Entitati din invizibil - partea a doua

Cum ziceam, raspunsul primit de useritza respectiva, de la o alta forumista: 

Da, exista multe emisiuni pe tema asta. Dar cand ti se intampla tie, e cu totul altceva pentru ca, intotdeauna cand auzi de la altii, e ca o poveste. Cand traiesti pe pielea ta este mult mai ........ nu stiu cum sa spun. 

Poate o sa par nebuna, dar cand eram copil si bunicul meu a murit, il vedeam mereu prin jurul casei. O strigam pe bunica si-i spuneam: "Uite, buni, nu mai fii trista, ca bunicu'-i aici!" Bunica se supara si-mi spunea sa nu mai vorbesc prostii. Nu stiu cum sa spun..... e un sentiment pe care mi-l aduc aminte si acum: eram deznadajduita, trista, confuza fiindca nu ma credeau cei mari. Si nu intelegeam cum de numai eu vad. 

Cu timpul, cand am crescut, am incetat sa-l mai vad, dar imi aparea mereu in vise. Atunci stiam ca trebuie sa dau pomana si, daca faceam asta, o perioada nu mai visam nimic. Apoi iar si iar...... Pana intr-o noapte cand, acum cativa ani, in vis, bunicul a aparut ca din senin si m-a imbratisat. Am simtit o iubire imensa. Eram atat de fericita ca sunt cu el..... Atunci mi-a zis ca el a fost cu mine mereu si ca stie tot ce am facut. Mi-a mai zis ca e ultima oara cand ne vedem, pentru ca trebuie sa plece. 

Cand m-am trezit aveam lacrimi in ochi. Cred ca am plans in somn. Fusese atat de real, Doamne, nu puteam sa cred ca am visat! Si totusi, nu stiu daca a fost doar un vis pentru ca, intr-adevar, asa cum mi-a zis el, nu l-am mai visat niciodata, nu l-am mai simtit niciodata...... pur si simplu a plecat. 

Acum imi lipsesc visele acelea pentru ca era singurul mod de a ma intalni cu bunul meu, insa ma incalzesc cu gandul ca, intr-un fel mi-a vegheat copilaria.

Entitati din invizibil - partea intai

Am gasit mai demult pe un forum un fir de discutie cu doua postari foarte interesante. O useriţă povestea:

Cred ca acest subiect este relativ, ca si cum am discuta despre culoarea preferata.

Eu cred cu tarie in viata de apoi si voi crede mereu, dar cunosc persoane care nu o fac si sunt foarte sigure in privinta asta. Insa pe mine nu ma poate convinge nimeni sa-mi schimb parerea. Am trait 25 de ani intr-o casa bantuita de fostul proprietar, decedat in conditii suspecte. Il vedeam pur si simplu, fara sa stiu cine este, si mi-era ingrozitor de frica de el. 

Eu fac parte din generatia copiilor crescuti cu cheia la gat, pe atunci nu erau la moda after-school-urile, dar nici mamicile nu mai erau casnice de mult. Asa ca, dupa scoala veneam acasa si stateam singura toata ziua. In casa ACEEA! Am avut "n" experiente ciudate, infricosatoare, si ai mei parinti imi spuneau mereu ca nu se poate sa fie altceva decat imaginatia mea de copil. Dar cand treaba s-a agravat si geamurile au inceput sa se deschida si sa se inchida singure, luminile la fel, lucrurile sa se miste, ai mei au inteles. 

Discutand cu o vecina care l-a cunoscut pe acel om, i-am descris exact persoana pe care o vedeam, iar ea s-a cutremurat: "De unde stii tu cum arata dl Sandu? A murit inainte sa vii tu pe lume". Asa mi-a spus. Apoi mi-a mai zis ca si ei i-a aparut vreme de un an de zile. In fine........s-au mobilizat amandoua, mama mea si vecina, au facut sfeştanii, au dat pomeni, au facut ceea ce se face dpdv al credintei noastre, si problema a disparut. Nu l-am mai vazut, nu l-am mai auzit niciodata. Nu era un spirit periculos, era doar un suflet pentru care nu se mai ruga nimeni si pe care nu-l mai ajuta nimeni sa-si afle linistea. In momentul in care s-a facut ceva pentru el, s-a linistit.

Desigur, este doar o experienta traita de mine. Cu siguranta "expertii" pot contraargumenta toata povestea mea. Insa eu stiu ce am trait si nu ma poate clinti nimeni: DA, exista viata dupa...... Doar ca nu s-a intors nimeni sa ne spuna, iar noi suntem obisnuiti sa credem doar ceea ce vedem. Dar intuitia ce ne spune??....... (Sau nici ea nu exista?)

Nu comentez nimic.  Maine postez raspunsul primit de ea.