Se afișează postările cu eticheta lifestyle. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lifestyle. Afișați toate postările

duminică, 12 septembrie 2021

Cum se alege o husă de tabletă

Cum se alege o husă de tabletă



Aș pune pariu că mulți dintre voi nu aleg husa pentru tabletă sau telefon decât după mărime și eventual, preț. Însă lucrurile stau puțin altfel dacă într-adevăr ne dorim o husă eficientă din mai multe puncte de vedere, durabilă și rezistentă. Pentru a-ți proteja în mod adecvat dispozitivul, ai nevoie de o carcasă robustă cu un ecran protector încorporat. Încadrate în plastic, ecranele încorporate lasă displayul tabletei vizibil în totalitate, în timp ce carcasa robustă menține totul în siguranță. Securitatea este o preocupare de top atunci când vine vorba de folosirea intensivă a unei tablete în spațiul public.

De la husele rezistente care protejează împotriva loviturilor și căderilor până la husele impermeabile complet submersibile, există multe huse pentru tablete din care să alegi. Dar de unde știi care se potrivește cel mai bine nevoilor tale dacă nu analizezi situația mai în detaliu?
Iată opt lucruri de luat în considerare și modul în care ele te pot ajuta să alegi exact ceea ce dorești.

1. Rezistență


Indiferent cât de atenți sunt proprietarii de tablete, se întâmplă accidente, adesea în momentele cele mai nepotrivite. O carcasă robustă poate aduce economii mai ales la costurile de reparare sau înlocuire a dispozitivului. Majoritatea carcaselor sunt certificate și testate să reziste la lovituri medii sau căderi de la cca 1,5 m ceea ce înseamnă că ele pot să protejeze la șoc dispozitivul din interior.

2. Suport


Suporturile pentru tablete pot ajuta utilizatorii să se simtă confortabili. Montarea unei tablete și afișarea acesteia la înălțimea capului reduce foarte mult efortul de a sta într-o poziție care să permită vizualizarea ecranului fără probleme și în mod clar elimină disconfortul de a ține gâtul strâmb și de a avea o postură greșită. De când folosesc un asemenea suport, stau seara înainte de culcare chiar în pat ca să văd serialele mele preferate.

Dacă ai nevoie doar de o asemenea husă de tabletă, atunci una clasică, simplă, precum această husă Lenovo de la marketbox.ro cu închidere magnetică și cu protecție anti-șoc, anti-zgârieturi și anti-murdărie, probabil că îți este de ajuns. Dar dacă folosești tableta în condiții mai deosebite, nu doar acasă și la birou, unde oricum device-urile tale sunt în siguranță, atunci citește în continuare.

Cum se alege o husă de tabletă

3: Rezistența la intemperii


Multe tablete populare nu sunt rezistente la apă și nu sunt impermeabile. Dacă ai nevoie să utilizezi tableta într-un mediu foarte umed ori sub capriciile vremii (iubitorii de drumeții montane, salvamontiștii și cei care lucrează la stații meteo în munți știu ce spun eu aici) au nevoie de o husă de tabletă rezistentă la apă, însă dacă pe piață la noi așa ceva este dificil de procurat, atunci ar trebui să luați în calcul achiziționarea unei soluții impermeabile, ceea ce este o opțiune mai bună decât folosirea tabletei cu o husă normală.

4. Husa cu tastatură


Unii utilizatori, așa ca mine, preferă să folosească tableta atât pentru aplicațiile sale mobile cât și în loc de laptop, însă pentru cea de-a doua funcție, eu, una, am nevoie de o tastatură obișnuită, nu de una digitală, care mi se pare potrivită doar pentru mesaje scurte, nu pentru a scrie articole pe blog, de exemplu. Și atunci marketbox.ro vine cu o ofertă de nerefuzat: husa pentru tabletă cu tastatură iluminată. În acest fel pot să scriu și în condiții de iluminare slabă ca să nu-mi deranjez colegul de cameră care doarme, și dacă sunt în autocar într-o excursie prin lume sau dacă undeva, în noapte, mă aflu într-o sală de așteptare doar cu o lumină de veghe. Pentru cei ca mine, cu microbul călătoriilor la pachet cu cel al socializării și blogăritului, o astfel de husă este ideală.

Cum se alege o husă de tabletă


5. Protecții de ecran


Chiar dacă ecranele digitale continuă să se îmbunătățească, acestea reprezintă, de fapt, una dintre cele mai fragile părți ale unei tablete. Cele mai multe ecrane sunt realizate din sticlă specială care previne zgârieturile, dar nu și crăpăturile sau ecranul spart în cazul în care tableta ar cădea. Pentru a-ți proteja în mod adecvat dispozitivul, ai nevoie de o husă robustă cu ecran protector încorporat. Încadrate în plastic, protecțiile pentru display absorb impactul, în timp ce carcasa menține totul în siguranță.

6. Securitate


Securitatea este o preocupare de top atunci când vine vorba de folosirea tabletelor în spațiul public. Cum poate utilizatorul să își acceseze ușor tableta dacă se află la piață sau într-un spațiu aglomerat, cu oameni de toate categoriile, dar să împiedice hoții să i-o fure? Există și huse de tabletă cu dispozitiv de blocare, format dintr-un cablu scurt de care tableta este fixată în geantă sau de cureaua utilizatorului. 

7. Accesibilitatea porturilor


E bine să fii foarte atent la acest aspect, deoarece unii producători de huse blochează anumite porturi, sau deschiderile porturilor sunt prea mici pentru cablurile de piață. Rezultatul? Porturi inaccesibile care fac husa inutilă. Husa tabletei tale trebuie să aibă accesibilitate completă la porturi și butoane, dar să protejeze butoanele de volum și mufa de alimentare.

8. Materiale


Deși este posibil să nu pară important, materialele pot afecta totul, de la performanța carcasei până la starea de sănătate a utilizatorului. Cele fabricate din două materiale principale, silicon și policarbonat, nu conțin substanțe chimice toxice. Așadar este important de știut din ce este alcătuită husa tabletei tale.

Așadar, fă-ți timp să găsești exact husa potrivită nevoilor tale!



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin






sâmbătă, 4 septembrie 2021

Trusa de machiaj esențială pentru femeile de 50+

Trusa de machiaj esențială pentru femeile de 50+



Când ai 20 sau 30 de ani simți nevoia să arăți ca de pe revistă. Să ai un ten perfect, un machiaj corespunzător care să te facă să capeți mai multă încredere în tine însăți. Dar după ce nu mai ești chiar așa de tânără și toamna vieții bate la ușa ta, aspectul feței tale trebuie adaptat. Nu mai poți purta straturi fără număr de baze de machiaj, creme și fonduri de ten, iluminatoare și toate cele, în caz contrar riscând să devii ridicolă sau în cel mai bun caz, o ciudățenie. Îngrijirea și întreținerea tenului e una, dar să arăți ca un clown de circ, e alta; pentru că la asta duce discordanța tot mai mare dintre vârsta pe care o ai și machiajul rămas același ca la 20 de ani.

Așadar chiar dacă ești experimentată, cu ani de zile de machiaj corect, este important să te adaptezi din mers la ceea ce ești, la anii pe care îi porți cu lumină în suflet, să ai o trusă de machiaj de bază,  cu elemente esențiale care să-ți permită să creezi un look natural și plăcut zi de zi.

1. Baza de machiaj

Trusa de machiaj esențială pentru femeile de 50+

Firește că înainte de a aplica baza de machiaj este necesară o curățare a tenului, pe care fiecare o face cu ce produse s-a obișnuit: loțiune demachiantă, cremă demachiantă sau chiar apă micelară. Apoi, în loc să folosești un primer, o cremă matifiantă, dacă ai ten gras ori mixt, sau o cremă hidratantă, acum ai posibilitatea să aplici o formulă 2 în 1, adică o bază de machiaj matifiantă, de exemplu Mineral Base, care lasă tenul fin, catifelat, asigură un machiaj proaspăt mai mult timp și acoperă ridurile fine.

2. Batonul anticearcăn (concealer) și fondul de ten

 
Trusa de machiaj esențială pentru femeile de 50+

Atunci când alegi un anticearcăn, s-ar putea să vrei să cauți potrivirea exactă, dar se pare că e mai potrivită alegerea unei nuanțe ceva mai închise la culoare față de tenul tău, pentru că în caz contrar apare efectul de artificial și, mai mult, un anticearcăn incorect ales poate să te îmbătrânească. Corectorul lichid Naked Skin Cove, are o textură fină și este disponibil în șase nuanțe. Vei beneficia de o acoperire excelentă cu efect long lasting. Aplicatorul este moale și nu irită pielea de sub ochi în același timp distribuind uniform produsul pe piele. După aceea poți aplica un fond de ten în strat subțire, sau o pudră fină, ce preferi tu și cu ce te-ai obișnuit, însă eu mă împac mai bine cu fondul de ten cu fluiditate mai mare, care se întinde bine pe obraz și nu lasă urme inestetice. Fondul de ten se aplică atât pe față cât și pe gât și decolteu, ca să nu apară discrepanțe între nuanța pielii obrazului și cea a gâtului, mai ales dacă folosești un fond de ten nuanțator, care este diferit față de culoarea naturală a tenului tău

3. Trusa de machiaj

 
Trusa de machiaj esențială pentru femeile de 50+

Aici părerea mea este că o trusă de machiaj completă, gen casetă, este cel mai bun lucru de avut la măsuța de toaletă. Ai acolo tot ce-ți trebuie, pentru un machiaj de zi sau de seară, pentru un machiaj natural sau unul potrivit pentru un eveniment. Ce ai nevoie:
  • dermatograful și mascara, într-o nuanță mai cuminte, nu chiar negru intens sau strălucitor sau cu sclipici. Un gri închis sau un maro îndulcesc trăsăturile și privirea ta dacă nu mai ești la prima tinerețe.
  • fardul de ochi - la fel și aici, optez pentru culori pastel, fără sclipici, sau foarte puțin, în nuanțe calde de bej, maro, verde kaki foarte deschis, roz pudră, gri. Un machiaj natural este mult mai potrivit decât unul ca de scenă, care la +50 de ani în loc să te facă să arăți bine, îți scoate în evidență exact ceea ce vrei să ascunzi, adică ridurile de expresie, pielea încrețită a pleoapelor, maturitatea inevitabilă a tenului sau a corneei ochilor.
  • fardul de obraz - în culori ca de toamnă, roșu ruginiu, coral, roz pudrat, dar aplicat cu zgârcenie, doar ca o tușă de culoare, fără să încarci fața inutil cu stridențe coloristice care să iasă în evidență inestetic.
  • rujul. La categoria asta trebuie să știi că linia buzelor se schimbă odată cu anii și buzele pline de la 20 de ani nu mai există la 50+ așadar aici este nevoie de ceva corectură cu un creion de buze moale și alunecos, care nu se întinde, și un ruj bun, hidratant sau mat, cum dorești, dar nu foarte lucios, nu foarte greu. Și un luciu de buze ușor poate fi aplicat, atâta vreme cât nu arată ca o peliculă de grăsime pe care ai uitat s-o ștergi cu șervețelul după o masă plină de sos gras. Și atenție la nuanța aleasă. Un ruj roșu aprins, roșu cireașă, maro sau violet, nu va face decât să accentueze faptul că ai niște ani. Acum, este mai potrivit să alegi nuanțe nude, roz pal, corai, maro roșcat mediu.
 
Trusa de machiaj esențială pentru femeile de 50+

Înainte de a încheia, o să spun că toate produsele prezentate în acest articol pot fi comandate din magazinul online www.mycosmetics.ro. Detalii pe pagina lor de facebook, pe instagram sau la telefon 0771412153.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin






joi, 2 septembrie 2021

Pentru bebelușul tău îți dorești produse de calitate, iar asta găsești aici pe papabebe.ro

Pentru bebelușul tău îți dorești produse de calitate, iar asta găsești aici pe papabebe.ro





Când devii părinte toată lumea ta se schimbă. Realizezi că puiul de om pe care l-ai creat merită tot ce e mai bun pe lumea asta. Îți dorești să crească sănătos, să nu-i lipsească nimic, să se dezvolte cât mai armonios. Din dragoste pentru bebeluși, cei de la papabebe.ro și-au format un catalog de produse de calitate ireproșabilă, inovatoare, pentru a proteja sănătatea celui mic, dar și pentru a face viața părinților mai ușoară.

Pe lângă produsele pentru diversificare și pentru igiena bebelușului, aici mai găsești și cărți senzoriale Piqipi realizate manual din fetru care este un material non-toxic. Aceste cărți interactive sunt durabile și rezistente la rupere și ajută la dezvoltarea celui mic. Iată câteva avantaje ale unei astfel de cărți.

Cartea senzorială cu maimuțică de la Papa Bebe


În primii ani ai vieții bebelușii sunt ca niște bureți. Rețin imediat informații și învață foarte rapid. De aceea, este bine să te axezi mult pe dezvoltarea sa intelectuală și fizică în această perioadă. Conform unor studii, deprinderile pe care le dobândesc copiii în prima parte a vieții, până la vârstă de 9 ani, le vor avea pentru tot restul vieții. O astfel de carte senzorială îl va ajuta să-și dezvolte motricitatea fină și dexteritatea. Atingând și trăgând cu degetele de șnururi, nasturi, materiale, fermoare își va exersa flexibilitatea degetelor.

Înăuntrul cărții se află o maimuțică, dar poate descoperi și vietățile mării precum crabi, pești, steluțe de mare și animăluțe precum zebra, elefantul, leul în jurul unui circ. Fiecare pagină are o poveste diferită și noi moduri prin care copilul o poate explora. Poate descoperi lumea gastronomiei, existând o pizza mare, palmieri cu banane, frigiderul cu înghețate colorate ce trebuie puse fiecare în spațiul corespunzător. Cartea îl ajută să descopere nuanțele, articolele vestimentare și chiar și florile.

Cu ajutorul acestei cărți senzoriale copilul își dezvoltă memoria, logică, vocabularul și capacitatea de concentrare. Fiecare pagină are activități gândite și aprobate de un educator ce folosește metoda Montessori pentru educarea copiilor. Metoda Montessori a fost dezvoltată de Maria Montessori, care la începutul secolului XX a fost prima femeie medic, dar în același timp era și pedagog. Această metodă de educare a copiilor are ca scop susținerea independenței copilului, oferindu-i libertatea de a experimenta și explora curiozitățile, fără să fie forțat să facă ceva ce nu îi este pe plac, dar totuși cu niște limite bine stabilite.

Aceste cărți senzoriale sunt ideale de introdus încă de la vârste fragede în educația copilului. Accesează site-ul papabebe.ro și descoperă întreagă colecție.

Contact:

0755 161 298




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin






joi, 26 august 2021

Perwoll Renew & Care Caps pentru rufe colorate și negre. Recenzie de produs

Perwoll Renew & Care Caps pentru rufe colorate și negre. Recenzie de produs



De la bun început țin să menționez că eu folosesc deja detergentul lichid Perwoll pentru rufe colorate, așa că pentru mine campania de testare de produs Perwoll Renew & Care Caps de la AskTeamClean (Henkel) prin intermediul BuzzStore a fost doar o confirmare a ceea ce știam deja: că detergentul Perwoll este unul dintre cei mai buni la ora actuală pe piața românească.

Mai întâi am folosit capsula de detergent pentru rufele colorate. În cuva mașinii de spălat am pus o capsulă și câteva prosoape și maieuri alături de o perdea de la geamul de bucătărie. Nu vreți să știți cum arăta perdeaua aia. Doar atât vă spun: pisicile mele se freacă mereu de ea când ies afară și intră înapoi (stau la parter, deci îmi las blănoasele să zburde cât doresc!). Așa că, zona aia se face aproximativ neagră în câteva săptămâni. Acum, sincer, nu speram la prea multe de la detergent, pentru că de data asta din motive pe care nu le detaliez azi, nu mai spălasem acea perdea de la Paște, deci nu vreți să știți cum arăta.
 
Perwoll Renew & Care Caps pentru rufe colorate și negre. Recenzie de produs

Însă când am scos rufele din mașină chiar am avut o surpriză foarte plăcută. Eu nu folosesc înălbitori sau alte substanțe la spălat - nici nu am cum, nu pun doar rufe albe, ci le amestec adeseori cu acelea colorate. Balsam nu era necesar, pentru că aceste capsule au deja balsam încorporat - și mirosul este unul atât de parfumat și atât de bun că mă întreb de ce nu se gândește cineva la un parfum sau o cremă de corp cu o așa aromă! Așadar, după un ciclu de spălare mediu de 75 de minute, perdeaua mea era albă și curată, prosoapele erau foarte curate și având culorile împrospătate, iar maieurile cele albe, la fel, erau strălucitor de albe după spălat. Am mai spus-o și o repet, detergentul Perwoll scoate rufele albe curate de tot, și nu sunt singura care a remarcat această calitate!
 
Perwoll Renew & Care Caps pentru rufe colorate și negre. Recenzie de produs

Apoi am avut o mașină de rufe de culori închise - mov, bleumarin și negre. Am folosit o capsula de detergent Perwoll Renew & Care Caps Black. La fel ca și prima dată, hainele mele au ieșit foarte curate, culorile înviorate și proaspete, și mirosul acela amețitor de bun! Iar de data asta am folosit un program de spălare mai scurt, de cca o oră. Până acum nu știam de aceste capsule de detergent Perwoll Black, dar acum știu și le voi cumpăra și pe acestea alături de cele pentru rufele colorate. Ba chiar vreau să încerc și detergentul pentru rufe albe, pentru că am văzut că Perwoll are și așa ceva.

Ce alte calități are detergentul Perwoll Renew & Care Caps?


  • Este bun pentru mediu - detergentul pentru hainele colorate conține cu 85% mai puțină apă, deci este foarte concentrat și este de 3 ori mai eficient decât detergentul lichid. 
  • Ambalajul este realizat din 50% plastic reciclat și este 100% reciclabil, iar capsula este 100% solubilă în apă și complet biodegradabilă. 
  • Ușor de utilizat - se introduce capsula în cuvă înaintea rufelor, și gata!

Așadar eu am folosit și voi folosi în continuare detergentul Perwoll, pe care îl consider un adevărat tratament pentru rufe.

Tu ce detergent folosești?

#buzzperwollcaps #perwollcaps #rethinkfashion #campanietestare #testareproduse #detergentcapsule #detergent


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin






marți, 10 august 2021

Parfumat - nu orice fel de parfumuri ci originale, arăbești, încântătoare

Parfumat - nu orice fel de parfumuri ci originale, arăbești, încântătoare




Femeile deseori apelează la anumite trucuri pentru a-și pune în evidență părțile bune și pentru a-și ascunde diverse imperfecțiuni. Este în firea femeilor să fie atente la fiecare detaliu și să se aranjeze cum știu mai bine, pentru că astfel se și simt bine. Fiecare șuviță de păr aranjată, ruj aplicat pe buze și fard de pe ochi este menit să le facă să se simtă bine în propria piele. Se aranjează pentru ele în primul rând și mai apoi contează părerea celor din jur.

Pentru că tot ceea ce este frumos femeilor le place, multe sunt adepte ale parfumurilor arăbești pentru că știu ce miresme încântătoare au și cât de mult persistă. Pentru cele interesate, magazinul online Parfumat.ro este sursă de încredere și preferată de cele care vor să comande parfumuri originale arăbești.

Fiecare parfum spune o poveste


Unii preferă același parfum de fiecare dată când ies din casă pentru că este cel care îi place și cel pe care îl consideră potrivit. Unii aleg să utilizeze un parfum pe timp de zi, iar atunci când vine vorba de o ieșire în oraș pe seară să opteze pentru alte arome.

Femeile, în general pot alege parfumuri mai dulci seara, pentru că nu mai este căldura insuportabilă care să interfereze cu mirosul parfumului și să deranjeze. Din contră, poate fi chiar un mister al nopții ce trimite cu gândul la diverse amintiri. Orice parfum are o poveste de spus și asta se poate simți cu ajutorul aromelor încântătoare pe care le are fiecare dintre ele.

În funcție de persoană notele de vârf pot fi diferite și ph-ul dictează care este aroma care persistă mai tare pentru fiecare, iar celelalte inimi ale parfumului își diminuează din intensitate și doar completează armonios esența. La Parfumat.ro poți găsi astfel de parfumuri atât pentru femei, cât și pentru bărbați de unde poți alege ceea ce ți se potrivește. Cu siguranță te vei îndrăgosti de acestea și vei vrea să le încerci pe toate, până ce ajungi la sticluța de parfum care te caracterizează.

Poți comanda înainte mostre, astfel încât să nu faci investiții prea mari dacă nu cunoști deja varianta de parfum care îți face cu ochiul. Încearcă și îndrăznește să întorci capul pe stradă doar datorită parfumului pe care îl emani și care are de spus o poveste. Depinde de fiecare cum citește această poveste.

Contact:
0730 204 204
contact@parfumat.ro




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin





joi, 29 iulie 2021

Kitul Burt's Bees Essential recenzie de produs. Experiența mea

Kitul Burt's Bees Essential recenzie de produs. Experiența mea



De multă vreme voiam să vă spun despre acest kit de călătorie de la Burt's Bees. Eu l-am luat de pe Amazon de Crăciunul lui 2020, atât pentru mine cât și de cadou cuiva drag, și țin minte că a fost la promoție, cu doar câțiva euro setul. Acum, ce-i drept, deși scrie pe fiecare flacon câte grame are și asta se vede în pozele de pe Amazon, eu nu am dat importanță acestui lucru și am crezut că sunt flacoane normale, însă produsele sunt așa de faine încât acest aspect nu mai are nicio importanță și consider că merită cumpărate și la cantitatea regular, nu doar travel size.

Produse de la Burt's Bees găsiți și pe Notino, de exemplu, dacă veți dori să încercați și voi ceva de la acest producător.

Ce conține pachetul și cum arată cremele?


Pachetul Burt's Bees Essential conține 5 produse: o cremă de mâini, o cremă de curățare profundă a pielii, o loțiune de corp, o cremă pentru picioare și un balsam de buze. Toate sunt în cantități mici, cremele au 20 și 25g, crema de mâini 8,5 g, balsamul de buze are 4,25g. Produsele vin ambalate într-o cutie galbenă de carton subțire și sunt așezate într-un suport din polistiren cu șanțuri. Tuburile vin sigilate cu staniol sub capac, balsamul de buze este sigilat cu o bandă îngustă la îmbinarea dintre corpul balsamului și capac, doar cutiuța de cremă de mâini nu are niciun sigiliu.

Kitul Burt's Bees Essential recenzie de produs. Experiența mea


Cremele din tuburi:
- laptele de corp este de fapt o cremă alb gălbuie, are miros de miere, este foarte spumoasă și fină, intră bine de tot în piele și are o acțiune emolientă foarte bună.

- crema demachiantă cu săpun natural și mușețel este alb translucidă, cremoasă și mai densă, miroase a miere și ușor de tot a mentol. Este destinată tenului normal sau uscat, iar eu având ten gras am simțit nevoia să curăț și cu o loțiune demachiantă lichidă după ce am șters fața cu această cremă, foarte bună de altfel.

- crema pentru picioare cu ulei din nucă de cocos are densitate mare, este groasă și vâscoasă, translucidă, culoare galben închis spre bej. Mirosul este incert (deși am găsit review-uri care spun că miroase a cocos), dar puterea de emoliere este foarte mare iar pielea nu rămâne unsuroasă, decât dacă aplici o cantitate prea mare din această cremă. Nu mă pot lăuda că aș fi încercat multe creme pentru picioare dar atâta cât mă pricep, este una dintre cele mai bune creme de care s-au bucurat tălpile mele.
 
Kitul Burt's Bees Essential recenzie de produs. Experiența mea

Celelalte produse:
- balsamul de buze este cel care mi-a plăcut cel mai puțin din acest kit. Deși înțeleg că este unul dintre primele produse ale producătorului Burt’s Bees, din punctul meu de vedere este un produs greșit calibrat. Conține mentol, dar într-o cantitate mare, sau poate kitul meu s-a nimerit așa, nu știu ce să zic. Alți recenzori spun că este doar o undă de mentol în balsam, eu m-am spălat pe buze aproape imediat după aplicare. Senzația de mentă este foarte puternică și cum nu poți evita să nu înghiți fie și o cantitate infimă prin atingerea buzelor cu vârful limbii, gustul amar și iritația în gât la mine au tras în jos toată balanța acestui balsam. Deci eu la balsamul de buze zic pas!

- crema de mâini e curioasă așa, ca prezentare. Se află într-o cutie rotundă metalică, de parcă ar fi cremă de ghete, dar ăsta e un amănunt neimportant. Este păstoasă, conține ceară de albine, dar intră rapid în piele și nu lasă urme grăsoase foarte evidente. Calmează zonele uscate și crăpate și este un produs foarte bun pentru una ca mine care toată ziua spăl vase și am mâinile prin detergent.

Ce ingrediente conțin produsele?


Kitul Burt's Bees Essential recenzie de produs. Experiența mea


Ingredientele sunt în proporție de 95 până la 100% de origine naturală, toate conțin miere sau produse apicole, lapte, ulei de cocos, mușețel, mentol, aloe, săpun natural etc. Dar cel mai important este că produsele Burt's Bees nu conțin parabeni, ftalați sau petrolatum (parafină).

Kitul Burt's Bees Essential recenzie de produs. Experiența mea



Ce promite și ce oferă kitul?


Practic produsele nu promit nimic nemaipomenit, ele hidratează, sunt emoliente, curăță cu adevărat în profunzime, lasă pielea curată și catifelată, moale, reface zonele unde pielea este prin definiție foarte cornoasă - de exemplu la coate și la călcâie. Așa cum am spus mai sus, în afară de balsamul de buze cu prea mult mentol (și acum, Doamne iartă-mă, dar cine a mai auzit de așa ceva??!), restul produselor sunt foarte bune și merită luate la cantitatea standard. Preferatele mele sunt crema de picioare și laptele de corp.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin








luni, 26 iulie 2021

De ce să devii producător de înghețată

De ce să devii producător de înghețată

Răspunsul pe scurt este așa: ca să obții securitatea financiară. Mai detaliat, asta înseamnă că este recomandabil să investești într-o afacere proprie și cel mai avantajos domeniu de afaceri este comerțul cu produse alimentare. Ceea ce se consumă zilnic, ceea ce omul are nevoie permanent, este hrana, apa, aerul. Aerul este la liber pentru toată lumea, dar hrana și apa îmbuteliată reprezintă surse de venit pentru cei cu abilități comerciale și de business.

Printre cele mai populare alegeri disponibile se numără afacerile cu deserturi și acest lucru este valabil mai ales pentru producătorii de înghețată. Cu toate că succesul comerțului cu înghețată depinde de climatul locului, este totuși foarte profitabil vara, în special dacă este o vară cu călduri extreme, ceea ce pe la noi de vreo douăzeci de ani avem din plin. Așadar poți alege să cumperi o franciză, deși acest lucru vine la pachet cu o serie de limitări și obligații, dar pare o variantă mai ușoară și mai sigură spre succes, sau, dacă dispui de resursele necesare, să devii un producător de înghețată regional sau național.

De ce să devii producător de înghețată?


Pentru că este profitabil
Înghețata este una dintre cele mai populare opțiuni de desert la nivel global. Cu multe arome diferite, lumea are de unde alege. Asta înseamnă că, atâta timp cât înghețata pe care o comercializezi este de o calitate excelentă, îți garantez că oamenii vor sta la coadă ca s-o cumpere. Gradul de diversificare dar mai ales calitatea produsului oferit reprezintă cheia către prosperitatea ta și a afacerii tale. Iar dacă te gândești că pe timp de iarnă înghețata are mai puțină căutare, atunci gândește-te să-ți extinzi business-ul și la alte produse care se comercializează congelate: legume și fructe, alte mixuri vegetale pentru prepararea mâncării, aluaturi de patiserie etc.

Pentru că este accesibil
Acest tip de afacere este accesibil atât ca investiție, cât și ca menținere pe termen lung. În primul rând, prin natura ei, înghețata păstrată la temperaturi corespunzătoare nu se alterează mult timp. În altă ordine de idei, materialele necesare pentru realizarea stocului nu sunt costisitoare. Adăugați la faptul că întregul stoc este practic aceeași compoziție - variază doar în ceea ce privește aroma și forma sau ambalajul. Astfel, dacă ai condiții să devii un producător de înghețată angrosist, cu spații și hale de producție de tip fabrică, atunci vei produce diverse tipuri de înghețată precum cea ambalată în cutii mici sau medii, torturi de înghețată, diverse tipuri de înghețată pe băț, premium sau chiar înghețată pentru horeca (acronimul pentru hoteluri, restaurante, catering).
 
De ce să devii producător de înghețată


Pentru că este distractiv
Există ceva în mod sigur plăcut în a servi deserturi. În parte se datorează faptului că oamenii își doresc o înghețată după o masă copioasă ori într-o zi caniculară. Iar lucrătorii dintr-o fabrică de înghețată cred că sunt mai bucuroși de locul lor de muncă decât dacă ar alege să muncească în alt domeniu.

Pentru că oferă diversitate
Înghețata evoluează constant și o găsim în magazine de la cele mai de bază arome, la aromele inovatoare de astăzi și de la porțiile simple cu o singură cupă, la porții generoase stropite cu diverse sosuri. Această diversitate vă permite să vă reinventați și să vă mențineți proaspătă afacerea de-a lungul anilor.

Ce conține înghețata?


  • Grăsimi obținute din lapte, care se adaugă sub formă de smântână, unt sau grăsime pură din lapte și cu cât este mai mare conținutul de grăsime, cu atât înghețata este mai fină și mai bună la gust.
  • Zahăr sau sirop de glucoză care se adaugă pentru îndulcire și ca potențator de gust.
  • Arome, de ex. ciocolata, vanilie, fructe, nuci, caramel si rom, fistic și orice altceva mai este potrivit pentru o înghețată.
  • Stabilizatori (gelatina sau guma vegetală), care se folosesc ca agenți modificatori pentru a controla dimensiunea cristalelor de gheață și pentru a da o consistență uniformă și netedă înghețatei.
  • Emulgatori, cum ar fi lecitina din gălbenușul de ou care îmbunătățesc calitatea produsului astfel încât grăsimile să fie uniform distribuite.
  • Coloranți alimentari, care dau aspectul diferit, deși la înghețatele cu fructe și bucăți de fructe în compoziție, sau la cea de ciocolată, probabil că acești coloranți sunt mult mai puțin utilizați.
De ce să devii producător de înghețată

Cum se produce înghețata?


Înghețata comercială se face în șase pași:
  1. Laptele, smântâna, zaharurile, agenții modificatori și aromele se amestecă în cuve din inox.
  2. Amestecul se omogenizează pentru a crea o textură consistentă.
  3. Compoziția se pasteurizează prin încălzire la 82-85 °C timp de 15 secunde, apoi se lasă la răcit.
  4. După cca 24 ore (sau mai puțin, depinde de fiecare linie de producție în parte), astfel încât particulele de grăsime să se solidifice și vâscozitatea să crească, se adaugă arome și coloranți.
  5. Totul se îngheață (la aproximativ -7 °C) și se bate pentru a se aera compoziția și a deveni pufoasă.
  6. Înghețata este turnată, ambalată și congelată la aproximativ -25 °C pentru a-i permite întărirea.

De aici, înghețata ajunge în supermarketuri, magazine, la cofetării, restaurante, la tonete și chioșcuri alimentare, sau poate fi direct comandată online cu aplicațiile mobile ale marilor retaileri din zonele urbane aglomerate.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin








duminică, 25 iulie 2021

Corpuri de iluminat de la eorion.ro

Corpuri de iluminat de la eorion.ro

Iluminatul dintr-o cameră nu face parte doar din decor; poate afecta totul, de la programul de somn până la capacitatea creierului de a absorbi, reține și procesa informații. Deci, este de înțeles că vrei ca în casa ta, locul în care probabil îți petreci o mare parte din viață, dacă nu cumva chiar cea mai mare, să fie luminată corespunzător. Însă chiar și așa, tot ai mai multe opțiuni diverse pentru a alege!

Tipuri de iluminat interior


Anumite tipuri de iluminat au un scop specific și, atunci când vine vorba de casa ta, vrei tipul potrivit, în funcție de scopul camerei tale. Pentru a optimiza iluminarea casei, luați în considerare mai întâi modul în care utilizați fiecare cameră.

În general, funcția de iluminare se încadrează în una din cele trei categorii: ambient, focus și accent.
  • Iluminarea generală sau ambientală acționează ca iluminarea generală a unei camere, în sensul că lumina se împrăștie în mod egal în toată camera dintr-un punct de regulă situat central, pe tavan. Pentru acest tip de iluminare se folosește un candelabru, o lustră tip pendul, iluminat cu șină, bandă sau aplice de perete pentru a crea lumina ambientală care să umple camera.
  • Al doilea tip de iluminare se referă la o zonă de lucru sau de lectură. Trebuie ca această iluminare să fie mai strălucitoare decât cea ambientală, astfel încât contrastul să concentreze lumina în zona specificată. Lămpile de birou și luminile de bucătărie de sub tejgheaua dulapului sunt opțiunile cele mai comune obișnuite de iluminare a sarcinilor. Dar pandantivele și iluminatul pe șenile pot fi folosite și pentru iluminarea de tip focus, dar depinde și de puterea becurilor de care dispuneți.
  • Iluminarea de accent pune în evidență o anumită zonă, cum ar fi o operă de artă sau o bibliotecă. De obicei creează umbră în jurul obiectului pentru un efect dramatic. Lămpile de perete sau lampadarele sunt corpuri de iluminat de accent cele mai utilizate.

Pentru a vă lumina în mod corespunzător camerele folosind aceste tehnici, luați în considerare modul în care veți utiliza fiecare cameră și dacă există ceva pe care doriți să-l accentuați în cameră. Se recomandă să începeți cu iluminarea ambientală, apoi să luați în considerare iluminarea de tip focus și accent. Iar dacă nu sunteți sigur de unde să începeți, luați în considerare aceste sugestii generale, cameră cu cameră:

Camera de zi: pe lângă lumina ambientală, având în vedere că în living există o bibliotecă, tablouri sau alte elemente de decor, se sugerează utilizarea unei lumini de accent într-un colț al camerei, care să arunce lumina către peretele cu biblioteca sau cel cu decorul ales. Lumina trebuie să se concentreze pe un obiect, cum ar fi o piesă de artă sau de mobilier cu un aspect decorativ evident. În acest scop o lustră pendul acoperă foarte bine nevoile unui living modern sau clasic cu accente de culoare și zone de socializare bine iluminate.

Corpuri de iluminat de la eorion.ro


Bucătăria: adăugați lumina ambientală pe tavan, apoi adăugați o iluminare mai mică, de tip focus, pentru a ilumina spațiul de lucru. Dacă este posibil, chiuveta este, de asemenea, un loc bun pentru a adăuga un plus de lumină artificială.

Dormitorul: în mod obișnuit se recomandă să aveți iluminat pe noptieră, în afară de o plafonieră de ambient. Unii specialiști recomandă să îndreptați lumina departe de pat sau să puneți aplice deasupra patului, pe perete, al o anumită distanță. În funcție de preferințe, veioza poate fi cu abajur sau de tip spot-on, pentru cei cărora le place să lectureze ceva înainte de culcare.

Corpuri de iluminat de la eorion.ro


Baia: iluminatul băii se rezumă la o aplică de tavan sau de perete dar și la o iluminare corespunzătoare a oglinzii, de aceea se ia în considerare iluminarea oglinzii pe ambele părți. Eu vă propun o bandă cu becuri LED cu care să înconjurați oglinda pe trei laturi, laterale și în partea de sus. Aceeași bandă se potrivește și la oglinda măsuței de toaletă din dormitor, dacă spațiul vă permite această piesă de mobilier.

Corpuri de iluminat de la eorion.ro


Dacă modelele de corpuri de iluminat recomandate de mine v-au plăcut, puteți răsfoi paginile virtuale ale magazinului online eorion.ro ca să vedeți mult mai multe produse de acest fel sau accesorii, iar pentru cei din Baia Mare, puteți vizita magazinul Orion & GDS Electrics SRL din Bd. București nr. 108, tel: 0262 218357 sau 0744 626201.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin








sâmbătă, 24 iulie 2021

De ce purtăm charmuri

De ce purtăm charme-uri

În ultimii ani s-a încetățenit și la noi moda purtării de bijuterii cu charmuri. Sunt minione, drăguțe, înfrumusețează o bijuterie, de obicei o brățară, sau un colier ori chiar un breloc, pot fi un cadou deosebit pentru cineva drag, însă dincolo de toate acestea, charmurile sunt, de fapt, talismane.

Un talisman poate fi aproape orice se crede că aduce noroc sau oferă protecție, iar ideea purtării de astfel de amulete mici are o istorie lungă în toate religiile și societățile din cele mai vechi timpuri până în prezent. Cuvântul talisman provine din arabă și greacă, traducându-se prin „inițiere în mistere”. Adesea, un talisman este purtat pe corp sau ținut într-un buzunar ori în portofel, dar deținătorul, conștient sau nu, poartă mereu cu el obiectul respectiv. 

Fiecare semn al zodiacului are o piatră prețioasă corespunzătoare considerată a fi una pentru persoana născută sub acel semn, de exemplu, și pietrele zodiei de naștere sunt transformate în inele și coliere. Un inel primit în dar, un obiect moștenit sau chiar ceva de valoare găsit întâmplător, poate fi un talisman. Depinde mult de valoarea pe care purtătorul o asociază cu obiectul.

Ce simbolizează charmurile?


În tradiția celtică, de exemplu, potcoava și trifoiul cu patru foi sunt talismane despre care se crede că aduc noroc. Iar dacă celții au considerat trifoiul cu patru foi ca un talisman al norocului, chinezii capturau un greiere viu și îl păstrau într-o cutie din lemn de salcie, tot ca amuletă aducătoare de noroc. Pentagrama, crucea și ankh sunt, de asemenea, exemple.

În cultura indienilor americani unele bijuterii în formă de animale precum ratonul sau rozătoarele sunt considerate obiecte care oferă protecție.

Un alt simbol larg răspândit este pentagrama, care la origini, în Mesopotamia de acum 5000 de ani, era doar un simbol al planetei Venus și a iubirii, fără diferențierile de azi (cu un colț în jos, care se zice că-l reprezintă pe Lucifer, sau în sus ceea ce l-ar reprezenta pe om sau pe Dumnezeu). Dar în zilele noastre pentagrama ca stea în 5 colțuri este și un simbol al iudeilor, forma geometrică regăsindu-se inclusiv pe drapelul statului Israel.

Cum spuneam mai sus, de multe ori purtăm un charm, dar nu știm de el. Bănuțul norocos, zarul de la colier, ceasul de buzunar al bunicului sau fotografia religioasă păstrată într-un portofel îndeplinesc acest rol.

De ce purtăm charme-uri
Pomul vieții este un charm foarte frumos care reprezintă dezvoltarea, evoluția, creșterea viguroasă. Așa cum crengile unui copac se îndreaptă spre cer și cresc tot mai puternice și mai pline de frunze și flori sau rod, tot așa și omul crește tot mai înțelept, mai prosper și mai bine ancorat în viața lui și a familiei lui.

Potcoava este de multă vreme un simbol răspândit al călătorilor pe uscat, al protecției casei în general și al norocului la bani, la fel și zarul, iar ancora este charmul marinarilor și celor care călătoresc pe ape.

De ce purtăm charme-uri
Ochiul protector, sau impropriu spus, ochiul rău, este acel charm de sorginte orientală care se crede că alungă spiritele rele, gândurile rele, deochiul și alte energii negative. Dacă veți călători în Turcia veți găsi acest charm de culoare turcoaz sub orice formă, de agățat la ușa casei, de pus la gât, la brățară, etc.

Trifoiul cu patru foi găsit în iarbă fără să-l cauți dinadins este un charm de noroc și cel care a găsit un astfel de trifoi îl rupe și îl păstrează mereu asupra sa între două foițe de hârtie, iar dacă nu-l găsești, poartă un charm pandantiv în formă de trifoi cu patru foi, care îți asigură protecția și sentimentul că vei fi ferit de ghinioane și de pierderi.

De ce purtăm charme-uri
Inimioara și simbolul infinitului sunt charmuri ale iubirii trainice, ale sentimentelor care nu se sfârșesc niciodată. Cheia reprezintă puterea de a dezlega misterele, de a afla tot ce-i tainic, de a găsi oricând soluția și rezolvarea unei probleme.

Aceste mici bijuterii atașate la brățări, lănțișoare, la ceasuri sau la alte obiecte sunt adesea confecționate din aur, argint, pietre prețioase sau semiprețioase.
Fiecare dintre noi cred că purtăm astfel de talismane charm asupra noastră. 
Eu port mereu un zar, copacul vieții, și în casă am deasupra ușii camerei mele un ochi protector vizibil când pășești în casă.

Voi ce charmuri purtați?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin







luni, 19 iulie 2021

Pentru Corpul Tău - tot ce ai nevoie


Pentru Corpul Tău - tot ce ai nevoie

Există o mulțime de variante dintre care să alegi cu privire la produsele pentru ritualul tău de îngrijire din fiecare zi. Acestea le poți comanda de la eshopul Pentru Corpul Tău. Aici găsești produse diverse, atât pentru hidratare cât și pentru a îngriji diverse afecțiuni. Poți avea grijă și de membrii familiei cu acestea. De la creme pentru mâini, picioare, corp, față, până la produse pentru colorarea părului sau produse pentru copii, alături de multe alte categorii, pe toate le poți găsi aici.

Este important să ai grijă de pielea ta dar și de cea a micuților tăi, în special vara când este plin de insecte și când soarele este foarte puternic. Fiecare parte a corpului poate fi afectată și necesită o atenție mai detaliată. Chiar și curățarea din fiecare zi cu diverse cosmetice demachiante este importantă și pe toate acestea le poți găsi la acest magazin online.

Tratamente pentru unghii


Unghiile sunt una dintre acele părți ale corpului care pot fi afectate foarte repede și ușor, iar orice deficit de vitamine vine ca și semn cu pete albe pe unghii sau chiar exfolierea acestora. Dacă accesezi pentrucorpultau.ro poți găsi soluții pentru toate aceste probleme, precum și lacuri de unghii de la branduri diferite astfel încât să alegi ceea ce ție ți se potrivește și îți place mai mult.

Poți alege din gama Lovely atât tratamente pentru hidratarea unghiei, pentru a o menține sănătoasă, cât și specifice pentru unghiile care se exfoliază sau care se rup foarte ușor. Când este vorba despre o anumită infecție, ai nevoie de alt fel de tratament, pe care îl poți găsi tot aici, unde poți citi și specificațiile, să vezi dacă este potrivit pentru tine și pentru ceea ce ai nevoie.

Cuticula poate fi o problemă și multe persoane sunt sensibile cu privire la tăierea lor. Dacă te afli printre acestea sau dacă vrei să ai niște unghii curate, fără cuticule și fără să te chinui foarte mult să le elimini, alege Bye Bye Cuticles, care este tot tratament. Astfel cureți patul unghial și nici nu riști să ai răni din cauză că ai tăiat prea mult sau aspecte de acest gen.

Alege de la Pentru Corpul Tău orice ai nevoie în materie de îngrijire corporală pentru că prețurile sunt accesibile și gama de produse este variată, nu doar că volum, ci și că branduri de care dispune. Alege deci ceea ce îți place și ceea ce folosești de obicei, din același loc, pentru fiecare parte a corpului și pentru fiecare membru al familiei.

Contact: 0735.532-802
comenzi@pentrucorpultau.ro.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share pin