Se afișează postările cu eticheta Lacrimi la Marea Neagra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lacrimi la Marea Neagra. Afișați toate postările

duminică, 8 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Murat simte că i-a fost luat pistolul și iese afară la timp pentru a deturna glonțul pe care Nazar l-a tras. Asiye, Tahir și Nefes pleacă la casa imamului care-l susține pe Tahir în iubirea sa și îi spune că Dumnezeu nu degeaba i-a trimis-o pe Nefes în cale. Murat se duce și pândește la casa lui Cemil Dagdeviren și vede când Vedat cu toată trupa și familia lui Cemil vin acasă s-o aducă pe Mercan. După ce Vedat pleacă (și obține asigurarea lui Cemil că-i va omorî pe Kaleli), Murat urcă pe o scară în dormitorul lui Nazar ca s-o certe pentru că i-a luat pistolul și a vrut să tragă în fratele lui. Cemil aude discuția și intră să-l prindă pe Murat, dar acesta sare pe geam și coboară scara în grabă făcându-se nevăzut în noapte. Cemil iese din casă și pleacă la familia Kaleli luându-și pistolul. Acolo are loc o ceartă iar el află că Nazar a vrut să-l împuște pe Tahir. Se liniștește, dar îl amenință pe Mustafa spunându-i că de acum încolo familiile lor se dușmănesc de moarte.

A doua zi Tahir se duce plin de curaj la Cemil s-o vadă pe Mercan și să-i spună, de față cu toată familia ei, exact ceea ce-i spusese mai devreme, că în legătură cu viețile lor nimeni altcineva nu trebuie să ia decizii. Asiye și Esma merg s-o viziteze pe Nefes la Osman acasă și îi spun că Yigit va merge la școală și că ea va rămâne acolo, la casa imamului și va avea mutație pe acea adresă. Nefes este fericită de cele auzite dar nu înțelege de ce n-a venit Tahir direct să-i spună toate acestea. De fapt, Murat și Fatih sunt mereu pe lângă ea și îi trimit mesaje lui Tahir cu tot ceea ce se petrece. Osman, de mână cu Yigit, se duce la Mercan să stea de vorbă cu ea și s-o facă să înțeleagă că sinuciderea nu este o soluție la nimic. Una din bârfitoarele cartierului era deja acolo și răspândea tot ceea ce auzise de la alte țațe.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Cemil se ocupă deja de falimentarea lui Mustafa și le cere băncilor să nu accepte să-l ajute cu credite. Eyșan află și imediat îl informează pe văru-său, care trece la următorul pas. Mai întâi, știind că Nefes vine la spital să-și scoată ghipsul, merge și el s-o caute pe Nazar și îi aduce orhidee albe în semn de recunoștință pentru că l-a îngrijit, apoi începe să o curteze invitând-o la o cină pe un mic iaht. Nefes cu Murat și Fatih îi văd pe cei doi și își dau seama că Nazar cade în capcana lui Vedat. Nazar se duce pe iaht și ascultă minciunile pe care Vedat i le înșiră despre viața lui cu Nefes. Când Nazar întreabă de ce o mai vrea pe Nefes dacă l-a înșelat de mai multe ori, el răspunde că și el are păcatele lui și că-l iubește pe Yigit. Seara, Vedat, care înregistrase toată întâlnirea cu o cameră de supraveghere, îi trimite lui Nefes o poză cu el și Nazar apoi o sună și o șantajează că o va omorî pe fată dacă ea nu o salvează, căsătorindu-se cu el.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

După puțin timp Tahir apare în curtea casei imamului Osman s-o vadă pe Nefes, dar constată că ea nu este în dormitor. Amândoi o caută speriați și o găsesc în moschee rugându-se. Dimineață, Tahir stă de vorbă cu Nefes ca s-o convingă să renunțe la job-ul dat de Esma și să stea acasă. Nefes nu renunță dar îl întreabă de ce se văd atât de rar și Tahir îi spune că vrea s-o protejeze, și de aceea e mai bine să nu se mai întâlnească.
Vedat mai face o mutare în războiul contra lui Mustafa. Îl atrage într-o capcană pe care Kaleli nu o anticipează. Mustafa, pentru că nu mai are intrare la bănci, și are nevoie de un milion de dolari, se duce la bijutier să împrumute. Acesta îi dă împrumutul, dar banii erau ai lui Vedat. Chitanțele ajung tot la Vedat, iar Mustafa este atacat și valiza cu bani, luată. După aceea Vedat se întâlnește cu Mustafa și îl anunță râzând că îi va lua tot ce-i aparține, așa cum i-a luat și banii, aducându-l în pragul falimentului.

Într-o seară Tahir vine în vizită pe la Osman s-o vadă pe Nefes și îl întreabă pe Yigit cine l-a predat lui taică-său. Copilul recunoaște că Mustafa....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











vineri, 6 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Asiye îl mustră pe Mustafa pentru că l-a dat pe Yigit lui Vedat și îl întreabă ce ar face dacă fiica lor ar păți așa ceva și ar fi dată pe mâna unui tiran? Mustafa are mustrări de conștiință, și, după ce află că Yigit a dispărut, anunță pe toată lumea că musafirul său trebuie găsit. Începe o amplă căutare prin pădure care debutează cu o bătaie generală între cei din Trabzon și Vedat cu oamenii săi până vine poliția. Yigit cade într-o groapă și, pentru că nu mâncase nimic în ultimele 3 zile, leșină. Este găsit abia dimineață iar în ambulanță i se pune o perfuzie. Acest lucru este prilej de amintiri pentru Nefes, care, de câte ori voia să fugă, era pusă de Vedat într-o cameră cu un pat de spital, de care era legată cu cătușe și hrănită cu perfuzii.

A doua zi Asiye dă de mâncare la toți vecinii care au ajutat la găsirea lui Yigit și le spune despre viața lui Nefes alături de Vedat. Acum i-a asmuțit pe toți împotriva psihopatului, și când el cu oamenii lui vine să-și ia nevasta și copilul este alungat de toată lumea, apoi Tahir îl bate măr. Ajunși din nou acasă la familia Kaleli, Nefes are parte de aceleași cuvinte jignitoare rostite de Saniye.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Tahir, după ce află că Cemil i-a luat inelul de pe mâna lui Mercan se duce la ei acasă să lămurească problema și să-i spună logodnicei lui că decizia de a continua sau de a se despărți trebuie să fie a lor, nu a familiei. Mercan nu poate, însă, să treacă peste cuvântul tatălui ei, și peste câteva zile va accepta că Tahir n-o iubește. De fapt, Cemil o convinge de asta povestindu-i că îi vede mereu împreună (pe Tahir cu Nefes). Totuși Cemil are acum și un alt motiv să-și convingă fiica să renunțe la Tahir - el s-a aliat cu Vedat în afaceri și va colabora cu acesta ca să-l falimenteze pe Mustafa, care și așa are datorii.

În urma unei discuții dintre Saniye și Nefes, pe care Tahir o aude întâmplător, el decide să plece împreună cu tânăra și copilul acasă la Osman. Odată cu ei, pleacă și Asiye cu Mustafa. Doar gemenii rămân acasă, deși și ei ajută la păzirea casei imamului, ca să nu vină Vedat. Tahir nu mai poartă inelul de logodnă, deși devenise conștient că iubirea lui pentru o femeie cu copil nu este ceva ce societatea în care trăiește ar aproba cu ușurință. Însă acum toți cei din jur văd cât este de îndrăgostit și încearcă să-l ajute să treacă peste prejudecățile celorlalți.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Mercan nu poate suporta adevărul despre Tahir și își taie venele. Cemil o găsește inconștientă în pat și o duce la spital. Nazar, care era la Vedat să-i îngrijească rănile, este sunată și pleacă spre spital împreună cu Vedat și Eyșan. Mercan trăiește și își revine, dar vrea să vorbească cu Nefes să-i spună că ea îl iubește mai mult pe Tahir. Nefes izbucnește și îi arată destul de dur adevărul, strigând la ea că iubirea e aceea care aduce bucurie și dă viață, nu aceea care te face să te sinucizi. Scandalul stă să izbucnească, iar Tahir o ia pe Nefes de după umeri s-o scoată din spital.

Nazar ia pistolul de la brâul lui Murat și iese după ei, apoi trage către Tahir și Nefes înainte să intre cei doi în mașină ...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












joi, 5 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Mustafa se rănise în umăr ca să-l mintă pe Tahir că a avut loc o luptă și că l-a pierdut pe Yigit. În realitate, el l-a tranzacționat pe copil în schimbul mărturisirii crimei de către Vedat. Acum, Nefes a rămas cu Tahir care o aduce înapoi la el acasă, la Trabzon, unde iarăși femeia are parte de vorbe grele din partea lui Saniye. De acum încolo, Nefes va spune mereu că nu are cum să fie interesată de Tahir, ci că totul face pentru fiul ei. Vedat o contactează și încearcă s-o șantajeze că va avea parte de Yigit dacă acceptă să se căsătorească legal cu el.

Yigit, ținut într-o casă de către Necip, un om de-al lui Vedat (care l-a împușcat mortal pe Bulent când a aflat că el o informa pe Eyșan), îl păcălește pe acesta și îl pune să se îndepărteze ca să dea un telefon la 112 (155, în Turcia), așa cum îl învățase mama lui. Copilul nu apucă să spună prea multe, dar poliția îl localizează. Din nefericire, Necip vede ce a făcut și pleacă din casa respectivă cu puțin timp înainte ca Tahir să ajungă acolo.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Cemil Dagdeviren află despre tot ceea ce face Tahir pentru Nefes și consideră că nu are rost să continue șarada cu logodna, deși Mercan nu vrea să renunțe la această legătură. Dar într-o zi îl vede pe Tahir cu Asiye și cu frații lui stând de vorbă cu Nefes în fața moscheei, sub privirile aprobatoare ale imamului Osman. Atunci Cemil consideră că asta a fost picătura care a umplut paharul și îi pune pe servitori și pe Nazar să ducă înapoi familiei Kaleli cadourile aduse cu câteva zile în urmă, împreună cu inelul, ceea ce echivalează cu ruperea logodnei. Degeaba se duce Mustafa să discute cu Cemil, că acesta nu-i dă drumul la ușă.

Nazar este chemată să-i îngrijească rana lui Vedat și îi câștigă încrederea arătându-se de partea lui, spunând că vrea să-l vadă cât mai repede plecat din zonă, cu tot cu nevastă și copil. După ce Nazar pleacă, Vedat pune un om să se intereseze cine este ea și află că e viitoarea cumnată.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Tahir și ceilalți se gândesc la un alt plan de găsire a lui Yigit și Nefes le spune despre teama de întuneric a lui Eyșan propunând s-o sperie și s-o facă astfel să vorbească. Metoda funcționează și Tahir află locația. Asiye, în același timp, găsește mărturisirea lui Vedat pe telefonul lui Mustafa și își dă seama că el a mințit (a spus că n-o are) și că l-a dat pe Yigit în schimbul înregistrării.

Tahir cu Nefes merg la locul unde este Yigit și Necip, dar copilul ieșise prin spatele casei și pleacase în pădure, prin noapte, urlând la lună...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












miercuri, 4 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Vedat își ia nevasta și copilul și pleacă spunând că vor petrece luna de miere pe care n-au avut-o. Bineînțeles, asta semnifică din nou agresivitate pentru Nefes. Mustafa l-a șantajat pe Vedat să-i dea o declarație înregistrată despre cum l-a omorât pe cumnatul său, ca să se asigure că nu-i va face nimic lui Tahir. Vedat a înregistrat mărturisirea și i-a dat-o. Acum Eyșan este ținută într-o casă și astfel Mustafa află că ei îi este frică de întuneric și are o reacție extremă când rămâne noaptea fără lumină. În plus, Eyșan face o astfel de criză chiar față de Mustafa, dar ea își amintește de seara în care Vedat l-a ucis pe bărbatul care era violent cu ea și îl confundă pe Mustafa cu acel individ. El o întreabă drept cine l-a luat dar Eyșan se eschivează de la un răspuns lămuritor.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Seara, Vedat îl trimite pe Yigit cu Bulent, care este informatorul lui Eyșan, și pe Nefes o ține într-o casă părăsită, pentru că vrea s-o chinuie. Tahir, văzând că trec orele și nu primește niciun fel de mesaj de la Nefes o sună, dar telefonul ei e pe jos. Nefes îl deschide și Tahir aude tot ceea ce vorbește ea cu Vedat. La un moment dat ea vorbește către Tahir, fără ca Vedat să-și dea seama de ce, deși i se pare ciudat acest monolog. Nefes strecoară în vorbele ei informația că se află tot în Batum. Telefonul lui Nefes se închide când se aude strigătul lui Vedat și o împușcătură. A doua zi împreună cu Idris, Tahir pleacă să-l caute pe Niko. După o alergătură bună, Niko este încolțit și bătut de cei doi, dar este lăsat în viață ca să spună unde este Yigit.

La Trabzon Saniye pregătește pachetele cu cadouri pentru Mercan și le duce acasă la ea. Murat îi vorbește deschis lui Nazar și îi spune că vrea să fie prietenul ei. Tahir găsește locul unde se află Nefes, care-l ține în șah pe Vedat pentru că a pus mâna pe pistolul lui și îl amenință că se sinucide. Tahir și Idris reușesc să pună mâna pe Vedat, pe care-l împușcă în picior și să o elibereze pe Nefes. După aceea Tahir îl sună pe Mustafa ca să discute cu Eyșan și o amenință că dacă nu-i spune unde este Yigit, îl lasă să moară pe Vedat care sângerează. Eyșan transmite informația că Bulent îl duce pe Yigit înapoi la Istanbul.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Asiye află despre Mustafa că ține o femeie în casa de vară și, geloasă, se duce să verifice despre ce este vorba, împreună cu Esma, avocata, luând și un pistol. Yigit stă de vorbă cu maică-sa și cu Tahir la telefon și se așteaptă ca ei să vină să-l elibereze. Mustafa află și din nou ce se petrece și își trădează fratele, considerând că este mai bine s-o predea pe Nefes lui Vedat. Și ca să-și justifice anumite acțiuni, se împușcă în umăr.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












marți, 3 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Tahir este sunat și află unde s-a dus Nefes luând un pistol cu ea, și imaginându-și ce-i mai rău, pleacă de la logodnă direct la postul de poliție și o oprește pe tânără să tragă. Ies amândoi din clădire, dar niște vecini îi văd și începe bârfa că ei doi ar fi împreună. Saniye îl acuză pe Tahir că face familia de râs, iar bârfa care ajunge și la urechile lui Cemil Dagdeviren îl va determina, mai târziu, pe acesta să se răzgândească legat de căsătoria fiicei lui. De altfel, Murat o iubea pe Nazar, sora lui Mercan și, pentru că Saniye nu-și dorea două nurori din aceeași casă, anularea logodnei lui Tahir le convine celor doi îndrăgostiți.

Tahir împreună cu Mustafa se gândesc cum s-o ducă pe Nefes în siguranță în Rusia la Soci, prin Georgia. Mai întâi se ocupă de pașapoarte, apoi de cineva să-i ducă la Batum. Între timp, Eyșan a venit să-l scoată pe Vedat din arest, dar acesta este atât de furios pe soția lui, că îi acordă încredere unui tip cunoscut de câteva zile iar pe el nu-l poate iubi de atâția ani, încât jură că îi omoară și pe ea și pe Tahir. Ca să nu se întâmple asta, Eyșan o constrânge pe Nefes să-și retragă plângerea în schimbul vieții lui Tahir. Avocata Esma nu ar fi de acord, dar Nefes face cum știe. Totuși Vedat va sta în arest până când Nefes și copilul vor ieși din Turcia.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Eyșan se duce la Mustafa iar acesta își trădează din nou fratele, dezvăluindu-i planul în legătură cu Nefes și Yigit. Un tip, Niko, este plătit să-i ducă pe mamă și fiu cu o ambarcațiune de la Batum la ruși, dar și oamenii lui Vedat ajung la acest Niko, plătindu-l mai mult, ca să-i predea pe cei doi psihopatului. Aflăm din amintirile eroilor serialului că Vedat, când era un copilandru, a ucis un bărbat (probabil tată) care era violent cu Eyșan, și pe fratele lui Nefes, având două crime la activ, pentru care nu a plătit nicio secundă.

Asiye află întâmplător de la Yigit că așa-zisul iubit al lui Nefes era unchiul lui și se duce să-i spună lui Mustafa, ca să aibă mai puțină încredere în Eyșan care l-a păcălit. Tahir împreună cu prietenul lui, Idris, cu Nefes și cu Yigit, trec granița în Georgia, fără probleme, deși Nefes a falsificat semnătura lui Vedat de pe acceptul pentru copil. Toți patru vizitează Batum-ul, iar Tahir îi atrage atenția lui Idris că sunt urmăriți de o mașină pe care a văzut-o și la Trabzon. Într-un moment prielnic, Tahir forțează portiera mașinii parcate și scoate gloanțele din pistoalele găsite în torpedo.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Mustafa o găsește pe Eyșan și o sechestrează în casa de vară ca să-l convingă pe Vedat să nu-i facă rău fratelui său, și îl amenință că dacă, totuși, o va face, va spune poliției despre crima asupra fratelui lui Nefes. Tahir și Idris îi conduc pe Yigit și mama lui la vaporașul lui Niko, iar Tahir rămâne pe mal, așteptând un telefon de la Nefes când ajunge la Soci, ca să știe că totul este în regulă. După scurt timp, însă, la lăsarea serii, ambarcațiunea acostează, iar Nefes cade din nou în mâinile lui Vedat...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












luni, 2 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

De fapt, Osman imamul îl minție pe Mustafa în legătură cu locul unde erau fugarii, iar Vedat înconjurase o casă goală. La ușa lui Tahir apare Asiye. Vedat își dă seama că a fost păcălit și îl rănește pe Mustafa să-i spună adevărul. Apar și gemenii și fac bășcălie de Vedat care pune să fie bătuți măr. În casa lui Osman, Nefes îl lovește pe Tahir care vrea să plece să se măsoare cu Vedat, apoi Asiye îi dă niște pastile de somn ca să fie sigură că nu pleacă nicăieri până a doua zi. Când se trezește, Tahir este informat că Mustafa e rănit, dar e în mâinile lui Vedat.

În oraș, Murat și cu maică-sa merg să cumpere inele de logodnă pentru Tahir și fata aleasă de Saniye, Mercan, fără ca el să știe. La magazin vine și o vecină, astfel că e sigur că tot cartierul va afla despre logodnă, doar Tahir, nu. Iar vizita protocolară cu cadoul din partea mirelui va fi în seara aceea. Când Tahir află, pe holul spitalului, pentru că mâna lui Nefes trebuie supravegheată medical, Asiye îi spune adevărul, că Mustafa nu are încotro, și trebuie să facă logodna cu fata viitorului partener de afaceri.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Eyșan vine să-l scape pe Mustafa din sechestru, dar îl minte pe acesta că Nefes îi păcălește pe bărbați și că nu este prima dată când a încercat să fugă de acasă făcând pe mironosița. Mustafa nu e dispus să creadă minciunile lui Eyșan, dar ea are o poză cu Nefes îmbrățișându-se cu un bărbat. Până la urmă Eyșan, cunoscându-și prea bine vărul, face o înțelegere cu Mustafa, în schimbul predării lui Nefes și a copilului.

Logodna nu mai are loc în seara aceea pentru că Tahir se duce să-și salveze fratele, dar nu-l mai găsește în podul unde fusese legat de Vedat. Are loc un schimb de focuri între frații Kaleli și oamenii lui Vedat, dar frații rămân fără gloanțe și cad în mâinile psihopatului, care vrea să-i omoare. În acel moment vine cineva și spune că Mustafa a răpit-o pe Eyșan (asta era înțelegerea, femeia știa că Vedat are de gând să-i omoare pe frații Kaleli, pentru că a mai făcut crime, de când era adolescent) și că o dă la schimb pentru frații lui. Vedat se înfurie peste măsură, dar nu are încotro.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Nefes are parte de momente dificile acasă la familia Kaleli. Saniye n-o suportă și vede lucrurile din punctul ei de vedere. Mustafa, ca și o parte a familiei, vor ca Nefes să plece la soțul ei. Pe de altă parte, ceilalți frați și Asiye sunt de partea ei, dar nu este de ajuns. Eyșan încearcă să-și potolească vărul când cineva bate la ușă. Este poliția care-l saltă pe Vedat. Eyșan crede că Mustafa a făcut plângere, încălcând înțelegerea dintre ei. Dar curând află că Nefes era aceea care a depus plângerea.

În timp ce era la spital, Nefes i-a arătat medicului niște cicatrici pe spate, de la bătăile cu biciul pe care i le administrase soțul ei în trecut. Pe baza acestora s-a dus la poliție să-l reclame. După aceea Asiye a mers cu ea la Esma, o rudă de-a lor avocată, care vrea să deschidă proces să-l facă pe Vedat să înfunde închisoarea.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Când Nefes, Yigit și Tahir se pregăteau să plece (plănuiau să plece în Rusia), apar Eyșan cu Mustafa, iar la împotrivirile lui Tahir, Eyșan scoate poza incriminatoare ca să-l convingă pe Tahir să renunțe la a o mai apăra pe Nefes. Întrebată dacă este adevărat că tipul din poză e un alt iubit, Nefes recunoaște, deși, de fapt, minte, ca să nu mai complice lucrurile și mai mult, periclitând viața lui Tahir.

Dezamăgit, el își ține cuvântul îi plimbă pe Nefes cu Yigit cu vaporul o bucată de drum, așa cum a promis, apoi acceptă câine-câinește, constrâns de Mustafa, să facă logodna cu Mercan. În seara în care are loc reuniunea de logodnă, Nefes se duce la Vedat în arest și îl amenință pe soțul ei cu moartea. Apoi, vedem în amintire, că tipul din poza pe care o avea Eyșan este fratele lui Nefes, care a încercat s-o ajute să fugă de acasă, nu a reușit, iar Vedat l-a împușcat chiar sub ochii lui Nefes...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 2 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












duminică, 1 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 2 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 2 rezumat

Tahir îl ține pe Yigit în brațe și reușește să-l scoată la mal, dar o scapă din mână pe Nefes care în cădere se lovise la tâmplă. Yigit rămâne pe malul stâncos în timp ce Tahir se scufundă și o scoate pe tânăra femeie la mal, apoi o readuce în simțiri făcându-i respirație gură-la-gură. În acest timp Vedat și gealații lui coboară în grabă râpa și ajung jos, dar nu reușesc să-i găsească pe fugari pentru că cei trei s-au ascuns între stânci. Murat și Fatih, frații lui Tahir, îi găsesc și iau un adidas din piciorul lui Yigit apoi îl aruncă pe mal, dezorientându-i pe oamenii lui Vedat.

Cei trei fugari ies din ascunzătoare și pleacă spre sat unde găsesc adăpost în casa unor cunoscuți. Gazda, însă, face greșeala să spele hainele ude ale femeii și copilului pe care le pune pe frânghie. Vedat ajunge acolo și recunoaște hainele apoi intră în casă cu forța purtându-se violent atât cu toți cei pe care-i găsește acolo. Unul din bodyguarzii lui Vedat o sună pe verișoara acestuia, Eyșan, și îi prezintă faptele. Eyșan se impacientează, cunoscându-și vărul drept un tip violent în stare de orice, și caută o soluție, în primul rând cerând unui anume Kudret să-l verifice în tot amănuntul pe Mustafa, după care se pregătește să ia avionul către Trabzon. Se pare că Vedat ar mai fi comis o crimă în trecut, pentru că Eyșan îl sună la un moment dat și îl atenționează că în acel oraș nu vor putea să mușamalizeze totul așa cum au facut-o în Istanbul.

Între timp, Tahir plecase cu Nefes și Yigit la imam ca să vadă cum se mai prezintă degetele tinerei femei, dar bătrânul îi spune că nu e bine și că este neapărată nevoie de un medic. Tahir se duce acasă la Mercan, una dintre fetele la care maică-sa venise în pețit cu câteva zile în urmă, și o aduce pe sora acesteia, care este asistentă medicală, să vadă ce poate face. Vedat este pe urmele lor, dar Tahir este vigilent și o duce pe Nefes într-o casă izolată, unde nu știe nimeni de ei. În acea seară Nefes îi povestește lui Tahir cum a fost vândută de tatăl ei, un om în stare de orice pentru bani, lui Vedat când era în anul întâi de liceu.

Vedat, extrem de furios, începe să-i adune pe toți cei din sat cu care ar fi intrat în contact soția sa și îi bate apoi îi amenință cu pistolul să spună unde este. Tocmai se înfuriase pe imamul Osman și îi pusese pistolul la tâmplă când intră în încăpere verișoara sa. Aceasta îl oprește să mai facă și alte fărădelegi și îi promite că va face tot posibilul să-i aducă nevasta și copilul acasă. Eyșan se ține de promisiune și se duce să stea de vorbă cu Mustafa, spunându-i să-și plătească toate datoriile către stat, inclusiv licitația prin care au câștigat afacerea cu ei, că altfel va fi rău. Mustafa se arată nepăsător, dar el are probleme financiare și merge la tatăl lui Mercan cu care vrea să facă parteneriat de afaceri ca să plătească el datoriile apoi să-și scoată banii din profitul obținut ulterior. Acesta acceptă dar cu condiția ca Tahir s-o ia de nevastă pe fiică-sa, pe Mercan.

Mustafa, strâns cu ușa de situația generată de Eyșan, acceptă și trece peste capul fratelui său trimițând-o pe Saniye la familia fetei să pregătească logodna. Bineînțeles, Tahir habar nu are. Între timp, Mustafa și Asiye îl descoperă pe imamul Osman acasă, în pat, bătut măr și se enervează amândoi. Mustafa zice că se duce să-l împuște pe Tahir, iar Asiye spune că Vedat trebuie împușcat.

Vedat a aflat de la Mustafa unde se ascund fugarii și seara înconjoară casa și strigă la Nefes să iasă afară avertizând-o că nu are unde fugi. Mustafa, care este cu ei, sare la bătaie dar Vedat îl împușcă. Tahir aude bătăi în ușă, ia pistolul și trage zăvorul, dar se miră când vede cine este afară...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 1 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin













sâmbătă, 31 august 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 1 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 1 rezumat

Vedat Sayar, afacerist din Istanbul, are nevoie de niște nisip comercializat de o familie din Trabzon care se ocupă cu tranzacționarea nisipului din apropierea Mării Negre. Ca să discute detaliile afacerii, Vedat îi invită pe frații Mustafa și Tahir Kaleli acasă la el la cină. Astfel aflăm că Vedat are o soție, Nefes, pe care o abuzează constant și un fiu, Yigit, ținându-i doar în casă de 8 ani.

Mustafa Kaleli este venit la Istanbul cu soția sa, Asiye, o femeie obișnuită să facă ceea ce vrea, care-l are la degetul mic pe soțul ei, și cu mama lui, Saniye. Tahir, al doilea băiat al familiei Kaleli nu este însurat deși sunt destule pretendente la o căsnicie cu el. Tahir e genul muncitor, corect, săritor, care ajută pe cei aflați în necaz și știe să rezolve problemele cu care se confruntă în viață.

La masă fiind, Tahir, care se îndrăgostește la prima vedere de Nefes, observă o vânătaie pe mâna ei, iar lui Vedat nu-i scapă acest amănunt. Profitând de faptul că Yigit, care știe că taică-său este violent, se sperie la un moment dat și sparge un pahar, Vedat își duce soția în cameră și sub pretextul că ea i-ar fi arătat intenționat vânătaia lui Tahir, îi dislocă două degete apăsându-i gura cu mâna ca să nu se audă țipetele de durere și o obligă pe Nefes să rămână în cameră cu băiatul ei.

Nefes își dă seama că acum este momentul să încerce să scape de teroarea soțului ei și iese pe furiș din casă cu copilul, ascunzându-se în portbagajul foarte mare al mașinii celor din Trabzon. Când musafirii pleacă, nimeni nu-și dă seama de ceea ce s-a întâmplat. Vedat crede că soția lui este încuiată în cameră și că, de durere și de supărare, nu vrea să-i deschidă ușa, iar familia Kaleli habar nu are că transportă încă doi pasageri "clandestini".

Abia dimineața Vedat descoperă că nevasta lui a fugit pe geam, iar Tahir și Mustafa se trezesc cu Nefes și Yigit în mașină. Tahir vede degetele rupte ale tinerei femei și o duce la tatăl nevestei lui Mustafa, imamul Osman, care știe să i le așeze la loc, pentru că Nefes nu vrea să meargă la spital. Bătrânul îl vede pe Tahir înflăcărat după tânăra femeie și îl atenționează să nu ardă suflete nevinovate cu focul din inima lui.

Până la urmă Nefes rămâne în casa lui Tahir și a familiei lui încă o zi, iar el își dă seama că cei doi, mamă și fiu, au fost ținuți doar în casă timp de mulți ani. Deși speriată și necooperantă la început, Nefes îi spune lui Tahir că Vedat este soțul ei doar cu numele, că o bate zilnic și că vrea să scape de el. Însă în timp ce Mustafa și mama băieților vor ca Nefes și Tigit să pelce la ei acasă, pentru că-i fac de rușine în sat, Asyie, Tahir și ceilalți doi frați mai tineri sunt de partea tinerei femei.

Vedat, care nutrește o iubire obsesivă pentru Nefes, pleacă împreună cu o ceată de bodyguarzi și cu zeci de pistoale către Trabzon cu mașinile convins că familia Kaleli i-a furat copilul și soția. Verișoara lui Vedat, care locuiește în casa lui, încearcă să-l tempereze când îl vede atât de nervos ca nu cumva să facă vreo crimă. Seara, ei ajung în fața casei lui Tahir tocmai când el o convinsese pe Nefes să se culce alături de Yigit promițându-i că n-o s-o lase pe mâna nemernicului ei soț.

Nefes fuge pe fereastră cu băiețelul în pădurea din apropiere. Vedat cotrobăie toată casa și când își dă seama că cei doi au fugit, începe o căutare prin pădure împreună cu armata lui de oameni. Tahir, care știe locul, îi iese în cale femeii și fug împreună. Către dimineață, însă, sunt încolțiți pe marginea unei faleze foarte înalte. Neavând încotro, cei trei sar în mare, spre enervarea și disperarea lui Vedat.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

  urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 2 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












duminică, 18 august 2019

Lacrimi la Marea Neagra - prezentare și distributie



Lacrimi la Marea Neagra - prezentare și distributieTitlul original: Sen anlat Karadeniz
Traducere - Lacrimi la Marea Neagră / Spune-mi tu, Mare Neagră
Gen: dramă, romantic
Episoade: +53, de cca 150 minute (deocamdată sunt 2 sezoane, din această toamnă se începe difuzarea sezonului 3 în Turcia)
Producător: Sinegraf, Turcia 2018
Rețeaua de distribuție: ATV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Osman Sinav, Emre Kabakusak
Scenariul: Ayșe Ferda Eryîlmaz, Nehir Erdem

Serialul se difuzează pe Kanal D din 2 septembrie 2019.

Serialul turcesc Lacrimi la Marea Neagră ne dezvăluie povestea unei femei căsătorite cu forța cu un bărbat pe care nu-l iubește și care este violent cu ea în fiecare zi, în moduri dintre cele mai groaznice, pentru vinovății, de cele mai multe ori, inventate. Vedat Sayar este afacerist în Istanbul, iar Nefes e soția sa de 8 ani. Împreună au un băiat, Yigit, de 7 ani, dar cei doi sunt sechestrați în casă unde au de toate în afară de libertate. Băiatul deși este de vârstă școlară, nu merge la școală, toată ziua jucându-se cu mama sa. Violențele domestice de multe ori se petrec sub ochii copilului care nu-și iubește tatăl din acest motiv și căruia îi este frică de el, deși Vedat nu abuzează de copil.

Linkurile rezumatelor se găsesc după distribuția serialului

Când Vedat trebuie să facă niște afaceri cu o familie din Trabzon, oraș pe malul Mării Negre, și îi invită la cină pe frații Kaleli, Tahir, al doilea din cei patru frați, se îndrăgostește fulgerător de Nefes și este decis s-o apere împotriva agresiunilor soțului ei. Dacă ea va reuși să scape de soțul cel brutal și dacă Tahir va reuși s-o îndepărteze de sub influența cruzimii acestuia, vom vedea pe Kanal D începând din 2 septembrie.

Distribuția

Ulas Tuna Astepe în rolul Tahir Kaleli
Irem Helvacioglu în rolul Nefes Kaleli
Sinan Tuzcu în rolul Mustafa Kaleli
Öykü Gürman în rolul Asiye Kaleli
Sait Genay în rolul Osman Hopali
Nursim Demir în rolul Saniye Kaleli
Cem Kenar în rolul Murat Kaleli
Hilmi Özçelik în rolul Cemil Dagdeviren
Furkan Aksoy în rolul Fatih Kaleli
Nalan Kuruçim în rolul Türkan Dagdeviren
Belfu Benian în rolul Mercan Dagdeviren
Duygu Ustunbas în rolul Esma Hopali
Demir Birinci în rolul Yigit
Mehmet Ali Nuroglu în rolul Vedat Sayar

distribuția completă o găsiți aici: imdb.com


Lacrimi la Marea Neagra - prezentare și distributie

Lacrimi la Marea Neagra - prezentare și distributie

sursa fotografiilor de mai sus este o căutare pe google


Linkurile rezumatelor

Lacrimi la Marea Neagră episodul 1
Lacrimi la Marea Neagră episodul 2
Lacrimi la Marea Neagră episodul 3
Lacrimi la Marea Neagră episodul 4
Lacrimi la Marea Neagră episodul 5
Lacrimi la Marea Neagră episodul 6
Lacrimi la Marea Neagră episodul 7
Lacrimi la Marea Neagră episodul 8
Lacrimi la Marea Neagră episoadele 9-10
Lacrimi la Marea Neagră episoadele 11-12
Lacrimi la Marea Neagră episodul 13
Lacrimi la Marea Neagră episoadele 14-15
Lacrimi la Marea Neagră episoadele 16-17
Lacrimi la Marea Neagră episodul 18
Lacrimi la Marea Neagră episodul 19
Lacrimi la Marea Neagră episodul 20
Lacrimi la Marea Neagră episodul 21
Lacrimi la Marea Neagră episodul 22
Lacrimi la Marea Neagră episoadele 23-24
Lacrimi la Marea Neagră episodul 25
Lacrimi la Marea Neagră episodul 26
Lacrimi la Marea Neagră episodul 27
Lacrimi la Marea Neagră episodul 28
Lacrimi la Marea Neagră episodul 29
Lacrimi la Marea Neagră episoadele 30-31
Lacrimi la Marea Neagră episodul 32
Lacrimi la Marea Neagră episodul 33
Lacrimi la Marea Neagră episodul 34
Lacrimi la Marea Neagră episodul 35
Lacrimi la Marea Neagră episodul 36
Lacrimi la Marea Neagră episodul 37
Lacrimi la Marea Neagră episodul 38
Lacrimi la Marea Neagră episodul 39
Lacrimi la Marea Neagră episodul 40
Lacrimi la Marea Neagră episodul 41
Lacrimi la Marea Neagră episodul 42
Lacrimi la Marea Neagră episodul 43
Lacrimi la Marea Neagră episodul 44
Lacrimi la Marea Neagră episodul 45
Lacrimi la Marea Neagră episodul 46
Lacrimi la Marea Neagră episodul 47
Lacrimi la Marea Neagră episodul 48
Lacrimi la Marea Neagră episodul 49
Lacrimi la Marea Neagră episodul 50
Lacrimi la Marea Neagră episoadele 51-52
Lacrimi la Marea Neagră episodul 53
Lacrimi la Marea Neagră episoadele 54-57
Lacrimi la Marea Neagră episodul 58
Lacrimi la Marea Neagră episoadele 59-64




 Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin