Unii nici nu au observat, pe mulți nu i-a interesat, dar cititorii fideli ai pulberii de stele au observat lipsa mea din blogosferă și de pe internet care a durat două luni. Uneori viața ne aduce umbre în suflet... așa cum mie mi-a adus umbra mamei mele, care în aprilie a plecat la cele veșnice.
Și, printr-un ciudat alambic de complexe și de împrejurări, am dat vina pe internet pentru decesul ei. Adică eu eram acasă, pe net, crezând că ea doarme. Da... dormea somnul cel fără de sfârșit... Încă mă simt vinovată, de parcă dacă eram lângă ea puteam să schimb soarta. Poate că nici nu era bine să stau să-i văd ochii străluminând ciudat, a stele și a infinit. Am văzut odată o ființă murind, și nu cred că voi uita vreodată acei ochi foarte stranii.
După o vreme, când dorul de ea am văzut că nu dispare deloc, dar deloc, ca să-mi țin mintea ocupată am început să mă gândesc să schimb totul în casă. Parcă m-am săturat de mobila pe care o știu aproape de când m-am născut. Ai mei erau foarte conservatori din acest punct de vedere și aveau lucruri care să țină o viață. Așa că, m-am apucat eu de redecorat casa, de debarasat mobila veche aproape în totalitate, de rașchetat parchetul cel vechi la care nu renunț, de pus un tapet nou în dormitorul maică-mii.
Adică, da... eu rașchetez, un vecin m-a ajutat cu tapetul și cu o văruială frumoasă în hol, eu pasez, eu dau cu capul și înscriu, cum ar veni. Dar despre asta, în postările viitoare. Poate unele dintre încercările mele de Do-It-Yourself or fi bune la ceva și pentru alți temerari ca mine.
Așa că, pauza de blogăreală s-a sfârșit. Rămâneți aproape, nu am renunțat la seriale și filme ;)
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
