miercuri, 11 martie 2015

Tradarea episodul 89 rezumat





Tradarea episodul 89 rezumat
Mithat îi spune Aycei să plece iar ea se duce la școală și se așează în bancă lângă Osman. La o altă oră Osman întârzie iar profesorul îl scoate la lecție. Mithat rămâne acasă unde-l găsește prietena lui, Betul, cu care are o discuție în contradictoriu. Apoi ea îi simte pistolul când îl îmbrățișează și se sperie, neștiind că Mithat avea așa ceva asupra lui. Când îl întreabă de ce, el răspunde că din cauza lui Aydîn. Betul se arată disperată ca Mithat să nu facă vreo prostie, dar el reacționează ciudat și ea pleacă. Mithat va ascunde pistolul sub o scândură din podea.

Mithat stă pe pat în dormitor înșirând mătănii cu ochii privind fix în tavan. Ayca nu reușește să-l scoată din starea în care se află. De altfel el se afundă psihic într-o depresie din care nimeni nu-l poate scoate iar Ayca este din ce în ce mai îngrijorată și neputincioasă. Seara, el se duce în grădina familiei lui Aydîn și se apropie de geamul luminat al bucătăriei unde cei ai casei luau masa, și își va face aproape un obicei din a pândi ce se petrece dincolo de zidurile casei. Într-o seară chiar și amicul său, Shamil, îl vede cum stă în grădină privind spre bucătăria de unde se aud râsete. Mai târziu are din nou coșmaruri în care își vede propria înmormântare ca pe un fel de manifestație politică, apoi se apropie de sicriu și când dă la o parte capacul se vede pe el însângerat ...În acest timp viața lui Aydîn merge mai departe și, îndrăgostit fiind de o colegă de liceu, sprijinit de Osman, reușește să-i atragă atenția fetei și să vorbească cu ea.


Tradarea episodul 89 rezumat

Bahar încearcă s-o scoată pe Deniz din starea și atitudinea împotriva ei, dar nu reușește decât să-l intrige pe Soner. La un moment dat, Deniz profită că Bahar stă pe pat semi-imobilizată din cauza entorsei și se joacă cu mingea prin casă spărgând porțelanuri de valoare. Până la urmă entorsa lui Bahar nu se vindecă și va trebui dusă la spital. Berrin discută cu Hakan despre Zehra și despre apropiata zi de naștere a acesteia. Cu toții îi organizează Zehrei o petrecere foarte frumoasă acasă la Ekrem, la care Berrin stă deoparte și plânge.

Tradarea episodul 89 rezumat

Mithat este din ce în ce mai închis în sine și într-o zi scoate niște valize, apoi scoate pistolul de sub dușumea și îl încarcă, apoi pleacă să exerseze din nou. La școală Aydîn este victima unei farse de care el se sperie iar Osman râde cu gura până la urechi. Seara, Mithat se duce într-o cramă dezafectată și de acolo din nou acasă la Aydîn. Betul este îngrijorată și merge la birt unde la o masă sunt câțiva colegi de-ai lui, să le spună că el nu e acasă. Mithat privește o vreme la veselia din casă, unde se află și Osman jucând table, apoi îndreaptă pistolul și trage direct în fața lui Aydîn. Glonțul îl străpunge, el mai deschide ochii odată, apoi cade în brațele lui Osman. Aydîn este adus pe brațe de tatăl său în stradă unde maică-sa îl bocește iar vecinii ies îngroziți, rugându-se pentru el.


sursă foto: capturi video de pe netd.com

 episodul următor: Trădarea ep.90

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.






this article is tagged under: Tradarea episodul 89 rezumat, Tradarea ep. 89 pulbere de stele, Tradarea 89 online pulbere de stele

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.