Se afișează postările cu eticheta experienta mea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta experienta mea. Afișați toate postările

miercuri, 12 iunie 2019

Unde gasesti mesteri sau scule de inchiriat

Unde gasesti mesteri sau scule de inchiriat

Înainte de a face așa o redecorare și renovare de apartament cum m-am apucat eu acum o lună și ceva (și despre care v-am spus în acest articol), trebuie stabilit un plan de bătaie. Voiam sa scap de mobila veche, dar și să recondiționez parchetul de stejar, vechi de dinainte de a mă naște eu. Așadar, aveam nevoie mai întâi de debarasat mobila pe care voiam s-o arunc.

Debarasarea mi-a făcut primele mari probleme și mi-am dat seama că timpul în care credeam eu că apartamentul va avea o nouă față nu va fi cel evaluat inițial. Mi-a luat două săptămâni să găsesc niște transportatori serioși. Am avut cca 7-8 contacte, de la prieteni de familie, vecini și de pe net, și am pățit diverse, de la a mi se cere un preț de 1200 de lei (da, 12 milioane vechi) ca să mi se transporte mobila veche la groapa de gunoi, până la un domn care după ce a văzut mobila, a zis că se duce să parcheze ceva mai aproape de bloc și dus a fost. Nu am înțeles de ce a făcut acest gest și nu mi-a zis din prima că n-o vrea.

Până la urmă, la al cincilea număr de telefon din lista mea, s-au găsit doi transportatori care debarasează gratuit mobilă veche. Citisem pe net că există asemenea persoane, care, de fapt, duc mobila la fabrici de mobilă care refolosesc ceea ce este bun din mobilierul cel vechi, astfel că ei își scot banii pentru acel transport efectuat gratis. Eu le-am dat celor doi tineri ceva, pentru că au muncit cam o oră să dezmembreze ceea ce aveam de aruncat, deși ei au insistat că transportul este gratis.

Bun. Al doilea pas era să găsesc pe cineva să-mi văruiască pe hol și să monteze un alt tapet într-unul din dormitoare. Aici nu a fost greu, pentru că am un vecin meseriaș și am rezolvat problema apelând la el. Între timp, am făcut o greșeală, pentru că am fost la un magazin de mobilă italiană second hand și nu m-am putut stăpâni să nu cumpăr ceva, așa că mi-am încărcat inutil holul care era bine să fie liber. Dar acum a trecut și asta.

După aceea a venit altă dandana: voiam să rașchetez și să lăcuiesc parchetul, cum am mai spus, și soluția ideală era să găsesc o firmă care închiriază o mașină de rașchetat profesionistă și alte scule necesare acestei lucrări, în așa fel încât să pot termina treaba în scurt timp. Acum o lună nu am găsit asa ceva, asa că mi-am luat o mașină mică de șlefuit, cu care m-am chinuit două săptămâni ca să rașchetez un parchet de cca 12 metri pătrați. Dacă știam de Agruo.ro, situația era un pic diferită, pentru că acolo găsești orice meșter care-și oferă serviciile, sau firmă ori persoană care închiriază scule și unelte ori echipamente pentru diverse activități. Dar nu e timpul pierdut. Dacă pentru renovarea din acest an am ratat această șansă, cu siguranță data viitoare o să-mi amintesc de Agruo.

Acum poate vă întrebați de ce rașchetez eu și nu am apelat la un meseriaș. Păi, pentru că nu prea sunt. Majoritatea vor să monteze parchet nou, de care mie nu-mi place. Prefer să recondiționez un parchet de stejar decât să-mi iau ceva de plastic, sau ce o fi. Și cum nu voiam să repet experiența cu transportatorii, m-am lăsat păgubașă de căutat meseriași buni în recondiționat parchet vintage după vreo două încercări. Adevărul e că abia așteptam să încerc să fac eu treaba asta, deși chiar nu știam la ce mă înham.

Data viitoare, despre cum am montat eu și vecinul meu tapet peste tapet. Sună ciudat? Vă asigur că nu este și că e o soluție excelentă, dacă tapetul, atât cel nou cât și cel vechi, sunt din hârtie.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin










duminică, 24 martie 2019

BijouxMAG și brosele handmade

BijouxMAG și brosele handmade

Am fost întotdeauna fascinată de bijuterii. Când a venit rândul unor aniversări importante, părinții mei îmi cumpărau câte o bijuterie de aur, care să-mi amintească de acea zi. Iar eu, ori de câte ori aveam ocazia și banii necesari, îmi mai luam o broșă nouă, un pandantiv sau un inel. Cu toate că nu întotdeauna purtam aur, aurul era pentru ocazii speciale, îmi luam de obicei argint, sau metal obișnuit, dacă acea bijuterie era specială și de efect, ori mai ales dacă era vorba despre bijuterii handmade.

Am rămas cu acest obicei până astăzi, și probabil că una dintre cele mai mari mici bucurii pe care mi le fac singură este să-mi cumpăr câte o bijuterie. De curând am dat peste un site cu bijuterii handmade din argint, sau din metal comun cu un design pe care nu l-am mai văzut până acum - o combinație de forme clasice de bijuterii și motive naționale românești. Mărturisesc că m-a atras acest design unic, deocamdată.

Magazinul se numește BijouxMAG și are o ofertă variată de fel de fel de bijuterii handmade, cu pietre sau fără, dar combinate, alcătuite din metal și bucățele de etamină pe care sunt cusute în punct românesc (cruciuliță) motive tradiționale simple. Prețurile sunt foarte atractive. Eu mi-am luat o broșă handmade rotundă, din metal comun, închipuind un fel de floarea soarelui, iar pe mijloc este cusută o inflorescență în formă de cruce, verde închis cu violet. Broșa mea, care se numește Dorina, costă doar 50 de lei și curierul mi-a adus-o la ușă exact a doua zi după ce am comandat-o. De data asta chiar am rămas surprinsă de rapiditatea livrării, deși acest lucru probabil că a fost posibil deoarece magazinul BijouxMAG este localizat în Suceava, adică destul de aproape de mine.

BijouxMAG și brosele handmade

Broșa handmade aleasă de mine, la fel ca multe altele de pe site, se potrivește la o ținută inspirată din stilul popular, dar stilizat în mai puține culori. Broșa fiind ea însăși mai colorată, datorită cusăturii, va fi bine evidențiată pe un material uni, într-o nuanță neutră. Chiar dacă restul bijuteriilor nu vor fi la fel, acest tip de broșă se asortează perfect cu orice bijuterie din argint sau din aur alb, simple, fără pietre sclipitoare.

Broșa a venit într-o cutiuță cadou, împreună cu un fel de certificat de conformitate, unde scrie din ce fel de metal este făcută și cum se păstrează și menține timp îndelungat.

Ceea ce regret în legătură cu magazinul BijouxMAG este că nu am dat de el mai devreme, să fi cumpărat câteva broșe handmade drept mărțișoare, pentru că mie mi se par foarte potrivite pentru această ocazie. Dar nu-i timpul pierdut, la anul cu siguranță voi comanda câteva broșe de la ei ca să le ofer drept mărțișor.

BijouxMAG și brosele handmade





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











vineri, 8 februarie 2019

OOTE. Tinuta glam de seara.



Știu că ootd înseamnă outfit of the day, adică ținuta zilei, însă am ales să prescurtez oote pentru că mă refer la o ținută de seară (outfit of the evening) pe care am purtat-o la o nuntă în toamna trecută. Am purtat atunci o serie de piese de îmbrăcăminte marca bonprix, plus încă două piese, printre care și pantofii, din altă parte. Un blazer subtire, negru, dintr-un material ușor lucios,a fost luat împreună cu pantalon din același material (am purtat altceva la nuntă) de la defuncta Quelle Romania și o pereche de pantofi tip balerini Anais de la Matar, care azi nu mai există pe site decât în varianta de culoare neagră.

OOTE. Tinuta glam de seara. OOTE. Tinuta glam de seara.  OOTE. Tinuta glam de seara.

Întâmplarea a făcut să găsesc, la vreo doi-trei ani distanță, perechea perfectă acestor pantofi în poșeta aurie de la bonprix, făcută din același material cu sclipici care se află și la pantofi.

Drept bluză am purtat un body cu mâneci lungi din dantelă neagră combinată cu un material supraelastic. Nimeni n-a știut că port direct acel body, și nu o bluză elegantă din dantelă. Iar în jos am avut o pereche de pantaloni cu paiete negre, foarte potriviți pentru ocazii de acest gen. Ca accesoriu am cumpărat tot de pe bonprix un set de brățări subțiri roz pudrat și o eșarfă neagră cu trandafiri în aceeași nuanță de roz pudrat ca și brățările.

OOTE. Tinuta glam de seara.   OOTE. Tinuta glam de seara.  OOTE. Tinuta glam de seara.

Pentru că pe site unele produse luate de mine nu se mai găsesc, pot să recomand ceva foarte asemănător: colanți cu paiete și un body din dantelă neagră cu mâneci lungi. Setul de brățări se mai găsește încă, la fel și geanta aurie, despre care am o singură critică, este cam neîncăpătoare. Nu am reușit să-mi pun portofelul în ea, ci doar telefonul, un ruj și un aparat foto mic.

OOTE. Tinuta glam de seara.   OOTE. Tinuta glam de seara.

Deci, am avut o ținută în conformitate cu părerea mea despre câte culori pot fi asortate într-o singură toaletă (eu știu că 4 este numărul maxim de culori permise, din care una singură poate fi vie, stridentă, și nu-mi plac ținutele multicolore, care, sincer, îmi evocă o capră de Anul Nou; scuzați-mă fetele care purtați mai mult de 4 culori pe voi la un moment dat, nah!, fiecare cu păsărele din colivia personală! :) eu mă refer la mine cum aș arăta dacă aș purta 5-6-7 culori deodată). Așadar am avut pe mine doar trei culori de data asta: negru, bej-auriu, roz pudrat.

OOTE. Tinuta glam de seara.

Voi cumpărați haine de la bonprix? Eu da, pentru că doar la ei găsesc haine care-mi plac și sunt pe măsura mea.

OOTE. Tinuta glam de seara.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












joi, 10 ianuarie 2019

Scaunele Harlem de la SHOPXL, via eMAG. Experienta mea.



Scaunele Harlem de la SHOPXL, via eMAG. Experienta mea.Undeva, pe ultima sută de metri a anului trecut, am spart tăblia unui scaun de sufragerie. Am șase și nici unul nu e prea solid, șubrede sunt toate, în diferite grade, însă faptul că mi-am băgat genunchiul printr-unul, în încercarea mea de a ajunge la o floare să-i pun apă, m-a făcut să mă gândesc serios să-mi înlocuiesc scaunele, care sunt vechi de niște zeci de ani, și care chiar nu țin minte să fi fost extrem de stabile vreodată. Plus de asta, și scaunul de la biroul meu, metalic, dar paradit de câțiva ani, a cedat de-a binelea și și-a dat obștescul sfârșit.

Scaunele Harlem de la SHOPXL, via eMAG. Experienta mea.Ca de obicei, am căutat în primul rând pe eMAG, pentru că mie îmi este mult mai ușor să cumpăr pe net decât să mă trambalez până în oraș, să pierd vremea, să cheltui pe taxiuri, și așa mai departe. Și am găsit niște scaune Harlem, metalice, de bucătărie de fapt, dar așa de arătoase în poza de pe eMAG că nu le-am putut rezista. În fine, poate vouă nu vă plac, dar eu le-am găsit ideale pentru sufrageria mea. Aveau review-uri pozitive și păreau cât se poate de bine lucrate.

Scaunele Harlem de la SHOPXL, via eMAG. Experienta mea.Am așteptat să treacă nebuneala sărbătorilor și am plasat comanda. Mă așteptam să treacă mai mult de două zile până să-mi văd scaunele în casă, așa că am avut răbdare. Într-o zi mă trezesc cu un telefon, de la SHOPXL, în care mi se spune că nu mai au scaune pătrate (acelea mi-au plăcut), ci doar rotunde, exact la fel, doar că tăblia e rotundă. (Nu sunt exact la fel, dar acum asta este). Am întrebat de preț, și mi-au zis că acestea rotunde sunt mai scumpe, dar pentru că e greșeala lor, mi le vor trimite la prețul celorlalte. Am acceptat, firește.

Scaunele Harlem de la SHOPXL, via eMAG. Experienta mea.După două zile primesc scaunele, aproximativ neambalate, adică doar puse unele peste altele și înfășurată, așa, ca să fie, puțină folie. Mă rog, nu ambalajul era problema, dar când am început să le desfac, am văzut cât de prost sunt finisate, ce urât arată spătarele la spate și în câte locuri era sărită vopseaua, zgâriată sau prost aplicată, cu bule de aer rămase așa, încremenite pe inoxul cadrului metalic.

Scaunele de la SHOPXL, via eMAG. Experienta mea.Bine, bine, mi-am zis, or fi ele scaune de bucătărie, dar asta nu înseamnă că trebuie să arate ca #vaimamalor. Altfel, sunt solide (ăsta a fost principalul motiv pentru care nu le returnez și pentru care le-am cumpărat, în afară de faptul că arătau tare bine pe net), iar acel spătar, care mie nu-mi place ca design, este confortabil, față de cel al scaunelor pătrate, despre care am citit într-un review pe eMAG că acele 3 bare orizontale deranjează la spate. Sunt mici la șezut, față de alte scaune din casă, însă nu mi se pare asta o problemă. Au înălțimea potrivită pentru mine, îmi place culoarea, și cu asta s-au cam terminat cele câteva avantaje ale lor.

Scaunele Harlem de la SHOPXL, via eMAG. Experienta mea.O să spuneți că de ce nu-i reclam la Protecția Consumatorului. Aveți dreptate, cam așa ar trebui, dar vedeți dumneavoastră, eu chiar am făcut asta odată la viața mea. Și nu m-am ales cu nimic. Era vorba despre un hotel de 3 stele în Sovata, cu prețuri de 3 stele și cu camere de nicio stea - mochetă foarte veche, roasă și arsă de țigări, mobilier de prin anii '70, vechi, scorojit, mâncat de carii, baie cu cada veche, smalțul sărit, murdară, etc. În camera unde am fost cazată doar salteaua, televizorul și veioza erau noi. În rest, aveam senzația că am sărit în timp, undeva cu vreo 45 de ani în urmă. După ce am făcut sesizare la OPC, am primit răspuns că au fost amendați pt că am avut dreptate referitor la camera unde stătusem, dar dacă vreau banii înapoi trebuie să îi dau în judecată..... deci, mie la ce mi-a folosit că am făcut reclamație? La nimic.

Scaunele Harlem de la SHOPXL, via eMAG. Experienta mea.

Așa că, decât să mă târâi prin tribunale pentru 4 scaune amărâte, iar ei să facă la fel cu alți clienți, mai bine vă povestesc vouă, vă recomand să evitați să cumpărați, cel puțin online, produse de la acest SHOPXL și poate așa, azi eu, mâine altul, lucrurile se vor mai îndrepta un pic.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












sâmbătă, 8 decembrie 2018

Mini-shopping haul - farmacia Tei online

Mini-shopping haul - farmacia Tei online

De ceva vreme, cred că mai puțin de un an, cumpăr unele produse medicamentoase ori nu, online de la farmacia Tei. La ultima comandă am luat produse cosmetice și uleiuri esențiale.

În primul rând cumpăr mereu paste de dinți de diverse feluri - da, paste, și nu doar pastă, pentru că eu mă spăl pe dinți de 4 ori pe zi: dimineața la trezire și după fiecare masă principală. Uneori și dacă merg într-o vizită sau aștept pe cineva, în orele dintre două mese. Astfel, am cel puțin 3 tuburi de pastă de dinți la baie, din care una cu mentol, dar celelalte fără mentol și fără să fie agresive cu mucoasa bucală sau cu buzele. Cred că ați observat că dacă vă spălați pe dinți ceva mai des decât doar dimineața și seara, cu o aceeași pastă gen Colgate, buzele se usucă și ustură, iar dinții încep să doară. Cel puțin, la mine așa se întâmplă. De aceea folosesc și paste de dinți cu bicarbonat, fără arome puternice și nementolate.

De la farmacia Tei am luat până acum cel mai des pastă de dinți Elgidium, dar am încercat și Himalaya și altele al căror nume îmi scapă pe moment. Acum am comandat Aslamed, produsă de Farmec, o pastă pentru dinți sensibili la un preț foarte rezonabil (cca 9 lei), pentru că îmi sângerează ușor gingiile iar Parodontax-ul și altele cu reclamă multă pe la radio-tv la mine nu au avut mare efect. Apoi am pus în coș pasta de dinți Argentum, cu ingrediente naturale, produsă de Vivanatura, cu argint și cupru coloidal în compoziție. Am luat și o pastă de dinți cu cărbune activ din bambus, adică o pastă neagră, pentru combaterea mirosului neplăcut al gurii.

Mini-shopping haul - farmacia Tei online   Mini-shopping haul - farmacia Tei online

Această pastă vine într-un recipient ca de cremă de față și are un mare impediment - conține ulei de cocos și este foarte dificil să te speli pe dinți cu ea pentru că alunecă din gură și de pe periuță în câteva secunde. Am combinat-o cu altă pastă, dar tot rămân să mă spăl cu peria goală. Altfel, are 100% ingrediente naturale, e un produs vegan și asta m-a încântat la ea, dar.... din păcate aproape că nu o pot folosi.

Mini-shopping haul - farmacia Tei online

Am mai luat de la farmacia Tei un tub de cremă de mâini cu uree, Numismed, produsă în Germania, pentru că de zeci de ani la mâna dreaptă îmi crapă pielea de la monturile degetelor mic și mijlociu. Pe cutie scrie că nu are miros, într-adevăr, nu are parfum, dar dacă te ungi pe mâini și apropii nasul, se simte mirosul de uree. Neplăcut, dar nu foarte puternic. În schimb această cremă chiar îmi catifelează pielea și o reface acolo unde am crăpături mai mereu.

Mini-shopping haul - farmacia Tei online

Ultimul produs pe care l-am luat este un deodorant solid natural, fără aluminiu, fără propilen glicol și fără parfum. Vine tot într-un recipient din sticlă, ca de cremă de față, cu o mică spatulă pentru a scoate deodorantul din recipient. Poate că este un aplicator, dar mie mi se pare mult prea mic, eu răzui puțin deodorant cu această spatulă și apoi cu degetele aplic la subțiori. Este foarte eficient, rezistă și după duș, și cu adevărat nu transpir după aplicare timp de 2 zile. De altfel se recomandă să fie folosit doar o dată sau de două ori pe săptămână. Acest deodorant, numit doar Fragrance free este de proveniență americană și costă cca 40 de lei, 57 g.

Mini-shopping haul - farmacia Tei online

Uleiurile esențiale le-am luat pentru diversele lor proprietăți curative. De exemplu, cel de lavandă, pentru somn bun. Însă am uitat să pun în coș uleiul de mentă, pentru durerile de cap... ce să fac? ...roza... :) data viitoare n-o să mai uit.

Voi ați folosit vreunul din aceste produse? Dacă da, cum vi s-au părut?

P.S. Acest articol NU este un advertorial. 


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 29 iulie 2018

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala



Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala Vara este anotimpul vacanțelor și al drumețiilor, dar, în zilele caniculare, efortul și excesele de tot felul ne pot pune la grea încercare inima și vasele de sânge. În plus, nu trebuie să uităm că mulți dintre noi suferim de boli cardiovasculare fără că măcar să știm acest lucru. Și în acest caz, prevenția joacă un rol important. Eu fac parte dintre persoanele care au hipertensiune și știu acest lucru, fiind sub tratament cu medicație specifică de 8 ani. Însă, deși în toată această perioadă medicul curant mi-a prescris mereu același produs, pe care am fost nevoită să-l iau în dozaj mărit de la un moment dat încolo, aș prefera să pot să-mi controlez tensiunea, care nu este foarte mare, dar depășește limitele considerate normale, prin altceva decât prin ingerarea zilnică a unui produs de sinteză chimică.

Și așa cum spuneam, vara tensiunea crește doar datorită factorilor de mediu, fără să avem vreo problemă cardiacă. Hidratarea, alimentația ușoară, limitarea expunerii la soare sunt, așa cum bine știm, esențiale. Dar există și remedii naturale care ne pot ajuta aparatul cardiovascular, remedii utile mai ales în aceste perioade caniculare, care ajută sistemul nostru cardiovascular să se adapteze mult mai bine la variațiile de temperatură și tensiune care apar foarte frecvent în perioada anotimpului cald. Suplimentul alimentar Pressure Down de la Ayurmed menține valorile normale ale tensiunii arteriale, păstrând elasticitatea și structura vaselor sanguine, susține funcționarea inimii, precum și sănătatea vaselor de sânge și ajută la eliminarea excesului de apă din organism. În plus, ajută organismul să se adapteze la efort, reducând riscul de hipertensiune arterială, aritmie, insomnie, oboseală.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala

Am început să iau Pressure Down de la Ayurmed mai întâi ca să-l testez (mulțumesc, Brander și Ayurmed !), dar deja am o lună de când iau zilnic acest supliment alimentar și pot să spun că, în cazul meu, înlocuiește cu succes pastilele de prestarium pe care le luam înainte. Pressure Down vine într-o cutie cu 100 de tablete de mărime medie, adică ușor de înghițit, și conține în special ginseng indian și usturoi, completat de colții babei și jivanti (leptadenia reticulata) toate fiind plante recunoscute pentru proprietățile lor antihipertensive și nu numai. Dozajul mi l-am ajustat în prima săptămână. Am luat inițial 3 tablete pe zi, la o oră după fiecare masă principală a zilei, apoi după masa de prânz am început să iau 2 tablete. Așadar, pentru mine doza uzuală este de 4 tablete de Pressure Down pe zi.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala

Mi-am controlat tensiunea cu un tensiometru de încheietură pe care îl am în casă, și tensiunea a fost constantă, ca și înainte de a lua Pressure Down, adică în jurul valorii de 140 cu 80. În afară de aceasta, m-am hidratat corect și am evitat să ies din casă la orele prânzului în zilele în care era foarte cald afară și presiune atmosferică ridicată.

Pressure Down de la Ayurmed este potrivit celor care au hipertensiune ocazională, datorată factorilor de mediu sau care suferă de hipertensiune într-un stadiu incipient. În celelalte cazuri, acest supliment nu înlocuiește medicația, dar poate fi luat ca adjuvant. Se recomandă precauții la utilizarea Pressure Down, deoarece ginsengul indian nu se asociază cu medicație sedativă, iar extractul de colții babei nu este indicat femeilor care au exces de testosteron.

Pressure Down de la Ayurmed mentine tensiunea arteriala


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin