luni, 17 noiembrie 2014

Tradarea episodul 37, rezumat




Tradarea episodul 37, rezumat
Carolin aduce niște hârtii în care scrie că este însărcinată. Ali aproape că nu crede cele spuse și dovedite de ea. Acum se află între două femei însărcinate cu el și nu știe ce să facă mai departe. Se împacă cu Carolin și o acceptă din nou lângă el. Mete nu se dezlipește de ușa rezervei lui Inci. Ca să-i facă o bucurie, îi aduce în vizită elevii de la liceu împreună cu directorul, care mai apoi se gândește la o surpriză și o va scoate o zi, împreună cu Mete, într-un parc de distracții. Ahmet trebuie răpit din spital, dar lucrurile nu merg așa cum au fost plănuite. La sugestia lui Berrin, Hakan merge în vizită la el. Aylin merge împreună cu Soner pe malul mării, se relaxează, își scriu numele pe nisip, apoi pe înserat rămân la o masă pe malul mării să bea un pahar și să se bucure de timpul petrecut împreună. Apoi se întind pe nisip și adorm unul în brațele celuilalt.

Tradarea episodul 37, rezumat
Selma este adusă de către Hikmet la Cemile să se joace cu Osman. Între timp Cemile și Hikmet încearcă să lămurească anumite probleme. Mete îi aduce lui Inci un aparat de radio, ca să aibă o ocupație pe perioada șederii în spital. Ali se duce la secția unde lucrează Cemile să stea de vorbă cu ea, dar acolo vine și Hikmet care vrea s-o întrebe ce a fost în mintea ei când a vrut să dea afară copilul. Ali aude conversația, Cemile plânge, apoi Ali se pregătește să intre brusc ...

Tradarea episodul 37, rezumat


 episodul următor: Trădarea ep. 38

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.





sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Suleyman Magnificul episodul 151 rezumat




Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 151 (136+137 turcesc)

Fahrie moare de mâna lui Nurbanu. Sultanul află că Baiazid a strâns armată și îl condamnă la moarte. Rustem trece de partea lui Selim. 


Sfătuindu-se cu Sumbul, Mihrimah speră că Suleyman nu va avea mintea otrăvită și nu va judeca greșit faptele fiilor lui. În acest timp Baiazid se întâlnește cu guvernatorul Anatoliei și îi cere să se alieze cu el împotriva lui Selim. Mai târziu Baiazid primește o scrisoare de la palat în care este aproape somat să plece la Amasya, pentru că altfel Suleyman va considera această neascultare drept trădare.

La Manisa Sokollu stă de vorbă cu Selim și îi spune că acuzația împotriva lui Baiazid trebuie susținută de dovezi, dar în același timp el este cel pe care îl favorizează sultanul și că dacă Baiazid pornește cu armată, atunci Suleyman îi va sta în drum. Selim se arată neîncrezător, dar Sokollu îi spune că la palat deja destui demnitari au trecut de partea lui, lăsându-l singur pe Baiazid. Selim întreabă de Rustem și află că acesta deocamdată este neutru, că nu ține partea nimănui, dar așteaptă să vadă dincotro va bate vântul.

Suleyman Magnificul episodul 150 rezumat
La palat Suleyman hotărăște că este ultima șansă pe care i-o dă lui Baiazid iar Rustem observă că prințul nu a trădat niciodată și că foarte probabil nici acum nu o face. Defne ajunge să discute cu Sumbul și cu Mihrimah, care au venit la Kutahya și care-i propun să-l convingă pe Baiazid să nu strângă armata și să nu pornească împotriva lui Selim. Defne se învoiește să fie alături de tatăl băiatului ei, și chiar spune că oricum va fi de partea lui într-un eventual război, până la sacrificiul suprem, dacă va fi nevoie.

Nurbanu și Selim, cu toate că nu sunt în relații foarte bune, încearcă să fie alături unul de altul împotriva dușmanilor. Nurbanu îl informează că Mihrimah este la Kutayha și că dacă Hurrem știa să nu-și dezvăluie cu ușurință anumite intenții, Mihrimah probabil va fi împotriva lor pe față și va spune asta la toată lumea. Nurbanu bănuiește că motivul vizitei prințesei la Kutayha este să-l determine pe Baiaizd să renunțe la luptă.

Suleyman Magnificul episodul 150 rezumat
Fahrie reușește să-l omoare pe gardianul care-i aduce de mâncare în celulă. Iese din închisoare și vine în camera lui Nurbanu, care o vede în oglindă. Fahrie îi șuieră în urechi că i-a promis sultanei Hurrem că o va omorî (pe Nurbanu) și a venit să-și împlinească promisiunea. Începe o scurtă luptă în care Fahrie o strangulează pe Nurbanu, dar aceasta o înjunghie pe odaliscă de mai multe ori până o omoară. Atunci intră și Selim în cameră și o vede pe Fahrie moartă.

Mihrimah stă de vorbă și cu Baiazid care spune că dacă trebuie, va merge la Amasya, dar va continua să strângă armată și să-și alăture câțiva guvernatori de provincii și îi cere și ei să-i fie alături, ca singura membră a familiei în care el mai poate avea încredere. Mihrimah îi răspunde că e bine să-și urmeze impulsurile și să facă așa cum gândește, că ea îl susține cu toată puterea ei. După ce pleacă, îi spune lui Sumbul că Suleyman nu trebuie să afle de planurile lui Baiazid.

Gracia Mendez și-a adus o nouă servitoare pe care o învață ce are de făcut. Rustem vine pe la ea din nou, ca s-o acuze că din cauza ei s-a aflat despre relația lor. Gracia neagă că ar fi spus cuiva despre ei doi, dar că nepotul ei e posibil să fi scăpat accidental vreo vorbă către Selim. Rustem o avertizează că nu-l poate prosti în față, și îi spune că este doar vina ei, că a vrut să se afle despre relația lor, apoi o amenință cu moartea.

Suleyman Magnificul episodul 150 rezumat
Ajunsă la palat, Mihrimah merge la Suleyman căruia, la cererea lui, îi spune că Baiaizd nu a vrut să meargă la Amasya din cauză că a fost sangeacul lui Mustafa, dar că acum se va duce. Apoi încearcă să-i arate sultanului că nici Selim nu este nevinovat, că el îl provoacă pe Baiazid și că bea. Dar Suleyman zice că în timp ce defectele lui Selim îi fac rău doar lui însuși, defectele lui Baiazid se răsfrâng și asupra celor din jur, și cel mai grav, asupra lui, a sultanului. Dar în timp ce Mihrimah îl minte pe Suleyman referitor la Baiazid, îi va spune totul despre ceea ce face acesta, lui Rustem.

Baiazid se pregătește să strângă armată și îl trimite pe Atmaca să afle ce conducători sunt de partea lui. Nurbanu, odată ajunsă la Konya, declară că se simte bine și în siguranță, dat fiind că între ei și Baiazid este o mare distanță. Selim, prevăzător, știe că distanța nu-l sperie pe fratele său. Baiazid deja strânge oameni în jurul său și formează o tabără militară. Soldații se adună și se înrolează sub steagul lui. Atmaca vine și anunță că 20.000 de soldați sunt la ordinul prințului.

La palat, Gulfem, Mihrimah și Sumbul fac presupuneri pe seama tristeții sultanului. Mihrimah pregătește mulți bani să-i trimită lui Baiazid. Rustem îl alungă pe Sokollu care vine să-i spună că Gracia și nepotul ei sunt protejații lui Selim, marele vizir considerând că prea își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Apoi îl vedem pe Rustem mergând la sultan să-i spună că au sosit vești de la Amasya și că Baiazid strânge armată și că unii conducători locali i s-au alăturat. Suleyman consideră că fiul lui a trădat și spune că-i va da războiul pe care și-l dorește.

