Intoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant. Recenzie

Titlu - Întoarcerea lui Heathcliff
Titlul original - The Story of Heathcliff’s Journey Back to Wuthering Heights
Autor - Lin Haire-Sargeant
Traducerea - Irina Horea
Editura - Orizonturi
Preţ - cca 13 lei, 352 pagini
Anul apariţiei - 2013
ISBN - 973-00000-005
Gen - dragoste, romantic
Comercializată pe Libris

Pe la mijlocul anilor '90 apăruse pe la noi o editură care publica furibund romane populare pe banda rulantă. Unul dintre ele era și Întoarcerea lui Heathcliff, care dacă-mi amintesc bine, se numea doar Heathcliff în acea variantă, de autoarea americană Lin Haire-Sargeant. Era moda sequel-urilor, a continuărilor unor romane celebre din perioada clasicismului literaturii engleze și parcă toată lumea voia să afle ce s-a mai întâmplat cu eroii preferați ai romanelor pe care mai toți le citisem.
Nu-mi luasem cartea, pentru că auzisem că are și scene mai intime în ea, și pe atunci părinții mei nu m-ar fi lăsat să citesc așa ceva. Dar tare eram curioasă să o răsfoiesc, măcar, ceea ce atunci nu am reușit.

Întoarcerea lui Heathcliff , publicată prima oară în 1992, este, așadar, continuarea unicului roman scris de Emily Bronte, La Răscruce de vânturi, publicat în 1847. Pe scurt, în La Răscruce de vânturi Catherine, fiica unui bogătaș, locuiește alături de Hindley, fratele ei, și de un cerșetor, Heathcliff, pe care tatăl celor doi copii îl aduce să-l crească fiindu-i milă de el. Catherine se înțelege bine cu noul venit și devin prieteni. Peste ani, cei doi se simt atrași unul de celălalt, dar cutumele societății o împiedică pe Catherine să recunoască iubirea față de Heathcliff, și ea se va căsători cu Edgar Linton, un vecin, bogat, la fel ca ea. Heathcliff, de supărare, pleacă, și peste trei ani se reîntoarce bogat și se însoară cu sora lui Edgar, Isabella. În scurt timp aceasta moare la naștere. Catherine rămâne și ea însărcinată și naște o fetiță, după care moare la fel ca Isabella. Peste niște ani, vine și sfârșitul lui Heathcliff, în circumstanțe dubioase, doar acum, în moarte, el și Catherine putând fi uniți.

Întoarcerea lui Heathcliff este un roman tipic pentru interesul prezentat de scriitorii americani contemporani pentru romanele victoriene. Lin Haire-Sargeant încearcă să profite de golurile lăsate de romanul sursă pentru a propune cititorului o abordare modernă, în încercarea de a rămâne credincios stilului literar al secolului al XIX-lea, sugerând un alt punct de vedere al unei povestiri bine cunoscute, printr-o amestecare postmodernă a personajelor istorice și fictive.

Romanul lui Lin Haire-Sargeant urmărește ceea ce s-a întâmplat cu Heathcliff în cei trei ani în care a devenit bogat. Cartea lui Emily Bronte ne lasă cu anumite semne de întrebare - cum a putut acest fost cerșetor să devină bogat într-un timp așa de scurt? S-a dedat la fărădelegi ca să facă avere? Lin Haire-Sargeant preia firul narativ și completează spațiul lipsă.

Firește, deși autoarea încearcă să scrie în stilul lui Emily Bronte, și pe alocuri reușește, cartea Întoarcerea lui Heathcliff nu este la fel cu sursa. Stilurile e firesc să difere, narațiunea este alta, urmărește personajele din alte unghiuri și, de ce nu, aruncă o altă lumină asupra romanului inițial. Heathcliff află cine este și de unde provine, cine-i sunt părinții, ori cel puțin tatăl. Aici autoarea face niște conexiuni între cele mai cunoscute romane ale surorilor Bronte și întrepătrunde firele narative și personajele din cărțile lor. Heathcliff se duce la domnul Rochester (personaj din Jane Eyre de Charlotte Bronte) și, aflând niște adevăruri despre rădăcinile lui, devine bogat. Dar misterele și lucrurile lăsate nespuse de către Emily Bronte nu se opresc aici, iar viața lui Heathcliff capătă o altă turnură și alte valențe în tot acest timp în care a stat departe de Wuthering Heights.

Mie cartea mi-a plăcut, dar nici nu am avut așteptări mari de la ea. La răscruce de vânturi rămâne un roman canonic, unic în literatura universală, iar Întoarcerea lui Heathcliff de Lin Haire-Sargeant este un roman contemporan, de dragoste, bun. Dacă el va deveni altceva și valoarea îl va face să rămână deasupra altor titluri, numai timpul ne va spune.
Până una-alta, de 25 de ani această carte cunoaște tiraje noi în mod constant.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Ochiul din piramida de Robert Shea și Robert Anton Wilson. Recenzie

Titlu - Ochiul din piramidă
Titlul original - The Eye in the Pyramid (The Illuminatus trilogy)
Autori - Robert Shea și Robert Anton Wilson
Traducerea - Mihnea Columbeanu
Editura - ANTET REVOLUTION
Preţ - aprox. 40 lei, 352 pagini
Anul apariţiei - 2008
ISBN - 973-636-330-6
Gen - conspirații, ezoterism
Comercializata pe Libris

La începutul anilor '90 citeam pe nerăsuflate cărțile editurii Antet despre Noua Ordine Mondială, referitoare la teoria conspirației. Citeam cu toții, eu, familia mea, prietenii, vecinii. Ne împrumutam cărțile unii altora, până când una dintre ele nu mi-a mai fost dată înapoi și am decis să mi le cumpăr pe toate și să văd, în timp, ce se adeverește și ce nu. Autorul își atribuise un pseudonim care peste ani a devenit simbolul celor care luptă împotriva vampirilor - Van Helsing.

Însă la vremea aceea cărțile nu era ficțiune deloc, erau un fel de documente la citirea cărora te cutremurai. Nu știu ce s-a întâmplat mai apoi cu acel Van Helsing, dar știu că deja pe la a patra și a cincea carte, o dădea în științifico-fantastic rău de tot și cărțile sale, din cronici ale unor evenimente mondiale care urmau să se întâmple (și în  mare parte așa au fost!), erau acum populate de povești puțin credibile despre OZN-uri și metamorfi reptilieni care conduc din umbră lumea. Până la elucubrațiile scoase pe piață de David Icke, un paranoid de succes (părerea mea), n-a mai fost decât un pas.

Am luat o pauză și acum mi-am zis să mai citesc cărți asemănătoare. Am găsit pe Libris cartea Ochiul din piramidă, prima dintr-o trilogie numită a Iluminaților, de Robert Shea și Robert Anton Wilson. Celelalte două cărți se numesc Mărul de Aur și Leviathan, și au fost scrise la începutul anilor '70, publicate în 1975. Am regăsit subiectele dragi mie cândva, dar disimulate sub o formă mult mai literară decât precedentele lecturi. În cartea Ochiul din piramidă este pe scurt vorba despre societatea secretă Illuminati, care conduc lumea, zice-se, și lupta lor cu Discordienii, care ar dori mai multă libertate și în consecință, mai mult haos pe planetă.

Unii critici literari spun că Ochiul din piramidă e un melanj fericit de Colin Wilson, Philip K. Dick, Carlos Casteneda și Kurt Vonnegut, promotori ai S.F.-ului de bună calitate și (Castaneda) al unor cărți despre ritualuri de magie modernă, într-un amestec zeflemist cu bună știință dar și pseudo-intelectual provocator. Sincer, n-am găsit decât vagi urme de Castaneda sau de Kurt Vonnegut în cartea lui Robert Shea și Robert Anton Wilson. Sunt o veche fană a literaturii sci-fi și nu pot să spun că Ochiul din piramidă ar fi încadrabilă în acest gen. Mai întâi de toate pentru că nu e literatură. Dar nici doar o altă carte despre teoria conspirației nu e. Iar aceasta o zic în ciuda Illuminati-lor care au întâlniri de aproape de gradul III cu extratereștri, sau a faptului că gurile rele afirmă sus și tare că autorii erau cunoscuți narcomani, consumând marijuana și alte droguri, și că sub influența lor au scris cărțile. Totuși, având în vedere perioada respectivă, a mișcării flower-power, nimic nu este imposibil, din acest punct de vedere.

În orice caz, Robert Shea și Robert Anton Wilson caută, în partea de non-ficțiune a cărții, să releve publicului cititor un tip de control secret paralel și modul în care acesta acționează pentru a restrânge conștiința individului și accesul la libertate. Ochiul din piramidă este o poveste savantă, aparent postmodernă, oarecum influențată de science fiction, pigmentată cu reverii generate de droguri, cu sex și magie, cu teorii conspirative, atât reale, cât și imaginare, care se învârt în jurul societății secrete Illuminati. Narațiunea pendulează adesea între persoana a treia și persoana întâi, lucru oarecum deranjant pentru cititor, până ajungi să te obișnuiești. Cartea este densă tematic, acoperă subiecte precum ufologie, numerologie, anarhism și discordianism.

Și nu în ultimul rând, e o carte tradusă de un "greu" într-ale traducerii de carte - Mihnea Columbeanu. Iar dacă recenzia mea nu v-a convins, mizați pe acest nume. Un traducător bun nu se apucă de tradus cărți de duzină.

#libris #ochiuldinpiramida #illuminati #teoriaconspiratiei #carti #recenzie #citesteocarte #carte #bloggercititor #blogger #roman #soarecedebiblioteca #pulberedesteleblog #bestseller #literatura


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Misterele noptii de Nora Roberts. Recenzie

Titlu - Misterele nopții
Titlul original - Midnight bayou
Autor - Nora Roberts
Traducerea - Diana Țuțuianu
Editura - Litera (Lira)
Colecția - Cărți romantice
Preţ - cca 15 lei, 340 pagini
Anul apariţiei - 2014
ISBN - 978-606-741-048-6
Gen - romantic, mister
Comercializată pe Libris

Mărturisesc că de mulți, mulți ani n-am mai citit o carte de Nora Roberts. După 1990 apăruseră o sumedenie de cărți romantice și pe la noi, această autoare fiind una dintre cele mai prolifice în genul romantic. Însă pe atunci se cerea un alt stil, apropiat de erotic, simplu, fără cine știe ce acțiune. Mi-am luat o carte de ea și mi-am zis că este de ajuns, pentru că toate păreau aproximativ la fel.

        

Acum, după douăzeci de ani și mai bine, mi-am zis să încerc să citesc din nou un roman de dragoste scris de Nora Roberts. Și nu-mi pare rău că am făcut asta. În prezent, autoarea americană care scoate zeci de titluri anual, are un stil diferit de a scrie, ceva mai matur, cu subiect și predicat, ca să zic așa, adică romanele ei au acțiune, personaje bine creionate, atmosferă puternică.

La fel este și Misterele nopții, roman gotic prin structura subiectului, modern prin abordare, cu ceva accente oculte, spiritualiste. Cartea începe cu povestea unei tinere sărace, Abigail, servitoare la Manet Hall în statul Louisiana, acum câteva sute de ani. Lucian, unul din fiii stăpânei ei, se îndrăgostește de ea și o ia de soție în ciuda mamei lui care crede că fata e doar o servitoare șireată. După ce naște un copil, Abigail este violată de Julian, fratele geamăn a lui Lucian, care vine într-o seară beat acasă, după care o și ucide din greșeală. Maică-sa, pentru a-și apăra fiul, se descotorosește de cadavru aruncându-l în meandrele râului din apropierea casei lor și îl învață pe Julian ce să spună ca să scape de închisoare.

Secole mai târziu, avocatul Declan Fitzgerald vede Manet Hall într-o călătorie și devine obsedat de acel conac părăginit, pe care-l cumpără și căruia vrea să-i redea splendoarea de odinioară, ba chiar intenționează să se mute acolo, la marginea orașului New Orleans. Se apucă de recondiționat conacul și, după un timp, începe să aibă viziuni din trecut și să experimenteze senzații de teroare și durere aproape insuportabilă. Oamenii din apropiere vorbesc despre niște povești vechi, o crimă, un trup aruncat în râu, iar Declan începe să creadă tot mai mult că Manet Hall este bântuit de fantome.

Pe acest fundal misterios și sumbru pe alocuri, Declan o cunoaște pe Angelina Simone de care se îndrăgostește. Însă și Angelina experimentează tot felul de lucruri, iar pe parcursul cărții povestea lor de dragoste capătă alte nuanțe. Cine este încarnarea cui, de ce fantomele își fac simțită prezența la Manet Hall și cum pot fi liniștite aceste spirite, veți afla dacă veți citi cartea Misterele nopții de Nora Roberts, un roman la granița dintre modern și medieval, cu o tentă romantică, clasică și cu multă atmosferă gotică.

Un roman care se citește pe nerăsuflate, ușor, fără subtilități stilistice care să stânjenească lectura, o carte de vacanță, un intermezzo perfect între alte lecturi poate ceva mai dificile sau mai consistente literar. Însă cu atât mai mult o lectură necesară ochilor și minții.

Cartea Misterele nopții de Nora Roberts se găsește online pe site-ul Libris.ro și pe librăriile online partenere.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Ucigasul de Patricia Melo. Recenzie

Titlu - Ucigașul
Titlul original - O Matador
Autor - Patricia Melo
Traducerea - Anca Ferro
Editura - Univers
Colecția - Enigma
Preţ - 29 lei, 208 pagini
Anul apariţiei - 2016
ISBN - 978-606-863-111-0
Gen - polițist, psihologic

Cum poate un tânăr timid, introvertit şi cu complexe fizice, sociale şi culturale să devină asasin profesionist? Prin vocea protagonistului, într-un stil alert, caracterizat de o extremă violenţă verbală, dar şi de sensibilitate, tandreţe şi umor, romanul Ucigaşul dezvăluie procesele interioare complexe şi pline de conflicte, precum şi pe cele exterioare care îl aruncă pe căi nu de el alese, dar înscrise deja, oarecum, într-un fel de cod genetic social.

Aceasta este prezentarea de pe coperta IV a cărții Patriciei Melo, care în cartea sa prezintă un uimitor criminal profesionist, plin de conflicte interioare, plimbându-se cu nonșalanță pe străzile din Sao Paolo. Máiquel, dealer de mașini second-hand care locuiește în favelă, pierde un pariu la fotbal și, drept urmare, trebuie să-și vopsească părul și mustața blonde. Are nevoie de o nouă garderobă, așa că merge la cumpărături și se ia la bătaie cu vânzătorul. Se duce la bar și acolo îl întâlnește pe Suel, pe care îl cunoaște, și cu care se ia în gură, jignindu-se reciproc, apoi îl provoacă la duel și îl împușcă pentru că acesta nu acceptă lupta. Acum, toată lumea îl privește cu admirație pe Máiquel pentru că Suel era considerat un om periculos. Toți vor să-i mulțumească pentru această crimă, în timp ce el își face procese de conștiință dacă a făcut un lucru bun sau nu. Un medic stomatolog, dr. Carvalho, chiar îi oferă consultație și tratament gratuit dacă îl va găsi și ucide pe violatorul fiicei sale.

Ofertele de acest gen încep să curgă, iar (anti)eroul nostru îi va cere unui detectiv să-i asigure spatele în acțiunile sale. În curând vor fonda o organizație ca să poată să acopere crimele lui Maiquel, care începe să se creadă un fel de vigilante, un fel de Arrow sau alt erou de benzi desenate americane. La un moment dat, vrea să se așeze la casa lui, să caute un job obișnuit, să ducă o viață normală. Acțiunea se complică atunci când el trebuie să omoare pe cineva drag, pentru că a întâlnit o altă femeie și nu vede o soluție diferită. Însă deja visul de a avea o viață liniștită este din ce în ce mai greu de realizat când poliția intră pe fir și trecutul îi suflă în ceafă.

Ucigașul Patriciei Melo e o carte foarte cinematografic scrisă și fără întortocheli stilistice deosebite, narată la persoana întâi, ceea ce e surprinzător, pentru că ucigașul e acela care povestește. Ai senzația că vezi un film, nu că citești pagină după pagină. Maiquel este un antierou complex, care citează pasaje din poezia clasică și uneori își face probleme dacă viitoarele sale victimele merită să moară sau nu. El crede în soartă și astfel pune faptele sale antisociale pe seama ei, ca o versiune masculină și sud-americană a inocentei Tess d'Urberville, altă ucigașă care blamează soarta pentru propriile-i fapte. Dar totul are o limită și când Maiquel omoară un copil, începe să-și facă procese de conștiință cu adevărat, deși tardiv. Mereu și-a dorit să ducă o viață îndestulată, dar se simte nesigur printre cei din clasa mijlocie, încercând să măsoare cumva succesul său prin gesturile simple pe care le învață de la bogătași, de exemplu, prin felul în care râde ținând paharul de whisky în mână.

În concluzie, Ucigașul e o carte ușor lecturabilă, psihologică, socială, în care autoarea aruncă o lumină diferită asupra crimei în sine. Dar cel mai mare atu al Patriciei Melo este crearea unui ucigaș care din când în când (re)devine un om surprinzător de moral.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Seara cantaretelor de Lidia Jorge. Recenzie

Titlu - Seara cântărețelor
Titlul original - A Noite das Mulheres Cantoras (publicată în 2011 în Portugalia)
Autor - Lidia Jorge
Traducerea - Laura Bădescu
Editura - Univers
Colecția - Romanul secolului XXI
Preţ - 31 lei, 318 pagini
Anul apariţiei - 2014
ISBN - 978-606-854-305-5
Gen - contemporan, aventuri, mister

În garajul unei clădiri din Lisabona, un pian negru cântă singur, fără să fie atins de degetele cuiva, iar muzica lui ajunge până în Africa. Sau, cel puţin, astfel i se relatează publicului povestea formării unui grup muzical compus din cinci tinere femei: Solange, o studentă de nouăsprezece ani, vizitată adesea de „zeul micii poezii“; surorile Nani și Maria Luísa Alcides, soprane cu formaţie clasică; Madalena, „The African Lady“, cea mai tulburătoare voce a grupului, capabilă de extraordinare modulaţii de jazz şi blues; şi, nu în ultimul rând, ambiţioasa Gisela Batista. Dar cât de mult trebuie să sacrifice fiecare pentru a atinge faima? După douăzeci şi unu de ani, Solange, vocea narativă a romanului, ne dezvăluie teribilul secret care a dus la destrămarea grupului.

Într-o narațiune complexă, autoarea prezintă cinci femei care se unesc în jurul unui proiect ambițios: să devină noul grup de succes al muzicii portugheze, tradiționale lusitane, cu melancolia ei înlăcrimată, în aproape singura limbă din lume care are un cuvânt pentru a exprima ceea ce înseamnă să pierzi pe cineva sau ceva. Impregnat de nostalgia și tristețea pătrunzătoare a muzicii Fado, pândind piața internațională dominată de ritmurile ușoare și versurile ușor de reținut, grupul feminin vrea să iasă din anonimat, devenind o nouă senzație mass-media.

Lidia Jorge creează o acțiune prin care căutarea ontologică a cântăreței Solange de Matos, studentă la Universidade Nova, se intersectează cu imaginea unei Lisabone decadente, al cărei complexe de inferioritate se manifestă cu o claritate dureroasă, ca un oraș european blocat în propria sa întârziere. Și tocmai această trăsătură, care este o prejudecată socială, prezentă pe tot parcursul cărții, ne ajută să descoperim că Lisabona este poetică, frumoasă, deși mai puțin dezvoltată decât era de așteptat.

În Seara cântărețelor două aspecte ies în evidență mai mult: primul, parada de personaje bine construite ale căror personalități caleidoscopic garantează credibilitatea textului. Pe lângă reprezentări schematice precum lidera grupului sau producătorul Julian, personificări stereotipe ale unor înguști la minte, apar personaje precum Joseph Alexander și Ana, care, prin contrast, sunt orientați spre o nouă gândire, o nouă atitudine, în mod deliberat agresivă, care parcă strigă că Portugalia ar trebui să renunțe la tradiționalismul său, acceptând diferențele și comportamentele heterodoxe. Al doilea element evidențiat este firul narativ însuși, în care prezentul, trecutul și viitorul sunt combinate într-un tot unitar, deși aparent difuz și fragmentat.

În romanul Seara cântărețelor mai atrage atenția și misterul din jurul Giselei Batista, lidera grupului muzical Apocalypse, a cărei ambiție excesivă este fuzionată într-o încercare de a ascunde în mod deliberat nereușita, cu o manipulare dezgustătoare a vieții celorlalte cântărețe, inclusiv un control obsesiv asupra relațiilor sentimentale ale acestora. Pentru a-și atinge scopul, Gisela controlează fiecare pas al tovarășelor ei, împiedicându-le să trăiască o viață plină de iubire, să se angajeze în alte proiecte, prin impunerea unei discipline spartane. Paradoxal, acest comportament bizar duce la realizări notabile, dar și la o moarte suspectă. Și în acest caz, Lidia Jorge insuflă personajului o instabilitate tipic umană: Gisela nu este personajul negativ tradițional, rău în fiecare faptă sau cuvânt; ci acela care oferă o oportunitate de succes a trei femei obișnuite care, fără ea, ar duce o viață mediocră și cu nimic ieșită din comun.

În mijlocul unui complot dominat de prezența feminină, João de Lucena, coregraful Apocalipsei, este elementul care unește cele două planuri ale cărții - ontologic și social. Dansator respectat, de carieră, aureolat într-un halou de măreție, João aduce în prim plan, încă o dată, o problemă socială a Portugaliei, în mare parte rămasă în urmă educațional și cultural. João pleacă în Statele Unite să-și desăvârșească educația, dar revine la Lisabona ca să pună în practică ce a învățat. Astfel subtil, aproape imperceptibil, Lidia Jorge pare să pună în lumină o transformare ideologică prin care trece Portugalia și lumea în același timp.

Transformarea și frustrarea, atât personală cât și colectivă, formează firul roșu din romanul Seara cântărețelor. Acest lucru dovedește că Lidia Jorge menține vie flacăra identității portugheze, deși are uneori nostalgia altor valori.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Din calatoriile unei femei cu suflet de copil, de Dana Savuica. Recenzie

Titlu - Din călătoriile unei femei cu suflet de copil
Autor - Dana Săvuică
Editura - Univers
Preţ - 30 lei (224 pagini) pe site-ul editurii, prețuri mai mici pe site-urile partenere
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 9789733410393
Gen - memorialistică, autobiografie

La o simplă căutare pe Google cu numele ei, găsim o prezentare pe alocuri superficială: "... o femeie de afaceri din România, fost fotomodel și realizatoare de emisiuni TV. Este prima româncă care a pozat în ediția locală a revistei pentru bărbați Playboy, în noiembrie 1999." Nu știu dacă dincolo de aceste cuvinte, care exprimă ceva adevărat, dar prea sclipicios și bombastic la partea aia cu iepurașul Playboy, se poate ghici omul din spatele imaginii create de wikipedia. Nu știu dacă era necesară menționarea cu atâta acuratețe a informației despre această revistă. Firește, Dana Săvuică a fost fotomodel, dar nu cred că e ceva cu care să te mândrești, pozatul ăsta pentru o revistă la granița dintre erotic și ceva mai mult de atât. Poate că este. Poate că sunt eu încuiată la minte.

Recunosc că atunci când am primit cartea spre recenzare, eram contrariată, deși nu știam decât partea aceea cu realizatoare TV. Adică, nu înțelegeam de ce o persoană care este deja celebră, vrea și mai multă celebritate. Însă asta o spune o introvertită ca mine, care prefer să comunic prin mesaje ca să nu stau de vorbă la telefon. Că față în față sunt cam greu de prins.

Apoi am început să citesc Din călătoriile unei femei cu suflet de copil. Azi o poveste despre Sri Lanka, mâine altă poveste, despre Paris, și tot așa, până am descoperit-o pe femeia Dana Săvuică, pe adolescenta care a fost, pe fetița de diplomat de carieră care se vedea nevoită să călătorească mereu, din țară în țară și din oraș în oraș, fără să prindă rădăcini nicăieri. Cartea este alcătuită din mai multe povestiri autobiografice, fără vreo ordine cronologică. De aceea e foarte ușor de citit, nu te plictisești, poți citi prima sau ultima povestire, pe la mijloc, sau acolo unde se deschide la întâmplare cartea. Fiecare amintire este un crâmpei de viață, din viața acestei femei care a avut un destin aparte. Fiecare amintire despre care scrie e o treaptă în evoluția ei, sau ne prezintă o întâmplare cu tâlc, o lecție de viață.

Din călătoriile unei femei cu suflet de copil poate fi privită ca o carte de vacanță. Dar eu aș zice că nu e genul de carte pe care s-o iei cu tine pe plajă, dimpotrivă. Este cartea pe care o citești ghemuită în fața șemineului, iarna, învelită cu o pătură groasă, într-o cameră primitoare în care nu se aude decât trosnetul lemnelor în foc și eventual torsul molcom al unei pisici. Afară ninge a iarnă grea, iar tu deschizi ușa imaginației și te lași purtată pe meridianele lumii, de mână cu Dana, într-o "călătorie care trebuie savurată la fiecare pas" pentru că "ziua de ieri e deja istorie, ziua de mâine e un mister, dar ziua de azi e un cadou prețios"...

Mulțumesc editurii Univers pentru oportunitatea de a citi și recenza Din călătoriile unei femei cu suflet de copil, de Dana Săvuică.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Cronicile lui Magnus Bane. Recenzie

Titlu - Cronicile lui Magnus Bane
Titlul original - The Bane Chronicles
Autori - Cassandra Clare, Sarah Rees Brennan, Maureen Johnson
Traducerea - Ofelia și Shauki Al-Gareeb
Editura - Leda - Corint
Colecția - Leda Edge
Preţ - cca 32 lei pe Libris, 448 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-793-113-6
Gen - fantasy, aventură, thriller, young adult
Comercializată pe Libris

Asta primăvară am urmărit pe internet aventurile acelor Shadowhunters, cu sufletul la gură. Apoi am auzit vestea proastă că serialul s-ar fi anulat din lipsă de fonduri. Într-un avânt nemaivăzut la mine - zic asta pentru că stilul young adult nu e chiar ceva după care să mă dau în vânt - mi-am cumpărat toate cele 6 volume ale seriei Instrumente mortale de Cassandra Clare, decisă să nu pierd șirul aventurilor lui Jace, Clary și Alec. Am trecut peste stilul foarte subțirel de scriitură, pe care nu prea îl agreez, de dragul eroilor mei preferați. Apoi, acum ceva timp, am văzut pe Libris cartea Cronicile lui Magnus Bane. Am pus-o imediat în coș și pe aceasta, pentru că așa-i stă bine unei pasionate de lecturi într-ale ocultismului și magiei ca mine, și de personajul atât de controversat și de complex al vrăjitorului Magnus, fiu al celebrului demon, prinț al întunericului, Asmodeu.

Cronicile lui Magnus Bane este structurată pe 11 povestiri din viața vrăjitorului. De fapt, povestirile sunt 10 la număr, iar ultima parte conține versiunea printată, dacă pot spune așa, a căsuței vocale a telefonului lui Magnus din perioada în care acesta se certase cu Alec. Această ultimă parte, este inedită în sine, deși mie mi se pare inutilă în economia antologiei. Nu-i văd rostul, deși este relaxant și amuzant să o citeșți.

Povestirile încep cu o întâmplare în Peru, în anul 1791, unde Magnus Bane duce o viață dezordonată alături de Ragnor Fell. Pe măsură ce firul poveștilor se apropie de prezent, Magnus devine mai responsabil, dar are drame sentimentale, se însingurează ori se afundă în cărțile sale de magie. În ansamblu, colecția urmărește evoluția lui Magnus de la playboy-ul cu inimă de aur care flirtează cu oricine-i place, până când se maturizează și ajunge Înalt Vrăjitor de Brooklyn. Volumul vine în completarea seriei de Cassandra Clare, Instrumente Mortale și prezintă mai multe povești care se întrepătrund, fără să aibă o legătură anume - ele pot fi citite așa cum vă vine la îndemână.

Cartea nu este o continuare sau un prequel la seria Instrumentelor, dar are aceleași personaje și face parte din aceeași lume. Dar dacă nu cunoști seria, nu înseamnă că nu înțelegi povestirile din Cronicile lui Magnus Bane. Universul său este același, nu lipsesc vrăjitorii, vampirii, sirenele, vânătorii de umbre, Conclavul și regulile lor. Cu toate acestea nu lipsesc nici aparițiile lui Valentine, Alec Lightwood, Isabella ori Jocelyn Fray.

Fiecare poveste se concentrează pe o anumită perioadă istorică, ce a avut un impact asupra vieții lui Magnus Bane. Pe parcursul povestirilor, personaje precum Catarina Loss și Ragnor Fell, care au apărut sporadic în seria Instrumente Mortale, sunt ceva mai pe larg dezvoltate în Cronici.

Este o lectură plăcută, ușoară, de vacanță sau de intermezzo între două cărți de mare calibru. Dacă-ți place genul fantasy și îndrăgești serialul ShadowHunters, vei citi cartea pe nerăsuflate. Sau, poate vei reveni din când în când la ea, ca să mai întorci o filă din povestea vieții lui Magnus Bane, vrăjitorul cu ochii aurii, care este adesea numitorul comun al lumii nevăzute, dezbinate de intrigi mărunte. "Nu e ușor să fii Magnus Bane. Ca magician, este adeseori chemat să rezolve probleme altora. Viața lui a fost lungă și iubirile numeroase. Iar Magnus are întotdeauna grijă să se afle în locul potrivit la momentul potrivit ....."

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!