Sanatatea dentara a copilului tau

Dinții sănătoși sunt importanți pentru sănătatea copilului tău încă de când este foarte mic și abia i-au apărut dințișorii. O bună sănătate orală îți ajută copilul să mănânce și să vorbească. Îngrijirea orală corectă ajută la stabilirea obiceiurilor dentare bune pe măsură ce copilul tău crește. Îngrijirea orală precară poate duce la infecții, boli sau alte probleme dentare.

La copilul mic, de până la 2 ani, tu va trebui să-i cureți dinții imediat ce apare primul dinte. Pe măsură ce încep să apară mai mulți, folosește o periuță de dinți moale și apă. Nu folosi pasta de dinți încă. De la 2 la 7 ani poți începe să-i cumperi pastă de dinți cu fluor pentru copii, dar pune pe periuță doar o cantitate mică. Obișnuiește-l să se spele pe dinți dimineața și seara și alege o pastă cu un gust plăcut. Va fi mai ușor pentru el să vrea să-și facă singur toaleta orală și obiceiul se va instala mai rapid. De asemenea, poți să-l lași să aleagă propria periuță, cu ce model vrea el, doar să fie o una moale. Și, chiar dacă dentiția copilului tău pare în regulă, planifică din când în când o vizită la un cabinet stomatologie copii, iar după aceea organizează o activitate distractivă, mai ales dacă întâlnirea cu doctorul nu i-a plăcut.

Calea către o sănătate dentară optimă are mai mulți pași și anume:

Rolul fluorului

Fluorura din pasta de dinți este anume introdusă pentru că reduce cariile dentare și ajută la creșterea unor dinți puternici prin întărirea smalțului dinților. Este adevărat că în unele țări apa potabilă conține și fluor, dar nu știu dacă și la noi s-a implementat această măsură. În orice caz, fluorul ajută mult mai mult în copilărie decât la vârsta adultă, așa că o pastă de dinți fluorurată va fi un auxiliar de bază pentru dezvoltarea unei dentiții sănătoase. Nu încerca să suplimentezi fluorul din pastă, este de ajuns, pentru că altfel vor apărea pete inestetice pe dinți sau cine știe ce alte efecte secundare nedorite.

Periajul și ața dentară

Igiena dentară trebuie să înceapă devreme în viață, așa cum spuneam mai sus, mai întâi doar cu apă, cel puțin de două ori pe zi. Poți adăuga o mică cantitate de pastă de dinți care nu are fluor în ea, la început, pentru că e posibil ca un strop de pastă să fie înghițită. Dar odată ce copilul tău este suficient de mare pentru a se spăla singur și corect, alege o pastă cu fluor. Învață-ți copilul să introducă pasta cu ajutorul periuței printre dinți, pe gingii și pe limbă. La fiecare 3-6 luni periuțele de dinți trebuie schimbate. Apoi învață-ți copilul să folosească ața dentară cel puțin o dată pe zi.

Cariile

Cariile sunt găuri care se formează în smalțul dinților. Acestea pot apărea atunci când bacteriile se acumulează în gură, iar asta se întâmplă de regulă din cauza zahărului. Zahărul din alimente și băuturi se transformă în acid, care duce la formarea cariilor. Acestea apar mai frecvent la copii, deoarece dinții lor pot fi mai greu de periat, dar și pentru că cei mari le dau dulciuri destul de des. Nu sunt împotriva consumului de dulciuri, din câte știu, creierul (celula nervoasă) se hrănește cu glucide, deci copiii trebuie să aibă și dulciuri în dieta lor, dar este bine să fii atentă la periajul dentar mai ales după o masă care a avut și desert.

Copilul ar trebui dus la cabinetul stomatologic cât de devreme este posibil. Acest lucru oferă medicului o șansă să caute probleme de timpuriu și să le rezolve din start sau chiar să le evite pe acelea de mai târziu. Stomatologii pediatri sunt specializați în tratarea sănătății dentare a copiilor. Vizita la medicul stomatolog de la o vârstă fragedă îl va ajuta pe copil să evite disconfortul unor tratamente dureroase din viața de adult. De asemenea, stabilește bunul obicei al controalelor dentare periodice. Toată lumea ar trebui să meargă la un cabinet stomatologic de două ori pe an.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Cum intretii corect incaltamintea de piele

Acum câteva zile, pentru că tot a cam venit iarna pe la noi - da, a și nins pe munți zilele trecute! - am reorganizat pantofarul și am scos la purtat botinele și cizmele, chiar și acelea îmblănite, pentru că afară e o vreme nebună. Nu exagerez. Dimineața mă îmbrac gros pentru că afară sunt abia câteva grade, iar la prânz îmi las doar tricoul pe mine, și restul hainelor le pun la sacoșă. Dar de purtat, port încălțăminte de iarnă, chiar cizme de piele, ca să nu îmi fie foarte cald, asta pentru că la prânz nu pot să-mi schimb și încălțările.

Dar acum despre altceva voiam să scriu. Ca și mine, probabil adori pantofii și cizmele de piele și vrei să le păstrezi frumoase și strălucitoare mai mulți ani. Pentru ca pantofii să arate cât mai bine, trebuie să-i cureți în mod regulat, în special pe vreme rea, atunci când este zăpadă și gheață. Lunar trebuie hrănită pielea din încălțăminte pentru a o hidrata, apoi trebuie lustruită pentru a-i reda strălucirea aceea frumoasă. Poate vrei să îți impermeabilizezi pantofii și cizmele, deși mulți pantofi moderni au deja un strat protector. Iar când îi pui deoparte primăvara sau toamna, păstrează-i în mod corespunzător, ca să îi menții curați și să le prelungești viața.

Unii comercianți de pantofi și cizme de piele pun în cutie și instrucțiuni de întreținere corectă a încălțămintei. Dar mulți alții nu o fac, așa că este bine să știi ce trebuie făcut, pentru că o curățare zilnică, superficială, nu este de ajuns pentru ca pantofii tăi să arate impecabil mult timp.

Curățarea pantofilor și cizmelor de piele

Zilnic trebuie să îndepărtezi murdăria cu o cârpă moale, curată și uscată. Dacă este noroi pe talpă sau pe zonele laterale, îndepărtează-l cu o perie moale și uscată. În cazul în care pantoful este din piele întoarsă, întreținerea acestora se cam oprește aici, pentru că nu trebuie aplicat nimic altceva. Doar ai grijă, dacă plouă sau ninge, alege o pereche de încălțări din piele netedă, nu întoarsă, pentru că aceasta din urmă se deteriorează de la umezeală, ori cel puțin își schimbă culoarea.

La pielea netedă aplicați un produs de curățare cu o perie moale, apăsând ușor în zone concentrice. Nu folosi bureți, deoarece pot conține substanțe chimice care ar putea deteriora pielea. Cu toate acestea există lacuri de pantofi cu aplicator inclus din burete, dar dacă e să aplicați o ceară clasică, preferați peria de păr natural sau o cârpă moale, dintr-un material natural.

Petele albe de pe pantofi sunt de la sare. Unii folosesc un amestec de apă și oțet pentru a îndepărta sarea, dar este mai bine să folosiți doar o cârpă umedă, pentru că oțetul fiind acid, poate să strice aspectul pielii pantofilor. După aceea lăsați pantofii și cizmele să se usuce la temperatura camerei. Aici e bine de știut că o curățare a pantofilor se face seara, sau cu mai multe ore înainte de a fi purtați. Și ceva foarte important, nu lăsați încălțămintea de piele lângă nicio sursă de căldură, dacă nu vreți să se deterioreze.

Lustruirea

Lustruirea pantofilor, care este necesară, de regulă, după fiecare 20-25 de purtări, se face corect astfel: mai întâi îndepărtați șnururile, dacă este cazul. Aplicați cu mișcări circulare ceara de pantofi sau crema de ghete în strat subțire, folosind o perie moale, de preferință din păr natural. Lăsați câteva minute apoi ștergeți ușor cu o cârpă moale excesul de cremă. La urmă cu o perie foarte moale, lustruiți pantofii sau cizmele cu mișcări rapide de du-te-vino de-a lungul și de-a latul pantofului, apăsând foarte ușor, până când pielea capătă luciu.

Dacă locuiești într-o regiune cu climă umedă, lustruirea pantofilor o vei face mai des, la cca 2 săptămâni o dată. Și ar trebui să folosești produse pentru întreținerea pantofilor din piele pe bază de ceară de albine. Ceara asigură o foarte bună protecție împotriva intemperiilor. După lustruirea sau curățarea obișnuită, doar aplică produsul pe pantof cu o cârpă sau perie curată și șterge-l cu mișcări circulare. Șterge orice exces și lasă pantofii să se usuce, departe de vreo sursă de căldură. Crema pe bază de ceară de albine se poate aplica măcar o dată în fiecare anotimp.

Protecția încălțămintei de piele

Toamna, pe timp de ploaie, cândva se foloseau galoși, adică niște pantofi speciali din cauciuc lăcuit care erau încălțați peste pantofii obișnuiți pentru protecție. Și astăzi mai există galoși, deși cred că foarte puțini mai poartă, dar era o măsură foarte bună împotriva ploii și a noroiului.

Dacă porți pantofi și cizme de piele, probabil că știi că nu este indicat să porți zilnic aceeași pereche. Pielea absoarbe umezeala, și deci și transpirația de pe picioarele tale, așa că este indicat să lași o zi între purtări pentru ca pielea să aibă timp să se usuce. De aceea e bine să ai minim două perechi de încălțări de piele pe care să le porți alternativ, la serviciu.

Depozitarea în extrasezon

Când urmează o perioadă mai lungă în care nu mai porți acei pantofi, sau pui cizmele de piele deoparte, că vine sezonul cald, folosește șanuri din lemn, pentru ca forma încălțămintei să nu se modifice. Dacă nu ai șanuri, atunci păstrează măcar acele ghemotoace de hârtie pe care le găsești în pantofii noi. Înainte de a-i pune la păstrare, mai dă-le un lustru cu ceară, apoi lasă-i în pantofar sau în dulap în pungi din material textil. Pungile de plastic nu lasă pielea pantofilor să respire, așa că evită acest tip de depozitare. De exemplu, eu păstrez cutiile originale și pun încălțămintea în ele, chiar dacă-mi ocupă ceva mai mult spațiu.

Voi cum vă întrețineți pantofii de piele?



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Cursuri pentru timpul liber

Sinceră să fiu, și mie mi-au umplut părinții timpul liber când eram copil. Dar asta doar ca să am ceva de făcut. M-au dat la pian, la balet, iar când am crescut ceva mai mărișoară, la cursuri de gospodărie și la teatru. Asta cu teatrul a fost alegerea mea, eram la vârsta aia la care toți copiii vor să devină actori celebri. Sau nu știu alții ce voiau, dar eu așa visam. Însă visul mi-a fost întrerupt de o notă de șapte la română și cu tot plânsul meu, n-am mai avut voie la teatru. Acum, poate că părinții mei aveau dreptate, deși cine știe? poate că aveam un talent și ar fi trebuit să mă lase să-mi dezvolt abilitățile.

Astăzi lucrurile sunt cu mult diferite. De la Antonia, elevă de-a mea, o puștoaică de 16 ani, am învățat multe. Ea a început să facă tot felul de cursuri practice. O întrebam de ce așa de multe, de ce toate deodată. Îmi spunea că îi plac, dar și că după ce termină liceul, ba chiar și în timpul vacanțelor, avea să câștige bănuțul ei, fără să fie nevoită să ceară bunicii, pentru că părinții ei erau fiecare cu viața lui, prin lume, și rareori își mai aminteau de fiica lor.

Cursul de manichiură

Unul din primele cursuri urmate de Antonia a fost cel de manichiură. Ce-i drept, avea deja îndemânări pentru meseria asta și un oarecare timp liber, așa că a învățat să curețe unghiile, să aplice oje diverse, să folosească lampa cu UV, să aplice tipsuri și gel. Săptămânal venea la școală cu alt fel de unghii, iar roadele cursului de manichiură s-au arătat rapid, pentru că stângăciile evidente în primele zile, dispăruseră. Venea Antonia la școală cu unghii de ziceai că sunt făcute la cel mai cool salon din oraș. Apoi a început să aibă clientelă. Mai întâi colegele ei, apoi rămânea să lucreze o oră sau două pe zi la salonul unde urmase acel curs. Deja Antonia devenea independentă financiar, și era abia în clasa a zecea.

Cursul de make up

Al doilea a fost un curs de make up pe care l-a urmat aproape concomitent cu cel de manichiură, care a durat șase săptămâni. Cel mai mult își dorea să știe să aplice genele false, dar la curs a învățat de toate, de la aplicarea unui machiaj discret, de zi, până la efectuarea unui make up de seară, ori de ocazie, gen Halloween. Și eu m-am lăsat pe mâna Antoniei la o activitate de Halloween, unde am vrut să fiu în ton cu evenimentul. Și recunosc că, deși am văzut cosmeticiene cu facultate, cum erau odată pe la noi, Antonia le depășea în măiestrie și imaginație. Dacă aș mai fi tânără aș urma și eu un curs de make up, fie chiar și pentru a ști exact ce fel de machiaj să-mi aplic în orice moment. Bineînțeles, și de data asta Antonia și-a făcut rost de o clientelă, pentru că o caută doamne și domnișoare de toate vârstele.

Cursul de masaj

Al treilea curs urmat de eleva mea a fost unul de masaj terapeutic. Însă de această dată, cu toate abilitățile ei native, Antonia preferă să se ocupe de clientele ei pentru manichiură și make up. Masajul, a zis ea, îl lasă pentru când va termina liceul. Bănuiesc că doamnele preferă maseuze mai experimentate și cu mai mult timp liber la dispoziție pentru această meserie. Antonia este în ultimul an de liceu, și deocamdată are de învățat pentru examene. Este conștientă că e bine să ai și o diplomă de studii la îndemână, pentru că nu știi niciodată ce îți rezervă viața. Dar ea, oricum, chiar dacă nu va urma o facultate, are viitorul asigurat. Știe de pe acum trei meserii, are certificate de absolvire ale cursurilor respective, recunoscute internațional, așadar Antonia și-a creionat deja anii de după liceu. Și din când în când, în weekenduri sau în vacanțe, mai pune bani deoparte, rezultați din munca mâinilor ei.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Imunitate pe timp de iarnă cu Royale Cocktail

De când mă știu, am avut imunitatea organismului scăzută și am răcit iarna aproape mereu. Adică se termina o răceală și începea alta, cam așa am fost în copilărie. Deși odată cu trecerea anilor organismul s-a mai fortificat, nu înseamnă că scap iarna de răceli. În parte, fenomenul se datorează și faptului că lucrez între copii, în comunitate, și asta mă face mai vulnerabilă la virușii gripali.

Bineînțeles, am căutat mereu să cresc imunitatea, mai ales iarna, și să consum alimente bogate în vitamine, în special C, sau să iau suplimente care promit să te apere de probleme. Cred că nu este nevoie să spun, că dacă fructele citrice și altele, au un anume efect consumate cu regularitate, suplimentele pe care le-am luat eu, n-aș zice că s-au remarcat prin ceva anume.

Acum câteva săptămâni am primit spre testare, prin intermediul Brander,  produsul Royale Cocktail de la Apidava, cu miere, polen și lăptișor de matcă, produs care este un adevărat cocktail de energie, sănătate, recomandându-se în caz de suprasolicitare fizică și intelectuală, deficiențe imunitare, întârzieri de creștere la copii, stări de slăbiciune, reumatism, afecțiuni hepatice etc. Pe lângă borcanul cu miere și polen, am mai primit două pungi de bomboane cu miere, una în varianta cu propolis, cealaltă în varianta cu ghimbir. Ele reprezintă micul meu răsfăț dulce, care mă pot ajuta și atunci când am probleme cu gâtul, când sufăr de răgușeală sau când mă confrunt cu răceala sau gripa.

Deocamdată iau zilnic câte o linguriță de miere cu polen, Royale Cocktail, în așa fel încât la iarnă răcelile să mă ocolească și imunitatea organismului meu să fie la parametri optimi. Dar poate vă întrebați

Ce este așa de special la mierea cu polen?

Majoritatea oamenilor consideră că polenul este acea substanță fină, galbenă și lipicioasă care acoperă totul primăvara și vara. Adevărat, și acela este polen, dar pe noi ne interesează acum polenul colectat de albine pe piciorușele lor. Polenul este agentul de fertilizare al plantelor și elementul esențial pentru supraviețuirea multor specii de plante. Este responsabil pentru formarea de semințe, fructe și poate fi un factor alergen pentru unele persoane, generând simptome foarte neplăcute, în special tuse necontrolată.

De ce polenul este galben?

Deși asociem polenul cu culoarea galbenă, polenul poate avea multe culori vibrante, inclusiv roșu, violet, alb și maro. Dar deoarece insectele polenizatoare, cum ar fi albinele, nu pot vedea culoarea roșie, plantele produc de obicei polen galben (sau uneori albastru) pentru a le atrage. Acesta este motivul pentru care majoritatea plantelor au polen galben, cu toate că există și unele excepții. De exemplu, păsările și fluturii sunt atrași de culorile roșii, astfel încât unele plante produc polen roșu.

Orice polen produce alergii?

Întrucât plantele cu flori produc atât de mult polen, s-ar părea că ele provoacă, cel mai probabil, reacții alergice. Cu toate acestea, deoarece la majoritatea plantelor polenizarea se face prin insecte și nu prin vânt, ele nu sunt, de obicei, cauza reacțiilor alergice. Plantele care transferă polenul prin eliberarea acestuia în aer, cum ar fi zarzavatul, stejarii, ulmii, arborii și ierburile, sunt cel mai adesea responsabile de declanșarea reacțiilor alergice.

De ce albinele mănâncă polen și nectar?

Polenul este o sursă bogată de proteine pentru albine, în timp ce nectarul oferă energie și ajută la menținerea echilibrului hidric. Albinele adulte mănâncă în cea mai mare parte nectar cu puțin polen, deși reginele pot consuma mai mult polen, cel puțin la început. Polenul este amestecat cu apă și nectar în gura albinei, ceea ce face ca granulele de polen să „crească”. Această hrană este apoi depozitată în faguri și regina, care hibernează iarna, deși restul coloniei va fi murit, are nevoie de hrană când iese din hibernare, hrană cu care își va reînnoi energia și o va ajuta să depună ouă. Polenul este și un foarte bun adjuvant pentru ovarele reginei, ca să poată să să-și facă o nouă colonie de albine în sezonul următor. Pe măsură ce larvele se dezvoltă, ele se hrănesc inițial cu polen, pe care regina l-a păstrat, și mai apoi cu nectar regurgitat și polen.

Având în vedere aceste calități pe care polenul le are pentru albine, el poate fi la fel de bun și pentru oameni. Poate că gustul mierii cu polen nu este foarte atrăgător, însă calitățile produsului Royale Cocktail sunt atât de importante, imunitatea organismului meu va beneficia atât de mult de pe urma mierii și a polenului, încât tratez Royale Cocktail exact ca pe un medicament. Nu gustul contează, ci sănătatea mea.

Bomboanele cu miere deocamdată le consum de plăcere, dar îmi păstrez și pentru vremea când va fi frig și voi răci. Dacă voi mai răci vreun pic în această iarnă!

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Cum alegi cea mai buna prelata pentru masina ta

Protejarea mașinii de intemperii sau de incidente minore, atunci când nu aveți un garaj (dar și dacă aveți garaj, o protecție suplimentară nu strică) este vitală dacă doriți să o mențineți în stare foarte bună. O mașină care a fost avariată, fie și foarte puțin, nu numai că nu arată grozav, dar poate dezvolta o serie de probleme mecanice. Una dintre cele mai bune modalități de a proteja mașina, este să așezați o prelată auto peste ea. Dar de unde știți dacă folosiți prelata potrivită, în afară de faptul că aveți nevoie de o prelată auto pentru marca de mașină din garajul dv.?

Acestea fiind spuse, trebuie să știți că există o serie de factori de luat în considerare înainte de a achiziționa prelata necesară.

• - unde parcați de obicei: afară sau în garaj? Garajul este închis, ori este doar o copertină fără pereți laterali?
• - cât de des folosiți mașina: faceți naveta zilnic, folosiți mașina deseori sau e o mașină folosită ocazional?
• - condițiile meteo din zona dv.: locuiți într-o regiune cu precipitații dese și temperaturi mai joase, ori undeva unde este mai curând cald și frumos pe tot timpul anului?
• - și nu în ultimul rând, trebuie să vă gândiți bine dacă locul dv. de parcare este într-o zonă cu copii care se joacă, într-un areal unde se formează curenți de aer, unde este multă lumină solară sau unde există copaci. 

Este adevărat că furtunile nu se produc în fiecare zi, dar este de ajuns o singură furtună puternică și niște crengi groase căzute pe mașina dv. ca să o avarieze. O prelată poate că nu oferă protecție totală în acest ultim și nedorit caz, dar măcar ferește tabla mașinii de zgârieturi. Părerea mea este că e mai bine să alegeți un loc de parcare lipsit de vegetație înaltă, dacă este posibil, chiar dacă umbra unui copac poate fi benefică până la un punct.

Sigur că dacă pentru dv. contează, puteți lua în calcul o culoare a prelatei asortată la mașina dv., dar acesta este un amănunt lipsit de importanță majoră, cu toate că și culoarea husei joacă un anume rol.

Dacă parcați mașina zilnic afară, în fața casei ori a blocului, va trebui să o acoperiți cu o prelată auto ușoară pentru exterior. Aceasta se pliază la dimensiunea unui sac de dormit și oferă o protecție foarte eficientă împotriva intemperiilor. Dacă mașina dv. este folosită ocazional, atunci aveți nevoie de o prelată dintr-un material mai grosuț care să nu acumuleze praf în ea.

Cum selectezi materialul prelatei auto

Există o serie de țesături care sunt utilizate pentru husele auto. Materialul de care aveți nevoie depinde dacă mașina dv. va fi parcată în interior sau în aer liber și la ce tip de climă poate fi supusă. Dacă locuiți într-o zonă în care mașina dvs. va fi întotdeauna sub lumina soarelui și supusă temperaturilor mari de vară în cea mai mare parte a anului, căutați o prelată ușoară cu rezistență la razele ultraviolete. Iar dacă stați într-o zonă mai ploioasă, căutați o prelată auto impermeabilă și anti grindină, pentru orice eventualitate.

Cum spuneam mai sus, culoarea ar trebui să fie ultimul lucru care să vă preocupe. Cu toate acestea, și ea este importantă, pentru că este indicat să aveți o prelată care să reflecte radiația solară, nu s-o înmagazineze. Nu vreți să vă urcați la volan ca să aveți impresia că ați intrat la saună. Atunci, culoarea care reflectă cel mai bine razele soarelui este argintiul.

Așadar, sfatul meu este să vă luați prelata potrivită în funcție de factorii enumerați mai sus. Deși văd pe stradă și în locurile de parcare o sumedenie de mașini neprotejate, cred că acesta nu este un motiv și pentru dv. să faceți la fel. Protecția mașinii se concretizează în durabilitate și funcționalitate eficientă. O prelată potrivită poate prelungi viața unei mașini și îi menține un preț avantajos în cazul în care vă hotărâți s-o vindeți.

Voi cum vă protejați mașina?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

DIY - raschetat si lacuit parchet din lemn

Așa precum v-am mai spus în vreo două rânduri (de exemplu când am lipit tapet peste tapet), în vara asta m-am apucat de renovări majore în casă. În primul rând am dorit să schimb mobilierul vechi, deodată cu mine, ori poate chiar mai demult, dar pentru asta a trebuit să recondiționez și să redecorez camerele.

Parchetul nostru este din stejar, parchet de tip vechi, pe care nu l-aș înlocui cu cel modern pentru nimic în lume. Eu nu prea sunt cu bio, eco și altele de acest gen, însă de data asta, cred că lemnul masiv al parchetului din alte vremuri nu se compară cu nimic din ceea ce se găsește azi pe piață. Nu mă refer la bambus sau alte tipuri de parchet din lemn natur dar foarte scumpe. Mă refer la acel parchet pe care multă lume îl preferă, din cauză că este ușor de întreținut, dar care - părerea mea - conține substanțe chimice și aditivi în care nu mi-aș dori să locuiesc.

prima fază - rașchetarea grosieră (perna e acolo pentru că trebuie să stau în genunchi ...)

Așa că trebuia să rașchetez și să lăcuiesc un parchet care n-a mai avut parte de acest tratament de peste 35 de ani. Bineînțeles că inițial voiam să apelez la un specialist, dar când am văzut prețurile (pornesc de la 45 de lei mp) și când am auzit că un meșter cere 40 de milioane vechi pe 3 camere, pentru că susține și că parchetul e vechi (corect! este parchetul pe care l-am avut acasă la mine, înainte să ne demoleze Ceaușescu, are exact 55 de ani, la fel ca mine!) și trebuie scos și bătut din nou, am zis că pentru o muncă de una-două săptămâni, nu merită să dau o sută de lei pe metrul pătrat, sau poate chiar mai mult, manoperă. Eu nu câștig banii ăștia într-o lună, așa că nu am acceptat specialiștii și m-am încumetat să rașchetez singură în toate camerele.

în fiecare pauză de răcire a mașinii de rașchetat, mătur rumegușul rezultat

Unii mi-au spus că acea mașină mare de rașchetat este scumpă și ei trebuie să-și scoată investiția și nu găsesc mai mult de câțiva clienți pe an. Corect, dar dacă prețurile lor ar fi rezonabile, clienți ar găsi mult mai mulți. Când am început să spun la serviciu că-mi rașchetez singură, am găsit încă 5 persoane care au făcut sau vor să facă același lucru, din cauza prețurilor ridicate menținute de meșteri.

Așadar mai întâi m-am hotărât asupra unei mașini de rașchetat cu bandă. Nu știu dacă am făcut alegerea cea mai bună, eu așa am gândit. Am luat-o de pe emag, se numește Procraft, este nemțească și m-a costat 250 de lei fără transport. Am luat și câteva seturi de benzi de șmirghel de granulație 40, 80 și 120. În total am dat cca 500 de lei. Apoi am luat lac eco, pe bază de apă fabricat de Kober (de la Dedeman), 3 bidoane a câte 135 lei fiecare și mi-am cumpărat și un trafalet din mohair (18-19 lei) ca să lăcuiesc. Deci în total mai puțin de 1000 de lei am dat pe materiale.

Acum, ce am învățat din experiența Do It Youself cu parchetul meu.

1. Mașinuța de rașchetat cumpărată este bună, dar trebuie oprită la fiecare 10 minute, cu 10 minute pauză. Asta nu scrie pe emag și dacă știam că atât de des trebuie oprită, îmi luam altceva.

   

mașina Procraft și un set de benzi de șmirghel de 80

2. Parchetul fiind vechi este și foarte uscat, de aceea merge greu rașchetatul, eu reușesc să curăț cca 3 metri pătrați pe zi, lucrând în special diminețile până la ora 14.00, uneori și seara de la 18.00 la 20.00.

3. Ca să mai înmoi lemnul, șterg cu mopul umed în fiecare dimineață zona pe care urmează s-o rașchetez în acea zi, apoi aștept să se zvânte cam un sfert de oră și mă apuc de lucru. Știu aceasta de când eram copil și parchetarul venit la noi acasă dădea pe parchet mai întâi cum un amestec cremos de apă și săpun de casă. Pe atunci se rașcheta manual, cu rindeaua, dar eu nu m-am încumetat să bag săpun, că nu cred că ar mai fi mers mașina de rașchetat electrică, însă umezirea lemnului a fost un lucru foarte bun care m-a ajutat să pot să îndepărtez stratul vechi de palux mult mai ușor. La prima cameră rașchetată, se vede că am mai multe zone unde mi-a fost foarte greu să îndepărtez stratul de la suprafață, pentru că nu dădusem cu apă acolo. Nu mi-a plăcut rezultatul final, ar fi trebuit să insist, dar la acea cameră nu prea am avut încotro - eram presată de timp să termin treaba pentru că plecam în concediu.

4. Chituirea nu am făcut-o amestecând rumegușul foarte fin rezultat cu lac. Am ales o altă metodă: la fiecare pauză de răcire a mașinii, măturam praful de lemn și îl direcționam între lamelele mai distanțate și în zonele cu spații evidente. În acest fel rumegușul intra între lamele și la rosturi, iar când am venit cu primul strat de lac, s-a format chitul singur.

5. În prima cameră rașchetată am dat 5 mâini de lac, în straturi foarte subțiri. Rezultatul final nu mi-a plăcut, parcă am dat cu nisip, nu cu lac. Nu știu care ar fi motivul pentru care lacul nu s-a uniformizat, dar drept este că nu am lăcuit într-o singură direcție. Din câte am văzut pe youtube, ultimul strat de lac se dă doar în maxim două direcții opuse, niciodată perpendiculare. Adică de sus în jos și de jos în sus, ca să zic așa. Iar stratul de lac trebuie să fie grosuț, trafaletul doar să întindă lacul, fără să-l presăm de parchet.

Așa arată prima cameră rașchetată. E un model de așa nu :)  trebuia să insist, sau să mai trec odată cu rașcheta peste tot, ca să nu fie zone greșit răzuite.

Deși ecolacul cumpărat de mine este lucios - așa scrie pe cutie - mie mi-a ieșit în a doua cameră un parchet cu aspect satinat. Acuma sincer, îmi place foarte mult așa, cu irizațiile acelea fine, de parcă ar avea pulbere de diamante pe el :)

6. Ecolacul pe bază de apă totuși miroase. Merge vorba că acest lac nu miroase. Da, nu miroase la fel de puternic precum vechiul palux, dar tot miroase a substanță chimică, însă este suportabil și nu se răspândește în restul casei dacă ții ușa închisă o zi, două, până se usucă lacul de tot.

La a doua cameră lucrată, parchetul a fost mai bun, eu am aplicat ceea ce am învățat anterior și deja se vede diferența

Acum, mai am o piatră de încercare, sufrageria, care este ca suprafață cât celelalte două camere la un loc. Având în vedere că la a doua cameră mi-a ieșit parchetul cu mult mai bine decât la prima, sper să aplic cele învățate și să obțin un rezultat măcar la fel de bun și de data asta. Am nevoie de mult spor!

UPDATE 7 august: primul mare avantaj al acestui ecolac este că mobila readusă în cameră nu zgârie parchetul! Mie mi se pare foarte important acest aspect. Acum să vedem cât durează culoarea frumoasă, deschisă a lemnului și cât rezistă lacul.

Voi ați rașchetat și lăcuit parchetul vostru? V-ați încumeta la așa ceva? Greu nu este, dar consumă ceva timp....

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Cum trebuie să fie asternutul bebelusului tau

Când vine vorba despre confortul și relaxarea proprie, dar mai ales a copilului nostru, nimic nu se compară un somn bun pentru tine și pentru micuțul tău. Se spune că bebelușii cresc în timpul somnului, așa că, având în vedere că în marea majoritate a timpului un copil mic doarme, asigurați-vă că patul lui este cât de confortabil se poate.

Pentru aceasta va trebui să-i oferiți copilului dvs. un așternut moale și sigur. Dar până la alegerea așternutului mai sunt câțiva pași de urmat.

Începeți prin a cumpăra un pătuț sigur, stabil, care să respecte standardele moderne de siguranță. Dacă este împrumutat sau cumpărat dintr-un magazin second hand, asigurați-vă că este acceptabil. Apoi alegeți o saltea mai curând fermă (una moale se pare că reprezintă un pericol de sufocare) care se potrivește perfect dimensiunilor patului. Nu ar trebui să puteți introduce două degete între saltea și partea laterală a pătuțului. Peste saltea puneți o pătură de flanel, rezistentă la apă, care este mai sigură, mai răcoroasă și mai confortabilă decât o pătură din microfibră sau alt material. Această pătură poate fi acoperită la rândul ei cu un cearceaf din bumbac.

Pentru ca bebelușului să-i fie cald, cel mai bine este să folosiți așternuturi, săculețe sau pijamale speciale pentru sugari, mai degrabă decât pantaloni sau pături. Dacă totuși vă decideți să utilizați o pătură, alegeți una subțire și puneți-o pe sub părțile laterale ale saltelei, ajungând doar până la pieptul copilului dumneavoastră. Așezați-o sub brațe, nu sub bărbie.

În timpul somnului se recomandă să scoateți din pat toate pernele, păturile, jucăriile de pluș și alte obiecte cu care se joacă bebelușul când este treaz. Nu lăsați copilul să doarmă pe pernă groasă înainte de vârsta de 2 ani. Este bine să nu folosiți perne pentru sugari care au în compoziție materiale sintetice. Se pare că aceste perne au fost legate de unele situații de sufocare și există țări unde nu se mai găsesc la comercializare. În cele din urmă, puneți mereu bebelușul pe spate să doarmă, în mediul sigur și confortabil pe care i l-ați furnizat.

Pentru bebelușul dv. veți avea nevoie de așternuturi suficiente, pentru a le schimba dacă scutecele n-au fost bine înfășurate și umezeala s-a scurs în afară. De preferință aș alege așternuturile moi, din bumbac organic, fără model reliefat. Imprimeul poate fi de orice fel doriți dv., dar este mai bine ca așternutul să fie din material plat, nu flaușat sau creponat. Eu am un soi de obsesie pentru așternuturi imprimate și parcă niciodată nu-mi ajung așternuturile pe care le am, pentru mine și ai mei. Azi iar am căutat lenjerie de pat pentru nepoțica mea și am găsit imprimeul ăsta doar aici.

Copiii dorm mai bine în camerele care au o temperatură ambiantă între 18 și 20° C și este important ca bebelușul dv. să nu se încălzească prea mult. Păstrarea unei temperaturi constante pe timpul nopții îi va da îngerașului tău mai puține motive să se trezească în toiul nopții. Cred că este inutil să spun că și tu vei avea un somn mai liniștit.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pro si contra in excursia Turcia misterioasa cu Christian Tour

Prețul a fost foarte bun, am dat 450 de euro pe 12 nopți de cazare, 12 mic dejunuri și 8 cine cu croazieră pe Bosfor inclusă.
Obiectivele de vizitat sunt multe și frumoase și dacă n-ar fi fost căldura dogoritoare și plata pentru intrări la TOATE obiectivele, lucru care acum 11 ani nu exista, aș fi mers să le (re)văd pe toate.
Am avut câte două nopți de cazare în unele locuri (Istanbul, Marmaris, Kușadasî) în așa fel încât am avut și timp pentru reorganizarea bagajului, și timp de cumpărături sau de plajă și baie în mare/piscină. Majoritatea hotelurilor au fost bune și foarte bune, am avut parte și de apartamente la Kușadasî, de hoteluri cu piscină proprie și multe facilități de 4 sau 5 stele.
Ghidul ne-a oferit și câteva opționale interesante - precum o croazieră pe Marea Egee cu prânz pe vas la Marmaris, cu toate că unele locuri ni se promisese că le vom vizita, dar din motive obscure au fost ulterior sărite (vizita la o fabrică de ulei de măsline, de exemplu).

imagine din croaziera pe Bosfor

Camerele de hotel în general nu aveau covoarele aspirate, cearșafurile rareori erau călcate și curate, chiar acum unde scriu (apartamentul 303 din hotelul de 4 stele Sea View, Kușadasî) am o masă pe care s-a vărsat niște fard de pleoape bej auriu de la predecesoarea turistă. Și, cu toate că stau la etajul trei, am furnici în ceea ce este un soi de living, furnici mici care au venit la bucățica de biscuit care mi-a scăpat din mână pe parchet. Le-am urmărit și vin de undeva de sub o lamelă de parchet. Așa ceva n-am mai văzut la un hotel niciodată până acum, de când mă știu.

 
Frigiderele erau în genere goale sau doar cu 2-3 sticle de apă. Uneori aveam fierbător, ceaiuri și cafea, zahăr cubic la discreție, de bun venit, alteori nu aveam nimic din toate astea. Unii zic că pentru prețul plătit, nu trebuie să avem pretenții. Eu nu am fost niciodată de acord cu această zicală. Am pretenții de 3 și 4 stele, așa cum ni s-a spus în contract. Nu ar fi rău să se specifice că s-ar putea să avem prosoape rupte și pătate, așternuturi necălcate, camere încă necurățate la 7-8 seara pentru care am mai așteptat o jumătate de oră să se facă curat, și altele. Nu mă refer la facilități, astea depind de fiecare hotel în parte. Dar curățenia cred că trebuie să fie de nota 10 chiar dacă ar fi un hotel de o stea.

Internetul a fost disponibil în toate hotelurile, doar că la unele, chiar de lux, cum este acest Sea View din Kușadasî, nu se face conectarea absolut deloc. Cu alte cuvinte, internetul există, dar lipsește cu desăvârșire. Probabil ar trebui să merg în holul de la recepție cu laptopul după mine ca să pot intra pe net, dar prefer să stau la confortul apartamentului meu și la aerul condiționat care la recepție aș spune că nu există.

Prosop pătat și cearșafuri necălcate la hotelul Club Chicago din Marmaris.





Hotelurile erau uneori la distanțe destul de mari de un loc de parcare pentru autocar. Nu mi se pare în regulă să fii nevoit să cari troller-ul după tine câteva minute bune sau să trebuiască să-ți iei la sacoșă schimburile pentru a doua zi, cum s-a întâmplat în ultima seară de cazare la Canakkale, pentru că hotelul nu are parcare sau pentru că autocarul nu poate staționa în dreptul intrării la hotel.

Tot la categoria hotel cred că merită să spun ceva despre engleza recepționerilor și a turcilor în general. Din păcate, puțini chiar vorbesc engleză binișor și te poți înțelege cu ei. Restul, știu ceva la nivel de cuvinte, că dacă îi iei cu fraze normale, îi pierzi pe drum. De mirare a fost întâmplarea de la la hotelul de 5 stele din Ankara unde am vrut să comand prânzul prin room service, pentru că restaurantul hotelului nu era deschis decât dimineața și seara. Am ales două meniuri, pentru mine și colega de cameră și am sunat, dar tânăra de la capătul firului mi-a spus doar "I don't speak English" (= nu vorbesc engleză) și m-a redirecționat la recepție, unde am putut face comanda dorită, însă fără alte cuvinte decât numele felului de mâncare și numărul camerei. Mi s-a părut foarte neobișnuit ca la un hotel de cinci stele personalul să nu știe un bob engleză!

Orașul antic Hierapolis (Pamukkale)

Autocarul nu avea sprijin pentru picioare. La un drum atât de lung erau mai mult decât binevenite. În rest, mi-a plăcut că șoferul turc spăla autocarul aproape zilnic, deși el, ca om, era un tip recalcitrant, țipa la noi dacă voiam să ne deschidă cala să punem ceva cumpărături la bagajul mare. Însă altfel era un tip echilibrat, mai ales la volan și asta contează cel mai mult. Aerul condiționat s-a stricat - nu știu cum am eu norocul ăsta în concedii, că nu e prima oară când se întâmplă așa ceva - dar a doua zi era reparat.

Ruine sub sticlă, pasaj pietonal în stațiunea Side

Ghidul a povestit puține lucruri despre ceea ce urma să vizităm, iar despre ceea ce vedeam pe parcurs, pe drum, nu zicea nimic. Au fost discuții aprinse în primele zile pe această temă, dar el a rămas impasibil la dorințele noastre. Ne-a spus să căutăm pe internet datele care ne interesează de pe traseu (de parcă nu din banii noștri era el plătit pentru asta); când m-am rătăcit a afirmat că era vina mea și a recepționerului turc Bilal, nerecunoscând că nici nu s-a uitat în urmă să vadă dacă tot grupul care trebuia să fie cazat în altă parte era lângă el și nici nu ne-a spus numele hotelului unde urma să primim cazare unii dintre noi (și de regulă, când a mai transmis niște mesaje confuze, și-a declinat orice vină). 

Mie mi-a spus să nu mai vin în excursii dacă nu pot merge întruna prin Istanbul pe la obiective pe 38 de grade căldură, lucru care în cei 15 ani de când călătoresc prin lume este prima oară când îl aud din gura unui ghid, și vreau să spun că nici la 31 de ani, când am călătorit prin Europa timp de 3 săptămâni nu eram mai brează la efort fizic. Am văzut destui ghizi care la fiecare 3-400 de metri parcurși pe jos fac o pauză să se adune tot grupul, sau la fiecare traversare așteaptă grupul să se adune și apoi pornesc mai departe. Dar dl. Marian, nu. 

El mergea non-stop, adesea fără să se uite înapoi, dacă suntem toți pe aproape sau nu. Mereu afirma că nu e responsabilitatea lui dacă cineva se pierde pe drum. Oare chiar așa să fie? Și nu mă refer aici la doamne care își fac zeci de selfie-uri sau cască gura pe la tarabe și vitrine, depărtându-se de grup. Mă refer la turiști ca mine, care nu pot ține un pas vioi pe caniculă și stau cu privirea agățată de vreun/vreo coleg-ă de autocar aflat la 1-200 de metri în față, care iese în evidență prin culoarea tricoului sau alt detaliu ușor de depistat în mulțime. Am făcut așa pentru că dl. Marian nu a vrut să țină în mână o umbrelă sau un băț cu vreun muțunachi, ceva, ca toți ghizii din lumea asta, ca să fie observat ușor chiar de la distanță.

Spectacol în Goreme, la seara turcească

Chiar nu am întâlnit până acum un ghid care să dea replici atât de arogante și de împotriva turistului, de parcă ar fi dorit să nu mai existe turiști, în așa fel ca el să nu mai aibă acest job de vară. La replica unora care l-au amenințat cu reclamația la agenție, a răspuns cu nonșalanță "Și ce să-mi facă mie agenția??" !
La masă sau în particular, dl. Marian era un tip de treabă, dar ca ghid nu aș spune că este unul dintre cei pe care mi-aș dori să-i mai văd în excursii, chiar dacă am primit tot ajutorul necesar când nu am mai putut suporta toanele colegei de cameră și am solicitat să stau singură în cameră, plătind în plus pentru asta cca 20 de euro pe noapte.

Masa - a fost relativ puțin variată, cam aceleași feluri de mâncare le-am avut în toate hotelurile, și dimineața, și seara, și la prânz pe unde am servit masa, dar spre deosebire de excursia din China, unde chiar nu am pus gura pe chimicalele lor cu aspect dubios, aici erau feluri comestibile și asemănătoare cu ale noastre. Prețurile au fost foarte bune, la mesele de prânz mă refer - câte 35-40 de lire turcești (adică cca 5-6 euro) și mâncai tot ce voiai, oricât voiai. Băutura, inclusiv apa, o plăteam separat. Băutură însemnând de obicei sucuri. De bere am avut parte rareori, iar băuturi alcoolice doar la seara turcească s-au găsit pe mese. Aviz amatorilor de alcool, care nu este acceptat de religia islamică și care, în consecință, nu se comercializează la marketuri și nu se oferă nici la restaurante.

Referitor la mâncare, am văzut și fasole verde murată și iute ca naiba, și salată de roșii cu castraveți și ardei iute de n-o puteai mânca, și supă cremă de cartofi iute de-ți sărea căciula, și un fel de zacuscă de asemenea foarte condimentată. Cine nu suportă iute, trebuie să guste din cam toate felurile ca să vadă ce poate mânca și ce nu, apoi să aleagă ceea ce i se potrivește.

Masa de prânz la un restaurant în Istanbul. Piept de pui, legume la cuptor, bulgur, salată și un fel de lipie. Iaurtul a fost adus drept aperitiv.

Carnea a fost relativ puțină, seara primeam ori două chiftele/chebab, ori un ciocănel de pui cu sos, de la ospătarul care ne punea porția în farfurie. Dacă fiecare își lua mâncarea, vă dați seama că mulți nu mai găseam carne pentru că unii aveau grijă să-și pună 4-5 copănele în farfurie, în așa fel încât tava cu pulpe se termina rapid și alta nu mai vedeam.

 
La micul dejun erau salamuri, probabil din soia, cu colorant carmin intens, ceea ce nu am mâncat, salată, roșii, castraveți, pepene, dulciuri de casă, ouă fierte sau omletă, măsline de mai multe feluri, uneori și lapte sau iaurt cu cereale, sos țațiki de două-trei feluri, gemuri, miere, unt și multe alte preparate specifice, făcute cu maioneză de la market, inodoră și fără gust. Uneori nu era cafea la masă, ci cu bani, dar aveam în schimb la discreție ceaiuri și sucuri ne-naturale.

Mausoleul lui Mustafa Kemal Ataturk, Ankara

Un alt aspect, care nu ține de agenția tour-operatoare, este caracterul și temperamentul celor care alcătuiesc grupul. Din nou am avut ocazia, pentru prima dată în 15 ani de mers hai-hui prin lume, să văd o familie de recalcitranți. Domnul și-a ieșit rău din pepeni în prima sau a doua zi, jignind ghidul. Însă asta a fost singura lui ieșire din peisaj, cel puțin, văzută de mine. 

În rest, soția domnului a fost atât de iritată, de ciufută și de generatoare de conflict, că într-o zi s-a și certat în autocar minute în șir cu una dintre amicele cu care venise însoțită. Apoi doamna a vrut la un moment dat să viziteze un anumit templu, după ce ghidul ne anunțase că ar trebui să mergem să reparăm clima de la autocar - care ventila doar aer cald - și ne întrebase dacă renunțăm la acel obiectiv sau nu. În prima fază toată lumea a spus că renunță în favoarea reparației, dar când dl. Marian a venit cu tabelul să semnăm că suntem de acord cu schimbarea de program, doamna arțăgoasă a sărit cu gura că ea nu a venit să meargă cu autocarul prin Turcia și că vrea să vadă acel templu, convinsă fiind că are adepți de partea ei. Nu avea, dar ca să nu fie iarăși discuții și scandal, ne-am întors din drum cca 40 de minute, ca să i se facă pe plac doamnei, soțului și copilului lor. 

Cred că au fost singurii care au mers să vadă acele ruine, pe o căldură de nesuportat. Restul, am stat la umbră la o cafea sau la un ceai. Aceeași familie cu năbădăi nu ratează nicio ocazie de a nu respecta regulile: duc mâncare din restaurant la cameră, iau mâncare la pachet de la micul dejun, întârzie la plecarea autocarului, etc. Despre gafele cu iz de superioritate, nu mai vorbesc: doamna a zis de mai multe ori în autocar și în afara lui că "vorba volant, scripta manent", neștiind că, în latinește, se spune vErba volant... iar când dl. Marian a lăsat-o să traducă din engleză (nu am înțeles de ce, pentru că dna cu ifose nu prea avea mare habar de această limbă) unii dintre noi ne-am distrat când o vedeam cum traduce din două în două cuvinte, pentru că nu se descurca....  deh! doamna mi-a confirmat zicala conform căreia cine nu are importanță, își dă singur.

Pe Râul Roșu am surprins doi miri care făceau pozele pentru albumul de nuntă. Era într-o joi :)

Știu că odată cu trecerea timpului amănuntele mai puțin plăcute se estompează, cu toate că de regulă, rămâi în memorie cu acele clipe care te-au impresionat mai mult, atât din cele frumoase, cât și din cele mai umbrite.

Per total Turcia Misterioasă de la Christian Tour e un pachet turistic bun, cu multe, prea multe obiective de vizitat. Cine le poate vedea pe toate, trebuie să știe că are de mers destul de mult pe jos în unele cazuri și că are de plătit ceva bănișori pentru că foarte puține obiective mai sunt gratuite în Turcia anului 2019, mai ales că unele situri au intrat în patrimoniul UNESCO și costă în medie 45-50 de lire turcești. Deci, la final, vă doresc picioare zdravene și buzunar plin!

stațiunea Kușadasî, noaptea

Mențiune: toate fotografiile aparțin adminei acestui blog, Oana D. și au fost realizate cu un aparat foto Canon EOS 1200D. Prima poză este realizată la Goreme, Cappadocia.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!