Se afișează postările cu eticheta seher. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta seher. Afișați toate postările

marți, 15 aprilie 2014

Feriha episodul 44 rezumat





Feriha episodul 44 rezumat
Polițiștii trag la rândul lor în brațul lui Halil apoi îl arestează. Feriha și Emir sunt luați cu tărgile și duși la spital. Dincolo, la bloc, Koray o ia pe Gulsum din ștreangul făcut ad-hoc și o duce la spital împreună cu Seher căreia îi spune că Gulsum a vrut să se sinucidă. După ce își revine, Gulsum va purta un bandaj special la gât, iar Seher, ca să o ajute, va spune tuturor că a căzut pe scări în vâltoarea generală datorată plecării celorlalți la casa unde era sechestrată Feriha.

episodul următor: Feriha, 45

Feriha episodul 44 rezumat
Feriha este investigată la spital și după o zi i se dă drumul acasă pentru că nu are nimic, dar Emir mai trebuie să rămână puțin timp în spital pentru că este rănit la braț. Întâmplarea prilejuiește noi discuții: Unal și Aysun, care se întoarce de urgență de la Paris, își aruncă reciproc vina de a nu-și cunoaște suficient fiul și de a nu fi lângă el când era în mare pericol. Mehmet și Rîza încep să bănuiască o iubire între Emir și Feriha, dar din cauza tradițiilor în care au fost crescuți, nu pot accepta așa ceva. Deși toți cei care știu adevărul (Seher, Levent) îl sfătuiesc, cel puțin pe Mehmet, să lase lucrurile așa cum sunt, pentru că important este, la urma urmei, faptul că Feriha e vie și nevătămată, el nu își află liniștea și vrea să afle de ce Halil nu l-a sunat pe el, de exemplu, ci pe Emir, și de ce este Emir implicat în toată povestea asta. Rîza, deși nu vorbește niciodată explicit, își dă seama ce se petrece, dar preferă să nu se mai bage, știindu-se vinovat că a vrut s-o mărite pe fiica lui cu forța cu Halil. Aysun, la rândul ei, se supără pe Emir când acesta revine în apartamentul nr. 10 și înțelege că el s-a împăcat cu Feriha și vor fi împreună.

Feriha episodul 44 rezumat
Povestea celor doi îndrăgostiți trece în plan secund când Hatice ascultă la ușă ce-i povestește Gulsum Ferihăi, și când înțelege că fiica ei și-a pierdut virginitatea în urma unei beții prostești, deschide ușa și o bate pe Gulsum, plângând spasmodic. Feriha încearcă s-o liniștească, iar în vacarmul general, Gulsum primește un sms de la Koray să iasă în parc. Acesta discutase cu Emir și înțelesese cât de importantă este pentru o fată de la țară puritatea ei fizică și, ca ea să nu plătească o greșeală mult prea scump, se hotărăște s-o ceară de soție. Exact asta și face când se întâlnesc în parc, și chiar în acel moment Mehmet iese cu un cuțit să-l omoare pe Koray. Toată trupă aleargă după el: Hatice, Feriha, Seher, Emir și Rîza. Emir îi oprește mâna înarmată în timp ce Gulsum îi anunță pe toți că problema s-a rezolvat, se va căsători cu Koray.

Feriha episodul 44 rezumat
Acum trebuie digerată noua veste. Koray își dă viața peste cap și își îngroapă iubirea pentru Hande, ca să salveze onoarea unei fete. Părinții lui Koray nici nu vor să audă de Gulsum, abia catadicsește mama lui să vină la oficierea cununiei și va fi foarte supărată pe fiul ei pentru gestul făcut. Toată lumea își dă seama că e o nuntă făcută din datorie, doar Gulsum nu pare să observe acest lucru și se amăgește că probabil Koray o iubește. Episodul 44 se termină cu oficierea cununiei celor doi, la care vine și Hande, anunțată de prietenul Larei. Hande, începe să strige la Koray cum de i-a putut face una ca asta, apoi la toată lumea că nu știe pe cine trebuie să felicite pentru o asemenea lovitură.

Feriha episodul 44 rezumat
Acțiuni secundare în episodul 44:
- din cauză că are treburi acasă, Mehmet nu se mai duce o perioadă la serviciu și pierde slujba.
- Feriha și Emir se întâlnesc în apartament la el și abia așteaptă să se sărute și să vorbească. (e una dintre cele mai frumoase scene de dragoste din serial, cred !)
- Cansu este uimită să afle că în timp ce ea se perpelea neștiind unde se află Emir, el voia s-o salveze pe Feriha din mâinile nebunului de Halil. Cu toate acestea Emir îi mai spune odată că nu vrea s-o vadă, din cauză că nu a anunțat la poliție despre răpire.
- Lara și Bulent se lovesc literalmente unul de altul mergând pe stradă, apoi constată surprinși că locuiesc în același bloc.

Feriha episodul 44 rezumat


Ultimele episoade: 4041, 42 , 43,


sursa foto: capturi video de pe dizicafe.net

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.



luni, 14 aprilie 2014

Feriha episodul 43 rezumat





Feriha episodul 43 rezumat
Emir nu adoarme imediat ce Halil îi injectează somniferul, ci are loc o scurtă luptă, după care Emir încearcă s-o dezlege pe Feriha dar atunci somniferul își face efectul. Când se trezește, este legat la picioarele patului iar Halil încearcă să-l facă să sufere. Cum Emir nu ține cont de nimic și dacă are ocazia, îl lovește pe Halil, acesta la un moment dat se gândește să-l omoare cu o sapă de grădină. Feriha îl salvează spunându-i fostului ei logodnic că dacă îl omoară pe Emir cine va mai fi torturat văzând fericirea lor. De altfel Halil inventează tot felul de torturi pentru Emir, se plimbă cu lama unui cuțit pe fața lui, îi topește plastic pe piept, etc., în dorința de a-i demonstra că Feriha este a lui și că el, Emir, i-o va da din voință proprie pe Feriha lui Halil. (Trebuie să recunosc că ideile de aici sunt mult mai morbide și mai agresive psihic decât acelea din scena similară a serialului Iffet, când Ali Ihsan îi răpește pe Cemil și Iffet și-i torturează o noapte sub amenințarea cu moartea.) 

episodul următor: Feriha, 44

Feriha episodul 43 rezumat
La bloc deocamdată nu se știe ce-i cu Emir. Apare Unal la ușa fiului său dar crede că este doar supărat și nu vrea să vadă pe nimeni, așa cum a mai făcut și alte dăți. Cansu observă că și mașina lui lipsește din parcare, dar crede inițial că ar putea fi la școală. Sanem discută cu Nevbahar din nou despre subiectul Feriha și Levent, dar pe Nevbahar n-o interesează viața personală a fiului ei. Bulent observă că este ceva între fratele său și Sanem, mai ales că aceasta lasă intenționat cheile apartamentului la Nevbahar. Bulent, ca să-i strice jocul, i le duce imediat, ba chiar îi descuie și ușa pe care Sanem se prefăcea că n-o poate descuia.

Feriha episodul 43 rezumat
La un moment dat Cansu își dă seama că Emir a dispărut, dar nimeni nu o ascultă. Unal, Hande, Sanem, toți par să nu le pese de Emir și nu se gândesc nici o clipă că Cansu ar putea avea dreptate în ceea ce crede că s-ar fi întâmplat. Într-o seară merge să mai sune la apartamentul 10 în speranța că Emir a revenit acasă, dar adoarme la ușa lui Emir și acolo o găsește Rîza dimineața. Doar Levent își dă seama că Cansu are dreptate, dar nici acesta nu găsește înțelegere la Unal, căruia nu-i pasă dacă fiul lui o pățește din cauza unei fete sărace.

Feriha episodul 43 rezumat
Halil își urmărește în continuare scopul, deși finalul urmărit de el este încă neclar. Într-o dimineață îi găsește pe cei doi adormiți unul cu capul spre celălalt și se enervează maxim, așa că va urma un fel de nuntă, cu el și Feriha îmbrăcați mire și mireasă iar Emir urmând să joace rolul judecătorului. Totul desfășurându-se sub amenințarea pistolului. Între timp apare acasă proprietarul casei, care este împușcat fără rezerve de către Halil. Feriha când vede atâta sânge rece, înțelege că acest joc se poate sfârși tragic pentru ea și Emir.

Feriha episodul 43 rezumat
În acest timp însă, Emir reușește să se descalțe pe neobservate și să scape de sforile de la picioare, iar Feriha îl pune pe Halil s-o dezlege la mâini ca să poată semna actul de căsătorie. Apoi e rândul lui Emir să spună că trebuie să poată și el să semneze. Halil nu are încotro și îi dezleagă pe amândoi, iar Emir sare la bătaie luându-l prin surprindere. Feriha îi dezleagă pe femeie și pe copil și îi ajută să iasă din casă cerându-le să cheme poliția. Halil reușește din nou să-i sedeze pe cei doi, însă pentru scurt timp, pentru că folosise aproape toate sedativele pe care le luase din spital. Până la urmă femeia sună la Mehmet, iar Feriha găsește telefonul lui Emir (aruncat sub o masă și pus pe silent, în speranța că poliția îi va găsi după semnalul emis de telefonul mobil) și vorbește cu Seher spunându-i unde se află.

În sfârșit, apar mașinile de poliție, ambulanțele, iar Emir reușește s-o scoată pe Feriha în brațe sub privirile uimite ale lui Rîza și Mehmet care nu înțeleg ce caută vecinul lor acolo. Halil își joacă ultima carte și, strigând "tu n-ai să mi-o iei pe Feriha!", trage un glonte spre Emir care cade în genunchi. Astfel se termină episodul 43. După plecarea familiei Yilmaz spre casa în care cei doi îndrăgostiți erau sechestrați, Gulsum, rămasă acasă, ia cheile de la apartamentul 10 și urcă pe scări. Imediat vine și Koray, îngrijorat de lipsa prietenului său, care găsind cheile în ușă crede că Emir este acasă și intră în apartament unde o găsește pe Gulsum spânzurată în dormitorul unde s-a consumat iubirea dintre ei doi.


Ultimele episoade: 394041, 42,

sursa foto: capturi video de pe dizicafe.net

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv.




miercuri, 9 aprilie 2014

Feriha episodul 42 rezumat





Nimeni nu observă dispariția Ferihăi. Dimineața, Hatice le strigă pe fete și o vede doar pe Gulsum, care era preocupată acum de situația ei, în dormitor. Lumea începe să se agite. Emir coboară și întâmplător aude sunând telefonul Ferihăi căzut lângă mașina lui. Îl ia și nu înțelege ce caută acolo, apoi îl vede pe Mehmet ieșind din bloc și sunând-o pe sora lui. Înainte de a se lua la bătaie, înțeleg toți că au același scop, s-o găsească pe Feriha. La poliție fiecare spune ce știe, și din păcate, acum află Rîza despre prima răpire comisă de Halil. Emir completează informațiile spunând polițiștilor că Halil a dus-o la o casă unde ar fi urmat să locuiască împreună. Polițiștii merg pe această pistă și caută adresa respectivă.

 episodul următor: Feriha 43

Halil o ține pe Feriha legată în aceeași casă, care acum are alți proprietari, ținuți și ei cu forța, legați (o femeie și băiatul ei). Cu ajutorul unor injecții cu somnifere luate din spital, Halil o determină pe Feriha să doarmă. Când apare poliția la ușă, el o pune pe femeie să spună că e casa ei de 6 luni și că nu știe nimic despre nici un Halil. Ca să fie sigur că femeia spune ce vrea el, îi ia pe băiat și pe Feriha și se ascund toți 3 în baie, Halil amenințându-i cu un pistol. Astfel, chiar dacă polițiștii intră în casă, nu văd nimic deosebit. Trec două zile de chin pentru Feriha, care nu prea poate să facă nimic altceva decât să scrie un bilet, cu un ruj, bilet care nu va ajunge decât în curtea plină de noroi a casei.

În urma plângerii făcute la poliție, doi ofițeri bat pe la toate ușile din bloc să întrebe vecinii dacă au văzut ceva în noaptea de anul nou. Cansu fusese martoră la răpire, dar minte că a venit dimineața de la petrecere și nu știe nimic. Ulterior, poliția verifică înregistrările video ale camerelor de supraveghere din zonă și Emir o recunoaște pe Cansu are era filmată din spate. Aceasta este adusă la secție și confruntată cu filmarea, va spune că era beată, că nu și-a dat seama prea bine ce se petrece sub ochii ei. Emir se supără foarte tare pe ea pentru că a mințit și mai ales pt că nu a anunțat pe nimeni despre răpire, deși a văzut foarte clar totul. O repede și țipă la ea, iar Cansu face din nou o criză de nervi presărată cu lacrimi, la care sunt martori și Sanem cu Unal. Astfel Unal află că Cansu are niște probleme și că simte o iubire anormală pentru fiul său.

Koray se simte prins între problemele prietenului său și partida de amor cu Gulsum, consumată sub influența băuturii. Gulsum plânge neîncetat de atunci, cei din jur crezând că din cauza răpirii lui Feriha. Seher aude o conversație în care Emir o întreabă pe Gulsum dacă Feriha era în casă când a revenit ea dimineață, și își dă seama imediat ce s-a întâmplat. Mai mult, îi cere lui Gulsum să i se destăinuie ca și cum i-ar fi o soră mai mare, dar aceasta se îndepărtează de Seher fără să scoată nici o vorbă.

Episodul 42 se încheie când Halil, cu nebuneala lui (actorul joacă excelent, juri că e nebun!) se gândește că Feriha nu-și dă seama cât de mult se iubesc ei doi din cauza diavolilor, unul dintre diavoli fiind Emir. Îi cere Ferihăi să-i dea numărul lui Emir și îl cheamă acolo pregătindu-i o seringă cu somnifer. Emir apare val-vârtej și cade în capcana întinsă de Halil. Intră în casă și acesta îi înfige acul seringii în gât ....


Ultimele episoade: 37394041,


sursa foto: capturi video de pe facebook

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


marți, 8 aprilie 2014

Feriha episodul 41 rezumat





Feriha episodul 41 rezumat
Rîza e agitat pentru că Feriha nu este pe casa scării. Împreună cu Emir ies afară din bloc și o găsesc stând de vorbă cu tatăl lui Halil care venise să-i anunțe că fiul lor a scăpat din spital și cine știe ce face. Emir ascultă, dar nu înțelege mare lucru. La subsol se hotărăște ca Feriha să meargă mereu însoțită de Gulsum și de Mehmet, iar ușa să stea încuiată de acum înainte. Seher face pe interesanta, ca de obicei, și se lamentează că din cauza Ferihăi nu-și vor termina ei văruiala.

Emir încearcă să afle detalii despre panica pe care o provoacă Halil, dar crede că de la Feriha nu va scoate nimic, așa că îl întreabă pe Koray de unde ar putea afla adevărul. Koray o cheamă pe Gulsum la o întâlnire la care era și Emir prezent, și ea îi spune tot ce știe despre logodna forțată. După aceea, Feriha va accepta să discute cu Emir și-i va povesti totul cum s-a petrecut, astfel Emir aflând că toată logodna s-a făcut în urma poveștii cu pozele "compromițătoare" din revista în care apăruse Feriha și Koray. Astfel, o va repezi pe Hande și îi va spune că nu vrea s-o mai vadă niciodată în viața lui.

 episodul următor: Feriha 42

Feriha episodul 41 rezumat
Sanem încearcă în mai multe rânduri să-i atragă atenția lui Nevbahar că Levent ar avea o legătură nepermisă cu Feriha. Nevbahar nu înțelege de ce Sanem face acest demers, ba chiar se arată deranjată de faptul că viața fiului ei este subiect de discuție și de judecată pentru Sanem. La una din aceste conversații este martoră involuntară și Cansu, care, după ce bătrâna pleacă, îi spune mamei ei că nu și-a dat seama că relația lui Levent cu Feriha o deranjează chiar așa de tare. Atunci Sanem realizează că discuțiile ei cu Nevbahar bat la ochi și dau impresia că ea este geloasă pe Feriha. Fiind vremea sărbătorilor de iarnă, va încerca să se împace cu Nevbahar acceptând invitația la cina de Anul Nou unde urmau să fie prezenți Levent și Bulent. Înainte de a veni ea la cină, Bulent ține un scurt toast, bea un pahar de vin, apoi spune că pleacă de la această masă a unei familii simbolice. Se ridică, trage fața de masă după el cu toate paharele și farfuriile, apoi iese, în timp ce Sanem intră, uluită de ceea ce vede pe jos. Nevbahar o trimite afară unde o așteaptă Unal ca să petreacă anul nou împreună, iar Levent se întreabă unde tot pleacă fratele său, așa, fără să spună.

Unal într-o conversație cu Sanem îi împărtășește că el vrea să-l scoată pe Emir din parteneriatul afacerii, ca să nu mai afirme că banii care-i vin lui de acolo sunt ai lui - în realitate afacerile fiind conduse de taică-său. Sanem e de acord cu acest lucru, iar Unal reziliază parteneriatul cu Emir fără să-l anunțe pe acesta decât după ce schimbă contractul. Aysun nu este de acord cu acest gest și spune că-și va susține fiul, chiar dacă greșește. În continuare Aysun va încerca să-l determine pe Emir să se mute în altă parte, dar fără nici un succes. Când Cansu află despre faptul că Emir nu mai e parte a afacerii se ceartă cu Sanem, dar aceasta, diplomată, o trimite să discute cu Unal, pentru că pe ea n-o privește viața familiei Sarrafoglu.

Feriha episodul 41 rezumat
Vin sărbătorile de iarnă, toată lumea face fel de fel de pregătiri. Cansu, Hande, Lara, pregătesc o petrecere care va avea loc acasă la Koray, dar el fiind foarte dezamăgit de purtarea lui Hande, îi dă cheile casei să facă ce vrea, și apoi pleacă la Emir. Seher se plânge că numai ei nu fac nimic din cauza fricii de Halil. De altfel, această teamă este întemeiată, pentru că acesta o urmărește pe Feriha peste tot, la școală și la bloc, dar are grijă să fie cât mai puțin văzut. Totuși Emir și Cansu îl văd, în zile diferite, dar nu spun nimic celorlalți.

Feriha episodul 41 rezumat
Episodul 41 se încheie cu noaptea de Anul Nou. Emir bea șampanie cu Koray, Feriha și ai ei stau în sufragerie și joacă scrabble, apoi se culcă. La un moment dat Gulsum urcă la ap. 10 să ceară un tirbușon și rămâne cu Koray să bea șampanie. Emir coboară scările la 12 noaptea, iar Feriha tocmai ieșise și ea să vadă artificiile. Emir vrea să-i pună haina lui pe umeri, iar Feriha se enervează și fără să-și dea seama, scapă jos cheile de la ușă. Amândoi urcă în bloc. Feriha vede că nu mai are cheile în buzunarul flanelei și iese, temătoare, din nou afară. Emir sună la ușă la el, dar nu i se mai răspunde pentru că Gulsum și Koray s-au dus în dormitor, lăsând un șir de haine în urma lor.

Feriha caută cheile luminând asfaltul cu ecranul telefonului mobil. Din spate se apropie tiptil Halil, care o imobilizează și-i pune la nas o batistă cu un somnifer puternic .....

Alte acțiuni în episodul 40:
- Koray se supără încă odată pe Hande când o jignește pe Gulsum.
- Levent acceptă o invitație directă în dormitorul lui Sanem, dar amândoi sunt surprinși de către Cansu, care se întreabă de ce era ușa blocată?
- Mehmet află că votul lui Emir la ședința de bloc a fost decisiv și începe să-și pună niște întrebări în privința acestui ajutor.


Ultimele episoade: 36 37,  39,   40,


sursa foto: capturi video de pe facebook

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.



luni, 7 aprilie 2014

Feriha episodul 40 rezumat




Feriha episodul 40 rezumat
Feriha se află la Emir, hotărâtă să-i ofere o noapte de iubire. Emir pare intimidat, dar când o sărută pe gât și o mângâie, Feriha tremură de emoție și de teamă. Cei doi se află în dormitor, apoi el îi aduce capotul lăsat pe jos în hol și i-l pune înapoi pe umeri, spunându-i să se spele pe față și să coboare înapoi acasă la ea. Feriha se enervează și îl întreabă de ce n-o mai vrea? Emir o duce la baie și o spală pe ochi, apoi Feriha pleacă, nervoasă și dezorientată în același timp. Levent, care venise chemat de mama lui, îngrijorată că Bulent ieșise afară, tocmai dădea să plece și o vede pe Feriha pe scări, răvășită și dezbrăcată. O ia cu el în mașină și colindă toată noaptea împreună. A doua zi dimineață, Gulsum este aceea care observă lipsa verișoarei ei din dormitor. Profesorul o aduce pe Feriha acasă, iar Nevbahar vede de pe geam, întâmplător, când Feriha coboară din mașina lui Levent.

 episodul următor: Feriha 41

Emir coboară în fața blocului și atunci Levent îi spune că este cazul să regleze conturile între ei. Emir lovește primul, și are loc o bătaie care este văzută de Cansu, Sanem, Nevbahar și alți vecini care nu intervin între cei doi. Deși însângerați la față, nici unul nu cedează până când nu apare Feriha cu Gulsum. În acel moment bătaia se încheie și fiecare pleacă la mașina lui. Emir nu se duce la școală, deși Koray îl vede și îl întreabă ce are la față. Când Levent apare, și el "șifonat", Koray își dă seama cam ce s-a putut petrece.

Feriha episodul 40 rezumat
Emir pleacă din apartament și se mută la hotel. Cansu află și merge la el în cameră unde aproape că este dată afară cu duritate. De ciudă, se răzbună vorbindu-i urât lui Sanem. După ce din nou are loc o ceartă pe hol între Feriha și Seher, pentru că aceasta din urmă luase cheia de la ap. 10 sub pretextul că face curat, dorind de fapt să cotrobăie prin lucrurile rămase, apare Mehmet, care în loc să aplaneze conflictul, mai rău face, apoi sparge o vază cu flori. Mai mulți vecini ies și se arată nemulțumiți de certurile tot mai dese și de zgomotele din casa scării. Sanem are prilejul să îi poată evacua pe cei de la subsol așa că va convoca o ședință de locatari a doua zi. Koray află de la Gulsum despre acest lucru și îl anunță pe Emir că vor s-o dea afară din casă pe Feriha. Pe parcursul ședinței, Sanem e cât pe ce să dea două voturi negative, al ei și pt apartamentul 10, dar în ultima clipă apare Emir la ședință și demonstrează că are drept de vot pt că a cumpărat apartamentul cu o zi în urmă. Astfel, votul său este decisiv și cei de la subsol nu vor mai fi evacuați.

În urma acestui gest, Unal, care de când se mutase Emir la hotel credea că acesta s-a răcit față de Feriha, se supără rău de tot și își amenință fiul că va avea de-a face cu el dacă a fost în stare să cumpere o casă pentru o femeie săracă și mincinoasă ca Feriha.

Feriha episodul 40 rezumat
Finalul episodului 40: în spitalul de nebuni Halil nu-și ia medicația, ci cu pastilele pe care le ascunde sub limbă prefăcându-se că le ia, alcătuiește un fel de desen, cu o inimă străpunsă de o săgeată și cu numele Ferihăi pe ea. La un moment dat, lovește un asistent în cap cu o cutie metalică și astfel evadează din spital. Feriha este trimisă de Rîza să livreze corespondența și urcă scările oprindu-se uluită și speriată la un moment dat (probabil Halil o aștepta). Rîza primește un telefon și cineva îi spune că Halil a scăpat de la ospiciu, apoi se repede sus pe scări. Emir tocmai cobora iar Rîza strigă la Emir unde-i fata lui?

Feriha episodul 40 rezumat Feriha episodul 40 rezumat Feriha episodul 40 rezumat

Acțiuni secundare în episodul 40:
- Nevbahar ascunde niște secrete, atât despre ea cât și despre Bulent, față de Levent. La un moment dat i se face rău în fața blocului, scapă geanta pe jos, și doar Feriha e acolo s-o susțină.
-  Hande reapare și cu toate că este respinsă de Koray, nu-i pasă câtuși de puțin. Va afla toate can-can-urile ultimelor zile de la Cansu.
- Koray se apropie de Gulsum și ea începe să-i povestească despre viața ei.
- Koray și Gulsum le fac o farsă lui Emir și Feriha, încuindu-i într-o sală de curs, ca altă dată. Dar rezultatul este exact contrar așteptărilor: cei doi decid să se despartă definitiv.
- Levent îi mărturisește Ferihăi pe șleau că o iubește.


Ultimele episoade:  35 36 37,  39, 


sursa foto: capturi video de pe dizicafe.net

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




joi, 3 aprilie 2014

Feriha episodul 39 rezumat




Feriha episodul 39 rezumat
Feriha nu știe ce să mai spună iar Emir începe să țipe la ea că de ce a mințit și i-a spus că Halil era șoferul și nu logodnicul ei? O dă afară din casă aproape forțat, extrem de nervos și cât pe ce s-o lovească. Feriha e distrusă și nu înțelege de unde a apărut poza aceea acolo, dar o bănuiește pe Cansu. A doua zi Seher o felicită pe Cansu pentru rapiditatea cu care a acționat, povestindu-i că Feriha a plâns toată noaptea, dar menționând și despre faptul că Emir vrea să se mute din bloc. Atunci Cansu iese repede pe ușă, pentru că această mutare a lui Emir nu-i convine deloc. Îl găsește la facultate iar el îi spune că plecarea lui nu are legătură cu poza găsită sub ușă. Feriha îi aude vorbind și se repede la Cansu fiind acum sigură că ea a pus poza acolo. O bruschează și o întreabă de ce nu spune și despre faptul că a fost forțată să se logodească cu Halil? Apoi Emir o lămurește pe Feriha că pe el nu-l interesează cine ce capcană i-a întins acum, ci minciuna de atunci, faptul că poza e reală și că ea a fost logodită. Feriha ajunge acasă și își dă seama că poza aceea nu putea fi de la Cansu, ci de la Seher. Urcă la etaj, pentru că Seher făcea mâncare la Sanem, și se repede la ea pălmuind-o. Seher se preface foarte mirată apoi dă să coboare scările, dar deodată îi vine în minte un gând și se preface că leșină rostogolindu-se pe scări. Așa o găsește Gulsum.

 episodul următor: Feriha 40

Feriha episodul 39 rezumat
Sanem se trezește dimineața în camera de la hotel, goală în pat, alături de Unal care încă dormea. Se uită îngrozită în jur, pentru că nu-și amintește prea bine ce s-a întâmplat de cu seară. Apoi va încerca să-l cucerească pe Unal și acesta va intra cu plăcere în jocul ei. Însă la un moment dat Emir îi va spune tatălui său că Levent era nu doar un vechi prieten de-al lui Sanem ci tipul cu care și-a înșelat soțul. Acest lucru nu este deloc pe placul lui Unal, știind acum că mama și fratele lui Levent, Bulent, sunt în hotel și că profesorul își face drum pe acolo. Mai târziu Nevbahar îi va cere lui Sanem să se ocupe să-i găsească o locuință, pentru că vor să se stabilească în Istanbul, iar Sanem le face rost de un apartament tot în blocul ei.

Feriha episodul 39 rezumat
Seher se preface că o dor șalele și susține că Feriha a îmbrâncit-o pe scări special ca să scape de ea și de copil. Când vine mătușa ei, îi dezvăluie că a făcut-o intenționat ca să meargă la spital și să mimeze că a pierdut sarcina. Când se întoarce, o numește pe Feriha "criminală" și aproape că-l determină pe Mehmet s-o bată. Degeaba spune Feriha că ea nu a împins-o pe Seher, că a căzut pur și simplu, nu este crezută decât de Hatice. Seara, Mehmet se îmbată și stă în fața blocului iar Feriha încearcă să-l aducă în casă. El este foarte nervos, sparge sticla goală apoi cade fix peste un ciob care îl rănește în abdomen. Feriha îi scoate ciobul, dar Mehmet sângerează și din fericire Emir tocmai venea acasă cu mașina, așa că îi va duce pe amândoi la spital. Rana este superficială și Mehmet nu pățește nimic. Rîza va veni seara la ușa lui Emir să-i mulțumească pentru gestul făcut.

Feriha episodul 39 rezumat
În casă, Seher continuă teatrul și insulta asupra Ferihăi. Rîza auzind că o face criminală pe fata lui se enervează și o pune la punct atât pe Seher cât și pe mătușa ei, de față cu Feriha și Mehmet, după care o întreabă pe nora lui cum s-a întâmplat de a fost împinsă. Acum ea nu mai vrea să zică nimic, susține că nu-și amintește prea bine cum a fost totul. Apoi Rîza îi pune în vedere că fiica lui nu poate fi acuzată de nimic și că dacă ea spune că nu a împins-o, înseamnă că așa este. După acest duș rece, Seher și mătușa ei pleacă acasă la ele, ulterior și Mehmet urmându-și soția.

Feriha episodul 39 rezumat
Feriha și Emir sunt tot certați, ea ar vrea să lămurească situația, dar Emir se ține bățos. La un moment dat, o studentă din anul I, care încearcă să se apropie de ei doi, îl face să înțeleagă că din afară se vede altfel și că toată lumea din căminul studențesc vorbesc despre iubirea dintre ei, că de fapt, chiar dacă se chinuie unul pe altul, lor, celor din afară, le este foarte clar că amândoi se iubesc foarte intens. Apoi îi spune că el, care nu a mișcat niciodată un deget pentru nimic, pt că a avut tot ce și-a dorit, acum a găsit femeia pentru care să lupte. Emir ia aminte la aceste vorbe și pentru că Feriha insistă să discute amândoi, vor avea o conversație într-un parc, în care Emir îi explică faptul că momentele astea intens emoționale le are pentru că o dorește foarte mult și nu-i pare rău de propunerea pe care i-a făcut-o în legătură cu noaptea pe care s-o petreacă cu el. Feriha se enervează dar îi promite că în noaptea aceea va veni sus, așa, de la revedere înainte ca el să se mute la o altă adresă.

Feriha episodul 39 rezumat
Episodul 39 se termină cum seara, într-adevăr Feriha o expediază pe Gulsum în sufragerie, iar aceasta își dă sms-uri cu Koray (Hande tot nu apare încă). Feriha se machiază și îmbrăcată într-o cămașă de noapte albă și un capot, urcă la Emir. Acesta rămâne foarte impresionat de look-ul ei și o sărută pe gât în timp ce ea se dezbracă de capot ....




Feriha episodul 39 rezumat
Alte acțiuni în episodul 39:
- aflăm despre familia lui Levent că ceva nu este în regulă - Bulent nu este curios să-și cunoască fratele, Nevbahar a venit la Istanbul fără soțul ei, dar lui Levent nu i se spune nimic. El se hotărăște să afle ce se petrece ... în seara în care Feriha era la Emir, Bulent iese din casă iar Nevbahar îl cheamă pe Levent pt că nu știe unde este fiul ei cel mic.
- Cansu, tulburată de vestea că Emir va pleca din apartament, o roagă pe Sanem să facă ceva să n-o mai vadă pe Feriha nici la școală, nici pe stradă, nici în bloc. Iar Sanem îi spune că asta cu blocul se poate rezolva, și chiar îl dojenește pe Rîza că iar s-au auzit strigăte seara (când Mehmet era beat), apoi amenință că dacă se mai întâmplă, îi va evacua de acolo.
- după ce Nevbahar se mută în bloc, îi va da Ferihăi o batistă cu monogramă aurie pt că o vede plângând.


Ultimele episoade:  34,  35 36 37,


sursa foto: capturi video de pe facebook

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.



marți, 1 aprilie 2014

Feriha episodul 38 rezumat





Feriha episodul 38 rezumat
Emir rămâne pe loc văzând-o pe Feriha, care îi spune că acolo este dormitorul ei, camera în care a visat la el, a plâns, a vorbit cu mama ei. Apoi își dă seama că dacă o prinde careva din familie, o pățesc amândoi și îi spune lui Emir să plece. Apare Rîza pe neașteptate. Tatăl și fiica au o discuție în hol, Rîza îi dă cheia de la apartament uitată în buzunarul lui, îi spune să se poarte frumos cu Seher, chiar dacă nu-i convine, apoi iese din nou afară, Emir fiind în dormitorul Ferihăi în tot acest timp. Dar înainte ca el să părăsească apartamentul de la subsol, vine Mehmet, care turbă de furie văzându-l acolo, în casă cu Feriha, și îi dă o mamă de bătaie de-l umple de sânge. Acesta se stăpânește și se lasă bătut, deși îi spune printre pumni că nu Feriha l-a chemat în casă, ci că era ușa deschisă și a intrat. Cafteala se termină când Hatice și Gulsum revin din oraș și îl țin pe Mehmet de brațe, reușind să-l determine pe Emir să plece. Până să ajungă la el în apartament, mai este văzut de Seher, apoi cineva sună și el dă drumul la ușă crezând că este Koray, dar erau Cansu și mama lui, venite în vizită. Refuză să spună ce a pățit, ba chiar țipă la Aysun, apoi le expediază pe amândouă rămânând doar cu Koray.

 episodul următor: Feriha 39

Feriha episodul 38 rezumat
La școală a doua zi Feriha îl caută să-l întrebe dacă îl doare și dacă a pățit ceva rău. Emir o întreabă și el pe Feriha dacă fratele sau tatăl ei au bătut-o. După puțin timp urmează să se întâlnească să discute despre proiectul de la cursul lui Levent, dar Emir este sunat de contabilul firmei care-i spune că datoria familiei Yilmaz este stinsă, o persoană rămasă anonimă, a plătit-o cu o zi în urmă. Emir devine din nou gelos pe Levent și merge să-i spună ce curat a lucrat. Levent nu recunoaște că ar fi plătit el datoria, dar Emir nu-l crede. Când se întâlnește cu Feriha în sala de curs să discute despre proiect, se ceartă din nou.

Feriha episodul 38 rezumat
A doua zi Sophie vine acasă la Feriha solicitând o întrevedere fără alți martori și o invită pe o terasă unde-i povestește despre cine este ea, cine a fost Hasan și cum a lăsat acesta cu limbă de moarte să o ajute pe Zehra. Feriha este foarte mirată de faptul că mama ei a avut o altă iubire, și nu a povestit nimic nimănui. Sophie o asigură că ea va merge la Rîza să-i spună și lui despre plata datoriei, și că va face n așa fel încât să nu îi facă nici un rău lui Zehra prin acest demers. Într-adevăr, Sophie îl caută pe Rîza la firma lui și a lui Veysel, și îi spune că Hasan a dorit plata acestei datorii pentru că cei doi fuseseră prieteni în tinerețe. Emir va afla de la Unal că datoria a fost plătită de o femeie, astfel se liniștește în privința lui Levent.

Feriha episodul 38 rezumat
Cansu va căuta să-l învrăjbească pe Emir împotriva Ferihăi cu orice preț. La un moment dat, Seher găsește prin casă pozele de la logodna Ferihăi cu Halil și îi aduce una lui Cansu, cerându-i 5000 de lire turcești pentru ea. Inițial Cansu refuză o așa tranzacție, dar ulterior va scoate bani dintr-un cont și o va chema pe Seher să-i cumpere poza. Când îi dă banii, Sanem tocmai cobora scările de la etaj și vede ce se petrece, dar nu înțelege ce înseamnă asta. Cansu o trimite acasă pe Seher, apoi îi vorbește foarte dur mamei ei amintindu-i că adevăratul proprietar al hotelului este ea și face ce vrea cu banii ei. Sanem pleacă foarte supărată la barul hotelului unde se amețește și de acolo o ia Unal și o duce într-o cameră.

Episodul 38 se termină când Cansu pune poza incriminatoare sub ușa lui Emir. În aceeași seară, Feriha, care aflase de la Koray că Emir vrea să se mute de acolo (pentru a o proteja pe ea), merge la Emir să-i ceară socoteală de ce s-a hotărât să plece din bloc, iar el tace și ridică poza până în dreptul ochilor ei.

Feriha episodul 38 rezumat
Alte acțiuni în episodul 38:
- Levent stă de vorbă cu mama lui,  Nevbahar, și aflăm că el a fost alungat de acasă de soțul acesteia, cu mult timp în urmă.
- Hande nu răspunde la telefon și nu apare deloc în acest episod.
- Sanem începe să se întâlnească cu Unal în restaurantul hotelului, dându-i de înțeles prin look și atitudine că ar vrea și un alt fel de parteneriat, decât strict de afaceri, între ei doi. De altfel și în episodul anterior o umilise pe Aysun la inaugurarea clubului Hills din hotel spunându-i că Unal nu este decât fostul ei soț (cu alte cuvinte, e un bărbat disponibil, la fel ca și ea, care a rămas văduvă).


Ultimele episoade:  34,  35 36 37,



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.



Feriha episodul 37 rezumat





Feriha episodul 37 rezumat
În urma scenei cu sărutul dintre Emir și Feriha, Cansu pleacă la toaletă și plânge în hohote, supervizată de Hande. Feriha crede că Emir a făcut acest gest doar ca s-o pedepsească, din spectacol, sau din cu totul alte motive decât faptul că o iubește foarte mult. Levent, deși îi vine greu s-o facă, îi sugerează că Emir o iubește, și o întreabă ce are de gând? Să se întoarcă la el sau să meargă mai departe? Feriha recunoaște că se află într-un moment de stagnare, ar alerga către Emir, dar nu poate. Levent îi spune că orice ar fi, trebuie să iasă din această stare și să facă așa cum simte, să meargă într-o direcție, oricare ar fi aceea, dar să nu stea pe loc. Pe de altă parte, și el se apucă de dat ca temă studenților de anul 2 un proiect în care să fie ajutați de studenții din anul 4, și o pune pe Feriha în echipă cu Emir, pe motivul că anul școlar trecut au făcut un proiect excelent împreună, un nou prilej pentru cei doi să stea de vorbă și pentru Cansu să fie mâhnită.

episodul următor: Feriha 38

Feriha episodul 37 rezumat
Sanem îl caută din nou pe Levent la hotel, dar află că acesta s-a mutat și nu a lăsat nici o adresă. Într-o zi îl caută la facultate și-l ceartă cum de a putut să se uite la o retardată precum Feriha, fiind evident că pentru ea a devenit el profesor acolo. Hande, nerușinată cum este, ascultă discuția dintre cei doi de dincolo de ușă, deschizând interfonul. Levent o repede pe Sanem și o pune la punct destul de dur. Sanem se arată foarte apropiată de Nerbahar, mama lui Levent, care se mută la ea la hotel împreună cu celălalt fiu al ei, un tip rebel și plin de resentimente la adresa rudelor lui sau a prietenilor mamei lui. În ceea ce privește treburile casei, o găsește într-o zi pe Seher în baia lor, unde aceasta se dădea cu o cremă de mâini. O întreabă cum de a putut face o așa măgărie, să intre la ei în casă profitând de faptul că au cheia de la apartament, iar Seher nu prea știe pe unde să scoată cămașa. O salvează Cansu, care în clipa aceea venea acasă și auzise cearta de pe hol. Cansu spune că ea a chemat-o pe Seher și că pe ea n-o deranjează că este nora Zehrăi, dimpotrivă, amândouă o urăsc pe Feriha. Atunci Sanem acceptă prezența lui Seher în casa lor, dar ori de câte ori aceasta vine la treabă, Sanem pleacă de acasă.

Feriha episodul 37 rezumat
Are loc inaugurarea noului club Hills de la hotelul lui Haldun. În toiul petrecerii, apare Levent care este încolțit imediat de Emir, Hande, Koray și Sanem. Unal se apropie și el, la fel și Aysun. Levent le spune că nu a venit decât să o vadă pe mama lui. Așa că nu are loc nici un conflict, iar Sanem îl conduce la ușa apartamentului deținut de dna Nerbahar. A doua zi în ziarele mondene apar poze cu Cansu, Sanem și Emir, poze pe care Cansu le arată la toată lumea prin facultate, bucuroasă că, în sfârșit, este și ea băgată în seamă de presă. Acasă, îi dă un exemplar lui Seher spunându-i să facă în așa fel încât Feriha să vadă pozele și articolul respectiv.

Feriha episodul 37 rezumat
Episodul se încheie când Feriha, chemată de Gulsun, nu mai găsește cheia de la ușa lor și pleacă lăsând-o întredeschisă, cu niște papuci în prag. În acel moment Emir cobora scările și îi aude pe doi vecini spunând că atunci aveau și ei nevoie de Rîza, care nu-i acasă, dar a lăsat ușa deschisă. Emir coboară la subsol și pătrunde în apartament, apoi merge în camera Ferihăi unde îi ia perna s-o miroasă și s-o strângă la piept. Așa-l găsește Feriha când revine acasă.

Feriha episodul 37 rezumat
Alte acțiuni în episodul 37:
- Rîza, care rămâne în casă pt a continua să lucreze la firmă, se mută pe patul din hol ca să-i lase pe Mehmet și Seher să doarmă în dormitorul mare.
- mătușa lui Seher se mută la ei. Hatice și Gulsun rămân în blocul unde ele sunt portărese.
- Sofia se întâlnește cu Unal și plătește datoria lui Mehmet.
- Koray se desparte de Hande.

  Ultimele episoade:  33,  34,  35 36,


sursa foto: capturi video de pe facebook

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.



luni, 24 martie 2014

Feriha episodul 34 rezumat



Feriha episodul 34 rezumat
Emir o ia pe Feriha la el în apartament pt că Mehmet venea acasă și avea să-i vadă împreună. El o întreabă ce-i cu scrisoarea, ea îi spune cum s-a întâmplat de a citit-o mai întâi Aysun, apoi îi lasă inelul în palmă și pleacă. Mehmet și Seher observă că nu poartă inelul și fac remarci acide pe seama acestui lucru. Mai târziu, Aysun care îi face curat în apartamentul fiului său, găsește inelul și-l duce înapoi la magazin, dar vânzătorul observă că este fals. Când vine să-l anunțe pe Emir despre această înșelăciune, Feriha, care se află în preajmă, aude și imediat merge la Seher, o bruschează, insistând să-i dea înapoi inelul cel adevărat. Seher iese pe hol și ascultă o conversație dintre Mehmet și Emir despre plata ultimei tranșe a datoriei sau evacuarea din casă. Abia atunci începe să-și facă griji cu adevărat în legătură cu situația lor.
La școală, Emir este penalizat din cauza bătăii cu colegul său și a absențelor, iar Hande o amenință voalat pe Feriha că propriile fapte vor fi la baza exmatriculării ei din facultate.

  episodul următor: Feriha 35

Feriha episodul 34 rezumat
Sanem consultă un avocat referitor la averea lui Haldun și află că cea mai mare parte, inclusiv președinția afacerilor îi aparțin lui Cansu, prin lege. Sanem spune că fata are tulburări mintale și nu poate să conducă o afacere, mai ales că nici nu are vârsta legală pentru așa ceva. În timp ce încearcă să-și rezolve problemele, află de la paznicul de la chei că Levent a vândut iahtul și că i-a scris Ferihăi un bilet cu numele hotelului în care locuiește acum, dar nu și-l mai amintește. În schimb Feriha se duce într-o zi pe la căpitan să-l mustre pt că a vrut să-i plătească datoria și să mai stea de vorbă cu el, plângându-se că toată lumea o bârfește și se simte singură. Levent ajunge din nou la Hills, dar este văzut de Emir și are loc un schimb de replici tăioase, căpitanul sugerându-i lui Emir s-o lase în pace pe Feriha, din moment ce nu mai face parte din viața ei. Până la urmă Sanem află unde îl poate găsi și merge să-i spună că acum e liberă și pot fi împreună. Levent este confuz, nu o dorește în viața lui, dar nu vrea nici s-o jignească, mai ales având în vedere trauma prin care trece acum. Așa că deși îi dă de înțeles că nu mai este interesat de ea, Sanem îl întreabă dacă este așa, atunci pentru ce s-a mutat pe uscat și își ia o slujbă? Levent îi răspunde că nu pentru ei doi a făcut asta, ci doar pentru el și viitorul lui. Sanem pleacă, dar îi spune din ușă că discuția între ei nu este terminată.

Feriha episodul 34 rezumat
Feriha, care este într-o stare jalnică de multe zile și refuză să mănânce, leșină în fața lui Emir pe când voia să-i spună că ea nu a dorit nici o clipă să vândă inelul cel adevărat. El la început crede că se preface, dar apoi o duce la spital, unde discută despre ceea ce a fost între ei. Feriha îl întreabă dacă tot iubire s-a chemat și când s-a mutat în apartamentul de deasupra, și când i-a cerut să plătească datoria lui Mehmet într-o noapte. Peste câteva zile, Seher, sfătuită de mătușa ei, merge cu inelul în bazar să-l vândă. Din fericire, el era lucrat de un bijutier cunoscut, Ali, care-și lăsase semnătura pe inel. Astfel, vânzătorul de la magazinul de aur unde se oprise Seher, recunoaște poansonul de meșter (așa se numește în arta bijuteriei marcajul unic al unui meșter bijutier, pe care-l imprimă pe bijuteriile lucrate de el - notă O.D.) și îl sună, spunându-i că un inel lucrat de el e pe cale să fie vândut de o femeie. Ali îi spune s-o facă pe femeie să aștepte, apoi îl sună pe Emir și-i spune că s-a găsit inelul cumpărat de el, la cineva care a venit să-l vândă la bazar. În timp ce Seher e mințită că trebuie să mai stea, până scot banii din bancă, apare Emir - care se așteptase s-o găsească pe Feriha acolo.

Feriha episodul 34 rezumat
Seher se sperie, minte de-a valma, dar îl roagă pe Emir să n-o denunțe la poliție. Acesta însă scoate telefonul, o sună pe Feriha și doar îi spune să vină la bazar. Când o vede pe Seher acolo, Feriha se repede la ea înfuriată, amenințând-o că-i smulge tot părul din cap. Emir le conduce pe amândouă cu mașina, dar Feriha este la fel de furioasă ca și până acum. La un moment dat, îi cere să oprească și o dă jos din mașină pe Seher, jignind-o în fel și chip. Emir, ca să mai aplaneze lucrurile, încearcă să le despartă, apoi merge cu Feriha câțiva pași, până pe malul mării și îi spune că oricum nu a purtat niciodată inelul, ce rost are atâta tărăboi. Ea îi amintește că a spus că-l va purta când îl va merita, și că până acum, nu consideră că l-a meritat vreodată și că, după toate aparențele, nici în viitor nu-l va merita. Atunci Emir scoate inelul din buzunar și îl aruncă în mare, (aș băga mâna în foc că e cel fals! :)) ) fază la care Seher țipă și se agită, frustrată că s-au dus 45.000 de dolari în apă. Feriha e mâhnită, dar nu zice nimic...

Feriha episodul 34 rezumat
Ajunsă acasă, Seher întoarce foaia și le amenință pe Zehra și fiica ei că dacă nu se poartă bine cu ea, le va spune lui Mehmet și lui Rîza totul despre inelul cel adevărat și relația Ferihăi cu Emir. Apoi vorbește cu mătușa ei și îi spune că mai trebuie să stea o vreme în apartamentul socrilor ei.
La școală Emir intră în sala de curs unde era Feriha și colegii ei așteptând profesorul, și îi spune să meargă afară că are ceva de vorbit cu ea. Feriha își ia haina și geanta cu gând să plece de tot din sală, dar Emir o oprește și încearcă s-o forțeze să stea de vorbă cu el. Atunci de pe hol apare Levent. Cei doi se uită foarte mirați la el, în timp ce el îi spune lui Emir "Sarrafoglu, ieși afară de la cursul meu ... "

Feriha episodul 34 rezumat
Zehra, într-o dimineață când este singură acasă, o sună pe Sofia și se interesează de boala lui Hasan. Sofia îi spune că este vorba despre o boală de plămâni specifică minerilor (probabil antracoză, sau plămân negru - notă O.D.). Conversația este scurtă iar Zehra o roagă pe Sofie să nu o caute la telefon. Episodul 34 se termină când Hasan face o criză severă și cade la pat. Sofia o sună totuși pe Zehra și o roagă să vină acasă la ei, pentru că poate ar fi ultima oară când ar mai putea sta de vorbă cu Hasan. Zehra vine și îl vede pe Hasan întins pe pat ...

Ultimele episoade: 30,  31 32  33, 


sursa foto: capturi video de pe dizicafe.net

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.




duminică, 2 februarie 2014

Feriha, episodul 23




Feriha episodul 23
Emir merge și dă mâna cu Sanem convins că este mama iubitei lui. Ea, constrânsă de situația în care se află, intră în joc. Levent se uită când la unul când la celălalt, înțelege ce se petrece dar nu se bagă în vorbă. Cum Emir ar mai sta de vorbă cu "mama" Ferihăi, aceasta (Feriha) îl zorește să plece, fiind extrem de emoționată și de tulburată. Lasă rapid cei 500 de euro pe o măsuță, îl ia pe Emir și pleacă de pe iaht. El observă emoția ei și faptul că are mâinile reci, dar ea nu-i dezvăluie motivul tulburării sale. Emir presupune că totul se rezumă la faptul că părinții ei ar fi mai stricți în ceea ce o privește. Ulterior sunt gata-gata să se certe pentru că Emir vorbește disprețuitor la adresa familiei lui Mehmet, cel care i-a luat mașina. De nervi Feriha îl întreabă direct cum ar fi dacă ea ar fi fiica portarului și Mehmet ar fi fratele ei? Dar Emir nu ia în serios această ieșire, ci crede că e doar interesul ei pentru cei săraci.

episodul următor: Feriha 24

Feriha episodul 23
Mehmet nu mai depune plângere împotriva lui Feyyaz dar asta complică lucrurile din mai multe puncte de vedere. Feriha se supără pe el pt că l-a acuzat pe Emir, care era nevinovat, și nu-l acuză pe Feyyaz, făptuitorul de drept al bătăii. Zehra crede pentru scurt timp că Halil ar sta în spatele tărășeniei, ca să se răzbune. Dar va găsi o poză cu Seher în perna lui Mehmet și imediat își dă seama care este cauza pt care fiul ei a fost bătut. Mehmet merge acasă la Seher unde mătușa ei îl minte că Feyyaz este rudă cu ei. Feyyaz, ca să repare lucrurile și pentru ca să nu se afle despre relația lui cu Seher, va face în așa fel încât ea și Mehmet să fie împreună, poate chiar să se căsătorească, dar Zehra, fără să știe de sforăriile lui Feyyaz, face tot posibilul ca Seher să stea departe de fiul ei.

Feriha episodul 23
Sanem este foarte speriată de faptul că Feriha îi știe secretul și o provoacă la o discuție. Lucrurile rămân stabilite între ele, fiecare să tacă referitor la ceea ce a văzut. Feriha nu ar mai vrea să vină să lucreze pentru Levent și încearcă să-i interzică și mamei ei acest lucru, dar Zehra are nevoie de bani și nu vrea să audă să renunțe la această slujbă. Atunci Feriha promite că se va duce ea pe iaht să facă curat. Când ajunge la Levent, îl roagă să-i spună mamei ei că nu mai vrea nici o menajeră, dar Levent nu-i face jocul, ci îi spune sincer că lucrurile stau altfel și anume: pe ea să n-o intereseze relația lui cu Sanem, așa cum nici pe el nu-l interesează ce minciuni i-a spus lui Emir. Dacă fiecare își vede de treabă, el nu ar renunța la menajeră, pt că este mulțumit de treaba pe care o face. Atunci Feriha se răzgândește și acceptă să lucreze mai departe pentru el, dar după ce termină curățenia, revine crezând că și lui i-ar fi frică de ea.  Atunci Levent îi dă un film cu țigani și-i spune să-l vadă, că va găsi niște răspunsuri la probleme ei și că una din replici este "atunci când am început să mă mint pe mine însămi nu am mai avut încredere în nimeni".

Feriha episodul 23
Veisel ia banii din seif, îi pune în buzunarul propriu și când sună cei de la bancă în legătură cu împrumutul pentru magazin (pe care el promisese să-l acopere) le zice că Rîza și-a schimbat numărul de mobil și că de acum încolo va fi găsit doar la firmă. Ofițerul bancar îi spune că nu și-a plătit rata, iar Veisel promite să-i transmită asociatului său acest lucru, ceea ce bineînțeles că nu va face. Între timp Rîza apare la birou, apoi vine la el o rudă de la țară care-l anunță că s-au mutat în Istanbul și îi invită la cină. Cum Rîza și Zehra sunt nevoiți să rămână peste noapte la rudele lor pt că Omer adormise și locuiau departe de Etiler, Mehmet își petrece noaptea la Seher iar Feriha merge acasă la Emir unde pregătește cina, apoi dimineața îl lasă dormind, dar îi aranjează un mic dejun în bucătărie.

Emir foarte plăcut impresionat de seara petrecută cu iubita lui merge și cumpără un inel de logodnă, fără să observe prea tare că ea se căznește de la o vreme să-i spună ceva, și nu reușește. Episodul 23 se termină când Feriha, hotărâtă să-i spună cine este cu adevărat, merge la Emir să stea de vorbă, dar acesta îi pregătise o surpriză, amenajând grădina vilei cu zăpadă artificială, pentru că în seara petrecută în doi Feriha spusese că multe lucruri normale nu le-au făcut amândoi, printre care o simplă bătaie cu zăpadă. Deși este impresionată, ea ține să-și ducă până la capăt mărturisirea, dar ca de obicei nu-i vin cuvintele, iar Emir profită de pauzele ei și scoate inelul de logodnă din buzunar cerând-o de soție.


Feriha episodul 23
Acțiuni secundare în episodul 23: Cansu se pregătește pentru examene și este foarte stresată, ba chiar la un moment dat iese din casă, dimineața, o găsește Feriha, și i se destăinuie că-i este teamă că nu va reuși niciodată la facultate. În casă la dna Tulin stă o tânără de la casa de modă care face menajul, dar folosește parfumurile Larei și-i încearcă pantofii. Lara vrea s-o dea afară însă tatăl ei nu este de acord. În neînțelegerea creată, Lara observă că taică-său o atinge pe Nataly pe umărul gol - gest considerat probabil prea intim între cei doi. Zehra face din nou curat în casa ciudată, unde acum se află și o tânără care o minte că ea și "unchiul" ei vor pleca într-o călătorie, așa că aceea e ultima zi de curățenie pt Zehra. Apoi tânăra merge în camera femeii bolnave - care în realitate era soția "unchiului" - și aceasta țipă că vor s-o omoare și strigă după ajutor. În gălăgia generală, Zehra îl lovește pe proprietar cu un vas în cap acesta leșinând. Halil o urmărește pe Feriha și o vede într-o zi în mașină cu Emir.


 Ultimele episoade:  19, 20, 21, 22,

sursa foto: turkweb.tv

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.


Miniprix.ro

Produse evoMAG.ro Produse evoMAG.ro Produse evoMAG.ro
SilverZone.ro - campanie 15%


Dacă-ți place serialul, evaluează-l: