Se afișează postările cu eticheta campanie testare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta campanie testare. Afișați toate postările

luni, 12 noiembrie 2018

Laxasalm, laxativ ayurvedic din plante. Testare

Laxasalm, laxativ ayurvedic din plante. Testare

Laxativele pot ajuta la ameliorarea și prevenirea constipației. Dar nu toate laxativele sunt sigure pentru utilizarea pe termen lung. Utilizarea excesivă a anumitor laxative poate duce la dependență și scăderea funcției intestinului.
Dacă ați fost vreodată constipat, cu siguranță ați încercat laxative fără prescripție medicală. Un număr de factori - inclusiv dieta proastă, inactivitatea fizică, statul prea mult pe scaun la birou, ca și unele medicamente - pot întrerupe funcția normală a intestinului și pot provoca constipație.

Multe laxative sunt eficiente și disponibile pentru a trata constipația ocazională într-o varietate de moduri. Cu toate acestea, este foarte important să citiți cu atenție instrucțiunile de etichetă și să le folosiți conform instrucțiunilor. Supramedicația cu laxative poate provoca reacții adverse grave.

Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră dacă aveți:

- scaune sângeroase
- crampe sau dureri severe
- slăbiciune sau oboseală neobișnuită
- ameţeală
- sângerare rectală
- modificări inexplicabile în modelele intestinale
- constipație care durează mai mult de o săptămână în pofida utilizării laxativelor

Înainte de a încerca laxative, încercați aceste schimbări de stil de viață:
- consumați alimente bogate în fibre, cum ar fi tărâțe de grâu, fructe și legume proaspete și ovăz.
- consumați zilnic multe lichide.
- faceți mișcare sau sport regulat.

Îmbunătățirea stilului de viață vă scutește de probleme intestinale, dar dacă ele persistă în ciuda acestor schimbări, prima alegere ar fi un laxativ ușor, din plante. Nu vreau să spun că pastilele de la farmacie nu sunt bune, dar părerea mea este că sunt mult mai agresive cu organismul decât remediile din plante, așa cum este acest supliment Laxasalm, remediu ayurvedic împotriva constipației de la Ayurmed, pe care l-am primit spre testare prin intermediul Brander.

Laxasalm, laxativ ayurvedic din plante. Testare

Produsul se prezintă sub formă de tablete, câte 50 sau 100 de bucăți, care se înghit cu apă la nevoie. Suplimentul Laxasalm conține în principal Terminalia chebula (Haritaki), pulbere de fructe, 200mg, dar și Cassia angustifolia (Senna), pulbere de frunze, Pimpinella anisum (Anason), pulbere de fructe. Toate aceste pulberi din plante reduc balonarea, stimulează peristaltismul, normalizează tranzitul intestinal și purifică organismul de toxine. Mai multe detalii despre acțiunea farmaceutică a acestui remediu constipație găsiți pe site.

Laxasalm, laxativ ayurvedic din plante. TestareLaxasalm, laxativ ayurvedic din plante. Testare

Suplimentul Laxasalm poate fi administrat atât copiilor peste 14 ani cât și adulților, într-o doză de 1-2 tablete pe zi, respectiv 2-3 tablete pe zi, de preferință seara la culcare.
Suplimentul Laxasalm poate fi luat atunci când suferiți de constipație temporară, înaintea unei operații chirurgicale, după naștere dacă sunt probleme de tranzit intestinal, în timpul vacanțelor în zone cu un stil alimentar diferit de cel obișnuit de dv. și cu multe proteine animale, după o masă prea copioasă.

Nu luați suplimentul Laxasalm ca să slăbiți, în timpul călătoriilor lungi, dacă suferiți de anumite boli grave de inimă sau de rinichi (în acest caz consultați medicul) sau dacă luați și alte medicamente cu care ar putea interacționa.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












miercuri, 7 noiembrie 2018

Airwick V.I.Poo pentru toalete fara tabu

Airwick V.I.Poo pentru toalete fara tabu

De vreo două săptămâni testez produsul V.I.Poo de la Airwick care, pentru mine, s-a dovedit a fi o poveste de succes. Nu știam că există și astfel de odorizante de toaletă, e o surpriză plăcută pentru mine să aflu că există odorizante precum V.I.Poo care pur și simplu reține mirosurile neplăcute sub stratul protector și aromat cu uleiuri esențiale ale micului spray.

Pentru cei care nu știu ce este ViPoo, vă spun că, în esență, este un spray menit să păstreze mirosurile urâte în ​​vasul de toaletă. Acesta vine în trei parfumuri diferite la noi în țară, lavandă, lămâie și miros floral proaspăt, dar aștept cu interes și V.I.Poo cu miros de trandafiri și arome fructate, pe care le-am văzut că există pe site-urile străine.

Airwick V.I.Poo pentru toalete fara tabu

Cum se folosește: se pulverizează 2-3 pufuri de V.I.Poo direct în vasul de toaletă înainte de utilizare. După ce ați folosit toaleta deja protejată de V.I.Poo, în baie nu miroase decât a lavandă, lămâie sau a flori, depinde care variantă de spray o aveți dv. Baia nu miroase a nimic altceva decât a uleiuri esențiale, pentru că spray-ul V.I.Poo de la Airwick blochează mirosurile neplăcute în apa vasului de WC. Pentru ca baia să miroase frumos și după ce trageți apa, puteți pulveriza încă un puf și timp de 2-3 ore în baia dv. va mirosi plăcut.

Produsul este foarte folositor, mai ales când aveți probleme cu țevile de scurgere mai vechi care pot emana mirosuri pestilențiale - cei care locuim la bloc cunoaștem problema, când aveți musafiri, dacă baia dv. este din construcție prevăzută doar cu o aerisire nefuncțională și nu are ferestre, sau în orice situație când sunteți într-o vizită la prieteni sau la birou și trebuie să folosiți toaleta. Spray-ul V.I.Poo de la Airwick este mic, are doar 55 de ml (80 g) și deci încape în orice poșetă, fiind mic și discret. Nu trebuie să mai părăsiți toaleta cu privirea în jos de rușine, neîndrăznind să vă uitați la colega de serviciu care e și ea nerăbdătoare să intre, imediat ce ați închis ușa după dv. sau chiar în timp ce vă spălați pe mâini.

Airwick V.I.Poo pentru toalete fara tabu


Mulțumită lui V.I.Poo, acum putem să ne luăm la revedere de la experiența neplăcută a toaletei urât mirositoare!

Cine dorește să cumpere micul spray cu uleiuri esențiale, îl poate găsi în supermarketuri sau îl poate comanda online aici. Un flacon are 100 de pufuri.

Precauții: Nu lăsați produsul la îndemâna copiilor și animalelor de companie. Dacă este necesar un sfat medical, trebuie să aveți la îndemână recipientul sau eticheta produsului.
În caz de contact cu ochii: Clătiți cu atenție cu apă timp de câteva minute. Îndepărtați lentilele de contact dacă sunt prezente și continuați clătirea.
Dacă este afectată pielea: Spălați cu săpun și apă. Dacă apare o iritație a pielii sau o erupție cutanată, consultați medicul. Produsul conține 2-metilundecanal, 1- (1,2,3,4,5,6,7,8-octahidro-2,3,8,8-tetrametil-2-naftalenil) etanonă, Citral, Eucaliptol, (2,6,6-trimetil-3-ciclohexen-1-il) -2-buten-1-onă. Poate produce o reacție alergică.

#buzzvipoo #buzzstore #toaletefaratabu #campanietestare #testaregratis #spraytoaleta #airwickromania #odorizantdetoaleta


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











duminică, 4 noiembrie 2018

Feminine touch - tonic al aparatului genital feminin

Feminine touch - tonic al aparatului genital feminin

De două săptămâni testez preparatul ayurvedic Feminine Touch sub formă de pastile. Feminine Touch este un supliment alimentar care se adresează femeilor, în special acelora la vârsta activă, care au nevoie de un anumit ajutor în perioadele ciclului menstrual, care poate să provoace disconfort general și local. Medicii spun că durerile și stările neplăcute din zilele acelea nu sunt normale, și că aceste neplăceri pot să fie datorate unui dezechilibru hormonal sau chiar pot fi semnele unor boli ale aparatului genital.

Ayurveda consideră că, în cazul femeilor, echilibrul hormonal are un rol decisiv în menținerea sănătății organismului. Specialiștii în fitoterapie indiană de la Ayurmed ne propun un supliment alimentar natural pe bază de plante destinat să mențină structura, elasticitatea, forma și mărimea sânilor în parametri armonioși. De asemenea, Feminine Touch ajută și la creșterea sânilor. Preparatul ayurvedic Feminine Touch este obținut dintr-un amestec de plante medicinale binecunoscute pentru aportul de fitohormoni, plante care regenerează și tonifică aparatul genital feminin, susțin echilibrul hormonal, mențin aspectul și mărimea sânilor, elasticitatea și fermitatea acestora, precum și o sexualitate normală și un echilibru psihic pe termen lung. Plantele conținute de Feminine Touch ajută, de asemenea, glandele mamare să funcționeze normal, mai ales în perioada de lactație, asigurând cantitatea și calitatea laptelui.

Feminine Touch este bazat pe extracte din plante dintre care cea mai mare pondere o au asparagusul și Pueraria tuberosa sau Kudju indian. Asparagusul este, probabil, cea mai importantă plantă pentru femei din medicina ayurvedică. Cuvântul shatavari (= asparagus în limba hindi) înseamnă "femeia cu o mie de soți", sugerând utilizarea tradițională a acestei plante pentru susținerea și tonifierea sistemului reproducător feminin. Asparagusul a fost folosit de mult timp pentru a ajuta femeile care simt disconfort menstrual, precum și pentru funcționarea normală a sistemului nervos și a fluxului hormonal. Ca un tonic general al sistemului reproducător, asparagusul influențează toate etapele ciclului reproductiv al unei femei, începând cu menstruația, ovulația și fertilitatea, ameliorează bufeurile, reduce iritabilitatea, menține mucoasa vaginală în parametri optimi când femeia este la menopauză.

Feminine touch - tonic al aparatului genital feminin


Pueraria tuberosa este folosită în ayurveda pentru efectele sale asupra sistemului reproducător și al aparatului urinar. Planta elimină uscăciunea tractului urinar și prin aceasta reduce probabilitatea infecțiilor. Fortifică sistemul reproducător și are efecte benefice asupra infertilității, atât feminine cât și masculine. Unul dintre efectele mai puțin plăcute, pentru femeile zilelor noastre, este că Pueraria tuberosa ajută la creșterea în greutate, dar acest lucru nu se întâmplă dacă se respectă dozajul mediu și dacă nu se folosește produsul fără pauze, timp îndelungat.

Suplimentul alimentar Feminine Touch se ia de 3 ori pe zi, câte 1-2 pastile, înainte de mesele principale. Nu se administrează cu 3-4 zile înaintea menstruației și nici în timpul acesteia. Contraindicat femeilor însărcinate, precum și în caz de hipertensiune arterială, edeme, osteoporoză, chisturi ovariene, noduli la sâni.

Feminine touch - tonic al aparatului genital feminin


Deși am 3 dintre afecțiunile în care acest supliment este contraindicat, mi-am făcut curaj și am luat doza minimă, de 3 pastile pe zi, ca să pot testa produsul. La mine am observat o ameliorare a tonusului general împreună cu o stare de liniștire a sistemului nervos. Eu am avut mereu un exces de testosteron, corelat cu un deficit major de hormoni feminini. Acest dezechilibru hormonal s-a tradus, printre altele, și cu o anumită iritabilitate, ca să nu spun înclinație către a mă enerva foarte rapid și din te miri ce. Însă Feminine Touch m-a ajutat să fiu ceva mai calmă și mai relaxată, în situații în care altă dată mă enervam.

Așadar recomand suplimentul Feminine Touch femeilor active și sănătoase, care nu au nici una din problemele sus-menționate. Acesta se poate achiziționa de pe site-ul ayurmed.ro.

Mulțumesc Brander pentru oportunitatea de a testa acest supliment alimentar.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











miercuri, 12 septembrie 2018

Lapte demachiant si lotiune tonica purifianta de la Apidava - in rutina mea de ingrijire

Lapte demachiant si lotiune tonica purifianta de la Apidava - in rutina mea de ingrijire

De foarte curând, imediat după ce m-am întors din concediu, am primit un mic pachet de la Brander cu două produse cosmetice Apidava - Cosmetic line, un lapte demachiant și o loțiune tonică purifiantă. Mărturisesc că până acum am folosit produse de acest fel dar separat, însă de data asta, în fiecare seară mă demachiez, apoi aplic loțiunea tonică purifiantă. Dimineața, reiau acest ritual.

Lapte demachiant si lotiune tonica purifianta de la Apidava - in rutina mea de ingrijireLaptele demachiant este de fapt, un fel de cremă de culoarea untului, cu un miros delicat de miere. Produsul este foarte cremos și vine într-un recipient cu capac special de tip cioc, care te ajută să folosești exact atât demachiant cât ai nevoie. Având la bază miere, unt de shea, ulei de jojoba și de măsline, propolis și ceară de albine, laptele demachiant Apidava curăță și protejează epiderma, dar are un important rol și în revitalizarea și hidratarea pielii. Agentul de curățare este suficient de blând pentru a fi utilizat fără probleme în jurul ochilor eliminând astfel toate urmele de rimel. Și, cu toate că eu am un ten mixt, uscat la tâmple, dar gras pe frunte, nas și bărbie, laptele demachiant îmi catifelează și îmi uniformizează tenul, hrănindu-l și corectând excesul de sebum acolo unde acesta există. Totuși, pentru că rămâne pe piele un strat subțire din această cremă demachiantă, aplic loțiunea tonică purifiantă Apidava pentru a curăța fața de urmele laptelui demachiant.

Lapte demachiant si lotiune tonica purifianta de la Apidava - in rutina mea de ingrijireLoțiunea tonică este un lichid clar, transparent, de culoare gălbuie, care conține miere, propolis, extract din flori de salcâm și ulei de mentă, care are în plus și un efect tonifiant și antibacterian, fiind indicată și în cazul tenului cu probleme, acneic. Loțiunea îndepărtează urmele demachiantului și finisează curățarea tenului, lăsându-l curat, luminos, catifelat, aș îndrăzni să spun asemănător cu pielea de copil mic. Elimină impuritățile din porii pielii, combate erupțiile cauzate de transpirație și restabilește un pH normal al pielii, pe care o curăță în profunzime. Peste zi, zonele cu exces de sebum ale feței mele nu mai sunt atât de unsuroase, și asta după doar o săptămână de utilizare zilnică a celor două produse.

Un lucru demn de menționat este că aceste cosmetice Apidava nu conțin parabeni, alcool, fenoxietanol, coloranți sau parfum.

Lapte demachiant si lotiune tonica purifianta de la Apidava - in rutina mea de ingrijire

Eu, una, sunt foarte mulțumită de rezultatele laptelui demachiant și ale loțiunii tonice purifiante Apidava pe tenul meu și le voi folosi în continuare. Am deja o colecție mică de produse cosmetice de la Apidava, pentru că, așa cum am mai spus, consider că aceste cosmetice cu miere sunt cu mult mai bune decât cremele altor brand-uri, foarte renumite și foarte vizibile în market-uri. Pentru mine funcționează perfect, și veți mai citi review-uri și despre o cremă de corp sau un spray de gură produs de aceeași Apidava - Cosmetic line.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










marți, 31 iulie 2018

Alimente speciale - azi, unt de cocos



Alimente speciale - azi, unt de cocos Acum câteva zile primeam de la alimentespeciale.ro un colet cu câteva produse eco. Alesesem ulei eco din floarea soarelui, Dennree, la sticlă de un litru, oțet din vin alb Byodo, la sticlă de jumătate de litru, ulei de măsline sub formă de spray, Best Joy (ce bun e pentru salate și pentru făcut clătite!), un pachețel cu 8 cuburi vegetale pentru supă și mâncăruri, fără gluten, un borcan de unt de cocos tartinabil, două borcane de legume hiposodate, unul de fasole verde și celălalt de mazăre și morcov. Toate aceste alimente sunt fără gluten și sunt ecologice, fără e-uri și fără conservanți. Prețurile sunt rezonabile și dacă vreți să le vedeți, intrați pe site.

Magazinul online alimentespeciale.ro are multe feluri de produse, fără gluten, hiposodate, pentru diabetici, pentru adulți și pentru copii, pentru persoanele care suferă de alte afecțiuni. Eu am avut nevoie de mult timp în acest magazin online să mă hotărăsc ce să iau. Sunt acolo și paste bio, dulciuri speciale, vitamine și minerale, produse vegane, alimente pentru bebeluși, etc. Practic este o gamă foarte variată de produse alimentare speciale, și nu numai alimente, veți găsi acolo și electrocasnice mici, blendere, de exemplu. Pe site-ul alimentespeciale.ro orice persoană care are anumite restricții de hrană poate să găsească produsele potrivite dietei medicale pe care o ține.

Alimente speciale - azi, unt de cocos

Astăzi am ales să vorbesc pe larg despre untul de cocos. Mărturisesc că nu știam că există și unt de cocos, credeam că este doar ulei. Când am citit că e tartinabil, l-am și gustat ca atare, să văd cum se prezintă. Gustul de nucă de cocos este delicat și persistent, textura untului e ușor cremoasă, dar ceva între o cremă și un toping de ciocolată albă, este foarte dens, și, bineînțeles, tartinabil. Borcănașul de unt de cocos are 250 de grame și vine cu un capac metalic ermetic închis.

Alimente speciale - azi, unt de cocos

Într-o dimineață n-am rezistat tentației de a-mi face niște pâine prăjită peste care să pun puțin unt de cocos (se scoate cât aveți nevoie și se amestecă bine cu o linguriță până când devine ca o cremă) și un strop de miere, alături de o ceașcă de lapte cald. A fost mai mult decât delicios! Însă untul de cocos are mai multe beneficii și poate fi folosit și altfel decât ca aliment. Dar să vedem ce beneficii are, pe lângă marele avantaj că nu râncezește.

Alimente speciale - azi, unt de cocos

Untul de cocos este, de fapt, miezul nucii de cocos și are cu precădere grăsimi bune, care ajută la scăderea în greutate, la ameliorarea unor afecțiuni fiind un bun antiviral (este eficient în gripe, răceli, herpes, veruci, bronșită), îmbunătățește imunitatea datorită conținutului de acid lauric (după laptele matern, untul de cocos este a doua substanță care crește imunitatea), conține fibre și fier, ajutând astfel persoanele anemice, redă strălucirea părului și poate fi folosit cu mult succes ca o mască de păr, ori în amestec cu puțin ulei esențial de rozmarin faceți masaj la rădăcina părului cu acest unt pentru fortificare.

Alimente speciale - azi, unt de cocos

Untul de cocos își menține culoarea albă, translucidă pe parcursul timpului, se folosește ca și condiment, nu se folosește la gătit mâncare, deoarece are punctul de ardere prea scăzut, dar poate fi încălzit, ca să se lichefieze, poate fi folosit ca exfoliant pentru piele, se poate stoca fără probleme la temperatura camerei, conține doar 60% grăsimi, restul fiind fibre și alte substanțe.

Se poate folosi în alimentația vegană sau în dieta paleo, poate fi consumat de oricine dorește să aibă o dietă sănătoasă și poate fi folosit ca produs cosmetic. Așadar, untul de cocos este, pentru mine, pe lista alimentelor complete.

Voi ați folosit unt de cocos? Dacă da, în ce fel și cum vi s-a părut?

#AlimenteSpeciale  #SanatatePentruIntreagaFamilie #ManancResponsabil



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin










duminică, 29 iulie 2018

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala



Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala Vara este anotimpul vacanțelor și al drumețiilor, dar, în zilele caniculare, efortul și excesele de tot felul ne pot pune la grea încercare inima și vasele de sânge. În plus, nu trebuie să uităm că mulți dintre noi suferim de boli cardiovasculare fără că măcar să știm acest lucru. Și în acest caz, prevenția joacă un rol important. Eu fac parte dintre persoanele care au hipertensiune și știu acest lucru, fiind sub tratament cu medicație specifică de 8 ani. Însă, deși în toată această perioadă medicul curant mi-a prescris mereu același produs, pe care am fost nevoită să-l iau în dozaj mărit de la un moment dat încolo, aș prefera să pot să-mi controlez tensiunea, care nu este foarte mare, dar depășește limitele considerate normale, prin altceva decât prin ingerarea zilnică a unui produs de sinteză chimică.

Și așa cum spuneam, vara tensiunea crește doar datorită factorilor de mediu, fără să avem vreo problemă cardiacă. Hidratarea, alimentația ușoară, limitarea expunerii la soare sunt, așa cum bine știm, esențiale. Dar există și remedii naturale care ne pot ajuta aparatul cardiovascular, remedii utile mai ales în aceste perioade caniculare, care ajută sistemul nostru cardiovascular să se adapteze mult mai bine la variațiile de temperatură și tensiune care apar foarte frecvent în perioada anotimpului cald. Suplimentul alimentar Pressure Down de la Ayurmed menține valorile normale ale tensiunii arteriale, păstrând elasticitatea și structura vaselor sanguine, susține funcționarea inimii, precum și sănătatea vaselor de sânge și ajută la eliminarea excesului de apă din organism. În plus, ajută organismul să se adapteze la efort, reducând riscul de hipertensiune arterială, aritmie, insomnie, oboseală.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala

Am început să iau Pressure Down de la Ayurmed mai întâi ca să-l testez (mulțumesc, Brander și Ayurmed !), dar deja am o lună de când iau zilnic acest supliment alimentar și pot să spun că, în cazul meu, înlocuiește cu succes pastilele de prestarium pe care le luam înainte. Pressure Down vine într-o cutie cu 100 de tablete de mărime medie, adică ușor de înghițit, și conține în special ginseng indian și usturoi, completat de colții babei și jivanti (leptadenia reticulata) toate fiind plante recunoscute pentru proprietățile lor antihipertensive și nu numai. Dozajul mi l-am ajustat în prima săptămână. Am luat inițial 3 tablete pe zi, la o oră după fiecare masă principală a zilei, apoi după masa de prânz am început să iau 2 tablete. Așadar, pentru mine doza uzuală este de 4 tablete de Pressure Down pe zi.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala

Mi-am controlat tensiunea cu un tensiometru de încheietură pe care îl am în casă, și tensiunea a fost constantă, ca și înainte de a lua Pressure Down, adică în jurul valorii de 140 cu 80. În afară de aceasta, m-am hidratat corect și am evitat să ies din casă la orele prânzului în zilele în care era foarte cald afară și presiune atmosferică ridicată.

Pressure Down de la Ayurmed este potrivit celor care au hipertensiune ocazională, datorată factorilor de mediu sau care suferă de hipertensiune într-un stadiu incipient. În celelalte cazuri, acest supliment nu înlocuiește medicația, dar poate fi luat ca adjuvant. Se recomandă precauții la utilizarea Pressure Down, deoarece ginsengul indian nu se asociază cu medicație sedativă, iar extractul de colții babei nu este indicat femeilor care au exces de testosteron.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











luni, 2 iulie 2018

Cosmeticele cu miere de la Apidava - review



Cosmeticele cu miere de la Apidava - reviewPe lângă binecunoscutele beneficii pe care le are mierea pentru sănătate, aceasta este un adevărat elixir și pentru frumusețe, fiind folosită încă din cele mai vechi timpuri în scop cosmetic. Mierea are proprietăți antiseptice, antibacteriene, calmante, de regenerare a țesuturilor, dar și importante efecte hidratante și antirid.

Bogată în antioxidanți și enzime, mierea acționează asupra pielii lipsite de fermitate și o revitalizează. Mierea este astăzi unul dintre ingredientele principale în multe cosmetice naturale, de la săpunuri vegetale la loțiuni, creme și măști cosmetice.

Cosmeticele cu miere de la Apidava - review Există puține senzații în lume mai enervante decât pielea strânsă și uscată a mâinilor. Mai ales după ce le-ai spălat cu un săpun care pare să îndepărteze și ultima picătură de umiditate din piele. Senzația de piele crăpată este atât de incomodă încât să ai o cremă la îndemână, care poate rezolva rapid problema, devine o necesitate absolută - cel puțin pentru mine. Dar ideal este să ai atât o cremă de mâini eficientă cât și un săpun care să catifeleze cu adevărat.

Cosmeticele cu miere de la Apidava - review Eu am avut ocazia să testez, prin intermediul Brander, o cremă  nutritivă de mâini cu miere, propolis și ceară de albine și un săpun cu lavandă și miere, ambele de la Apidava și nu am fost deloc dezamăgită de rezultate.

Crema de mâini vine fără folie interioară sub capac și este de culoare bej. Când aplici crema cu miere, ai o senzație de ușoară răcoare pe piele. După ce ai masat mâinile, crema intră rapid în epidermă dar lasă la suprafață un film foarte subțire, pe care dacă doriți, îl puteți îndepărta cu un șervețel. Mâinile devin imediat catifelate și moi.

Cosmeticele cu miere de la Apidava - review Mierea, propolisul și ceara de albine din cremă au aceste proprietăți minunate, de a hrăni epiderma cu vitamine, anti-oxidanți și aminoacizi și de a-i conferi un aspect elastic și moale. E o cremă spornică, pentru că trebuie aplicat doar atât cât se ia pe buricul unui deget, și este de ajuns să se întindă pe toată mâna.

Parfumul cremei de mâini este delicat și dulceag, foarte plăcut și seamănă cu mirosul specific de miere. Această cremă este produsă de compania Apidava, în schimb săpunul cu lavandă și miere este doar comercializat de ei.

Cosmeticele cu miere de la Apidava - review Săpunul vegetal cu miere are forma hexagonală a fagurelui și este de culoare violet deschis, ca și floarea de lavandă. Are un miros deosebit, lasă pielea foarte curată dar și fină în același timp și cred că nu greșesc dacă spun că este prima dată când un săpun are acest efect, ca de cremă hidratantă. Pot asemăna utilizarea și efectele sale cu acelea ale unui săpun pe bază de glicerină, dar consider că săpunul vegetal cu miere și lavandă este mai bun.

Eu nu am găsit nici un fel de neajunsuri acestor produse cosmetice deosebite.

Voi ați încercat aceste produse cosmetice cu miere de la Apidava?



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin