Simbolul pierdut de Dan Brown. Recenzie

Titlu - Simbolul pierdut
Titlul original - The lost symbol
Autor - Dan Brown
Traducerea - Adriana Bădescu
Editura - RAO
Colecția - RAO Class
Preţ - 19 lei pe Libris, 602 pagini, ediția de buzunar
Anul apariţiei - 2009
ISBN - 973-540-138-2
Gen - thriller, acțiune
Comercializată pe Libris

Simbolul pierdut de Dan Brown este o continuare a celor două romane de succes anterioare, Îngeri și demoni (2000) și Codul lui Da Vinci (2003). Protagonistul seriei, Robert Langdon, este încă o dată prezent, deoarece se află implicat într-un alt mister axat pe coduri, simboluri și legende, de data aceasta în Washington DC. Urmând o rețetă de succes, în liniile sale generale, Dan Brown recurge la același plan în toate romanele sale: Langdon și un apropiat al său este pus într-un pericol iminent care trebuie dezamorsat în maxim o zi. O femeie i se alătură de fiecare dată și împreună trec prin pericole pe care le depășesc ca să găsească o soluție convenabilă la problemele în mijlocul cărora se află. Acțiunea nu e lipsită de urmăriri, crime, răzbunări, elicoptere, trenuri rapide, subsoluri și secrete dezvăluite, ori care sunt odată pentru totdeauna distruse. Toate acestea, presărate din plin cu simboluri și referințe la înțelepciunea antică.

[Atenție! Urmează spoilere!] Așadar, după ce se întoarce din Europa, Robert Langdon este chemat la Washington D.C., de către un bărbat care se dă drept asistentul mentorului său, Peter Solomon, ca să vorbească la o prestigioasă acțiune caritabilă la Institutul Smithsonian, despre masonerie. Partea mai neplăcută este că întrunirea are loc în acea seară, iar Langdon este la mile distanță. Cu toate acestea, interlocutorul de la telefon îi explică profesorului Langdon că are un avion particular la dispoziție pentru ca totul să se desfășoare rapid. Între timp ne este prezentat un personaj ciudat, Mal'akh, un tip tatuat peste tot, mai puțin zona fontanelei, însă și acolo are de gând să-și tatueze un ultim desen din vechime, un simbol puternic, care ar avea darul de a-i conferi puteri neobișnuite.

Când Langdon ajunge la locul anunțatei întruniri își dă seama că totul e o minciună și află că asistentul lui Solomon era, de fapt, un impostor (Mal'akh) care l-a păcălit ca să-l aducă la Capitoliu. Acolo ajunge într-o cameră adiacentă din clădire și vede, la fel ca alți turiști, mâna tăiată și însângerată a lui Solomon, despre care așa-zisul asistent spusese că va muri dacă Langdon nu acționează să-l salveze. Pe unul dintre degete este un inel care poartă semnul celei mai înalte prețuiri a francmasonilor. Fiecare dintre degete este tatuat, ca și palma, cu simboluri pe care numai Langdon le înțelege. Astfel, profesorul își dă seama că tatuajele sunt o invitație pentru deblocarea misterelor anticilor și că invitația îi era adresată lui.

În curând, un număr de înalți oficiali ai securității naționale îi cer lui Langdon să-i ajute, întrucât el este singurul capabil să descifreze invitația misterioasă. Langdon, șeful securității Capitoliului, Trent Anderson, și Sato, un oficial CIA, se află într-o cameră subterană a clădirii Capitolului Statelor Unite, care poartă în ea o amprentă cunoscută numai lui Langdon și masonilor din întreaga lume. Între timp, sora lui Solomon, Katherine, care lucrează într-un laborator secret construit de fratele ei, în adăpostul Smithsonian, în domeniul noeticii, consideră ciudat că Peter nu-i răspunde la telefon. Cunoscută de un misterios dr. Abbadon, care susține că a lucrat cu Peter, Katherine află că fratele ei a împărtășit unele dintre cercetările sale secrete cu doctorul, amănunt care o șochează.

Katherine ajunge rapid în vizorul lui Mal'akh, care mai întâi îl ucide pe asistentul acesteia, Trish Dunne, înecându-l într-un container cu un calmar gigantic conservat. Katherine se confruntă cu o amenințare similară, dar printr-o combinație de inteligență și noroc, reușește să scape. În timp ce Mal'akh nu poate să o omoare așa cum plănuise, ea se îngrozește când își dă seama că nebunul și-a pus în aplicare un al doilea plan, printr-o explozie masivă care distruge laboratorul și toate cercetările pe care le conține. [Aici se termină spoilerele!]

Katherine și Robert își unesc forțele, în cele din urmă, într-o încercare disperată de a-l salva pe Peter Solomon de un nebun hotărât să-l bucățălească de viu și să dezvăluie lumii informații care ar putea schimba viața așa cum o știm. Pe parcursul cărții, a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, ca de obicei în romanele lui Dan Brown, prin câteva flashback-uri ni se dezvăluie cine este acest Mal'akh și care este legătura lui cu Peter Solomon și în special cu fiul, ucis mai demult, al acestuia.

Simbolul pierdut este un thriller captivant, energic, plin de acțiune, scris în stilul caracteristic lui Dan Brown, care va ține cititorii cu sufletul la gură până la deznodământ. Chiar dacă are câteva sute bune de pagini și se află printre cele mai lungi romane ale sale, Dan Brown nu se dezminte și atrage cititorul avid de o cunoaștere a legendelor și simbolurilor vechi, la care altfel nu ar avea acces.

Cartea Simbolul pierdut de Dan Brown poate fi cumpărată din librării, de pe librăria online Libris, de pe site-ul editurii sau de pe alte site-uri partenere.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Inelul familiei Borgia de Michael White. Recenzie

Titlu - Inelul familiei Borgia
Titlul original - The Borgia Ring
Autor - Michael White
Traducerea - Cristina Tripon
Editura - RAO
Preţ - 21,24 lei, 344 pagini
Anul apariţiei - 2014
ISBN - RAO978-606-609-525-9
Gen - thriller, policier, ficțiune istorică
Comercializată pe Libris

Cartea Inelul familiei Borgia  de Michael White este un amestec de ficțiune istorică și de roman polițist. Este structurată pe două planuri paralele, care au drept punct comun un inel despre care se spune că ar fi aparținut celebrei Lucrezia Borgia, și care adăpostea o otravă foarte puternică, bazată pe arsenic, a cărei formulă se pierduse în tenebrele Evului Mediu.

Pe un șantier arheologic se descoperă un schelet întreg, bărbătesc, care are pe o falangă legendarul inel cu smarald. În noaptea de după descoperire, un paznic care vede prea multe este ucis cu bestialitate, după o urmărire pe acoperișurile Londrei și aruncat pe ceva ce pare a fi o ghenă interioară. Cadavrul, însă, cade exact în mijlocul unei discoteci amenajate în clădirea respectivă, ghena dovedindu-se a fi, în realitate, o gură de aerisire. Mai mult, discoteca este plină de consumatori de Ecstasy, acțiune secundară care duce la un moment dat pe polițistul Jack Pendragon, care se ocupă de caz, pe o pistă falsă, drog distribuit de nimeni altul decât de DJ-ul discotecii.

A doua zi scheletul dispare în mod misterios de pe șantierul arheologic, împreună cu inelul, în buzunarul victimei fiind găsită doar o falangă. În lipsa declarațiilor poliției care demarează ancheta, presa vuiește de tot felul de speculații. Pentru a le pune capăt, poliția se vede nevoită să dea publicității câteva date exacte, și anume că falanga (deocamdată omit să vorbească despre schelet) aparține unui bărbat care a murit acum 500 de ani. Ancheta polițistă din prezent reprezintă primul subplot al romanului.

Al doilea subplot ne introduce în atmosfera elisabetană engleză a secolului al 16-lea și reface drumul unui complot pus la cale de inamicii reginei Elisabeta I, care ar fi trebuit să fie otrăvită cu substanța din inelul Lucreziei Borgia. Autorul pendulează acțiunea, fără a enerva cititorul, între trecut și prezent în mod constant, dezvoltând două povești care au un singur element de legătură: inelul Lucreziei. În desfășurarea romanului se perindă pe sub ochii noștri și nume ilustre precum da Vinci, Shakespeare sau Elisabeta I însăși.

Pe parcursul romanului Inelul familiei Borgia, Michael White încurcă ițele poveștii cu încă niște crime, de data asta cu otrava din inel, care otravă dă o moarte rapidă, dar urâtă pentru spectatorii involuntari. Jack Pendragon are de-a face cu un criminal în serie, însă este foarte greu să-l descopere pentru că ucigașul acționează singur, pe cont propriu, și astfel ancheta decurge lent, indiciile fiind aproape imposibil de găsit.
Cu toate acestea, până la sfârșit vom afla și cui aparține scheletul, care va fi găsit într-o curte, și cine este criminalul. Dar acest lucru se dezvăluie în chiar ultimele pagini ale cărții, iar până acolo vă asigur că nimic nu vă va ajuta să înțelegeți sau să vă dați seama cam cine este acesta.

Unii recenzori găsesc că personajele sunt doar schițate și că uneori acțiunea este previzibilă și clișeistică. Nu neg, poate că au dreptate, dar per total romanul este unul bun, peste medie. Mie mi-a plăcut, l-am citit rapid, deși pe mine m-a deranjat oarecum acea trecere din trecut în prezent. Aceste falieri succesive mă irită, pentru că îmi secvențializează lectura, dar de data asta am reușit să trec peste și am citit cu plăcere cartea.

Cine vrea s-o cumpere online, o găsește comercializată pe Libris. Recomand Inelul familiei Borgia cititorilor pasionați de cărți polițiste, cărora le place stilul lui Michael White, sau al lui Dan Brown (deși White este sub Brown, ca intrigă, personaje și ritm). Eu am găsit că este un roman meritoriu, cu o intrigă polițistă foarte bine condusă și cu un ritm alert care te face să vrei să afli ce se întâmplă până la sfârșit.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Origini, de Dan Brown. Recenzie

Titlu - Origini
Titlul original - Origin
Autor - Dan Brown
Traducerea - Adriana Bădescu
Editura - Rao
Preţ - 49 de lei (pe Libris), cca 600 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-8905-49-5
Gen - fictiune, mister, suspans, teoria conspiratiei
Comercializata pe Libris

Dintre cărțile lui Dan Brown am citit Codul lui Da Vinci pe nerăsuflate; n-am lăsat cartea aceea din mână până când n-am terminat-o, adică o zi și o noapte, până pe la 3-4 dimineața. Cu Origini a fost aproximativ la fel, doar că n-am mai reușit să o citesc neîntrerupt. Însă cum găseam o breșă, fie noaptea, fie în timpul zilei, citeam cu nesaț. Inutil să mai spun că mie stilul lui Dan Brown îmi place foarte mult și că este printre scriitorii mei preferați. Dar să vedem ce ne propune Origini, romanul a cărui acțiune se petrece în Spania: [Atenție! Urmează spoilere!]

Robert Langdon, profesor de simbolistică la Harvard, sosește la Muzeul Guggenheim din Bilbao, pentru a participa la un anunț important - dezvăluirea unei descoperiri care "va schimba fața științei pentru totdeauna". Gazda serii este Edmond Kirsch, un milionar excentric, fost student al lui Langdon, ale cărui invenții uimitoare de înaltă tehnologie și predicții îndrăznețe l-au transformat într-o celebritate mondială. Kirsch, este pe punctul de a dezvălui lumii o descoperire uimitoare, care promite să răspundă la două dintre întrebările fundamentale ale existenței umane: de unde venim și încotro ne ducem?

Înainte cu câteva zile de acest eveniment, Edmond, datorită faptului că prezentarea lui avea să demonstreze că nu avem nevoie de Dumnezeu, pentru că, de fapt, nu există, solicită o întâlnire în mănăstirea de la Montserrat cu 3 lideri religioși de răsunet și le prezintă descoperirea lui cerându-le părerea și ținerea în secret a descoperirii până avea și el s-o facă publică. Cei trei sunt, așa cum era de așteptat, tulburați de ceea ce văd și unul dintre ei, Valdespino, un apropiat al casei regale a Spaniei, mentorul viitorului rege Julian, le propune celorlalți trei să-l ucidă pe Kirsch cât mai repede. Însă cineva care rămâne în umbră, prin interpuși angajați pe internet, îi ucide pe ceilalți doi lideri religioși, în așa fel încât, la un moment dat, Valdespino apare ca păpușar al acțiunii.

Evenimentul care are loc în muzeul Guggenheim din Bilbao, muzeu patronat de nimeni alta decât Ambra Vidal, frumoasa logodnică a lui Julian și viitoarea regină a Spaniei, este anunțat după trei zile, astfel că Valdespino e în criză de timp. Langdon și câteva sute de oaspeți se simt captivați de o prezentare absolut originală și extrem de spectaculoasă, într-un holo-spațiu (= sală decorată holografic, cu imagini 3D care crează iluzia realității). Langdon, ca și toți ceilalți invitați, sunt conectați prin căști la un supercomputer inventat de Edmond, care se poate partiționa la infinit pentru a discuta simultan cu oricâți oameni este nevoie și care are toate caracteristicile unui om. Acest amănunt, că Winston e o mașinărie și nu o persoană reală, va fi cunoscut numai de Langdon și mai apoi de Ambra. Evenimentul este transmis și online, așa că vreo 3 milioane de oameni din toată lumea văd prezentarea în direct.

Seara, orchestrată cu meticulozitate de Edmond, intră brusc în haos, pentru că un anume Avila, fost amiral de marină, pus în ultima clipă pe lista invitaților de către Ambra Vidal, la cererea cuiva de la Palat, îl împușcă mortal pe Kirsch, cu un pistol nemetalic, chiar înainte ca savantul să spună ce a descoperit. Astfel, prețioasa informație și demonstrație a lui Kirsch se află în pragul pierderii. Cum Ambra Vidal și Langdon sunt conectați la Winston care le dă unele detalii, iar Ambra își dă seama că este în pericol de a fi acuzată de crimă, aleg să fugă amândoi ca să nu fie arestați, sau chiar eliminați. Acum, ei doi sunt singurii, care, ajutați de Winston, cu care țin legătura prin telefonul lui Edmond, ar putea face ceva să ajungă la el, care nu se află în Bilbao, ci la Barcelona, și să-i acceseze partiția unde se află stocată toată prezentarea lui Edmond. Această partiție este parolată cu o parolă de 47 de litere, ale unui vers preferat de savant, pe care nimeni n-o știe. Cei doi fug spre Barcelona într-o căutare periculoasă pentru a găsi mai întâi parola, și apoi locul unde se află supercomputerul Winston, care în sfârșit va dezvălui secretul lui Kirsch.[Aici se termină spoilerele!]

Romanul Origini are mai multe planuri paralele, care se desfășoară simultan și care nu întotdeauna au multe puncte comune. Controversa stârnită de Edmond, culisele palatului regal, iubirea lui Valdespino pentru bătrânul rege, care este pe moarte, relația Ambra-prințul Julian, site-ul de internet conspiracynet.com care este alimentat cu informații de un anume monte@iglesia.org, moartea ciudată a gărzilor Ambrei, toate se dezvăluie temporizat cu atenție, cu mult suspans, cu accente de cultură spaniolă în scurte intermezzo-uri.

Adevărul descoperit de Kirsch, însă, este unul pe care îl știm. Mie nu mi s-a părut nimic extraordinar, nimic care să schimbe fața lumii. Dar asta nu înseamnă că romanul e mai puțin captivant. Doar că, părerea mea, rezultată doar din lectura cărții, este că Dan Brown a intenționat inițial să dea o altă formă acelui secret descoperit de Kirsch, pentru că de la un anumit punct încolo, niște lucruri rămân neexplicate: la început se anunță că descoperirea va demonstra că Dumnezeu este inutil, ceea ce, după mine, nu se întâmplă, iar anunțul integral înregistrat de Edmond este unul banal. Apoi, Dan Brown vorbește prin Langdon despre teoria panspermiei (= viața provine din spațiu) și se întreabă oare cum ar face o specie să trimită în spațiu ceva minuscul care odată ajuns pe o planetă să ducă la evoluție și la apariția acelei specii? Sub ce formă? Dar răspunsul nu va veni niciodată în carte. Sau, nu se răspunde la întrebarea de pe la începutul cărții, de ce are loc evoluția? Ca să crească entropia, e răspunsul din final. Dar de ce trebuie să crească această entropie și să nu rămână aceeași? Ca un copil neștiutor, am dece-urile mele, la care Dan Brown nu va răspunde, la fel ca eroul său Kirsch, poate pentru că ar zgudui cu adevărat lumea religioasă, așa cum a făcut-o în Codul lui Da Vinci, care a zdruncinat niște credințe și care a trebuit să fie insistent categorisit drept o ficțiune sută la sută. Oare chiar așa să fie?

Recomand Origini de Dan Brown, luată de mine de pe Libris, spiritelor libere, iubitorilor de enigme și decriptări, de intrigi și de teorii ale conspirației. Acelora care ies din tipare, cărora comoditatea unor tradiții și credințe transmise din generații, nu le este de ajuns. Dar o recomand și acelora profund religioși, pentru că așa cum spunea Edmond Kirsch, știința și religia spun aceeași poveste, într-un limbaj diferit, iar în lume este loc pentru amândouă.

later edit: și pentru ca totul să fie și mai ambiguu, ceva tipic pentru Dan Brown, pe internet chiar există un site conspiracy-net[punct]com .....




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Jocul minciunii, de Ruth Ware. Recenzie

Titlu - Jocul minciunii
Titlul original - The lying game
Autor - Ruth Ware
Traducerea - Ionela Chirilă
Editura - TREI
Colecția - Crime
Preţ - 45 lei, 496 pagini
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 978-606-400-324-9
Gen - thriller, psihologic
Comercializata pe Libris

Cunoscută pentru romanele sale de suspans, cu intrigi bine puse la punct, autoarea britanică Ruth Ware scrie cărți care se vând în milioane de exemplare. Jocul minciunii, povestea a patru prietene, colege de liceu care stăteau în internat, nu face excepție.

Cartea este scrisă la persoana întâi, una din cele patru prietene, Isa, fiind povestitoarea. Kate locuiește în apropierea unui mic orășel imaginar, Salten, situat lângă un estuar. Casa lui Kate este de fapt, o moară de apă care folosește energia mareică a estuarului și care lent, dar sigur, se scufundă datorită solului instabil pe care este construită. Însă așa cum Moara se scufundă încet, trecutul iese la iveală, tot încet, din măruntaiele estuarului. Ca o implacabilă lege a echilibrului care guvernează chiar și alegerile noastre.

Cele patru fete, Kate, Isa, Thea si Fatima, s-au cunoscut în liceu și, din distracție, la vremea aceea, au început să joace un joc al minciunii, fără să se gândească la consecințele de mai târziu. Regulile jocului erau să mintă pe cei din jur, să nu schimbe povestea, să nu se mintă ele între ele, să nu se lase prinse în încrengătura propriilor minciuni și să știe când trebuie să se oprească. Pentru imaginație și credibilitate în tot acest joc, își dădeau puncte. Bineînțeles că adulții observă că fetele mint și le izolează de societate, dar lor nu le pasă.

Distracția durează până într-o zi, când se întâmplă ceva grav și cele patru prietene decid să continue jocul, ascunzând adevărul. Kate rămâne la Moară măcinându-se pe dinăuntru, iar celelalte trei pleacă fiecare pe drumul ei. După mulți ani, estuarul începe să-și scuipe secretele afară din mâl și niște oseminte umane sunt aduse la suprafață, de maree. În acel moment Kate nu mai rezistă și le cheamă pe celelalte trei. Fetele, devenite femei în toată firea, copleșite de secretul lor, răspund chemării. Isa, își ia fetița de șase luni și vine la Moară, dar Kate nu este dispusă să le dezvăluie motivul acestei reuniuni stranii decât când sunt acolo toate patru. Chiar și așa, groaza le cuprinde pe toate când văd literele de o șchioapă din ziar, care anunță găsirea acelor oseminte. Lumea bârfește pe șoptite, la balul anual al liceului, cele patru prietene sunt ținta tuturor privirilor, și, colac peste pupăză, se dovedește că mai există cineva care le cunoaște secretul și care le terorizează cu un bilețel ciudat.

Ruth Ware contruiește cu măiestrie o atmosferă de suspans, acțiunea se desfășoară molcom, iar amenințările plutesc apăsător peste tot. Thea își îneacă temerile în alcool, Isa și le proiectează asupra bebelușului ei, Fatima revine la obiceiurile uitate din adolescență în cele câteva zile cât rămâne în Salten, iar Kate, ei, bine, Kate oricum și-a ratat toată viața din cauza unui joc nevinovat. Tenebrele trecutului apasă prea tare. O crimă? Un accident? O întâmplare nefericită? Sau ce este ceea ce toate știu și nu pot spune? Și cine a văzut ce au făcut când erau puștoaice și al cui este scheletul ieșit din nisipul estuarului?

În ciuda lungimii romanului, personajele sunt destul de plate, iar dincolo de cele patru prietene, ceva mai bine schițate, restul personajelor sunt și mai puțin creionate. Acțiunea, însă, nu trenează, este bine condusă, pe alocuri cu lungiri inutile. Stilul scriitoricesc salvează meandrele fără rost ale poveștii și este punctul forte al romanului lui Ruth Ware. Cu siguranță nu e o carte pe placul generației tinere, care preferă genul alert. În schimb cititorii care lasă deoparte acțiunea pentru scriitură, care știu să guste înșiruirea măiastră a cuvintelor vor găsi o carte bună, poate nu neapărat un thriller, dar cu siguranță o carte cu un suspans aproape hitchcockian.

Mie cartea mi-a plăcut, m-a prins și recunosc că mult timp am fost sigură că fetele împărtășesc grozăvia unei crime. Dar am constatat că mă înșel... N-am văzut nicio asemănare dintre acest roman și cărțile polițiste ale Agathei Christie, cum o caracterizează tabloidul britanic The Sun, așa cum nu îi înțeleg pe recenzorii cărora li s-au părut toate aceste patru personaje, nesuferite, sau care consideră că a pleca fără soț într-o mini-vacanță la o prietenă din copilărie care cere ajutor este un sacrilegiu de neiertat. Dar gusturile nu se discută :)

În concluzie, recomand romanul Jocul minciunii de Ruth Ware celor care au timp să guste o carte, și acelora care au mai citit și alte romane ale autoarei. Cartea se găsește pe libris.ro sau pe alte site-uri partenere. 
Dacă ai citit-o deja, mi-ar plăcea să-mi spui într-un comentariu cum ți s-a părut.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Asasinarea arhiducelui de Greg King si Sue Woolmans. Recenzie

Titlu - Asasinarea arhiducelui
Titlul original - The Assassination of the Archduke - Sarajevo 1914 and the Romance that Changed the World (prima apariție New-York, 2013)
Autori - Greg King și Sue Woolmans
Traducerea - Mihaela Sofonea
Editura - Corint
Preţ - 30 lei, 474 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 9786067931372
Gen - istorie, biografii
Comercializată pe Libris

Asasinarea arhiducelui de Greg King și Sue Woolmans nu este o carte de ficțiune, ci un document istoric amplu, istorisit pe înțelesul tuturor.
Viața poate fi imprevizibilă și este adesea presărată cu ironie amară. Luați în considerare cursul incredibil și teribil al celor doi frați Ernst și Max, născuți în luxul familiei imperiale austro-ungare: tatăl lor a fost alături de tronul imperial, iar cei doi au sfârșit în lagărul de concentrare de la Dachau. Soarta lor este, însă, aspectul cel mai șocant, strâns legată de un episod mult mai violent și mai plin de forță istorică al Europei: declinul și distrugerea Austro-Ungariei, anunțată de asasinarea tatălui lor, arhiducele Ferdinand. Pentru că dacă la prima vedere, totul pare a fi doar un asasinat politic, lărgindu-ne percepția, vedem cum acest act a schimbat soarta omenirii și a cauzat niște reacții în lanț: Primul Război Mondial, criza financiară, Al Doilea Război Mondial, Războiul Rece și evenimentele zilelor noastre. Dacă Ferdinand nu ar fi fost omorât, poate că prea puțin din toate acestea ar mai fi fost așa, iar fața lumii ar fi avut o altă coloratură.

Asasinarea arhiducelui aduce la lumină fapte mai puțin cunoscute de marele public și dezvăluie povestea umană a lui Ferdinand, din copilărie și până la căsătoria sa problematică cu contesa Chotek, problemele lor de la curtea imperială austriacă, momentele lor de fericire la Konopischt, moartea lor la Sarajevo și soarta copiilor lor, în jurul cărora o lume întreagă s-a dezlănțuit.
Arhiducele Ferdinand nu trebuia să fie împărat, dar moartea vărului său, prințul moștenitor Rudolf și abdicarea de la tron a propriului său tată, l-au transformat în singurul moștenitor al tronului imperial. Încă de la început, împăratului Franz Joseph I nu i-a plăcut de arhiducele Ferdinand. Iar relația lor a devenit și mai complicată atunci când Ferdinand a ales de soție o femeie care nu putea fi niciodată împărăteasă, Sophie Chotek, contesă de Hohenberg.

Sophie provenea dintr-o familie aristocratică veche, avea zeci de strămoși iluștri, era foarte educată, vorbea câteva limbi străine, juca tenis și se pricepea la politică datorită tatălui ei care fusese mereu în apropierea curții imperiale. Dar ea avea un mare defect: nu era bogată, dimpotrivă, familia ei trăia modest, nu-și permiteau decât servitorii de strictă necesitate și călătorea adesea cu tramvaiul, ca să economisească bani. Ferdinand avea o suită de pretendente de viță nobilă și cu avere, dar greu îi era vreuna pe plac. Când Sophie a reușit să obțină un post de domnișoară de onoare în suita unei bogătașe nobile, care visa ca una din fetele ei să se mărite cu arhiducele, soarele a răsărit și pe strada ei. Ferdinand a cunoscut-o la unul din evenimentele mondene organizate de arhiducesa Isabella și s-a îndrăgostit de ea. Mai târziu au oficializat relația în ciuda tuturor impedimentelor, și astfel Ferdinand a văzut că din prinț moștenitor, a devenit un fel de paria al curții imperiale, din cauza acestei alianțe nedorite de Franz Joseph și de popor. Contesa Sophie nu a fost niciodată primită în familia imperială iar copiii ei nu au avut drepturi la tron.

Mai mult, chiar în ziua nunții a avut loc un atentat cu bombă miniaturală asupra lor, incidentul soldându-se cu răniți și morți printre trecători și servitori. Suita imperială n-a reacționat, doar au schimbat caleștile și și-au văzut de drum, însă contesei i s-a interzis să se afișeze pe viitor alături de arhiducele Franz Ferdinand la evenimentele oficiale, ca și cum n-ar fi fost soția lui legitimă. Abia ani mai târziu, în 1909, regele Carol I al României o invită în mod explicit pe Sophie, ca soție a vărului său, Ferdinand, la palatul de vară de la Sinaia, la Peleș. Acesta a fost momentul în care Sophie este recunoscută drept o membră cu drepturi egale ale capetelor încoronate ale Europei.

Însă în Austria, deși lucrurile încep să se mai îndulcească în ceea ce o privește, împăratul, recunoscut drept un om foarte conservator, nu-i va recunoaște niciodată fiii ca pe niște membri imperiali cu drept la tron. Regulile inutile ale unei societăți muribunde au condus la umilința constantă a lui Franz Ferdinand și Sophie la curtea regală și, probabil, au contribuit și la decesul lor. În vara lui 1914 împăratul și oficialii regali au insistat ca Ferdinand să viziteze Sarajevo, în ciuda climatului politic volatil și ale încercărilor multiple ale lui Ferdinand de a anula călătoria.

Restul este istorie. Recomand Asasinarea arhiducelui de Greg King și Sue Woolmans tuturor celor care iubesc istoria, trecutul și caută să afle cât mai multe din cele ce se află dincolo de cortina de catifea a evenimentelor, în penumbra înțelegerilor secrete dintre marii lideri politici, dar ale căror efecte le suportăm noi, oamenii de rând.

Mulțumesc librăriei online LIBRIS pentru oportunitatea de a mă delecta cu această carte-document, care schimbă viziunea asupra împrejurărilor care au condus la declanșarea Primului Război Mondial.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

In spatele usilor inchise de B. A. Paris. Recenzie

Titlu - În spatele ușilor închise
Titlul original - Behind closed doors, 2016, U.S.A.
Autor - B.A. Paris
Traducerea - Lidia Grădinaru
Editura - TREI
Colecția - Fiction Connection
Preţ - 35 lei, 304 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-400-186-3
Gen - thriller psihologic
Comercializată pe Libris

Despre cartea În spatele ușilor închise trebuie să spun dintru început că n-am putut s-o las din mână până când n-am terminat-o. Am citit-o în două sesiuni, o seară prelungă și o dimineață devreme. Am dormit între timp doar cât să fiu în stare să citesc și restul cărții, și mai apoi mi-am făcut somnul de noapte, undeva pe la 12 ziua. În spatele ușilor închise nu e vreo carte de premiu Nobel pentru literatură, sau altceva de genul. Nu are figuri de stil, nu are descrieri generoase, nu tu personificări sau comparații căutate îndelung. Nu. Nimic din toate astea. Și totuși e o carte pe care n-o poți lăsa din mână până când nu o termini de citit, și asta este o calitate imensă la un roman.

Autoarea conduce atât de bine acțiunea lineară - da, lineară! - a romanului, că pur și simplu ești curioasă să vezi ce se întâmplă cu Jack, sau cu Grace, sau cu Millie. Dar să vă povestesc câte ceva despre personaje. Jack este un avocat bun care n-a ratat nici un proces, apărând femei abuzate de soți. Grace este femeia care se îndrăgostește lulea de el, pentru că arată ca un actor de cinema și se poartă ca un gentleman de pe vremuri, sucind mințile tuturor femeilor din jurul lui numai prin atitudinea asta de epocă. Millie este sora mai mică a lui Grace, născută cu sindrom Down, și în carte are un rol covârșitor de la un moment dat încolo, pentru că prin inteligența ei, deși afectată de boală, schimbă destinele tuturor personajelor implicate în roman.

B. A. Paris, aflată la prima ei carte cu acest roman, debutând la 58 de ani, mărturisește, răspunzând la întrebarea unei cititoare, că a scris cartea inspirându-se din realitate. Ea, dna Paris, are niște vecini care par cuplul perfect, și de aici, gândindu-se că în spatele ușilor închise se poate ascunde cu totul altceva, a lăsat imaginația să zboare. Grace și Jack se căsătoresc suspect de rapid după ce fac cunoștință într-un parc. Ceea ce am considerat unul din marile minusuri ale cărții este că Grace nu-și pune prea multe întrebări referitoare la Jack și la cererea lui de mariaj atât de grăbită. Ea se gândește oare când se va culca Jack cu ea, că doar n-o să se mărite cu un tip cu care n-a făcut încă dragoste? Și eu care credeam că doar n-o să se mărite cu un tip despre care practic nu știe mai nimic??!? Dar în fine... am trecut peste asta și am citit mai departe cu înfrigurare. La urma urmei, cu nebuneala din mintea unei femei îndrăgostite la prima vedere, nu te pui.

[Atenție! Urmează spoilere! spoiler = rezumat din acțiunea romanului]

După nuntă, în așa zisa lună de miere din Thailanda, Jack își dă jos masca, într-o confesiune crudă, lipsită de toată reverența și toate bunele maniere de până atunci, dezvăluind un maniac și un criminal care în copilărie și-a ucis cu bestialitate mama, abuzată de soț. Grace e uluită și încearcă să fugă de el, la propriu, dar felul în care ea acționează îl îndreptățește pe Jack să demonstreze lumii că soția lui este instabilă psihic. Având o încercare de sinucidere la activ cu ani în urmă, Grace devine victima perfectă și nu poate demonstra că este întreagă la minte, mai ales că scumpul ei soț a fost foarte abil și i-a strecurat o folie de antidepresive în geantă. Pastilele sunt văzute de personalul hotelului când ea țipă isteric că Jack este un criminal și că trebuie să ia legătură cu ambasada Marii Britanii. Cineva care privește din afară, îl crede sută la sută pe Jack, expert în meandrele psihicul omenesc, care știe cum să facă niște aparențe să treacă drept adevăr incontestabil și care este un manipulator de profesie.

Grace își petrece mai toată luna de miere pe balconul camerei de hotel, unde o încuie Jack, ca să se bronzeze și să creadă vecinii că ea a făcut plajă în Bangkok. Când ies amândoi în oraș, el are grijă s-o fotografieze în diverse costumații și ipostaze, ca să arate prietenilor ce bine s-au simțit. Revin acasă și apoi zilele trec. Grace și Jack devin nedespărțiți. El îi interzice soției orice obiect prin care ea ar putea comunica: telefonul mobil, pixurile, dermatografele, totul. Orice face ea, inclusiv mersul la toaletă când iau masa în oraș socializând cu vecinii, el supraveghează. Grace nu este lăsată singură decât în camera ei de acasă, zăbrelită și fără nici o legătură cu lumea exterioară. Jack o terorizează psihic când ea face un pas greșit (adică se abate de la regulile impuse de el), cu pedepse diverse, printre care cel mai des îi interzice lui Grace s-o vadă pe Millie, sora pe care ea o iubește foarte mult și cu care vor locui după majoratul fetei, care se apropie. A doua pedeapsă folosită, este încuierea ei într-o încăpere goală și întunecată de la subsol cu pereții pictați în roșu, ca într-o carceră. De fapt, Jack, care este un sadic și se hrănește cu frica celorlalți, o vrea pe Millie, pe care o vede victima lui perfectă și femeia pe care o poate înfricoșa în așa fel încât să-i producă lui plăcere. Dar pentru asta trebuie s-o țină ca pe o ostatică pe Grace.

[Aici se termină spolierele!]

În acest joc perfect dintre un călău și victima sa intervin niște fisuri. Grace învață să evite pedeapsa devenind cooperantă în aparență, lucru care-l enervează pe Jack. Apoi, el face două greșeli, ambele legate de Millie, pe care o subestimează. Iar Millie dă totul peste cap cu un singur gest... finalul este neașteptat, cu toate că mă gândisem și la varianta asta, dintre mai multe. Mereu așteptam să văd ce se mai întâmplă și mă minunam cum de vecinii nu-și puneau niște întrebări, de la un moment dat încolo. Însă romanul este scris la persoana I-a, și toată acțiunea este văzută prin ochii și mintea lui Grace. Nu știm ce gândesc și ce fac celelalte personaje decât atunci când Grace este în scenă.

În spatele ușilor închise este un roman psihologic care descrie un caz de sindrom Stockholm. Victima cooperează cu călăul, dar în realitate, numai pentru a nu suferi și mai mult, cu toate că Grace are momente când speră că Jack s-ar putea îndrepta și ar putea deveni un bărbat normal. Cheia soluției de ieșire din acest sindrom o are cineva din afară (Millie), dar în timp, victima începe să semene întrucâtva cu călăul său și rolurile se inversează, ori dacă nu în totalitate, cel puțin se echilibrează balanța. Grace învață de la Jack să se prefacă și să mintă perfect. Ceea ce se dovedește esențial pentru ea când ecuația e pe cale să se rezolve.

Mulțumesc librăriei online Libris pentru oportunitatea de a citi acest roman. În spatele ușilor închise de B. A. Paris se găsește pe Libris, pe site-ul editurii, sau pe alte librării online partenere.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!