duminică, 8 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Murat simte că i-a fost luat pistolul și iese afară la timp pentru a deturna glonțul pe care Nazar l-a tras. Asiye, Tahir și Nefes pleacă la casa imamului care-l susține pe Tahir în iubirea sa și îi spune că Dumnezeu nu degeaba i-a trimis-o pe Nefes în cale. Murat se duce și pândește la casa lui Cemil Dagdeviren și vede când Vedat cu toată trupa și familia lui Cemil vin acasă s-o aducă pe Mercan. După ce Vedat pleacă (și obține asigurarea lui Cemil că-i va omorî pe Kaleli), Murat urcă pe o scară în dormitorul lui Nazar ca s-o certe pentru că i-a luat pistolul și a vrut să tragă în fratele lui. Cemil aude discuția și intră să-l prindă pe Murat, dar acesta sare pe geam și coboară scara în grabă făcându-se nevăzut în noapte. Cemil iese din casă și pleacă la familia Kaleli luându-și pistolul. Acolo are loc o ceartă iar el află că Nazar a vrut să-l împuște pe Tahir. Se liniștește, dar îl amenință pe Mustafa spunându-i că de acum încolo familiile lor se dușmănesc de moarte.

A doua zi Tahir se duce plin de curaj la Cemil s-o vadă pe Mercan și să-i spună, de față cu toată familia ei, exact ceea ce-i spusese mai devreme, că în legătură cu viețile lor nimeni altcineva nu trebuie să ia decizii. Asiye și Esma merg s-o viziteze pe Nefes la Osman acasă și îi spun că Yigit va merge la școală și că ea va rămâne acolo, la casa imamului și va avea mutație pe acea adresă. Nefes este fericită de cele auzite dar nu înțelege de ce n-a venit Tahir direct să-i spună toate acestea. De fapt, Murat și Fatih sunt mereu pe lângă ea și îi trimit mesaje lui Tahir cu tot ceea ce se petrece. Osman, de mână cu Yigit, se duce la Mercan să stea de vorbă cu ea și s-o facă să înțeleagă că sinuciderea nu este o soluție la nimic. Una din bârfitoarele cartierului era deja acolo și răspândea tot ceea ce auzise de la alte țațe.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Cemil se ocupă deja de falimentarea lui Mustafa și le cere băncilor să nu accepte să-l ajute cu credite. Eyșan află și imediat îl informează pe văru-său, care trece la următorul pas. Mai întâi, știind că Nefes vine la spital să-și scoată ghipsul, merge și el s-o caute pe Nazar și îi aduce orhidee albe în semn de recunoștință pentru că l-a îngrijit, apoi începe să o curteze invitând-o la o cină pe un mic iaht. Nefes cu Murat și Fatih îi văd pe cei doi și își dau seama că Nazar cade în capcana lui Vedat. Nazar se duce pe iaht și ascultă minciunile pe care Vedat i le înșiră despre viața lui cu Nefes. Când Nazar întreabă de ce o mai vrea pe Nefes dacă l-a înșelat de mai multe ori, el răspunde că și el are păcatele lui și că-l iubește pe Yigit. Seara, Vedat, care înregistrase toată întâlnirea cu o cameră de supraveghere, îi trimite lui Nefes o poză cu el și Nazar apoi o sună și o șantajează că o va omorî pe fată dacă ea nu o salvează, căsătorindu-se cu el.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

După puțin timp Tahir apare în curtea casei imamului Osman s-o vadă pe Nefes, dar constată că ea nu este în dormitor. Amândoi o caută speriați și o găsesc în moschee rugându-se. Dimineață, Tahir stă de vorbă cu Nefes ca s-o convingă să renunțe la job-ul dat de Esma și să stea acasă. Nefes nu renunță dar îl întreabă de ce se văd atât de rar și Tahir îi spune că vrea s-o protejeze, și de aceea e mai bine să nu se mai întâlnească.
Vedat mai face o mutare în războiul contra lui Mustafa. Îl atrage într-o capcană pe care Kaleli nu o anticipează. Mustafa, pentru că nu mai are intrare la bănci, și are nevoie de un milion de dolari, se duce la bijutier să împrumute. Acesta îi dă împrumutul, dar banii erau ai lui Vedat. Chitanțele ajung tot la Vedat, iar Mustafa este atacat și valiza cu bani, luată. După aceea Vedat se întâlnește cu Mustafa și îl anunță râzând că îi va lua tot ce-i aparține, așa cum i-a luat și banii, aducându-l în pragul falimentului.

Într-o seară Tahir vine în vizită pe la Osman s-o vadă pe Nefes și îl întreabă pe Yigit cine l-a predat lui taică-său. Copilul recunoaște că Mustafa....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Acest site si părțile terțe folosesc cookies pentru funcționarea lui, dar nu stocăm, nu permitem vânzarea și nu analizăm link-urile lăsate în formularul de comentarii.