Se afișează postările cu eticheta seriale turcesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta seriale turcesti. Afișați toate postările

vineri, 13 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 11-12 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 11-12 rezumat

Nefes se convinge că totul a fost doar o halucinație, dar asta îi face circumspecți pe cei din jur. Tahir are momente când se ferește chiar s-o atingă. Berrak, văzând ce-a făcut ascultându-l pe Vedat, ar vrea să arunce sticluța, dar își amintește de amenințările psihopatului și, plângând, o pune la loc. Când îl sună, el îi ordonă să dubleze doza. Esma le spune lui Tahir și Nefes că Vedat vrea să obțină custodia fiului său (dacă părinții nu sunt căsătoriți legal, legea dă copilul mamei), spunând că Nefes are probleme psihice. De altfel, el și Eyșan vor încerca s-o convingă pe Nazar să depună mărturie în favoarea lor, declarând că Nefes i-a spus că va fi următoarea victimă, iar acest lucru ar fi o invenție.

Tahir o duce pe Nefes la un psiholog și aceasta îi povestește despre cele petrecute, atât din trecut cât și despre coșmarurile și halucinațiile din prezent, iar acesta trage concluzia că ea are o tulburare de stres posttraumatic. Esma îl sfătuiește pe Tahir să nu se afle despre vizita lui Nefes la psiholog, pentru că asta ar însemna că Yigit va merge la tată.

Cemil Dagdeviren face demersuri ca să-l convingă pe un prieten și client de-al lui Mustafa să renunțe la parteneriatul lor și să cumpere nisip de la el. Cum bărbatul nu vrea, Cemil îi face o reducere de 40% și acesta acceptă târgul. Eyșan află despre aducerea lui Berrak și se interesează mai departe știind că Vedat a mințit-o. Îi spune lui Necip despre fată, iar el este foarte răvășit când aude numele ei (se pare că Berrak e fata lui Necip).

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 11-12 rezumat


Tahir ajunge acasă la ora cinei și cere binecuvântarea tuturor. Aceștia bănuiesc că se va întâmpla ceva de face Tahir acest gest, dar nu-și dau seama ce are de gând. A doua zi dimineață, Aisye îl tot întreabă de ce a cerut binecuvântările și Tahir până la urmă recunoaște că are de gând să-l omoare pe Vedat. Aisye este de acord și îl sfătuiește să-l arunce după aceea în mare.

Polițistul Mithat tot vine pe la casa lui Osman s-o interogheze pe Berrak dar ea mereu se eschivează. Fatih bineînțeles că nu scapă ocazia s-o întrebe dacă nu cumva are ceva de ascuns. Seara, Berrak iese ca de obicei să se întâlnească cu Vedat mințind că merge la moschee. Însă Tahir este acolo și îl bate pe psihopat apoi îl spânzură de picioare și îl duce pe vas să-l omoare. Necip, și el ține pistolul ațintit către Vedat până când Tahir pleacă, apoi Berrak îl vede și îi reproșează că a stat lângă un asemenea monstru atâta timp. După aceea Necip se duce s-o anunțe pe Eyșan ce s-a întâmplat.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 11-12 rezumat

Tahir are nevoie de ceva timp ca să se hotărască să-l împuște pe Vedat, însă acesta profită de această slăbiciune ca să-i spună ceva care îl determină pe Tahir să se răzgândească. A doua zi Vedat face plângere la poliție și Tahir este arestat, ba chiar având în vedere faptele, ar putea să facă 7 ani de închisoare. Saniye aude discuția dintre Murat și Fatih și pleacă de acasă către postul de poliție unde se întâlnește cu Vedat care se oferă să negocieze cu ea retragerea plângerii. Merg undeva ei doi și cu Eyșan și psihopatul îi propune bătrânei să depună mărturie că Nefes este bolnavă psihic și își imaginează lucruri.

Toată lumea, inclusiv poliția ar vrea să știe de ce s-a răzgândit Tahir și nu l-a mai împușcat pe Vedat, dar el nu vrea să dezvăluie ce i-a spus psihopatul. În schimb o roagă pe Nefes să plece de acolo și să nu mai vină să-l vadă. Vedat țese mai departe intriga la care s-a gândit și o atrage în jocul lui pe Nefes, pe care o sună și îi cere să vină la un prânz acolo unde locuiește el, pentru că poate se înduplecă să-și retragă plângerea. Ea îi dă răspunsul mai târziu, tot la telefon, iar Vedat se înfurie când vede cât de mult îi pasă femeii lui de Tahir.

Nefes se pregătește să plece la Vedat acasă dar odată ajunsă înăuntru îi îndreaptă un pistol către inimă. Vedat nu se sperie, ci îi spune că o să-l ia pe Ygit și îl va trimite în străinătate, dar că toate astea s-ar putea anula dacă acceptă să se căsătorească legal cu el. În timp ce vorbește, bate cu bastonul în podea, ritmic, ceea ce o tulbură foarte mult pe Nefes. În final ea acceptă, dar nu-l lasă pe Vedat s-o atingă. El îi spune să meargă după Yigit și apoi să plece la Istanbul și pornesc cu mașina. În scurt timp apar echipaje de poliție în urma lor iar Nefes urlă că a fost răpită. Vedat e înnebunit de furie, dar nu are încotro, este arestat pentru că a încălcat ordinul de restricție. În consecință, își retrage plângerea fără să obțină nimic de la Nefes, și Tahir este eliberat.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 11-12 rezumat

Vedat se duce acasă unde plânge pe rochiile de mireasă cumpărate pentru Nefes, apoi dă un telefon și cheamă pe cineva care trebuie neapărat să vină la Trabzon pentru procesul de custodie. Seara, se întâlnește cu Berrak, de care și-a dat seama că nu l-a mai ascultat și nu i-a mai pus picături lui Nefes în ceai, și o amenință. Necip iese din întuneric la lumină, dar Vedat deja știa că el l-a urmărit. Ca s-o forțeze pe Berrak să-și facă treaba, îi dă o batistă cu un deget de-al mamei ei, amenințând că în fiecare seară va mai aduce câte o bucățică din maică-sa până va face ce-i spune. Necip asistă neputincios la această scenă.

Noaptea, Tahir se duce în cameră la Nefes și doarme cu Yigit, iar dimineața, Berrak le face poze pe ascuns și i le trimite lui Vedat. În ziua aceea este prima înfățișare la procesul de custodie, iar Berrak a pregătit micul dejun și din nou a pus picături în ceaiul pentru Nefes. Fatih, care cu câteva zile în urmă luase un pahar cu amprentele lui Berrak, află de la Mithat că ea nu se află în baza de date a poliției. După aceea vine la moschee și montează o minicameră video în colțul încăperii unde spune că se reculege noaptea Berrak.

Înainte să plece la tribunal, în fața casei imamului apare Unal, tatăl lui Nefes (pe el îl chemase la telefon Vedat), care le spune tuturor că ea este măritată religios cu psihopatul. Nefes plânge și își amintește de ziua în care taică-său, care era bețiv, a vândut-o și a căsătorit-o prin împuternicire cu Vedat...


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 13 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












marți, 10 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Tahir este foarte abătut după ce a aflat de la Yigit că Mustafa l-a predat tatălui său și pleacă furios în noapte. Nefes este îngrijorată, crezând că se duce să se răfuiască cu fratele său. Mustafa, acasă, primește umilința privirilor dezamăgite ale tuturor cu excepția lui Saniye, care vede totul dintr-un alt punct de vedere. Nefes se duce în moschee să se roage și acolo descoperă o femeie bătută.

Sărmana tânără spune că o bate bărbatul ei și că a venit la moschee pentru că a auzit că imamul a adăpostit o fată ca ea ca s-o apere de furia soțului. Nefes o crede, ca de altfel și frații Kaleli, și o ajută să rămână la Osman în casă. Nimeni nu observă că fata nu vrea să-și spună numele când e întrebată cum o cheamă și că nu povestește nimic concret din viața ei de familie și nici Nefes nu se impacientează când Yigit o surprinde, la un moment dat, că i-a luat telefonul să-l verifice. Yigit îi dă un nume din jocul lui de-a pieile roșii și îi spune Pasăre Migratoare, iar fata acceptă pe loc această poreclă. Cu greu, acceptă să-și spună numele mic: Berrak.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Acasă la familia Dagdeviren Cemil discută cu nevastă-sa despre cum s-a aliat cu Vedat ca să-i distrugă pe Kaleli. Femeia întreabă ce se întâmplă cu Nefes, iar el zice că nu-i treaba lui, atunci ea promite să se ocupe de reputația tinerei, și îl plătește pe un fotograf să o urmărească și să-i facă poze cu telefonul mobil când vine Tahir pe la ea. Însă Tahir îl observă pe fotograf și îi sparge telefonul amenințându-l. Cu toate acestea, omul apucase să trimită niște poze, care apar imediat pe internet și bârfa se răspândește ca fulgerul.

Tahir se mai duce pe la Dagdeviren acasă, să vadă dacă Mercan este bine și să-i propună să meargă la un psiholog, deși maică-sa vrea să aducă un vraci s-o dezlege de farmece. Într-una din zile vine un bărbat care știe să facă astfel de dezlegări, dar Nazar îl dă de gol și apoi îl alungă. Mercan se dovedește de foarte mare ajutor pentru Tahir, deoarece ea a auzit discuția dintre părinții ei și îi reproduce dialogul lor întocmai. Acum el este avertizat că Cemil și Vedat uneltesc să-i falimenteze și să-i distrugă. Supărat, se duce la un amic de-al lui și îi spune că trebuie să acționeze. Tahir știe care este adevărata sursă a banilor lui Cemil - el face comerț clandestin cu arme și Tahir mai văzuse ambarcațiuni suspecte, pe mare, noaptea.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Murat vrea să-i atragă atenția lui Nazar că se înșală asupra lui Vedat și îi arată înregistrarea primită de Nefes când erau la masă, pe iaht. Dar degeaba vrea el să-i deschidă ochii, că Nazar nu înțelege că Vedat joacă teatru, ci ea vrea doar să afle cine și ce interes a avut să-i trimită acel film lui Nefes. Ea crede că Vedat vrea s-o recâștige și că voia s-o facă geloasă. Așa că se duce la Eyșan și Vedat să ceară explicații, și bineînțeles că este mințită de amândoi.

La rugăciune în moschee, pe când este tot satul adunat acolo, Osman ține o predică despre violența domestică și îi convinge pe bărbați că nu Dumnezeu a lăsat ca soțul să-și bată femeia, pentru că nici profetul Mahomed n-a bătut vreo femeie în viața lui. Cemil și Vedat intervin, dar sunt puși la punct de imam.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Seara, Tahir și cu prietenii lui interceptează un transport de arme și apoi se duce la Cemil Dagdeviren și îl constrânge să renunțe la planul de falimentare a lui Mustafa. Cemil, nervos, o pălmuiește pe Mercan când își dă seama că ea trebuie să-l fi avertizat pe Tahir. În aceeași noapte, Nefes are din nou coșmaruri din care extrem de greu poate fi trezită. Berrack pleacă afară fără s-o vadă nimeni (o vede Fatih, dar ea nu știe), și se întâlnește cu Vedat. De fapt, ea a fost obligată de acesta să facă pe victima, șantajată de psihopat, care i-ar putea omorî mama și sora.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Tahir duce acasă geanta cu bani primită de la Cemil și îi anunță pe ai lui că va pleca împreună cu Nefes pe care o iubește, dacă ea va fi de acord. Cu toții sunt devastați, dar nu-l pot convinge pe Tahir să rămână. Cemil se duce la Vedat și se plânge de cele întâmplate, iar psihopatul trebuie să-i acopere paguba. Eyșan intră în birou și începe să-l chestioneze pe vărul ei despre Berrack, adusă de câteva zile de la Istanbul. Vedat se enervează și o minte pe Eyșan că a venit cu afaceri. Nefes nu este hotărâtă dacă să plece sau nu cu Tahir. Mustafa profită de acest lucru și încearcă s-o convingă să plece doar ea și Yigit, iar Tahir să rămână acasă, pentru că el se identifică cu Marea Neagră. Nefes este tristă și plânge, dar consideră că Mustafa are dreptate. Tahir află că Cemil a pălmuit-o pe Mercan și în loc sa-i dea armele confiscate înapoi, le aruncă în mare. Cemil vine furios nevoie-mare acasă la Kaleli și amenință, dar Mustafa nu se lasă intimidat.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

E seară, iar Berrack are iarăși întâlnire cu Vedat și trece de Fatih care e în mașină și se preface că doarme. După câteva secunde, el iese tiptil din mașină și o urmărește. Berrack îl observă și intră în moschee de unde îl sună pe Vedat ca să-i spună că nu poate veni în acel moment. Mai târziu, Berrack se duce unde o așteaptă Vedat care îi dă o sticluță cu niște picături pe care trebuie să le pună în ceaiul lui Nefes ca s-o determine să aibă halucinații. După ce Berrack pleacă, apare Tahir și între el și Vedat are loc o răfuială.

Polițistul Mithat se duce să discute cu Mustafa cum să-l înfunde pe Vedat. Acum toată familia știe despre mărturisirea crimei, dar Mithat a aflat că bărbatul omorât de Sayar în adolescență era chiar taică-său, care viola fetițe, printre care și pe Eyșan. Fatih stă și el de vorbă despre Berrack, menționând că nu vrea să vorbească nimic despre soțul ei. Mithat intră în casa imamului, dar Berrack plânge, amintindu-și cum a amenințat-o Vedat că-i omoară mama și sora dacă se apropie de poliție.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 rezumat

Berrack nu are încotro și face ce i s-a spus. Într-o zi Cemil e cu mașina în apropierea școlii unde învață Yigit și e cât pe ce să accidenteze băiatul, dar Mustafa sare, îl prinde în brațe și îl aruncă la Tahir, fiind el cel lovit de botul mașinii. Nefes începe să aibă halucinații, după ce Esma îi spune că Vedat deschide proces de custodie a lui Yigit pentru că ea, mama lui, l-ar fi lovit.

Când îl îmbrățișează pe Tahir, i se pare că Vedat este acolo, în încăpere și îi ia copilul.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 11-12 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












duminică, 8 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Murat simte că i-a fost luat pistolul și iese afară la timp pentru a deturna glonțul pe care Nazar l-a tras. Asiye, Tahir și Nefes pleacă la casa imamului care-l susține pe Tahir în iubirea sa și îi spune că Dumnezeu nu degeaba i-a trimis-o pe Nefes în cale. Murat se duce și pândește la casa lui Cemil Dagdeviren și vede când Vedat cu toată trupa și familia lui Cemil vin acasă s-o aducă pe Mercan. După ce Vedat pleacă (și obține asigurarea lui Cemil că-i va omorî pe Kaleli), Murat urcă pe o scară în dormitorul lui Nazar ca s-o certe pentru că i-a luat pistolul și a vrut să tragă în fratele lui. Cemil aude discuția și intră să-l prindă pe Murat, dar acesta sare pe geam și coboară scara în grabă făcându-se nevăzut în noapte. Cemil iese din casă și pleacă la familia Kaleli luându-și pistolul. Acolo are loc o ceartă iar el află că Nazar a vrut să-l împuște pe Tahir. Se liniștește, dar îl amenință pe Mustafa spunându-i că de acum încolo familiile lor se dușmănesc de moarte.

A doua zi Tahir se duce plin de curaj la Cemil s-o vadă pe Mercan și să-i spună, de față cu toată familia ei, exact ceea ce-i spusese mai devreme, că în legătură cu viețile lor nimeni altcineva nu trebuie să ia decizii. Asiye și Esma merg s-o viziteze pe Nefes la Osman acasă și îi spun că Yigit va merge la școală și că ea va rămâne acolo, la casa imamului și va avea mutație pe acea adresă. Nefes este fericită de cele auzite dar nu înțelege de ce n-a venit Tahir direct să-i spună toate acestea. De fapt, Murat și Fatih sunt mereu pe lângă ea și îi trimit mesaje lui Tahir cu tot ceea ce se petrece. Osman, de mână cu Yigit, se duce la Mercan să stea de vorbă cu ea și s-o facă să înțeleagă că sinuciderea nu este o soluție la nimic. Una din bârfitoarele cartierului era deja acolo și răspândea tot ceea ce auzise de la alte țațe.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

Cemil se ocupă deja de falimentarea lui Mustafa și le cere băncilor să nu accepte să-l ajute cu credite. Eyșan află și imediat îl informează pe văru-său, care trece la următorul pas. Mai întâi, știind că Nefes vine la spital să-și scoată ghipsul, merge și el s-o caute pe Nazar și îi aduce orhidee albe în semn de recunoștință pentru că l-a îngrijit, apoi începe să o curteze invitând-o la o cină pe un mic iaht. Nefes cu Murat și Fatih îi văd pe cei doi și își dau seama că Nazar cade în capcana lui Vedat. Nazar se duce pe iaht și ascultă minciunile pe care Vedat i le înșiră despre viața lui cu Nefes. Când Nazar întreabă de ce o mai vrea pe Nefes dacă l-a înșelat de mai multe ori, el răspunde că și el are păcatele lui și că-l iubește pe Yigit. Seara, Vedat, care înregistrase toată întâlnirea cu o cameră de supraveghere, îi trimite lui Nefes o poză cu el și Nazar apoi o sună și o șantajează că o va omorî pe fată dacă ea nu o salvează, căsătorindu-se cu el.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 rezumat

După puțin timp Tahir apare în curtea casei imamului Osman s-o vadă pe Nefes, dar constată că ea nu este în dormitor. Amândoi o caută speriați și o găsesc în moschee rugându-se. Dimineață, Tahir stă de vorbă cu Nefes ca s-o convingă să renunțe la job-ul dat de Esma și să stea acasă. Nefes nu renunță dar îl întreabă de ce se văd atât de rar și Tahir îi spune că vrea s-o protejeze, și de aceea e mai bine să nu se mai întâlnească.
Vedat mai face o mutare în războiul contra lui Mustafa. Îl atrage într-o capcană pe care Kaleli nu o anticipează. Mustafa, pentru că nu mai are intrare la bănci, și are nevoie de un milion de dolari, se duce la bijutier să împrumute. Acesta îi dă împrumutul, dar banii erau ai lui Vedat. Chitanțele ajung tot la Vedat, iar Mustafa este atacat și valiza cu bani, luată. După aceea Vedat se întâlnește cu Mustafa și îl anunță râzând că îi va lua tot ce-i aparține, așa cum i-a luat și banii, aducându-l în pragul falimentului.

Într-o seară Tahir vine în vizită pe la Osman s-o vadă pe Nefes și îl întreabă pe Yigit cine l-a predat lui taică-său. Copilul recunoaște că Mustafa....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 9-10 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











vineri, 6 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Asiye îl mustră pe Mustafa pentru că l-a dat pe Yigit lui Vedat și îl întreabă ce ar face dacă fiica lor ar păți așa ceva și ar fi dată pe mâna unui tiran? Mustafa are mustrări de conștiință, și, după ce află că Yigit a dispărut, anunță pe toată lumea că musafirul său trebuie găsit. Începe o amplă căutare prin pădure care debutează cu o bătaie generală între cei din Trabzon și Vedat cu oamenii săi până vine poliția. Yigit cade într-o groapă și, pentru că nu mâncase nimic în ultimele 3 zile, leșină. Este găsit abia dimineață iar în ambulanță i se pune o perfuzie. Acest lucru este prilej de amintiri pentru Nefes, care, de câte ori voia să fugă, era pusă de Vedat într-o cameră cu un pat de spital, de care era legată cu cătușe și hrănită cu perfuzii.

A doua zi Asiye dă de mâncare la toți vecinii care au ajutat la găsirea lui Yigit și le spune despre viața lui Nefes alături de Vedat. Acum i-a asmuțit pe toți împotriva psihopatului, și când el cu oamenii lui vine să-și ia nevasta și copilul este alungat de toată lumea, apoi Tahir îl bate măr. Ajunși din nou acasă la familia Kaleli, Nefes are parte de aceleași cuvinte jignitoare rostite de Saniye.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Tahir, după ce află că Cemil i-a luat inelul de pe mâna lui Mercan se duce la ei acasă să lămurească problema și să-i spună logodnicei lui că decizia de a continua sau de a se despărți trebuie să fie a lor, nu a familiei. Mercan nu poate, însă, să treacă peste cuvântul tatălui ei, și peste câteva zile va accepta că Tahir n-o iubește. De fapt, Cemil o convinge de asta povestindu-i că îi vede mereu împreună (pe Tahir cu Nefes). Totuși Cemil are acum și un alt motiv să-și convingă fiica să renunțe la Tahir - el s-a aliat cu Vedat în afaceri și va colabora cu acesta ca să-l falimenteze pe Mustafa, care și așa are datorii.

În urma unei discuții dintre Saniye și Nefes, pe care Tahir o aude întâmplător, el decide să plece împreună cu tânăra și copilul acasă la Osman. Odată cu ei, pleacă și Asiye cu Mustafa. Doar gemenii rămân acasă, deși și ei ajută la păzirea casei imamului, ca să nu vină Vedat. Tahir nu mai poartă inelul de logodnă, deși devenise conștient că iubirea lui pentru o femeie cu copil nu este ceva ce societatea în care trăiește ar aproba cu ușurință. Însă acum toți cei din jur văd cât este de îndrăgostit și încearcă să-l ajute să treacă peste prejudecățile celorlalți.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 rezumat

Mercan nu poate suporta adevărul despre Tahir și își taie venele. Cemil o găsește inconștientă în pat și o duce la spital. Nazar, care era la Vedat să-i îngrijească rănile, este sunată și pleacă spre spital împreună cu Vedat și Eyșan. Mercan trăiește și își revine, dar vrea să vorbească cu Nefes să-i spună că ea îl iubește mai mult pe Tahir. Nefes izbucnește și îi arată destul de dur adevărul, strigând la ea că iubirea e aceea care aduce bucurie și dă viață, nu aceea care te face să te sinucizi. Scandalul stă să izbucnească, iar Tahir o ia pe Nefes de după umeri s-o scoată din spital.

Nazar ia pistolul de la brâul lui Murat și iese după ei, apoi trage către Tahir și Nefes înainte să intre cei doi în mașină ...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 8 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












joi, 5 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Mustafa se rănise în umăr ca să-l mintă pe Tahir că a avut loc o luptă și că l-a pierdut pe Yigit. În realitate, el l-a tranzacționat pe copil în schimbul mărturisirii crimei de către Vedat. Acum, Nefes a rămas cu Tahir care o aduce înapoi la el acasă, la Trabzon, unde iarăși femeia are parte de vorbe grele din partea lui Saniye. De acum încolo, Nefes va spune mereu că nu are cum să fie interesată de Tahir, ci că totul face pentru fiul ei. Vedat o contactează și încearcă s-o șantajeze că va avea parte de Yigit dacă acceptă să se căsătorească legal cu el.

Yigit, ținut într-o casă de către Necip, un om de-al lui Vedat (care l-a împușcat mortal pe Bulent când a aflat că el o informa pe Eyșan), îl păcălește pe acesta și îl pune să se îndepărteze ca să dea un telefon la 112 (155, în Turcia), așa cum îl învățase mama lui. Copilul nu apucă să spună prea multe, dar poliția îl localizează. Din nefericire, Necip vede ce a făcut și pleacă din casa respectivă cu puțin timp înainte ca Tahir să ajungă acolo.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Cemil Dagdeviren află despre tot ceea ce face Tahir pentru Nefes și consideră că nu are rost să continue șarada cu logodna, deși Mercan nu vrea să renunțe la această legătură. Dar într-o zi îl vede pe Tahir cu Asiye și cu frații lui stând de vorbă cu Nefes în fața moscheei, sub privirile aprobatoare ale imamului Osman. Atunci Cemil consideră că asta a fost picătura care a umplut paharul și îi pune pe servitori și pe Nazar să ducă înapoi familiei Kaleli cadourile aduse cu câteva zile în urmă, împreună cu inelul, ceea ce echivalează cu ruperea logodnei. Degeaba se duce Mustafa să discute cu Cemil, că acesta nu-i dă drumul la ușă.

Nazar este chemată să-i îngrijească rana lui Vedat și îi câștigă încrederea arătându-se de partea lui, spunând că vrea să-l vadă cât mai repede plecat din zonă, cu tot cu nevastă și copil. După ce Nazar pleacă, Vedat pune un om să se intereseze cine este ea și află că e viitoarea cumnată.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 rezumat

Tahir și ceilalți se gândesc la un alt plan de găsire a lui Yigit și Nefes le spune despre teama de întuneric a lui Eyșan propunând s-o sperie și s-o facă astfel să vorbească. Metoda funcționează și Tahir află locația. Asiye, în același timp, găsește mărturisirea lui Vedat pe telefonul lui Mustafa și își dă seama că el a mințit (a spus că n-o are) și că l-a dat pe Yigit în schimbul înregistrării.

Tahir cu Nefes merg la locul unde este Yigit și Necip, dar copilul ieșise prin spatele casei și pleacase în pădure, prin noapte, urlând la lună...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 7 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












miercuri, 4 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Vedat își ia nevasta și copilul și pleacă spunând că vor petrece luna de miere pe care n-au avut-o. Bineînțeles, asta semnifică din nou agresivitate pentru Nefes. Mustafa l-a șantajat pe Vedat să-i dea o declarație înregistrată despre cum l-a omorât pe cumnatul său, ca să se asigure că nu-i va face nimic lui Tahir. Vedat a înregistrat mărturisirea și i-a dat-o. Acum Eyșan este ținută într-o casă și astfel Mustafa află că ei îi este frică de întuneric și are o reacție extremă când rămâne noaptea fără lumină. În plus, Eyșan face o astfel de criză chiar față de Mustafa, dar ea își amintește de seara în care Vedat l-a ucis pe bărbatul care era violent cu ea și îl confundă pe Mustafa cu acel individ. El o întreabă drept cine l-a luat dar Eyșan se eschivează de la un răspuns lămuritor.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Seara, Vedat îl trimite pe Yigit cu Bulent, care este informatorul lui Eyșan, și pe Nefes o ține într-o casă părăsită, pentru că vrea s-o chinuie. Tahir, văzând că trec orele și nu primește niciun fel de mesaj de la Nefes o sună, dar telefonul ei e pe jos. Nefes îl deschide și Tahir aude tot ceea ce vorbește ea cu Vedat. La un moment dat ea vorbește către Tahir, fără ca Vedat să-și dea seama de ce, deși i se pare ciudat acest monolog. Nefes strecoară în vorbele ei informația că se află tot în Batum. Telefonul lui Nefes se închide când se aude strigătul lui Vedat și o împușcătură. A doua zi împreună cu Idris, Tahir pleacă să-l caute pe Niko. După o alergătură bună, Niko este încolțit și bătut de cei doi, dar este lăsat în viață ca să spună unde este Yigit.

La Trabzon Saniye pregătește pachetele cu cadouri pentru Mercan și le duce acasă la ea. Murat îi vorbește deschis lui Nazar și îi spune că vrea să fie prietenul ei. Tahir găsește locul unde se află Nefes, care-l ține în șah pe Vedat pentru că a pus mâna pe pistolul lui și îl amenință că se sinucide. Tahir și Idris reușesc să pună mâna pe Vedat, pe care-l împușcă în picior și să o elibereze pe Nefes. După aceea Tahir îl sună pe Mustafa ca să discute cu Eyșan și o amenință că dacă nu-i spune unde este Yigit, îl lasă să moară pe Vedat care sângerează. Eyșan transmite informația că Bulent îl duce pe Yigit înapoi la Istanbul.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 rezumat

Asiye află despre Mustafa că ține o femeie în casa de vară și, geloasă, se duce să verifice despre ce este vorba, împreună cu Esma, avocata, luând și un pistol. Yigit stă de vorbă cu maică-sa și cu Tahir la telefon și se așteaptă ca ei să vină să-l elibereze. Mustafa află și din nou ce se petrece și își trădează fratele, considerând că este mai bine s-o predea pe Nefes lui Vedat. Și ca să-și justifice anumite acțiuni, se împușcă în umăr.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 6 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












marți, 3 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Tahir este sunat și află unde s-a dus Nefes luând un pistol cu ea, și imaginându-și ce-i mai rău, pleacă de la logodnă direct la postul de poliție și o oprește pe tânără să tragă. Ies amândoi din clădire, dar niște vecini îi văd și începe bârfa că ei doi ar fi împreună. Saniye îl acuză pe Tahir că face familia de râs, iar bârfa care ajunge și la urechile lui Cemil Dagdeviren îl va determina, mai târziu, pe acesta să se răzgândească legat de căsătoria fiicei lui. De altfel, Murat o iubea pe Nazar, sora lui Mercan și, pentru că Saniye nu-și dorea două nurori din aceeași casă, anularea logodnei lui Tahir le convine celor doi îndrăgostiți.

Tahir împreună cu Mustafa se gândesc cum s-o ducă pe Nefes în siguranță în Rusia la Soci, prin Georgia. Mai întâi se ocupă de pașapoarte, apoi de cineva să-i ducă la Batum. Între timp, Eyșan a venit să-l scoată pe Vedat din arest, dar acesta este atât de furios pe soția lui, că îi acordă încredere unui tip cunoscut de câteva zile iar pe el nu-l poate iubi de atâția ani, încât jură că îi omoară și pe ea și pe Tahir. Ca să nu se întâmple asta, Eyșan o constrânge pe Nefes să-și retragă plângerea în schimbul vieții lui Tahir. Avocata Esma nu ar fi de acord, dar Nefes face cum știe. Totuși Vedat va sta în arest până când Nefes și copilul vor ieși din Turcia.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Eyșan se duce la Mustafa iar acesta își trădează din nou fratele, dezvăluindu-i planul în legătură cu Nefes și Yigit. Un tip, Niko, este plătit să-i ducă pe mamă și fiu cu o ambarcațiune de la Batum la ruși, dar și oamenii lui Vedat ajung la acest Niko, plătindu-l mai mult, ca să-i predea pe cei doi psihopatului. Aflăm din amintirile eroilor serialului că Vedat, când era un copilandru, a ucis un bărbat (probabil tată) care era violent cu Eyșan, și pe fratele lui Nefes, având două crime la activ, pentru care nu a plătit nicio secundă.

Asiye află întâmplător de la Yigit că așa-zisul iubit al lui Nefes era unchiul lui și se duce să-i spună lui Mustafa, ca să aibă mai puțină încredere în Eyșan care l-a păcălit. Tahir împreună cu prietenul lui, Idris, cu Nefes și cu Yigit, trec granița în Georgia, fără probleme, deși Nefes a falsificat semnătura lui Vedat de pe acceptul pentru copil. Toți patru vizitează Batum-ul, iar Tahir îi atrage atenția lui Idris că sunt urmăriți de o mașină pe care a văzut-o și la Trabzon. Într-un moment prielnic, Tahir forțează portiera mașinii parcate și scoate gloanțele din pistoalele găsite în torpedo.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 rezumat

Mustafa o găsește pe Eyșan și o sechestrează în casa de vară ca să-l convingă pe Vedat să nu-i facă rău fratelui său, și îl amenință că dacă, totuși, o va face, va spune poliției despre crima asupra fratelui lui Nefes. Tahir și Idris îi conduc pe Yigit și mama lui la vaporașul lui Niko, iar Tahir rămâne pe mal, așteptând un telefon de la Nefes când ajunge la Soci, ca să știe că totul este în regulă. După scurt timp, însă, la lăsarea serii, ambarcațiunea acostează, iar Nefes cade din nou în mâinile lui Vedat...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 5 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












luni, 2 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

De fapt, Osman imamul îl minție pe Mustafa în legătură cu locul unde erau fugarii, iar Vedat înconjurase o casă goală. La ușa lui Tahir apare Asiye. Vedat își dă seama că a fost păcălit și îl rănește pe Mustafa să-i spună adevărul. Apar și gemenii și fac bășcălie de Vedat care pune să fie bătuți măr. În casa lui Osman, Nefes îl lovește pe Tahir care vrea să plece să se măsoare cu Vedat, apoi Asiye îi dă niște pastile de somn ca să fie sigură că nu pleacă nicăieri până a doua zi. Când se trezește, Tahir este informat că Mustafa e rănit, dar e în mâinile lui Vedat.

În oraș, Murat și cu maică-sa merg să cumpere inele de logodnă pentru Tahir și fata aleasă de Saniye, Mercan, fără ca el să știe. La magazin vine și o vecină, astfel că e sigur că tot cartierul va afla despre logodnă, doar Tahir, nu. Iar vizita protocolară cu cadoul din partea mirelui va fi în seara aceea. Când Tahir află, pe holul spitalului, pentru că mâna lui Nefes trebuie supravegheată medical, Asiye îi spune adevărul, că Mustafa nu are încotro, și trebuie să facă logodna cu fata viitorului partener de afaceri.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Eyșan vine să-l scape pe Mustafa din sechestru, dar îl minte pe acesta că Nefes îi păcălește pe bărbați și că nu este prima dată când a încercat să fugă de acasă făcând pe mironosița. Mustafa nu e dispus să creadă minciunile lui Eyșan, dar ea are o poză cu Nefes îmbrățișându-se cu un bărbat. Până la urmă Eyșan, cunoscându-și prea bine vărul, face o înțelegere cu Mustafa, în schimbul predării lui Nefes și a copilului.

Logodna nu mai are loc în seara aceea pentru că Tahir se duce să-și salveze fratele, dar nu-l mai găsește în podul unde fusese legat de Vedat. Are loc un schimb de focuri între frații Kaleli și oamenii lui Vedat, dar frații rămân fără gloanțe și cad în mâinile psihopatului, care vrea să-i omoare. În acel moment vine cineva și spune că Mustafa a răpit-o pe Eyșan (asta era înțelegerea, femeia știa că Vedat are de gând să-i omoare pe frații Kaleli, pentru că a mai făcut crime, de când era adolescent) și că o dă la schimb pentru frații lui. Vedat se înfurie peste măsură, dar nu are încotro.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Nefes are parte de momente dificile acasă la familia Kaleli. Saniye n-o suportă și vede lucrurile din punctul ei de vedere. Mustafa, ca și o parte a familiei, vor ca Nefes să plece la soțul ei. Pe de altă parte, ceilalți frați și Asiye sunt de partea ei, dar nu este de ajuns. Eyșan încearcă să-și potolească vărul când cineva bate la ușă. Este poliția care-l saltă pe Vedat. Eyșan crede că Mustafa a făcut plângere, încălcând înțelegerea dintre ei. Dar curând află că Nefes era aceea care a depus plângerea.

În timp ce era la spital, Nefes i-a arătat medicului niște cicatrici pe spate, de la bătăile cu biciul pe care i le administrase soțul ei în trecut. Pe baza acestora s-a dus la poliție să-l reclame. După aceea Asiye a mers cu ea la Esma, o rudă de-a lor avocată, care vrea să deschidă proces să-l facă pe Vedat să înfunde închisoarea.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Când Nefes, Yigit și Tahir se pregăteau să plece (plănuiau să plece în Rusia), apar Eyșan cu Mustafa, iar la împotrivirile lui Tahir, Eyșan scoate poza incriminatoare ca să-l convingă pe Tahir să renunțe la a o mai apăra pe Nefes. Întrebată dacă este adevărat că tipul din poză e un alt iubit, Nefes recunoaște, deși, de fapt, minte, ca să nu mai complice lucrurile și mai mult, periclitând viața lui Tahir.

Dezamăgit, el își ține cuvântul îi plimbă pe Nefes cu Yigit cu vaporul o bucată de drum, așa cum a promis, apoi acceptă câine-câinește, constrâns de Mustafa, să facă logodna cu Mercan. În seara în care are loc reuniunea de logodnă, Nefes se duce la Vedat în arest și îl amenință pe soțul ei cu moartea. Apoi, vedem în amintire, că tipul din poza pe care o avea Eyșan este fratele lui Nefes, care a încercat s-o ajute să fugă de acasă, nu a reușit, iar Vedat l-a împușcat chiar sub ochii lui Nefes...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 2 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin