Se afișează postările cu eticheta cadouri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cadouri. Afișați toate postările

luni, 19 februarie 2018

Top 5 mituri despre ce CADOURI isi doresc barbatii


Top 5 mituri despre ce CADOURI isi doresc barbatii


De câte ori ai fost indecisă în legătură cu un cadou pe care ai vrut să-l oferi unui bărbat? Mai ales când auzi tot timpul că anumite lucruri nu sunt potrivite sau nu vor fi apreciate de ei. Ei bine, o să fii surprinsă care daruri sunt considerate nedorite, dar, de fapt, îi încântă pe aceștia!

Top 5 mituri despre ce CADOURI isi doresc barbatii

Iată care sunt miturile în legătură cu ce NU își doresc bărbații.


1. Pulovere

Aceste piese de vestimentație au fost considerate niște daruri banale, neinspirate. Nu este așa! Pentru persoana potrivită, astfel de articol de îmbrăcăminte reprezintă un cadou foarte bun. Când faci un asemenea dar, asigură-te că materialul este unul de calitate, iar culoarea și modelul sunt pe placul celui care îl va primi. Măsura este, și ea, importantă. Dacă nu șții unde să găsești, intră pe site-ul Massini.ro, unde te așteaptă o gamă variată de produse, pe gustul tuturor. Poți achiziționa pulovere pentru bărbații care preferă stilul office sau smart casual.

2. Șosete

Top 5 mituri despre ce CADOURI isi doresc barbatii
Un alt mit adesea întâlnit este că bărbaților nu le place să primească șosete sau articole de lenjerie intimă. Acest lucru este fals. În mod sigur, orice persoană de sex masculin se va bucura să primească șosete, mai ales dacă modelul ales este unul deosebit și unic. Poți să intri pe https://www.falkeromania.ro/barbati/sosete și te vei convinge de ce sunt șosetele un cadou inedit și foarte cool! Acestea sunt potrivite pentru bărbații cu un simț dezvoltat al esteticului, cărora nu le este frică să experimenteze și să își creeze un stil propriu.

3. Vase pentru gătit

Această categorie a fost mereu considerată ca fiind exclusiv pentru femei. Este adevărat că, de obicei, acestea sunt cele care se ocupă de bucătărie sau de gătit. Însă, există și cazuri în care bărbații sunt cei pasionați de aceste lucruri, și, pentru ei, vasele pentru gătit reprezintă cadoul perfect. Fii atentă la ce anume îi lipsește din arsenal, sau ce își dorește, și achiziționează obiectul cel mai potrivit!

4. Surprize romantice

Orice persoană, fie femeie sau bărbat, va fi bucuroasă dacă va fi surprinsă cu un moment romantic! Fie că vorbim despre o cină la restaurant, o călătorie scurtă sau o seară petrecută acasă, va fi un cadou plăcut. De asemenea, cuvântul romantic nu are același înțeles pentru toată lumea: poți pregăti o întâlnire care să țină cont de pasiunile și interesele partenerului, iar asta o va face memorabilă!

5. Bijuterii

Top 5 mituri despre ce CADOURI isi doresc barbatii
De obicei, este considerat că bărbatul este cel care trebuie să ofere asemenea daruri femeii. Acesta este încă un mit! Pentru cei care poartă ceasuri sau alte accesorii, există foarte multe bijuterii bărbătești gândite special pentru aceștia. Nu te mai îngrijora și oferă-i un obiect prețios, ținând cont, bineînțeles, de gusturile lui!


Acestea fiind spuse, nu trebuie să îți fie teamă că vei oferi un cadou nepotrivit. Bărbații vor aprecia, cu siguranță, orice vor primi. Nu strică, însă, să ții cont de ce anume își doresc, ce pasiuni au sau ce anume le stârnește interesul. Nu uita: nu trebuie să ții cont de mituri!



Dacă ți-a fost util, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












joi, 14 decembrie 2017

5 tipuri de cadouri traditionale romanesti de Sarbatori





5 tipuri de cadouri traditionale romanesti de SarbatoriE sezonul Sărbătorilor, ne facem cadouri unii altora și peste tot magazinele sunt pline de lume. Mai mult, suntem în mijlocul unui proiect școlar în derulare, cu câteva țări partenere, și se obișnuiește ca la fiecare vizită, în fiecare școală și țară, delegațiile să facă un schimb de cadouri, de obicei ceva reprezentativ, tradițional pentru cel care dăruiește. Bineînțeles că echipa noastră s-a gândit la niște costume tradiționale populare  românești, sau la niște ii, ori la articole de artizanat hande-made, lucruri după care toți străinii se dau în vânt. Iar ceea ce am ales noi, credem că se potrivește nu doar unui cadou oficial, ca să zic așa, ci și cadourilor tradiționale românești de Sărbători, făcute din toată inima celor dragi.

5 tipuri de cadouri traditionale romanesti de Sarbatori1. Mai întâi am ales o tunică gen iie, cusută manual cu model din zona Sibiului. Am preferat un model mai simplu, autentic, discret și elegant, fără prea multe combinații de culori stridente, dimpotrivă, am ales o combinație delicată și de efect. Apoi ne-am orientat după o mărime oarecum universală, pentru că nu cunoaștem exact ce poartă cea pe care o vom cadorisi. Și nu în ultimul rând, am ales o iie la un preț foarte convenabil, față de produsele asemănătoare care se găsesc în magazine sau pe net. Pe de altă parte, iia este un tip de bluză foarte versatil. Se potrivește tuturor felurilor de siluete, cu excepția celor cu bustul proeminent, vine bine și cu blugi, și cu o fustă clasică, și cu pantaloni scurți. Poate fi purtată în orice situație, la birou, vara la mare sau la o ocazie specială.

5 tipuri de cadouri traditionale romanesti de Sarbatori2. Al doilea cadou am ales să fie o trăistuță din pânză de bumbac, grosuță, ca să poată ține în ea cumpărăturile, ornată cu o cusătură tradițională românească. Ne-am gândit la un asemenea cadou pentru că poate fi folosită în loc de geantă, ori la cumpărături, dar trăistuța poate fi și pusă pe un perete, ca decor original. Am văzut în câteva case amenajate colțuri speciale cu diverse obiecte tradiționale din fiecare țară vizitată. Așadar, o traistă românească ar merge de minune într-un asemenea peretar special, alături de alte artefacte ale lumii.

5 tipuri de cadouri traditionale romanesti de Sarbatori3. Al treilea cadou l-am gândit pentru un domn, și cum este iarnă, un cardigan grosuț din lână, sau o jachetă, cu motive geometrice, și cred că este una dintre cele mai bune alegeri pentru un cadou de sezon. La fel ca și iia pentru doamne, jacheta de lână este o piesă de îmbrăcăminte versatilă a domnilor. Se poate purta pe deasupra unei cămăși, atât la blugi cât și la o pereche de pantaloni clasici. Doar că nu poate fi purtată vara, însă cardiganul, cred eu, ar trebui să nu lipsească din garderoba unui bărbat.

4. Mai apoi ne-am gândit să dăruim obiecte de artizanat, din ceramică, farfurii, ulcele, tipic românești, din ceramică neagră de Marginea sau din ceramică pictată manual. Aici oferta este foarte variată și se găsesc o mulțime de mărimi și de modele pe piață, pentru gusturile fiecăruia și pentru toate bugetele.

5. La urmă dar nu în ultimul rând, cum se spune, am ales să dăruim fiecărei delegații câte o sticlă de țuică, produs tradițional obținut din prune, așezată într-un stativ special din lemn, sub formă de căruță. Sunt sigură că știți despre ce vorbesc. De obicei aceste căruțe de lemn conțin o sticlă de vin sau de whisky, dar pentru că trebuia să dăm produse tradiționale românești de Sărbători, ne-am gândit că o sticlă de țuică ar acoperi necesarul de băutură aperitiv la o masă de Crăciun în care o familie și câțiva prieteni aleg să petreacă împreună.

5 tipuri de cadouri traditionale romanesti de SarbatoriNoi cam asta am ales pentru partenerii noștri de proiect. Ca să nu umblăm prin multe magazine, mai ales acum de Sărbători, când timpul ne este oarecum limitat, am comandat o parte din aceste cadouri pe devverse.ro. Acest magazin are mai multe produse tradiționale și nu numai, la prețuri foarte convenabile, iar comanda vine în câteva zile lucrătoare.

De acolo îmi place foarte mult un sacou, și am creat o alertă să știu când voi găsi mărimea de care am nevoie, pentru că vreau să-l comand pentru mine. Este un sacou cu un model deosebit, cu motive populare la gât și pe cordon.

Cine dorește informații suplimentare despre un anume produs, poate să-i contacteze pe cei de la Devverse aici.  Apropo! Acum, în aceste zile au și câteva oferte foarte tentante și reduceri la multe din produsele de pe site. Norocoșii din Sebeș pot merge direct la magazinul lor din Str. Crinului Nr.7, Sebeș, județul Alba.

Tu ce cadou ți-ai cumpăra de pe site-ul Devverse.ro?


imaginile sunt preluate de pe devverse.ro si de pe pagina de facebook

Dacă ți-a fost util, dă mai departe!










sâmbătă, 11 februarie 2017

O pictura pentru casa ta




O pictura pentru casa ta Voiam să cumpăr un tablou canvas ca să-l ofer unei familii de tineri de curând mutaţi în casă nouă. Pentru că nu doream să cumpăr un tablou din magazinele oraşului, unde am văzut doar modele mari şi, bineînţeles, nu foarte accesibile ca preţ, am comandat de pe soldshop.ro un tablou după o pictură clasică, la dimensiunea dorită de mine. Şi mi-a plăcut atât de mult ce am comandat încât am păstrat tabloul şi până la urmă le-am luat altceva colegilor mei de serviciu, de casă nouă.

O pictura pentru casa ta Dar să va povestesc experienţa mea cu acest magazin online. Coletul a venit la două zile după ce am plasat comanda, însoţit de un mic catalog al produselor de pe site şi de nişte instrucţiuni de folosire şi informaţii privind garanţia. Tabloul era bine ambalat, gata de pus pe perete. Am ales locul potrivit, şi chiar dacă pictura este una imprimată, pentru privitor ea pare o pictură adevărată - de altfel este o copie fidelă a unui original pictat cu ulei pe pânză. Tehnica imprimării acrilice este foarte răspândită astăzi, e o tehnică modernă de pictură folosită pe scară largă, pentru ca şi persoanele cu posibilităţi financiare mai modeste să poată achiziţiona un tablou.

O pictura pentru casa ta Brent Heighton, un pictor impresionist contemporan canadian, autorul tabloului ales de mine, pictează atât în tehnica clasică, a acuarelei sau a uleiului pe pânză, cât şi în cea modernă, acrilică. Astfel, el este un pictor foarte popular, care are succes la publicul amator de lucrări de artă, tocmai datorită acestui fapt. Pe soldshop.ro găsiţi mai multe tablouri din portofoliul său. Eu am ales o pictură urbană, Romantic Evening, o imagine a unui colţ din Parisul de altă dată, luminat de reflexele luciului ploii, amintind prin tematică şi prin stil de acuarelele de toamnă, redând ploaia, dar având o componentă foarte solară datorită abundenţei nuanţelor de roşu şi portocaliu, ale unui confrate mult mai celebru într-ale artelor vizuale, şi anume Leonid Afremov.

O pictura pentru casa ta Iar dacă nu îţi place pictura clasică, sau o astfel de pictură nu se potriveşte în designul interior al casei tale, răsfoind tematicile tablourilor canvas oferite de Sold Shop vei găsi diverse imagini cu flori, animale, oameni, cadre din natură, moderne, pe gustul tuturor. Mai nou, am văzut pe site şi alt gen de cadouri, şi anume ceasuri foarte avangardiste ca design, care pot fi şi personalizate după dorinţă, pereţi decorativi, stickere. Iar dacă ai găsit tu o imagine de suflet şi vrei s-o transformi în tablou canvas, echipa de la soldshop.ro îţi oferă şi acest gen de personalizare, la ce dimensiune doreşti. Îți recomand să intri mai des pe site, ca să vezi și ce promoții au, precis găsești ceva care să-ți placă.

O pictura pentru casa ta După cum vezi, tabloul canvas cumpărat de mine se asortează foarte bine cu picturile în ulei pe carton pe care le am în casă, ar trebui doar să-i accesorizez o ramă potrivită. Preţurile de pe site sunt mai mult decât accesibile, pictura comandată a costat doar 59,50 de lei, fără transport (aici aș avea de spus că transportul este destul de scump, având în vedere că se consideră taxa pe volum, și nu pe greutate, cel puțin așa au afirmat cei de la Cargus. Am plătit pe un colet cu două tablouri, care cântărea în realitate doar 1,7 kg, dar fusese declarat de 5 kg, 43 de lei pe transport. Această sumă mi s-a spus de către curier că reprezintă taxa volumetrică plus taxa de înapoiere a rambursului către expeditor. Oare nu mai sunt și alte firme de curierat care să calculeze altfel costurile? Cred că da, din moment ce de la alte magazine online am cumpărat saci mari de mâncare pt pisici și pachete cadou livrate în cutii mari, speciale și nu am plătit nimic la transport, deși curierul a făcut 3 drumuri la mașină ca să mi le aducă pe toate la ușă!). Mi se pare un preţ mai mult decât rezonabil pentru un obiect neperisabil, care în mod normal nu se deteriorează în timp şi pe care îl ai o viaţă în casa ta.
Ție ce pictură de pe site ți-ar plăcea să ai în casă?

surse foto: site-ul soldshop.ro si fotografii personale


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






marți, 31 martie 2015

5 idei de cadouri personalizate





5 idei de cadouri personalizate
Când ești în pană de idei de cadouri trebuie să ai la îndemână o soluție simplă și rapidă ca să rezolvi problema cu succes. Uneori îți amintești mai târziu de aniversarea cuiva drag, sau este un eveniment pe care îl sărbătoriți împreună, ori e o altă ocazie în care ai de oferit ceva care să marcheze momentul respectiv, de exemplu organizarea unui eveniment la compania ta la care trebuie să oferi câte un suvenir delegațiilor invitate.

În astfel de ocazii una dintre cele mai bune idei este să faci un cadou personalizat. Nu este nici foarte scump și chiar poate fi un cadou bine primit, unic, amuzant și, de ce nu?, folositor. Cum foarte curând vine Paștele și am destule rude apropiate cărora mi-ar face plăcere să le ofer ceva care să le amintească de mine, m-am gândit la câteva variante de cadouri, ca să nu cumpăr același lucru, doar personalizat diferit, la toată lumea. Așadar:

Ce cadou cumperi când aniversarea te ia pe nepregătite?

- un tricou personalizat cu un text bine țintit e un cadou foarte bun pentru un adolescent genul sportiv. Trebuie să-i știi mărimea și culoarea preferată și gata cadoul.

5 idei de cadouri personalizate
- o ramă foto personalizată este foarte la îndemână pentru a-i aminti persoanei de un anume moment din viața voastră. Și eu am primit la un moment dat așa ceva și vreau să spun că e unul din cadourile cele mai dragi, o ramă foto pe care de atunci de când am primit-o n-am mai dat-o jos de pe masa mea de lucru. La rândul meu mi se pare unul dintre cele mai nimerite cadouri de făcut cuiva.

O cană a ta și numai a ta

- o cană cu un text mesaj potrivit cu persoana căreia îi faci cadoul sau cu evenimentul respectiv. Cana personalizată e un cadou care merge și dăruit cuiva apropiat și atunci când ai de făcut o atenție cuiva străin care-ți vizitează compania, spre exemplu. Mi s-a întâmplat să primesc din partea organizatorilor unei conferințe în Italia (fiecare conducător de grup a primit) o cană personalizată plină cu bomboane și foarte frumos ambalată în celofan legat cu o fundă multicoloră, alături de o sticlă de vin roșu local. A fost un cadou simplu dar bine prezentat și foarte apreciat de toată lumea. Nu vă mai spun că de atunci încoace, numai din cana aceea îmi beau cafeaua de fiecare dimineață.

5 idei de cadouri personalizate
- un pix personalizat cu numele companiei sau cu datele evenimentului pe care îl organizați. Calitatea acestuia este la latitudinea fiecăruia și în funcție de bugetul pe care vi-l puteți aloca pentru astfel de atenții.

Cunoașterea unor obiceiuri ale persoanei reprezintă un avantaj

- dacă persoana căreia îi faceți cadoul este fumătoare, deși nu încurajez acest obicei, sugerez drept suvenir o tabacheră metalică, cu un text personalizat gravat, sau o brichetă personalizată. Un derivat al tabacherei, pentru cei nefumători, este port-vizitul metalic gravat.

Acum, eu am dat câteva idei, cam toate obiectele despre care am scris se găsesc pe promotion.eu, puteți intra și voi să vedeți despre ce este vorba, iar lista o puteți completa cu alte cadouri, după bunul vostru plac și după gust. Totul depinde de imaginație și mai departe am să lansez o provocare. De exemplu, voi cu ce ați completa lista începută de mine?


miercuri, 28 ianuarie 2015

Noaptea de sfantul Valentin


Noaptea de sfantul Valentin


Noaptea de sfantul Valentin


Noaptea de sfantul Valentin

Mă uitam la un film și mi-am amintit de ziua noastră specială. Un personaj spunea că soarta este atunci când două subconştienturi se atrag, pentru că două nevroze sunt de acelaşi tip şi se vor tolera reciproc mai multă vreme. De aceea unii simt un fel de magie când întâlnesc pe cel, sau cea lângă care pot sta o viaţă.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Lumanarile pretioase, un cadou pentru orice ocazie




Lumanarile pretioase, un cadou pentru orice ocazie
later edit - 17 sept. 2016. Din păcate site-ul nu mai exista si, presupun, nici afacerea.  

Când ai cumpărat un cadou deosebit ultima oară? Se apropie sărbătorile și va trebui să te gândești ce să pui în botinele iubitei sau prietenei tale, dar nu-i așa că e greu să te hotărăști ce să-i cumperi? Luna asta e și ziua Andreei și eu nu știam ce să-i fac cadou. Bijuterii, i-am mai făcut, eșarfe, la fel, parfumuri, idem. I-am cumpărat de fiecare dată câte ceva potrivit pentru o tânără ca ea, i-am studiat gusturile și acum mi se părea că sunt într-un impas.

Dar am avut norocul să primesc la rândul meu un cadou inedit, prețios, bine mirositor și pe care l-am îndrăgit de când am desfăcut cutia. Am primit în dar un set de lumânări prețioase, ambalate într-un fel de pahare de sticlă foarte groasă cu capac. La început nu știam de ce se numesc așa, însă imediat am înțeles: după ce se consumă lumânarea timp de aproximativ 8-10 ore, găsești în dreptul bulinei aurii de pe paharul de sticlă, o mică bijuterie ambalată în staniol, un ineluș sau o pereche de cercei, valorând 20, 200 sau 2000 de lei, după cum ți-e norocul. E ca un fel de loz în plic cadoul ăsta, fiecare lumânare are câte o bijuterie înăuntru, dar nu știi ce loz ai tras atunci când o cumperi, o să vezi după aceea, deși șansele cele mai mari sunt să găsești o bijuterie de 20 de lei, dar vor fi și câțiva norocoși care să dea peste bijuterii din cele scumpe.

Lumanarile pretioase, un cadou pentru orice ocazie

Aceste lumânări sunt confecționate din ceară de soia, care durează mai mult decât parafina și nu scoate fumul acela înecăcios și negru. O lumânare prețioasă arde până la 70 de ore. Părerea mea este că merită așteptarea. Plus de asta, fiecare are un alt parfum, care se răspândește în toată încăperea și care nu este nici prea puternic dar nici prea slab. Ale mele sunt cu parfum de lavandă, scorțișoară (Splendoarea Crăciunului) și portocale (Magia iubirii).

Lumanarile pretioase, un cadou pentru orice ocazie

Am intrat pe site-ul care comercializează aceste lumânări și am văzut că sunt de mai multe feluri și cu mai multe arome. Mi-ar plăcea să le cumpăr pe toate pentru că am cui să le dau cadou de Crăciun. Dar dacă stau bine să mă gândesc, lumânările prețioase pot fi un cadou excelent în orice ocazie, la o aniversare, o zi de naștere, de 8 martie sau în orice împrejurare în care vrei să oferi ceva special. Acum știu ce cadou îi voi face Andreei și ce voi alege să dăruiesc celor dragi de sărbători. Vouă nu v-ar plăcea să descoperiți bijuteria dintr-o lumânare parfumată? Eu abia aștept să văd ce bijuterii găsesc în lumânările mele. Și de pe acum mă gândesc să comand câteva lumânări prețioase pentru Crăciun, să le dăruiesc celor apropiați.

Lumanarile pretioase, un cadou pentru orice ocazie


Lumanarile pretioase, un cadou pentru orice ocazie

Si în a treia lumânare prețioasă, am găsit un superb inel de argint cu o piatră albă în formă de inimă... :)

Lumanarile pretioase, un cadou pentru orice ocazie

Lumanarile pretioase, un cadou pentru orice ocazie



Dacă ți-a plăcut, dă și la alții:



miercuri, 22 octombrie 2014

Unika.com.ro-Cadoul perfect? Exista!




Unika.com.ro-Cadoul perfect? Exista!
Exista un moment in viata fiecaruia dintre noi cand dorim sa ne aratam recunostinta fata de cei care conteaza cu adevarat. Fie ca este vorba de un membru al familiei, de un prieten drag ori de o persoana care ne-a marcat evolutia la un moment dat, gestul trebuie sa transmita dincolo de simple cuvinte si dincolo de material, pentru ca un gest capata valoare doar atunci cand vine din suflet.


Daruim atunci cand dorim sa impresionam, daruim atunci cand dorim sa intram in gratiile unei persoane, si de cele mai multe ori, daruim fara un motiv anume, ci doar impinsi de sentimente. Un cadou pentru a fi perfect nu trebuie sa mizeze pe cantitate, ci pe calitate si pe simbolistica.

Pentru foarte multi, alegerea cadoului ideal este o provocare si totodata un indice al valorii. Un cadou transmite celui pe care dorim sa-l surprindem, respectul pe care il purtam. Un cadou "vorbeste" de la sine, fara a mai avea nevoie de adaugiri.

In timp ce unii isi canalizeaza atentia pe lucruri lipsite de esenta, altii vad dincolo de forma obiectului in sine si aleg produse nascute din pasiune pentru traditie, frumos si trainicie! Pentru aceasta categorie de oameni, Unika creeaza linii unice de articole inspirate din cotidian si materializate prin talentul si viziunea mestesugarilor.

Unika.com.ro ridica legatoria la nivel de arta!

Dedicata artei legatoriei, Unika aduce in prim-plan universul exclusivist al produselor office si accesoriilor de birou confectionate din piele naturala de calitate superioara. Aceste produse inglobeaza utilul cu estetica intr-o armonie aparte! Texturile fine si nobile in acelasi timp, formele perfecte si paletele coloristice inspirate din natura, simplitatea si rafinamentul, fac din produsele Unika un cadou perfect, in ton chiar si cu cele mai exigente gusturi.

Cand spunem produse office corporate si accesorii de birou nu ne referim la banale obiecte de papetarie iesite din uz, ci la adevarate creatii! In atelierul nostru de legatorie traditia se impleteste cu tendintele actuale, luand forma unor produse luxoase, ce poarta amprenta anilor clasici si parfumul vremurilor de mult apuse.

Agende, organizere, notesuri, serviete, portofele, borsete, huse pentru telefoane si tablete, pixuri...acestea, precum si multe alte produse confectionate exclusiv din piele naturala, sunt oferta Unika.com.ro, o oferta nascuta din dorinta de a ne rasfata clientii cu ceva diferit, cu ceva unic!

Fie ca vorbim de gama de agende cu coperti din piele, ori de notesuri sau organizere, calitatea este elementul sinonim pentru toate acestea! Calitate inseamna nu doar un proces de executie urmat riguros, ci si materiale atent selectionate, detalii fine, forme precise si nu in ultimul rand, finisaje menite sa demonstreze ca perfectiunea chiar exista, si mai mult se poate materializa in forme dintre cele mai variate!

Unika.com.ro-Atunci cand vrei sa impresionezi prin alegeri rafiante!

Si pentru ca aminteam mai sus de cadouri, produsele Unika pot fi o sursa ideala de inspiratie atunci cand doresti sa surprinzi! Motivul? Sunt produse de lux, produse care se adreseaza unui segment de public foarte strict in ceea ce inseamna calitate, functionalitate si durabilitate.

Un stilou de lux din gama noastra poate fi un dar pentru cei pasionati de scris sau pentru cei care obisnuiesc sa semneze documente valoaroase. De asemenea, o agenda Unika, lucrata cu atata atentie si pasiune de catre specialistii atelierului nostru, isi poate regasi locul in orice echipamente office si in cadrul oricarui birou. Lor li se pot adauga notesurile si organizerele, accesoriile ideale atunci cand doresti sa fii bine organizat.

Servietele, portofelele si borsetele, pot fi si ele cadouri exclusiviste, dedicate doar acelor care stiu sa aprecieze lucrul bine facut! Liniile inspirate din cele mai noi colectii la nivel mondial, materiile prime utilizate si detaliile perfect executate, sunt doar cateva din caracteristicile produselor http://www.unika.com.ro/.

Suntem pasionati de tot ceea ce rezista in timp si suntem dedicati calitatii desavarsite. Tu?



vineri, 28 martie 2014

Cadouri inedite pentru doamne

Pentru femei este foarte important sa fie elegante si mereu in pas cu moda. Ele mereu isi cumpara tot felul de bijuterii si fac totul pentru a arata perfect atunci cand ies din casa. Se asorteaza, se aranjeaza si atunci cand trebuie sa iasa arata impecabil.

Femeile prefera bijuteriile din argint cu pietre semipretioase. Ele le poarta la tinute elegante si dau o noanta de rafinament si bun gust. Acestea pot fi cumparate de la magazinele de bijuterii pe care le intalnim zilnic, sau pot fi comandate de pe site-urile online.

Colierele de argint se potrivesc perfect la gatul unei femei atunci cand merge la birou, la un interviu sau la o petrecere. Cele care prefera cercei din argint ii pot purta in aceleasi situatii si asorta in functie de colierul pe care il poarta. Argintul este un metal pretios pe care il prefera tot mai mult femeile din ziua de azi cand vine vorba de bijuterii. Cand spui cercei din argint cu pietre semipretioase, spui eleganta, rafinament si stil.

Bijuteriile sunt perfecte atunci cand vine vorba de a face un cadou inedit unei doamne. Doamnele se bucura de astfel de accesorii si sunt cadouri pe care chiar le pot folosi intr-un mod placut.

Asadar, daca ai si tu o prietena, o mama, o iubita sau o cunostinta pe care vrei sa o faci fericita intr-o zi speciala, alege sa-i faci cadou bijuterii din argint, care de ce nu, sa aiba si niste pietre semipretioase. Doamnele cu siguranta vor aprecia astfel de cadouri.

articol de MC 



miercuri, 12 februarie 2014

Aranjamente florale de lux





aranjamente florale de lux - floridelux.ro

La noi la serviciu când vine primăvara, de 1 și de 8 martie avem două mini-sărbători și cred că nu doar noi ne facem ziua mai frumoasă în aceste zile, ci toată lumea, cel puțin la noi în țară. Iar dacă niște flori de 1 martie nu e greu de găsit, pentru o seară de neuitat la un club, un restaurant sau acasă e nevoie de ceva mai multă atenție la detalii și la decorațiuni.

aranjamente florale de lux - floridelux.ro
Pentru mama, soția sau iubita ta, un buchet de flori special, prețios, va fi bine primit și va face diferența. Tot ce ai nevoie este un florar profesionist care să te ajute să găsești aranjamentul ideal pentru femeia din viața ta sau să creeze un buchet personalizat. La Floridelux poți comanda aranjamente florale de 8 martie și cum ocazii speciale sunt destule, la ei găsești aranjamente florale pentru orice anotimp și pentru orice ocazie. De ce să nu dai unei seri deosebite strălucirea pe care o merită? Un simplu buchet de flori poate deveni un cadou de neuitat dacă este aranjat cu gust, dăruire și stil. Poți spune te iubesc in diferite moduri, dar împreună cu un aranjament floral de lux cuvintele tale nu vor mai suna banal și cotidian.

aranjamente florale de lux - floridelux.ro
De la www.floridelux.ro poți alege un coș cu gerbere, frezii și orhidee, sau un buchet imens de trandafiri asortați coloristic. Oferta este bogată și merge de la buchete unice până la aranjamente tematice pe anotimpuri sau pe evenimentele speciale din viața unui cuplu. Am răsfoit pagina de aranjamente de nunti de la Floridelux și am descoperit cât de mult contează aceste mici detalii și ce efect vizual pot să aibă. Mărturisesc că am rămas plăcut impresionată de atenția cu care sunt aranjate florile și recomand cu drag acest site pentru orice eveniment deosebit din viața dumneavoastră sau pentru o întâlnire de afaceri. Veți găsi și alte sugestii de cadouri de lux, nu doar o multitudine de buchete și coșuri splendid alcătuite și veți avea, ca și mine, o surpriză plăcută ochiului vizitând paginile site-ului Floridelux.


vineri, 17 decembrie 2010

Cadou de Craciun

Nu ma simteam prea bine. Voiam sa dorm putin, desi era catre amiaza. Oscilam intre a-mi bea restul de cafea cu inca o pastila de durere de cap (a cata oare pe ziua aceea?), si a dormi pret de o ora sau mai mult, ca sa-mi revin. Ma pregateam sa dau shut down la calculator cand am auzit chiote vesele si cateva voci care-mi sunau cunoscut. Revorceag... si dupa el, inca alte chipuri dragi mie.

Harababura din camera era deplina aproape, vasele in care facusem torturile si crema erau asa, murdare inca, pe un scaun si pe langa cuptorul electric, pentru ca era a doua zi fara apa in camin. Carasem cateva caldari de zapada ca sa am pentru baie, avusesem 2 bidoane mari cu apa de baut, dar deja nu-mi mai puteam permite sa consum apa potabila pe vase. Aveam de gand sa mai adun niste zapada, s-o fierb si sa le spal asa, pana cand avea sa fie reparata teava care se sparsese de peste 30 de ore.

Nu stiam ce sa fac si imi inghetase-n minte gandul ca trebuia sa-i primesc in camera si nu aveam timp sa bag toate vasele alea intr-un dulap. Apoi am auzit un strigat: "Doamnaaaa, deschideti geamul!!!" Am rasuflat usurata si in secunda doi mutam iaurturile si ouale de pe pervaz - adica din frigider, ca pervazul e frigiderul in camera mea de camin :) - si in urmatoarele minute aveam sa primesc cel mai frumos dar de Craciun facut mie vreodata: elevii mei m-au urat in direct si personal, la geam, asa cum nici un elev nu a facut-o vreodata pana acum, desi chiar daca in vacanta locuiesc la parinti, nu s-a gandit nici unul sa ma viziteze la locuinta de serviciu cat sunt inca ore de curs.

Multumesc, 10 D, si in special tie, Costine, care ai rostit uratura. Sper sa nu fi ragusit, ca tare frig mai era! :)

Craciun fericit si vacanta cat mai placuta!