Se afișează postările cu eticheta Pelin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pelin. Afișați toate postările

luni, 5 octombrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 40 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 40 rezumat
Erdinc o refuză pe Pelin spunându-i că el este om de afaceri și prezentându-i pe scurt situația dintre el și Kerim, că totul n-a fost decât o datorie neplătită. Pelin insistă, apoi Erdinc îi dă o hârtiuță pe care a scris un număr de telefon al cuiva care poate face o crimă plătită, recomandându-i să găsească banii în alt mod decât cel abordat anterior. Acasă, Faizal face o criză de nervi din cauza Șaikăi. Servitoarea, speriată, o sună pe Pelin și o roagă să vină cât mai repede acasă. Faizal este transfigurată de durere și îi spune fetei ei că acesta este blestemul lui Nazaan, că focul ieșit din casa lui Faiz îi va arde pe toți Demirhanii, apoi vorbește despre faptul că Selim o înșală cu Șaika. Pelin rămâne perplex auzind numele secretarei ei.

duminică, 4 octombrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 39 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 39 rezumat
Neriman crede că Macit a mințit-o, se supără și pleacă de la masă urmată de Fahriye, apoi nu mai vrea să-i mai răspundă la telefon. Duygu o ceartă pe soră-sa și apoi pleacă și ea. Macit vine și-i spune răspicat lui Pelin că n-a dorit-o niciodată ca femeie, nici când era beat, că n-o vrea în viața lui și că s-a săturat de prezența ei. Inci îl roagă pe fiul său să își ajute iarăși tatăl să poată recupera cele 10 milioane de dolari. La început, Macit fiind nervos pentru că Neriman nu a avut încredere în el și l-a lăsat baltă, o repede pe Inci și îi închide telefonul.

vineri, 2 octombrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 38 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 38 rezumat
Macit îi anunță pe ai săi că a venit acasă cu logodnica lui și că Neriman este viitoarea lui soție. Kerim și Inci sunt uluiți de așa îndrăzneală, Kerim îi spune lui Neriman că ea nu va fi niciodată nora familiei lor și pleacă. Inci vrea să stea de vorbă cu ea între patru ochi și o jignește spunându-i că este o fată simplă și că ea va reprezenta sfârșitul vieții fericite a fiului său. A doua zi Kerim încearcă să-și pună la punct fiul, dar nu reușește decât să se enerveze.

miercuri, 30 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 37 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 37 rezumat
Pelin o întreabă pe Neriman ce caută acolo, iar Macit îl roagă pe Ozgur să o ia pe Pelin din acel loc. Ea precizează cu lacrimi în ochi că l-a salvat, apoi Macit și Neriman, împreună cu Fahriye pleacă. Ozgur sună la poliție și spune că l-au găsit pe Macit, care doar voia să se relaxeze departe de cei ai casei, și că-l pot elibera pe Șinasi. Macit o lasă acasă pre Fahriye și din nou o roagă să-i acopere cu o minciună în noaptea aceea. Apoi ei pleacă pe malul Bosforului. Cihan merge la secție unde află că Șinasi nu poate fi eliberat decât a doua zi. Pelin se duce la familia Arcaoglu și Inci este devastată când o vede singură, dar tânăra le spune că totul e în regulă, că l-a salvat pe Macit care acum este cu Neriman. Apoi menționează că a ipotecat firma ca să facă rost de bani. Kerim este uluit, dar nu-i reproșează nimic.

marți, 29 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 36 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 36 rezumat
Macit este târât până la mașină și pus în portbagaj, apoi dus într-o hală dezafectată și legat. Prima care-și face probleme despre dispariția lui este Inci. Dar și ea crede la început, ca mulți dintre cunoscuți, că este pe undeva, cu Neriman. Când Pelin vede că telefonul lui Macit este tot închis, o sună pe Șaika și află că Macit nu este cu Neriman, așa cum credea ea. În scurt timp toată lumea își dă seama că s-a întâmplat ceva cu el. Inci se duce cu Ozgur acasă la Faiz și le spune lui și lui Gulter că înțelege că sunt tineri și poate și-au petrecut noaptea împreună dar ea ar vrea să știe doar unde este și că totul e în regulă cu fiul ei. Faiz se enervează și o pune la punct, informând-o că fata lui doarme acasă, cu el și mătușa, nu cu Macit, apoi o dă afară. Imediat ce iese, Inci o vede pe Neriman sosind și îi aruncă vreo două vorbe tăioase.

miercuri, 23 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 35 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 35 rezumat
Faizal se înfurie și mai tare și începe să-i spună lui Faiz că el a omorât-o, încet, pe Naazan cu ura lui pentru familia propriei soții. Ea vorbește până când Faiz țipă să iasă din casă. După aceea Șinasi ar vrea să se reia ceremonia logodnei dar Zehra îi spune că deja Neriman are pe mână inelul lui Macit și că nimeni și nimic nu i-l va putea scoate de azi înainte. Cearta lor continuă și acasă, iar Șinasi îi spune Zehrăi că iubirea lui pentru Neriman nu se va termina niciodată.

marți, 22 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 34 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 34 rezumat
Macit se hotărăște să le spună părinților lui că nu se mai însoară cu Pelin și se desparte de ea. Kerim îl amenință, iar el le spune la amândoi că nu se poate căsători cu o persoană pe care n-o iubește, că e îndrăgostit nebunește de Neriman și că pentru ea acceptă orice pedeapsă o să-i dea ei doi, inclusiv sărăcia, deși le amintește că a făcut tot ce i-a stat în putință să salveze onoarea familiei - de care Kerim îl acuză că o pătează acum. Apoi pleacă să se întâlnească cu Pelin, care primește vestea nevenindu-i să creadă la început. El îi pune inelul de logodnă în palmă, ea joacă teatru că nu va putea îndura, dar lui nu-i mai pasă. Noaptea, Pelin într-o adâncă depresie, aici râde, aici plânge, după care ia un tub de pastile.

luni, 21 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 33 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 33 rezumat
Faiz o muștruluiește pe Neriman spunând că l-a făcut de rușine și că de-acum nici nu se mai uită la ea. Pe Macit îl întreabă dacă asta a înțeles el din discuția purtată împreună. Faiz pleacă, Neriman la fel, Ruya se duce la școală și anunță că sărbătorita nu mai vine așa că îi pare rău dar toată lumea poate să plece. Șinasi insistă să meargă cu Macit pe faleză să stea de vorbă și îi spune că el a dezamăgit-o pe Neriman, că ea nu-l mai vrea pentru că s-a jucat cu sentimentele ei și că el, Șinasi, se va căsători cu ea, pentru că odată ce el este logodit cu alta a pierdut-o pe Neriman. Macit îl privește așa, ca și cum nici nu l-ar lua în serios, se urcă în mașină și pleacă sub privirile intrigate ale lui Șinasi care aștepta un răspuns.

duminică, 20 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 32 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 32 rezumat
Ruya îl abordează pe Macit în legătură cu subiectul Neriman spunându-i că ei doi au același scop, ca Șinasi și Neriman să nu fie împreună, pentru că ea îl distrage de la muncă și ceea ce a fost între ei cândva, s-ar putea repeta. Macit nu crede așa ceva. iar Ruya, ca să-l convingă, îi dă un CD cu ultimul cântec al lui, intitulat Incomplet, și îl roagă să-l asculte, pentru că va înțelege că Șinasi este dispus să revină la vechea iubire, iar Neriman e într-o stare psihică în care va accepta primele brațe care o vor primi.

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 31 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 31 rezumat
Macit este oprit de Neriman care se disculpă spunând că ea nu a dorit ca el să vină și i-a mai spus asta în câteva rânduri. Faiz îl invită în casă, și îi spune lui Neriman să aștepte afară. Macit îi spune că în primul rând o iubește cu adevărat pe fiica lui, dar din cauza unor probleme financiare ale firmei, a fost nevoit să se logodească cu Pelin, ca să-și salveze tatăl, familia. Faiz îi vorbește și el și îi spune, printre altele, că Neriman o să-l uite pentru că a rănit-o prea mult cu problemele lui de acasă.

vineri, 18 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 30 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 30 rezumat
Faiz deocamdată nu-i dezvăluie lui Gulter numele celui ales de el, dar Gulter nu la asta se gândește, ci la faptul că dacă Neriman nu-l vrea, va fi toată viața nefericită. Faiz pleacă la școală să vorbească cu Șinasi. La firmă, Selim o cheamă pe Șaika s-o roage să aleagă un cadou special pentru Faizal dar chiar atunci ea intră în birou, supărată că Selim a permis ca Inci să lucreze acolo, ea bănuind că familia Arcaoglu pun la cale ceva. Pe Kerim îl caută un anume Erdinc iar el o roagă pe secretară ca dacă acest om mai sună, să nu-i facă legătura.

joi, 17 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 29 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 29 rezumat
Neriman recunoaște că îl iubește cu o dragoste uriașă dar vrea să scape de acest sentiment, pentru că s-a săturat de insulte și pentru că el este logodit cu Pelin. Macit îi spune că va face tot ce-i stă în putere să aibă un viitor împreună și logodna lui să fie temporară. După aceea Neriman revine lângă Fahriye și o roagă să nu mai facă așa ceva pentru că ea vrea să-l uite pe Macit.

Cațele din cartier încep să bârfească despre Șaika și de faptul că locuiește cu un bărbat în casă. Cemal o scoate la capăt și o ajută pe Gulter, care era încolțită de veșnicele vecine cu limba ascuțită, spunându-le că Cihan doarme la magazin. Gulter știe că au dreptate și îi cere lui Neriman să vorbească cu Șaika despre chestiunea asta, s-o convingă să revină acasă, dar până la urmă se duce ea personal să discute cu fata ei.

miercuri, 16 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 28 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 28 rezumat
Faiz înțelege că Neriman știa că iubitul ei este partenerul lui Selim, pe care el îl urăște. Faiz vrea să plece dar Macit insistă să discute în particular. Văzând aceasta, Pelin îl întreabă pe unchiul ei dacă știe că recent ea și Macit s-au logodit? Faiz rămâne perplex apoi intervine Selim care aproape îl dă afară de acolo, spunându-i că nu mai are ce să caute pe ușa firmei vreodată.

marți, 15 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 27 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 27 rezumat
Acasă la Inci și Kerim, lumea începe să plece pentru că deja este târziu. Faizal o jignește pe Inci spunându-i că își bat joc de toată lumea, dar Macit nu a răspuns la nici un apel, nici ei nu știu ce-i cu el și unde se află. Faiz și familia lui pleacă și ei acasă, Neriman încercând să ascundă urmele dezastrului din sufletul ei. Pelin crede că Macit nu va veni, astfel că ea consideră logodna anulată. Îi adună pe toți musafirii rămași în jurul ei să-i anunțe că logodna se anulează, dar apare Macit, trist. Neriman plânge în camera ei și își amintește despre colierul cu cele două lumi. Îl desface și îl ia de la gât. După aceea intră Șaika și cele două verișoare stau de vorbă, Șaika fiind un pic dură, ca s-o readucă pe Neriman cu picioarele pe pământ. Macit și Pelin fac schimb de inele, dar el e foarte absent la tot ceea ce se întâmplă, uneori privind în sus ca și cum ar implora cerul să-i deschidă o altă cale.

luni, 14 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 26 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 26 rezumat
Macit îi spune lui Inci că acceptă căsătoria cu Pelin, dar să nu-și facă nimeni iluzii, va fi o căsătorie doar pe hârtie, și va dura doar până lucrurile intră în normal. Faizal o anunță pe Pelin despre schimbarea lui Macit, iar ea se bucură că-și poate pune în aplicare planurile de răzbunare. Macit reușește s-o vadă pe Neriman tot cu ajutorul lui Fahriye, vrea să-i spună despre căsătoria cu Pelin dar ea este atât de fericită și vorbește despre viitorul lor împreună încât el nu poate să-i spună deocamdată nimic.

duminică, 13 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 25 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 25 rezumat
Macit este la spital cu Inci, Ozgun și Pelin. Deocamdată nu se cunoaște starea lui Kerim dar va suferi o intervenție chirurgicală. Neriman stă de vorbă cu Faiz și îi spune adevărul, dar și că a fost cerută în căsătorie. Faiz înțelege că fiica lui se întâlnea de mai multă vreme cu acest Macit (Neriman nu-i spune care este numele de familie). Cu toate acestea o pedepsește și n-o mai lasă la atelier, apoi, auzind-o că vorbește cu el, îi ia și telefonul spunându-i că dacă este cazul va vorbi doar în prezența lui.

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 24 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 24 rezumat
Neriman o invită pe Duygu sus, în camera ei. În pachet este un album cu poze pe care ea nu le mai văzuse până atunci, cu mama ei, cu bunicii, cu ea când era mică. Macit visează că se duce s-o aștepte pe Neriman la atelier, ea iese fericită, el zâmbește, apoi ea trece pe lângă el și se duce în brațele lui Șinasi. Macit se trezește transpirat ... În sufragerie Inci și Kerim discută în contradictoriu, ea trecând de partea fiului ei spunând că s-a săturat de eșecurile lui Kerim puse în spinarea lui Macit. Pelin vine pe la ei, așa dimineață, spunând că n-a mai avut răbdare să aștepte ca Macit să ajungă la birou, și îi pune pe masă mapa cu pozele de la shootingul din ziua precedentă.

vineri, 11 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 23 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 23 rezumat
Neriman rămâne cu el câteva minute afară, apoi stabilesc ca a doua zi să meargă la atelier împreună. Dimineața, Ruya vine cu un contract la semnat la Șinasi și pleacă să ia micul dejun amândoi, Faizal trimite o cutie cu diverse acte lui Selim prin Duygu, iar Cihan o însoțește pe Șaika o bucată de drum, ca s-o apere de Nihat. La birou, Șaika primește un nou pachet de la Nihat, o mască de clown cu lacrimi de sânge proaspăt pe ea, împachetată în hârtie neagră.

Un destin la rascruce - episodul 22 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 22 rezumat
Cihan îl pune pe Nihat să-i ceară scuze Șaikăi apoi îi spune că ei nu vor accepta aceste scuze și îl alungă de acolo. Șaika, impresionată, îl îmbrățișează pe Cihan. La micul dejun Inci și Kerim vorbesc despre noile schimbări de direcție în familia lui Pelin iar ea se întreabă cam câte știu ei despre posibilul lor faliment sau despre faptul că s-a discutat despre dezmoștenirea lui Macit. Când fiul lor apare la masă discuția alunecă și la faptul că el habar nu are ce se petrece la firmă, că șefa este Pelin, apoi Kerim pomenește despre o mare dragoste pierdută de Inci și pleacă din sufragerie. Inci simte nevoia să-i povestească lui Macit despre asta, dar el nici nu vrea să audă. Apoi o sună pe Neriman care rămăsese la cofetăria Cemal cu prietenii, iar când ea îi răspunde, Șinasi îi aducea un pahar de ceai spunând că nu este prea tare. Macit o ia la întrebări cu privire la prezența ei lângă Șinasi, dar Neriman spune că amândoi ar trebui să vorbească mai târziu când se vor mai calma.

miercuri, 9 septembrie 2015

Un destin la rascruce - episodul 21 rezumat





Un destin la rascruce - episodul 21 rezumat
Fahryie insistă ca Șaika să-i spună cine erau cei care o urmăreau și care i-au înjunghiat fratele, dar ea nu se pierde cu firea. Cei cinci care s-au întâlnit la intersecție se duc fiecare în drumul său, dar Macit îi spune lui Cihan că dacă mai vine pe la firmă să treacă pe la el că are să stea de vorbă amândoi. Șinasi se arată iritat de chestia asta, dar Cihan îl liniștește că el fusese la Șaika, și de aceea s-au văzut pe holuri.