Suleyman Magnificul episodul 150 rezumat


Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade: 147, 148, 149, 150, Kanal D.



joi, 13 noiembrie 2014

Suleyman Magnificul episodul 150 rezumat





Suleyman Magnificul, sezonul 4, rezumatul episodului 150 (135 +136 turcesc)

Mihrimah naște un băiat. Rustem este șantajat de Selim să i se alăture, sau va dezvălui sultanului relația lui cu Gracia. Cei doi frați sunt trimiși, drept pedeapsă, la alte sangeacuri. Mihrimah începe să se implice în problema fraților ei. Merge la Kutahya și îl convinge pe Baiazid să plece la Amasya.



Selim discută cu Sokollu și spune că indiferent ce a vrut mama sa, ea l-ar fi protejat pe Baiazid dar acum nimic nu-i mai stă în calea tronului. Sokollu îl sfătuiește să nu-i dezvăluie sultanului anumite aspecte, pt că și el, Selim, a greșit și ar putea fi acuzat. Însă Selim îi arată lui Sokollu că Mustafa Lala este în serviciul lui și că nu-l mai susține pe Baiazid, așa că nu ar putea depune mărturie în favoarea lui, așa cum credea Sokollu.

Suleyman Magnificul episodul 149 rezumat
Mihrimah pleacă de la palat sub pretextul că vrea să nască liniștită în altă parte. Baiazid își dă seama că plecarea ei are alt substrat și că s-a petrecut ceva neplăcut între ea și Rustem. Nurbanu o aduce pe femeia prezicătoare care îi spune că vede viitorul dinastiei ieșind dintr-un leu cu aripi de vultur. Nurbanu spune că acesta este blazonul Veneției, iar femeia adaugă că acel viitor sultan deja este născut de multă vreme. Selim se duce la Rustem să-i spună că va trebui să-l urmeze pentru că toată lumea e de partea lui. Baiazid vorbește și el cu Rustem care își reafirmă loialitatea față de el. Prințul îi răspunde că de Selim se teme, apoi schimbă vorba menționând că a convins-o pe Mihrimah să rămână la palatul ei.

Suleyman Magnificul episodul 149 rezumat
Nurbanu se bucură de prezicerea femeii, dar când o vede pe Defne, își amintește că și ea este tot venețiană și începe să se gândească în ce fel s-o elimine, sfătuindu-se și cu Selim. Mihrimah este supărată și nu doar din cauza morții lui Hurrem. Sumbul observă și insistă să-i spună ce are pe suflet, astfel că eunucul află de relația dintre Rustem și Gracia Mendez. Exact în același timp Rustem și Gracia iau masa și ei. Timpul trece și Mihrimah naște un băiat. Gulfem merge să-l anunțe pe Suleyman despre asta. Rustem nu este acasă, iar Zal se duce să-l anunțe că are un băiat. După ce Rustem pleacă, vine Nassih care o dojenește pe Gracia pentru relația ei intimă cu marele vizir avertizând-o că este periculos pentru ea să continue să se vadă cu soțul fiicei sultanului. Gracia însă, se enervează și îl pune la punct pe nepotul său, fără să țină cont că acesta are dreptate în ceea ce spune.

Baiazid îi povestește lui Rustem despre ultima înfruntare cu Selim, apoi plănuiește cum să vorbească și cu Suleyman despre asta, luându-l drept martor pe Mustafa Lala. Acesta îl asigură că va mărturisi pentru el cu tot ceea ce știe. Sumbul încă discută cu Mihrimah despre relația lui Rustem cu Gracia și se întreabă oare ce ar face Hurrem dacă ar fi în locul ei. Atunci Sumbul îi spune că ar amenința-o pe limba ei. A doua zi servitoarea Graciei este găsită moartă, iar Sumbul îi va spune prințesei că avertismentul către Gracia a fost deja lansat.

Suleyman Magnificul episodul 149 rezumat
Selim în sfârșit ajunge la Suleyman, vorbindu-i de Baiazid despre care susține că-l amenință, și îi dă sultanului o scrisoare. În acest timp Baiazid tocmai îi spune lui Atmaca ce crede, și anume că Selim și-a început acțiunea de acuzare în fața sultanului. Apoi este și el chemat să spună ce are de spus, și povestește despre atacul asupra aurului dat de către Mihrimah și despre cum era să fie otrăvit de Defne, care era pusă de Nurbanu să-l omoare. Apoi îl cheamă pe Mustafa Lala drept martor. Acesta însă minte, și zice că Baiazid l-a forțat să vină să spună ce vroia el, dar că el, Lala, nu-l poate trăda pe sultan. Baiazid este șocat, dar Suleyman nu pare dispus să-l creadă. Mihrimah intervine și spune că fără îndoială, ambii sunt vinovați și trebuie pedepsiți.

Rustem primește o misivă de la Gracia în care este chemat imediat pentru că ceva neașteptat s-a întâmplat. Rustem ajunge acasă la signora Mendez imediat, dar acolo se află Sokollu și Selim, care îl șantajează astfel că Rustem nu are încotro și i se alătură. Selim îi cere să-l influențeze pe sultan să-l exileze pe Baiazid undeva, departe de capitală. În drum către cabinetul sultanului, Rustem își amintește că i-a promis lui Hurrem pe patul de moarte că nu va permite celor doi frați să se lupte între ei. Suleyman le schimbă la amândoi sangeacurile, trimițându-l pe Selim la Konya, iar pe Baiazid la Amasya, fostul sangeac al lui Mustafa. Însă Baiazid refuză să asculte porunca și vrea să plece înapoi la Kutahya. În acest timp Suleyman stă de vorbă cu Gulfem căreia îi spune că atunci când Hurrem trăia, lumea era colorată, vie, iar acum, e lipsită de orice nuanță ...

Selim îi scrie lui Suleyman că Baiazid va porni cu armată și că sunt două posibilități: ori vine să se bată cu el, ori se îndreaptă spre capitală să preia tronul. Baiazid se sfătuiește cu consilierul său, dar acesta îi spune că oricum este prea târziu să mai dea înapoi de la ceea ce a pornit să facă. Selim mizează pe faptul că sultanul este sensibil atunci când i se pune în pericol tronul, și își bazează afirmațiile pe faptul că fratele său nu a ascultat porunca de a se muta în sangeacul Amasya, ci a rămas la Kutahya. Pe de altă parte, nici el, Selim, nu se mută la Konya, așa cum a fost porunca.

Suleyman Magnificul episodul 150 rezumat În Manisa Fahrie le vede pe fetele lui Nurbanu jucându-se cu inelul lui Hurrem. Ea le ia inelul apoi apare Nurbanu care o acuză pe Fahrie că a furat inelul dat ei de către Hurrem. Fahrie, care știe adevărul, îi spune în față că minte, pt că Hurrem nu a dat nimănui acest inel. Selim aude gălăgie și vine să vadă despre ce este vorba. Fahrie și Nurbanu se acuză una pe alta, iar Selim o trimite pe Fahrie la închisoare pentru că a îndrăznit să o acuze de furt pe Nurbanu, mama prinților lui. Pe de altă parte, o dojenește aspru pe Nurbanu, pentru că știe că Hurrem nu i-ar fi dat niciodată inelul sau orice altceva, pentru că nu o avea la inimă.

Mihrimah se străduiește să-l convingă pe sultan că Baiazid nu trădează, iar Selim a fost mereu cam plângăcios și că nu a pierdut niciodată ocazia să-l denigreze pe fratele lui în fața sultanului.

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.

Ultimele episoade:  146, 147, 148, 149, Kanal D.