Se afișează postările cu eticheta Vedat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vedat. Afișați toate postările

marți, 1 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Episodul 23 din Lacrimi la Marea Neagră începe cu o situație enigmatică: Mustafa și Tahir, alergă separat pentru a o salva pe Asiye răpită de Vedat, în timp ce el o pune pe biata femeie într-o ladă de lemn. Frații Kaleli se vor confrunta curând cu un alt joc al lui Vedat: casa în care se află pentru a o lua de acolo pe Asiye, este aparent goală, dar e plină de camere video și vocea lui Vedat se aude spunându-i lui Mustafa că are doar o singură cale de a-și salva soția și fiul nenăscut: o viață pentru o viață. Cum se ajunge în acest moment când am văzut-o pe Asiye, la casa Kaleli fiind însărcinată și vorbind cu doi străini care cereau indicații? Vom detalia în cele ce urmează.

Tahir, Nefes și micul Yigit merg pe drumul spre casă. Când se apropie de poarta din față, străinii, care ceva mai devreme veniseră s-o întrebe pe Asiye ceva (dar ea era singură acasă și ei știau acest lucru) se depărtează repede. Ei ajung într-una din cele două mașini parcate, iar Vedat, aflat în a doua mașină, le ordonă să plece imediat. Tahir este bănuitor, dar nu face altceva decât să închidă poarta pentru că nu-și dă seama ce s-a întâmplat. În acest timp, Fikret, personajul misterios, prietenul lui Vedat, se află din nou în vizită la Mustafa la biroul de pe malul mării. Pare să fie interesat să cumpere nisip, dar nu încheie nicio afacere. Înainte de a pleca, Fikret întreabă despre un portret de familie din spatele biroului lui Mustafa. Acesta îi răspunde că bărbații din imagine sunt tatăl său și unchiul său, „Tahir Nebunul”, unchi care a murit de tânăr la Instanbul, pierzând-o pe femeia pe care o iubea.

Nefes este agitată pentru că simte că Vedat nu a murit. Tahir încearcă să o liniștească, dar instinctele ei sunt prea acute. Apoi o vizitează pe avocata Esma doar pentru a afla că rezultatele ADN pentru Ceylan nu au ajuns. Ali este acolo, în birou, se pare că este foarte atras de Esma. După vizită, Nefes merge acasă la Nazar s-o vadă pe Mercan în timp ce Tahir pleacă la biroul Kaleli pentru a-și vedea fratele. Nefes nu este binevenită acasă la Dagdevireni, fiind alungată de Turkan, în timp ce Vedat este întâmpinat de Cemil, care îl bagă într-un dormitor ca să nu fie văzut de Nefes.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Yigit, care va merge în curând la școală, este pregătit pentru ritualul de circumcizie, așa că încep pregătirile. Întrucât acest obicei este un eveniment important al familiei, toată lumea participă la decorarea casei, invitarea prietenilor, cumpărarea cadourilor, pregătirea mâncării, angajarea muzicienilor și interpretarea dansurilor tradiționale. Nefes și Tahir îl iau pe Yigit pentru a-și alege costumul alb pentru această zi specială. Yigit nu prea înțelege de ce se pregătește așa și de ce Mustafa va fi ajutorul lui.

Cemil, enervat de faptul că Vedat amână prea mult, după părerea lui, acțiunea de distrugere a familiei Kaleli, decide să aibă grijă de Murat el însuși. Îl păcălește pe Murat să vină la fântână pentru a se întâlni cu Nazar, dar el așteaptă acolo cu o bâtă în mână. Îl bate pe Murat, până când Turkan intervine de milă. Bietul Murat suferă pentru dragostea lui, dar nu va renunța, chiar și atunci când Mustafa îi poruncește să se oprească. Deoarece refuză să meargă acasă bătut și murdar, o sună pe Berrak să-i aducă haine curate. Berrak îl ajută pe Murat, aducându-i haine și medicamente și rămânând cu el peste noapte pe barcă să-l îngrijească.

A doua zi dimineața Tahir cu Nefes și Yigit merg să cumpere costumul ceremoniei de circumcizie a lui Yigit, iar Mustafa o duce pe Asiye la doctor pentru a vedea fătul la ecograf. În acea seară, sărbătoarea începe cu rugăciune și cântece, în timp ce Yigit se retrage pe patul său special din curte, înconjurat de bărbați. Femeile sunt în casă, în timpul ceremoniei vocale, dar nu sunt martorele acesteia. După aceea, femeile care se aflau în casă se alătură bărbaților, mâncarea este pusă pe mese și începe muzica. Tahir și Mustafa interpretează un dans tradițional cu cuțite, spre deliciul tuturor. Vedat urmărește totul de la o anumită distanță, plin de ciudă.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Când seara se încheie și oaspeții au plecat, Mustafa primește un apel de la un număr neidentificat. Apelantul spune că este poliția și că nava lui Mustafa au luat foc. Bărbații aleargă spre țărmul mării, lăsând femeile acasă și, așa cum era de așteptat, Vedat a planificat acest lucru, pentru că nu a suportat ca această ceremonie a fiului său să îi fie furată. Pe de altă parte, femeile rămân singure și astfel oamenii lui pot să o răpească pe Asiye. Kaleli ajung la malul mării și, din moment ce nu există niciun foc pe navă, Tahir își dă seama că acesta a fost un joc pentru a-i scoate din casă.

Asiye este o luptătoare și chiar în aceste circumstanțe groaznice, nu încetează să amenințe. Când Vedat ridică capota de la portbagaj și ea își poate vedea atacatorul, începe să țipe la el. După ce Vedat spune că, odată ce Nefes îi va fi înapoiată, o va elibera, Asiye îl enervează repetând isteric că „Nefes este soția lui Tahir”. De ciudă, Vedat o sedează, apoi îl sună pe Mustafa și îi spune că îi va dezvălui locația unde se află Asiye după ce Mustafa va merge la poliție și va face să dispară videoclipul cu mărturisirea crimei.

Ce va aduce următorul episod? Cine este acest Fikret misterios care îl ajută pe Vedat? Este legat cumva de unchiul „Tahir Nebunul” care a murit la Istanbul? Ce înseamnă când Vedat când îi spune lui Mustafa cum o poate salva pe Asiye? De ce Nefes părăsește siguranța casei când toată lumea doarme? Ce s-a întâmplat cu Tahir? Toate acestea le vom desluși în cele ce urmează.

În deschiderea episodului 24 din serialul Lacrimi la Marea Neagră îl vedem pe Mustafa urlând de durere sufletească și de neputință, trăgând cu pistolul înspre pieptul lui Tahir. Cauza suferinței sale este dublă: Vedat îi cere să-l împuște pe Tahir în schimbul soției sale însărcinate, iar cei doi nu reușiseră să afle unde este ascunsă Asiye. Moartea lui Tahir va garanta revenirea în siguranță a lui Asiye. Tahir îi spune lui Mustafa că trebuie să-l împuște pentru că soția sa însărcinată este mai importantă. Mustafa, disperat, trage.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Vedat și Nefes urmăresc momentul dramatic pe ecranul casei lui Vedat. Nefes scoate o armă din poșetă pentru a-l ucide pe Vedat, dar el începe să-i vorbească despre scopul planului său: vrea ca Mustafa să sufere pentru pierderea soției sale, așa cum el, Vedat, a suferit; vrea ca Tahir să fie șters de pe fața pământului, astfel încât Nefes să nu aibă o casă, deoarece, odată ce Tahir a dispărut, familia Kaleli nu ar avea niciun motiv să o protejeze; dar dacă îl omoară, ea va merge la închisoare și Yigit va rămâne orfan.

Când Vedat se oprește, Nefes îi spune ce a fost evident de la început, că nu-l iubește și că este un psihopat. Ea aproape că își pierde șansa de a-l împușca atunci când el se îndepărtează de ea, dar își revine și trage spre cap. Vedat cade sângerând din tâmplă. Imediat intră pe ușă oamenii lui Vedat și prietenul său, gangsterul Fikret, cu gorilele sale.

Între timp, unul dintre oamenii lui Vedat se apropie de Mustafa și îi pune telefonul la ureche. Vocea (este o înregistrare dar Mustafa nu are de unde să știe) îi spune acum că știe ce simte când pierde o soție, că și-a împușcat fratele degeaba, deoarece Asiye este drogată și peste puțin timp drogul va fi mortal și că ea se află în lada din spatele lui. Apoi bărbatul îl împușcă pe Mustafa în picior. Vedat spune că Asiye va muri dacă nu o va duce la spital, dar că nu o poate duce cu piciorul rănit și că nu are mașină (în acel moment individul trage către cauciucurile mașinilor parcate afară). Apoi bărbatul ia telefonul mobil al lui Mustafa în timp ce vocea lui Vedat spune: „Și fără telefon, nu puteți apela la ajutor”.

Ali s-a dus la secția de poliție pentru a-i spune comisarului Mithat că Nefes i-a furat arma ca să-l omoare pe Vedat. Amândoi pleacă spre vila de pe vârful muntelui, dar, când ajung, găsesc casa goală, podeaua se vede că a fost curățată de sânge, doar un glonț este prins în perete. La etaj o găsesc pe Nefes legată și sedată pe pat.

 Mustafa deschide lada pentru a o găsi pe Asiye inconștientă. Apoi îl verifică pe Tahir pentru că nu vede nicio picătură de sânge, dar acesta este în viață, deoarece Tahir și-a pus o vestă anti-glonț la insistența lui Ali, înainte să vină acolo. Tahir o ridică pe Asiye și, deoarece cauciucurile mașinilor lor au fost împușcate, ei coboră pe jos muntele, cu Asiye în brațe și cu Mustafa șchiopătând. Când ajung la drum, dau de un camion care îi duce la spital.

Vedat nu a murit, dar este rănit la cap, iar prietenul său, Fikret, a curățat podeaua și l-a dus pe Vedat într-un apartament unde un medic îi tratează rana.
Asiye este controlată, i se fac toate analizele posibile și este declarată sănătoasă și copilul nevătămat, așa că familia o ia acasă. Tahir și Nefes se reîntâlnesc și se ceartă pe tema pistolului lui Ali și a împușcării lui Vedat; după ceva timp, îl iau pe Yigit și se întorc acasă unde Saniye din nou se enervează și continuă să-și exprime cu duritate dezacordul față de Nefes. În acest timp, Fikret vizitează mormântul unei femei pe nume Sakine.

În grădina casei, Osman, Esma, Ali și Mithat discută despre răpire în timp ce Asiye se odihnește în dormitorul de la etaj. Asiye îi spune lui Nefes că Mustafa nu l-a reclamat pe Vedat când a vorbit cu poliția și se teme că Mustafa îl va ucide pe Vedat, va merge la închisoare sau va muri singur. Nefes stă de vorbă cu Tahir și îi dezvăluie bănuielile sale că Mustafa are niște planuri. Murat și Fatih ajung după ce au dus mașinile la atelier ca să le pună cauciucuri noi.

Vedat vine și aduce flori lui Asiye transmițând condoleanțe familiei pentru moartea lui Tahir. Dar imediat află că planul său a eșuat. Mustafa îl amenință pe Vedat cu pistolul, dar Asiye și familia îl opresc să-l împuște. Acum, Vedat amenință că va depune acuzații împotriva lui Nefes pentru tentativă de omor. Înainte de a pleca, se preface că o sună pe Nazar doar pentru a-l supăra pe Murat. La întoarcere spre casă, Tahir îl vede pe Vedat și din nou se amenință reciproc fără să se omoare.

Cemil îi spune soției sale să o pregătească pe Nazar pentru că Vedat vine s-o ia acasă, deși Nazar nu vrea să meargă cu el, însă Vedat o amenință fizic. El spune că este capabil de multe lucruri, inclusiv sugerând că Murat este prea tânăr pentru a muri.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Tahir, Nefes și Yigit părăsesc casa Kaleli acasă pentru că mama Saniye nu va înceta să se plângă de Nefes și de toate necazurile pe care le-a provocat. Seara ajung la casa din vale. Vedat o încuie pe Nazar într-un dormitor de la etaj, coboară la parter și pune un disc cu muzică de Vivaldi apoi revine să o bată pe Nazar cu cureaua. A doua zi dimineața, Turkan, vine să-i aducă telefonul mobil pe care l-a lăsat acasă, dar Vedat îi spune că Nazar nu este acolo, că a plecat la cumpărături. Turkan simte că ceva nu este în regulă, deoarece este prea devreme pentru cumpărături.

Mustafa merge la casa din vale pentru a vorbi cu Tahir și Nefes să se întoarcă acasă, dacă nu în seara aceea, măcar pentru un mic dejun în familie, a doua zi dimineață. Promite să facă o mâncare cu brânză (kuymak, un fel de mămăligă cu brânză) pe care toată lumea o iubește. După micul dejun de a doua zi dimineață, Mustafa pleacă la muncă, dar Tahir este suspicios. El îi trimite pe Murat și Fatih să-l urmărească pe Mustafa, dar cu toate acestea el reușește să plece. Când Tahir vine la birou, Mustafa este plecat, și atunci se duce la Mithat pentru a-i spune că fratele său are ceva de gând. Mithat îi spune să nu se îngrijoreze, deoarece poliția a pus un dispozitiv de urmărire pe mobilul acestuia, astfel încât să știe mereu unde se află.

Mustafa îl sună pe Vedat și îl invită la un restaurant să stea de vorbă. Vedat este de acord, dar când ajunge, Mustafa nu este venit. Chelnerul spune că s-a dus la toaletă. Vedat așteaptă un timp, dar apoi se duce la toaletă să-l caute. Când împinge o ușă a unei cabine, Mustafa este acolo cu pistolul îndreptat spre el. Vedat este obligat să părăsească restaurantul sub amenințare. Când ajung la mașină, Mustafa îl bagă în portbagaj.

Ne rămâne să ne întrebăm ce va face Mustafa cu Vedat. Va interveni Tahir cu planurile sale? Dar Nazar? Vor ajunge părinții ei să o vadă sau Vedat o va ține ascunsă? Vor afla despre bătaia care a lăsat-o cu vânătăi pe spate? Ce va face Murat când va afla că Vedat a tratat-o pe Nazar cu cruzime? Ce s-a întâmplat cu testul ADN? Vedat va mărturisi că Ceylan nu este copilul lui Nefes? Dar toate acestea în episoadele următoare din serialul Lacrimi la Marea Neagră.


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












luni, 30 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 rezumat

Sezonul 2 din serialul Lacrimi la Marea Neagră începe cu episodul 22. Sfârșitul sezonului 1 a fost plin de probleme, dar acum Tahir scapă de moarte cu greu, eliberarea lui Mustafa din închisoare provine dintr-o sursă interesantă, iar Nefes nu trebuie să răspundă plângerii de fals în acte. Familia Kaleli este din nou împreună, bucurându-se de o masă cu prietenii lor, deoarece cred că necazurile lor de la Vedat s-au terminat.

În episodul 22 vedem cum Nefes, înainte de a-l arunca peste bord pe Tahir îi dă un briceag cu care să-și taie sfoara cu care este legat, dar el scapă cuțitașul în adânc, însă se dezleagă printr-o metodă știută din armată. Nefes îl vede și îi spune că îl va arunca și pe Vedat, apoi ea se preface în fața psihopatului că nu l-a iubit pe Tahir și îl roagă să-l elibereze pe Mustafa. Vedat sună la poliție și spune cine l-a omorât pe Necip (minte că unul din oamenii lui a făcut asta) și indică locul unde îl vor găsi.

Vedat se lasă păcălit de Nefes și o sună pe avocată să retragă plângerea referitoare la falsul în acte. Nefes se preface că se aruncă în apă și îl trage și pe Vedat după ea, iar acesta se bate în mare cu Tahir. Între timp, Ceylan și Yigit îl dezleagă pe Ali. Până la urmă psihopatul este ajutat de doi oameni de-ai lui să urce pe o ambarcațiune, îi leagă la mâini pe Ali și Tahir lăsându-i pe vapor și se urcă cu Nefes și cei 2 copii pe barca cu motor. Tahir și Ali nu se lasă și sar de pe vapor, după care leagă elicea motorului de la barcă, cu o curea ca să nu poată funcționa, apoi urmează o nouă bătaie între cei doi rivali. Vedat este mai slab decât Tahir și la un moment dat acesta îl tot lovește de elicea motorului până când vede sânge, și crede că, în sfârșit, Vedat este mort. Acum toți patru pleacă la spital unde Saniye este îngrijită medical pentru că a avut o criză de inimă când i-a fost adusă vestea că fiul ei ar fi mort.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 rezumat

Murat continuă să aibă sentimente pentru Nazar, chiar dacă este căsătorită cu Vedat. Tatăl ei, Cemil este vehement împotriva familiei Kaleli, învinovățindu-i de paralizia lui Mercan și de orice altă problemă pe care o suferă Dagdevirenii. El îl bate pe Murat care tot îi dă târcoale lui Nazar, amenințându-l că îl omoară dacă nu va sta departe de casa lor. Cemil deși l-a dat afară pe Vedat din casă în ultimul episod, acum vrea să ia legătura cu el, nutrind dorința de a se răzbuna pentru situația lui Mercan și este dispus să facă orice pentru a-i distruge pe Kaleli.

Asie este chemată la pușcărie de Mustafa care o minte că va fi transferat la altă închisoare, undeva departe de Trabzon, după care îi dă bucuros vestea că va fi eliberat. Ni se arată cum Mithat s-a dus la Mustafa și l-a anunțat că va fi eliberat. Nefes este fericită să se întoarcă în familie, dar mama Saniye nu este. Ea continuă cu observațiile urâte nu numai către Nefes, ci și pentru Berrak. Nefes are un coșmar ciudat și este îngrijorată că Vedat nu este mort. Ulterior îi spune lui Tahir că nu are un sentiment de maternitate pentru Ceylan, că are impresia că fetița nu este a ei, că știe despre Vedat că joacă jocuri psihologice pentru a o răni. Tahir spune că singura modalitate de a descoperi adevărul este un test ADN, dar Nefes încă nu este pregătită să afle acest adevăr.

Acum Vedat într-adevăr nu este mort, ci era doar grav rănit. Valurile îl aduc la mal unde este găsit de un pescar și luat la el acasă și îngrijit. El este furios, hotărât să-l ucidă pe Tahir și pe toată familia sa și, după ce își revine, începe să-și contacteze oamenii; mai întâi, o sună pe avocată în miez de noapte să-i găsească pe loc o casă departe de ochii lumii. Femeia nu are încotro și se execută găsind o vilă superbă în creierii munților. După aceea îl sună pe Fikret, un criminal periculos care l-a ajutat în mai multe rânduri și l-a protejat, și care pare să-i fie un fel de mentor.

În timp ce Tahir, Nefes, Mustafa și Asiye împărtășesc momente fericite, Vedat este singur, planificându-și răzbunarea, anume ceva care să o rănească emoțional pe Nefes iar pe Kaleli să-i distrugă fizic. În acest timp familia Kaleli face un grătar în cinstea lui Mustafa. Ceylan îi spune lui Berrak că a aflat de la Vedat că este fata lui Nefes. Berrak îi spune că nu este adevărat. Nefes se hotărăște să facă testul ADN și îi taie o șuviță din păr fetiței când doarme.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 rezumat

Asiye are vești frumoase pentru Mustafa - este însărcinată, iar el și familia sunt bucuroși că vor mai avea un moștenitor. Trec câteva luni de liniște, în care Vedat se recuperează după accidentul suferit (nu putea să-și miște un picior) și pune la cale un plan foarte minuțios de răzbunare. Vedem cum cineva îi urmărește pe Tahir și Nefes făcându-le poze în timp ce se bucură de viața lor pașnică. Aceleași imagini ajung în mâinile lui Vedat, în timp ce el se reabilitează și complotează împotriva lor.

Fikret, care se implică până la un punct în a-l ajuta pe Vedat, îi face o vizită lui Mustafa la birou, fără să discute cu el ceva afaceri, așa că Mustafa rămâne cam nedumerit de această întâlnire ciudată.
Episodul 22 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se încheie când Vedat, care socotește că a venit vremea să acționeze, bate la ușa familiei Kaleli...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












joi, 26 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 rezumat

Vedat este pe iaht dar se gândește ce are de făcut, pentru că nu vrea să plece în America numai el cu Ceylan. Își face un plan și, de față cu fetița, se rade de barbă și mustață în baie, după care, totuși, se îndreaptă spre un hidroavion, având poliția de coastă pe urmele lui. Psihopatul, însă, nu se urcă în avion ci se întoarce pe țărm unde îl așteaptă unul din oamenii lui care-i dă niște carduri și o mașină închiriată. Ali are grijă să-i blocheze conturile lui Vedat știind că acesta nu se va descurca fără bani și în felul acesta vor da ușor de el. Polițistul îl informează și pe Tahir despre ceea ce a făcut.

Mustafa dă declarație la poliție cu tot ce știe de Necip. Acolo i se arată arma crimei, iar el recunoaște că este a lui, însă a fost de multă vreme declarată pierdută.
Vedat rămâne foarte repede fără benzină iar la o benzinărie află că toate acele carduri pe care le avea sunt cu banii blocați, apoi fuge cu fetița când vede poliția pe urmele lui. Deși Ceylan este obosită și flămândă, Vedat o forțează să meargă prin pădure până dimineața, când fură niște roșii dintr-o grădină.

Tahir află ce s-a întâmplat cu Mustafa și Necip bănuind că Vedat a pus cadavrul acolo, dar probabil ajutat de cineva. Oamenii lui Vedat se duc la poliție și mint autodenunțându-se cum că ei l-ar fi ucis pe fratele lui Nefes din cauza unei neînțelegeri de la niște datorii mai vechi. Mithat își dă seama că totul este o făcătură, dar nu are dovezi și astfel sunt arestați țapii ispășitori în locul adevăratului criminal. Încă odată Vedat scapă de o pedeapsă.

Tahir se interesează despre ce a făcut Vedat în timpul când a fost ucis Necip, dar acesta a făcut în așa fel încât să aibă un alibi perfect, și a ieșit din mașină în timp ce trebuia să aștepte la bijutier să prefacă un inel, apoi a intrat în altă mașină, fără să fie văzut de bodyguardul său. După exact 2 ore a revenit, la fel, pe neobservate, și a luat inelul care era gata. De aceea, nimeni nu știe că Vedat n-a stat în mașina lui în fața magazinului de bijuterii în ziua aceea. Tahir nu se potolește și fiind sigur că Vedat a avut un ajutor, ia câteva grenade ascunse de el într-o magazie, se duce la vila lui Vedat și le aruncă pe acolo până când unul din gealații psihopatului, de frică, îi spune că șeful său este ajutat de un tip.
Poliția descoperă pe plajă corpul neînsuflețit al lui Eyșan.

Nazar este supărată că Vedat a dispărut chiar de la cununie și începe să regrete tot mai mult că a făcut pasul acesta. Cemil află că Tahir ar fi plecat și bănuiește că Ceylan este fiica lui Nefes, apoi încearcă să-i spună aceste lucruri lui Nazar, dar ea este furioasă și nu vrea să discute. Mai mult, ori de câte ori ei îl bârfesc pe Tahir că a luat o femeie cu doi copii, ea le amintește că s-a măritat cu Vedat, care are și el doi copii. Însă părinții lui Nazar spun că asta este altceva. Bârfa despre Nefes și cei doi copii ai ei se răspândește în sat, și din nou imamul Osman o ajută ținând o predică favorabilă la moschee.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 rezumat

Mustafa este judecat pentru crima asupra lui Necip, și, dat fiind probele, se decide rămânerea lui în arest spre disperarea familiei Kaleli. Nefes, care chiar dacă s-a mai apropiat de Saniye, aceasta tot pe ea o vede cauza tuturor relelor din familia ei, acceptă să plece împreună cu Yigit, ca să nu mai fie ținta săgeților otrăvite ale soacră-sii. După o ultimă cină în familie, Tahir îi duce pe Nefes și Yigit la nava lui, împreună cu Ali care ar trebui să-i conducă în altă parte.

Însă Vedat se află pe navă cu Ceylan și după ce ajung în larg, el iese din cabină, toarnă benzină peste tot, îl rănește pe Ali și îl leagă, apoi o forțează pe Nefes să-l lege pe Tahir de mâini și de picioare, urcându-l pe marginea vasului, pentru ca mai apoi să-l împingă în mare. Nefes chiar zice că nu-l iubește pe Tahir și încearcă să-i adoarmă vigilența lui Vedat în timp ce caută o metodă de a-și ajuta omul iubit. Dar până una-alta, ea trebuie să-l împingă pe Tahir în valuri, legat....


*** SFÂRȘITUL  SEZONULUI   ÎNTÂI ***


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












miercuri, 25 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat


Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat

Mithat este uluit când vede mărturisirea și îl întreabă pe Tahir de ce nu i-a dat-o mai devreme. Acesta îi explică despre ce a fost vorba și cum a luat-o de la Mustafa fără ca acesta să știe. În familia Kaleli este, pe de o parte tristețe pentru pierderea lui Yigit, pe de altă parte, Saniye consideră normal ca băiatul să fie la tatăl lui natural.

Acum Tahir se gândește la ce are de făcut mai departe și îl roagă pe Ali s-o aducă pe Nefes  la casa din pădure unde pune la cale să plece din țară, pentru că Vedat o va raporta la poliție pentru fals în acte. Tahir și-a dat seama că ăsta trebuie să fie motivul pentru care Yigit a spus la tribunal că vrea să rămână la Vedat. Nefes nu este de acord să plece și, chiar dacă Tahir are și pașapoartele pregătite, ea nu vrea să facă acest pas. Cu toate acestea, încăpățânatul Tahir pleacă, cu gândul să-l ia pe Yigit, și îl pune pe Ali s-o păzească pe Nefes. Tahir vorbise deja cu un tip, Igor, care îi cere o sumă imensă de bani, să-i ducă în Rusia pe toți trei.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat


Între timp Mustafa află ce s-a petrecut și, furios, se duce la Mithat, rupe dosarul pregătit de acesta pentru procuratură și îi șterge înregistrarea copiată pe telefon. Mithat se enervează dar Mustafa nu vrea ca fratele lui să pățească ceva. La casa din pădure Nefes îl păcălește cu ușurință pe Ali și iese pe geamul de la baie ducându-se acasă la Kaleli.

La vila lui Vedat, Yigit, deși se teme de taică-său, nu vrea să mănânce și nici să iasă din cameră, repetându-i că nu-l vrea, că îl preferă de tată pe Tahir. Vedat se înfurie când aude asemenea vorbe din gura propriului său fiu, dar se stăpânește. Tot ceea ce acceptă copilul este să se joace cu Ceylan. Singura bucurie a copilului este că seara, fără să fie văzut de taică-său vorbește cu apel video la telefon cu maică-sa și cu Tahir.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat


Având în vedere că planurile inițiale nu mai sunt valabile, acum Mustafa vrea să-și ajute fratele și vorbește cu Necip să facă în așa fel încât să obțină o dovadă că Vedat bate femeile și este violent, promițându-i acestuia că nu va fi considerat complice la crima asupra fratelui lui Nefes. Necip se învoiește. Pe de altă parte, Tahir se gândește că ar trebui să-și retragă plângerea împotriva lui Cemil Dagdeviren și astfel Vedat nu se va mai însura cu Nazar. Dar Vedat află ce face Tahir de la avocata sa și grăbește nunta. Nazar nu se simte confortabil auzind asta, dar nu are încotro, deși se tot gândește la ceea ce i-a spus Murat. Între timp, Vedat s-a dus în rezerva lui Mercan și o amenință ca să tacă din gură dacă vreodată va putea vorbi, referitor la tentativa de omor asupra ei.

Vedat o cheamă pe Nazar la cină la vila lui, iar ea îl întreabă unde este Eyșan. Adevărul e că Vedat o tot sună pe verișoara lui, dar telefonul ei este închis. Deocamdată el nu știe că Eyșan s-a sinucis, abia peste câteva episoade trupul ei va fi adus la mal de către valuri. Nazar cere să se ducă la baie și pe hol se întâlnește cu Berrak care încearcă să-i spună că Vedat este violent și că nu trebuie să se mărite cu el dar psihopatul o aude și o trimite în camera ei.


Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat

După ce Nazar pleacă, Vedat o bate pe Berrak pentru că a vrut s-o avertizeze pe Nazar și face asta într-o cameră goală. Necip ar vrea să intervină dar își amintește despre ce a vorbit cu Mustafa și îl înregistrează cu telefonul când o bate pe fiica lui. Din nefericire, este seară, iar psihopatul vede în reflecția geamului ce face Necip, însă deocamdată nu reacționează și îl lasă pe acesta să creadă că nu-l vede.

Tahir se duce la pușcărie când iese Cemil și îi spune acestuia să aibă grijă de familia lui și să nu o lase pe Nazar să se mărite cu Vedat. Dar în ceea ce privește nunta, deja este târziu, pentru că Vedat a depus actele pentru cununie și acum o pune pe Nazar să probeze rochiile de mireasă pe care el le avea pregătite pentru Nefes. La un moment dat, el trebuie să plece, iar Murat apare în cameră și din nou vrea s-o facă pe Nazar să renunțe la această căsătorie.

De fapt, Vedat a plecat ca să se răzbune pe Necip. Acesta din urmă trebuie să se întâlnească cu Mustafa ca să-i dea proba că Vedat este violent cu femeile din casa lui, dar pe drum Vedat îl interceptează pe Necip și îl omoară. Mustafa așteaptă degeaba și pleacă acasă, fără să știe ce s-a întâmplat cu Necip, și, mai ales, fără să aibă habar că Vedat i-a băgat cadavrul lui Necip în portbagajul mașinii ca să-l scoată pe el vinovat, mai ales că l-a împușcat pe Necip cu un pistol care i-a aparținut lui Mustafa.

Între timp, Murat dă peste înregistrarea mărturiei crimei pe un telefon (al lui Nefes, mi se pare) și se duce cu ea direct la procuror. Acum Vedat va avea o problemă - pe care o va rezolva cu ajutorul oamenilor lui pe care îi numește țapi ispășitori - dar și Mithat va fi transferat din Trabzon la o altă secție.

Seara are loc căsătoria lui Vedat cu Nazar, care deși sperase să nu aibă loc, a trebuit să facă ceea ce i-a spus taică-său. Însă pentru că procurorul de caz demarează ancheta, Vedat este informat că ar putea să fie arestat și imediat după ce s-a terminat oficierea căsătoriei pleacă să-i ia pe copii și să fugă. Tahir și Nefes vrea și el să fugă, crezând că Vedat o va raporta pe femeie pentru fals în acte. Acum amândoi rivalii se întâlnesc în port și are loc o bătaie. Până la urmă Vedat pleacă pe vas cu Ceylan iar Yigit rămâne lângă Tahir.

Episodul 20 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se încheie când vine poliția la familia Kaleli și îl arestează pe Mustafa pentru că avea în portbagajul mașinii cadavrul lui Necip.



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











marți, 24 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 rezumat

Yigit și Ceylan ajung acasă la Kaleli însoțiți de Berrak care acum a trecut la statutul de dădacă și a scăpat de bătăi. Bineînțeles, Ceylan este prezentată drept sora ei. Vedat o cheamă pe avocată să vadă ce ar mai putea face ca să ia custodia definitivă a băiatului, dar aceasta îi explică de ce nu au șanse de câștig. El se enervează foarte tare și trage cu pistolul în geamurile livingului speriindu-și inclusiv bodyguarzii. Eyșan îi propune să-l lase pe Yigit la Nefes și ei doi să rămână cu Ceylan, dar Vedat nici așa nu se învoiește.

La spital Mercan își revine, deși nu poate decât să miște foarte puțin degetele de la mână. Nefes merge în rezerva ei și văzând asta, o roagă să-i strângă mâna dacă Vedat a spânzurat-o. Mercan confirmă. Între timp Vedat a auzit că Mercan și-a revenit și apare la spital. Tahir îl ia la rost, dar el se repede către Mercan, căreia îi crește tensiunea și toate aparatele de control arată că este în stare de alertă.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 rezumat

Nefes se repede la Vedat după aceea, făcând greșeala să-i spună că Mercan i-a strâns mâna drept confirmare că el a spânzurat-o. Acum Vedat este în alertă și se va gândi ce are de făcut pentru ca fata lui Dagdeviren să nu-l dea de gol. Oare va încerca s-o omoare din nou? Gândindu-se rapid la ce posibilități are, îi înșiră lui Eyșan tot ce s-ar putea întâmpla dacă Mercan vorbește, și ia pe loc decizia să se căsătorească cu Nazar, considerând că astfel va împușca mai mulți iepuri dintr-o lovitură. Însă în ceea ce privește afacerile lui Cemil, se înșeală, pentru că clienții tot un străin îl vor considera.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 rezumat

Vedat se duce să propună asta familiei Dagdeviren, iar ei, neștiind adevărul, sunt bucuroși să-i dea fata, deși Nazar parcă n-ar accepta așa o căsătorie rapidă, mai ales că-l iubește pe Murat. Eyșan o avertizează pe Nefes ce se va întâmpla, spunându-i să împiedice cununia fugind din Trabzon cu Tahir și Yigit. Însă Nefes refuză și apoi îi spune lui Eyșan un adevăr foarte dureros - că ea este, de fapt, singura victimă a lui Vedat. Eyșan simte foarte profund aceste vorbe și pleacă spre plajă plângând. Își amintește cum în adolescență a încercat să se spânzure din cauza tatălui lui Vedat, dar vărul ei a salvat-o. Prin ceața amintirilor, îl vede pe unchiul ei bătând-o apoi violând-o. Cu mintea rătăcită și sufletul îndurerat, Eyșan merge fără să se oprească spre mare....

Nazar cu Vedat merg în arest la Cemil ca să-i ceară consimțământul și, ca să vadă socrul său că vorbește serios, Vedat a adus inelele chiar acolo, și le vor pune pe degete în fața lui Cemil. Murat află despre această căsătorie și de furie nu mai știe ce să facă. El o răpește pe Nazar și o duce în munți într-o casă de vacanță unde o ține legată. Cei doi se ceartă, Murat n-o poate convinge că Vedat e un criminal și un psihopat, iar la un moment dat Nazar găsește niște cioburi și se dezleagă, anunțându-l pe Vedat unde se află. După aceea îi dă una după cap lui Murat, pentru că acesta nu voia să fugă din calea lui Vedat. Când acesta apare la casa respectivă, Murat nu este descoperit pentru că Nazar l-a ascuns.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 rezumat

Când ajunge acasă, Murat, care generase o mică furtună în familie, le spune tuturor că o iubește pe Nazar iar Saniye e distrusă auzind așa ceva. A doua zi acasă la Kaleli vin iar cei de la asitența socială, iar Tahir a organizat imediat o cameră a lui Yigit unde acesta se joacă cu Ceylan și cu Balîk, fata lui Asiye și Mustafa. Asistenții sunt încântați de ceea ce văd și dau o notă bună condițiilor din casa Kaleli. În curând urmează o nouă înfățișare la tribunal în cazul custodiei lui Yigit, iar Nefes îi repetă copilului că trebuie să spună că vrea să stea cu mama lui.

Însă Vedat recurge la o stratagemă și îl duce pe Yigit la închisoare ca să i-o arate, apoi îi spune că acolo va sta mama lui câțiva ani buni dacă se află că i-a falsificat semnătura de pe acceptul de trecere a graniței. Drept consecință, Yigit, foarte trist, spune la tribunal că vrea să stea cu tatăl său. Kaleli sunt stupefiați să audă așa ceva, dar Yigit nu le spune de ce a răspuns altfel decât ar fi fost normal. Furios, Tahir ia înregistrarea cu mărturisirea crimei comise asupra fratelui lui Nefes și o duce la poliție...



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 18 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











luni, 23 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 18 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 18 rezumat


Cemil se duce la familia lui Tahir și le spune că acesta va muri lent, împușcat de el. Kaleli sunt înnebuniți de durere și de șoc, iar Saniye are din nou ocazia să o considere, pe bună dreptate, oarecum, pe Nefes, cauza relelor care s-au abătut asupra familiei lor. Degeaba Mustafa îl amenință cu pistolul pe Cemil că acesta nu vrea să spună unde se află Tahir, dar când arma e preluată de Nefes, ca să nu fie dezonorat că o femeie l-ar împușca, Cemil își dezleagă limba și le spune locul unde l-a lăsat pe nebunul Tahir rănit.

Dar până să ajungă ei acolo, Necip îl scoate pe Tahir din baracă, în timp ce Vedat o întreabă pe Ceylan dacă l-a văzut pe bărbatul rănit, iar fetița confirmă. Până să ajungă și Vedat la baracă, locul este gol, dar el caută urmele de sânge prin pădure. Când ajunge la un râu învolburat, Tahir se cufundă cu corpul în apă, considerând că asta îi va mai opri sângerarea și se ascunde după o stâncă mare, trimițându-l pe Necip să ia mașina lui ca să-l distragă pe Vedat. Într-adevăr, psihopatul crede că Tahir este la volan și pleacă de acolo furios.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 18 rezumat

Necip se întoarce și îl ia pe Tahir să-l ducă la spital, dar pe drum se intersectează cu mașina lui Mithat, apoi polițistul îl preia pe Tahir, iar Necip pleacă, în așa fel încât Vedat să nu bănuiască nimic. După ce Mithat anunță familia Kaleli că fratele lor este în viață, cu toții se bucură apoi se duc la spital să vadă care este starea acestuia. În acest timp Vedat, aflat pe plajă cu Ceylan, o minte pe Eyșan că fetița este fiica lui și a lui Nefes (ulterior vom afla că este o copilă adoptată de el după moartea fiicei lui). Eyșan se supără pe el crezând că nu a avut încredere în ea să-i spună așa ceva de mai demult și între cei doi verișori se iscă o ceartă.

Cemil Dagdeviren este luat la postul de poliție și arestat pentru tentativă de omor, iar el cedează firma și afacerea cu arme de contrabandă lui Nazar, dar clienții lui Cemil nu vor să asculte de o femeie și nici de Vedat care se prezintă drept asociatul ei, pe motiv că este un străin, așa că Dagdevirenii sunt într-o dificultate. Acum toți clienții lui Cemil se duc la Mustafa să cumpere nisip.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 18 rezumat

În spital, Tahir este operat apoi își revine destul de repede și este dus într-o rezervă. Vedat îl găsește dormind alături de Nefes și are de gând să-l împuște, dar Tahir se trezise și scosese și el pistolul pe care îl avea sub pernă. După aceea ies amândoi pe hol și Vedat îi flutură pe sub nas lui Tahir veșnica amenințare că o va da pe Nefes pe mâna autorităților pentru fals în acte, dacă suflă o vorbă despre faptul că Ceylan ar fi fata lor crezută moartă la naștere. Ulterior, Vedat o aduce pe Ceylan să-l cunoască pe Yigit și să se joace împreună și la un moment dat îi va spune acestuia că fetița este sora lui.

Mercan, care se află în același spital cu Tahir, începe să miște degetele de la mâini, deși este încă inconștientă. Nefes vine la ea să o încurajeze să lupte, pentru că medicii spun că starea ei de imobilitate nu va fi de durată și că în timp își va reveni.

Tahir pleacă din spital a doua zi și furios pe Vedat, îl roagă pe comisarul Ali să facă o diversiune în biroul lui Mustafa ca să se creadă că a fost victima unui jaf. Mustafa cade în capcana întinsă abil și, speriat că i s-ar putea fura mărturia lui Vedat, ia din seif înregistrarea cu mărturisirea crimei ducând-o la bancă într-un seif închiriat. Însă acolo ofițerul bancar este tot un prieten de-al lui Tahir și acesta vine să ia stickul după care face mai multe copii și îl pune la loc în seif. După aceea se duce cu înregistrarea la Vedat ca să-l șantajeze să-și respecte cuvântul și să-i lase pe Yigit și pe Ceylan cu Nefes, conform hotărârii judecătorești.

Vine weekendul și cei doi copii apar de mână cu Tahir în curtea Kaleli. Nefes își îmbrățișează fiul și o privește cu o anume circumspecție pe Ceylan...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 16-17 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












joi, 19 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 16-17 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 16-17 rezumat

Vine din nou o zi în care are loc procesul de custodie. Esma explică de ce ar trebui dat Yigit lui Nefes și Tahir, care s-au căsătorit, dar în timpul pledoariei, Vedat, care întârziase, trimite o poză și un mesaj către Tahir care brusc se ridică și pleacă grăbit. Toată familia Kaleli îl urmează, bănuind că din nou s-a întâmplat ceva grav, Vedat obținând o amânare.

Apoi vedem ce s-a întâmplat în ultimele zile. În casă la Kaleli cu toții, mai puțin Saniye, se bucură de căsătoria fratelui lor. În acest timp, Eyșan se duce la închisoare să-l dadă pe vărul ei care pare că a înnebunit de-a binelea gândindu-se că Tahir o atinge pe femeia lui. Acum el este foarte hotărât să-l omoare și s-o pedepsească crunt pe Nefes, iar Eyșan nu știe cum să-l potolească. Însă Vedat zice că s-a gândit la o variantă în care va împinge pe altcineva să-l omoare pe rivalul său, fără să se bănuiască cine e creierul operațiunii. Eyșan e înmărmurită, că nu-și dă seama ce uneltește mintea bolnavă a lui Vedat. La secția de poliție, Mithat încearcă s-o facă pe Berrak să vorbească, dar fata se teme prea mult și nu vorbește deloc despre cele ce i s-au întâmplat recent, deși este clar că Mithat știe adevărul, dar în lipsa mărturisirii ei, nu poate demonstra nimic.

Mercan, îndurerată că Tahir i-a luat și ultima fărâmă de speranță, ia lucrurile care reprezintă zestrea ei și le arde în fața casei, iar bârfitoarea numărul unu a satului o vede și bineînțeles că abia așteaptă să spună tuturor că Mercan e nebună. Cemil se enervează iar și promite să-l omoare pe Tahir pentru că fata lui e distrusă de durere.
După ce Vedat și Berrak sunt eliberați, el e cât pe ce s-o omoare considerând că din cauza ei, că nu a respectat înțelegerea și nu i-a pus medicament lui Nefes în ceai, lucrurile nu au mers așa cum plănuise. Necip se oferă să facă tot ce vrea șeful lui, doar s-o lase pe fată în pace. Vedat acceptă, dar o ține pe Berrak legată de lanț, într-o cameră goală din vilă. Planul lui Vedat este diabolic el vrea s-o omoare pe Mercan, dar în așa fel încât să se creadă că ea s-a sinucis din cauza lui Tahir, iar Cemil să-l omoare drept răzbunare.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 16-17 rezumat

A doua zi, la piață, Nefes stă de vorbă cu Mercan și află că ea nu mai vrea să moară pentru dragostea pierdută și că va face tot ce poate să meargă mai departe și să-l uite pe Tahir. Însă nimeni nu știe ce-au vorbit cele două.
Yigit are un telefon pe care-l ascunde sub pernă, și îl anunță pe Tahir că Berrak este în vilă, sechestrată. Atunci el pune la cale o diversiune, împreună cu un comisar de poliție, Ali, și reușește să intre în casa lui Vedat noaptea, dar Berrak nu vrea să fie eliberată de teamă că sora ei, Ceylan (de fapt, este fetița considerată moartă la naștere a lui Nefes și Vedat), va fi ucisă. Necip și Vedat pândesc casa lui Dagdeviren și când Mercan rămâne singură acasă, o cheamă și o adorm cu o batistă îmbibată cu o substanță narcotică. Imediat o duc pe fată la o casă și o spânzură, deși ea se trezește din amețeală, dar nu este în stare să riposteze. Vedat ia telefonul lui Mercan, îi face o poză cu ștreangul de gât și pleacă la proces. Acolo îi trimite lui Tahir de pe telefonul fetei poza cu mesajul că se sinucide din cauza lui. Tahir iese din sală să o caute pe Mercan, în speranța că o poate salva.

Mercan reușește să se sprijine cu vârful degetelor de la un picior de un cui dintr-o grindă și încearcă să scape din laț, însă nu reușește din cauza efectului substanței din batistă. Vedat face greșeala să mai trimită un mesaj, tot de pe telefonul lui Mercan, spunându-i lui Tahir unde se află. Atunci el ajunge la timp, deși Mercan a scăpat piciorul din sprijinul în care stătea și e cât pe ce să moară. Tahir ajunge la ea și o dă jos, dar fata este inconștientă. Imediat cheamă o salvare și o duc la spital. Nazar vede că nu are puls și o bagă direct în operație. Viața lui Mercan atârnă de un fir de păr.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 16-17 rezumat

Necip, la ordinul șefului său, se duce cu telefonul lui Mercan la casa unde o spânzuraseră, și îl aruncă într-un vas de flori plin cu apă. Chiar atunci apare Nefes, care, din cauza discuției avute la piață, nu crede că Mercan s-a sinucis, ci că Vedat a făcut-o, și Necip o aude când îi spune lui Fatih despre faptul că fata este la spital. Vedat înnebunește de furie auzind că nici de data asta planul lui nu a mers, și, văzând că Eyșan răsuflă ușurată la vestea că Mercan trăiește, de ciudă, o pune s-o omoare în spital. Eyșan nu vrea, dar nu are încotro și acceptă, deși este dificil să facă asta pentru că toată familia Dagdeviren stă acolo permanent. Cemil chiar este decis să-l omoare pe Tahir, indiferent dacă fata lui va trece peste acest moment sau nu.

Comisarul Ali, la îndemnul lui Tahir, începe să o caute pe Ceylan. Nefes, la rândul ei, acționează și ea, spunându-le gemenilor și lui Asiye despre ce bănuieli are față de așa-zisa sinucidere, mai ales că toată lumea arată cu degetul acuzator către ea, bârfind că la piață i-a spus ceva urât lui Mercan și ea de asta s-ar fi omorât. După aceea se duce la psiholog să discute cu el cele întâmplate, ca să vadă dacă discuția din piață a fost sinceră sau Mercan doar s-a prefăcut. La spital, Eyșan, căruia Vedat i-a dat o seringă cu o substanță letală să o pună în perfuzia lui Mercan, este prinsă aproape în flagrant de Mithat, care pune doi polițiști s-o păzească permanent pe fată.

În toată această vâltoare de evenimente, Cemil are un singur gând, să-l împuște pe Tahir. Și la un moment dat, chiar o face, împușcându-l în piept, apoi îl târăște într-o magazie, lângă casa unde sunt ascunse Ceylan (fetița este surdo-mută) și femeia care are grijă de ea. Ceylan intră și îl vede pe Tahir, dar nu are cum să-l ajute. Cemil se duce la Kaleli să le spună că Tahir va muri în chinuri...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 14-15 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 18 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












marți, 17 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 14-15 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 14-15 rezumat

Nefes și Tahir continuă să găsească probe împotriva lui Vedat ca să poată să obțină custodia copilului. Gemenii descoperă cu ajutorul lui Mithat că Berrak este fiica lui Necip. Yigit, pe tot parcursul săptămânii, a făcut greva foamei și nu a băut decât lapte, aducându-l la disperare pe taică-său. Vedat mai face o mișcare, și anume se mută din hotel într-o vilă somptuoasă, știind că cei de la protecția copilului vor veni să vadă în ce condiții stă, atât la mamă cât și la tată. Bineînțeles că în urma mutării, el are câștig de cauză, datorită confortului din locuința lui.

Când vor să se ducă să-l ia pe Yigit, Nefes și Tahir sunt întâmpinați la ușă de cei doi asistenți sociali care evaluează condițiile sărăcăcioase din casa lui Osman. La fel se întâmplă și la vila lui Vedat, doar că el îl adoarme pe Yigit când asistenții vor să-l vadă, ca să nu spună că vrea la maică-sa ori că este flămând. După ce băiatul merge în weekend la Nefes, Vedat o cheamă pe avocată pentru că vrea să demonstreze că Nefes și Tahir au o relație intimă, dar pozele făcute de Berrak nu sunt concludente, de vreme ce Yigit apare pe ele.

Atunci Vedat pune la cale o intrigă și plătește niște pușcăriași abia ieșiți din închisoare, având grijă să fie fără familie, și îi pune să facă o diversiune, astfel că obține niște poze cu Tahir îmbrățișând-o pe Nefes în pădure, ea având rochia ruptă de tot la spate, ca și cum ar fi fost nerăbdători să se dezbrace. Cei trei pușcăriași, care așteptau banii promiși, sunt uciși și aruncați în mare.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 14-15 rezumat

În tot acest timp, Vedat îl asigură pe Necip că Berrak și restul familiei sunt bine. Însă Necip știe că Vedat este răzbunător și o roagă pe Eyșan să caute peste tot pe unde ar fi putut Vedat s-o ascundă pe fată. La un moment dat ea ajunge exact la casa părăsită unde se află legată Berrak, dar pentru că ea are un căluș gros la gură, și e legată de un lanț, țipetele ei nu se aud afară, iar Eyșan pleacă fără să fi verificat interiorul.

Tahir, după incidentul din pădure, îi vede pe cei trei și își dă seama că le-au fost făcute poze, astfel încât să se confirme bârfa că el și Nefes sunt iubiți. Văzând așa, pe loc ia decizia să se căsătorească cu Nefes cât mai repede, astfel că totul va avea o turnură neașteptată. Saniye aproape leșină când aude vestea, Mustafa nu ar fi de acord, dar a jurat să-i protejeze atât pe Tahir cât și pe Nefes, iar ceilalți se bucură, deși sunt conștienți că vor suferi oprobiul satului.

Cei doi se duc să depună actele și cer să fie căsătoriți legal a doua zi. Saniye se duce la Vedat și îi dă vestea, spunându-i să facă ceva și să-și ia nevasta și fiul acasă. Vedat se înfurie groaznic și sparge totul în spațiosul living al vilei. În amintire, vedem cum Nefes se află în camera de pedeapsă, în trecut, și naște mai devreme, o fetiță care nu respiră. Vedat ia bebelușul de acolo și îl aduce pe Yigit, ca să-i potolească durerea lui Nefes.

Asiye, bucuroasă că va avea cumnata pe care și-a dorit-o, se duce să cumpere bijuterii de aur drept cadou de nuntă. Însă în acest timp, Cemil Dagdeviren îi fură clienții lui Mustafa și acesta este aproape de faliment. Când acasă la Kaleli nu este decât Saniye, Vedat se duce să-i ceară o favoare, pentru că singur nu știe cum să facă s-o ia pe Nefes cu el. Îi cere să discute cu Mustafa și în loc s-o ducă pe Nefes la locul de cununie civilă, să o aducă la el. Pentru aceasta, pregătește pașapoarte, o ambarcațiune rapidă, o eliberează pe Berrak și are de gând să părăsească Turcia împreună cu Eyșan, Necip și familia lui (cel puțin așa îi spune lui Berrak).

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 14-15 rezumat

Saniye vorbește cu Mustafa dar el, ținut în loc de jurământul făcut, promite una și face alta. Împreună cu frații și cu polițistul Mithat organizează un atac surpriză și Vedat este luat prin surprindere și arestat. Tahir îi rupe două degete, ca să vadă și el ce înseamnă asta. Berrak află că pe ambarcațiune nu erau mama și sora ei, așa cum i s-a spus, că barca era, de fapt, goală. După ce Vedat este dus la arest pentru 24 de ore, și are loc un schimb de replici cu Mithat, Tahir și Nefes se căsătoresc civil.

Naciye, telegraful satului, află vestea cununiei și se duce repejor s-o anunțe pe soția lui Cemil, care se afla afară cu fetele. Mercan face din nou o depresie când aude așa ceva. Ca să fie totul în regulă și bârfele să circule mai puțin, cei doi soți se cunună și în fața imamului Osman, după datină. Seara, Nefes îi spune lui Tahir despre fetița moartă la naștere, dar Tahir își amintește de noaptea când a vrut să-l omoare pe Vedat... Acum vedem de ce s-a răzgândit: Vedat i-a spus despre fetiță, dar a adăugat că trăiește, deși Nefes nu știe....


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 13 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 16-17 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin