Se afișează postările cu eticheta iffet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iffet. Afișați toate postările

sâmbătă, 3 august 2013

Iffet, ep. 27

Cemil intră din nou în camera de hotel închiriată de Iffet și o vede pe terasă, aplecată peste balustradă. Cu greu, reușește s-o convingă să nu se arunce. Mai zăbovesc câteva minute strâns îmbrățișați, pe pat, apoi sună telefonul. Este Nimet, plângând, că Ahmet, care între timp fusese bătut și lăsat în stradă, reușise să vină acasă, dar în ușă cade jos și nu poate vorbi. La spital i se dau îngrijirile necesare și îi este cusută o rană la cap. Înainte să apară Ali Ihsan, Cemil pleacă, lăsându-le singure pe cele două surori. Ahmet este apoi luat acasă.

Într-o scenă ulterioară, Orkun se întâlnește cu cei doi bătăuși ai lui Ahmet și îi plătește pentru fapta lor.

episodul următor: Iffet, ep. 28

Iffet arde scrisoarea pe care o scrisese înainte să vrea să se sinucidă, dar apare Emine în încăpere și, după ce Iffet pleacă, reușește să slaveze din șemineu o bucățică de scrisoare cu care mai apoi o șantajează pe stăpâna ei. Temându-se de repercusiuni, Iffet o plătește pe Emine ca să tacă, dar aceasta am impresia că nu este mulțumită de sumă. Oricum, o informează periodic pe Dilek cu tot ce se mai întâmplă cu Iffet, ba chiar o și urmărește peste tot, inclusiv în grădinile vilei, unde ea se întâlnește cu Cemil. Dar Iffet o surprinde pe Emine urmărind-o și cel puțin o dată scapă de ea.

Așadar relațiile paralele continuă. Ali Ihsan și Yasemin sunt tot împreună, el îi cumpără un colier de smaralde care totuși nu este bine primit de Yasemin care așteaptă de la el altceva, cu mult mai important. Iffet se întâlnește pe ascuns cu Cemil, seara, la podețul din grădini, la rândul lui cumpărându-i un pandantiv cu lănțișor de aur foarte frumos.

Într-una din zile, Arif urmărește pe calculator înregistrarea din ziua în care a fost atacat cu pistoalele de doi bărbați. Îi cere lui Cemil să-i găsească, având o adresă unde i-ar putea găsi. Cemil recunoaște pe unul dintre ei, acesta încearcă să fugă, și chiar reușește să scape ascunzându-se după un zid.

Erhan și Betul fac poze de nuntă și se împrietenesc cu Serpil și Feyyaz.
Discuțiile dintre Dilek și Ali Ihsan ajung la paroxism iar Dilek se vede nevoită să plece din casă.

Ali Ihsan află despre tărășenia cu scrisoarea și despre cum Iffet a încercat s-o cumpere pe Emine, și astfel își pune în aplicare planul de a îi lăsa la vilă pe Nil cu Cemil, singuri. Pregătește casa de vacanță ca și cum ar avea ceva de sărbătorit, o ia pe Iffet și pleacă. În finalul episodului, Cemil, care venise și el cu mașina la casa de vacanță, îi vede pe cei doi soți purtându-se tandru unul cu celălalt.





Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube






miercuri, 31 iulie 2013

Iffet, ep. 26

În episodul precedent Cemil o jignește direct pe Iffet spunându-i că s-a însurat cu Betul și cu Nil pentru că ele sunt femei serioase, nu ușuratice. Iffet înlemnește auzind așa ceva, pleacă acasă, sparge oglinda din perete și, tăiată fiind la mână, mânjește bucata de oglindă rămasă cu sânge. După ce se odihnește, se schimbă într-o rochie provocatoare, se machiază strident și ies la un restaurant toți patru, ea cu Ali, Cemil și Nil. Acolo discută despre dorința aparentă a celor două cupluri de a avea un copil. La un moment dat Iffet merge la baie, unde se șterge de ruj.

episodul următor: Iffet, ep. 27

O sună Nimet, schimbă câteva cuvinte - Nimet pare bucuroasă legat de Orkun - apoi Iffet închide și iese. În hol scapă telefonul pe care i-l ridică un bărbat care o remarcase și când intrase la toaletă. Acesta îi vrea numărul de telefon, presupun, Iffet insistă să-și ia mobilul înapoi, totul petrecându-se sub ochii lui Cemil care plecase și el de la masă. Iffet ia telefonul din mâna insistentului ei admirator și pleacă în sală. Cemil îl bate pe acesta în toaletă, apoi o ia pe Nil și părăsesc restaurantul în grabă. Ajunși la vilă, Nil se ceartă cu Cemil, în schimb Iffet și Ali Ihsan nu-și petrec noaptea împreună, Ali mergând la Yasemin.

Concurs pentru cititorii blogului, premii in filme: CONCURS

Iffet a doua zi merge în camera lui Cemil și îi îmbrățișează hainele din dulap, apoi se întinde pe pat imaginându-și că el este acolo, cu ea. Saime intră brusc, Iffet se ridică de pe pat, dar îi cade un nasture sau un cercel pe jos, fără să observe nici una dintre ele. Saime o dojenește. După scurt timp, Emine găsește nasturele, pe care îl ridică și îl pune pe măsuța oglinzii, acolo găsindu-l Nil. Când află că este al lui Iffet are loc o ceartă între cele două care se termină doar prin apariția lui Cemil.

Arif continuă s-o curteze pe Dilek, merg la restaurante, în parc, la un picnic, dar ea îi cere constant să scape de Cemil dacă dorește prietenia ei. Arif nu vrea să renunțe la Cemil care-i este devotat, mai ales că în ultimul timp avusese loc un atac armat asupra lui, la care era de față și Cemil.

Orkun iese din spital dar are capul bandajat încă. Berkay și Șule observă că el și Nimet au devenit mai apropiați.

Doi zdrahoni îl vizitează pe Ahmet la măcelărie, ca și cum ar fi doi clienți, apoi, noaptea îl atacă având glugile trase pe ochi. Ahmet rămâne căzut în mijlocul drumului. 

Erhan vine la vilă și le spune fraților lui că se va căsători. Pregătește apoi o seară care ar fi trebuit să fie frumoasă, Betul vine la el acasă, Erhan îi dă un inel de logodnă apoi apar Dilek și Ali Ihsan. După câteva cuvinte de prezentare Dilek începe scandalul, recunoscând în Betul pe fosta soție a lui Cemil. Betul se supără, pe bună dreptate, se ridică și pleacă. A doua zi Erhan vine la ușa ei cu o geantă de lucruri, probabil, și este primit doar la insistențele lui Asuman.

Iffet se află într-o depresie și neștiind ce să mai facă, într-o noapte se gândește să-l omoare pe Ali Ihsan cu propriul lui pistol. Acesta profită de o clipă de slăbiciune și reușește s-o dezarmeze. Ea văzând că nu are șanse să scape de Ali Ihsan, scrie o scrisoare, apoi, seara, pleacă în oraș și ajunge la un hotel unde ia o cameră la ultimul etaj. Însă Cemil o urmărește și vede unde intră. Iffet lasă scrisoarea și inelul de logodnă pe pat, apoi iese în balcon pregătindu-se să se arunce în gol. Cemil iese din mașină și merge sus la camera unde era Iffet. Bate la ușă, ea vine și îi deschide, dar după câteva replici, se preface că dă un telefon (la poliție?) dacă Cemil nu iese afară. El nu insistă și închide ușa în urma lui, dar își amintește că a văzut scrisoarea și inelul puse pe pat. Rămâne pe loc, gândindu-se că Iffet vrea să facă o prostie.
Episodul se termină cum Cemil apasă din nou clanța ușii încercând să intre înapoi în cameră.

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube






sâmbătă, 27 iulie 2013

Iffet, ep. 25

Familiile reunite se află la aceeași masă. Ahmet și Nimet, Nil și Cemil, Ali Ihsan, Dilek și Iffet. (Numai Erhan și Betul lipsesc - ciudată combinație familială :D). Bineînțeles că izbucnește o ceartă în toată regula, se formează echipele și cearta continuă separat. Ahmet o dojenește pe Iffet la masă, în prezența lui Saime, Cemil, Nil și Ali Ihsan merg în biroul acestuia din urmă, toate acestea după ce Dilek a fost prima care a părăsit masa, indignată. Când Cemil și cu Nil merg iar în sufragerie să mănânce singuri, Iffet se ceartă din nou cu Ali Ihsan. Așa trec primele 20 de minute din episod.
Apoi discuțiile continuă ceva mai relaxat. La un moment dat Cemil are și el ocazia să se răzbune pe Iffet, când Nil îl sărută iar el îi șoptește că o iubește, știind că Iffet îi vede din capul scării.

episodul următor: Iffet, ep. 26

La un restaurant, Dilek îi face cunoștință lui Yasemin cu Arif. Tot la un restaurant, dar de altă categorie, adică la cârciuma din cartier, Cemil se confesează prietenilor lui Ersin și Feyyaz.

În următoarele zile Feride este adusă de Ersin și Cemil la vilă, unde urmează să stea împreună cu Nil și Cemil.
Erhan se împacă cu Betul și vine acasă la ea să lămurească unele lucruri între ei doi, discuție la care participă și mătușa Asuman. Pănâ la urmă o cere de nevastă, în partea finală a episodului și stabilesc să locuiască împreună deocamdată, pt că atâta vreme cât este însărcinată, o femeie nu se poate căsători legal.
La birou Dilek primește un cadou ciudat de la Arif, un fel de piatră pe care i-o arată lui Yasemin, crezând că acesta își bate joc de ea. Ulterior ea duce cutia de cadou înapoi la Arif, care sparge piatra și scoate din miezul ei o floare de mină superbă, cu cristale de ametist, spunândui totodată că la fel cum piatra e anostă pe dinafară dar spendidă pe interior, la fel și Dilek e o femeie cu multă frumusețe interioară dar care rămâne ascunsă. Cu toate că Dilek este plăcut surprinsă de ceea ce vede și aude, lasă cadoul la Arif și pleacă.

Betul îi povestește ultimele evenimente din viața ei lui Iffet, iar în acest timp sună Erhan. Iffet se bucură sincer pentru că Betul are un iubit, despre care deocamdată nu știe cine este.
Cemil, uneori, când iese de la duș de exemplu, îi mai aține calea lui Iffet. La un moment dat, în timpul unei astfel de întâlniri când Iffet vrea să-i înapoieze poza cu ei doi pe care Cemil i-o pusese pe noptieră, apare Ali Ihsan și cei doi sunt nevoiți să-și întrerupă discuția. Cemil ia pe neobservate poza din mâna lui Iffet, iar după acest incident, Ali Ihsan se ceartă din nou cu soția lui, din cauză că el a fost de acord ca fiica lui împreună cu Cemil să locuiască la ei și mai sparge câte ceva prin camera lor.

Prietenia dintre Nimet și Orkun continuă. Orkun apare într-o zi la ușa ei, ea îl primește nu foarte bucuroasă, tocmai pt că imediat Ahmet vine acasă. Orkun se arată curajos și nu vrea să se ascundă așa cum îl sfătuiește Nimet. Îi vorbește frumos tatălui ei, dar acesta nu doar că nu dă mâna cu el, ci îl și bruschează și-l aruncă jos pe scări în așa fel încât Orkun se lovește la un picior și pleacă șchiopătând. După toate acestea, într-o zi Iffet vine acasă și Nimet plânge, disperată de întorsătura pe care au luat-o lucrurile în ce-l privește pe Orkun, despre care fata aflase de la școală că este în spital cu un traumatism cranian, fiind găsit leșinat pe stradă după incidentul cu Ahmet.

Prezența lui Cemil la vilă aduce multă tulburare cuplului Iffet-Ali Ihsan. Ali se tot ceartă cu soția lui și ajunge s-o bată în câteva rânduri, după care ăși cere iertare și caută o cale de ieșire din situația pe care singur a generat-o.
Dilek este curtată de Arif, cu care iese la restaurant, ba chiar și la o plimbare într-o seară pe malul Bosforului, dar de la care insistă să obțină concedierea definitivă a lui Cemil.



Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube






joi, 25 iulie 2013

Iffet, ep. 24

Iffet pleacă de lângă Cemil și merge la mașină. El o urmărește și vede că era împreună cu Ali Ihsan. Pleacă și el, în cartier, unde de nervi, bate un trecător, apoi începe să bea la cârciumă până când îl dă patronul afară, pt că oricum nu mai era nimeni acolo. Ulterior, patronul vorbește cu Ersin să facă ceva pentru prietenul lui, care se află tot acolo mereu, cu privirea pierdută în amintiri și încețoșată de băutură. Ersin încearcă să-i vorbească, dar la un moment dat Cemil se ridică de la masă și pleacă, mergând pe stradă, nu pe trotuar. Chiar atunci treceau cu mașina Ali Ihsan și Iffet, iar Ali oprește exact în fața lui, inițial neștiind că este beat. Iese din mașină, are loc o scurtă discuție, apoi Ali trece înapoi la volan, îl ocolește și pleacă.

episodul următor:  Iffet, ep. 25

Iffet ajunge la Betul și îi înapoiază cheia casei de vacanță.
Dilek o vizitează pe Nil și nu pierde ocazia de a vorbi urât de mama lui Cemil în fața acesteia, spunând că Nil curăță mizeria făcută de ea. Feride plânge, apoi și Nil ridică tonul supărată de întâmplare. După toate acestea, mătușa Feride refuză să mai mănânce. La ușă apare Ali Ihsan care încearcă să discute omenește cu fiica sa și se împacă cu ea. Cum el venise cu o valiză, Nil o deschide și vede că e plină de bani, și face doi pași înapoi de lângă taică-său. În felul acesta Ali încearcă s-o ademenească să vină acasă. Nil îi cumpără soacrei sale un televizor, ca să nu se mai plictisească, dar când Cemil vine acasă și ea îi spune ce s-a întâmplat, el ia televizorul și-l aruncă afară spunând că nu are nevoie de banii lui Ali Ihsan. Apoi ia valiza, merge la vilă și îl așteaptă la poartă pe Ali. Cum portarul sună în casă și spune cine a venit, Iffet merge să stea de vorbă cu el. Când ajunge Ali Ihsan, are loc o discuție, Cemil îi lasă valiza, iar Ali intră în curte și o ține strâns de mână pe Iffet, ostentativ, în ideea de a-i demonstra că nu are de ce să mai spere la Iffet pentru că ei doi se iubesc. Ajunși în dormitor, Iffet și Ali Ihsan încep să se bată până când ea cade jos plângând.

Cemil se duce la Arif și intră oarecum cu forța la el în birou, îi dă o chitanță ca un fel de gaj că-i va înapoia banii împrumutați, pe care Arif o rupe. După aceea Cemil pleacă. Arif îl angajează din nou, dar ca ajutor de șofer. La un moment dat ștergea mașina lui Arif în prezența celorlalți șoferi care comentează ceva despre el. Atunci, nervos, Cemil sare la bătaie și doboară pe unul din ei.

La firmă, au loc niște fricțiuni între Ali Ihsan, Iffet și Yasemin, în urma cărora Yasemin este umilită pentru că Iffet spune în gura mare că ea este amanta șefului. Angajații se cam adună făcându-se că au treburi pe acolo, apare Dilek și "gașca se sparge". Apoi Ali Ihsan încearcă s-o consoleze pe Yasemin pentru cele întâmplate amintindu-i că este o persoană foarte importantă în viața lui.

Șule o umilește mereu pe Nimet, care își găsește un anume sprijin în Orkun. Ajunsă acasă, Ahmet îi găsește trusa de machiaj și hainele cele noi și o bate, apoi a doua zi merge cu ea la școală să-i cunoască pe colegii ei.

Dilek și Arif se întâlnesc la un restaurant să discute, timp în care Nil o sună pe mătușa sa. Imediat după convorbire, Cemil ajunge acasă și Nil îi spune deschis ce o necăjește. Urmează o împăcare între cei doi.
Dilek vorbește cu Iffet despre cele discutate cu Arif, iar ea încearcă să-l avertizeze de ceva pe Ali Ihsan care nu pare să dea crezare acestor vorbe.

Erhan iese în continuare cu Betul. Într-una din aceste plimbări o sună Asuman, mama ei, să-i spună că a aflat cine este Erhan. Apoi Betul îl întreabă din ce familie face parte, iar el îi spune că îl cheamă Emiroglu. Betul se plânge de acest fapt lui Serpil. Ulterior se întâlnește cu Erhan la un restaurant și îi spune că ea a fost soția lui Cemil, adică a soțului lui Nil.După aceste clarificări, Erhan ar vrea să se despartă de Betul pentru că i se pare neverosimil să mai poată fin împreună.  

Cemil merge la Arif și în timp ce îl așteaptă îl vede pe acesta cu tipul pe care îl bătuse cu câteva zile în urmă. Ulterior, Arif îl mută cu munca la bucătăria restaurantului pe care îl deține. Mai apoi are probleme financiare, împrumută bani de la Feyyaz, proprietarul casei vine pe neașteptate și îi spune că a vândut casa unui tip bogat și că trebuie s-o elibereze într-o săptămână. Cemil caută să se mute într-o casă mai ieftină, dar între timp vrea să afle cine i-a cumpărat casa unde stătea, și de la soția fostului proprietar află că Ali Ihsan o cumpărase.

În finalul episodului, Ahmet și Nimet sunt la cină la Ali Ihsan, dar apar și Cemil cu Nil acolo, iar Cemil spune că au venit să se mute acolo, spre împăcare și pentru ca Nil să fie fericită.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube

sâmbătă, 20 iulie 2013

Iffet, ep. 23


Ali Ihsan o duce pe Iffet la poliție ca să reclame violul înfăptuit de Cemil. Ea nu poate rezista presiunii amintirilor și iese din biroul polițistului de serviciu. Pe hol, Ali Ihsan forțează nota și o determină să-i povestească ce s-a întâmplat atunci, dându-i o palmă. Iffet pleacă singură după acest incident, într-o direcție necunoscută pentru Ali Ihsan. Ajunge la Ahmet pe care îl supără din nou, la Serpil, care tocmai stătea de vorbă cu Betul, iar de acolo pleacă mai departe. Între timp Dilek îl pune pe șoferul Aydîn s-o urmărească pe Iffet, după care merge acasă la Cemil și are o scurtă întrevedere cu Nil.

episodul următor: Iffet, ep. 24


Iffet își ia un bagaj mic și pleacă de acasă, de data asta hotărâtă să nu se mai lase găsită de soțul ei. Ali o caută acasă la Serpil, unde n-o găsește, deși se pare că Serpil nu-i spune tot ce știe despre Iffet. Se întâlnește cu Cemil pe chei iar conversația dintre ei doi este urmărită de Aydîn din mașină, care imediat o sună pe Dilek și-i spune ce a văzut. Iffet ia un taxi și ajunge la o casă nelocuită, probabil un alt apartament de vacanță al familiei Emiroglu. Acolo vine Cemil, care este urmărit de Aydîn. Acesta o informează imediat pe Dilek, care merge să îi spune lui Ali Ihsan unde se află Iffet și cu cine. Atunci, Ali ia pistolul din sertarul biroului său de la vilă și pleacă spre ei. Când ajunge, bate la ușă, dar Iffet nu-i deschide până când nu-l trimite pe Cemil la etaj. După ce discută cu Ali, se vede nevoită să plece cu el, dar pe neobservate lasă telefonul lui Cemil pe masă. După aceea acesta coboară, aruncă cu telefonul de pereți, apoi iese nervos. Iffet și Ali Ihsan se opresc la un moment dat, ies din mașină și se ceartă pe marginea străzii. După care Ali Ihsan îndreaptă pistolul spre ea reproșându-i ceva din comportamentul ei, după care intră în mașină. După aceea vine și Iffet, și merg la ea acasă, în vizită. În acest timp Cemil bea pahar după pahar la cârciumă și este adus acasă de Ersin. Ali Ihsan și Iffet ajung la vilă, unde Dilek mai pune niște paie pe foc. Iffet, nervoasă, sparge câteva lucruri prin cameră iar Ali Ihsan pleacă la Yasemin și petrec noaptea împreună.

Arif îi dăduse un birou lui Cemil la sediul firmei lui, și a doua zi Dilek îl caută pe Cemil la serviciu unde are loc o foarte scurtă convorbire între ei doi, după care Cemil o dă afară. Pe hol, Dilek face gălăgie și este auzită de Arif care vine să vadă ce se pertrece. Apoi Dilek din câteva fraze meșteșugite îl determină pe Arif să-și schimbe părerea despre Cemil, și după ce Dilek pleacă, îl dojenește pe Cemil și-i spune să plece de la el.

În acest timp, Ali Ihsan, ajuns acasă, se află în dormitorul nevestei sale unde sună telefonul. Iffet nu vrea să răspundă pt că este Cemil, dar Ali insistă. Cemil îi cere lui Iffet o întâlnire la ruine, iar ea este nevoită să vorbească și să accepte ca și cum Ali Ihsan nu ar fi fost acolo. Ali o duce cu mașina la ruine și, cu pistolul alături, îi urmărește pe cei doi discutând.
    

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube




marți, 16 iulie 2013

Iffet, ep. 22


Între Yasemin, Ali Ihsan și Iffet are loc o ceartă zdravănă la Yasemin acasă, unde Iffet o și pălmuiește pe avocată pentru că o jugnește nepermis. După incident, cei doi soți pleacă, Iffet supărată rău, iar Ali Ihsan tot încercând s-o îmbuneze și să-i explice că are o treabă importantă de discutat cu Yasemin și nimic altceva.

Iffet se închide în cameră iar Ali îi vorbește de dincolo de ușă, prilej pentru Dilek să mai arunce câteva vorbe usturătoare.

Nil încearcă să fie soție de casă, gătește și face menajul, având în același timp grijă de soacra sa. Uneori Serpil o mai ajută, dar chiar și așa, mai arde câte o haină uitând fierul de călcat încins peste ea.

episodul următor: Iffet, ep. 23

Arif îi dă de lucru lui Cemil pe unul din șantierele lui de construcții din Istanbul, și îl transformă în mâna lui dreaptă, în schimbul protecției vieții lui de dușmanii pe care îi are.

Între timp, însă, Ali Ihsan cu ajutorul lui Yasemin o ia pe Nil de acasă și o duce cu poliția la clinică, pe motiv că ar consuma droguri, dorind să-i anuleze căsătoria. În timp ce toți așteaptă rezultatele analizelor Serpil îl sună pe Cemil și acesta vine furios la vilă, trecând peste portar pe care îl bruschează. Bătrânul grădinar și cu Saime îi spun că Ali Ihsan a dus-o la clinică pe Nil. Când ajunge acolo îl ia de guler pe acesta și îi vorbește amenințător dar n-o poate recupera pe Nil. Până la urmă este reținut în arestul poliției - din care scapă prin intervenția lui Arif, a doua zi - iar Nil este adusă la vilă, unde stă încruntată și nu vrea să comunice cu nimeni, în afară de Iffet. Toată lumea remarcă acest comportament ieșit din comun al lui Ali Ihsan, iar Dilek îi spune în față că este un tiran care și-a pierdut mințile.

În urma unei convorbiri telefonice dintre Serpil și Iffet, în care acesta din urmă este informată cu privire la arestarea lui Cemil, iese cu mașina și în dreptul unui magazin îi spune șoferului să oprească, apoi îi cere să plece și să revină după ce ea va fi terminat cumpărăturile. Șoferul bănuiește că e o minciună la mijloc dar nu poate face altceva. Iffet se preface că merge în magazin apoi iese imediat și ia un taxi, mergând să se întâlnească la poliție cu Cemil, care tocmai fusese eliberat, pentru o scurtă întrevedere în stradă avertizându-l că dacă vine s-o ia pe Nil, s-ar putea să-și pună în pericol viața pt că vila este bine păzită. Seara, după ce Iffet nu obține nimic de la Ali Ihsan pe care ar vrea să-l convingă s-o lase pe Nil la soțul ei, o ia de mână pe Nil s-o ducă afară, unde aștepta Cemil împreună cu Arif care neutralizase oamenii de pază cu ajutorul unor bodyguarzi înarmați. Cemil îl bate pe Ali, apoi înaintează fără să țină cont de cotcodăcelile lui Dilek, și o ia pe Nil cu el. Înainte să plece, Ali Ihsan îndreaptă pistolul spre Cemil. Nil se interpune între cei doi și astfel el nu mai are curaj să tragă, cei doi reușind să plece.

Cemil încă se gândește la Iffet și seara, mai privește poza cu ei doi și un pandantiv rămas de la ea. Nil îl vede a doua zi dimineața și se întristează, apoi rupe și aruncă poza, pe care Cemil merge s-o recupereze de afară.

La vilă Ali Ihsan după ce a făcut un plan de acțiune, o ia cu forța pe Iffet cu mașina, sub privirile nedumerite ale lui Dilek și Saime. Când ajung la destinație, adică la secția de poliție, Ali Ihsan îi spune lui Iffet de ce a adus-o și îi cere sprijinul în a-l denunța pe Cemil ca violator pentru a fi trimis după gratii.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.


sursa foto: capturi video de pe youtube








luni, 15 iulie 2013

Iffet, ep. 21


Ali Ihsan nu răspunde la telefon fiicei sale, deși vede că este sunat, pentru că tocmai vorbea cu Yasemin care îi depune demisia și îi mărturisește că îl iubește și că Iffet avusese dreptate. Aceasta din urmă încearcă să-l ajute, măcar cu prezența, pe Cemil care este devastat de supărare din cauză că operația mamei lui a reușit dar ea a rămas paralizată în urma unor complicații.

Iffet pleacă apoi acasă la ea, să stea de vorbă cu Nimet, consolându-se una pe alta, după care îi dă un card să aibă bani de cumpărături.

episodul urmator: Iffet, ep. 22

Salih cu toate că acceptase ideea că fiica lui va face un copil, este tot supărat și la un moment dat pleacă din casă cu mașina. La scurt timp este găsit mort în mașina care are toate geamurile sparte și fumegă intens. Ersin si Feyyaz merg la el acasă și anunță cumplita veste, la auzul căreia Asuman leșină.

Dilek și Yasemin discută despre recenta convorbire cu Ali Ihsan și Yasemin este din ce în ce mai confuză și mai hotărâtă să se îndepărteze de el. 
Cemil o sună pe Iffet în timp ce era acasă cu Ali Ihsan. Ea nu-i răspunde, și atunci Ali ia telefonul și îl deschide, fără să spună nimic, iar Cemil neștiind cine este la telefon, îi vorbește și îi spune din nou cât de mult o iubește. Bineînțeles că izbucnește o ceartă între Iffet și Ali, care din nou își pierde încrederea în ea, chiar dacă îi spune despre drama dnei Feride.
În timp ce Ali Ihsan pleacă la Yasemin și după câteva replici ajung să se sărute, Iffet se sfătuiește cu Saime, dar discuția lor este spionată de Emine, care asculta la ușă. După aceea Emine merge glonț la Dilek să-i spună cele auzite, iar Dilek o ceartă pe Iffet pentru ceea ce a făcut și pare s-o amenințe și trece și pe la Saime țipând. În seara respectivă Iffet adoarme îmbrăcată așteptându-l pe Ali Ihsan, care vine acasă, o vede, dar îi spune lui Emine să-i pregătească o altă cameră. Cei doi se întâlnesc la micul dejun când Iffet este sunată de Serpil care o cheamă la înmormântarea lui Salih, iar Ali Ihsan îi dă voie să meargă însă numai însoțită de șoferul Aidîn. Iffet vine la înmormântare unde îi transmite condoleanțe lui Betul. La urmă Cemil o îmbărbătează pe Betul, care după două vorbe pleacă, apoi se duce către Iffet și stau de vorbă. Ea însă, își dă seama că noul ei șofer îi urmărește toate mișcările și se grăbește către mașină.

După toate cele întâmplate, Dilek crede că drumul lui Ali Ihsan către Yasemin este deschis și din nou încearcă s-o convingă pe acesta să înainteze în prietenia ei cu Ali. Pe de altă parte face presiuni și asupra fratelui ei, care însă nu cedează insistențelor ei. Cu toate acestea este supărat pe Iffet și nu discută cu ea decât strictul necesar.

Feride este adusă acasă unde Nil are grijă de ea. Bătrâna îi dăruiește lui Nil un inel cu piatră, probabil inelul ei de logodnă. În scurt timp Cemil și Nil se căsătoresc, el mai mult probabil ca să se țină de promisiunea făcută către mama lui. Serpil îi dă vestea lui Iffet care este confuză. Înaintea cununiei civile, Nil îl sună pe taică-său care bineînțeles că țipă la ea și se înfurie. Pentru a doua oară, Iffet plânge din cauza cununiei lui Cemil. Ali Ihsan merge acasă la Cemil unde nu găsește decât pe o vecină care avea grijă de Feride. Când se dădea darul mirilor, ajunge și Ali Ihsan la cârciuma din cartier. După o scurtă ceartă cu Nil, are loc un schimb de replici între Ali Ihsan și Arif, apoi pleacă lăsând-o pe Nil înlăcrimată.
Episodul se termină cum Dilek o mai otrăvește odată pe Iffet povestindu-i despre Ali Ihsan și Yasemin, și acuzând-o de lcururi pe care nu le-a făcut.



Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube


miercuri, 10 iulie 2013

Iffet, ep. 20

Cemil și Iffet stau pe niște scări, ea plângând. El vrea s-o ducă acasă, pt că e amețită de băutură. Ali Ihsan ajunge la Ahmet și află că soția sa nu este acolo, așa cum îi spusese ea inițial că va merge. Iffet ajunge la Serpil, dar nu anunță pe nimeni unde se află.

episodul următor: Iffet, ep. 21

Merge apoi și la Ahmet, încearcă să afle alinare pentru durerea ei, dar se pare că nimeni n-o înțelege sau nu-i dă sfatul potrivit. Ali Ihsan încearcă să se disculpe tot amintindu-i că Yasemin nu este decât o prietenă. Până la urmă Iffet îl sună pe Cemil ca să aibă cu cine sta de vorbă.

Feride este iarăși în spital, pregătită pentru operație, unde o vizitează prietenii și vecinii. Cemil stă aproape tot timpul cu ea, împreună cu Serpil și cu Feyyaz și Ersin. La un moment dat vine și Iffet s-o viziteze, iar Serpil o scoate pe Nil din zonă pentru câteva minute, ca să nu se întâlnească. După operație Feride este încă sub influența anestezicului, dar datorită unor complicații se poate să rămână paralizată. Cemil stă lângă ea până când se trezește, după care cheamă medicul, care din păcate constată că bătrâna într-adevăr a paralizat în urma operației. Cemil este devastat. Nil, prietenii lui, Arif, patronul care l-a ajutat cu banii, toți încearcă să-l îmbărbăteze.

for the English version of Iffet click here: Iffet English translated summaries

Iffet află despre cele întâmplate de la Serpil și mai spune o minciună lui Ali Ihsan ca să poată merge la spital, unde însă o vede pe Nil lângă Cemil și face cale întoarsă. Ulterior îl sună, dar Cemil ațipise lângă mama lui, iar Nil este acolo și vede ecranul telefonului. Respinge apelul, apoi îl șterge din listă și pune mobilul pe modul silențios.

La vilă, lucrurile merg la fel de prost: Iffet este încă certată cu Ali Ihsan și el se gândește că un copil ar fi binevenit în familia lor; îi cumpără tot felul de cadouri pentru copil, ba chiar îi arată și lui Yasemin niște botoșei - lucru care stârnește din nou certuri între el și Dilek pe tema căsniciei lor.

Ali Ihsan o ceartă pe Nil pentru că se interesează de soarta lui Feride, Dilek denaturează lucurile și stârnește nervii fratelui ei, Erhan reușește să se întâlnească cu Betul, care însă din nou îi vorbește răstit și îl respinge.
Nil, crezând că vestea unui viitor copil al lui Iffet o să-l îndepărteze de aceasta, îi spune lui Cemil că Iffet vrea un copil de la Ali Ihsan. El se întristează și se miră în același timp, dar pleacă lăsând-o pe Nil singură.

Episodul se termină când Iffet reușește să intre în rezerva lui Feride, după operație, și apoi coboară în fața spitalului unde îl vede pe Cemil. Cei doi stau de vorbă, însă din holul spitalului îi urmărește Nil care îl sună imediat pe taică-său, ca să o pârască pe Iffet. Însă Ali Ihsan este ocupat cu Yasemin care tocmai vrea să plece de la companie, dezvăluindu-i că Iffet a avut dreptate și că este îndrăgostită de el.



Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube

vineri, 5 iulie 2013

Iffet, ep. 19

Pentru acest episod voi face, deocamdată, un rezumat mai scurt. Ori nu am înțeles eu prea multe lucruri din el, ori mi-a stat gândul la altceva.

Deci: Feride, mama lui Cemil este găsită inconștientă de către Ersin, prietenul lui, care avea una dintre cheile casei. O duce la spital și apoi îl sună pe Cemil care ajunge urgent acolo. Feride este bolnavă, pe parcursul episodului este din nou adusă acasă, apoi iar la spital.

Cemil se întâlnește cu Nil și legătura lor pare să înainteze către ceva mai serios, deși Cemil nu pare foarte încântat. Totuși prezența lui Nil este benefică lui Feride, pe care o ajută în casă. Nil își găsește un bun prieten în unchiul ei, Erhan. 

următorul episod: Iffet, ep. 20

Idila dintre Betul și Erhan continuă. El îi aduce flori la ușă, ea se ferește de ai ei. Betul se ceartă cu tatăl ei care devine un personaj agresiv și nesuferit pe parcursul episodului (descrierea îmi aparține, unora dintre voi s-ar putea să vă placă tipii cu gură mare și arțag). Până la urmă se împacă, lacrimogen și cu câteva îmbrățișări emfatice. 

Relația dintre Iffet și Ali Ihsan se deteriorează, oarecum. Ea este supărată din cauză că l-a văzut purtându-se prea intim cu Yasmine, el încearcă s-o îmbuneze. Totuși, dacă are ocazia, cade în aceeași greșeală. Iffet merge chiar la Yasmine acasă unde are loc o scurtă discuție clarificatoare, despre care Yasmine îi povestește lui Dilek cu prima ocazie, iar Dilek merge glonț la Ali Ihsan să mai încurce niște ițe.

După aceea Iffet merge la un psiholog - cred - care o sfătuiește să-și scoată pandantivul cu numele ei de la gât; vom vedea împreună care este motivul subconștient pt care Iffet își poartă numele la vedere.

Într-o seară merg la restaurant Ali Ihsan, cu Dilek și cu Yasmine, iar Iffet mai întârzie. Când apare, îi vede pe Ali și Yasmine dansând. Cei doi încetează dansul la vederea ei și merg la masă stânjeniți. Iffet, de supărare, se apucă să bea pe repede-înainte băutura și se amețește. Pleacă din local cu pași nesiguri, pe drum îi cade tocul de la pantof și se așează pe niște trepte plângând. Întâmplător Cemil tocmai trecea pe acolo și vine lângă ea să vadă dacă o poate ajuta cu ceva. Episodul se termină cu cei doi aproape sărutându-se, în liniștea nopții.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube

miercuri, 3 iulie 2013

Iffet, ep. 18

Trece o vreme, este iarnă. Cemil lucrează ca șofer pe un camion, sau tir pe un șantier. Iffet este în bune relații cu Ali Ihsan și căsnicia lor merge mai departe. Nil revine acasă, de la clinică probabil, resemnată oarecum pentru plecarea lui Cemil. Se îmbrățișează cu toată lumea care o întâmpină, mai puțin cu Saime, care e nedumerită de această atitudine. Yasmine a rămas angajata firmei și chiar este invitată la cină uneori. Feride este neîmpăcată și într-o zi, văzând-o pe Iffet pe stradă strigă după ea că ar fi de vină pt că fiul ei a plecat și nu mai știe nimic de el. Betul este sunată de Erhan, care a reușit să-i ia numărul de telefon. Prevăd că, așa cum au început, se va înfiripa ceva între ei doi. După gestul pe care-l face Betul, gândindu-se la nunta ei cu Cemil, mângâindu-se pe abdomen instinctiv, aș deduce că este însărcinată. Singura pentru care lucrurile nu s-au schimbat cu nimic este Dilek, a cărei ură pentru Iffet e neștirbită și care se ceartă mereu cu Ali Ihsan pe această temă.

Nimet își invită colegii, pe Șule, Orkun și Berkay, acasă la Ali Ihsan să vadă niște filme. Orkun se arată foarte încântat de vila lui Ali. În timp ce văd filmele, pe semiîntuneric, Nimet observă că Berkay o ține tandru de mână pe Șule, deși la școală și la cantină îi făcuse ochi dulci și ei. Imediat, vede și Orkun gestul, rămânând surprins.


Cemil este implicat într-o dispută cu patronul grupului de muncitori legat de plata unor drepturi, dispută care se rezolvă favorabil până la urmă. După o vreme Cemil revine acasă la maică-sa, unde apare Nil, dar nu va ști că Cemil a sosit. Apoi el se întâlnește cu Feyyaz și Ersin, le dă înapoi banii împrumutați, după care cere o cheie de la un taxi să lucreze. Ia cheile de la Ersin și pleacă la vila lui Ali Ihsan așteptând, apoi o urmărește pe Iffet peste tot, iar la un moment dat, când era într-o vizită la o galerie de artă, împreună cu Ali și Yasemin, Iffet îl zărește pe Cemil, dispărând după un zid. După acest incident, Cemil merge acasă, își ia din nou rămas bun de la maică-sa, pe care o apucă și durerea de inimă și de cap, și pleacă înapoi pe șantier.

La școală Nimet este prinsă cu o copiuță, la o teză, copiuță care se mai plimbase prin clasă, dar profesoara pe ea o vede copiind. Vine acasă, unde o vizitează Iffet, și începe să plângă. Până la urmă, Iffet se dumirește că sora sa nu plângea neapărat pentru că a fost pedepsită, ci pentru că îl iubește pe Berkay.

Cemil ajunge din nou la locul său de muncă unde într-o noapte, pe un drum îl găsește pe patronul său bătut măr, dar conștient, căzut lângă mașină. Atunci lasă camionul acolo, îl ia pe patron și-l pune în mașină, urcă la volan și pornește către biroul acestuia unde se aflau cei doi bodyguarzi ai săi. După aceea pleacă la baraca unde locuia și vede lumina aprinsă. Crezând că este agresorul patronului, care-i spusese cine l-a bătut, ia un lemn din stiva de lângă ușă și deschide încet. Înăuntru îl aștepta Nil.

Dincolo, acasă la el, Ersin, care avea chei, intră văzând că Feride nu răspunde, și o găsește pe aceasta inconștientă (poate chiar moartă) în pat.
Episodul se termină când Iffet îl sună pe Ali Ihsan, care însă se află într-un birou cu Yasemin și pusese telefonul pe silențios. Văzând că nu-i răspunde, Iffet merge la biroul lui, îl caută și îl găsește când tocmai o mângâia pe mână.

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube

sâmbătă, 29 iunie 2013

Iffet, ep. 17

Dilek îi spune lui Ali Ihsan despre cum arăta casa de vacanță sugerând că acolo aveau loc întâlniri amoroase între Cemil și Iffet. Ali se enervează și crede ceea ce i se prezintă, astfel nemaidorind să se întâlnească la restaurant cu soția sa. Ba chiar inițiază și procedurile de divorț.
La birou, află că Nil a fugit din spital. Ea merge la atelier unde caută o pungă cu drog, dar apare Cemil pe care îl sunase să vină la ea. O duce la un hotel în timp ce Ali Ihsan merge la spital și se supără pe medici. Dar Ali află, prin Yasemin care dă niște telefoane, la ce hotel este fiica sa și îi bate în ușă. Are loc o discuție presărată cu lacrimi în urma căreia Nil îl dă afară pe taică-său, spunându-i că știe cine este Cemil dar îl iubește pentru sinceritatea sa.
Iffet văzând că Ali Ihsan nu apare la întâlnire, merge acasă, la vilă, și îl așteaptă. El rămâne neplăcut impresionat de această vizită, se ceartă cu Iffet, o alungă atât din casa cât și din viața sa spunându-i că nu mai are încredere în ea, iar Iffet pleacă, nu înainte de a da peste Dilek care bineînțeles că nu scapă ocazia de a țipa la ea verzi și uscate.

episodul următor: Iffet, ep. 18

După toate aceste incidente, după amintiri cu Iffet și Cemil, sau Iffet și Ali Ihsan, după rememorări de diverse scene din trecut, Ali Ihsan acceptă invitația lui Yasmine la un bar, o conduce acasă și rămâne la ea peste noapte din cauză că băuse prea mult. Cemil o ia pe Nil și o duce la casa închiriată, unde este maică-sa, dar exact atunci pe acea stradă se plimba Iffet cu Serpil, iar Iffet îi vede pe cei doi, și crede că Cemil o ascunde pe Nil în acea casă, pentru că o ajută să care valiza. Ulterior îl anunță pe Ali unde se află fiica sa. După o zi, are loc o confruntare surpriză între Nil și Betul care venise să-i aducă lui Cemil niște lucruri ale mamei lui rămase la ea acasă.
Ali Ihsan îi blochează toate conturile lui Nil, dar Erhan, singurul care o înțelege, o ajută și-i dă bani să se poată descurca.

Iffet vine acasă la Cemil și îi spune lui Nil că el nu este îndrăgostit de ea, demonstrându-i că tot ceea ce a făcut Cemil a fost pentru a fi aproape de Iffet. Atunci Nil, deprimată, se întâlnește iar cu furnizorul ei de droguri, și după ce vine acasă ia o priză, și face un duș, după care cade în baie, ca de obicei. Cemil o scoate de acolo spărgând ușa. În timp ce ea doarme, Cemil vede pe telefonul ei cine i-a trimis mesaj ca să vină să-i dea drogurile. Mai trimite el un sms, ca din partea lui Nil, apoi merge în barul respectiv, îl reperează pe acel bărbat și îl bate.
Ali Ihsan vine acasă la Cemil unde o găsește pe Nil dormind, după care îi cere lui Cemil să plece, pentru ca fiica sa să-l poată uita. Apoi Cemil se întâlnește cu Iffet și după ce ăși ia rămas bun de la ea, o sărută pe frunte și o lasă plângând. Iffet, ajunsă acasă, plânge neîntrerupt, cu mașinuța-taxi lângă ea.
Episodul se termină cu Cemil care îl sună pe Ali Ihsan să meargă s-o ia pe Nil, spunându-i totodată că Iffet nu l-a înșelat și că îl iubește. Apoi își ia un bilet de autobuz și pleacă din Istanbul.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube

marți, 25 iunie 2013

Iffet, ep. 16

Scrisoarea lăsată de Iffet conținea mărturisiri. Ali Ihsan îl bate cumplit pe Cemil, iar după aceea într-o criză de nervi mai sparge niște mobilă prin depozitul unde se întâlnise cu șoferul său. Cemil, abia mergând, ajunge la Nil căreia îi spune adevărul despre el și Iffet.

Iffet ajunge acasă, unde îi surprinde atât pe sora cât și pe tatăl său cu acest gest. Dar Ahmet o iartă și noaptea, vine încet la patul ei ca să-i pună lângă pernă medalionul smuls.

Emine și Dilek savurează împreună cele întâmplate.
Asuman și Betul o văd, mirate, pe Iffet spălând geamurile casei părintești, iar Betul merge la ea și o ajută la treburile casnice, prietenia dintre ele părând să reînvie. Ahmet vrea să ia un credit de la bancă pentru a o ajuta pe Nimet să continue studiile la școala particulară, și va trebui să pună casa drept ipotecă. Până la urmă chestiunea se rezolvă, pentru că Ali Ihsan vrea să continue să plătească școala pentru Nimet.

episodul următor: Iffet, 17

Nil continuă să-și cumpere droguri, Nimet este curtată de colegi și participă la ziua de naștere a colegei ei de bancă, totul pare să meargă mai departe ca și până atunci pentru cei mai mulți dintre eroii poveștii. 
Într-o toaletă a unui club este găsită Nil, inconștientă. Chelnerii care au forțat ușa sună la Cemil de pe telefonul ei. Acesta vine în grabă, dar nu o poate trezi pe Nil și strigă după o ambulanță. Între timp Cemil îl sună pe Ali Ihsan și ăi spune că Nil se droghează și că este în comă. Nil se trezește la spital, Cemil se află lângă ea și cei doi stau de vorbă, însă nu-l observă pe Ali Ihsan, care fusese anunțat și venise de urgență, care aude conversația și află astfel că fiica sa îl iubește foarte mult pe Cemil. A doua zi face o criză, din cauza tatălui ei care pare să dorească să-i controleze viața - pe bună dreptate, în acest caz, și este sedată imediat.

Iffet merge la firma lui Ali și cere să returneze acțiunile lui Dilek, lucru care o nedumerește pe Yasemin și o face să-și reconsidere poziția față de ea. Dar returnarea acțiunilor o bucură pe Dilek.
Băieții îi joacă o farsă lui Nimet, la petrecere, dându-i un cadou pe care să-l ofere colegei de bancă, fără ca ea să știe ce conține. Înăuntru erau niște coaste de porc. Colegii râd, iar Nimet pleacă de la petrecere, nu înainte de a-i arunca o privire cu subînțeles celui care organizase gluma de prost gust.  Ajunge cam amețită acasă, înaintea lui Ahmet, iar Iffet se străduiește s-o ascundă de tatăl lor.

Seara, Cemil ajunge, ca în trecut cu taxiul sub geamul lui Iffet și o sună ca să-i spună cât de mult o iubește.
Dilek găsește scrisoarea lăsată de Iffet într-un sertar din camera ei și o citește uluită. Este întreruptă din lectură de telefonul prin care Ali o anunță că Nil este în spital. Ulterior merge la casa de vacanță și găsește totul așa cum a rămas când Iffet a fost sechestrată de Cemil.
Iffet se angajează alături de Serpil în secția de croitorie, Nil fuge din spital, iar episodul se termină cum Dilek îi spune lui Ali Ihsan, care ar fi vrut să se împace cu Iffet, deși divorțul era pornit, despre ce a găsit la casa de vacanță.



Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube

sâmbătă, 22 iunie 2013

Iffet ep. 15

Serpil
Cemil este dus la poliție, dar după cât se pare, nu în legătură cu violul. Ahmet a renunțat la denunț, gândindu-se că-i face un rău fiicei sale și mai ales că-l supără pe Ali Ihsan care nu ar merita asta.
Iffet merge acasă unde apare tatăl ei, care o dojenește aspru pentru dualitatea în care trăia, și-i smulge pandantivul de aur cu numele Iffet (= castitate) de la gât, spunându-i că nu-și merită numele.

for the English version of Iffet click here: Iffet English translated summaries


Betul este din ce în ce mai îngândurată referitor la violul petrecut cu ceva timp în urmă și merge la Serpil să încerce să o întrebe anumite lucruri legate de întâmplarea de la nunta ei. Astfel, Betul află că tot ceea ce îi spusese mama ei era adevărat. Serpil nu se arată foarte bucuroasă de vizită, mai ales că Iffet trebuia să vină la ea, dar o primește. După un timp apare și Iffet, iar între cele două se iscă o discuție presărată cu lacrimi de ambele părți, Betul cerându-și iertare pentru felul cum s-a purtat cu ea în trecut, până când începe o ploaie.

Nil și Cemil
Sub aceiași stropi, Nil plânge și ea pentru că Cemil - care se afla în mașină cu avocata Yasemin - nu-i răspunde. Însă până la urmă Cemil, deși stătea de vorbă cu Ali în biroul acestuia, vorbește cu ea și apoi merge să o întâlnească. Are loc o altă scenă lacrimogenă, în care Nil îi mărturisește lui Cemil că-l iubește foarte mult, însă de data asta Cemil evită să spună același lucru și încearcă s-o facă să înțeleagă că ar trebui să renunțe unul la celălalt. Când ajung la vilă, Nil încearcă să-l sărute iar el se retrage brusc motivând că i-ar putea vedea Iffet. Nil își dă seama că totul este doar o stratagemă, și că Cemil nu vrea să se apropie prea mult de ea din cauza lui Iffet. Ba chiar începe să bănuiască faptul că ar fi fost ceva între ei mai demult. Scena este urmărită pe furiș de Emine, care se afla pe afară, pândind de după colțul vilei.

episodul următor: Iffet, 16

Betul se hotărăște să facă o schimbare radicală în relația ei cu Cemil și mama lui, mergând la un avocat să înceapă demersurile pentru divorț, și atunci ia toate hainele lui, pozele de la nuntă și alte amintiri și le dă foc în mijlocul grădinii din spatele casei, sub privirile părinților ei care nu înțeleg ce se întâmplă cu ea. Când apare soacră-sa, pur și simplu o dă afară în stradă, să tremure. Femeia îl sună pe Cemil și, după o încercare ratată de a o convinge pe Betul să-i lase înăuntru, presărată cu replici spuse la ureche și printre dinți, iar după ce Betul îi spune că a intentat divorț, cei doi merg la casa închiriată de Cemil. Trece o noapte în care Feride doarme pe un pat, învelită cu o pătură și cu haina lui Cemil, iar el adoarme pe jos, ghemuit și zgribulit.

Feride și Cemil
Dilek începe să se poarte mai frumos cu Iffet, dar în același timp se apropie de Yasmine și încearcă s-o determine să vrea să-l cucerească pe Ali Ihsan.

Ali află de relația lui Cemil cu fiica sa, și o ceartă pe aceasta spunându-i că Cemil este șoferul lui, cum poate ea să-l iubească, la care Nil îi amintește că el însuși s-a însurat cu propria servitoare, apoi îi spune lui taică-său că mai bine s-ar întreba ce a fost între Cemil și Iffet mai bine decât să o dădăcească pe ea. Erhan și Dilek aud discuția, vin în cameră, la timp ca să-l oprească pe Ali s-o bată pe Nil. Iffet plânge. Conflictul se aplanează, dar Nil își face bagajele și pleacă la atelier. A doua zi Cemil își ia și el porția de la Ali care după ce îl ceartă zdravăn îi spune să plece, concediindu-l, pentru că a sedus-o pe fiica sa. Cemil merge apoi la Nil și are loc o despărțire între ei doi.

Gulin vine la biroul lui Ali să-și seară iertare și să-i spună de aventura cu Erhan, dar Ali o dă afară, apoi merge în secție și-l pălmuiește pe Erhan, după care, într-o criză de nervi, răvășește totul în biroul său. Tocmai intră Iffet, care nu înțelege ce se petrece, iar Ali o lămurește că s-a săturat ca toată lumea din jurul lui, în care avea încredere l-a trădat: Emre, Gulin, Erhan, Cemil...  Iffet ajunge acasă foarte supărată și îi destăinuie motivul supărării sale lui Saime.

Iffet
Nimet merge la noua școală unde este ochită de un coleg de clasă foarte frumușel, dar și luată în râs de colegul acestuia. Deocamdată din cauza propriei prezentări, și pentru că spune că tatăl ei este măcelar, colegii râd de ea. La sfârșitul orelor, la poarta școlii o așteaptă Ahmet, dar ea se întoarce și pleacă pe alt drum când îl zărește. Ajunge rapid acasă și minte că nu au mai făcut ultima oră și că ajunsese de mult.

Nil vorbește la telefon cu Cemil, este foarte amețită și apoi cade inertă, din cauza unei supradoze. Cemil vine într-un suflet, sparge ușa, o ia în brațe și o pune sub duș cu apă rece unde Nil se trezește.

Iffet crezând că ea este cauza problemelor lui Ali, îi scrie o lungă scrisoare cu mărturisiri, îi lasă inelul de logodnă și verigheta, și pleacă. Episodul se termină pe fondul unei melodii triste, în care mai toate personajele principale plâng: Ali cu scrisoarea și inelul în mână, Iffet mergând singură prin noapte, Cemil ținând-o în brațe pe Nil, adormită. Singura mulțumită, pe moment este Nil.

Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube



marți, 18 iunie 2013

Iffet, ep. 14

Soția lui Omer, Beril, îl sună pe Emre și acesta o informează că Ali Ihsan a scăpat pentru că avea alibi. Deci, se pare că Emre nu era atât de loial. Emre o sfătuiește pe Beril să plece pentru o vreme, dar ea nu acceptă decât dacă Emre îi dă partea ei de bani. Apoi acesta merge acasă la ea și o amenință cu pistolul, foarte probabil omorând-o (asta nu se arată în episod). După aceea îi cere lui Ali să se întâlnească într-un parking acoperit, unde, chipurile, ar trebui să discute cu Beril și încearcă să-l omoare, dar Cemil, care tocmai parcase mașina, îi vede și se năpustește asupra lui. După o scurtă luptă, Cemil îi răsucește mâna cu pistolul în așa fel încât Emre își descarcă arma chiar în propria inimă. La scurt timp după această întâmplare, Ali Ihsan îi dă lui Cemil un cec cu o sumă importantă, drept răsplată pentru că i-a salvat viața. Cemil refuză cecul, însă pt că Ali insistă, ia hârtia. Imediat urmează o discuție cu Iffet, și, ca să-i demonstreze că nu banii îl interesează, rupe bucățele cecul în fața ei, care nu se lasă impresionată de gest.

episodul următor: Iffet, episodul 15


Cemil îl vizitează pe Ersin căruia îi mărturisește că o iubește foarte mult pe Iffet. În acest timp îl sună Nil, dar el nu îi răspunde, și de altfel, în acest episod el o ocolește pe Nil cât se poate. După ce de nervi, că nu poate să o aibă pe Iffet, sparge un pahar, pleacă spre casă unde Feride se îmbolnăvise pt că mama lui Betul oprea apa caldă când aceasta făcea duș. Când Cemil aude așa ceva, se repede la boiler și-l face bucăți.

Nimet este supărată pe tatăl ei și nu vrea să mai iasă din cameră. Mai vorbește cu Iffet la telefon și într-o zi ea vine să-și ia sora din casă. Dar pe drum Ahmet, care era la cumpărături le vede, și începe o ceartă în stradă, la care lumea se adună ca la circ. Ahmet nu mai reușește să o lovească pe Iffet, așa cum îi fusese primul impuls, se potolește, și până la urmă o ia pe Nimet înapoi, spunând că este fiica lui și el trebuie să aibă grijă de ea. Fata este încă supărată, iar Ahmet ca s-o îmbuneze, îi cumpără haine noi, pe care Nimet le sfâșie cu cuțitul, așa cum făcuse tatăl ei cu hainele cumpărate de Iffet. Atunci Ahmet merge la vilă, dar acolo vorbește doar cu Saime, pentru că Iffet nu este acasă. E cât pe ce să-l vadă pe Cemil, însă Saime salvează situația. A doua zi, când Ali Ihsan vine în vizită la ei, luându-l pe Cemil de șofer, adevărul nu mai poate fi ascuns și Ahmet face din nou o criză de nervi și pleacă să reclame violul fiicei lui la poliție.

Erhan încearcă să o vadă pe Gulin, care nu se mai trezește din băutură. Când într-una din încercări, ajunge în dormitorul ei, plin de sticle goale și lucruri răvășite, Gulin, amețită, aruncă în el cu ce-i vine în mâini și îl alungă, vorbind aiurea despre cum a întârziat ea la propria nuntă.

Cemil achită o sumă de bani pentru casa pe care Iffet dorise să o închirieze și ia cheile, din care una îi dă și lui Iffet, sperând că se vor întâlni acolo, în secret. Dar ei vizitează casa pe rând, Cemil într-o seară, Iffet a doua zi, fiecare amintindu-și cu durere în suflet de ceea ce trăiseră amândoi. 

Betul suportă tot mai greu comportamentul lui Cemil și prezența soacrei sale, Feride. La un moment dat, într-o seară, Cemil adormise și o visa pe Iffet, iar Betul se așează tandră, lângă el. Când îl trezește, acesta rostește numele lui Iffet. Într-o zi are o discuție aprinsă cu mama ei din care îi spune că Cemil a violat-o pe Iffet. Betul rememorează ceea ce se întâmplase la nunta lui Serpil si Feyyaz și pune niște lucruri cap la cap.

Episodul se termină cu un filtru de poliție pe șoseaua către vila lui Ali, Cemil fiind oprit de către polițiști.


Pentru alte episoade din serialul Iffet, accesați pagina Stele tv.

sursa foto: capturi video de pe youtube.com