Se afișează postările cu eticheta mert. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mert. Afișați toate postările

miercuri, 28 iunie 2017

Elita societatii, episodul 9 rezumat




Numerotația episoadelor este aceea turcească. Rezumatul de față corespunde episoadelor 21-22 Happy Channel.


Elita societatii, episodul 9 rezumatCansu, Kerem şi trecătorii aflaţi la locul accidentului se adună în jurul lui Mert, care zace pe asflat, rănit la cap şi inconştient. În market, Bedia n-o lasă pe Ece să meargă să vadă ce se întâmplă şi de ce toată lumea iese afară, aşa că ele nu ştiu ce se petrece şi află târziu, când deja ambulanţa a plecat. Kerem stă la căpătâiul lui Mert iar Cansu ia un taxi şi vine după ambulanţă până la spital. Bedia abia când iese din market vede ceasul lui Mert pe stradă şi îşi dă seama ce dramă s-a întâmplat. Între timp Ece se duce să ia ceva din camera frigorifică şi rămâne încuiată acolo din greşeală. Până vine cineva s-o scoată afară, face o comparaţie între Mert şi Kerem, acordându-le căpşuni pentru fiecare dovadă de simpatie şi ajutor.

Mert îşi revine şi este acum bandajat la cap şi cu mâna în ghips. Din cauza medicamentelor la început aiurează. Ece află despre accident abia când un coleg o găseşte în camera frigorifică şi Cansu revine la market anunţând-o despre faptul că asistentul este la spital. Ece se grăbeşte să ajungă la el, iar Kerem trebuie s-o scoată pe Bedia afară din salon. Când se văd, cei doi se îmbrăţişează iar Ece îşi dă seama că, de fapt, îl place foarte mult pe asistent, deşi încă nu se poate desprinde de atracţia pentru Kerem. Levent o convinge pe Sureya să meargă să vadă la ce fel de proiecte s-a referit el şi o duce într-un cartier sărac la o femeie care a divorţat şi care din cauza acestui statut social acum trebuie să locuiască în fiecare lună în altă parte.

Elita societatii, episodul 9 rezumatDupă aceea află cu toţii despre accident şi vin la spital. Yilmaz şi Fehime aduc de mâncare, Sureya este şi ea pe drum şi acum Kerem trebuie să îi împrăştie pe toţi cumva, să nu se vadă unii cu alţii. El şi Cansu ies afară şi Sureya, care tocmai ajunge, e cât pe ce să-i surprindă sărutându-se. Cansu observă maşina mamei sale şi pleacă din zonă imediat. La compania Koran, Can câştigă duelul dintre el şi Begum, plătind despăgubiri femeilor care au avut de suferit de pe urma folosirii cosmeticelor, dar acum află că va trebui să dea 10 oameni afară ca să nu se înregistreze pierderi în firmă. El se ceartă pe tema asta cu Metin, dar tatăl său nu cedează şi îi pune în vedere că dacă mai stă pe gânduri, va concedia el însuşi 20 de oameni, nu 10.

Sureya, impresionată, se hotărăşte să-l ajute pe Levent şi să se implice în munca lui. Metin mai trece pe la Ișil, care este tot supărată şi nu-i dă drumul la uşă până când nu-şi va recunoaşte fiica. Mert este lăsat să plece acasă. Kerem o sună pe Cansu şi urmează să se întâlnească în seara respectivă. Înainte, el trece pe la Mert şi, pentru că luna în care s-au înţeles să facă schimb de identităţi se încheie, Mert se ţine de cuvânt şi îi semnează un cec pentru ca prietenul său să-şi poată împlini visul. Însă Kerem nu primeşte banii, ci îi promite lui Mert că va rămâne alături de el în continuare, ca prieten.

Elita societatii, episodul 9 rezumatSureya îşi petrece tot mai mult timp cu Levent, punând la cale noile lor planuri comune. Metin vine acasă cu Can şi cu Begum, iar soţia lui încă n-a venit, deşi ora este înaintată. Can se duce la sala de fitness să facă bandă, iar Begum îi strică seară aducându-i un dosar să aleagă pe cine va da afară. Când apare Sureya, Metin se simte relaxat şi găseşte de cuviinţă să-i ceară socoteală de unde vine. Ea îi arată dosarele şi pleacă la culcare, şi după ce Metin răsfoieşte actele şi vede că e vorba despre femei divorţate, o sună pe Ișil să stabilească data când vor merge la oficiul stării civile să-şi recunoască fata.

Cansu se duce la Ece să aleagă rochii şi sandale pentru întâlnire, dar ca un făcut, rochia i se rupe, tocul i se rupe şi el, iar ea are o presimţire că întâlnirea cu Kerem n-o să meargă bine. Amândoi pleacă la o terasă unde Kerem a închiriat locul doar pentru ei doi, iar Ece şi Mert rămân acasă la ea, pe balcon, unde a pregătit un fel de culcuş improvizat şi o masă cu bunătăţi. Şi dacă întâlnirea dintre Mert şi Ece decurge perfect, până când el adoarme din cauza medicaţiei, ghinioanele se ţin lanţ în cealaltă parte. Chelnerul nu are exact ceea ce s-a comandat, la un moment dat faţa de masă ia foc, Cansu se îneacă de la o gură de apă şi după ce pleacă de acolo, maşina lui Kerem face pană de cauciuc. Se dau jos amândoi acolo unde au rămas, îşi iau câte o îngheţată şi se sărută, în văzul celor care asistau la un spectacol stradal al unui iluzionist...

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 8 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 10

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.








marți, 27 iunie 2017

Icerde - Insider prezentare





Icerde - Insider prezentareTitlul original: Icerde/Insider
Traducerea -
Gen: romantic, acţiune
Nr. episoade: 39, de 2 ore/1 sezon
Producător: Ay Yapim, Turcia 2016
Reţeaua de distribuţie: Show TV, Turcia, care este şi deţinătorul drepturilor de autor
Regia: Uluc Bayraktar
Scenariul: Ertan Kurtulan, Toprak Karaoglu

În România va fi difuzat de Happy Channel începând din această toamnă. La data publicării acestei prezentări nici titlul şi nici data începerii serialului nu au fost date publicităţii.

Acest serial blockbuster ne spune povestea a doi fraţi care au fost despărţiţi de mici. Sarp este un tânăr care urmează cursurile Academiei de Poliţie şi o va absolvi ca şef de promoţie. El vrea să dedice acest succes mamei sale, căreia să-i ofere o viaţă confortabilă. Tatăl său se află în închisoare din cauza unei crime, iar fratele său mai mic a fost răpit când avea 3 ani şi Sarp se consideră mereu vinovat pentru cele întâmplate. Acum el locuieşte numai cu mama lui, Fusun, şi visează să ajungă un poliţist faimos.

Cu o săptămână înainte de terminarea academiei Sarp este invitat la decanat şi este informat de către șeful său, Yusuf că a fost exmatriculat din cauză că tatăl lui se află în închisoare pentru că a colaborat cu un mafiot notoriu al Istanbulului, Celal, pe care acest Yusuf îl vânează de 20 de ani de zile. Cu toate că Sarp nu a ascuns adevărul despre familia sa când a dat admitere la academie, el nu poate să-şi convingă superiorii că nu este vinovat cu nimic, şi se pregăteşte să spună adio carierei sale neîncepute. În ziua în care are loc cursul festiv, Sarp îl atacă pe Yusuf şi este închis timp de un an. În realitate, Yusuf a făcut totul intenţionat şi are un alt plan pentru tânărul Sarp.

După un an tânărul iese de la închisoare cu ajutorul avocatei Melek, care este fiica adoptivă a lui Celal, şi ea o fostă copilă a străzii luată de mafiot ca s-o crească. Sarp se pregăteşte pentru o altă viaţă, şi, cu toată împotrivirea mamei sale, începe şi el să lucreze împreună cu Celal. Până la urmă se va dovedi că Sarp e un poliţist sub acoperire, sub comanda lui Yusuf, singurul om care ştie adevărata identitate a lui. Între timp, Mert, un fost coleg de grupă cu Sarp, începe să lucreze cu Yusuf, dar el nu are familie şi de fapt, este "plantat" de Celal drept "cârtiţă" (informator sub acoperire) în poliţie. La un moment dat i se dă sarcina să-l prindă pe Celal, însă el îl informează constant pe mafiot despre raidurile care urmează să aibă loc şi de multe ori îl salvează din situaţii limită.

Atât Sarp cât şi Mert îşi dau seama că există un turnător în poliţie, respectiv în organizaţia mafiotă, dar nu reuşesc să afle cine trădează. Amândoi caută să descopere "cârtiţa" din tabăra adversă, dar asta se dovedeşte a fi aproape imposibil de realizat. Mert este de fapt fratele lui Sarp, pe care-l chema Umut. Când a fost răpit, a început să colinde străzile şi să cerşească pentru un anume Coșkun. Celal l-a găsit pe Umut, l-a rebotezat Mert şi l-a crescut ca să-i fie de ajutor, suportând cheltuielile cu şcoala şi cu facultatea. În mod special îl pregăteşte să între în echipa lui Yusuf şi apoi să-l ajute să nu fie niciodată prins.

Aşadar serialul spune o poveste ca un joc de-a şoarecele şi pisica, în care doi poliţişti lucrează pentru două organizaţii opuse şi nu-şi dezvăluie adevărata identitate. Dacă cei doi vor afla că sunt fraţi sau dacă Yusuf va reuşi în cele din urmă să-l prindă pe Celal, şi cum va reuşi Sarp să-şi controleze sentimentele pentru Melek, vom vedea împreună pe Happy Channel începând din această toamnă.

Distribuţia

Çağatay Ulusoy - Sarp Yılmaz
Aras Bulut İynemli - Mert Karadağ/Umut Yılmaz
Çetin Tekindor - Celal Duman
Mustafa Uğurlu - Yusuf Kaya
Nihal Koldas - Füsun Yılmaz
Bensu Soral - Melek Duman
Damla Colbay - Eylem
Yıldıray Sahinler - Hasan
Rıza Kocaoğlu - Davut
Gözde Kansu - Yeşim Duman
Uğur Yücel - Kudret Sönmez

Acest material a fost realizat după pagina wikipedia a serialului și rezumatul în limba engleză de pe turkishdrama.com





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!











sâmbătă, 24 iunie 2017

Elita societatii, episodul 8 rezumat



Numerotația episoadelor este aceea turcească. Rezumatul de față corespunde episoadelor 19-20 Happy Channel.


Elita societatii, episodul 8 rezumatKerem îi promite lui Cansu că vor petrece o noapte pe care să n-o uite niciodată şi stabilesc nişte reguli amuzante, apoi el o duce pe pământul părinţilor lui unde vrea să-şi facă o casă. Spre deosebire de Şirin, Cansu este foarte plăcut impresionată de acel loc, de unde pe cer se văd puzderie de stele. În cartier, Mert îi cere lui Ece să-i spună ce simte faţă de el şi o aşteaptă la poartă. Ea este atât de emoţionată şi de bulversată pentru că l-a sărutat, încât nu mai iese, iar el îi spune că-i acordă timp de gândire până dimineaţă, dar o avertizează că dacă nu-i răspunde şi va fugi de el, niciodată nu va mai fi acelaşi om faţă de ea. Mert rămâne să doarmă în maşină, dar a doua zi Ece, crezând că relaţia nu va merge şi considerând că-l iubeşte pe Kerem, pleacă tiptil la autobuz. Mert o vede şi se duce după ea.

Metin, care a avut impresia că totuşi Sureya l-a iertat vine acasă, dar acolo ea îi cere servitoarei să-i aducă bagajul, pregătit în ziua respectivă, şi îl alungă pe Metin din propria lui casă. El, enervat peste măsură, se duce la Ișil, dar şi ea este supărată pentru ceea ce i s-a întâmplat la nuntă, şi îi cere lui Metin să-şi recunoască fetiţa. Metin nu vrea, apoi ea îl dă afară pe uşă, singura soluţie rămânându-i hotelul. Şoferul Sureyei, trimis de ea să-l spioneze pe Metin, o informează ce s-a întâmplat şi ea se amuză că soţul ei a rămas pe drumuri.

Kerem şi Cansu pleacă apoi până la coliba unui bătrân care-i lasă pe tineri singuri, iar ei stau de vorbă despre familiile lor, apoi adorm pe malul mării. Dimineaţa, cei doi pleacă iar Cansu îl roagă pe Kerem s-o lase într-un cartier sărac (minte că acolo locuiește familia ei) apoi îi spune să plece că ea rămâne să se mai plimbe. În realitate, caută un taxi şi se duce acasă, unde o îmbrăţişează pe maică-sa dar îi spune că deşi acum înţelege comportamentul ei, n-o va ierta niciodată că timp de 24 de ani a făcut-o să se simtă ca o străină în acea casă.
Mert, care urmăreşte autobuzul, îl opreşte şi o atenţionează pe Ece de faţă cu toată lumea că a ales să fugă de el şi că aşa cum i-a promis de cu seară, el nu va mai fi niciodată acelaşi om pentru ea. (Aici se termină episodul 20 Happy Channel) La market el flirtează cu o altă angajată iar Ece este extrem de geloasă, răzbunându-se pe nişte morcovi şi pe Ercan, colegul cel bun la suflet.

Elita societatii, episodul 8 rezumatMert, foarte satisfăcut că a înţeles că şi ea îl iubeşte, se duce în birou unde este aşteptat de comisia de la companie trimisă de Bedia. El uitase de această întâlnire şi, pentru că oricum habar nu are despre cum se conduce magazinul, pleacă şi îl trimite pe Kerem să amâne întrunirea pe a doua zi. Kerem nu este de acord să-l ajute, amintindu-i că luna despre care s-au înţeles la început este pe terminate şi că el oricum va pleca de la Oliva. Până la urmă se duce, dar imediat află şi Bedia că nepotul ei nu s-a prezentat la şedinţa de consiliu. Bedia ajunge la market şi acolo o cunoaşte pe Ece, iar în conversaţia care are loc între ele două o determină pe fată să înţeleagă că trebuie să facă o alegere în viaţa ei.

Cansu revine la serviciu şi Ece o îmbrăţişează, supărată că Mert s-a uitat la alta. Can câştigă această primă luptă cu sora lui, Begun, arătându-i actele de testare a cosmeticelor, semnate de ea. Begun, care-și dorește șefia companiei, se înfurie şi mai mult şi împreună cu Metin vor acum să-l forţeze pe Can să dea afară 10 angajaţi - nevinovaţi - pentru ca să nu aibă de suferit compania. Kerem se duce în parc să stea de vorbă cu Mert şi să-l convingă să citească dosarele ca să se prezinte bine a doua zi. Din vorbă în vorbă ajung iarăşi la subiectul lor preferat, dragostea şi Kerem înţelege că dacă vrea că lucrurile să meargă bine între el și Cansu, trebuie să-i spună cât mai repede adevărul. Mert nu este de acord, crezând că înțelegerea lor e un secret care nu trebuie spus şi când îl vede pe Kerem că se duce la Cansu, se repede spre ei să le întrerupă conversaţia, însă nu se asigura în traversarea străzii şi o maşină îl izbeşte în plin...



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 7 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 9

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.











Elita societatii, episodul 7 rezumat



Numerotația episoadelor este aceea turcească. Rezumatul de față corespunde episoadelor 17-18 Happy Channel.


Elita societatii, episodul 7 rezumat Dimineaţa Ece se miră că Cansu chiar a rămas pe banca de pe terasă dormind acolo toată noaptea. Begun stabileşte detaliile matrapazlâcului cu cosmeticele împreună cu Metin. (Aici se termină episodul 16 conform numerotației Happy Channel) Însă Can ştie ce face sora lui, dar pe moment nu se dă de gol, doar discută cu avocatul şi pune la cale o intrigă, introducând testele cosmeticelor, care ies prost, între alte hârtii pe care le are de semnat Begun. Având semnătura ei pe acele teste, ea nu mai poate demonstra că produsele au fost prost folosite de cliente.
Cansu revine la Oliva şi încearcă o discuţie cu Ece, care încă nu e dispusă să treacă peste incident. Levent vine la fundaţie cu o nepoată şi le prezintă doamnelor proiectul său de ajutorare a femeilor abuzate de soţi şi a celor divorţate care întâmpină probleme sociale din acest motiv. Sureya se simte stânjenită de prezenţa lui acolo şi pleacă.

În seara respectivă are loc o nuntă anunţată în înalta societate drept nunta anului. Familia Koran trebuie să se afle acolo, pentru contactele de afaceri pe care le pot face cu această ocazie. Metin este informat de Begun că trebuie să meargă, iar Ișil află şi are de gând să le strice seara. Cansu nu are încotro şi merge la nuntă, pentru că din nou maică-sa i-a aranjat o întâlnire cu un fiu de bogătaşi, o potenţială partidă de mariaj. Însă Mert, căruia şi el i-a pregătit Bedia o surpriză, nu va merge, trimiţându-l, ca de obicei, pe Kerem în locul lui să prezinte nişte scuze. În schimb îşi va petrece toată ziua cu Ece, şi vor nimeri tot la o nuntă, de cartier de data asta, unde Ece e confundată cu o verişoară de-a miresei şi unde se vor distra liberi de constrângerile etichetei din înalta societate.

Elita societatii, episodul 7 rezumat La nunta cu ştaif Kerem o vede pe Cansu care se grăbeşte să ia o tavă cu pahare, minţindu-l că a venit acolo să servească şi că rochia o are de la agenţia care a trimis-o. Mai apoi Cansu o vede pe Ișil la intrare şi încearcă s-o convingă că Sureya este o femeie atât de specială încât Metin niciodată nu va renunţa la ea şi că n-o să se căsătorească cu altă femeie chiar dacă are un copil cu ea. Sureya o vede, dar neauzind ce vorbeşte cu Ișil interpretează totul greşit şi după ce o dă afară pe amanta lui Metin pt că n-a fost invitată acolo, o ia deoparte pe Cansu. Între patru ochi îi povesteşte că după ce a născut-o pe ea, a survenit o complicaţie şi a suferit o histerectomie. Pentru că Metin mai vroia copii, iar ea nu-i mai putea dărui, el s-a angajat în relaţii extraconjugale şi astfel, Sureya a considerat-o pe Cansu o ghinionistă, pentru că din cauză că a născut-o, viaţa familiei lor s-a schimbat radical, ba în plus, părinții și fratele Sureyei au decedat la scurt timp și fulgerător.

Cansu începe să plângă dezamăgită de atitudinea mamei sale pe care tocmai o apărase în faţa lui Ișil, Can vrea să redreseze situaţia însă nu reuşeşte să se impună în faţa Sureyei. Cansu e din nou obligată să stea de vorbă cu pretendentul găsit de maică-sa, dar ea îl scoate pe terasă, unde se află doar ei doi. Kerem, care o caută, o vede şi e cât pe ce să-l bată pe bărbat, dar pentru că Cansu îl opreşte, el îşi varsă mai apoi nervii pe şeful celor care servesc, spunând că va face plângere la agenţia care a trimis personalul. Cansu îl împiedică şi aici să spună mai mult şi îl ia în parcul grandioasei vile unde are loc nunta. Acolo se aşează într-un leagăn şi sunt fotografiaţi fără ştirea lor. (Aici se termină episodul 18 conform numerotației Happy Channel)

Elita societatii, episodul 7 rezumat Mert şi Ece merg la ea acasă, pentru ca Ece să-şi schimbe rochia. Mert se împiedică de o piatră din cauza întunericului şi îl sună pe şeful acelui cartier rugându-l să pună imediat un felinar stradal în faţa casei unde stă Ece. Apoi amândoi merg la nunta din cartier şi dansează până târziu, iar când se întorc acasă şi Ece vede aşa o surpriză, îl sărută pe buze pe Mert. Cansu îl lasă din nou pe Kerem singur, cu o mulţime de întrebări, dar uită pe tăblia leagănului o insignă cu iniţialele ei, pe care o avusese la piept. Begun vede fotografia surorii ei pe masa de la ieşirea din vilă şi o ia apoi îi face şi o poză cu telefonul mobil. Fotografia de la nuntă i-o dă lui Cansu, aşa, ca să-i demonstreze că a aflat de idila ei. Cansu are o străfulgerare şi pleacă imediat la Kerem cu care îşi va petrece toată noaptea - vom vedea cum în episodul 8/19 al serialului.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 6 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 8

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.











Elita societatii, episodul 6 rezumat




Numerotația episoadelor este aceea turcească. Rezumatul de față corespunde episoadelor 14-16 Happy Channel.

Elita societatii, episodul 6 rezumat Ece este supărată, nu pentru că şeful n-o place pe ea, ci pentru că nu mai are încredere în Cansu. Ele două fiind prietene, Cansu ar fi trebuit să-i spună tot ce are pe suflet. Mert şi Ece merg mai departe cu maşina, iar Kerem şi Cansu îşi omoară timpul la casa de vacanţă unde nu au semnal la telefon, sperând că Mert se va întoarce să-i ia de acolo. Având atât de mult timp la dispoziţie, încep să discute despre iubirea dintre ei, iar Cansu este pe punctul de a-i spune cine este ea cu adevărat. De fapt, o și fac, amândoi, însă nici unul nu crede povestea celuilalt, ci au impresia că e un fel de joc.

Seara, Ece şi Mert se află la un birt, iar ea începe să bea până când se îmbată. Mert o duce acasă şi ea adoarme pe canapea în timp ce el merge la bucătărie să-i facă o cafea, dar îşi uită telefonul în dormitor înainte să plece. (Aici se termină episodul 14 conform numerotației Happy Channel) Sureya pe de o parte, părinţii lui Kerem pe de altă parte, sunt îngrijoraţi că nu dau de copiii lor. Bedia îl sună pe Mert, însă Ece fiind adormită, nu aude telefonul. Mert revine la casa de vacanţă şi-şi găseşte prietenii pe drum.

Elita societatii, episodul 6 rezumat Sureya, înşelată din nou, suferă şi îşi găseşte consolare la Bedia. Bătrâna o sfătuiește să divorțeze și din proprie inițiativă îl contactează pe Levent, un avocat specializat în divorţuri, care ajută femeile agresate de soţii lor, şi îi povesteşte cazul prietenei ei. Levent vine la fundaţie şi face cunoştinţă cu Sureya, pe care o place la prima vedere. Sureya se poartă rece cu el şi la început îl respinge, însă el nu renunţă şi insistă să-i arate de ce are nevoie de ea la un proiect de-al său. Într-o seară, când Sureya şi Can merg la un club, Levent se află şi el acolo şi din nou o abordează pe Sureya într-un mod la care ea nu se aşteaptă.

La firmă lui Begum nu-i convine că fratele ei, Can, a hotărât să plătească despăgubiri femeilor care au avut de suferit de pe urma folosirii cosmeticelor şi vrea să demonstreze că, de fapt, clientele n-au ştiut să folosească produsul şi de aceea au avut probleme, în aşa fel încât firma să nu sufere pagube materiale. Can nu este de acord cu aşa ceva, dar Begum acţionează pe cont propriu, face rost de martori mincinoşi şi totul cu acordul lui Metin, care acum locuieşte cu Ișil şi Ela.

La market din cauza situaţiei create, Ece şi Cansu nu-şi vorbesc iar Cansu, care se simte vinovată, îşi depune demisia în faţa lui Kerem şi insistă să plece. Mert începe s-o convingă pe Ece că o iubeşte şi îi spune că ar trebui să accepte să discute cu Cansu că să lămurească problema dintre ele două. Pe de altă parte şi Kerem o sfătuieşte pe Cansu să nu renunţe, povestindu-i despre prietenia strânsă dintre el şi Mert. Cansu, însufleţită de speranţă, se duce acasă la Ece şi se culcă pe terasă. Ece vine, o întreabă de ce doarme acolo dar deocamdată n-o primeşte în casă...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 5 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 7

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.











miercuri, 21 iunie 2017

Elita societatii, episodul 5 rezumat



Numerotația episoadelor este aceea turcească. Rezumatul de față corespunde episoadelor 11-12-13 Happy Channel.

Elita societatii, episodul 5 rezumat Cansu se duce acasă şi îi aruncă în faţă maică-sii vorbe grele, spunându-i că în casa prietenei ei este fericită. Sureya se ţine de cuvânt şi îi blochează cardurile fiicei sale, în aşa fel încât ea chiar rămâne fără bani şi când vrea să cumpere un pat, vede că nu mai are cu ce plăti. Îl sună pe Can, dar îl roagă să nu-i dea bani, pentru că o să fie un război cu maică-sa şi de dată asta o să-l câştige. Mert, care îşi dă seama că Bedia bănuieşte că Kerem este în spatele succesului magazinului Oliva, nu vrea să apară în faţa board-ului de administraţie, aşa cum stabilise bunica-sa, ci organizează un picnic la o casă de vacanţă de-a familiei. Însă problema este acum să le convingă pe Cansu şi Ece să meargă cu el şi Kerem.

Elita societatii, episodul 5 rezumat Metin se străduieşte să fie romantic şi pune petale de trandafir peste tot în calea Sureyei, de la pat până la parter, unde se află multe buchete de trandafiri. Ea este impresionată dar nu-i dă satisfacție. La fundație Sureya găseşte aceleaşi multe buchete de trandafiri roşii, Metin o invită la cină, dar ea îl refuză. (Aici se termină episodul 12 conform numerotației Happy Channel) Seara, Metin pretinde că are o întâlnire de afaceri şi îi cere soţiei sale să vină şi ea la firmă. Sureya acceptă şi merg împreună, nu la firmă, ci în restaurantul unde el a cerut-o de soţie acum 30 de ani. Sureya este foarte impresionată şi acceptă să-l ierte, mai ales că el o minte că a rupt relaţia cu Ișil, doar se vede cu ea în calitate de mamă a fiicei lui mai mici. Însă Ișil îl caută la firmă şi află unde s-a dus iubitul ei. Vine la restaurant cu maşina cea nouă şi îi aşteaptă să iasă. Sureya când vede maşina, înţelege că Metin a minţit-o şi se supără din nou plecând singură acasă.

Elita societatii, episodul 5 rezumat Mert îi explică lui Kerem că Cansu îl respinge pentru că Ece este îndrăgostit de el şi fiind prietena ei, s-a dat la o parte. Kerem înţelege totul şi se duce să vorbească cu Cansu. Până la urmă, pentru că Ece află că el nu se mai însoară, merg toţi patru la vila de vacanţă a familiei Calhan. Acolo se distrează, fac grătar, stau la masă, apoi se joacă în piscină. Ece este impresionată de interiorul vilei pe care i-l arată "asistentul". În joaca lor în piscină, lui Cansu i se face rău şi Kerem o scoate pe margine leșinată, dar înainte să-şi revină ea îl strânge de mână. Ece înţelege ce se întâmplă şi se întristează vrând să plece. Când îşi fac bagajele, ea aude întâmplător când Kerem o întreabă pe Cansu dacă ar vrea să fie împreună undeva, doar ei doi. Cansu spune că da, iar Ece izbucneşte în plâns şi aleargă spre maşină, zorindu-l pe Mert să demareze.

Acum, cei doi au rămas singuri la vila de vacanţă, fără maşină să se întoarcă înapoi şi fără semnal la telefon ....

Elita societatii, episodul 5 rezumat

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 4 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 6

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii - prezentare.











Elita societatii, episodul 3 rezumat







Elita societatii, episodul 3 rezumatCansu începe să plângă dar îşi strânge lucrurile, îşi ia rămas bun de la Ece şi pleacă, nu înainte să vadă din întâmplare că pe internet se află ştirea că tatăl ei are un al patrulea copil cu o altă femeie. Problema ei va fi rezolvată într-un alt fel, odată ce ajunge acasă, unde scandalul din cauza bârfelor de pe net era în toi. Sureya e supărată nevoie mare şi o cheamă la ea în dormitor, acuzând-o încă o dată că din cauza ei viaţa lor arată aşa. Maică-sa îi spune că din ziua în care s-a născut ea, Cansu, Metin a început s-o înşele constant şi îi sugerează că dacă ea ar pleca din casă, lucrurile s-ar rezolva de la sine. Cansu se întristează şi mai mult auzind aşa ceva şi pleacă la bucătărie în lacrimi. Can, fratele ei mai mare, se duce după ea şi o convinge să-i spună de ce plânge aşa de tare. Cansu îi povesteşte despre job-ul de la Oliva şi păţania ei, iar Can îi cere numele clientei respective promiţându-i că o va face să-şi retragă plângerea şi pretenţiile. În acest timp, sora lor vrea să se facă remarcată în faţa lui Metin, dovedindu-i că pe ea o preocupă afacerile de familie în timp ce pe fraţii ei nu, şi că ea merită să urmeze la conducere, nu Can.

La familia Calhan, Mert se pregăteşte să stea de vorbă pe internet cu iubita lui din America dar Bedia intră în cameră şi îi pune în braţe rapoartele marketului din anii trecuţi pe care el trebuie să le studieze. Mert promite că totul va fi bine şi se duce acasă la Kerem să-i înmâneze dosarul, însă acolo o vede pe Şirin şi face cunoştinţă cu ea, fata prezentându-se drept iubita lui Kerem. Mert se miră să audă asta, iar Kerem îi mărturiseşte că de fapt, n-o iubeşte pe fată, dar că părinţii lui ar vrea această căsnicie, nu el neapărat.

A doua zi clienta fiţoasă vine în birou la Kerem şi îi cere să o recheme pe Cansu la serviciu pentru că a nedreptăţit-o. El o sună şi Cansu vine, iar clienta îşi cere scuze de la ea, sub privirile uimite ale celor doi. (Aici se termină episodul 6 conform numerotației Happy Channel) La fel ca în visul din noaptea precedentă, Kerem strânge mâna lui Cansu, rămânând înţeleşi că ea nu va mai pleca niciodată de la market. În ziua respectivă are loc o mică petrecere cu angajaţii, ca să sărbătorească succesul inspecţiei din zilele trecute. Toată lumea pregăteşte sala de mese şi mâncarea, inclusiv Kerem. Mert apare pe acolo, intrigat de faptul că Ece îl ia mereu în zeflemea şi-l respinge.

Elita societatii, episodul 3 rezumatSureya nu se resemnează şi trece la atac. Stă de vorbă cu Bedia şi o roagă s-o invite pe Ișil la un eveniment din acea seară şi o licitaţie de obiecte de artă vechi, la care ea aduce o vază de acasă şi o roagă pe una din prietenele de la fundaţie să-i strecoare lui Ișil că ea, Sureya, şi-o doreşte foarte mult, ca s-o facă să liciteze vaza. Ișil înghite momeala, vine la eveniment, dar doamnele de la fundaţie n-o bagă în seamă şi pleacă de lângă ea când se apropie de ele. Prietena Sureyei îşi face datoria şi Ișil începe să liciteze pentru vaza despre care crede că o vrea rivala ei, până când ajunge la imensa sumă de 140.000 de lire turceşti. Când se anunţă că ea a câştigat-o, Sureya îi spune adevărul, că e vaza ei şi că a costat-o 20.000 de lire, dar că în felul ăsta a vrut să-şi dea seama câţi bani îi dă Metin iubitei lui.

Seara, la petrecerea de la Olivia, Ece se aşează lângă Kerem, decisă să-l seducă. Cansu se simte stânjenită, pentru că Ece e prietena ei care i-a mărturisit că este îndrăgostită de patron. Mert stă lângă Ece, dar ea nu-i dă voie să vorbească. Până la urmă Kerem şi Cansu pleacă la bucătărie, iar Ece îşi dă seama că şeful ei nu este interesat de ea. Supărată, pleacă spre casă iar Mert se duce după ea şi rămân la o tonetă de pe malul Bosforului să mănânce nişte pui cu orez. Mert îi spune despre Kerem că nu poate s-o bage în seamă pentru că el are iubită, tocmai ce-a cunoscut-o şi el aseară, şi că în curând se vor căsători. Ece se întristează şi, pe când Kerem cu Cansu erau într-un parc de joacă pentru copii, îi trimite prietenei ei un sms că patronul lor se însoară în curând...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 2 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 4

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii.








marți, 20 iunie 2017

Elita societatii, episodul 2 rezumat







Elita societatii, episodul 2 rezumatDatorită unui incident, după ce revine curentul, Kerem îşi cere scuze de la Şirin şi ea pleacă acasă, iar el rămâne cu Cansu să ia masa. După ce se duce acasă, Ece o sună şi îşi petrec restul serii împreună, căutând pe net o casă de închiriat. A doua zi, Cansu merge să-şi cumpere haine ieftine, iar Kerem este îmbrăcat de către Mert de la magazinele de firmă cu costume scumpe apoi este pus să-şi aleagă o maşină. Pentru că magazinul Oliva s-a redresat atât de bine şi de repede, în familia Calhan are loc o cină mai festivă, aşa, de încurajare pentru Mert, la care este invitat şi Kerem. Părinţii lui vin să servească la masă iar el nu se simte deloc confortabil cu asta şi pleacă la bucătărie, apoi vrea să le spună adevărul, dar Mert, care a auzit parţial discuţiile lor, îl întrerupe şi mai apoi îi cere să păstreze secretă înţelegerea lor.

Elita societatii, episodul 2 rezumatSureya după ce vede înregistrarea video a lui Ișil şi a fetiţei ei, Ela, cu Metin ia o decizie importantă şi îi cere o întâlnire, la care îi oferă bani ca să dispară cu copilul din viaţa lor, minţind-o că Metin a trimis-o. Ișil se supără şi insistă să stea de vorbă cu Metin, care la rândul său este supărat pe ea pentru filmuleţul trimis Sureyei. Într-un sfârşit, Metin nu are încotro şi, încolţit de Ișil într-un restaurant, îi oferă o scurtă explicaţie din care ea află că Sureya a minţit-o în legătură cu cec-ul, ca să plece departe cu fetiţă cu tot. Pentru a se răzbuna, Ișil va merge la o întrunire a clubului de femei frecventat de Sureya şi de Bedia - bunica lui Mert, prezentându-se drept femeia care are o fetiţă cu Metin, ca şi cum ar fi a doua nevastă a lui. (Aici se termină episodul 4 conform numerotației Happy Channel)

La market vine o doamnă din înalta societate care face mai multe remarci negative la adresa unui pahar cu limonadă apoi observă o brăţară de aur la mâna lui Cansu şi îi vorbeşte acesteia umilitor, crezând că este cu adevărat o simplă angajată, care probabil are un asemenea lucru scump de pe urma unui bărbat. Cansu reacţionează şi ea ripostând că vorbește așa pentru că ştie din propria experienţă. Clienta se înfurie, însă din neatenţie calcă pe un fruct moale şi alunecă ajungând la podea. Incidentul capătă proporţii, femeia se duce să facă plângere la poliţie, iar Kerem reuşeşte s-o îmbuneze. Totuşi ea le cere fetelor să-şi ceară scuze pentru neplăcerile create. Ece e gata s-o facă, însă Cansu, orgolioasă din fire, nu are de gând să se umilească pentru că ştie că n-a făcut nimic rău. Ba mai mult, îi spune lui Kerem în faţă că este snob şi arogant. Clienta nemulţumită îi cere lui Kerem s-o concedieze pe Cansu dacă nu vrea să-şi ceară scuze, iar el se duce să stea de vorbă cu ea. Cansu rămâne neînduplecată, iar el îi spune aproape cu lacrimi în ochi că în acest caz, n-o s-o mai vadă pentru că trebuie s-o dea afară. Cansu rămâne uimită....




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 1 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 3

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii.








miercuri, 14 iunie 2017

Inalta societate, episodul 4 rezumat




Inalta societate, episodul 4 rezumat Cansu revine cu picioarele pe pământ şi se grăbeşte să plece cu un taxi, urându-i lui Kerem casă de piatră. El rămâne perplex în mijlocul drumului, apoi îl sună pe Mert care-i confirmă că i-a spus lui Ece despre Şirin. Kerem închide telefonul. Cansu ajunge acasă şi din nou îi povesteşte lui Can prin ce trece, el promiţând încă odată să-i fie alături. Însă de data asta, nu are cum s-o ajute altfel. A doua zi la micul dejun, Cansu află că nu are drepturi în firmă, iar Begun, sora mai mare, e nerăbdătoare să preia compania. În schimb, Metin îi ia departamentul de cosmetice şi i-l dă lui Can, care descoperă foarte rapid că testele erau falsificate iar produsele lor, de foarte proastă calitate, produceau iritaţii şi răni pe piele cumpărătoarelor.

Mert şi Kerem stau de vorbă despre relaţiile din viaţa lor şi Kerem promite să-şi clarifice legătura cu Şirin pe care o invită la un picnic pe terenul unde vrea să-şi facă o casă. (Aici se termină episodul 8 conform numerotației Happy Channel) Ea se plânge că e cam departe de oraş, că nu e semnal la telefonul mobil şi că probabil căsuţa din visul lui Kerem va fi o vilă. El se supără, dar nu spune nimic ci îşi cere scuze că şi-a amintit de o întâlnire importantă şi pleacă. Şirin i se plânge mamei lui minţind-o că fiul ei s-a purtat urât şi a dat-o jos din maşină, precis din cauza acelei colege de la muncă. Femeia o crede şi se hotărăşte să meargă la serviciu s-o pună la punct pe aia care s-a băgat în viaţa băiatului ei. În acelaşi timp Bedia începe să-şi dea seama că ceva nu este în ordine, că prea bine merge marketul şi, cunoscându-şi nepotul, asta nu poate să fie opera lui. Aşa că se hotărăşte şi ea în aceeaşi zi să meargă fără să anunţe la magazin,să vadă cu ochii ei ce se întâmplă.

Mama lui Kerem este direcţionată de Cansu către Ece, Bedia e luată în alt birou de Mert şi lucrurile sunt cât dcît sub control. Cu toate acestea secretele celor doi prieteni încep să se dezvăluie, câte puţin. Ece îl vede pe Mert ieşind dintr-un jeep foarte scump, apoi ea şi Cansu se întreabă de ce Bedia îl mângâie pe asistent iar femeia modestă, pe "patron", Bedia observă că o secretară îl numeşte pe Kerem cu numele lui Mert, dar în aparenţă totul este în regulă. Pe de altă parte, Cansu se oferă să-i plătească pagubele unui şofer de camion care aduce o marfă alterată pe care şeful de magazin o refuză. Kerem o vede pe Cansu insistând la acel şofer sărman să-i dea numărul de cont ca să-i acopere ea paguba.

Inalta societate, episodul 4 rezumatMetin, ca s-o îmbuneze pe Sureya, îi aduce în dar o maşină foarte scumpă şi elegantă, dar ea o refuză înapoindu-i şi toate bijuteriile date de el de-a lungul timpului. Văzându-se refuzat, Metin se duce la Ișil şi-i oferă ei maşina cea frumoasă. Cansu, care se hotărâse să se mute de acasă, merge la taică-său şi îi cere permisiunea. El e de acord cu condiţia ca în weekend să vină acasă, cu ei. Cansu se bucură şi pleacă s-o anunţe pe Ece, iar în aceeaşi seară se mută la ea. Kerem se hotărăşte să-i vorbească pe şleau lui Şirin, şi, la o cină într-un restaurant, îi spune direct că n-o iubeşte şi că s-a îndrăgostit de altcineva. Şirin se enervează şi pleacă cu lacrimi în ochi, foarte supărată. (Aici se termină episodul 10 conform numerotației Happy Channel)

Pe când Ece îi arată lui Cansu casa şi micile ei neajunsuri, Can îi spune maică-sii că Cansu s-a mutat de la ei cu acordul tatălui lor. Sureya se enervează pentru că a fost ignorată şi îi trimite un sms fetei sale că dacă nu vine acasă imediat, îi blochează conturile bancare....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 3 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 5

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Inalta societate.











duminică, 11 iunie 2017

Inalta societate, episodul 1 rezumat







Inalta societate, episodul 1 rezumatCansu se pregăteşte fără nici un chef să se întâlnească pentru prima dată cu Mert, pentru că aşa vor părinţii ei, în special mama, Sureya. Kerem, prietenul cel mai bun al lui Mert, îl întâmpină la aeroport pentru că acesta a revenit de la studiile făcute în America. Însă la fel ca în trecut, deşi au crescut împreună, Mert îl consideră pe Kerem un fel de slugă. Kerem îi reproşează acest fapt, trist că nici măcar nu l-a întrebat ce mai face, după atâta vreme. Mert încearcă să se eschiveze de vină, iar Kerem îi spune că pe pământul pe care-l are - singura lui avere deocamdată - vrea să-şi facă o casă şi să-l cultive, ca să-şi câştige existenţa. Mert este emoţionat, pentru că el are de toate şi asemenea vise le poate împlini fără nici un fel de efort.

Inalta societate, episodul 1 rezumatÎnsă acum Mert e preocupat de întâlnirea pe care o are cu Cansu, pe care nici el n-o cunoaşte, dar pe care n-o vrea, pentru că are iubită în America. Astfel, îl roagă pe Kerem să se ducă la restaurantul cu pricina şi să-i spună fetei că el n-o vrea. Kerem acceptă să-şi ajute prietenul şi se duce la restaurant. În parcarea subterană o vede pe Cansu, care tocmai ajunsese acolo, schimbată de haine, arătând extravagant, pentru că nici ea nu-l dorea pe Mert şi voia să fie refuzată din start. Când ajunge în restaurant, Cansu se răzgândeşte văzându-l pe Kerem (despre care crede că-i Mert) şi iese afară unde o ghicitoare îi spune că îşi va întâlni marea iubire, dar că locul ei nu e în lumea bogată de unde vine ci în altă parte. Şi că odată ce va găsi locul, îşi va întâlni şi destinul, dar trebuie să înveţe să citească semnele. Cansu pleacă, iar pe drum vede de mai multe ori o reclamă pe şerveţele pentru un job la marketul Oliva. Cansu consideră că ăsta este semnul aşteptat şi se duce la marketul de produse bio Oliva, unde, ascunzându-şi adevărata identitate, obţine un job imediat. Şefa de magazin, Ece, o place se amândouă se împrietenesc rapid.

Inalta societate, episodul 1 rezumatÎn acelaşi timp la compania familiei lui Mert are loc o şedinţă a boardului de administraţie şi bunica lui propune ca el să lucreze la marketul lor de produse bio, Oliva, înainte de a ajunge şef în compania de familie. Marketul are probleme organizatorice şi este pe cale să fie închis, iar Mert, căruia nici această îndatorire nu-i convine, îl roagă pe Kerem să fie asistentul lui şi să se ocupe de magazin. În ziua în care Kerem vine la lucru, apar doi inspectori din minister iar Kerem aude o frântură de conversaţie între angajaţi. Atunci se hotărăşte pe loc să-şi facă datoria, împarte sarcini tuturor angajaţilor importanţi, fără să spună cine este, şi salvează magazinul de la faliment. Ece îl place foarte mult pe Kerem, şi i-l arată lui Cansu iar ea îi spune că acesta este Mert Calhan. Acum toată lumea îl ia pe Kerem drept patronul magazinului şi se arată recunoscători pentru că au ieşit foarte bine la inspecţie datorită lui. Kerem şi Cansu ajung să facă cunoştinţă şi între ei se înfiripă o dragoste la prima vedere.

Când apare adevăratul Mert, Kerem află de la el ce vorbesc angajaţii şi nedorind să fie părtaş la o asemenea confuzie vrea să plece. Mert însă, este foarte încântat de întâmplare şi îl roagă să lase lucrurile aşa, că în acest fel bunica lui va auzi lucruri bune despre el şi-şi va schimbă părerea că nepotul ei e un petrecăreţ şi-un pierde-vară. Kerem nu e decis dacă să accepte sau nu, iar Mert îl face să înţeleagă că oricum pentru afacerea proprie Kerem nu va obţine niciun împrumut bancar, dar el îi poate da banii necesari, dacă-l ajută cu magazinul. (Aici se termină episodul 2 conform numerotației Happy Channel) Kerem acceptă în faţa argumentului cu împrumutul de la bancă, dar totul doar pentru o singură lună. Acum, angajaţii ştiu că adevăratul Mert este Kerem, asistentul patronului. Acesta o vede pe Ece şi o place, însă ea îl refuză, neavând ochi decât pentru Kerem.

Inalta societate, episodul 1 rezumatUn alt plan al acţiunii îi priveşte pe părinţii lui Cansu. Metin, tatăl ei, este un om ultra-bogat, dar care nu-şi mai iubeşte de mult soţia, pe Sureya, ba chiar are un copil cu amanta. Această a doua femeie din viaţa lui este bine cunoscută de Sureya şi amândouă se înţeapă reciproc ori de câte ori au ocazia. Sureya ar vrea să divorţeze dar Metin îi aminteşte în termeni destul de duri că ea trăieşte pe banii lui şi că are o viaţă cum altele nici nu visează, şi că n-ar putea să renunţe la aşa ceva, dar dacă vrea, să lase acasă diamantele, aurul, banii și mașina ultimul model și să plece. În schimbul durităţii lui, seara îi mai cumpără un colier foarte scump, pe care Sureya nu-l refuză. Această nefericire conjugală se răsfrânge cel mai mult şi mai dureros pe Cansu, pe care Sureya o consideră, pe nedrept, cauza nefericirii ei şi o jigneşte ori de câte ori poate. Când află că Cansu n-a fost la întâlnirea cu Mert o pălmuieşte şi în urma micului scandal dintre ele două, Sureya îi spune că dacă se mărită cu Mert, poate să plece din casă pentru totdeauna. Cansu, foarte îndurerată de această atitudine, o sună pe Ece şi o roagă să-i găsească o locuință cu chirie, rugând-o să nu-i pună întrebări.

În aceeaşi seară Kerem trebuie să meargă să se întâlnească cu Şirin, o fată de familie modestă cu care părinţii lui ar vrea că el să se însoare, deşi le-a spus că n-o iubeşte. De nevoie, se duce la restaurant cu fata, fără să fie atent la ce spune ea, dar la un moment dat se întrerupe curentul şi el se duce să ia o lumânare s-o aducă la masa lor. Când o aprinde, în faţa lui se află Cansu ....




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii - prezentare                                     urmează: Elita societatii ep. 2

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Elita societatii.








sâmbătă, 10 iunie 2017

Inalta societate, prezentare si distributie




Inalta societate, prezentare si distributieTitlul original: Yüksek Sosyete
Traducerea - Înalta societate
Gen: romantic, dramă
Nr. episoade: 26 a câte 2 ore fiecare/1 sezon
Producător: Bi Yapim, Turcia
Reţeaua de distribuţie: Star TV, Turcia, care este şi deţinătorul drepturilor de autor
Regia: Metin Balekoglu
Scenariul: Yazi Odasi

În România va fi difuzat de Happy Channel sub numele de Elita societății începând din data de 20 iunie 2017, ora 20.00.

Kerem (Engin Ozturk) provine dintr-o familie modestă şi este grădinar, iar mama lui lucrează ca bucătăreasă în casa unor bogătaşi. Kerem a crescut alături de fiul bogătaşilor, Mert, şi au devenit doi prieteni adevăraţi care se ajută la nevoie, deşi Kerem este conştient de diferenţele sociale dintre ei. Însă de multe ori îşi dă seama că este privit ca pe cineva care sare în ajutor şi este serviabil, mai curând decât ca un prieten. Din acest motiv se gândeşte să plece din Istanbul şi să-şi deschidă o afacere.

Într-o zi bunica lui Mert îi cere nepotului său să preia un market de produse bio, Oliva, înainte de a deveni CEO în compania de familie. Însă Mert nu-şi doreşte acest lucru, dar ca să împace şi capra şi varza, îi propune lui Kerem să preia marketul Olivia timp de o lună în care acesta să devină profitabil. În schimb Mert îi va furniza lui Kerem banii de care are nevoie ca să-şi deschidă propria afacere. Înţelegerea dintre ei e ca şi parafată şi cei doi prieteni iau locul unul celuilalt. Kerem se va prezenta tuturor celor de la magazinul de produse bio drept Mert, iar Mert se va preface că este Kerem, adjunctul prietenului lui.

pentru linkurile episoadelor derulați pagina

Al treilea personaj, Cansu, este o tânără nefericită care aparţine înaltei societăţi din Istanbul. Ea nu simte că familia ei o iubeşte ba chiar mama ei o acuză că-i aduce ghinion. Într-o zi o ghicitoare îi va spune că dacă va şti să interpreteze semnele pe care i le pune destinul în cale, îşi va întâlni iubirea. Întâmplător, Cansu începe să lucreze la Olivia market în departamentul de vânzări, ascunzându-şi adevărata identitate şi prefăcându-se că este o fată săracă. Prin asta ar vrea să întâlnească pe cineva care s-o iubească pentru omul din ea şi nu pentru banii ei. La Oliva o va întâlni pe Ece, cu care va deveni prietenă dar şi marea iubire a vieţii.

Oliva market devine un loc plin de complicaţii: Kerem crede că Cansu este o fată săracă şi se îndrăgosteşte de ea. Cansu crede că Kerem este un tip decent din înalta societate şi se îndrăgosteşte de el. Dar şi Ece, prietena lui Cansu, se îndrăgosteşte la prima vedere de Kerem şi îl crede pe Mert, care o place, doar un om de rangul doi.

Povestea merge mai departe, dar ce se va întâmpla când identităţile celor trei se vor afla? Va mai putea Kerem să-şi deschidă o afacere aşa cum visa? Cansu îl va mai iubi când va şti că el este sărac? Sau Mert va găsi o fată care să-l accepte pentru ceea ce este, nu pentru bani?

Vom vedea cum se vor dezlega iţele acestei poveşti împreună pe Happy Channel, de pe 20 iunie.

sursa foto: tvnovella.ru


Distribuția

Engin Öztürk în rolul Kerem Özkan
Hazar Ergüçlü în rolul Cansu Koran
Meriç Aral în rolul Ece, prietena lui Cansu și iubita lui Mert
Ozan Dolunay în rolul Mert Calhan
Zuhal Olcay în rolul Süreyya Koran, mama lui Cansu
Nihat Altinkaya în rolul Levent Karatay, avocatul care devine iubitul Surreyei
Hakkı Ergök în rolul Metin Koran, tatăl lui Cansu, soțul Surreyei
Aliye Uzunatağan în rolul Bedia Calhan, bunica lui Mert
Taner Barlas în rolul Yılmaz Özkan, tatăl lui Kerem
Hülya Gülşen Irmak în rolul Ayşen Özkan, mama lui Mert
Ceyda Tepeliler în rolul Işıl, amanta lui Metin, cu care are un copil
Gülşah Çomoğlu în rolul Begüm Koran, sora lui Cansu
Özgün Çoban în rolul Can Koran, fratele lui Cansu si Begum
Yasin Çam în rolul Ercan, băiatul haios de la marketul Oliva
Aybike Turan în rolul Şirin, fata cu care trebuia să se căsătorească Kerem
Seren Deniz Yalçın în rolul Sude Goksu, prietena lui Begum, fostă colegă de liceu cu Mert și Kerem

Linkurile rezumatelor episoadelor

episodul 1 turcesc (1, 2 Happy) , episodul 2 turcesc (3, 4, 5 Happy), episodul 3 turcesc (6, 7, 8 Happy), episodul 4 turcesc (9, 10 Happy), episodul 5 turcesc (11, 12 Happy), episodul 6 turcesc (13, 14, 15 Happy), episodul 7 turcesc (16, 17, 18 Happy), episodul 8 turcesc (19, 20 Happy), episodul 9 turcesc (21, 22 Happy), episodul 10 turcesc (23, 24, 25 Happy), ep.11 turcesc (26, 27 Happy), ep. 12 turcesc (28, 29, 30 Happy) si ep. 13 turcesc (31, 32 Happy), ep. 14, 15, 16 turcesti (35-45 Happy),  ep. 17-18 (45-52 Happy), ep. 19-20 (53-58 Happy), ep. 21-22 (59-63 Happy), ep. 23-24 (64-68 Happy), ep. 25-26 (70-75 Happy).








Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!












duminică, 12 februarie 2017

Yaman episodul 62 turcesc rezumat




Yaman episodul 62 turcesc rezumat Sude şi Kenan se ceartă într-o cameră abia amenajată de pe unul din şantierele companiei rămase pe mâna lui Orkun. Sude ameninţă cu pistolul, Kenan este derutat şi enervat, lucrurile degenerează iar el o pune la podea pe Sude încercând s-o sugrume, întrebând-o ce a vrut de la viaţa lui că l-a înnebunit de tot? Sude aproape că nu mai mişcă. În uşă apare Mira care văzând ce se întâmplă ia pistolul de pe jos şi trage în Kenan care cade secerat. Yaman vine şi el auzind împuşcătura şi îl vede pe Kenan căzut peste Sude, şi rănit la coloană. Orkun vine şi o ia pe Mira de acolo, vin şi Giray cu Hasan, iar Yaman va lua asupra lui vina împuşcării fratelui său. Hasan şterge pistolul, îl pune pe Yaman să tragă un glonte în perete şi apoi încropesc o poveste cum Yaman se certa cu Kenan, care era beat, şi pistolul s-a descărcat accidental.

Starea lui Kenan e destul de gravă şi este dus imediat în operaţie. Yaman e luat de poliţie şi spune că el şi-a împuşcat fratele, Hasan şi Giray merg ca martori. Mira e dusă acasă de Orkun dar ea face crize de nervi crezând că l-a omorât pe Kenan şi ţipă la maică-sa că totul este din vina ei, şi că din cauza ei a devenit o criminală. Faruk n-o lasă să iasă din casă, şi pentru că Mira nu-şi revine ci dimpotrivă, începe să arunce cu lucruri, cheamă medicul de familie care îi prescrie calmante. Sedef vede când Faruk arde nişte haine (însângerate) într-o găleată şi mai apoi, intrând în casa lor, o aude pe Mira ţipând şi spunând că ea este o criminală, şi îşi dă seama că nu Yaman l-a împușcat pe fratele său, ci Mira. Încet-încet, acest secret este aflat de toată lumea. Yaman îi spune lui Selim că nu el este vinovat, dar că Mira nu trebuie să fie implicată în aşa ceva. Selim îl avertizează că e mai bine să spună adevărul, pt că Mira era în legitimă apărare şi va fi achitată, dar Yaman nu vrea să audă de asta. (aici se termină episodul 62 Kanal D)

Nevin se supără foarte tare pe Mira şi îi spune lui Yaman că ştie adevărul şi că ea n-o să fie niciodată de acord ca fata asta să devină nora ei. După operaţie se aşteaptă ca Kenan să-şi revină, iar medicii speră la o evoluţie bună. Mira află că el nu este mort, dar tot nu-i vine să creadă până când nu vorbeşte cu Beren care-i confirmă şi care reprezintă la un moment dat o punte de legătură între ea şi Yaman. Ancheta este în desfăşurare, şi pentru că amănuntele minciunii puse la cale n-au fost stabilite, se înaintează greoi, mai ales că anchetatorul şef îl auzise pe Yaman spunând că Mira trebuie să stea deoparte. El înţelege că Yaman nu este adevăratul făptuitor dar nu reuşeşte să-l facă să mărturisească. În ziua în care Kenan se trezeşte din comă, Sude se furişează până în rezerva lui şi, ameninţându-l că-l sufocă cu perna, îi spune să ţină minte că trebuie să declare că Yaman l-a împuşcat. Când apar poliţiştii, cu Giray şi Hasan, el aşa spune, menţionează de o împuşcătură accidentală, zice că nu-şi aduce foarte bine aminte faptele, pentru că era beat dar are un moment de tăcere când este întrebat de unde avea pistolul (care era al lui Sude). Apoi îi vine ideea să spună că era pistolul lui Hasan, taică-său vitreg. Mai mult, spune că nu va face plângere împotriva fratelui său, pentru că totul a fost un accident nedorit.

Mira se simte ceva mai bine, sedată zilnic, deşi află că Yaman va avea prima înfăţişare la proces şi este măcinată de remuşcări. Profită de o discuţie a părinţilor săi la bucătărie şi iese din casă tiptil. Eylul, care dormea la ea, observă că nu e nici la baie şi nici în cameră şi alertează familia, dar deja Mira reuşeşte să treacă de poarta gardului care înconjoară zona rezidenţială. Prima dată se duce la spital unde află că Kenan este bine, şi unde Nevin o avertizează că niciodată n-o s-o recunoască de noră, dacă se va căsători cu Yaman şi că n-o să-i numească nepoţi pe copiii fiului ei. Mira este devastată, apoi pleacă la poliţie să se predea....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman ep. 61 tr                             urmează: Yaman episodul 63 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








Yaman episodul 61 turcesc rezumat




Yaman episodul 61 turcesc rezumat Selim primeşte vestea că o persoană cu semnalmentele tatălui lui Deniz a murit într-un accident. Amândoi merg la morgă să recunoască cadavrul dar acea persoană nu este cel căutat. Deniz pleacă la Izmir după ceva indicii despre tatăl ei. Burak dispare de la petrecerea de ziua îndrăgostiţilor şi toată lumea este în alertă şi se întreabă cu ce parteneră venise. Când reapare, Burak spune că a fost cu nişte prieteni dar grupul de tineri din Altînkoy crede că el se întâlneşte cu Nihan. De ciudă, el ridică mâneca de la cămaşă ca să le arate un tatuaj dedicat Leylei.

Tinerii din Istanbul fac mişto de Mert pe care îl invită la Agva, dar el refuză inventând pretexte. Apoi merg acasă la Eylul să bea un ceai iar tatăl lui Eylul îl întreabă pe Mert cum s-au distrat de sărbători. El se fâstâceşte şi nu ştie exact ce să spună. Nevin îl întreabă pe Yaman dacă a mai stat de vorbă cu Faruk în privinţa căsătoriei cu Mira, iar el zice că o aşteaptă pe Sude şi apoi vor redeschide subiectul. Nevin aminteşte în treacăt că va ieşi să ia cina cu Kenan, iar Yaman spune că va veni şi el. (aici se termină episodul 61 Kanal D) Acolo, Nevin discută cu Kenan despre relaţia lui cu Sude şi îl roagă să nu agraveze situaţia. Kenan îi spune că nu are cum, pentru că totul între ei doi s-a terminat, iar Sude s-a întors la soţul ei.

Murat, băut, se plânge că cei din Altinkoy l-au atras într-o capcană. Orkun profită de ocazie şi îl asmute pe Murat împotriva lui Yaman insinuând că Elif l-a părăsit ca să se întoarcă la el. Murat crede şi îi trimite un sms lui Yaman ameninţându-l că-l va pedepsi pentru că i-a luat iubita. Elif se simte prost din cauza mesajului trimis, Mira insistă ca Yaman să nu se lase dus de val şi să nu se implice în vreo bătaie cu Murat, care precis este beat. Elif promite să-l reclame la poliţie pentru că o hărţuieşte şi ca un prim pas, îi informează pe părinţii lui despre aceast lucru. Yaman n-o ascultă pe Mira şi îl bate pe Murat reproşându-i că o deranjează pe Elif.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman ep. 58-60 tr.                     urmează: Yaman episodul 62 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








joi, 9 februarie 2017

Yaman episoadele 58-60 turcesti rezumat




Yaman episoadele 58-60 turcesti rezumat Nadir îi ia pe băieţi în maşina lui sub ameninţarea pistolului. Selim îl sună pe Yaman şi după asta lucrurile se precipită, băieţii profită de un moment prielnic, îl lovesc pe şofer, îl ameninţă pe Nadir, maşina se opreşte dar apoi lucrurile scapă de sub controlul lor. Când Nadir e gata-gata să-l împuşte pe Yaman, poliţiştii, care veniseră îndrumaţi de Kenan, îl omoară pe mafiot. Acum Mert şi Yaman sunt salvaţi, toată lumea se bucură că s-a încheiat acest capitol cu bine, iar Leylei aproape că nu-i vine să creadă că este eliberată de teroarea sub care trăia. Orkun îşi cere scuze pentru cele făcute dezvăluindu-le prietenilor lui că n-a avut încotro, mama lui fiind în pericol.

Individul care avea o cicatrice pe mână se duce şi îşi face de urgenţă un tatuaj exact pe acel loc, ca să nu mai poată fi recunoscut, apoi, într-o ceainărie vede la televizor un portret robot de-al lui, şi anunţul poliţiei că este căutat. Acum, are mai multe motive să se ascundă şi să nu iasă în evidenţă. Poliţia începe investigaţiile şi în scurt timp se află pe urmele răpitorilor lui Mert. Însă, cu toate acestea, Yaman le-a luat-o înainte poliţiştilor, deoarece Mert i-a spus cum arată Mehmet.

Tinerii din Altînkoy se bucură de succesul melodiei lui Yaman şi are loc o întâlnire mult așteptată. Mert, Eylul, Yaman, Mira, Selim și Deniz merg la o premieră de film. Cu această ocazie Yaman urmează să se întâlnească cu producătorul care se gândise ca melodia lui Yaman să fie îmbinată cu versurile rostite de actorul Inanc Pars. Insă Inanc o place pe Mira, începe s-o curteze asiduu şi Yaman devine gelos pe el, până la urmă proiectul acesta pică. Seara se încheie cu un joc de societate care îl va determina pe Yaman să o ceară în căsătorie pe Mira, lucru surprinzător pentru toţi cei prezenţi.

Acum Yaman îşi poate vedea un mare vis împlinit, dar mai există un obstacol care trebuie înlăturat: posibila împotrivire a părinţilor Mirei. Selim este încă stresat din cauză că s-a certat cu Deniz, iar în afară de asta, din Ankara sosesc veşti proaste care-l impresionează. Yaman nu mai poate să împărtăşească tuturor vestea lui fericită, din cauza decesului mătuşii din Ankara, fostă bolnavă de cancer, care la începutul serialului vizitase familia Serez împreună cu fiul ei. Sedef, rămasă singură acasă, în timp ce restul familiei s-a dus la funeralii, îşi dă seama de ce este Selim abătut şi află de despărţirea dintre el şi Deniz.

Cu cât Mira vrea să stea mai departe de Inanc Pars, cu atât acesta se arată mai interesat de ea. În acelaşi timp gelozia lui Yaman creşte. Inanc Pars va fi chemat la o întâlnire a fundației condusă de Sude și restul femeilor din Altinkoy iar ziarele vor vorbi întruna despre Mira și Inanc. Asîm este afectat de adulterul lui Sude şi este decis să divorţeze. Sude, deşi este conştientă că poate pierde totul, merge înainte aşa cum s-a hotărât de la bun început. Se duce la Kenan acasă plină de speranţă, dar ceea ce vede acolo - el este cu Hale - o determină să redevină caustică şi nemiloasă.

Mira anunţă ce au hotărât ea şi Yaman în privinţa viitorului lor. Toată lumea este foarte bucuroasă cu excepţia lui Orkun, care în trecut a fost refuzat de Mira când a cerut-o de soţie şi acum o vede acceptând propunerea rivalului său. Yaman şi Mira îşi fac curaj să-i spună lui Faruk că vor să se căsătorească. Dar dincolo de demersul lor, Inanc Pars nu renunţă la Mira şi le face greutăţi celor doi îndrăgostiţi. Yaman nu are de gând să mai stea deoparte şi să fiarbă mocnit ca până acum. El se enervează când vede un camion cu trandafiri roșii trimis de actor pt Mira și se duce la Inanc, îl suprinde la saună și-l bate cu buchetele de trandafiri până-l înțeapă cu spinii lor. După aceea Inanc păstrează distanța și o uită pe Mira.

Deniz îl sună pe Selim spunându-i că-i pare rău pentru ceea ce a spus (că el ar avea o idilă cu Sedef) şi că-şi cere iertare. Selim însă, nu este dispus să mai continue împreună şi conchide că după incidentul din trecut, nu mai pot avea o relaţie. Mert şi Yaman joacă "Găsirea tezaurului", joc de societate care îi va determina pe Mira şi Yaman să pună un pariu. Mert crede că în acea casă este ascuns un indiciu şi când ajung la adresa respectivă şi bat la uşă, îl găsesc acolo pe tatăl lui Mehmet, unul din răpitorii lui Mert. Neştiind de ce au venit acolo, bărbatul bănuieşte că vizita lor are legătură cu răpirea şi îi alungă ameninţându-i cu un foc de armă.

Kenan, care a fost implicat într-o idilă cu Hale, o sună s-o întrebe de ce este supărată iar ea îi spune că a fost o aventură care s-a terminat. Hale îl contactează pe Orkun şi îl determină să se întâlnească cu ea după ce-i spune că are nişte informaţii privind-o pe Sude şi că va putea folosi ceea ce va afla în relaţia cu Mira. Orkun îi oferă bani Leylei în schimbul CD-ului de la Nadir, dar ea nu acceptă. Leyla îşi depune cv-ul pentru un job la firma lui Asîm, dar nici măcar nu este lăsată înăuntru. Când îi cere ajutorul lui Sude, aceasta o jigneşte spunându-i că nu există niciun motiv ca s-o ajute, pentru că ea le-a făcut lor numai probleme. Leyla pleacă jurând răzbunare. Se răzgândeşte şi îi dă cd-ul lui Orkun în schimbul favorizării unei întâlniri cu Asîm, care după ce stă de vorbă cu ea, îi oferă jobul dorit.

Se apropie ziua îndrăgostiţilor şi au loc unele tensiuni între Murat şi Elif. După o ceartă de la bani şi de la felul în care îi priveşte fiecare pe bogaţii din Altînkoy, Murat se preface că o curtează pe Tugce, mai ales că a observat-o că este mereu singură, fără partener. Când lucrurile devin prea deranjante şi Murat este cât pe ce s-o violeze într-o seară când o conduce acasă, Tugce îl respinge vehement. Eda şi Hale o sfătuiesc pe Tugce să-l reclame pe Murat la poliţie, dar ea nu vrea să le facă probleme părinţilor ei. Prietenii din Altînkoy îl atrag într-o capcană pe Murat, iar Elif este furioasă că descoperă latura lui întunecată şi în faţa tuturor spune că-l părăseşte.

Tatăl lui Deniz este acuzat de o crimă pe care n-a comis-o dar nu poate aduce probe în favoarea nevinovăţiei sale. Jurnalista îl roagă pe Selim s-o ajute în momentul în care situaţia devine foarte complicată. Tatăl ei consideră că singura soluţie este să evadeze din închisoare şi să stea ascuns toată viaţa, pentru că nu poate suporta viaţa din celulă. Deniz îl imploră să nu facă aşa ceva dar în ziua în care se duce la el la vizită împreună cu Selim, descoperă că deja fugise...

rezumat alcătuit de Oana D. în colaborare cu Hayat Seviyor


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman, ep. 57 tr.                             urmează: Yaman, ep. 61 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.