marți, 3 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Tahir este sunat și află unde s-a dus Nefes luând un pistol cu ea, și imaginându-și ce-i mai rău, pleacă de la logodnă direct la postul de poliție și o oprește pe tânără să tragă. Ies amândoi din clădire, dar niște vecini îi văd și începe bârfa că ei doi ar fi împreună. Saniye îl acuză pe Tahir că face familia de râs, iar bârfa care ajunge și la urechile lui Cemil Dagdeviren îl va determina, mai târziu, pe acesta să se răzgândească legat de căsătoria fiicei lui. De altfel, Murat o iubea pe Nazar, sora lui Mercan și, pentru că Saniye nu-și dorea două nurori din aceeași casă, anularea logodnei lui Tahir le convine celor doi îndrăgostiți.

Tahir împreună cu Mustafa se gândesc cum s-o ducă pe Nefes în siguranță în Rusia la Soci, prin Georgia. Mai întâi se ocupă de pașapoarte, apoi de cineva să-i ducă la Batum. Între timp, Eyșan a venit să-l scoată pe Vedat din arest, dar acesta este atât de furios pe soția lui, că îi acordă încredere unui tip cunoscut de câteva zile iar pe el nu-l poate iubi de atâția ani, încât jură că îi omoară și pe ea și pe Tahir. Ca să nu se întâmple asta, Eyșan o constrânge pe Nefes să-și retragă plângerea în schimbul vieții lui Tahir. Avocata Esma nu ar fi de acord, dar Nefes face cum știe. Totuși Vedat va sta în arest până când Nefes și copilul vor ieși din Turcia.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Eyșan se duce la Mustafa iar acesta își trădează din nou fratele, dezvăluindu-i planul în legătură cu Nefes și Yigit. Un tip, Niko, este plătit să-i ducă pe mamă și fiu cu o ambarcațiune de la Batum la ruși, dar și oamenii lui Vedat ajung la acest Niko, plătindu-l mai mult, ca să-i predea pe cei doi psihopatului. Aflăm din amintirile eroilor serialului că Vedat, când era un copilandru, a ucis un bărbat (probabil tată) care era violent cu Eyșan, și pe fratele lui Nefes, având două crime la activ, pentru care nu a plătit nicio secundă.

Asiye află întâmplător de la Yigit că așa-zisul iubit al lui Nefes era unchiul lui și se duce să-i spună lui Mustafa, ca să aibă mai puțină încredere în Eyșan care l-a păcălit. Tahir împreună cu prietenul lui, Idris, cu Nefes și cu Yigit, trec granița în Georgia, fără probleme, deși Nefes a falsificat semnătura lui Vedat de pe acceptul pentru copil. Toți patru vizitează Batum-ul, iar Tahir îi atrage atenția lui Idris că sunt urmăriți de o mașină pe care a văzut-o și la Trabzon. Într-un moment prielnic, Tahir forțează portiera mașinii parcate și scoate gloanțele din pistoalele găsite în torpedo.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Mustafa o găsește pe Eyșan și o sechestrează în casa de vară ca să-l convingă pe Vedat să nu-i facă rău fratelui său, și îl amenință că dacă, totuși, o va face, va spune poliției despre crima asupra fratelui lui Nefes. Tahir și Idris îi conduc pe Yigit și mama lui la vaporașul lui Niko, iar Tahir rămâne pe mal, așteptând un telefon de la Nefes când ajunge la Soci, ca să știe că totul este în regulă. După scurt timp, însă, la lăsarea serii, ambarcațiunea acostează, iar Nefes cade din nou în mâinile lui Vedat...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.