Se afișează postările cu eticheta lifestyle. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lifestyle. Afișați toate postările

joi, 5 decembrie 2019

Scule de mana și unelte obligatorii la casa ta

Scule de mana și unelte obligatorii la casa ta

Nu este întotdeauna ușor să decizi dacă o reparație sau niște rafturi la balcon le faci singur sau să angajezi un meșter. Cu toate acestea, un avantaj este clar: reparațiile de casă de tip fă-singur ajută la economii financiare, dar aveți și satisfacția unui lucru bine făcut, de mâinile dvs. Eu sunt genul acesta de persoană, îmi place să-mi cos singură draperiile, de exemplu, am rașchetat și lăcuit singură tot parchetul, văruiesc casa când este cazul. Dar anumite lucruri nu mă încumet să le fac, deși un bărbat nici n-ar mai sta pe gânduri ci s-ar apuca imediat de lucru. Bricolajul este, așadar, nu numai pentru a economisi bani pe decorarea și întreținerea casei, ori pe mici reparații auto, dar tind să cred că este și un hobby.

Dar când ai un hobby legat de bricolaj trebuie să ai și o garnitură de scule bine garnisită. Din fericire, nu ai nevoie de multe instrumente pentru a fi pregătite pentru situații de urgență la domiciliu. Aproximativ o duzină de scule și unelte ar trebui să fie suficiente pentru a efectua cele mai multe reparații de bază.

1. Cutia cu scule de mână de bază

Scule de mana și unelte obligatorii la casa ta

Orice om are nevoie la casa lui de câteva scule de mână, precum minim un ciocan, niște chei de diverse mărimi, un set de șurubelnițe normale și cu capul în cruce, patent, clește, cuie de diverse mărimi, un fierăstrău mic, manual și alte chițibușuri de genul acesta. Niciodată nu știi când trebuie să bați un cui, ori să scoți un cui îndoit și să-l înlocuiești, ori să îndepărtezi praful din interiorul laptopului - pentru asta ai de scos niște șuruburi. Aceste scule sunt obligatorii în orice casă, nu doar unui pasionat de bricolaj.

2. Mașina electrică de găurit


Un burghiu electric este probabil cea mai utilă unealtă pe care o puteți deține, pentru că este un fel de 2 în 1 adică mașină de înșurubat și de deșurubat în același timp. Cu o astfel de sculă puteți utiliza funcția de găurit pentru a face găuri de toate dimensiunile, iar dacă ați greșit unghiul de înșurubare, puteți scoate șurubul pentru a-l monta corect. Astfel de mașini de găurit sunt de mai multe feluri, dar cel mai ușor se lucrează cu o mașină fără fir, chiar dacă nu este la fel de puternică precum acelea cu cablu de alimentare.

Un burghiu fără fir de 12 volți cu baterii cu ioni de litiu este cel mai mic și ușor, dar suficient de puternic pentru majoritatea sarcinilor de bricolaj. Cu toate acestea, dacă faceți lucrări mai mari, cum ar fi construirea unui podeț în grădină sau niște rafturi solide pentru magazie ori boxă, merită să faceți upgrade la o mașină de găurit de 18-20 de volți, care funcționează pentru majoritatea lucrărilor.

Scule de mana și unelte obligatorii la casa ta

3. Fierăstrău electric circular


Un fierăstrău este în regulă pentru lucrări mici de tăiere, dar dacă trebuie să tăiați cantități mari de lemn, un ferăstrău electric vă ușurează foarte mult munca. O astfel de sculă este esențială pentru lucrări mari de bricolaj. Eu am avut de bucățălit niște mobilă veche și un vecin a venit cu un astfel de fierăstrău iar în mai puțin de jumătate de oră, un pat, o masă extensibilă și o bibliotecă erau bucăți-bucățele, stivuite la ușa apartamentului să le ia cine dorea lemne de foc. Firește, unealta nu este chiar o jucărie, are o lamă rotundă care se învârte și își croiește drum prin lemn, iar acea învârtire rapidă este periculoasă, așa că acela care mânuiește fierăstrăul electric trebuie să aibă grijă când îl folosește. Dar pentru viteză și flexibilitate, este cea mai bună unealtă de tăiere pe care o puteți cumpăra.

4. Motocoasa ori mașina de tuns iarba


Dacă ai o grădină, fie la casă, fie la bloc, când locuiești la parter - să nu-mi spui că vin vecinii de la 4 să îngrijească grădina, că nu te cred - ai nevoie de o motocoasă ori de o mașină de tuns iarba. E drept că municipalitatea vine să taie iarba cam de 2-3 ori pe vară (asta în jurul blocurilor), însă uneori nu este de-ajuns, și chiar nu vrei să vezi un fel de pampas la geamul tău.

5. Mașină sau fierăstrău de tuns gardul viu


Pentru lucrările din toată curtea, o mașină de tuns pentru gardul viu este una dintre cele mai bune unelte de grădină pe care le puteți avea. Aceste mașini electrice sunt concepute pentru a tăia arbuști, garduri și tufe pentru un finisaj îngrijit și curat. Un asemenea dispozitiv de tuns vă va face treaba în jumătate din timpul petrecut dacă ați grădinări cu foarfecele special de tuns pentru grădină.

Iar dacă sunteți la casa dvs. cea nouă și vreți să vă luați dintr-un singur loc mai toate aceste scule și unelte, vă recomand site-ul expertscule.ro (telefon 0786-703.665) unde găsiți tot ceea ce aveți nevoie în materie de scule de mână, mașini și unelte electrice, iar dacă-mi mai permiteți o recomandare, de la meșteri, sculele Makita ar fi printre cele mai bune pe care le găsiți pe piață.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










marți, 3 decembrie 2019

Cum se păstrează bijuteriile curate?

Cum se păstrează bijuteriile curate?

Cred că orice femeie are și poartă bijuterii dama de toate felurile. Pe mine bijuteriile mă fascinează, în special acelea cu pietre, dar am de toate tipurile, de aur și de argint, cu pietre sau fără, gablonțuri și brățări din piele. Și chiar dacă unele bijuterii dama fine, realizate cu materiale precum aurul, platina, diamantele și pietrele prețioase pot costa o avere, sunt de departe preferatele mele - nu că aș și avea destule :). Însă bijuteriile la modă, accesibile oricui, sunt realizate cu componente mai ieftine precum metale placate, pietre semiprețioase, mărgele și sticlă, și vreau să vă spun că am văzut multe femei care poartă exclusiv aceste gablonțuri și au pentru fiecare ținută mai multe astfel de accesorii asortate.

Cu toate acestea, dincolo de accesibilitatea la preț, fie că avem bijuterii de aur și argint sau de metale uzuale cu pietre semiprețioase, la un moment dat tot trebuie curățate și întreținute pentru a le prelungi durata de viață. Iar dacă aurul și argintul se curăță mai rar și nu ne pun probleme, bijuteriile din metal uzual ajung destul de repede să ne păteze pielea cu oxizi.

Cum se păstrează bijuteriile curate?

1. Cum se curăță bijuteriile din materiale uzuale?


- Păstrați-le într-un loc uscat 

În contact cu umezeala și lichidele, aceste bijuterii se oxidează rapid și vă colorează pielea în verde. Pentru ca aceasta să nu se întâmple, și mai ales să nu se altereze culoarea metalului din care este făcută bijuteria, când vă spălați pe mâini dați-le jos, sau imediat după ce ați umblat cu apă ori poate chiar prin ploaie, ștergeți-le bine și uscați-le. Același lucru îl veți face și după utilizarea cosmeticelor, precum loțiuni, creme, uleiuri, spray sau parfum. Aș spune să evitați să le puneți în contact cu substanțele cosmetice, și să nu purtați bijuteriile decât după ce toaleta și machiajul dv. sunt complete.

- Stocați-le în mod corespunzător 

Deoarece expunerea la umezeala din aer sau la lumina solară timp îndelungat, vă poate deteriora bijuteriile, este important să le depozitați corect. Toate bijuteriile pe care le primiți este indicat să le puneți într-un săculeț de catifea sau într-o cutie din lemn specială.

- Acoperiți-le cu un strat transparent de lac de unghii 

Este o metodă veche de păstrare a bijuteriilor din materiale uzuale care protejează atât inelul sau brățara respectivă cât și pielea dv. Cel puțin partea care este în contact cu pielea se acoperă cu un lac transparent, cam o dată la 2-3 săptămâni, ca să nu se oxideze pielea (oricât ați vrea, tot o să transpirați uneori) și ca să păstrați bijuteria frumoasă mai mult timp.

Vorbind despre bijuterii dama la prețuri accesibile de multe ori le cumpăr și de pe internet. În acest sens aș recomanda site-ul neer.ro/ cu o sumedenie de alte lucruri pentru casă, dar și cu haine, încălțăminte, bijuterii, accesorii, etc, un magazin online pentru toată familia la prețuri mai mult decât accesibile.

2. Cum se curăță bijuteriile din argint?


Cum se păstrează bijuteriile curate?Una dintre metodele pe care le-am învățat eu este așa: se pun părți egale de oțet, sare și bicarbonat în apă fierbinte și se amestecă totul până când toate ingredientele sunt dizolvate. Apoi se introduc bijuteriile de argint în acea soluție și se lasă câteva ore, ideal, peste noapte. A doua zi se clătește și se șterge ușor cu un prosop moale. Mai mult, bicarbonatul o să vă indice și dacă bijuteria dv. este sau nu de argint. Dacă după o noapte metalul respectiv se înnegrește, atunci sub nicio formă n-a fost argint.

O altă metodă simplă de curățare a argintului este cu apă călduță și cu pastă de dinți, bijuteria frecându-se cu o periuță moale. Se clătește cu apă caldă și se șterge cu un prosop moale.


3. Cum se curăță bijuteriile din aur?


Anumiți comercianți oferă o bucată textilă impregnată cu o substanță specială cu care se curăță foarte ușor și frumos aurul. Pe materialul textil rămân urme negre iar bijuteria va fi galbenă și strălucitoare. Acea bucată de material nu se va spăla.

Dar dacă nu aveți această metodă la îndemână, faceți un amestec din părți egale de detergent de rufe de preferință lichid, și amoniac (cel alimentar este ideal) și adăugați apă caldă. Amestecați până când soluția este bine omogenizată apoi lăsați bijuteria câteva ore sau peste noapte în ea. După aceea clătiți și ștergeți ușor cu un prosop moale - cât de moale posibil, pentru că aurul se poate zgâria relativ ușor. La bijuteriile de aur, evitați contactul cu clorul (din anumiți detergenți, de exemplu).

Voi cum vă păstrați bijuteriile curate ?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










sâmbătă, 30 noiembrie 2019

Cafea macinata sau cafea boabe?

Cafea macinata sau cafea boabe?

Cei care mă cunosc bine, știu că de la o vreme, mai precis de trei ani, beau numai cafea boabe pe care o macin eu, noroc că aveam în casă vreo câteva râșnițe pe care le foloseam la alte cele trebuincioase pentru prăjituri. De unde asta? La o nuntă, o verișoară mi-a spus - deși nu pot să garantez că este și adevărat - că în cafeaua gata măcinată s-ar pune și alte lucruri, precum năut sau alți înlocuitori, ori substanțe nocive, pentru că ea avea probleme cu fierea când obișnuia să consume cafea măcinată de la magazin. I-am dat dreptate și de atunci încolo am început să cumpăr cafea boabe Lavazza și l'Or, adică sortimentele mele preferate.

Așadar, cafea boabe sau cafea măcinată? Poate fi o dezbatere în rândul cunoscătorilor de cafea, ambele părți ale poveștii având unele aspecte pozitive și negative. Majoritatea oamenilor cumpără și folosesc cafea măcinată, în principal pentru că aceasta este cea mai ușor de utilizat și forma care se găsește pe rafturile fiecărui supermarket local. Dacă ați observat, puține magazine au și cafea boabe la raft, de obicei într-un sortiment redus și pusă într-un colț în partea de jos a rafturilor, de nici nu-i dai atenție. Este gata pentru preparare și nu va necesita timp suplimentar, sau echipamente din partea dvs. Și asta rezumă destul de mult toate aspectele pozitive ale cafelei măcinate. Ușor de folosit și comoditate.

Aroma și gustul cafelei

Așadar, oamenii preferă cafeaua măcinată, nu pentru că nu ar ști ce să facă cu cafeaua boabe, dar este mai simplu de folosit. Cu toate acestea, există câteva lucruri pe care ar trebui să le știți despre cafeaua măcinată, așa că poate doriți să vă gândiți de două ori înainte de a o cumpăra. Cea mai importantă este prospețimea. Odată ce a fost prăjită și măcinată, tot gustul aflat în boabe se va evapora pe măsură ce timpul trece. Chiar și pachetele de cafea ambalate în vid vor fi mai puțin proaspete decât cafeaua pe care o măcinați dvs. și o pregătiți atunci la ibric. Dacă nu ați băut niciodată cafea proaspăt măcinată, poate nici nu vă dați seama că există o diferență de aromă și gust. Dar dacă cumpărați boabe, apoi le măcinați cu câteva minute înainte de a vă prepara o cafea, aroma este mult mai puternică, iar gusturile subtile sunt mai notabile.

Finețea cu care este măcinată

Cafea macinata sau cafea boabe?Al doilea lucru de luat în considerare atunci când se compară cafeaua boabe cu aceea măcinată este finețea. În funcție de ce marcă de cafea măcinată cumperi, de obicei nu ai cum să alegi cât de fin sau de grosier vrei să fie măcinișul. De exemplu, eu îmi macin cafeaua foarte fin, așa îmi place și așa m-am obișnuit. Iar dacă aveți un expresor, puteți alege și acolo cât de fină sau de grosieră trebuie să fie cafeaua înainte de preparare. Însă și cea mai simplă mașină de măcinat vă va oferi controlul asupra acestui lucru. Cu toate acestea, unii oameni, comozi din fire, vor pune problema efortului suplimentar implicat - dar hai să fim sinceri, e chiar așa de greu să dai prin mașină 50-60 g de cafea boabe timp de un minut?

Cum îți place cafeaua?

Credeți sau nu, metoda de preparare pe care o utilizați dictează și tipul de cafea pe care trebuie să îl utilizați. Vă recomandăm să utilizați cafea măcinată dacă folosiți cafea la filtru, deoarece aceasta are o grosime perfectă pentru aceste mașini. Problema utilizării de cafea mai grosieră cu metoda greșită de preparare este că atunci cafeaua este filtrată prea repede, rezultând o băutură aromată slabă. În schimb, dacă aveți cafea măcinată foarte fin, aroma poate deveni amară, însă și aici totul depinde de gust - unora exact așa le place, o cafea tare și amară.

Pericolul de contaminare

Dacă vă place să vă bucurați de o cafea cu arome și gusturi diferite, atunci cafeaua măcinată nu este pentru dvs., deoarece produce o singură aromă, persistentă. Un alt motiv important pentru care cafeaua măcinată nu e recomandabilă, este că e predispusă la contaminare. Uleiul conținut în boabele de cafea este foarte delicat. Germenii și substanțele nocive își pot găsi cu ușurință drumul în cafea, rezultând o aromă nepotrivită care se agravează cu cât este expusă mai mult timp mediului ambiant. Poate vă amintiți că au fost perioade de timp în care cafeaua măcinată Jakobs avea un pronunțat gust de mucegai, motiv pentru care eu am și renunțat la ea acum niște ani.

Aroma cafelei persistă în timp?

Cafea macinata sau cafea boabe?Umiditatea poate afecta și aroma cafelei măcinate. Atunci când este expusă chiar și unei cantități minime de umiditate, cafeaua începe să-și dilueze uleiurile - care este sursa aromei distincte a cafelei, precum și a gustului. Acesta este motivul pentru care cafeaua trebuie păstrată într-un recipient etanș. În timpul procesului de prăjire, boabele de cafea înmagazinează mult dioxid de carbon. Prezența dioxidului de carbon este esențială, deoarece contribuie la gustul cafelei. Din păcate, o mare parte din acest gaz se pierde în timpul procesului de răcire și în procesul de măcinare. Aproximativ 80% din dioxidul de carbon este eliberat în 60 de secunde de la măcinare. Imaginați-vă ce se întâmplă dacă păstrați cafeaua măcinată în dulap mai multe zile? Cu siguranță, veți ajunge să aveți o cafea cu gust slab într-o săptămână sau zece zile. Pentru a rezolva această problemă, măcinați cafeaua boabe înainte de a o prepara!

Unde găsești cafea boabe?

Întrebarea este foarte bună, iar eu vă spun drept că numai de pe net îmi iau cafeaua boabe preferată, adică Lavazza. Dar beau și l'Or cu aceeași plăcere. Și, cu toate că nici pe net oferta nu e cine știe ce generoasă, am găsit un site, Webcoffee.ro, unde sortimentul de cafea boabe este foarte bogat. Pe Webcoffee.ro găsiți chiar tot ce vă puteți dori în materie de cafea boabe și nu numai. E un magazin online complex, cu râșnite de mai multe tipuri, expresoare, cafea măcinată, cafea boabe, capsule de cafea, ceai, ciocolată, biscuiți pentru cafea, miere, îndulcitori, etc., echipamente horeca, deci tot ceea ce poate fi în legătură cu pregătirea cafelei. Webcoffee.ro (str. Negoiu 41, sector 3, tel. 0726 788 555 / 0729 037 973) este o adevărată lume a cafelei online. Abia aștept să-mi iau niște cafea boabe Davidoff după ce mi se termină stocul de Lavazza pe care îl am.

Cât despre întrebarea din titlu, cred că răspunsul este la fiecare dintre voi, în ceașca de fiecare dimineață :) Nu-i așa?




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










joi, 28 noiembrie 2019

Pacienta tacuta de Alex Michaelides. Recenzie



Pacienta tacuta de Alex Michaelides. RecenzieTitlu - Pacienta tăcută
Titlul original - The silent patient
Autor - Alex Michaelides
Traducerea - Dana Ligia Ilin
Editura - Litera
Colecția - Buzz Books
Preţ - 47 lei / 368 pagini
Anul apariţiei - 2019 
ISBN - 978-606-33-3606-5
Gen - thriller psihologic
Comercializată pe Libris

Pacienta tăcută de Alex Michaelides îți arată exact ce tip de carte își propune să fie încă de la prima frază: „Alicia Berenson avea treizeci și trei de ani când și-a ucis soțul.”

Pentru persoanele cărora le plac misterele și thrillerele psihologice, această carte este ceea ce le trebuie. De la lansarea sa din februarie 2019, romanul a urcat în topul celor mai bine vândute cărți și se pare că s-a făcut și un film pe această temă, sau cel puțin există o propunere în acest sens.

Pacienta tacuta de Alex Michaelides. Recenzie

Acțiunea romanului (atenție, spoilere!)


În urmă cu șase ani, Alicia Berenson, o cunoscută pictoriță, și-a ucis soțul (toate indiciile duc la această concluzie, deși nu există martori la crimă și nici probe concludente) și nu a mai rostit niciun cuvânt de atunci. Gabriel a fost găsit legat de un scaun și plin de răni de gloanțe pe față, iar ea a fost condamnată la scurt timp după aceea. Prețul tablourilor ei crește, deși ea este închisă într-un centru psihiatric de maximă securitate din apropiere de Londra.

Theo Faber este un psihoterapeut criminalist care speră să o trateze pe Alicia, s-o determine să vorbească și să descopere misterul din spatele uciderii soțului ei. Că poate, până la urmă, ea doar se afla la locul faptei, dar nu l-a ucis pe bărbat și nici nu poate spune cine a făcut-o, de aceea a ales să tacă. Singurul indiciu este un unic tablou pe care Alicia l-a pictat de când a murit soțul ei, și pe care l-a semnat cu numele Alcesta (un personaj din mitologia greacă care se sacrifică în locul soțului ei, pentru a-l salva de la moarte).

Pacienta tacuta de Alex Michaelides. Recenzie

Recenzie


Acțiunea cărții începe molcom și am citit-o fără prea mare interes la început, dar pe măsură ce povestea curgea, am accelerat ritmul. Theo Faber, naratorul romanului, este obsedat de Alicia („pacienta tăcută”) și este hotărât să fie terapeutul care o va face să vorbească pentru prima dată de când și-a ucis soțul. Simte că ea este cineva de care trebuie să aibă grijă, pentru că prin ea se vor vindeca și unele traume personale ale lui Theo. În acest proces, el încalcă regulile profesionale despre relația cu pacienții, dar aceea este calea care îl va duce către succes.

În roman aflăm despre viața lui Theo și cum decurge relația lui sentimentală, iar la un anumit punct totul începe să se lege. Nu întâmplător Theo vrea să se ocupe de Alicia. Există un soi de cerc vicios aici, și personajele sunt legate între ele. Cartea are mai multe răsturnări de situație și pasaje care cer o anume atenție, pentru că sunt relatări din trecut, deși eu, una, mi-am dat seama de asta ceva mai târziu. Poate că aceste răsuciri ale acțiunii și stările de suspans pe care Michaelides le crează în mintea cititorului pot să pară enervante, depinde la ce te aștepți de la această carte.

Adevărata bogăție a romanului constă în personajele în sine. Alex Michaelides creionează excelent personajele și are talentul de a-l face pe cititor să le iubească sau să le urască; în plus, cititorul nu știe, la un moment dat al lecturii, în cine să aibă încredere. Este o schimbare revigorantă față de multitudinea de thrillere psihologice clasice. Pacienta tăcută, în schimb, își poartă personajele feminine cu un comportament uluitor de puternic, evaziv și șmecheresc, dacă-mi permiteți.

Pacienta tacuta de Alex Michaelides. Recenzie

Cărții îi lipsește un anume element romantic, deși acesta nu este neapărat un minus al romanului. Totuși, maniera în care terapeutul se luptă cu căsătoria sa și amintește despre cât de mult își iubește soția, este cu adevărat uimitoare. Contrastul dintre pacient și terapeut și asemănările tragediilor cu care s-au confruntat la vârste fragede contribuie la disperarea și revolta cititorului, în timp ce complotul se dezvăluie alături de secrete, trădări și alianțe.

O temă plăcută de-a lungul romanului este aluzia la mitologia grecească și a naturii sale convingătoare, în pofida faptului că autorul este parțial grec. În ciuda concentrării sale psihologice, romanul este profund tragic, ușor de citit. Cartea atrage cititorul spunându-i povestea unei femei care nu o poate s-o spună singură. Cireașa de pe tort este conștientizarea faptului că acest roman este complex, inteligent și, de ce nu?, distractiv. Dezvăluirea finală din Pacienta tăcută nu este dezamăgitoare, deși previzibilă cumva. Bine scrisă, în ciuda faptului că este o carte de debut, bine închegată - autorul este scenarist de film - nu e de mirare că deja se lucrează la ecranizarea sa, pentru că garantat va fi un film care te va ține cu sufletul la gură până la final.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










miercuri, 27 noiembrie 2019

Pietre semipretioase si bjuterii. Azi - piatra soarelui

Pietre semipretioase si bjuterii. Azi - piatra soarelui

La drept vorbind, piatra soarelui este un feldspat plagioclaz, adică un silicat de aluminiu. Nimic neobișnuit sau cine știe ce sonor până acum. Cristalul are unele varietăți clare, care se găsesc în Oregon, Statele Unite, și s-a descoperit la început în Scandinavia. Piatra soarelui arată ca o miere veche și cristalizată, piatra fiind de obicei translucidă spre opacă, având steluțe mici, aurii prin ea. De cele mai multe ori este de culoare bej deschis, cafea cu lapte, oranj sau maro roșcat, dar există și varietăți pe bleumarin, roșu, cenușiu, verde, roz și galben, însă acestea sunt mai rar întâlnite, ori sunt tratate chimic în laboratoare pentru a le crește prețul. Piatra soarelui ca piatră semiprețioasă pentru bijuterii, nu se șlefuiește fațetat, ci sub formă plină, rotundă, ovală sau de formă neregulată. Doar acele pietre clare, transparente, pot fi șlefuite cu fațete ce strălucesc în lumină.

Proprietăți fizice ale pietrei soarelui

Efectul optic pe care îl oferă piatra soarelui privită din anumite unghiuri pare să se datoreze reflexiilor de incluziuni ale cuprului roșu, care au o formă hexagonală, rombică sau neregulată și sunt dispuse paralel cu planul principal de scindare. Aceste incluziuni conferă pietrei un aspect precum cel al aventurinului, adică translucid cu impresia de lumină care radiază din interior. Partea de mijloc a acestui cristal strălucește și, de obicei, culoarea este mai întunecată la mijloc și devine mai deschisă spre margini. Până în secolul al XX-lea piatra soarelui nu era folosită la bijuterii, cu toată frumusețea sa unică și cu toate că are o duritate mare, de peste 6 din 10, ceea ce o califică pentru a fi montată în metale nobile, în bijuterii.

Proprietăți esoterice ale pietrei soarelui

Pietre semipretioase si bjuterii. Azi - piatra soareluiSe spune că această piatră semiprețioasă, datorită asemuirii sale cu Soarele și cu lumina acestuia, elimină negativitatea și protejează de influențele malefice. Ca piatră solară, cum spuneam, este piatra zodiilor de foc, și anume a acelora născuți în Berbec, Leu ori Săgetător. Însă în acest domeniu părerile sunt diferite, unii astrologi o atribuie și semnelor de aer, alții chiar și Peștilor, care este un semn de apă. Oricum, Soarele este guvernatorul Leului, așa că aceia născuți sub acest semn zodiacal cu siguranță vor fi protejați de această piatră semiprețioasă, iar cine practică meditația yoga cu pietre, poate să o folosească pentru curățarea tuturor centrilor energetici numiți chakre, sau să o folosească doar pentru chakra sacrală. Deși, eu aș folosi-o pentru centrul energetic al plexului solar tocmai datorită asemănării de nume și menire.

Spiritual vorbind, piatra soarelui aduce un plus de vindecare, deoarece sublimează energiile negative și activează toate meridianele energetice, contribuind la creșterea forței vitale. Ca bijuterii, această piatră semiprețioasă se folosește în special pentru brățări, charme-uri, inele și pandantive. Se spune că dacă porți mereu o bijuterie cu piatra soarelui conștiința ta este mereu trează. După cum îi spune și numele, această piatră este un simbol al soarelui și are lumină în interior.

Pietre semipretioase si bjuterii. Azi - piatra soareluiPiatra Soarelui este legată de noroc, energizează toate chakrele, crește intuiția și permite sinelui real să strălucească fericit. De asemenea, atenuează stresul și crește vitalitatea, încurajează independența și originalitatea. Este deosebit de util celor care au dificultăți în a fi sinceri. Piatra Soarelui facilitează încrederea de sine și independența, acționează ca un antidepresiv, crește valoarea de sine și încrederea în oameni. Încurajează optimismul și entuziasmul, stimulează puterile de auto-vindecare, iar cei care folosesc terapia cu pietre semiprețioase spun că tratează durerile de gât cronice, reduce tensiunea stomacului și ameliorează ulcerele.

Deși până acum nu am știut despre toate aceste proprietăți, de multe ori port la mână o brățară numai din piatra soarelui și o asortez cu un inel de argint cu aceeași piatră semiprețioasă. Însă îmi dau seama că nu doar frumusețea naturală a acestei pietre mă determină s-o port, ci și faptul că am unele probleme gastrice, și deci, subconștientul meu mă face să aleg din sertarul cu bijuterii ceea ce am nevoie în acel moment ca să mă vindec.

Iar dacă aveți sau vă plac bijuteriile cu piatra soarelui, ar trebui să știți că această piatră semiprețioasă trebuie și ea curățată de energiile negative din când în când. Una din metode este să o puneți în apă cu sare de mare timp de mai multe ore, sau să lăsați bijuteria în lumina soarelui pentru purificare. Însă oricare ar fi motivul pentru care ați ales să purtați piatra soarelui, fie ca ea să vă protejeze și să vă lumineze spiritul cu frumusețea ei de neegalat.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










marți, 26 noiembrie 2019

Iya - ce haine sa porti in perioada sarcinii

Iya - ce haine sa porti in perioada sarcinii

Sarcina este o etapă uriașă în viața unei femei. Aduci o viață nouă pe această lume, iar mamele fac tot ce le stă în putere pentru a se asigura că micuții lor sunt sănătoși și foarte bine îngrijiți. Dar adeseori, mamele uită că și ele trebuie să fie îngrijite în egală măsură. Confortul din perioada sarcinii este primul lucru la care trebuie să te gândești, deoarece corpul tău are nevoie de el, astfel încât să ai o sarcină ușoară și ca să nu pui în pericol fătul. Purtarea hainelor potrivite în timpul sarcinii nu este un lux, ci o necesitate și ar trebui să știi dinainte cam ce materiale ai voie să porți și ce nu, sau ce fel de haine de gravidă trebuie să-ți cumperi, în așa fel încât să le folosești și pe perioada alăptării.

De ce trebuie ca femeile însărcinate poarte haine confortabile?


Iya - ce haine sa porti in perioada sarciniiHainele pe care le porți îți pot afecta sănătatea în timpul sarcinii. Iată motivele pentru care femeile însărcinate ar trebui să poarte haine confortabile:
Corpul tău se schimbă drastic în doar câteva săptămâni. Întreaga fază a gravidității este, de fapt, o schimbare extraordinară, deci trebuie să porți haine gravide care nu sunt doar confortabile, dar și potrivite pentru ritmul tău de creștere. În timpul sarcinii, corpul este în alertă ridicată, din cauza schimbărilor hormonale. Unul dintre rezultatele dezechilibrului hormonal este sensibilitatea pielii. Aceasta înseamnă că ești mai predispusă la alergii și erupții cutanate decât înainte de a fi gravidă. Purtarea materialului potrivit este imperativă în acest caz, în special dacă deja aveai o piele sensibilă.

Primul trimestru de sarcină este sinonim cu apariția vărsăturilor pentru majoritatea femeilor. Purtarea de haine incomode nu este chiar cea mai înțeleaptă decizie, deoarece este evident că nu vei face decât să te simți și mai rău. Hainele strâmte pot provoca arsuri la stomac și indigestie, ca să nu mai vorbim de faptul că pot face rău ființei care crește în tine.

Să parcurgi nouă luni de sarcină înseamnă că vei trece și prin diferite anotimpuri. Multe femei gravide se plâng de căldură și transpirație în timpul verii și de prea mult frig în timpul iernii. În zilele de vară sunt indicate haine gravide de bumbac care absorb transpirația și păstrează răcoarea, mai ales în timpul zilei. Iarna, poartă haine din lână. Postura de somn se schimbă în timpul sarcinii, în special în ultimul trimestrul. În timp ce dormi, alegeți o ținută adecvată de noapte care să fie lejeră și moale.

Ce fel de haine gravide trebuie să porți?


Iya - ce haine sa porti in perioada sarciniiSarcina poate să nu fie în acord cu ideea ta despre modă, mai ales atunci când perechea preferată de blugi și topul care definește talia nu se mai potrivesc deloc. Totuși, toată speranța nu se pierde, pentru că poți părea în continuare un milion de dolari și să fii și confortabil. Deci ce fel de haine trebuie să porți?

Rochii sau bluze de bumbac, lărguțe în partea de sus și foarte largi de sub talie în jos. Bumbacul ajută la absorbția transpirației și menține răcoarea, este prietenos cu pielea, astfel încât să funcționeze și în favoarea ta. Pantalonii sau fustele pot fi fixate cu un cordon nu foarte strâns, în acest fel, vei ajusta etanșeitatea lui dacă nu te simți bine.

Odată cu sarcina, talia și sânii cresc în dimensiune - așa că va trebui să investești în sutiene cu cupe mari care pot ajuta și la alăptare, după sarcină. De asemenea, evită sutienele subțiri sau căptușite, deoarece acest lucru poate inhiba circulația sângelui. Evită țesăturile sintetice, elastina, șifonul sau georgette. Hormonii sunt în exces și datorită lor vei transpira excesiv. Purtarea acestor materiale nu te ajută deloc, dimpotrivă.

Iar dacă vrei să cauți tot felul de haine pentru perioada sarcinii, am găsit haine gravide pe Iya.ro și dacă accesezi site-ul, vei găsi o multitudine de haine pentru femei însărcinate și de lenjerie intimă pentru perioada de alăptare. Este un magazin online complex pentru gravide, unde fiecare găsește ceea ce are nevoie, ba chiar și hăinuțe pentru bebeluși și accesorii se găsesc pe Iya.ro. Dacă dorești să- afli informații suplimentare, contactează-i la telefon 0742 098 188, sau, dacă locuiești în zonă, mergi la magazinul lor din strada Lianelor, Nr. 8, din Turda, jud. Cluj.

Și nu uita, sarcina nu este doar despre bebeluș, ci și despre tine!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










joi, 21 noiembrie 2019

Apidava are grija de tenul tau

Apidava are grija de tenul tau

De curând am primit spre testare de la Apidava prin intermediul Brander. The Original Brander, următoarele produse: un balsam de buze, o cremă pentru ten sensibil și un săpun cu lăptișor de matcă din portofoliul Apidava Cosmetic Line. Eu recunosc că am făcut o adevărată pasiune pentru cosmeticele cu miere și alte produse apicole, care mi se par cu mult superioare față de produsele similare de pe piață. Cel puțin, pentru tenul meu mixt și zonele care încep să fie problematice, aceste creme cosmetice cu miere îmi redau echilibrul ph-ului pielii și elimină neajunsurile. Așa că acum, am testat cu tot dragul balsamul și crema pentru ten sensibil de la Apidava Cosmetic Line, iar săpunul cu lăptișor de matcă l-am făcut cadou, pentru că eu mai am săpunuri Apidava cu diverse ingrediente și arome. Asta ca să vadă și alții că produsele românești pot fi competitive și că mai există și lucruri ieftine și eficiente. Înainte să intru în subiect, vă spun că dacă vreți să vă cumpărați produse Apidava, le găsiți pe site-ul honey-land.net sau de la magazinele cu produse naturiste (Farmaciile Bebe Tei, magazinele tip plafar Floare de Colt, RemediaVert, etc)

Efectele iernii asupra tenului sensibil


Frigul poate lăsa urme destul de serioase asupra tenului. Fie că este vorba de iritații vizibile sau simpla senzație de piele care strânge, tenul are nevoie de o îngrijire specială pe timpul sezonului rece. Cel mai important aspect în îngrijirea tenului în această perioada este hidratarea pielii, pentru că aerul rece usucă foarte mult pielea. Apidava ne pune la dispoziție o serie de produse cosmetice ideale pentru sezonul rece. Astfel, balsamul de buze pe baza de miere este special conceput ca un tratament intens de hidratare a buzelor, mai ales pentru perioada de iarnă. Crema pentru ten sensibil, cu unt de cacao, ulei de argan, ulei de morcovi, ulei de gălbenele, ulei esențial de lavandă, are un efect accentuat de protecție și crește rezistența pielii împotriva iritațiilor. Iar săpunul cu miere și lăptișor de matcă ajută la hidratarea pielii uscate, are un rol de intensificare a procesul de refacere naturală a celulelor, creând o piele cu un aspect tânăr și catifelat.

Uleiul de argan. Ce este și la ce ne folosește?

Apidava are grija de tenul tau


În mod special astăzi o să vă vorbesc despre uleiul de argan din produsele cosmetice. Dacă ai auzit de un elixir auriu, care promite o piele mai fermă și un păr mai strălucitor, elixir care efectiv se găsește în copaci, probabil vei crede că totul nu e decât o exagerare. Cu toate acestea, dacă remediul în cauză este uleiul de argan, totul este adevărat. Uleiul acesta provine din arborele de argan, care crește exclusiv pe niște dealuri din sud-vestul Marocului și este extras manual din sâmburii fructului de argan, care seamănă cu o măslină mare. Firește, producția de argan natural este foarte mică, de aceea uleiul natural este extrem de scump, însă în produsele cosmetice se poate folosi un ulei de sinteză, care reproduce identic formula chimică a arganului original.

În mod tradițional, marocanii folosesc uleiul de argan pentru a trata totul, de la eczeme și psoriazis la riduri și problemele scalpului și ale părului. Uleiul de argan conține câteva avantaje uimitoare uimitoare pentru piele, păr și corp. În compoziția uleiului intră acizi grași și vitamina E care îi conferă proprietăți hidratante și potențialul de a îmbunătăți tonusul pielii. Pe de altă parte, împreună cu celelalte ingrediente din crema pentru ten sensibil, oferă tenului o protecție sustenabilă împotriva frigului și a deshidratării produse de vremea rece.

Ce este uleiul de morcovi, și la ce folosește el?


Uleiul de morcov poate fi obținut și acasă, din morcovi rași și fierți în ulei obișnuit. Dar acest ulei se mai poate obține din semințele de morcov, extras prin distilarea aburului din semințele uscate. Uleiul de morcovi este foarte eficient pentru organismul uman datorită proprietăților sale antibacteriene și de vindecare. Uleiul de morcov este capabil să hidrateze pielea uscată, scalpul și părul. Uleiul de morcov poate fi utilizat singur sau în asociere, după cum se observă în crema pentru ten sensibil de la Apidava.

Balsamul de buze cu miere

Apidava are grija de tenul tau


Despre eficiența mierii și a altor produse apicole în cremele cosmetice am mai spus și cu altă ocazie, așa că nu vreau decât să subliniez că balsamul cu miere de la Apidava miroase foarte plăcut și este mult mai hidratant decât orice ruj hidratant de pe piață. Sigur că aplic și ruj când ies din casă, dar îmi tratez buzele mai întâi cu balsam.

În încheiere vreau să menționez și faptul că de-a lungul timpului am văzut că produsele cosmetice de la Apidava sunt foarte spornice, și chiar dacă uneori ele vin în ambalaje mici, folosirea lor durează mult timp.

Tu ai folosit vreodată cosmetice cu miere pentru buze și ten?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet