Se afișează postările cu eticheta lifestyle. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lifestyle. Afișați toate postările

sâmbătă, 13 iunie 2020

O altă perspectivă a decorului interior - tapetul 3D

O altă perspectivă a decorului interior - tapetul 3D

Probabil că vă amintiți de mine, anul trecut, când schimbam decorul casei mele și lipeam tapet peste tapet într-unul din dormitoare. Găsisem și draperie cu același model și aceeași culoare, așa nu am stat pe gânduri când m-am decis să le cumpăr. Dar în ziua de azi, tehnicile în ceea ce privește designul interior au căpătat diverse forme, așa încât avem acum la dispoziție o mulțime de modalități prin care putem renova o încăpere.

Putem afirma faptul că banalul var nu mai este în trend și tot mai mulți dintre noi recurgem la alte variante cu ajutorul cărora să îmbunătățim și să transformăm chiar aspectul unei încăperi.

O soluție la îndemâna oricui este utilizarea tapetului ca modalitate de a aduce personalitate camerei pe care urmează să o renovăm. Fie că vorbim de dormitor, living sau chiar bucătărie - în orice cameră am putea monta un astfel de tapet.

Tapetul 3D de la deco-perete.ro

Magazinul online deco-perete.ro ne întâmpină cu o colecție impresionantă de tapete, care mai de care mai deosebite și potrivite pentru diverse stiluri arhitecturale precum cel clasic, contemporan, discret, elegant, industrial, mediteranean, minimalist, modern, romantic, rustic, scandinav, japonez, boem și vintage.

În ultima vreme, în topul preferințelor clienților s-a aflat un tip de tapet inedit - tapet 3D. Acesta este perfect pentru a fi utilizat pentru dormitor sau living. Noutatea vine din faptul că tapetul 3D creează iluzia de spațiu tridimensional.

În cazul în care dorim să decorăm pereții unei încăperi mici, tapetul 3D este varianta prin care putem da senzația de spațiu extins.

Tapetele 3D ce înfățișează peisaje sunt printre cele mai apreciate de către clienți. Acest lucru se datorează imaginilor senzaționale care parcă ne transpun într-o altă dimensiune. Culorile intense și detaliile pe care le regăsim aici fac în așa fel încât totul să pară real și tapetul să fie de fapt o poartă către o altă lume, către un loc de vis unde tindem să ajungem - dacă nu fizic, măcar cu gândul. Creează o fereastră către mare chiar în dormitor cu ajutorul fototapetului vlies cu peisaj marin Calm!

O altă variantă pentru care ai putea opta este tapetul 3D cu forme geometrice spațiale - acesta se încadrează perfect într-un stil de decor contemporan sau minimalist. Jocurile de lumini și umbre redate de către acest model de tapet vor transformă încăperea într-una ce va atrage toate privirile. Optează pentru fototapetul 3D Cristale pentru a adăuga sclipiri de diamant living-ului!

Așadar, dacă îți dorești să transformi într-un mod inedit aspectul unei încăperi, alege unul dintre tapetele 3D din colecția pe care magazinul deco-perete.ro ți-o pune la dispoziție. Descoperă toate modelele din ofertă, accesând site-ul oficial al acestuia!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










joi, 11 iunie 2020

Ce este aparatul dentar Invisalign?

Ce este aparatul dentar Invisalign?

De ce am ales să vorbesc astăzi despre aparatul dentar Invisalign - pentru că m-a întrebat cineva pe facebook când am distribuit articolul precedent pe teme de sănătate dentară. La acel moment nu m-am gândit că am scris o denumire a unui aparat despre care poate că puțină lume a auzit pe la noi.

Așadar ce este aparatul dentar Invisalign?


Așa cum îi spune și numele, este un aparat invizibil pentru corecția dinților strâmbi: invisible+align, în engleză înseamnă aliniere (a dinților) invizibilă. Adică tratament invizibil pentru alinierea corectă a dinților, așa, mai pe larg spus. Deci Invisalign este un aparat dentar, mai nou și mai sofisticat decât aparatul dentar safir. Poate că o a doua întrebare a celor interesați ar fi

Din ce este alcătuit Invisalign?


Acest tip de aparat dentar arată ca o proteză din plastic transparent flexibil cu care sunt înveliți dinții. Acest tip de plastic, termosensibil, este creat special pentru tratamentul de îndreptare a dinților și nu conține substanțe dăunătoare, gluten sau latex. Este anti-alergen, în așa fel încât să poată fi folosit de oricine alege un astfel de aparat.

De ce ai alege aparatul dentar Invisalign?


Avantajele acestui tip de aparat dentar față de altele este în primul rând cel estetic, apoi faptul că el se poate scoate oricând, înaintea meselor, sau în timpul somnului dacă vă deranjează prezența acestuia, ori dimineața când vă spălați pe dinți. Deși recomandarea este să fie purtat cca 20-22 de ore pe zi, Invisalign poate să fie scos mai multe ore dacă aveți un eveniment special, precum o petrecere și trebuie să mâncați și să consumați băuturi. Aliniază dinții în mod constant, mai bine decât alte tipuri de aparate dentare și o poate face mai repede decât acestea, dar asta depinde și de specificul dinților fiecărui pacient.

Pe de altă parte un aparat dentar Invisalign este destul de costisitor, nu doar datorită plasticului special din care este alcătuit ci și pentru că trebuie schimbat la anumite intervale de timp până la alinierea completă a dinților cu probleme. Adică un pacient nu plătește un singur astfel de aparat, ci mai multe, și pentru fiecare este nevoie de reluarea de la capăt a procedurilor stomatologice pentru alcătuirea noii impresiuni a dinților care între timp s-au mai mișcat spre poziția corectă.

În general, oamenii par să considere dezavantajele un preț mic de plătit în schimbul îmbunătățirii zâmbetului lor, dar toate plusurile și eventualele minusuri le veți cântări voi, pacienții, și la urmă fiecare va alege în funcție de sfatul stomatologului și de posibilități. Însă până la ora actuală, aparatul dentar Invisalign este cel mai fiabil și mai estetic apărut pe piață. Iar dacă vrei să afli cât costă un aparat dentar invizibil poți să te uiți aici

sursa foto: flickr.com


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








miercuri, 10 iunie 2020

Lenjerie de noapte de la Felamo

Lenjerie de noapte de la Felamo

Astă vară dădusem peste un site de fashion pentru femei, bărbați copii, adică pentru toată familia, cu prețuri foarte accesibile și cu produse de toate felurile. Este vorba de Felamo și am făcut la ei două comenzi până acum, una cu lenjerie intimă, cealaltă pentru o rochie de vară, subțire. Dar mai întâi să vă spun despre raionul de lenjerie de damă de unde eu mi-am luat câteva perechi de slipi din dantelă, de culori diferite și de forme diferite, ca să văd care se potrivește cu rochia de banchet. Nu știam pe atunci că avea să vină pandemia și că adio banchet la clasa a XII-a!

Dar să vă arăt slipii. Nu port eu zilnic dantelă la lenjeria intimă, însă pentru o ocazie, și la o rochie lungă și foarte ușor transparentă, violet cu negru, eram chiar tare indecisă ce anume să port să nu fie nici prea provocator, nici foarte vizibil pe sub rochie. Mă hotărâsem la slipii negri, dar n-a fost să fie anul ăsta. Ei, aștept până la proxima ocazie să-i îmbrac.

Lenjerie de noapte de la Felamo

Dar acum este deja cald afară și mi-aș mai lua niște pijamale damă subțiri, dar nu mă pot decide ce anume să aleg: ar fi o cămașă de noapte roșie cu păsări albe imprimate, ca în poza de mai sus, scurtă, lejeră și foarte confortabilă, numai bună de purtat în nopțile toride care au să vină.

Lenjerie de noapte de la Felamo


Însă eu sunt mai mult obișnuită cu seturi de două piese, iar acum oscilez între un set albastru, cu pantalonaș scurt și bluză lungă cu bretele, lărguțe amândouă. Acest set cred că-mi place mult. Dar îmi place și setul de pantaloni scurți cu bluză până în talie, alb cu imprimeu colorat, ceva mai puțin decoltat și cu mâneci scurte, potrivit pentru serile oarecum mai normale sau mai răcoroase de vară.

Lenjerie de noapte de la Felamo

Adevărul este că pe site-ul felamo sortimentul de lenjerie și de pijamale de damă este atât de variat încât nu e chiar atât de ușor să alegi ceva. Până la urmă cred că voi comanda cel puțin două dintre produsele menționate aici.

Acum voi, ce pijama ziceți că este mai potrivită pentru nopțile de vară din cele trei prezentate?



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










luni, 8 iunie 2020

Cât costă un aparat dentar și care este prețul corect?

Cât costă un aparat dentar și care este prețul corect?

Dacă ați mai intrat pe site-ul meu ați văzut că am mai discutat pe această temă și că am mai scris despre anumite servicii. Dar cum faceți diferența? Care clinică stomatologică practică un preț corect? Și cum vă dați seama ce anume plătiți când aveți nevoie de o consultație, un aparat dentar, o procedură stomatologică? Dacă vă uitați la lista de prețuri pentru aparatele dentare de corecție ortodontică vedeți diferențe mari între un aparat dentar și altul. De ce toate acestea și cum evaluăm cât costă un aparat dentar?

Aceste aparate dentare responsabile pentru îndreptarea dinților strâmbi sunt de mai multe feluri și necesită tehnologii diferite de producție. Sau, în funcție de caz, ele pot fi parțiale, totale ori pe ambele rânduri de dinți și în mod evident, prețurile sunt diferite între un aparat dentar cu câțiva brackeți și unul de tip arcadă, singulară sau dublă.

Astfel, în prețul aparatului intră și consultația și fazele preparatorii montării acestuia, nu doar prețul lui de achiziție de la producătorii în domeniu.

Un aparat dentar tradițional, metalic, nu este scump, dar are o serie de dezavantaje, precum vizibilitatea, faptul că este incomod la mestecatul mâncării și că nu se poate scoate înainte de masă, faptul că poate păta dinții. Însă pe lângă faptul că este foarte permisiv ca preț, are și avantajul de a fi mai rapid în îndreptarea dinților decât alte aparate mai scumpe.

Aparatele ceramice sunt ceva mai scumpe decât primele. Și chiar dacă au aceeași dimensiune și aceeași formă a arcadelor metalice, ele prezintă brackeți colorați sau incolori, care se amestecă sau se camuflează mai bine cu dinții în comparație cu aspectul evident metalic al aparatelor tradiționale.

Cele mai noi și inovative aparate sunt cele de tip safir și Invisalign, care, așa cum sugerează și numele lor, sunt practic invizibile. Pentru un astfel de aparat dentar prețul este în consecință, deci mai ridicat, deoarece tehnologiile de fabricație sunt sofisticate, precum am mai spus, sunt detașabile la nevoie, iar aparatul safir chiar are safir industrial în el. Drept urmare, prețul corect este dictat de tehnologie, material, procedurile premergătoare pe care le implică personalizarea și apoi aplicarea unui astfel de aparat dentar și nu în ultimul rând de facilitățile și aspectul estetic pe care le dorește pacientul.

Până la urmă toate aparatele dentare au propriile avantaje și dezavantaje, deci nu vă rămâne decât să fiți informat și să alegeți ceea ce vi se potrivește, inclusiv din punct de vedere financiar.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








sâmbătă, 6 iunie 2020

Avantajele implantului de păr și de sprâncene

Avantajele implantului de păr și de sprâncene

Implantul de păr este o tehnică chirurgicală prin care foliculii de păr de pe spatele scalpului numit „donator” sunt extrași și implantați într-o parte a scalpului unde nu este păr cunoscută sub numele de „destinatar”. Procedura este utilizată în principal pentru a trata chelia masculină. Dar nu numai bărbații suferă de alopecie, ci și unele femei, iar metoda este astăzi utilizată și la implantul de sprâncene, atunci când acestea sunt prea subțiri ori lipsesc din cauze medicale ori accidentale.

Avantajele implantului de păr și de sprâncene



  • Este o procedură de restaurare a părului care implică transplantul propriului păr scos din spatele scalpului.
  • Crește natural.
  • Culoarea părului este aceeași cu cea originală.
  • Creșterea părului începe în mod normal după 2 până la 3 luni și recuperarea se încheie în termen de 8 până la 10 luni.


Tehnica implantului de păr a avansat semnificativ. Există diferite tehnici pentru efectuarea implantului. O metodă este implantul de unități foliculare în care banda de piele este scoasă din spatele scalpului, apoi unitatea foliculară este replantată în zona desemnată. O cicatrice liniară este întotdeauna vizibilă pe spatele scalpului. Un bun chirurg va încerca să o reducă la minimum dar mici semne tot vor rămâne.

O altă tehnică chirurgicală avansată este extracția unităților foliculare (FUE). Aceasta este o metodă meticuloasă prin care este extras și replantat părul fir cu fir în zona asignată. În acest mod se procedează la un implant de sprâncene. Rezultatele sunt permanente. În spatele scalpului se observă mici puncte minuscule, mult mai puțin vizibile decât cicatricea liniară care se observă la implantul prin fâșii de piele și păr.

Implanturile de păr sunt complet sigure și naturale. Nu sunt utilizate substanțe chimice sau medicamente speciale în acest proces care ar putea deteriora părul. Dintre toate metodele de creștere a părului, chirurgia cu implant de păr este cea mai naturală. Rezultatele sunt atât de bune încât diferențele nu sunt sesizabile.

Un alt beneficiu al chirurgiei implantului de păr este că obțineți un păr care este foarte ușor de gestionat. Părul implantat funcționează la fel ca părul crescut natural, astfel încât nu este necesar să aplicați șampoane sau substanțe chimice speciale pentru a-i menține densitatea.

Dacă doriți o soluție pe termen lung și permanentă pentru alopecie sau pentru niște sprâncene problematice, luați în considerare o intervenție chirurgicală de implant de păr.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








joi, 4 iunie 2020

Cât costă un implant dentar și care este prețul corect?

Cât costă un implant dentar și care este prețul corect?

Când ai un dinte lipsă, există mai multe opțiuni de înlocuire a acestuia. Una dintre cele mai frecvente opțiuni pe termen lung este implantul dentar. Este cel mai natural și de lungă durată. Cu toate acestea, un implant dentar vine cu o cheltuială suplimentară și aș vrea să vă ajut să înțelegeți cât costă un implant dentar și care este prețul corect?

De ce costă un implant dentar?


Fiecare pacient are nevoi diferite de îngrijire a sănătății. Pe baza nevoilor dvs., implantul poate să aibă un preț diferit chiar și pentru un singur dinte. Un implant constă dintr-un șurub de titan (implantul propriu-zis) care este inserat în os. Acesta este ușor, rezistent și va dura mai mult decât alte materiale dentare. Șurubul va fuziona cu maxilarul în aproximativ 3-6 luni. Acest proces este numit osteointegrare și ajută implantul să rămână puternic și stabil ani de zile.

A doua parte a implantului este coroana de porțelan care va arăta ca un dinte obișnuit și va acoperi stâlpul de titan. Coroana va fi realizată la comandă pentru a se potrivi cu dimensiunea și forma dintelui lipsă, astfel încât să se îmbine armonios cu restul zâmbetului tău. Însă această operațiune se face de către tehnicianul dentar care lucrează în echipă cu medicul stomatolog. Un tehnician dentar bun, de asemenea, costă.

În cele din urmă, obținerea unui implant dentar este considerată o procedură chirurgicală. Există mai mulți nervi care trebuie eliminați pentru a evita complicațiile. Prin urmare, este nevoie de pregătire, studiu și experiență specifice pentru a plasa corect implantul. Este nevoie de atenție și de instalare precisă pentru a vă asigura că lucrările sunt îndeplinite suficient încât să dureze toată viața. În cazul în care un implant nu este plasat în mod corespunzător, puteți simți disconfort, durere, dureri de cap și amețeli.

Ce risc dacă nu-mi înlocuiesc dintele lipsă?


Lipsa unui dinte poate cauza probleme de masticație, ceea ce va genera o digestie dificilă, iar în timp aceasta poate duce la reflux acid. Dar poate cel mai important este că dinții din jurul celui lipsă se vor deplasa către spațiul gol afectând toată cavitatea bucală, în final. Exact ca scândurile dintr-un gard. Dacă lipsește una, sau mai multe, până la urmă tot gardul va cădea. La fel și cu dinții. Și probabil că nu veți vedea de la o zi la alta aceste modificări, dar în ani vă asigur că se vede chiar foarte bine.

Ce face ca implanturile dentare să fie superioare altor opțiuni de înlocuire a dinților?


Implanturile dentare sunt permanente și arată și funcționează ca un dinte natural mai mult decât ​​orice altă opțiune. În timp ce o punte dentară sau o proteză parțială costă mai puțin, ele nu vor dura pentru totdeauna și, în cele din urmă, trebuie să fie înlocuite. Și având în vedere că o punte dentară necesită ca dinții adiacenți să fie piliți, acesta poate fi un lucru pe care nu doriți să îl faceți pentru dinți perfect sănătoși. Protezele parțiale mobile sunt mai puțin costisitoare, dar trebuie curățate după fiecare masă. În plus, o proteză poate genera dificultăți de adaptare.

Într-adevăr, decizia de a alege un implant este importantă. Doar costul este suficient pentru a te face să gândești bine la această opțiune înainte de a te hotărî. Stabilește-ți bugetul și analizează opțiunile. O soluție ieftină nu va fi niciodată de durată și periodic vei mai cheltui niște bani pe aceeași operațiune. Dacă te decizi pentru un implant dentar prețul corect este în funcție de materialul ales, de experiența echipei stomatologice, de garanția oferită de producător pentru ceea ce va folosi medicul în cazul tău. Până la urmă, e vorba despre tine și de sănătatea ta. Gândește-te bine ce alegi!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








marți, 2 iunie 2020

Măștile de protecție reutilizabile de la Dr Fashion

Măștile de protecție reutilizabile de la Dr Fashion

În perioada actuală cred că ne-am învățat mulți dintre noi să folosim măștile de protecție când ieșim din casă. Mai ales aceia care au un serviciu vital pentru economie și care nu au lucrat de acasă în perioada critică a pandemiei. Însă precum știți deja, măștile de la farmacie care până acum 2-3 luni costau 50 de bani bucata, sunt de cca 5-6 ori mai scumpe, și la început au avut chiar prețuri exorbitante. În acest caz, când trebuie să folosim câteva măști pe zi, ce este de făcut? Soluția cea mai convenabilă este să-ți cumperi câteva măști reutilizabile, de exemplu de la Dr. Fashion, și ai rezolvat problema.

De ce să folosești măști de protecție reutilizabile? Pentru că le schimbi când se umezesc, le pui într-o pungă iar acasă le sterilizezi și a doua zi le folosești din nou. Însă nu toate măștile reutilizabile au aceleași caracteristici, de aceea îți recomand să le achiziționezi de la Dr. Fashion.

Ce au în plus măștile de protecție reutilizabile de la Dr Fashion?


  • În primul rând ajută la prevenirea contaminării cu fluide, oprind intrarea acestora în căile aeriene prin nas și gură. 
  • Masca se poate ajusta ușor în funcție de conformația anatomică. 
  • Este concepută pentru a fi confortabilă, să poți respira ușor. 
  • Toate straturile sunt antibacteriene iar stratul superior este hidrofob (rezistent la fluide). 
  • Poate fi purtată de a lungul întregii zile, oriunde într-un spațiu închis, pe stradă sau într-o călătorie. 
  • Pot fi spălate inclusiv cu dezinfectant pe bază de clor și sterilizarea zilnică se face prin călcare cu fierul. Toate țesăturile și componentele acestor măști sunt certificate Oeko-tex 100 și nu conțin substanțe dăunătoare organismului uman. 
  • Toate tratamentele aplicate materialelor sunt certificate în laborator. 
  • Sunt disponibile într-o varietate de culori: negru/navy blue, albastru, turcoaz, lime/galben, verde menta, corai/roz, camuflaj!

Va trebui să fiți atenți când luați astfel de măști, acestea sunt curate, dar nu sterile, astfel că înainte de prima utilizare masca trebuie călcată cu fierul de călcat setat la opțiunea poliester (aproximativ 110 ° C) fără abur. pe ambele părți. Pentru mai multe informații despre aceste măști reutilizabile, puteți intra pe site-ul Dr Fashion.


Tu ce fel de mască de protecție folosești?

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








luni, 1 iunie 2020

Aparatul dentar safir

Aparatul dentar safir

Cred că ați văzut cu toții adolescente purtând aparate dentare pentru corecție, inestetice și care le afectează în primul rând zâmbetul, ca să nu mai vorbim despre stima de sine, și așa în formare și destul de timidă la un tânăr. Însă acum există aparate dentare safir, inclusiv pentru adulți, transparente, de înaltă tehnologie, care sunt o excelentă alternativă cosmetică la aparatele inestetice din metal. Acest nou design elegant din safir de înaltă tehnologie, face ca aparatul dentar safir să fie aproape invizibil, foarte confortabil față de vechiul tip de aparat și cel mai durabil, rezultatele fiind vizibile în maximum șase luni.

Avantajele aparatului dentar safir


Avantajele aparatului dentar safir sunt câteva, dar foarte importante, după cum ați observat anterior. Cele folosite până acum, din material plastic sau compozit, sunt mai sensibile la uzură și deformare, în timp ce aparatul safir rezistă în timp așa cum a fost confecționat. Acesta este transparent și aproape că nu se distinge pe dinți. Aceste aparate dentare invizibile oferă pacientului o mai mare de siguranță și încredere de sine în relațiile de zi cu zi.

În prezent alături de aparatele dentare safir se mai folosesc și acelea ceramice în tratamentele estetice ortodontice. Cu toate acestea, cele safir oferă o estetică superioară și nu pătează dinții. Pe lângă asta, aparatele dentare ceramice chiar dacă sunt albe se observă ușor pe dinți, pentru că dintele este un os, iar osul nu este niciodată alb perfect, așadar, ceramica va fi diferită coloristic față de dinții pe care este pus aparatul, astfel că va fi mai ușor de observat. Pe de altă parte, aparatele ceramice fac ca dinții să pară mai voluminoși, de parcă ar ieși din gură. Însă aparatul dentar safir, pentru că este transparent, devine complet invizibil, chiar și de aproape și nu afectează imaginea generală a persoanei care îl poartă.

În concluzie, dacă aveți o problemă dentară care se rezolvă cu un aparat, vă recomand să alegeți aparatul dentar safir dacă pentru dumneavoastră contează aspectul fizic. În plus față de cele spuse mai sus, aparatele safir sunt hipoalergenice, ceea ce le face alegerea perfectă pentru toți pacienții, adolescenți sau adulți.


sursa foto: captură video de pe youtube


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet








miercuri, 13 mai 2020

Proteza fixă pe implanturi dentare de la Dental Premier îți redă zâmbetul în doar 24 de ore!

Proteza fixă pe implanturi dentare de la Dental Premier îți redă zâmbetul în doar 24 de ore!

În ultimii ani serviciile de implantologie dentară au devenit din ce în ce mai avansate, mai precise. Un reper în acestă direcție îl oferă echipa de specialiști în restaurări dentare totale într-o zi, cu lucrări fixe și implanturi rapide cu încărcare imediată din cadrul clinicii bucureștene Dental Premier - High Tech Dentistry®, clinică stomatologică de top care pune la dispoziția pacienților servicii stomatologice de cea mai înalta calitate. Tehnologiile și aparatura de ultimă generație utilizate precum și certificatele de excelență deținute sunt desigur alte asigurări că serviciile stomatologice oferite în cadrul clinicii sunt de top.

Ceea ce pare a fi o lucrare complexă, care induce ideea că ar trebui să dureze foarte mult până la finalizare se traduce prin abordarea de la Dental Premier în tehnică și tehnologie ce permit pacienților să beneficieze de implanturi dentare și dinți ficși într-o singură zi, cu ajutorul protezelor fixe pe implanturi dentare.

Sistemul de implanturi rapide „Dinți Într-o Zi” – Protezele dentare fixe pe implanturi


Proteza fixă pe implanturi dentare de la Dental Premier îți redă zâmbetul în doar 24 de ore!Cu ajutorul sistemului „Dinți într-o zi”, specialiștii promit o metodă eficientă ce redă pacienților - mai ales a celor cu puțini dinți pe arcadă sau chiar deloc - o lucrare dentară fixă provizorie pe implanturi, în cel mai scurt timp, maxim 24 de ore. Cum este posibil acest lucru:


  • Este necesară o singură intervenție pentru eventuale extracții și implanturi, unul sau mai multe, între 4 și 6 per arcadă, dacă vorbim despre reconstrucția totală a danturii. 
  • Toată procedura este realizată sub anestezie locală, astfel încât pacientul nu simte nicio durere. 
  • În cazul restaurărilor dentare totale sunt folosite implanturi drepte și angulate la 35 de grade. 
  • După inserarea implanturilor dentare, va fi atașată o lucrare fixă provizorie în maxim 24 de ore, respectiv proteză dentară fixă pe implanturi. Astfel, pacientul nu trebuie să mai aștepte preț de câteva luni până când va avea dinții compleți, putând să mănânce și să zâmbească normal pe toată durata tratamentului.


Faza finală de restaurare dentară are loc după 3- 6 luni de la prima intervenție, moment în care se da jos lucrarea dentară fixă provizorie și se atașează la implanturi lucrarea fixă definitivă din ceramică, zirconiu sau compozit. În tot acest timp are loc osteo-integrarea perfectă a implanturilor. După controlul specific, medicul specialist definitivează lucrarea, aplică implanturilor coroana fixă definitivă, astfel încât dinții să aibă un aspect cât mai natural. Totuși, până la acest moment pacientul se poate bucura de o dantură completă provizorie de tip proteză fixă pe implant și nu mai trece prin lunga fază de așteptare până când poate zâmbi din nou și poate mânca corect sau vorbi fără niciun fel de rețineri.

Detalii și prețuri legate de astfel de proteze fixe pe implanturi dentare, indiferent de gradul de complexitate, le puteți găsi în cadrul paginii oficiale a clinicii: dentalpremier.ro.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










joi, 9 aprilie 2020

Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Hobby-urile mele: cusutul de goblen

De multă vreme mă gândeam să scriu un articol despre unul din hobby-urile mele, cusutul de goblen, și să trec în revistă ce-mi place și ce nu la seturile pe care le-am cumpărat de-a lungul anilor. Poate că nu sunt eu chiar cea mai potrivită în a scrie despre aceste seturi, pentru că sunt genul care se apucă de cusut și după o perioadă relativ scurtă, lasă deoparte ani și ani... Însă poate ceea ce scriu este de vreun folos începătoarelor, și poate că, de ce nu?, firmelor producătoare.

Așadar - eu m-am apucat de cusut goblen când această îndeletnicire explodase literalmente și pe piața noastră. Adică undeva prin anii '90, să zicem 1994. Primul meu goblen a fost unul cu diagramă de la Pitești (goblen-set), după o pictură de Rubens, Răpirea sabinelor. Pe atunci pânza de cusut nu era caroiată, așa că îmi caroiam singură, cu un creion bine ascuțit porțiunile de cusut. Era un model greu, eu nu mai cususem niciodată goblen, însă pentru că am oarece îndemânare la lucrul de mână, nu am simțit că fac ceva dificil. Doar lipsa caroiajului îmi îngreuna lucrul, însă până am făcut cam un sfert din goblen, nu l-am lăsat din mână. Apoi a intervenit acea plictiseală. La mine este cronică, nu am găsit până acum formula de a o depăși.

Dar a mai intervenit ceva. În vara lui 1995 am ieșit pentru prima oară din țară într-o excursie cu autocarul prin Europa (nu turistică, ci într-un alt scop, cu ocazia unui congres mondial de literatură și artă S.F. care avea loc la Glasgow). Când am ajuns și poposit 2 zile în Munchen, am avut ocazia să vizitez și muzeul de artă al orașului, eu fiind genul care pentru asta merg într-o țară străină, să văd cu ochii mei valorile artistice. Marketurile sau alte locuri moderne mă interesează chiar foarte puțin.

Și într-o sală am rămas înmărmurită de emoție. Tabloul lui Rubens era acolo, sub privirile mele, măreț, superb și atât de diferit de goblenul la care cususem eu. Diferențele mi s-au părut enorme. Mai întâi, anumite detalii din pictură nu se regăseau și în goblen. Apoi, culorile ațelor erau atât de întunecate, încât cele două femei blonde păreau mulatre, iar seninul cerului era un amurg, de parcă răpirea s-ar fi petrecut noaptea, în goblen. Pictura prezintă o splendidă paletă de azuriu pentru nuanțele cerului. Acum, goblenul meu mi se părea o caricatură nereușită a superbului tablou de Rubens. Niciodată nu am mai reluat cusutul la el, deși îl păstrez ca o amintire dragă, fiind primul pe care am încercat vreodată să-l cos.

Hobby-urile mele: cusutul de goblen  Hobby-urile mele: cusutul de goblen  Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Cu toate acestea, pe parcursul anilor am cumpărat cu precădere seturi de la Pitești, pe care și acum o consider firma cea mai bună care produce goblen în țara noastră. De ce? Pentru că are culorile mai stinse, dar mai apropiate de ceea ce erau goblenurile secolelor trecute. Pentru că dispersia punctelor este armonioasă, nu are vălătuci în loc de nori la peisaje și nici puncte răzlețe care irită privirea, ca la Krif. Ce nu-mi place este că ațele nu mi s-au părut niciodată de calitate. Cine a văzut și a pipăit vreodată mouline-uri DMC, știe la ce mă refer, ele sunt foarte fine, mătăsoase la atingere și cu luciu satinat, nu conțin zone mai groase sau mai subțiri, ața este perfectă în totalitatea ei, nu degeaba sunt considerate cele mai bune ațe de cusut din lume. Ațele de la Pitești sunt mate, se rup ușor și cel mai adesea se răsucesc în timpul coaserii, au zone mai subțiri sau mai groase, chiar câte ceva ce seamănă a nod. Dar cel mai important avantaj al lor este că în timp se decolorează foarte puțin. Nu am zis că deloc, însă foarte puțin.

Hobby-urile mele: cusutul de goblen  Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Apoi am găsit și la Focșani (Rogoblen) câteva modele care mi-au plăcut, iar la vremea aceea, seturile de la Focșani erau mai ieftine decât acelea de Pitești, dar și ceva mai schematice. Ațele sunt o idee mai bune, deși nu cu mult. La fel de mate, poate ceva mai rezistente la rupere, dar culorile sunt vii, țipătoare chiar, și mie ăsta mi se pare un lucru de prost gust. Totuși cred că există o explicație a acestui fapt - cele câteva goblenuri de Focșani pe care le am prin casă s-au decolorat chiar foarte mult, culorile ajungând să fie spălăcite. Pozele făcute arată mult mai bine decât goblenurile în realitate.

Krif, Timișoara - la începuturi aveau niște goblenuri imprimate pe o pânză cu ochiurile mai mari decât pânza clasică de goblen, și le vindeau în magazine fără ațe. Am și acum vreo 4 astfel de goblenuri, pe care nu le-am cusut niciodată, din lipsa ațelor. În timp oferta lor s-a diversificat. Am avut și de aici modele cumpărate, dar nu m-am încumetat să cos nici unul până acum. De ce? Pentru că marea majoritate a prelucrărilor de la Krif conțin zone cu puncte intercalate, detaliu care pe mine mă deranjează vizual. Mereu m-am gândit că acolo aș face niște blenduri (amestec de două ațe de culori diferite) ca să nu iasă stropii aceia inestetici la cusut. Dar cum spuneam, nu am început niciodată vreun goblen de la ei. Am vândut recent kiturile lor, am rămas cu vreo 2 nevândute și atât. Ce nu-mi mai place la Krif - mult timp au inclus în mai toate goblenurile lor o anumită nuanță de turcoaz, tare, stridentă și în cantitate mare pe goblen. Acea culoare nu-mi place și cred că ăsta a fost unul din principalele motive pentru care nu m-am încumetat să cos nimic de la ei, deși aveam câteva seturi în dulap. Apoi, prelucrările lor, în afară de zonele cu puncte, sunt foarte mari. Consider că un goblen care sare de un 25-30 de cm lungime sau lățime, deja este prea mare. Eu nu mi-aș pune pe pereți goblenuri cu laturile de 50 pe 70, de exemplu. Apoi, au multe modele cu zone în care negrul predomină, ceea ce la o pictură nu este real. De la o doamnă profesoară de istorie, mare cunoscătoare într-ale artei și cusătoare de goblen de prin anii '60, știu că tablourile rareori conțin vopsele cu pigmenți negri, de regulă pictorii folosesc nuanțe foarte închise de maro, verde, bluemarin, grena. Așa că eu aș înlocui negrul cu o altă nuanță închisă pe care o am la îndemână și care se potrivește cu goblenul. De exemplu, dacă am un peisaj cu o pădure care conține mult negru, aș înlocui cu un verde foarte închis sau cu un maro foarte închis. Sau aș face un blend din aceste două ațe.

Hobby-urile mele: cusutul de goblen     Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Ațele de la Krif par mai bune calitativ decât cele de la Pitești și Focșani, cel puțin în ultimii ani sunt în mod evident mai bune, deși cele din kiturile de demult nu sunt grozave. În prezent au o ofertă foarte diversificată, multe seturi conțin prelucrări ale unor pictori celebri, lucru care mie, una, îmi place foarte mult, dar modelele sunt mari, cu multe culori (ca să iasă reușit, un goblen este bine să aibă mai multe culori, dar e mai greu de cusut) și ar trebui să la selectez din noianul ofertei pe cele care nu conțin zonele cu puncte. Am văzut și modele care îmi plac foarte mult ca și prelucrare, doar că de dimensiuni prea mari pentru gustul meu. Poate voi avea timp acum, că tot stăm acasă, să caut în detaliu ceea ce-mi place și să-mi comand, deși am câteva goblenuri începute de mulți ani și neterminate, doar trebuie să depășesc starea aia de plictiseală care mă copleșește uneori.

Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Gentex, Rm. Vâlcea - era o firmă relativ nou apărută pe piața de goblen. Am văzut acum vreo 10 ani un set într-o mercerie și l-am luat pe loc. Este un goblen imprimat, cu o prelucrare a Lăptăresei de J.B. Huet. Din păcate nu m-am gândit că firma va da faliment și nu am mai luat nimic de la ei (aveau și un site nu foarte pretențios, care nu mai există acum). Modelul ales este foarte frumos, dimensiunile sunt medii, ațele sunt bune. Dar: culorile de pe pânză nu se potrivesc întotdeauna cu ațele și mi-a fost greu să le identific. Nici acum nu știu care și cum este, însă cos la el de drag, așa cum îmi vine, intuitiv. La cer am crezut că aveam un vernil - total neindicat - iar acum descos ce am cusut deja și am înlocuit vernilul din set cu un mouline bleu deschis pe care îl aveam prin cutiile mele vechi, de când făceam la școală lucru manual.

Aici se cuvine să spun două vorbe despre goblenul cu diagramă versus cel imprimat sau pictat. Fiecare consideră bună varianta cu care se obișnuiește. Goblenul cu diagramă este exact, dar ia mult timp să-l coși. Goblenul imprimat e mai inexact, că nu vei ști niciodată dacă o zonă ai cusut-o așa cum trebuia, sau ai depășit, ori n-ai ajuns încă la limita ei. Dar se coase mult mai repede. Un dezavantaj major este atunci când culorile din imprimat nu se potrivesc cu ațele. Apoi, dacă veți coase ca să vindeți, se spune că goblenurile imprimate sunt mult mai ieftine comparativ cu cele cu diagramă, datorită timpului de lucru mai scurt. De parcă a coase nu e tot coasere și într-un caz și în celălalt!
Hobby-urile mele: cusutul de goblen  Hobby-urile mele: cusutul de goblen

Și la final - ce mi-aș dori: să am timp să cos și modele de la Luca-s (luca-s.com/goblen) care citesc pe social media că sunt foarte bune. (P.S. Intre timp mi-am cumpărat două kituri Luca's, și într-adevăr sunt de o calitate excelentă!) Și sper să pot să cumpăr într-o zi măcar un model de la firma rusească Este (fondu4ok.ru), ale căror prelucrări mi se pare că sunt cele mai bune. Sunt relativ mari, au și câte 200 de culori (inclusiv blenduri), se cos în tehnica parcării, dar arată perfect!




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet