Turna nu are încotro, și stă cu maică-sa, dar se gândește la ziua în care va fi din nou alături de Zeynep.

Într-o zi, Turna vine la vorbitor s-o vadă pe Zeynep și începe să vorbească despre trecutul ei și despre cum Sule a aruncat-o la gunoi. Sinan este, întâmplător, pe acolo și aude discuția, apoi o ia pe fetiță deoparte și o pune să-i povestească totul. Când își dă seama că mama biologică a fetei nu are grijă cum trebuie de propriul copil, reia interogatoriul chiar cu Sule, care, însă, minte. Sinan decide atunci ca Turna să fie dată la Protecția Copilului, la orfelinat și maică-sa, decăzută din drepturi.

Cahide este gata să facă tot ceea ce este posibil ca să-și salveze fiica din închisoare. Vorbește cu Cenghiz s-o convingă pe Sule să-și retragă plângerea. Sule acceptă, dar pune condiții. Boala lui Gonul avansează și ea refuză tratamentul. Până la urmă Zeynep este eliberată din închisoare, iar Turna află și va pune în aplicare un plan care-i lasă pe toți cu gurile căscate. Ea fuge din orfelinat acasă la Gonul unde se află Zeynep.

Vestea evadării Turnei din orfelinat se răspândește ca fulgerul. Sinan trebuie s-o aducă imediat înapoi, pentru că este responsabilitatea lui. Între timp și Cahide află că fetița este cu Zeynep, lucru care nu-i convine, iar de data asta, dacă se dă totul la iveală, nimeni n-o mai poate feri pe Zeynep de închisoare. Cahide se simte vinovată pentru ceea ce i-a făcut fetei sale, care nu are habar de înțelegerea dintre mama sa, Sule și Cenghiz.

Condiția lui Sule era să se mărite cu Cenghiz, iar el acceptă dacă i se dau bani, așa că Cahide a plătit o suma considerabilă, în așa fel încât cei doi să poată să-și facă o viață normală împreună. Sule este fericită și vrea ca după nuntă să devină o mamă și o soție bună și are de gând s-o ia pe Turna de la orfelinat. Chiar îi promite lui Cahide toate acestea și încearcă să se țină de cuvânt.

Însă lucrurile iau o altă întorsătură, iar ceea ce părea un vis împlinit amenință să se transforme în coșmar. Zeynep-cea-bătrână află că Zeynep este nepoata ei și ar vrea să găsească momentul să povestească tot ceea ce ani de zile a ținut în ea. Adevărurile pe care le dezvăluie, însă, sunt atât de apăsătoare încât Gonul o mai pierde odată pe fiică-sa (când ea află că mama ei și-a omorât soțul, adică pe tatăl lui Zeynep). Zeynep, din iubire pt Turna, face o mutare periculoasă.

Ea deține o înregistrare cu care speră să-l îmbuneze pe Sinan ca s-o poată lua pe fetiță, dar Sinan o dezamăgește spunându-i că acea înregistrare nu poate fi folosită ca probă. Totuși, comisarul are și el un plan în minte și speră s-o poată lua pe Turna de la Sule. Amândoi pun la cale detaliile și modul de abordare și îi oferă lui Sule bani foarte mulți în schimbul fetiței, drept momeală. Însă Sule nu renunta la fată, deși Cenghiz este de acord să primească bani și insistă ca ea să se răzgândească, dar Sule nu cedează. Cenghiz nici el nu renunță și este în stare de orice ca s-o facă să se răzgândească.

Conform planului său, Sule și Turna ajung pe drumuri. Gonul nu înțelege de ce ea și Zeynep sunt mereu în conflict. Sinan îi atrage atenția lui Cenghiz că a mers prea departe. El se enervează și se răzbună pe Sule și pe fetiță, care se vede din nou în fața unei perioade întunecate. Turna dispare de sub ochii lor. Cenghiz este șocat, pentru că bănuiește că fetița a fost răpită, așa, deodată. Sule crede că totul este un joc de-al lui și nu se implică, dar primește un telefon care-i schimbă părerea.

Sule se duce acasă la Cahide iar Cenghiz se enervează când află unde e nevasta-sa, mai ales că nu știe ce caută ea acolo, crezând că a venit pentru banii în schimbul fetiței. Când află că s-a înșelat, se răzbună tot pe fată pentru frustrările lui. În vâltoarea evenimentelor, Zeynep și Sinan sunt obligați să acționeze împreună, tot mai strâns. Gonul este pe cale să ia o decizie în privința ei și a lui Zeynep care va lăsa durere în urmă.

Zeynep nu are ce face și va trebui să se confrunte cu posibilitatea de a n-o mai vedea pe Turna vreodată. Fetița este în mâinile lui Cenghiz....

Acest rezumat acoperă  cca 15 ore de serial fără reclame.
Serialul Mama este difuzat pe Antena 1 la ora 14.00.


a fost: Mama-Anne, ep. 10-12 tr.                                     urmează: Mama-ep. 19-25 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial

vă rog accesați pagina Rezumate seriale.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.