Se afișează postările cu eticheta mert. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mert. Afișați toate postările

vineri, 27 ianuarie 2017

Yaman episodul 57 turcesc rezumat




Yaman episodul 57 turcesc rezumat Acum toată lumea a intrat în panică pentru că Mert a fost răpit. Se anunţă poliţia, lumea e agitată, Eylul leşină. Mert este ţinut legat la mâini şi la picioare într-o cameră, pe o saltea, şi speră din tot sufletul să-l salveze taică-său ori să-i vină o idee din multele filme şi seriale vizionate. Sedef o surprinde pe Sude vorbind cu Kenan la telefon despre camionul cu CD-urile despre ea. Sedef o repede şi îi spune că acum, când Mert e la mila lui Turunc Nadir, nimic nu e mai important decât el.

În acest timp Nadir se află în casă la Orkun, ameninţându-i, pe el şi pe maică-sa cu pistolul. Orkun e nevoit să schimbe nişte bani în diamante şi apoi Nadir va pleca din țară cu un avionul particular al lui Selim. Iar dacă nu, amândoi vor fi ucişi de mafiot. Orkun, văzându-se la ananghie, acceptă să facă se i se spune. Aşadar, se duce acasă la familia Serez, dar are un microfon pe el şi Nadir ascultă şi înregistrează totul. Orkun ştie şi nu se poate deconspira. Timpul trece şi, cu toate că Hasan este la poliţie, nu se înaintează în investigaţie. Doar îl recunoaşte pe tipul care a adus pizza cu mesajul pentru Leyla dintr-un şir de posibili suspecţi. Selim plânge şi ţipă la un adversar imaginar, Mert vorbeşte singur - cu Yaman, Eylul şi Mira din imaginaţia lui - iar tipii de la uşă îl cred nebun, Nadir îl ţine în tensiune pe Orkun ameninţând-o pe maică-sa şi punându-i telefonul pe apel video. (aici se termină episodul 57 Kanal D)

Orkun ajunge acasă la el unde se află Nadir cu câteva diamante mari, apoi e trimis înapoi la Selim în casă, pentru a şti tot ceea ce se întâmplă. Astfel, Nadir află că unul din păzitorii lui Mert a fost descoperit, după un anumit tatuaj, şi îl anunţă să plece imediat de acolo. În vilă se bea nişte ceai iar unul dintre băieţi dă din greşeală cu paharul peste Orkun şi îi udă microfonul. Atunci el pleacă până acasă să se schimbe, dar pentru că se enervase foarte tare, ridicând suspiciuni celor de faţă, prietenul lui Elif, care era acolo şi cu care Orkun se întâlnise înainte să între în casa lui, le povesteşte celorlalţi despre faptul că Orkun era foarte nervos când s-au văzut. Deja Orkun devine suspect pentru cei din casa lui Selim, ori cel puțin bănuiesc că Nadir îl va folosi, așa cum s-a folosit de toți de care a avut nevoie la un moment dat în jocurile lui.

Yaman şi Mira se duc la vila lui Orkun dar Nadir îi vede şi se pregăteşte să plece din casă cu tot cu Yasemin şi cu Orkun. Paznicul lui Mert îi dă acestuia telefonul să vorbească cu Selim, dar Mert, care-l trimisese pe paznic după apă mai devreme şi văzuse de unde provenea sacoşa, le dă prin ceea ce spune indicii despre locul unde se află sechestrat. Kenan o sună pe Sude pentru că era într-un autobuz şi vede maşina lui Orkun. Deja poliţia înconjoară suburbia, celălalt paznic dispare lăsându-l pe Mert în casă, Nadir îl somează pe Selim să meargă la aeroport şi să-i dea un avion cu care să plece. Yaman îl găseşte pe Mert, cu ajutorul dronei, şi când îl dezleagă şi se îmbrăţişează, apare Nadir cu un pistol îndreptat către ei ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman-ep. 55-56 tr                      urmează: Yaman ep. 58-60 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








marți, 24 ianuarie 2017

Yaman episoadele 55-56 turcesti rezumat




Yaman episoadele 55-56 turcesti rezumat
Selim citeşte bileţelul din cadou şi imediat îşi dă seama că Nadir l-a pus acolo. Alertează poliţia care ajunge în zece minute, dar deja mafiotul a fugit şi nu este de găsit. O lasă pe Leyla singură pe iahtul lui în derivă, ca s-o omoare și să nu poată spune ce știe, iar ea reuşeşte să se salveze cu ajutorul lui Selim care îi dă prin telefon instrucţiunile ca să poată să ajungă cu iahtul la mal. Poliţia confiscă averea lui Nadir, Hasan le spune lui Yaman şi avocatului că afaceristul Nadir, vecin cu ei, este într-adevăr Turunc Nadir, dar acest gest de bunăvoinţă şi venirea lui la vila lui Selim va avea urmări neplăcute pentru Hasan.

Yaman episoadele 55-56 turcesti rezumat
Peste câteva zile Yaman constată că are milioane de vizualizări la videoclipul lui, pe facebook, tinerii îi prevăd o carieră frumoasă, bani, faimă şi femei în timp ce Mira, enervată de această perspectivă, mănâncă pâine cu cremă de ciocolată spre amuzamentul celorlalţi de la masă. Kenan este şi el în pragul unei noi vieţi pentru că Elyul îi face rost de un job în modelling şi va merge cât de curând la prima şedinţă foto. Într-o seară Faruk o vede pe Sude ieşind de la Kenan din casă şi o pune să aleagă, ori Asîm, ori Kenan, pe care ea declară că-l iubeşte la nebunie. Dar Faruk nu vrea decât ca această viaţă duplicitară a fostei sale soţii să nu se desfăşoare sub ochii fetelor lor. Sude, care şi aşa e încolţită de Nadir, rămâne deocamdată alături de Asim.

Nadir o contactează şi o presează să-i aducă o sumă mare de bani într-o pădure, în schimbul cd-ului cu care o şantajează. Sude se duce cu Yaman la locul convenit, lasă nişte bani împrumutaţi tot de la el, pentru că Faruk o refuză cu un împrumut, ia CD-ul lipit de copac iar Yaman îl bate pe cel venit să recupereze geanta cu banii. Imediat apare poliţia, care-i urmărise cu o dronă. Nadir o mai sună odată şi o ameninţă din nou că a făcut foarte rău, ea ţipă că nu ea a chemat poliţia, dar din maşini coboară şi Asim, cel care, de fapt, a pus-o pe Sude sub urmărire. Cu toate acestea Nadir reuşeşte să dispară şi să-şi înmulţească rapid banii, astfel toţi cei care erau asociaţi cu el, inclusiv Faruk, având acum conturile pline de bani.

Yaman episoadele 55-56 turcesti rezumat
Selim şi Deniz au o discuţie lămuritoare, pentru că Selim, în toiul evenimentelor, uitase de ea şi n-o mai sunase. La un moment dat, avocatul chiar se gândeşte că nu e încă pregătit pentru o relaţie, dar se împacă amândoi şi trec peste momentele dificile. Acum, când toată lumea a aflat cine este Nadir, securitatea din Altinkoy creşte, mai ales că el a jurat răzbunare. Sedef divorţează de Lance care se desparte de ea prieteneşte şi pleacă spre Statele Unite a doua zi. Kenan se duce la şedinţa foto, deşi, nepricepându-se, e gata-gata să se certe cu fotografii, dar Eylul îl potoleşte de fiecare dată. (aici se termină episodul 56 Kanal D)

Urmează o seară memorabilă, aniversarea companiei Asim Sekip Kaya şi un moment special va fi dedicat lui Sude, care, zice bătrânul,este acum un acționar important al firmei. Toată lumea se pregăteşte pentru asta, dar Sude îşi face valiza şi iese din casă. Beren o întreabă unde pleacă, iar ea spune că la salon. Când începe recepţia, Sude nu este venită şi familia e uşor alertată, dar ea se teme că totuşi se va da în vileag totul în legătură cu ea şi afacerile cu Nadir. Selim cere să-i fie dat stickul pe care se află un clip cu istoricul companiei, de asemenea crezând că acolo ar putea fi altceva filmat. Apare Sude, foarte atrăgător aranjată, când deodată pe ecranul unde ar fi trebuit să fie proiectat filmul aniversar, se văd imagini cu nişte maşini iar Mert, care nu era prezent la recepţie, cade în mâinile lui Nadir ....



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman episodul 54 turcesc                     urmează: Yaman ep. 57 turcesc

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








duminică, 15 ianuarie 2017

Yaman episodul 54 turcesc rezumat




Yaman episodul 54 rezumatYaman este grav rănit şi e dus la spital de Selim. Pe toată durata operaţiei şi a perioadei de recuperare și comă, Yaman are tot felul de vise care i se par reale, ca dintr-o realitate paralelă, în care Mira nu e cu el, nu-l cunoaşte şi nimeni dintre prietenii lui nu-l mai cunoaşte, iar toată lumea a trăit o viaţă diferită de cea reală iar Ender trăieşte, dar a divorţat de Selim. Această parte a mentalului lui Yaman ocupă cea mai mare parte a episodului 54.

Nadir, eliberat acum, o ameninţă din nou pe Leyla, deoarece ea l-a trădat cooperând cu Cenghiz, care acum este mort. Mafiotul s-a dus apoi la spital pentru a-l vizita pe Yaman, ba chiar Nadir îşi cere scuze spunând că îi pare rău că unul dintre oamenii lui l-a împușcat, în timp ce Mira îi cere să stea deoparte şi îi apostrofează pe cei de la securitatea spitalului să fie mai atenţi pe cine lasă să intre. Leyla îl atenţionează pe Nadir că n-ar trebui să se simtă uşurat pentru că Cenghiz este mort, deoarece mai înainte de a acţiona, i-a spus că, în cazul în care lucrurile merg prost, el are un plan B. Nadir o întreabă pe Leyla dacă ştie despre asta, dar ea jură că nu ştie. (aici se termină episodul 54 Kanal D)

Giray îl întreabă pe Hasan dacă Nadir Baktiroglu este unul şi acelaşi cu Turunc Nadir, dar Hasan neagă. Este sezonul sărbătorilor de iarnă şi în timp ce Selim şi Sedef împachetează cadourile pentru Mert şi Yaman, vor să vadă ce i-a cumpărat Yaman Mirei şi el spune că nu i-a cumpărat cadou în acest an, pentru că n-a avut bani. Selim îl întreabă de ce nu i-a cerut lui, că i-ar fi dat. Mert se bagă în vorbă şi recunoaşte că el s-a oferit să-l împrumute, dar Yaman nu a acceptat. Nevin este venită acasă la Eylul să aibă grijă de micul Ekim Can, pentru că babyy-sitter-ul este în concediu. Sedef este acum lipsită de grija lui Lance, care a fost rapid demascat de Selim: Lance venise să-şi ia partea de avere în urma divorţului de Sedef, pentru că deja avea o nouă iubită în America, dar Selim şi Asîm au găsit calea de a pronunţa divorţul fără ca lui Lance să-i revină vreun sfanţ din drepturile lui Sedef.

În seara de Revelion Sude poartă o agrafă ieftină de păr, dar care este făcută cadou de Kenan. Asîm observă accesoriul şi probabil bănuieşte provenienţa acestuia şi o întreabă pe soţia lui ce-i cu acea agrafă, dar ea doar spune că-i place modelul. Când se face miezul nopţii, la vila lui Asîm apare Nadir cu Leyla stricând buna dispoziţie a invitaţilor, dar sunt acceptaţi în grupul petrecăreţilor care se uită la artificii şi beau şampanie. La Selim se desfac cadourile. Mira, ajutată de Deniz, a înregistrat melodia compusă de Yaman într-un studio - aceasta apare la TV în acele momente, şi lui îi dăruieşte un CD. De la Asim Yaman primeşte plata pentru toată facultatea plus masteratul în arhitectură în străinătate. La un moment dat rămâne un pachet sub brad, care nu e al nimănui și nici nu se știe cine l-a pus acolo, iar Selim îl ia să-l desfacă. În acea cutie este un pistol şi o bucată de pânză albă mânjită de sânge. Cei câţiva musafiri, apropiaţii familiei, se sperie şi se dau înapoi, iar Selim îl împiedică pe Mert să atingă obiectele ca să nu lase amprente. În cutie un bilet zice că aceasta conţine unul din secretele lui Nadir....



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman episodul 53                                    urmează: Yaman episoadele 55-56 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








Yaman episodul 53 turcesc rezumat




Yaman episodul 53 rezumat
Orkun îi reproşează lui Yaman că nu stă cu Mira din dragoste, ci de milă, apoi apare Sibel, iar în spatele ei tot grupul lor de tineri. Sibel îi declară iubire lui Yaman iar el îi spune că nu a simţit niciodată la fel. Orkun îi filmează. Mira este dezamăgită şi se depărtează de cei doi, lăsându-l pe Orkun să meargă cu ea. Grupul lor de prieteni încep să facă tot felul de presupuneri, iar Mert spune că nu e corect ce se întâmplă pt că Sibel are prieten, un tip, Amal. Însă Eylul nu-l crede şi cei doi se situează pe poziţii diferite în această chestiune - în timp ce Mert îi ia apărarea lui Yaman şi crede că e victima unui complot, Eylul îl consideră vinovat pentru felul cum a decurs relaţia lui Sibel şi apoi cu Mira.

A doua zi dimineaţă, Nevin trece pe la Kenan şi o găseşte acolo pe Sude ieşind de la duş. Nevin e uluită, la fel ca şi Sude, îşi cere scuze şi pleacă. Sude îi trimite un sms lui Kenan, care este la o întâlnire cu Cenghiz şi Hasan, iar el vorbeşte cu maică-sa şi o roagă să nu spună la nimeni nimic. Sude pleacă, gândindu-se că este mai bine aşa şi îi promite lui Kenan că va reveni. Yaman se duce pe la Mira să se împace cu ea, şi asta chiar se întâmplă pentru că Mira nu mai vrea să stea multă vreme supărată pe Yaman.

Cenghiz o contactează pe Sude minţind că are un mesaj de la Nadir Baktiroglu pentru ea, apoi o linişteşte în privinţa cd-urilor spunându-i că nu stă nimeni să le verifice şi că nu se va observa că ea are legătură cu Nadir şi cu problemele financiare ale lui Asim din trecut. Sude pare să-l creadă. Ayse şi Leyla sunt speriate de ceea ce se întâmplă, iar mama Leylei observă că fata ei intră în panică ori de câte ori stă de vorbă cu Cenghiz, dar Leyla vrea să scape de ea, să nu mai ştie tot ceea ce se petrece. Femeia, dimpotrivă, se îngrijorează şi mai mult pentru soarta fiicei ei. Selim merge la închisoare să discute cu Nadir care se ţine tare şi spune cu nonşalanţă că nu va sta în arest decât vreo câteva zile. Lucrurile se complică suplimentar în momentul în care la firma lui Asîm apare Lance, soţul american al lui Sedef, care după ce spune că i-a fost dor de ea întreabă dacă acea clădire le aparţine lor...

Selim şi Asîm iau cina împreună la un restaurant, iar Selim e nevoit să-şi anuleze întâlnirea cu Deniz. Sude se întoarce acasă datorită informaţiilor primite de la Cenghiz şi din nou se întâlneşte cu Nevin, la poarta vilei, şi de data asta cele două au o discuţie. Yaman şi fetele din grupul lor au pregătit de mâncare şi stau la masă, dar Mert este pe drum cu băieţii, în maşina condusă de Uzay, şi se distrează cu toţii cântând. Sude profită că Selim este singur şi se duce pe la el să-l tragă de limbă despre cum decurg lucrurile cu Nadir şi află, fără bucurie, că avocatul are probe ca să-i acuze de crimă atât pe Nadir cât şi pe Cenghiz. Sude pleacă supărată şi imediat îl sună pe Cenghiz să-i spună că Selim are probe şi împotriva lui. Mert şi băieţii se duc cu toţii la un club mai deocheat unde imediat fiecare dintre ei este luat în primire de câte o damă de companie.

Selim, care-i văzuse pe Lance şi pe Sedef purtându-se ca doi îndrăgostiţi, îi lasă un mesaj vocal pe telefon rugând-o să-l anunţe dacă s-a răzgândit în privinţa divorţului. Yaman îl sună pe Kenan exact când la acesta din urmă apare Cenghiz şi-l ameninţă cu pistolul. Cenghiz vede telefonul lăsat deschis şi-l loveşte pe Kenan, închide apelul, apoi îl leagă şi-l ia în maşină. Selim află de la Yaman că e ceva în neregulă cu Kenan care acum e la mâna lui Cenghiz dar nu poate să facă altceva decât să anunţe poliţia. (aici se termină episodul 53 Kanal D) Băieţii la club beau şi se distrează iar Uzay îi trimite o poză pe telefon lui Eylul, care devine invidioasă şi iritată că Mert e într-un club de noapte. Când dau să plece şi li se aduce nota de plată, aceasta este de 42.000 de lire şi cu toţii sunt miraţi de aşa o sumă dar acum trebuie să se gândească la cum să plătească atâţia bani.

Cenghiz ajunge la casa unde o ţine pe Leyla închisă, supravegheată de Giray şi de Hasan. Yaman şi Selim sunt şi ei acolo, s-o salveze pe Leyla, dar Cenghiz ia o puşcă cu lunetă din maşină şi se apropie tiptil prin întuneric. Kenan se zbate şi reuşeşte să ajungă cu piciorul pe claxon, însă, din nefericire, Cenghiz trage şi-l nimereşte pe Yaman...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman 52                                     urmează: Yaman 54

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








vineri, 30 decembrie 2016

Yaman episodul 52 rezumat




Yaman episodul 52 rezumat
Turunc Nadir promite că se va răzbuna cu vârf şi îndesat în timp ce este împins în maşina poliției. Yaman dispare, pt că acum e posibil ca poliţia să găsească dovezi că el a sustras informaţii din calculatorul lui Nadir, şi, de asemenea Sude este agitată pentru că se va afla de înţelegerea dintre ea şi mafiot când i-a dat informaţii despre afacerile lui Asîm, lucruri care sunt pe un CD în casa lui Nadir.
Mafiotul discută cu avocatul lui şi-i cere să-l găsească pe Cenghiz, care dispare din peisaj o vreme cerându-i şi Leylei să se protejeze lângă Yaman, dar ea nu este de acord şi spune că va rămâne alături de Nadir. Mira se supără din nou pe Yaman când află că el a avut o aventură cu o anume Sibel în perioada cât au fost certaţi. Când stă de vorbă cu Eylul despre iubitele lui Yaman, ajunge şi la subiectul Elif şi o cheamă pe fată minţind-o că vor să-i joace o farsă lui Yaman.

Yaman episodul 52 rezumatSelim se duce la închisoare şi cere să discute cu cel care a mărturisit că l-a omorât pe Sinan (om de-al lui Nadir) spunându-i să recunoască adevărul, că el l-a omorât pe jurnalist la comanda lui Nadir, şi că va scăpa de acolo, din moment ce mafiotul este prins. Individul nu se încrede în Selim şi, cu toate că i-ar surâde varianta propusă de avocat, se teme de răzbunarea lui Nadir şi pleacă înapoi în celulă fără să mai spună nimic. În schimb Selim reuşeşte să obţină interzicerea pentru Cenghiz de a ieşi din ţară.
Sude se vede încolţită şi după ce vede că poliţia scotoceşte vila lui Nadir, se duce la firmă şi se întâlneşte întâmplător cu Kenan. Acestuia îi spune oarecum despre ce-i vorba ca să se descarce sufleteşte, menţionând doar că va pierde tot ce are, bani şi prieteni. Kenan se grăbeşte să iasă din maşină ei, dar îi promite că o va ajuta să aranjeze totul în favoarea ei.

Leyla se duce să-l viziteze pe Nadir şi, foarte speriată, îi transmite mesajul lui Cenghiz, care îl poate ajuta să scape, contra a jumătate din avere, sau că va putrezi în închisoare pentru că el va aduce poliţiei şi restul scrisorilor luate din apartamentul lui Sinan. Mafiotul se enervează şi promite că-i va omorî pe amândoi apoi o dă afară pe Leyla.

Selim încearcă să-l atragă pe Asîm de partea lui, dar bătrânul nu vrea să-l ajute pe motiv că n-ar vrea să mai aibă de-a face cu investigaţia acestei crime. Yaman o întreabă pe maică-sa dacă nu cumva acest Nadir este acel Turunc Nadir care avea legătură cu tatăl lor, dar femeia se teme să-i spună adevărul, gândindu-se să nu-i facă rău lui Kenan care lucrează la firma lui Nadir. După aceea Yaman află de la Orkun că afacerile lor merg prost acum, de când mafiotul a fost arestat, şi că investitorii îşi retrag banii. Seara, fetele îi joacă acea festă lui Yaman, căruia îi înscenează că fata cu care a fost el în vară are ceva foarte important să-i comunice.

Yaman episodul 52 rezumatCenghiz se duce la Nadir să-l întrebe dacă s-a hotărât să-i dea jumătate din avere sau va rămâne acuzat şi închis pentru crimă, amintindu-i că are şi hainele lui pline de sângele lui Sinan. Sude se întâlneşte cu Kenan, ca să uite de necazuri. Faruk le propune lui Orkun şi părinţilor lui Eylul să se bage într-o afacere riscantă, ceea ce ei nu acceptă. Asîm, rămas singur în vilă, se duce să stea peste noapte la Sedef. La barul unde s-au adunat tinerii, la un moment dat Mira crede că Yaman ştie de boala ei şi îl bănuieşte pe Orkun că a spus cuiva, pentru că nu avea cum să afle din altă parte. Până la urmă toată gluma se transformă într-o petrecere, la care participă şi Selim cu Deniz. A doua zi Mira, care nu crede că Yaman este cu ea din iubire ci de milă, că este bolnavă, aranjează în aşa fel încât o aduce pe fosta lui iubită, Sibel, la facultate, şi forţează o confruntare de faţă cu tot grupul lor de prieteni ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman 51                                     urmează: Yaman 53

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








marți, 27 decembrie 2016

Yaman episodul 51 rezumat





Yaman episodul 51 rezumat
Mira şi Yaman se împacă, în timp ce Orkun suferă că o pierde pe Mira din nou. Grupul tinerilor din Altînkoy este la curent cu noutatea şi se bucură pentru cei doi îndrăgostiţi. Doar Orkun, care a băut prea mult la petrecere şi a spart nişte pahare cu mâna, stă bandajat, deoparte, parcă singur şi părăsit. Mira îi spune lui Yaman că se va duce să-l susţină pe Orkun şi să-i fie alături, pentru că şi el a stat alături de ea când i-a fost rău, la spital, şi că nu vrea să-i întoarcă spatele în aceste momente. A doua zi când se duce cu nişte sandvişuri pe la el, Orkun consideră că ea a făcut o greşeală că s-a împăcat cu Yaman şi că i-a mai dat o şansă.

Selim îşi petrece seara cu Deniz, dar nu rămâne peste noapte la ea motivând că n-ar vrea să fie greşit judecat de către Mert, aşa că Deniz se simte prost şi lăcrimează, spunându-i că-l înţelege şi că nu e supărată. Sedef tocmai s-a distrat într-un local de noapte, şi iese să plece, când un tip o abordează şi îi cere numărul de telefon. Ea îl respinge destul de delicat, iar când individul insistă, din senin apare Kenan. Sedef se miră că el era acolo, parcă aşteptând-o. Kenan o acuză pe Sedef că se foloseşte de Sude şi că o şantajează, dar ea neagă orice implicare, se urcă în taxi şi pleacă acasă, unde îl va întreba pe Yaman ce a vrut să spună frate-său, dar acesta doar se arată iritat, însă nu o lămureşte pe Sedef.

Acum Yaman îl sună pe Kenan care era pe punctul de a intra în casa lui Nadir. Mafiotul îi propune lui Kenan să lucreze pentru el contra mulţi bani, pentru că vrea să-l lase pe Cenghiz s-o supravegheze pe Leyla, dar Kenan, pe loc, îi răspunde că nu poate să facă aşa ceva, oricât ar fi de tentantă propunerea. Înainte să iasă din casă, Kenan o vede pe Leyla care vine din camera ei, veselă în aparenţă, spunând că vrea să meargă la shoopping. După ce Kenan pleacă, Nadir o loveşte pe Leyla nervos că s-a machiat, şi îi aminteşte că nu are de ce să iasă din camera ei. Cenghiz trebuie să stea de pază la uşa ei şi când Nadir părăsește vila, el intră în camera Leylei şi-i propune să se alieze împotriva mafiotului.

Kenan discută cu Yaman ultimele evenimente şi află că Sedef nu e implicată în problemele lui Sude. După aceea Kenan o informează pe Sude că Sedef n-are legătură cu ea. Pe de altă parte, Sedef, intrigată de vorba aruncată de Kenan, vine în vizită, chipurile, la Asîm, dar de fapt o abordează pe Sude ca să stea de vorbă amândouă. Între timp, Deniz şi Selim ies în oraş iar ea îl duce la o librărie unde lucrează tatăl ei şi i-l prezintă avocatului, care nu pare foarte bucuros de acest lucru. Dar tatăl jurnalistei, sub pretextul că face conversaţie din politeţe, îi dă lui Selim o revistă în care acesta imediat găseşte o scrisoare care fusese furată de la locul crimei făcute de Nadir şi puse în cârca lui Asîm (atunci când a fost omorât Sinan). Acum Selim ar vrea să meargă cu scrisoarea la poliţie, dar nu vrea să-l implice pe tatăl lui Deniz.

A doua zi Mira şi Yaman vorbesc despre ce au făcut cât timp au stat separaţi, apoi despre planurile lor de viitor. Peste drum, poliţia sună la Nadir şi îi cere să vină cu ei la secţie. În timp ce el se îmbracă, pe celălalt trotuar se adună Selim, Asim, Sude, Leyla şi Cenghiz, Mira şi Yaman... Mert explică despre găsirea scrisorii lui Sinan, cu o amprentă de-a lui Nadir pe ea. Nadir ameninţă pe toată lumea, zbătându-se, în timp ce poliţiştii îl bagă în maşină.


a fost episodul: Yaman, ep. 50                              urmează: Yaman, ep. 52

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









sâmbătă, 17 octombrie 2015

Yaman episodul 50 rezumat





Yaman episodul 50 rezumat
Mira exersează la pian o bucată compusă de Yaman, pe o scenă, iar Yaman o aude și vine să stea de vorbă, să fie iertat pentru greșelile care o determină pe ea să fie mai distantă. După ce Mira termină de vorbit și vrea să plece, Yaman o trage lângă el și o sărută. În acest moment, Orkun vine după ei și îi vede, întristându-se. Apoi se întoarce la grupul de tineri care îl sărbătoresc pe Mert, de fapt pe Asîm, care urmează să fie eliberat pentru că cineva s-a predat drept ucigașul ziaristului Sinan. Cei doi ajung și ei pe holul sălii de spectacole, unde se află cu toții, iar Mira se duce lângă Orkun, neștiind că el i-a văzut.

Yaman episodul 50 rezumat pulbere-de-stele
Nadir ignoră semnalele lui Sude și vine să stea de vorbă cu ea într-o după amiază când iese de la firmă, ca să-i spună că s-a însurat. Sude nu este încântată de întâlnire, și pleacă repede pentru că Asîm urmează să fie eliberat. În mașină cu el, Selim și Sedef, în drum spre casă, discută despre faptul că acum Nadir este partenerul lor și nu știu cum s-a produs acest parteneriat, iar Sude își amintește de una din întâlnirile lor în care Nadir a forțat-o să-l ajute să intre în grupul afaceriștilor parteneri cu Asîm. Mert și ceilalți tineri îi organizează bătrânului o primire frumoasă, apoi, odată ajuns în cameră, acesta îl sună pe Nadir și îl cheamă la el. Toți trei, Asîm, Sude și Nadir, discută despre ceea ce s-a întâmplat în companie în ultima vreme și despre cum așa, dintr-odată, a apărut criminalul și s-a predat, exact când Nadir a devenit partener cu ei.

urmează: Yaman episodul 51

Seara târziu, Sude iese din casă, cu o căciulă pe cap ca să fie greu de recunoscut și se întâlnește cu Kenan pe sub un pod. La început discută despre problema cu ceasul lui Orkun, iar Sude o acuză pe Sedef pentru problemele lui Kenan. Mai apoi își declară reciproc iubire, Kenan spunându-i iubitei lui că are sentimente pentru ea și că nu poate să accepte dorința ei de a nu se mai întâlni. A doua zi Yaman o așteaptă pe Beren la poarta școlii și o invită la un ceai rugând-o să-l ajute în relația lui cu Mira, și să-i spună tot ce face sora lui și cum mai decurge prietenia cu Orkun.

La facultate urmează să se organizeze o seară dansantă și mai toată lumea vrea să participe, dar biletele nu sunt gratis. Mert se pregătește luând lecții de dans, Elif ar vrea să meargă dar nu-și permite și va obține o invitație gratuită de la o colegă, Mira vorbește cu Eylul și spune că nu merge pentru că acolo vor și și Orkun și Yaman și este mai bine ca ea să nu fie de față. Nevin, care acum locuiește la Selim în vilă, este cât pe ce să fie angajată în casă la Gamze, ca să stea cu fratele cel mic al lui Eylul, dar se stârnește o discuție, dacă Nevin, care a crescut un hoț precum Kenan, e femeia potrivită să crească un copil. În urma acestei conversații, Gamze se răzgândește și n-o mai ia drept bonă pe Nevin. Yaman va afla despre acest lucru întâmplător, apoi o înscrie pe Nevin la un curs pentru îngrijirea copiilor ca să nu se mai spună despre ea că nu are abilitățile necesare acestui job.

Beren îl informează pe Yaman că Mira s-a certat cu Sude și că iarăși urmează să se mute la Faruk. Mert și Yaman se află prin zonă jucând fotbal cu Safari când trebuie să sosească Mira, prefăcându-se că nu știu nimic de venirea ei. Yaman o ajută cu bagajele apoi o roagă să mai rămână să stea de vorbă dar Mira nu are chef de discuții. Înainte de seara concursului de dans, lucrurile se precipită. Yaman află de la Elif că Mira nu vine la serată și îi cedează biletul lui Murat care nu avea altfel cum să vină. Murat va profita de ocazie și o va cere pe Elif de soție, având deja cumpărat inelul de logodnă. Mira, care auzise că Yaman merge la cursuri de dans cu Mert, se răzgândește și va veni la serată însoțită de Faruk.

Yaman episodul 50 rezumat
La serată, Sude și Asîm deschid dansul. Mira îl așteaptă neliniștită pe Yaman care vine ceva mai târziu, însă doar îi însoțește pe Murat și Elif până la intrare și dă ușierului biletul lui spunând că Murat îi este prieten. Mira află că el a cedat biletul și că nu mai vine, așa că după scurt timp pleacă. Uzay îl privește cu invidie pe Mert care acum dansează fără inhibiții, nevenindu-i să-și creadă ochilor că rivalul lui este un bun dansator. Ba la un moment dat vrea să-l provoace, dar Mert nu se lasă și dansează pe umerii lui Uzay, la urmă îmbrățișându-se și sărutându-se cu Eylul.

Mira ajunge în dreptul unei case nelocuite și vede un covor roșu până la ușă plin cu trandafiri roșii, fiecare din ei având legat un bilețel. Mira ridică florile una câte una, citește bilețelele în care Yaman își cere iertare de la ea. Înăuntru, Beren pune niște muzică romantică, iar Yaman așteaptă cu un ultim trandafir în mână pe care scrie "te iubesc mult...". Mira și Yaman dansează, iar la serată, Orkun bea pahar după pahar ...


Daca ți-a plăcut, dă și la alții:




sursă foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.







sâmbătă, 3 octombrie 2015

Yaman episodul 49 rezumat





Yaman episodul 49 rezumat
Yaman își dă seama că fratele său a furat ceasul, după zgomotul motorului de avion pe care-l auzise când a vorbit cu el la telefon cu câteva zile în urmă. Cei trei aleargă iarăși din calea hoților, apoi vine poliția. Yaman se duce la Kenan pe șantier și îi dă câțiva pumni, apoi fratele lui e nevoit să-i spună că era amenințată Nevin și n-a avut încotro, a trebuit să plătească o datorie și de aceea a furat ceasul. La vila Serez, Sedef și Nevin discută despre acest caz. Yaman o vede pe Mira și se duce să vorbească cu ea despre ceea ce pare să-i despartă, pentru că Yaman este din nou pus în situația de a se simți inferior. Mira readuce în discuție motivul pentru care s-au despărțit ultima dată și crede că Yaman a început să creadă în propria minciună.

marți, 22 septembrie 2015

Yaman episodul 48 rezumat





Yaman episodul 48 rezumat
În învălmășeala generală Cenghiz pleacă la mașină iar Orkun începe să strige la Yaman că fratele lui i-a furat ceasul. Yaman se enervează apoi îl cheamă pe Kenan care se lasă controlat, știindu-se nevinovat. Orkun își îndreaptă apoi atenția către Hale și o acuză de furt, crezând că a făcut-o din gelozie. Licitația începe. Primul obiect este cumpărat de Nadir care apoi pleacă rapid din sală. Cenghiz îl informează că Sedef a primit un telefon și a plecat grăbită. Într-adevăr, Sedef a primit niște vești importante despre legătura dintre el și Sude și vrea să-l contacteze pe Selim, care încă este devastat de aflarea veștii că Ender era însărcinată când a murit și nu vrea să vorbească cu nimeni, plecând de la birou. În timp ce Mert și Eylul conduc licitația, Yaman și restul grupului de tineri se uită pe înregistrările camerelor de supraveghere și li se pare dubios un individ care se tot uită spre una dintre camere. Este Murat, fostul prieten al lui Elif, care o și sună în acel moment să-i spună că o iubește și că se va arunca de pe o clădire învecinată, din iubire pentru ea.

luni, 14 septembrie 2015

Yaman episodul 47 rezumat





Yaman episodul 47 rezumat
Mira este la spital cu Orkun, dar Yaman ascultă conversația lor de după un perete. Orkun îi vorbește despre tratament, iar Mira nu se gândește decât la Yaman și la cearta pe care au avut-o de curând. Apoi spune că dacă el ar ști despre rezultatul de la analize, ar fi cu ea de milă, din cauza stării ei de sănătate și nu pentru că ar mai avea sentimente, așa că nu vrea ca el să știe că a fost la spital, și nu vrea că nimeni să mai știe despre acest nou consult. Pe drum, Orkun își recunoaște o parte din vină, îi spune Mirei că atunci când Yaman era online și l-a întrebat ce caută în camera ei, el a râs ca să-l enerveze, dar omite să-i spună că s-a dezbrăcat rapid după care a pornit camera video, îmbrăcându-se la loc în fața lui Yaman, ca să creadă că între el (Orkun) și Mira s-au petrecut intimități. Mira, pe de altă parte, nu este de acord cu varianta lui Orkun și crede că Yaman s-a supărat pe ea că n-a venit la cununia lui Mert și Eylul.

duminică, 6 septembrie 2015

Yaman episodul 46 rezumat





Yaman episodul 46 rezumat
Mert și Eylul nu s-au putut căsători din cauza Mirei care n-a venit să le fie al doilea martor. Selim râde când aude despre asta de la Gamze. Yaman e cu motocicleta și se grăbește, dar la o curbă, carosabilul fiind umed, scapă controlul și se izbește de o mașină. El nu pățește mare lucru dar motorul lui e praf. După ce duce motorul la atelier, se ceartă cu Kenan pe tema felului în care se poartă cei bogați cu ei.

duminică, 30 august 2015

Yaman episodul 44 rezumat





Yaman episodul 44 rezumat
Yaman este furios când îl vede pe Orkun îmbrăcându-se la Mira și ea ieșind din baie. Cum lucrurile par a fi foarte clare, el se înfurie și aruncă tot de pe masă jos, apoi iese din casă. Mira se ceartă cu Orkun pentru că i se pare foarte clar că a făcut el ceva de s-a enervat Yaman, dar Orkun spune că n-a schițat nici un gest. La facultate, toate fetele află despre ceea ce s-a petrecut și bârfesc că Mira este din nou cu Orkun. Mert este pe mare și îl prinde o furtună. Din fericire întâlnește o ambarcațiune de pescari și apoi îl sună pe Yaman să-l ajute.

vineri, 21 august 2015

Yaman episodul 43 rezumat





Yaman episodul 43 rezumat
Stratagema lui Yaman dă roade, cu toate că Nadir știe că se prefac, dar nici el nu are interesul ca tinerii să-și dea seama ce gândește. Nadir râde, cei doi își cer scuze și pleacă. La vilă, Selim stă cu Sedef la bucătărie iar tinerii încearcă să se distreze. Mert o cere de nevastă pe Eylul, la modul serios, spune el. Elif este îngrijorată că Yaman nu mai vine, când fetele anunță că a apărut, împreună cu Mira. Mira se duce la Eylul și îi spune că Yaman a sărutat-o, iar când Eylul cere detalii, ele merg în bucătărie și Mira îi spune pe scurt unde se aflau. Apoi Selim, care era în camera alăturată, vine și o întreabă ce căutau în casa lui Nadir Baktiroglu? După ce tinerii pleacă la club, Yaman vine și le povestește că a copiat toate datele din laptopul găsit în biroul afaceristului, și că el crede că Turunc Nadir și acest Nadir Baktiroglu sunt una și aceeași persoană. Selim îl ceartă că a făcut așa ceva și îi spune că între el și cei care au spart casa lor nu e nici o diferență.

miercuri, 19 august 2015

Yaman episodul 42 rezumat





Yaman episodul 42 rezumat
Episodul începe cu reluarea vizitei lui Selim la Sinan. Acum ni se arată că Giray îl urmărise și aștepta, iar Cenghiz vine să-l schimbe pe Giray. După ce Selim pleacă, Cenghiz urcă sus, dar așteaptă până Sinan vorbește la telefon cu Sude care îl anunță că vine la el împreună cu Asîm. Sinan refuză categoric vizita celor doi. Cenghiz îl amenință pe Sinan cu pistolul apoi apare Nadir Portocală-amară, care-i spune că și-au făcut un plan să-l înfunde pe Selim drept criminal, ca răzbunare, dar că din întâmplare vor prinde un pește și mai mare în planul lor (pe Asîm). Sinan se roagă de ei să nu-l omoare, dar Nadir, văzând pe geam jeepul bătrânului, îl lovește pe ziarist în cap de mai multe ori cu un obiect dur până-i sparge capul. Când Sude și Asîm intră în apartament și îl găsesc pe Sinan mort, Cenghiz încă se află acolo, ascuns după ușa din bucătărie.

marți, 18 august 2015

Yaman episodul 41 rezumat





Yaman episodul 41 rezumat
Grupul de prieteni se află la spital unde Gamze l-a născut pe Ekim și se amuză pe seama numelui copiilor lui Barîș (Ekim = Octombrie iar Eylul = Septembrie) după care fac o poză cu toții. Yaman primește un telefon și află că fratele lui a fost bătut și se află în spital. Împreună cu Mert ajung la Kenan unde se află și Nevin, și cu toții presupun că bătaia a provenit de la fostul patron al mamei lor. Orkun presupune altceva și îl sună pe Nadir să-l certe pentru ceea ce i-a făcut lui Kenan - fără să specifice ce anume - iar mafiotul îl pune la punct și îi închide telefonul în nas.

duminică, 16 august 2015

Yaman episodul 40 rezumat





Yaman episodul 40 rezumat
Orkun o sărută pe Mira și astfel îl face gelos pe Yaman care continuă să flirteze cu Elif. Până la urmă și Mira și Elif se supără din cauza comportamentului partenerilor lor. Însă deocamdată, relațiile Mira-Yaman și Mert-Eylul sunt de tatonare, atât Mira cât și Eylul având acum alți prieteni. Petrecerea este pe sfârșite, Gamze se simte deodată rău din cauza sarcinii, invitații pleacă pe rând.

sâmbătă, 8 august 2015

Yaman episodul 36 rezumat





Yaman episodul 36 rezumat
După ce Kenan o vede pe Sude cu Asîm și ei anunță că se vor căsători, a doua zi se hotărăște să plece, dar nu imediat. Are o discuție cu Yaman, care încearcă să-l facă să înțeleagă că oricum el nu-i putea oferi lui Sude ceea ce-i oferă bătrânul Asîm, dar își anunță fratele că deși plecarea Mirei ar rezolva problema, și el totuși va pleca, însă o mai sâcâie o vreme pe Sude.

marți, 4 august 2015

Yaman episodul 35 rezumat





Yaman episodul 35 rezumat
Selim și Ender se pregătesc pentru o nouă zi, Yaman și Mert îi oferă imense buchete de flori lui Ender, pentru că se pare că au o aniversare de familie. Mira și Eylul sunt la cimitir la mormântul lui Bahar Buluter, mama lui Eylul. Mira este încă tulburată de evenimentele ultimelor zile și trece pe la mormântul lui Tan, plângând. Acasă la Selim, apare Kenan cu un buchet de flori pe care i-l dă lui Nevin. Sude îl vede prin ușa întredeschisă și râde zgomotos ca să-i atragă atenția.

duminică, 2 august 2015

Yaman episodul 34 rezumat





Yaman episodul 34 rezumat
Imediat ce se termină recitalul Mirei, cu toții și dau seama că nici Tan nici Yaman nu sunt în sală și singurul care își dă seama că Tan l-a ochit pe Yaman și nu pe Mira este Mert. Mira vorbește la telefon cu Leyla care este la casa goală acum din Tozludere - în care se află Nevin legată. Leyla bate la ușă, insistă, dar pentru că Nevin nu poate răspunde și n-o aude când geme, pleacă. Tinerii, în casă la Selim, stau îngrijorați și așteaptă o veste. Selim și Kenan ajung la casa din Tozludere și pentru că Nevin reușește să dea jos un scaun și face zgomot, cei doi sparg ușa și astfel află de la ea că Tan l-a răpit pe Yaman.

sâmbătă, 4 iulie 2015

Yaman episodul 33 rezumat





Yaman episodul 33 rezumat
Toți prietenii Mirei cu Selim și Ender se gândesc cum de s-a putut ca Tan să trimită din nou un bilet Mirei, din spitalul de boli psihice și sunt terorizați de amintirea trecutului și de faptul că Tan ar putea încerca din nou s-o răpească pe Mira. O parte a episodului este ocupat cu aceste frământări ale tinerilor în legătură cu pericolul pe care îl reprezintă Tan. Însă ei nu au aflat despre evadarea lui din spital, deocamdată.