Se afișează postările cu eticheta lupta rozelor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lupta rozelor. Afișați toate postările

vineri, 29 ianuarie 2016

Lupta rozelor - prezentare si distributie





Lupta rozelor - prezentare si distributie
Titlul original: Güllerin Savaşı
Gen: dramă, romantic
Nr. episoade: 68, 2 sezoane (1-48, 49-68)
Producție: MED Yapim Turcia, 2014
Regizor: Merve Girgin
Scenariul: Melis Civelek, Sirma Burns
Traducere: Războiul rozelor


Serialul se difuzează pe Acasă TV sub numele de Lupta rozelor, zilnic de la ora 18.00 începând de marți, 2 februarie 2016.

Serialul ne introduce într-o altă poveste dintre două personaje aparținând a două lumi diferite: Gulru, o tânără frumoasă dar săracă, locuiește cu familia pe domeniul unui bogătaș. Tatăl ei este grădinarul familiei, iar sora ei este bucătăreasă. Gulru a visat dintotdeauna să devină precum Gulfem, fiica stăpânilor ei, care acum locuiește în străinătate și este designer de modă. Gulfem Sipahi joacă rolul de model pentru frumoasa Gulru, fără să știe aceasta, iar Gulru nu-și dă seama că Gulfem habar nu are de admirația ei și nu bănuiește că fata își dorește să devină designer și să lucreze împreună cu ea într-o zi.

Gulru chiar obține o bursă la universitate și își urmează visul. Într-o zi bogătașul moare împreună cu Cahide, mama doctorului Omer. Gulfem vine să ia parte la înmormântarea tatălui ei. După aceea află că acesta își dorise ca toți copiii lui să fie împreună la Istanbul, așa că Gulfem rămâne în casa părintească alături de fratele ei, Cihan. Gulru este bucuroasă că acum poate să-și vadă idolul în fiecare zi, dar pe măsură ce timpul trece, planurile ei se spulberă rând pe rând și nimic nu se mai întâmplă așa cum își dorise.

Deranjată de atitudinea insistentă a lui Gulru, într-o zi, fără vreo explicație, Gulfem îi concediază pe grădinar şi pe bucătăreasă, adică pe tatăl și sora lui Gulru, lăsându-le doar 5 zile ca să se mute în altă parte. În plus, lui Gulfem îi dispare o bijuterie şi o acuză pe Gulru că i-ar fi furat-o. Acum, dezamăgită de femeia pe care o admira necondiționat, Gulru dorește să se răzbune și jură să-i ia acesteia tot ceea ce are. Povestea se complică odată cu apariția lui Omer Hekimoglu (actorul este cel care l-a jucat pe Levent în Feriha), care va deveni singura iubire a lui Gulru, și pe care îl întâlnește din pură coincidentă. Omer, revenit și el din străinătate, se revede cu Gulfem, cu care mai demult a avut o relație. Acum sunt doar niște vechi prieteni, încă foarte apropiați inclusiv fizic, dar Omer după ce o vede pe Gulru se va arăta interesat de ea.

În ce fel își va vedea Gulru împlinit visul de a deveni la fel ca Gulfem, cum va trece ea peste jocurile acesteia și peste faptul că Gulfem se va căsători cu Omer, iubirea vieții ei, vom vedea urmărind la Acasă TV serialul Lupta rozelor.

Distribuția

Damla Sönmez - Gülru Çelik, fiica grădinarului Salih, a crescut în anexele pentru servitori. Deși îl iubește pe Omer, se va căsători cu Cihan, fratele lui Gulfem, iar când acesta va muri îi moștenește averea.

Barıs Kılıç - Ömer Hekimoğlu, medic. O iubeşte pe Gulru, dar Gulfem reușește să se căsătorească cu el ca să se răzbune pe fiica grădinarului. Ulterior divorțează.

Canan Ergüder - Gülfem Sipahi, celebră creatoare de modă. Este bună prietenă cu Omer, cu care a avut o relație când era mai tânără. O urăște pe Gulru în principal din cauza iubirii dintre ea și Omer.

Şercan Badur - Cihan Sipahi, o iubește pe Gulru din copilărie. Se va căsători cu ea dar se sinucide și astfel averea lui îi revine lui Gulru.

Feyza Civelek - Çiçek Çelik, fratele lui Gulru
Zeynep Köse - Yonca Çelik, sora lui Gulru
Yiğit Kirazcı - Mert Gencer, logodnicul lui Gulru
Atilla Şendil- Salih Çelik, tatăl lui Gulru, grădinarul familiei Sipahi
Meltem Pamirtan - Mesude Çelik Yıldırım
Berk Yaygın - Yener Yıldırım
Turgay Tanülkü - Recep Gencer
Pınar Afsar - Ayla Sipahi
Aslı İçözü - Halide Demir
Serap Aksoy - Cahide Hekimoglu, mama lui Omer, care moare odată cu bătrânul Sipahi.
Arif Pişkin - Şevket
Münire Apaydın - Mebrure
Uğur Kıral - Taner
Güzin Akın - Naciye


sursele acestui rezumat sunt site-ul de limbă engleză turkishdrama.com si pagina de wikipedia a serialului.