Se afișează postările cu eticheta seriale turcesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta seriale turcesti. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 octombrie 2019

Patria mea esti tu, ep. 34-35 rezumat

Patria mea esti tu, ep. 34-35 rezumat

In birou la Cevdet, un soldat grec găsește o poză cu Azize pe masă și se îngrozește pentru că el este cel care a violat-o pe biata femeie după ce a supraviețuit dintr-o furtună pe mare unde l-a pierdut pe micul Mehmet. Acasă, surorile se gândesc ce le așteaptă, din moment ce tatăl lor le-a promis că le mărită ca să nu mai facă probleme. Generalul, însă, are o întrevedere cu Filipos și stau de vorbă despre haiducii din munți, Cevdet cunoscându-i foarte bine pe unii dintre ei. Iar în scurt timp unul din principalele drumuri spre interiorul Turciei și Ankara este ocupat de greci, iar Cevdet și Hamilton pun la cale un plan să-l deblocheze, pentru că nu există o altă soluție.

Hilal iese într-o seară și merge la conacul unde se află Leon dar îl vede cu o altă fată, grecoaică, mergând la film. Îl urmărește până acolo și se așează în așa fel încât Leon o vede și se preface față de prietena lui că îi este deodată rău determinând-o pe aceasta să plece acasă. După aceea o împacă pe Hilal rămânând cu ea în sala de cinema, spunându-i că tânăra de mai înainte este doar o lucrătoare la poștă de care au nevoie ca să transmită anumite mesaje.

Patria mea esti tu, ep. 34-35 rezumat

Azize este dusă din nou la ferma haiducilor de șeful lor, Caucazianul, este bolnav de stomac, lucru pe care nu-l știe decât o singură persoană. Azize îl îngrijește și își câștigă astfel un loc privilegiat, deși Seher, femeia care a prins-o în Izmir, vrea cu ardoare s-o împuște. Acasă la Cevdet, bunica Hasibe are grijă de copii, dar îi cazează la etaj ca să nu fie descoperiți ușor de vreun grec. Le face de mâncare și îi îngrijește ca pe proprii nepoți. Cevdet nu se răzgândește și, cu toate că Alexis, fiul lui Filipos, o place mult pe Yîldîz, el o obligă să se mărite cu Yakup pe neașteptate. Dar acest lucru se înfăptuiește pentru că Yakup este în pericol să fie descoperit și omorât, și atunci statutul de ginere al generalului Cevdet l-ar apăra. Yakup stă acum în aceeași cameră cu soția lui, deși îi spune lui Cevdet că nu va consuma această căsătorie, și că el nu s-a gândit să se însoare cât ține războiul, dar apreciază avantajele pe care le va avea. A doua seară de la cununie, Alexis îi dăruiește un set de bijuterii lui Yildiz, iar ea îl primește, deși îi spune că este măritată.

Acum și Hilal se întreabă oare cu ce străin o va mărita tatăl ei și discută acest lucru cu amicii ei muzicanți. Unul dintre ei se hotărăște s-o ceară de la Cevdet, ca să nu fie măritată cu cine știe cine. Leon este de față când Mehmet își formulează cererea, și vrea să reacționeze, dar se stăpânește. Până la urmă ea se răzgândește și îl roagă pe Mehmet să nu se supere că nu poate face acest pas. Între timp, Leon este la cârciumă și bea pahar după pahar. Însă după ce Hilal pleacă, un tânăr o răpește...

Patria mea esti tu, ep. 34-35 rezumat

Cevdet descoperă un mesaj cifrat într-o biblie pe care i-o cere lui Filipos drept amintire. Generalul bănuiește că Filipos este implicat în toate eșecurile turcilor de a se organiza mai bine și vrea să vadă cum ar putea să-i dejoace planurile. Astfel, îl roagă pe Spiros, care era priceput la coduri, să dezlege înțelesul acelui mesaj.

Drept urmare Cevdet reușește să înțeleagă că Filipos a infiltrat un om în rândurile haiducilor (erau mai multe bande în munți) ca să-i dezbine și să-i facă să se certe, slăbindu-le puterea. După ce trădătorul este deconspirat, bandele de haiduci înțeleg că trebuie să se unească pentru a ține piept dușmanului. Însă Filipos se pregătește și mai bine și infiltrează un om chiar în apropierea Caucazianului. Dar face greșeala să-i informeze pe Hamilton și ulterior pe Cevdet. De altfel, Yakup află de la Charles și îl împiedică pe general să discute cu Caucazianul în pădure, tocmai ca să i se raporteze lui Filipos acest fapt.

Patria mea esti tu, ep. 34-35 rezumat

Leon și Mehmet ajung acasă la Hasibe și află că Hilal lipsește și trag imediat concluzia că este răpită, mai ales că găsesc un bilet la ușă. Cevdet se duce la Filipos să-i spună ce s-a întâmplat, dar Filipos are de gând să execute niște civili în schimbul lui Hilal, iar acum Cevdet și Leon, împreună cu Hamilton trebuie să facă ceva ca acest masacru să nu se producă. Dar nu ei vor putea acționa, ci Mehmet și muzicanții se apucă să răpească civili greci pe care îl leagă și îi bagă într-o încăpere. Unui bătrân îi dă drumul să-i spună lui Filipos că pentru orice turc spânzurat, ei vor ucide un grec.

Cevdet nu mai raționează bine și se duce în pădure să-și recupereze fata, deși în seara precedentă fusese în baraca unei căpetenii ale haiducilor, dar nu găsise nimic acolo decât o bucățică de metal, pare-se dintr-un fel de broșă. În pădure el se află foarte aproape de Hilal, care este ținută de răpitorul ei, dar mai mulți soldați greci apar și spun că este o capcană menită să-l ucidă pe Cevdet. La fermă se află de la o vreme, Tevfik, (de nerecunoscut, aș zice!) care o vede pe Azize și se duce să discute în baraca lui cu ea, dar femeia îl recunoaște și-l amenință cu un pistol descărcat. Tevfik îi spune că nu mai este același om care era cândva, că acum luptă pentru țara lui. Când află ce a pățit Azize și că bebelușul ei este mort, jură să-i ucidă pe cei care au făcut asta. Azize îl avertizează că nu-l crede, dar apare cineva în baracă și o cheamă la Caucazian să-l îngrijească.

Patria mea esti tu, ep. 34-35 rezumat

Hilal este cu Kerim, fratele lui Seher, răpitorul ei. Când aude de la băiat că Filipos ucide oameni nevinovați în Izmir și turcii vor să riposteze cu aceeași monedă, se decide să scrie iarăși ca Halit Ikbal ca să-i convingă pe turci că nu aceasta este soluția. Leon vede foaia și înțelege că Hilal este bine, apoi îi dezvăluie și lui Cevdet cine-i fiică-sa. Cevdet, după ce-și revine din uimire, se uită la greșelile de ortografie, fiind sigur ca fata a transmis un mesaj, și descoperă că Hilal a codificat locația unde se află. Leon se duce acolo, dar în același timp vin și niște soldați greci iar el nu m,ai poate face nimic. Hilal îl convinge pe Kerim să fugă și acesta o duce la fermă, cu ochii legați. Acolo Azize o vede și o mângâie prin somn. Tevfik promite să-i salveze fata, dar nu poate pentru că imediat stârnește bănuieli când șefii bandei văd că el se interesează de Hilal.

Patria mea esti tu, ep. 34-35 rezumat

Cevdet reușește să-l convingă pe Filipos să facă un schimb de arme pentru Hilal, și zice că astfel vor afla drumul către ascunzătoarea bandiților. Filipos acceptă. Însă bandiții îi întind o cursă lui Cevdet și doar iau armele, fără s-o fi adus pe Hilal la schimb. Cevdet se lasă prins de o căpetenie și îi spune că pe el îl interesează doar fata lui. Acesta se încrede în general, îl leagă la ochi și îl aduce la fermă, apoi ar urma ca Cevdet să plece însoțit tot de un bandit la Izmir. Însă Filipos a pus un explozibil într-una din lăzile cu arme și acum bandiții sunt foarte furioși că grecul i-a păcălit și vor s-o împuște pe Hilal. Cevdet se strecoară până la hambarul unde este ținută fata, dar și bandiții ies cu pistoalele deschizând ușa să tragă în ea...


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Patria mea esti tu, ep. 33 tr                                     urmează: Patria mea esti tu, ep. 36 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












vineri, 4 octombrie 2019

Patria mea esti tu, ep. 32 rezumat

Patria mea esti tu, ep. 32 rezumat

Așadar se formează un nou parlament, este dizolvat sultanatul și statul va urma să devină o republică iar șeful ei să fie un președinte, în persoana lui Mustafa Kemal, ales de parlamentul nou format. În Franța, la Sevres, se semnează un tratat, de către guvernul încă funcțional de la Istanbul, prin care Turcia urmează să cedeze anumite teritorii unor țări europene, iar asta este reflectat negativ în ziarele de a doua zi. Cevdet se află într-un spital la Londra și când își revine în simțiri, constată că vorbește foarte greu și că nu mai are amuleta de la gât. Un general grec îi prezintă situația și îi spune că în atacul în care a fost grav rănit a mai supraviețuit doar un singur soldat grec, Stefanos. Cevdet vrea să meargă la Izmir, unde crede că se află familia lui, dar nu poate, pentru că este, deocamdată țintuit într-un scaun cu rotile. O anume Maria are grijă de el și îi administrează regulat medicația. După un timp, generalul își revine și gândul său este tot la familia lui, așa că reușește să-și rezerve un loc pe vaporul către Izmir.

Pe vas îl cunoaște pe George, un tip care spune că este diplomat și cu care Cevdet mai pierde vremea la masa de joc dintr-un fel de cazino-restaurant. După o rundă, Cevdet pleacă de la masă și se duce în camera lui George cotrobăindu-i prin documente, dar și George se ridică părăsind jocul să vadă dacă Cevdet se simte bine. Generalul iese cu bine din această încercare pentru că nu este prins în fapt.

La Izmir Tevfik încearcă să nu asculte ordinele de la Ankara și le propune celorlalți militari să ignore tratatul încheiat la Sevres dar să se predea necondiționat britanicilor. El face asta pentru că e în legătură cu niște englezi printre care și cu George. Hilal își vede prietenii din trupa muzicală ca prizonieri. Unul din ei îi face semn din ochi să plece de acolo iar ea se duce acasă, unde se află Yîldîz și bunica lor. Cevdet se află într-o trăsură cu Yakup care la un moment dat scoate un pistol să-l împuște spunând că este ordinul lui Mustafa Kemal de la Ankara. Cevdet scapă de această problemă sugrumându-l pe Yakup până cade jos inconștient, apoi generalul ajunge acasă și vrea ca fetele să împacheteze rapid și să plece. Dar Hilal îi aruncă în față că Azize este moartă și că mama lui, din acea zi, nu mai poate vorbi de durere. Cevdet leșină, apoi este dus la spital și legat de pat pentru că face niște crize. Generalul Filipos vine să-l viziteze și apoi le spune fetelor lui Cevdet că Ali Kemal/Dimitri este bine, că s-a adaptat la viața de grec și că se însoară cu o aristocrată. Yîldîz e uimită să audă așa ceva, iar când ajunge în camera ei, plânge amar.

Cevdet se întâlnește cu Hamilton care îi arată scrisoarea cea veche prin care generalul este deconspirat ca spion, dar acum și Hamilton joacă la două capete și este omul Turciei, asigurându-l pe Cevdet că are motivele lui pentru care a schimbat tabăra, deși britanicii nu au idee despre asta. Totuși Cevdet nu are deplină încredere în englez, deși el îi spune că trebuie să lucreze împreună la zădărnicirea unui plan de anihilare a lui Mustafa Kemal.

Patria mea esti tu, ep. 32 rezumat

În acest timp, Yildiz se pregătește să plece în Grecia, pe furiș, ca să-l împiedice pe Ali Kemal să se însoare, dar vaporul costa 150 de lire și ea nu poate face rost de așa mulți bani și, de disperare, ia banii pe care îi avea puși deoparte soră-sa. Hilal din nou conspiră cu amicii ei, care au fost eliberați imediat datorită unui soldat care-i cunoștea, să pună mâna pe o tiparniță și să reediteze foaia patriotică din trecut. Când se duce să caute banii pentru tiparniță, Hilal vede că au dispărut și își imaginează că Yildîz a făcut asta. După aceea află că Yildiz pleacă la Atena și se duce s-o oprească la vapor, dar nu are șanse. În timp ce discută cu sora ei, apare Leon care se oprește dar se preface că o ignoră, iar Hilal este distrusă.

Hamilton și Cevdet îl păcălesc pe comandantul care le dă o scrisoare de dus mai departe, la niște indivizi care se organizează în munți, schimbând plicurile chiar înainte ca acesta să vină să pună sigiliul. Șeful bandei din munți citește mesajul apoi se întâlnește cu Filipos și vrea să-l împuște, pentru că așa scria în scrisoare. Totuși Cevdet se află acolo, și, cu toate că el a scris acel mesaj, îl salvează pe Filipos. Șeful bandei pleacă la o colibă unde se află Azize și le spune oamenilor săi că trebuie neapărat să-l împuște pe generalul Cevdet, rușinea Turciei, pentru că l-a salvat pe comandantul grec. Azize este foarte emoționată când aude că omul ei iubit este în viață. Hamilton îl ucide pe George și în ultimele clipe de viață ale acestuia îi explică de ce a trădat țara lui - pentru că Lucy, femeia pe care a iubit-o cel mai mult, a fost ucisă, iar visul ei era ca Turcia să iasă învingătoare.

Pe malul mării, gândindu-se la Azize, Cevdet scoate din buzunar o poză veche și o aruncă în valuri ....


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Patria mea esti tu, ep. 30-31 tr                                     urmează: Patria mea esti tu, ep. 33 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube și dailymotion

Pentru alte episoade din acest serial vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












joi, 3 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 26 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 26 rezumat

Episodul 26 din serialul Lacrimi la Marea Neagră are mai puțină acțiune; multe dintre scene sunt reflecții despre iubire, speranțe pentru viitor și coșmaruri ale prezentului. Atât gândurile conștiente ale lui Tahir, cât și visele inconștiente ale lui Nefes examinează realitățile și posibilitățile vieții lor. O mare parte din acest episod are loc în spital și, deși acest lucru este rezonabil, având în vedere rănile lui Nefes, poate că unii telespectatori vor găsi că e un episod mai plicticos decât celelalte, care ne-au ținut de multe ori cu sufletul la gură.

O mașină accelerează în noapte, Tahir este emoționat, iar Nefes e culcată pe bancheta din spate semi-conștientă. O mașină se apropie de ei, șoferul strigând: „Soția mea este în viață?” E Vedat! În încercarea lui de a-l ucide pe Tahir, a împușcat-o pe Nefes în spate. Tahir profită de un camion de pe drum forțându-l pe Vedat să iasă în peisaj.

Tahir și Vedat se întrec cu mașinile pe stradă deși Nefes este rănită grav. De fapt, amândoi vor același lucru, s-o salveze pe femeie, dar rivalitatea dintre ei nu poate fi stinsă nici într-un asemenea moment. În sala de operații Nefes visează. Vorbește despre iubire; adică bărbații spun că iubesc femeile, nu pot trăi fără femei și totuși le rănesc. Bărbații spun „iubesc femeile până la moarte și, cu toate acestea, iubesc moartea. Ei greșesc în pasiunea lor bolnavă pentru iubire. Ei greșesc, dar femeile sunt pedepsite. ”

Yigit, care nu joacă un rol proeminent în scenariul acestui episod până către sfârșit, se află în biroul lui Esra, plângând în timp ce desenează când Ali i se alătură. Esra a făcut demersuri, i-a găsit părinții lui Ceylan și acum tatăl a venit și a luat-o acasă. Esra crede că Yigit este trist pentru că și-a pierdut prietena. Apoi Ali spune că nu ar trebui să fie trist pentru că se vor vizita reciproc, dar Yigit răspunde că nu plânge din cauza lui Ceylan, el doar simte că plânge.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 26 rezumat

La Kaleli acasă, mama Saniye este singură la bucătărie. Asiye nu-l găsește pe Mustafa la telefon și nimeni nu știe unde se află Tahir, Nefes, Berrak și Ceylan. Gemenii ajung acasă și insinuează că s-a întâmplat ceva și că precis este implicat Vedat. Asiye îi spune lui Fatih că el și Murat trebuie să meargă în căutarea familiei dispărute. Tahir așteaptă pe holul spitalului, acuzându-se pentru că i-a provocat rănirea. Mustafa a ajuns la sediul poliției unde Mithat își ia la revedere de la colegi. Mustafa se interesează de Tahir crezând că acesta s-a predat pentru „uciderea” lui Vedat, deși au găsit mormântul gol. Mithat este confuz la început, dar când Mustafa îl asigură că Vedat este viu, polițistul dezvăluie că cineva îl protejează pe psihopat, cineva care este mult mai periculos. În acel moment, Mustafa primește un apel de la Tahir care îi spune că Nefes a fost împușcată și că se află la spital.

Vedat a supraviețuit accidentului auto, dar nu poate apela la ajutor pentru că nu are semnal. Disperat, începe să alerge și nimerește într-o capcană de urs. Mithat trimite oameni să-l caute. Fatih și Murat se întorc acasă fără a da de Tahir, Nefes sau Mustafa. Firat îi spune fratelui său să înceteze să se mai gândească la Nazar pentru că este căsătorită, dar Murat spune că vrea un semn că îi pasă de el.

Nazar vorbește la telefon cu mama ei Turkan, în timp ce încearcă să-și acopere din rănile provocate de Vedat. Când Turkan o întreabă dacă el a maltratat-o, ea spune că nu, dar când apelul s-a încheiat, Nazar spune că speră că Vedat va avea de suferit teribil înainte de a muri pentru durerea pe care a provocat-o.

Pe masa de operație, Nefes visează că Vedat îl ia pe Yigit și Tahir îl urmărește calm și nu face nimic în timp ce ea țipă pentru a-și salva fiul. În zona de așteptare a spitalului, Mustafa îi vorbește lui Tahir spunând că Nefes este puternică și va supraviețui. Tahir tace, dar este atent când Mustafa îi spune că Mithat crede că cineva îl protejează pe Vedat.

În următoarea scenă avocatul lui Vedat vorbește cu „protectorul”, Fikret, spunându-i că Vedat a împușcat-o pe Nefes. Se pare că Fikret pusese pe cineva pe urmele lui Vedat la casa din vârful muntelui. Bărbatul a recuperat pușca. Fikret știa că Nefes nu a murit, și apoi spune ca pentru sine că s-a săturat să-l scoată pe Vedat din bucluc. Până la urmă Mithat și oamenii lui îl găsesc pe Vedat și îl duc la spital în timp ce Tahir suferă pe stâncile de pe malul Mării Negre. El visează la un viitor fericit pentru toată familia, se plimbă pe plajă, își imaginează familia în jurul mesei, dansuri și mâncare, mama care tricotează.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 26 rezumat

Vedat se află în spatele gratiilor, familia Kaleli se află în sala de așteptare, iar Nazar se duce la spital pentru a se întâlni cu Murat. Cum ajunge acolo, asistenta iese și spune că operația este în desfășurare, dar Nefes are nevoie de sânge grupa B3 negativ. Nazar știe că Mercan are acel tip de sânge, așa că îi trimite pe gemeni s-o aducă pe sora ei la spital. Mercan acceptă imediat să doneze și astfel Nefes este salvată tocmai de cine nu te așteptai până mai în urmă cu câteva episoade.

Vedat este disperat să iasă din închisoare și cere un telefon știind că are acest drept, de a suna un avocat. Dar avocata nu-i răspunde la apeluri, așa că îl sună pe Fikret care îi spune să rămână acolo un timp și să se calmeze. Mithat este circumspect în legătură cu persoana pe care o sună Vedat și, bănuind că nu cu avocata lui a stat de vorbă, caută numărul în lista de apeluri efectuate și îl sună pe Fikret înapoi, însă acesta știe și el regulile și nu răspunde. În schimb aruncă telefonul de la care a vorbit, apoi cere un alt mobil de la unul dintre oamenii săi.

Nefes a supraviețuit operației și a fost dusă la terapie intensivă. Visează că rătăcește într-o pădure în căutarea lui Yigit care este pierdut. Apoi devine agitată și tensiunea arterială crește periculos. În acel moment, Yigit, acasă fiind, se trezește plângând și chemându-și mama. El iese afară să o caute; în același timp, medicii încearcă să o salveze pe Nefes. Yigit se depărtează de casă mergând în pădure și se rătăcește. Când Asiye constată că a dispărut, familia începe să-l caute, lăsând pliante în sat și chemând pe toți să-i ajute. Unii cred că a fost răpit de Vedat, dar Yigit pur și simplu a rămas într-o groapă de unde nu mai putea ieși.

Avocata îl scoate pe Vedat din pușcărie și, în ciuda faptului că îi spune că Fikret vrea să-l vadă, Vedat nici nu vrea să audă și se duce direct la spital. În unitatea de terapie intensivă, îl vede pe Tahir cu Nefes, dar oamenii lui Fikret îl trag deoparte. Nefes poate pleca acasă a doua zi.
Fikret se duce la mormântul lui Sakine, femeia pe care o iubea, dar pe care tot el a ucis-o. Oamenii lui îl aduc pe Vedat în cimitir. El îi spune lui Vedat că femeia pe care o iubește va fi întotdeauna alături de el, indiferent dacă este moartă sau vie și îl sfătuiește a nu știu câta oară că trebuie să renunțe la planurile sale și să plece acasă. Vedat pleacă dar nu va asculta de sfaturile mentorului său, apoi Fikret cheamă un bărbat și îi spune că au ceva de pus la cale, după ce își dă seama că Vedat nu știe ce se petrece cu Yigit.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 26 rezumat

Vedat, care se întoarce acasă, descoperă că este casa goală și află că Nazar s-a dus la familia ei. În timp ce ea doarme, Turkan ridică puloverul fetei și vede vânătăile cumplite de pe spate. Nazar o face pe Turkan să promită că nu-i va spune tatălui său Cemil pentru că va complica totul și vor avea cu toții de suferit.

Care este următoarea mișcare a Fikret? Va afla Nefes că Yigit lipsește? Ce va face Vedat pentru a o pedepsi pe Nazar pentru că a ieșit din casă? Vedat va fi acuzat pentru împușcarea lui Nefes? Își va păstra Turkan promisiunea și nu-i va spune lui Cemil că Vedat a bătut-o pe Nazar? Cine îl va găsi pe Yigit? Și, desigur, cât de repede se va recupera Nefes din vătămarea ei gravă? Rămâi la curent dacă citești constant rezumatele serialului Lacrimi la Marea Neagră de pe blogul pulbere-de-stele.com.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 27 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












miercuri, 2 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 rezumat

Mustafa l-a dus pe Vedat pe un deal și i-a ordonat să-și sape propriul mormânt, dar Vedat aruncă momeala și se așează pe sicriu stând cu Mustafa la o mică discuție, așa cum face de obicei ca să scape cu viață. Dar de data asta Mustafa, secondat de Tahir, îl face să intre în lada unde acum câteva zile era Asiye și Tahir aruncă pământ peste ea crezând că Vedat va muri asfixiat.

Mama Saniye este ocupată să facă tot ceea ce poate, adică să le certe pe Asiye și pe Berrak pentru că nu au făcut treburile casnice. Ba chiar o invită pe Esma să curețe orezul. Când Esma confirmă că rezultatele ADN demonstrează că Ceylan nu este fiica lui Nefes, că este adoptată, Berrak este șocată. Nu poate să creadă că părinții ei au adoptat un copil pe care îl considerau mereu sora ei de sânge. Vrea să-l întrebe pe Vedat, bărbatul care a torturat-o și i-a ucis tatăl, de ce părinții ei au luat un copil surdo-mut și s-au prefăcut că este al lor. Mai contează adevărul în acest moment? Mai mult, până la urmă, oare Vedat i-ar răspunde?

Tahir vrea să se predea autorităților pentru uciderea lui Vedat, dar, desigur, probabil că Vedat nu este mort, deși cu toții ne dorim asta (cel puțin eu...). După o ceartă cu Mustafa despre vinovăția sa, Tahir pleacă să se întâlnească cu Nefes la biroul lui Esma, probabil pentru a afla mai multe despre Ceylan căreia Esma îi va găci tatăl adevărat, dar mai întâi, trebuie să-l scoată pe Yigit de la școală. Yigit a lovit un copil pentru că băiatul a râs de el. La casa Kaleli, Mithat vine să-i spună lui Mustafa că a fost transferat într-un alt district, și se gândesc amândoi dacă Vedat a avut ceva de-a face cu asta. Desigur, Mithat nu știe ce a făcut Tahir cu Vedat pentru că Mustafa n-a spus nimic.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 rezumat

Turkan este refuzată din nou s-o vadă pe Nazar acasă la Vedat, dar de data aceasta, amenință că îl va aduce pe soțul său Cemil, pentru că deja este prea suspectă toată treaba. Ea începe să creadă că poate acele povești despre bătăile lui Vedat asupra Nefes sunt adevărate. Cemil o însoțește pe Turkan înapoi la Vedat pentru a o găsi pe Nazar îmbrăcată frumos și pregătită să îi servească cu ceai, deși când am văzut-o ultima dată, era bătută, înlănțuită și refuzând mâncarea. Bineînțeles, Vedat a amenințat-o că dacă spune ceva, îl omoară pe Murat și apoi pe toată familia ei, iar Nazar face ceea ce i se spune.

Yigit, întruchiparea inocenței în această lume răzbunătoare, a fost protejat de familia sa. Acum, că este la școală, află că colegii săi nu sunt la fel de răbdători și de protectivi, de fapt, râd de el și îl enervează. Pentru a-l liniști, Tahir spune că vor face un picnic în familie și că îl va învăța pe Yigit cum să înalțe un zmeu. Într-adevăr, Tahir intenționează să se bucure de familia sa pentru ultima dată, înainte de a se preda poliției. Predica lui Osman la slujba de vineri seara adaugă și mai multă greutate vinovăției sale.

Picnicul este ca un moment de vindecare pentru Yigit, Tahir, Ali și Esma. Zmeul zboară, Esma și Ali sunt de puțin timp împreună și propunerea lui de căsătorie este acceptată. Ce poate strica acest moment minunat, fericit? Da, ați ghicit, nefericirea lui Murat, durerea de inimă a lui Nazar, supărarea lui Berrak, vinovăția lui Tahir și multe probleme când Mustafa, care este ros de niște gânduri se duce la groapa unde l-a pus pe Vedat și descoperă un mormânt gol. Mai târziu în serial vedem că Fikret se afla nu departe de locul respectiv și văzuse totul cu un binoclu, iar după ce frații Kaleli au plecat, el a venit și l-a dezgropat pe Vedat salvându-i încă odată viața. Cu toate acestea, de mai multe ori Fikret îl avertizează pe Vedat să se oprească din răzbunarea sa și să lase lucrurile să decurgă de la sine, pentru că aroganța lui de a face tot ceea ce vrea îl va duce la moarte. Dar Vedat nu este dispus să-și asculte salvatorul.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 rezumat

Murat nu poate sta departe de Nazar și, crezând că tânăra are probleme cu Vedat se duce la vilă și intră pe geam, așa cum o făcea și acasă la Dagdevireni. Nazar se preface supărată și îl ajută să iasă afară, pentru că Vedat tocmai venea. Murat ia o pietricică din alee și i-o dă ca pe un fel de amintire. A doua zi Nazar se duce la bijutier și îl roagă s-o șlefuiască, deși e o simplă piatră de râu, și s-o monteze într-un inel.

Acum este timpul ca Vedat să acționeze. Spre deosebire de Tahir, Vedat a spus că ar comite orice crimă pentru Nefes, pentru că o „iubește” mai mult decât orice sau pe oricine. El a spus că Tahir este un laș, deoarece frica lui de închisoare este mai mare decât dragostea lui pentru Nefes și, din moment ce el (Vedat) nu are frică, este pregătit să riposteze. Vedat așteaptă momentul potrivit și se află în pădure cu o armă cu lunetă, în timp ce Tahir venise și el cu Nefes la locul acum gol unde fusese îngropată lada cu Vedat în ea. Tahir se întreabă ce s-a întâmplat, iar Vedat apasă pe trăgaci exact când Nefes îl îmbrățișa pe soțul ei... glontele a nimerit-o pe ea....



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 26 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












marți, 1 octombrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Episodul 23 din Lacrimi la Marea Neagră începe cu o situație enigmatică: Mustafa și Tahir, alergă separat pentru a o salva pe Asiye răpită de Vedat, în timp ce el o pune pe biata femeie într-o ladă de lemn. Frații Kaleli se vor confrunta curând cu un alt joc al lui Vedat: casa în care se află pentru a o lua de acolo pe Asiye, este aparent goală, dar e plină de camere video și vocea lui Vedat se aude spunându-i lui Mustafa că are doar o singură cale de a-și salva soția și fiul nenăscut: o viață pentru o viață. Cum se ajunge în acest moment când am văzut-o pe Asiye, la casa Kaleli fiind însărcinată și vorbind cu doi străini care cereau indicații? Vom detalia în cele ce urmează.

Tahir, Nefes și micul Yigit merg pe drumul spre casă. Când se apropie de poarta din față, străinii, care ceva mai devreme veniseră s-o întrebe pe Asiye ceva (dar ea era singură acasă și ei știau acest lucru) se depărtează repede. Ei ajung într-una din cele două mașini parcate, iar Vedat, aflat în a doua mașină, le ordonă să plece imediat. Tahir este bănuitor, dar nu face altceva decât să închidă poarta pentru că nu-și dă seama ce s-a întâmplat. În acest timp, Fikret, personajul misterios, prietenul lui Vedat, se află din nou în vizită la Mustafa la biroul de pe malul mării. Pare să fie interesat să cumpere nisip, dar nu încheie nicio afacere. Înainte de a pleca, Fikret întreabă despre un portret de familie din spatele biroului lui Mustafa. Acesta îi răspunde că bărbații din imagine sunt tatăl său și unchiul său, „Tahir Nebunul”, unchi care a murit de tânăr la Instanbul, pierzând-o pe femeia pe care o iubea.

Nefes este agitată pentru că simte că Vedat nu a murit. Tahir încearcă să o liniștească, dar instinctele ei sunt prea acute. Apoi o vizitează pe avocata Esma doar pentru a afla că rezultatele ADN pentru Ceylan nu au ajuns. Ali este acolo, în birou, se pare că este foarte atras de Esma. După vizită, Nefes merge acasă la Nazar s-o vadă pe Mercan în timp ce Tahir pleacă la biroul Kaleli pentru a-și vedea fratele. Nefes nu este binevenită acasă la Dagdevireni, fiind alungată de Turkan, în timp ce Vedat este întâmpinat de Cemil, care îl bagă într-un dormitor ca să nu fie văzut de Nefes.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Yigit, care va merge în curând la școală, este pregătit pentru ritualul de circumcizie, așa că încep pregătirile. Întrucât acest obicei este un eveniment important al familiei, toată lumea participă la decorarea casei, invitarea prietenilor, cumpărarea cadourilor, pregătirea mâncării, angajarea muzicienilor și interpretarea dansurilor tradiționale. Nefes și Tahir îl iau pe Yigit pentru a-și alege costumul alb pentru această zi specială. Yigit nu prea înțelege de ce se pregătește așa și de ce Mustafa va fi ajutorul lui.

Cemil, enervat de faptul că Vedat amână prea mult, după părerea lui, acțiunea de distrugere a familiei Kaleli, decide să aibă grijă de Murat el însuși. Îl păcălește pe Murat să vină la fântână pentru a se întâlni cu Nazar, dar el așteaptă acolo cu o bâtă în mână. Îl bate pe Murat, până când Turkan intervine de milă. Bietul Murat suferă pentru dragostea lui, dar nu va renunța, chiar și atunci când Mustafa îi poruncește să se oprească. Deoarece refuză să meargă acasă bătut și murdar, o sună pe Berrak să-i aducă haine curate. Berrak îl ajută pe Murat, aducându-i haine și medicamente și rămânând cu el peste noapte pe barcă să-l îngrijească.

A doua zi dimineața Tahir cu Nefes și Yigit merg să cumpere costumul ceremoniei de circumcizie a lui Yigit, iar Mustafa o duce pe Asiye la doctor pentru a vedea fătul la ecograf. În acea seară, sărbătoarea începe cu rugăciune și cântece, în timp ce Yigit se retrage pe patul său special din curte, înconjurat de bărbați. Femeile sunt în casă, în timpul ceremoniei vocale, dar nu sunt martorele acesteia. După aceea, femeile care se aflau în casă se alătură bărbaților, mâncarea este pusă pe mese și începe muzica. Tahir și Mustafa interpretează un dans tradițional cu cuțite, spre deliciul tuturor. Vedat urmărește totul de la o anumită distanță, plin de ciudă.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Când seara se încheie și oaspeții au plecat, Mustafa primește un apel de la un număr neidentificat. Apelantul spune că este poliția și că nava lui Mustafa au luat foc. Bărbații aleargă spre țărmul mării, lăsând femeile acasă și, așa cum era de așteptat, Vedat a planificat acest lucru, pentru că nu a suportat ca această ceremonie a fiului său să îi fie furată. Pe de altă parte, femeile rămân singure și astfel oamenii lui pot să o răpească pe Asiye. Kaleli ajung la malul mării și, din moment ce nu există niciun foc pe navă, Tahir își dă seama că acesta a fost un joc pentru a-i scoate din casă.

Asiye este o luptătoare și chiar în aceste circumstanțe groaznice, nu încetează să amenințe. Când Vedat ridică capota de la portbagaj și ea își poate vedea atacatorul, începe să țipe la el. După ce Vedat spune că, odată ce Nefes îi va fi înapoiată, o va elibera, Asiye îl enervează repetând isteric că „Nefes este soția lui Tahir”. De ciudă, Vedat o sedează, apoi îl sună pe Mustafa și îi spune că îi va dezvălui locația unde se află Asiye după ce Mustafa va merge la poliție și va face să dispară videoclipul cu mărturisirea crimei.

Ce va aduce următorul episod? Cine este acest Fikret misterios care îl ajută pe Vedat? Este legat cumva de unchiul „Tahir Nebunul” care a murit la Istanbul? Ce înseamnă când Vedat când îi spune lui Mustafa cum o poate salva pe Asiye? De ce Nefes părăsește siguranța casei când toată lumea doarme? Ce s-a întâmplat cu Tahir? Toate acestea le vom desluși în cele ce urmează.

În deschiderea episodului 24 din serialul Lacrimi la Marea Neagră îl vedem pe Mustafa urlând de durere sufletească și de neputință, trăgând cu pistolul înspre pieptul lui Tahir. Cauza suferinței sale este dublă: Vedat îi cere să-l împuște pe Tahir în schimbul soției sale însărcinate, iar cei doi nu reușiseră să afle unde este ascunsă Asiye. Moartea lui Tahir va garanta revenirea în siguranță a lui Asiye. Tahir îi spune lui Mustafa că trebuie să-l împuște pentru că soția sa însărcinată este mai importantă. Mustafa, disperat, trage.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Vedat și Nefes urmăresc momentul dramatic pe ecranul casei lui Vedat. Nefes scoate o armă din poșetă pentru a-l ucide pe Vedat, dar el începe să-i vorbească despre scopul planului său: vrea ca Mustafa să sufere pentru pierderea soției sale, așa cum el, Vedat, a suferit; vrea ca Tahir să fie șters de pe fața pământului, astfel încât Nefes să nu aibă o casă, deoarece, odată ce Tahir a dispărut, familia Kaleli nu ar avea niciun motiv să o protejeze; dar dacă îl omoară, ea va merge la închisoare și Yigit va rămâne orfan.

Când Vedat se oprește, Nefes îi spune ce a fost evident de la început, că nu-l iubește și că este un psihopat. Ea aproape că își pierde șansa de a-l împușca atunci când el se îndepărtează de ea, dar își revine și trage spre cap. Vedat cade sângerând din tâmplă. Imediat intră pe ușă oamenii lui Vedat și prietenul său, gangsterul Fikret, cu gorilele sale.

Între timp, unul dintre oamenii lui Vedat se apropie de Mustafa și îi pune telefonul la ureche. Vocea (este o înregistrare dar Mustafa nu are de unde să știe) îi spune acum că știe ce simte când pierde o soție, că și-a împușcat fratele degeaba, deoarece Asiye este drogată și peste puțin timp drogul va fi mortal și că ea se află în lada din spatele lui. Apoi bărbatul îl împușcă pe Mustafa în picior. Vedat spune că Asiye va muri dacă nu o va duce la spital, dar că nu o poate duce cu piciorul rănit și că nu are mașină (în acel moment individul trage către cauciucurile mașinilor parcate afară). Apoi bărbatul ia telefonul mobil al lui Mustafa în timp ce vocea lui Vedat spune: „Și fără telefon, nu puteți apela la ajutor”.

Ali s-a dus la secția de poliție pentru a-i spune comisarului Mithat că Nefes i-a furat arma ca să-l omoare pe Vedat. Amândoi pleacă spre vila de pe vârful muntelui, dar, când ajung, găsesc casa goală, podeaua se vede că a fost curățată de sânge, doar un glonț este prins în perete. La etaj o găsesc pe Nefes legată și sedată pe pat.

 Mustafa deschide lada pentru a o găsi pe Asiye inconștientă. Apoi îl verifică pe Tahir pentru că nu vede nicio picătură de sânge, dar acesta este în viață, deoarece Tahir și-a pus o vestă anti-glonț la insistența lui Ali, înainte să vină acolo. Tahir o ridică pe Asiye și, deoarece cauciucurile mașinilor lor au fost împușcate, ei coboră pe jos muntele, cu Asiye în brațe și cu Mustafa șchiopătând. Când ajung la drum, dau de un camion care îi duce la spital.

Vedat nu a murit, dar este rănit la cap, iar prietenul său, Fikret, a curățat podeaua și l-a dus pe Vedat într-un apartament unde un medic îi tratează rana.
Asiye este controlată, i se fac toate analizele posibile și este declarată sănătoasă și copilul nevătămat, așa că familia o ia acasă. Tahir și Nefes se reîntâlnesc și se ceartă pe tema pistolului lui Ali și a împușcării lui Vedat; după ceva timp, îl iau pe Yigit și se întorc acasă unde Saniye din nou se enervează și continuă să-și exprime cu duritate dezacordul față de Nefes. În acest timp, Fikret vizitează mormântul unei femei pe nume Sakine.

În grădina casei, Osman, Esma, Ali și Mithat discută despre răpire în timp ce Asiye se odihnește în dormitorul de la etaj. Asiye îi spune lui Nefes că Mustafa nu l-a reclamat pe Vedat când a vorbit cu poliția și se teme că Mustafa îl va ucide pe Vedat, va merge la închisoare sau va muri singur. Nefes stă de vorbă cu Tahir și îi dezvăluie bănuielile sale că Mustafa are niște planuri. Murat și Fatih ajung după ce au dus mașinile la atelier ca să le pună cauciucuri noi.

Vedat vine și aduce flori lui Asiye transmițând condoleanțe familiei pentru moartea lui Tahir. Dar imediat află că planul său a eșuat. Mustafa îl amenință pe Vedat cu pistolul, dar Asiye și familia îl opresc să-l împuște. Acum, Vedat amenință că va depune acuzații împotriva lui Nefes pentru tentativă de omor. Înainte de a pleca, se preface că o sună pe Nazar doar pentru a-l supăra pe Murat. La întoarcere spre casă, Tahir îl vede pe Vedat și din nou se amenință reciproc fără să se omoare.

Cemil îi spune soției sale să o pregătească pe Nazar pentru că Vedat vine s-o ia acasă, deși Nazar nu vrea să meargă cu el, însă Vedat o amenință fizic. El spune că este capabil de multe lucruri, inclusiv sugerând că Murat este prea tânăr pentru a muri.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 rezumat

Tahir, Nefes și Yigit părăsesc casa Kaleli acasă pentru că mama Saniye nu va înceta să se plângă de Nefes și de toate necazurile pe care le-a provocat. Seara ajung la casa din vale. Vedat o încuie pe Nazar într-un dormitor de la etaj, coboară la parter și pune un disc cu muzică de Vivaldi apoi revine să o bată pe Nazar cu cureaua. A doua zi dimineața, Turkan, vine să-i aducă telefonul mobil pe care l-a lăsat acasă, dar Vedat îi spune că Nazar nu este acolo, că a plecat la cumpărături. Turkan simte că ceva nu este în regulă, deoarece este prea devreme pentru cumpărături.

Mustafa merge la casa din vale pentru a vorbi cu Tahir și Nefes să se întoarcă acasă, dacă nu în seara aceea, măcar pentru un mic dejun în familie, a doua zi dimineață. Promite să facă o mâncare cu brânză (kuymak, un fel de mămăligă cu brânză) pe care toată lumea o iubește. După micul dejun de a doua zi dimineață, Mustafa pleacă la muncă, dar Tahir este suspicios. El îi trimite pe Murat și Fatih să-l urmărească pe Mustafa, dar cu toate acestea el reușește să plece. Când Tahir vine la birou, Mustafa este plecat, și atunci se duce la Mithat pentru a-i spune că fratele său are ceva de gând. Mithat îi spune să nu se îngrijoreze, deoarece poliția a pus un dispozitiv de urmărire pe mobilul acestuia, astfel încât să știe mereu unde se află.

Mustafa îl sună pe Vedat și îl invită la un restaurant să stea de vorbă. Vedat este de acord, dar când ajunge, Mustafa nu este venit. Chelnerul spune că s-a dus la toaletă. Vedat așteaptă un timp, dar apoi se duce la toaletă să-l caute. Când împinge o ușă a unei cabine, Mustafa este acolo cu pistolul îndreptat spre el. Vedat este obligat să părăsească restaurantul sub amenințare. Când ajung la mașină, Mustafa îl bagă în portbagaj.

Ne rămâne să ne întrebăm ce va face Mustafa cu Vedat. Va interveni Tahir cu planurile sale? Dar Nazar? Vor ajunge părinții ei să o vadă sau Vedat o va ține ascunsă? Vor afla despre bătaia care a lăsat-o cu vânătăi pe spate? Ce va face Murat când va afla că Vedat a tratat-o pe Nazar cu cruzime? Ce s-a întâmplat cu testul ADN? Vedat va mărturisi că Ceylan nu este copilul lui Nefes? Dar toate acestea în episoadele următoare din serialul Lacrimi la Marea Neagră.


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 25 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












luni, 30 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 rezumat

Sezonul 2 din serialul Lacrimi la Marea Neagră începe cu episodul 22. Sfârșitul sezonului 1 a fost plin de probleme, dar acum Tahir scapă de moarte cu greu, eliberarea lui Mustafa din închisoare provine dintr-o sursă interesantă, iar Nefes nu trebuie să răspundă plângerii de fals în acte. Familia Kaleli este din nou împreună, bucurându-se de o masă cu prietenii lor, deoarece cred că necazurile lor de la Vedat s-au terminat.

În episodul 22 vedem cum Nefes, înainte de a-l arunca peste bord pe Tahir îi dă un briceag cu care să-și taie sfoara cu care este legat, dar el scapă cuțitașul în adânc, însă se dezleagă printr-o metodă știută din armată. Nefes îl vede și îi spune că îl va arunca și pe Vedat, apoi ea se preface în fața psihopatului că nu l-a iubit pe Tahir și îl roagă să-l elibereze pe Mustafa. Vedat sună la poliție și spune cine l-a omorât pe Necip (minte că unul din oamenii lui a făcut asta) și indică locul unde îl vor găsi.

Vedat se lasă păcălit de Nefes și o sună pe avocată să retragă plângerea referitoare la falsul în acte. Nefes se preface că se aruncă în apă și îl trage și pe Vedat după ea, iar acesta se bate în mare cu Tahir. Între timp, Ceylan și Yigit îl dezleagă pe Ali. Până la urmă psihopatul este ajutat de doi oameni de-ai lui să urce pe o ambarcațiune, îi leagă la mâini pe Ali și Tahir lăsându-i pe vapor și se urcă cu Nefes și cei 2 copii pe barca cu motor. Tahir și Ali nu se lasă și sar de pe vapor, după care leagă elicea motorului de la barcă, cu o curea ca să nu poată funcționa, apoi urmează o nouă bătaie între cei doi rivali. Vedat este mai slab decât Tahir și la un moment dat acesta îl tot lovește de elicea motorului până când vede sânge, și crede că, în sfârșit, Vedat este mort. Acum toți patru pleacă la spital unde Saniye este îngrijită medical pentru că a avut o criză de inimă când i-a fost adusă vestea că fiul ei ar fi mort.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 rezumat

Murat continuă să aibă sentimente pentru Nazar, chiar dacă este căsătorită cu Vedat. Tatăl ei, Cemil este vehement împotriva familiei Kaleli, învinovățindu-i de paralizia lui Mercan și de orice altă problemă pe care o suferă Dagdevirenii. El îl bate pe Murat care tot îi dă târcoale lui Nazar, amenințându-l că îl omoară dacă nu va sta departe de casa lor. Cemil deși l-a dat afară pe Vedat din casă în ultimul episod, acum vrea să ia legătura cu el, nutrind dorința de a se răzbuna pentru situația lui Mercan și este dispus să facă orice pentru a-i distruge pe Kaleli.

Asie este chemată la pușcărie de Mustafa care o minte că va fi transferat la altă închisoare, undeva departe de Trabzon, după care îi dă bucuros vestea că va fi eliberat. Ni se arată cum Mithat s-a dus la Mustafa și l-a anunțat că va fi eliberat. Nefes este fericită să se întoarcă în familie, dar mama Saniye nu este. Ea continuă cu observațiile urâte nu numai către Nefes, ci și pentru Berrak. Nefes are un coșmar ciudat și este îngrijorată că Vedat nu este mort. Ulterior îi spune lui Tahir că nu are un sentiment de maternitate pentru Ceylan, că are impresia că fetița nu este a ei, că știe despre Vedat că joacă jocuri psihologice pentru a o răni. Tahir spune că singura modalitate de a descoperi adevărul este un test ADN, dar Nefes încă nu este pregătită să afle acest adevăr.

Acum Vedat într-adevăr nu este mort, ci era doar grav rănit. Valurile îl aduc la mal unde este găsit de un pescar și luat la el acasă și îngrijit. El este furios, hotărât să-l ucidă pe Tahir și pe toată familia sa și, după ce își revine, începe să-și contacteze oamenii; mai întâi, o sună pe avocată în miez de noapte să-i găsească pe loc o casă departe de ochii lumii. Femeia nu are încotro și se execută găsind o vilă superbă în creierii munților. După aceea îl sună pe Fikret, un criminal periculos care l-a ajutat în mai multe rânduri și l-a protejat, și care pare să-i fie un fel de mentor.

În timp ce Tahir, Nefes, Mustafa și Asiye împărtășesc momente fericite, Vedat este singur, planificându-și răzbunarea, anume ceva care să o rănească emoțional pe Nefes iar pe Kaleli să-i distrugă fizic. În acest timp familia Kaleli face un grătar în cinstea lui Mustafa. Ceylan îi spune lui Berrak că a aflat de la Vedat că este fata lui Nefes. Berrak îi spune că nu este adevărat. Nefes se hotărăște să facă testul ADN și îi taie o șuviță din păr fetiței când doarme.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 rezumat

Asiye are vești frumoase pentru Mustafa - este însărcinată, iar el și familia sunt bucuroși că vor mai avea un moștenitor. Trec câteva luni de liniște, în care Vedat se recuperează după accidentul suferit (nu putea să-și miște un picior) și pune la cale un plan foarte minuțios de răzbunare. Vedem cum cineva îi urmărește pe Tahir și Nefes făcându-le poze în timp ce se bucură de viața lor pașnică. Aceleași imagini ajung în mâinile lui Vedat, în timp ce el se reabilitează și complotează împotriva lor.

Fikret, care se implică până la un punct în a-l ajuta pe Vedat, îi face o vizită lui Mustafa la birou, fără să discute cu el ceva afaceri, așa că Mustafa rămâne cam nedumerit de această întâlnire ciudată.
Episodul 22 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se încheie când Vedat, care socotește că a venit vremea să acționeze, bate la ușa familiei Kaleli...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 23-24 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












joi, 26 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 rezumat

Vedat este pe iaht dar se gândește ce are de făcut, pentru că nu vrea să plece în America numai el cu Ceylan. Își face un plan și, de față cu fetița, se rade de barbă și mustață în baie, după care, totuși, se îndreaptă spre un hidroavion, având poliția de coastă pe urmele lui. Psihopatul, însă, nu se urcă în avion ci se întoarce pe țărm unde îl așteaptă unul din oamenii lui care-i dă niște carduri și o mașină închiriată. Ali are grijă să-i blocheze conturile lui Vedat știind că acesta nu se va descurca fără bani și în felul acesta vor da ușor de el. Polițistul îl informează și pe Tahir despre ceea ce a făcut.

Mustafa dă declarație la poliție cu tot ce știe de Necip. Acolo i se arată arma crimei, iar el recunoaște că este a lui, însă a fost de multă vreme declarată pierdută.
Vedat rămâne foarte repede fără benzină iar la o benzinărie află că toate acele carduri pe care le avea sunt cu banii blocați, apoi fuge cu fetița când vede poliția pe urmele lui. Deși Ceylan este obosită și flămândă, Vedat o forțează să meargă prin pădure până dimineața, când fură niște roșii dintr-o grădină.

Tahir află ce s-a întâmplat cu Mustafa și Necip bănuind că Vedat a pus cadavrul acolo, dar probabil ajutat de cineva. Oamenii lui Vedat se duc la poliție și mint autodenunțându-se cum că ei l-ar fi ucis pe fratele lui Nefes din cauza unei neînțelegeri de la niște datorii mai vechi. Mithat își dă seama că totul este o făcătură, dar nu are dovezi și astfel sunt arestați țapii ispășitori în locul adevăratului criminal. Încă odată Vedat scapă de o pedeapsă.

Tahir se interesează despre ce a făcut Vedat în timpul când a fost ucis Necip, dar acesta a făcut în așa fel încât să aibă un alibi perfect, și a ieșit din mașină în timp ce trebuia să aștepte la bijutier să prefacă un inel, apoi a intrat în altă mașină, fără să fie văzut de bodyguardul său. După exact 2 ore a revenit, la fel, pe neobservate, și a luat inelul care era gata. De aceea, nimeni nu știe că Vedat n-a stat în mașina lui în fața magazinului de bijuterii în ziua aceea. Tahir nu se potolește și fiind sigur că Vedat a avut un ajutor, ia câteva grenade ascunse de el într-o magazie, se duce la vila lui Vedat și le aruncă pe acolo până când unul din gealații psihopatului, de frică, îi spune că șeful său este ajutat de un tip.
Poliția descoperă pe plajă corpul neînsuflețit al lui Eyșan.

Nazar este supărată că Vedat a dispărut chiar de la cununie și începe să regrete tot mai mult că a făcut pasul acesta. Cemil află că Tahir ar fi plecat și bănuiește că Ceylan este fiica lui Nefes, apoi încearcă să-i spună aceste lucruri lui Nazar, dar ea este furioasă și nu vrea să discute. Mai mult, ori de câte ori ei îl bârfesc pe Tahir că a luat o femeie cu doi copii, ea le amintește că s-a măritat cu Vedat, care are și el doi copii. Însă părinții lui Nazar spun că asta este altceva. Bârfa despre Nefes și cei doi copii ai ei se răspândește în sat, și din nou imamul Osman o ajută ținând o predică favorabilă la moschee.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 rezumat

Mustafa este judecat pentru crima asupra lui Necip, și, dat fiind probele, se decide rămânerea lui în arest spre disperarea familiei Kaleli. Nefes, care chiar dacă s-a mai apropiat de Saniye, aceasta tot pe ea o vede cauza tuturor relelor din familia ei, acceptă să plece împreună cu Yigit, ca să nu mai fie ținta săgeților otrăvite ale soacră-sii. După o ultimă cină în familie, Tahir îi duce pe Nefes și Yigit la nava lui, împreună cu Ali care ar trebui să-i conducă în altă parte.

Însă Vedat se află pe navă cu Ceylan și după ce ajung în larg, el iese din cabină, toarnă benzină peste tot, îl rănește pe Ali și îl leagă, apoi o forțează pe Nefes să-l lege pe Tahir de mâini și de picioare, urcându-l pe marginea vasului, pentru ca mai apoi să-l împingă în mare. Nefes chiar zice că nu-l iubește pe Tahir și încearcă să-i adoarmă vigilența lui Vedat în timp ce caută o metodă de a-și ajuta omul iubit. Dar până una-alta, ea trebuie să-l împingă pe Tahir în valuri, legat....


*** SFÂRȘITUL  SEZONULUI   ÎNTÂI ***


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 22 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












miercuri, 25 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat


Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat

Mithat este uluit când vede mărturisirea și îl întreabă pe Tahir de ce nu i-a dat-o mai devreme. Acesta îi explică despre ce a fost vorba și cum a luat-o de la Mustafa fără ca acesta să știe. În familia Kaleli este, pe de o parte tristețe pentru pierderea lui Yigit, pe de altă parte, Saniye consideră normal ca băiatul să fie la tatăl lui natural.

Acum Tahir se gândește la ce are de făcut mai departe și îl roagă pe Ali s-o aducă pe Nefes  la casa din pădure unde pune la cale să plece din țară, pentru că Vedat o va raporta la poliție pentru fals în acte. Tahir și-a dat seama că ăsta trebuie să fie motivul pentru care Yigit a spus la tribunal că vrea să rămână la Vedat. Nefes nu este de acord să plece și, chiar dacă Tahir are și pașapoartele pregătite, ea nu vrea să facă acest pas. Cu toate acestea, încăpățânatul Tahir pleacă, cu gândul să-l ia pe Yigit, și îl pune pe Ali s-o păzească pe Nefes. Tahir vorbise deja cu un tip, Igor, care îi cere o sumă imensă de bani, să-i ducă în Rusia pe toți trei.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat


Între timp Mustafa află ce s-a petrecut și, furios, se duce la Mithat, rupe dosarul pregătit de acesta pentru procuratură și îi șterge înregistrarea copiată pe telefon. Mithat se enervează dar Mustafa nu vrea ca fratele lui să pățească ceva. La casa din pădure Nefes îl păcălește cu ușurință pe Ali și iese pe geamul de la baie ducându-se acasă la Kaleli.

La vila lui Vedat, Yigit, deși se teme de taică-său, nu vrea să mănânce și nici să iasă din cameră, repetându-i că nu-l vrea, că îl preferă de tată pe Tahir. Vedat se înfurie când aude asemenea vorbe din gura propriului său fiu, dar se stăpânește. Tot ceea ce acceptă copilul este să se joace cu Ceylan. Singura bucurie a copilului este că seara, fără să fie văzut de taică-său vorbește cu apel video la telefon cu maică-sa și cu Tahir.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat


Având în vedere că planurile inițiale nu mai sunt valabile, acum Mustafa vrea să-și ajute fratele și vorbește cu Necip să facă în așa fel încât să obțină o dovadă că Vedat bate femeile și este violent, promițându-i acestuia că nu va fi considerat complice la crima asupra fratelui lui Nefes. Necip se învoiește. Pe de altă parte, Tahir se gândește că ar trebui să-și retragă plângerea împotriva lui Cemil Dagdeviren și astfel Vedat nu se va mai însura cu Nazar. Dar Vedat află ce face Tahir de la avocata sa și grăbește nunta. Nazar nu se simte confortabil auzind asta, dar nu are încotro, deși se tot gândește la ceea ce i-a spus Murat. Între timp, Vedat s-a dus în rezerva lui Mercan și o amenință ca să tacă din gură dacă vreodată va putea vorbi, referitor la tentativa de omor asupra ei.

Vedat o cheamă pe Nazar la cină la vila lui, iar ea îl întreabă unde este Eyșan. Adevărul e că Vedat o tot sună pe verișoara lui, dar telefonul ei este închis. Deocamdată el nu știe că Eyșan s-a sinucis, abia peste câteva episoade trupul ei va fi adus la mal de către valuri. Nazar cere să se ducă la baie și pe hol se întâlnește cu Berrak care încearcă să-i spună că Vedat este violent și că nu trebuie să se mărite cu el dar psihopatul o aude și o trimite în camera ei.


Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat

După ce Nazar pleacă, Vedat o bate pe Berrak pentru că a vrut s-o avertizeze pe Nazar și face asta într-o cameră goală. Necip ar vrea să intervină dar își amintește despre ce a vorbit cu Mustafa și îl înregistrează cu telefonul când o bate pe fiica lui. Din nefericire, este seară, iar psihopatul vede în reflecția geamului ce face Necip, însă deocamdată nu reacționează și îl lasă pe acesta să creadă că nu-l vede.

Tahir se duce la pușcărie când iese Cemil și îi spune acestuia să aibă grijă de familia lui și să nu o lase pe Nazar să se mărite cu Vedat. Dar în ceea ce privește nunta, deja este târziu, pentru că Vedat a depus actele pentru cununie și acum o pune pe Nazar să probeze rochiile de mireasă pe care el le avea pregătite pentru Nefes. La un moment dat, el trebuie să plece, iar Murat apare în cameră și din nou vrea s-o facă pe Nazar să renunțe la această căsătorie.

De fapt, Vedat a plecat ca să se răzbune pe Necip. Acesta din urmă trebuie să se întâlnească cu Mustafa ca să-i dea proba că Vedat este violent cu femeile din casa lui, dar pe drum Vedat îl interceptează pe Necip și îl omoară. Mustafa așteaptă degeaba și pleacă acasă, fără să știe ce s-a întâmplat cu Necip, și, mai ales, fără să aibă habar că Vedat i-a băgat cadavrul lui Necip în portbagajul mașinii ca să-l scoată pe el vinovat, mai ales că l-a împușcat pe Necip cu un pistol care i-a aparținut lui Mustafa.

Între timp, Murat dă peste înregistrarea mărturiei crimei pe un telefon (al lui Nefes, mi se pare) și se duce cu ea direct la procuror. Acum Vedat va avea o problemă - pe care o va rezolva cu ajutorul oamenilor lui pe care îi numește țapi ispășitori - dar și Mithat va fi transferat din Trabzon la o altă secție.

Seara are loc căsătoria lui Vedat cu Nazar, care deși sperase să nu aibă loc, a trebuit să facă ceea ce i-a spus taică-său. Însă pentru că procurorul de caz demarează ancheta, Vedat este informat că ar putea să fie arestat și imediat după ce s-a terminat oficierea căsătoriei pleacă să-i ia pe copii și să fugă. Tahir și Nefes vrea și el să fugă, crezând că Vedat o va raporta pe femeie pentru fals în acte. Acum amândoi rivalii se întâlnesc în port și are loc o bătaie. Până la urmă Vedat pleacă pe vas cu Ceylan iar Yigit rămâne lângă Tahir.

Episodul 20 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se încheie când vine poliția la familia Kaleli și îl arestează pe Mustafa pentru că avea în portbagajul mașinii cadavrul lui Necip.



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin