Se afișează postările cu eticheta seriale turcesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta seriale turcesti. Afișați toate postările

duminică, 23 august 2020

Prețul fericirii prezentare



Prețul fericirii prezentareTitlul original: Yasak Elma
Traducere - Prețul fericirii
Gen: dramă, romantic
Episoade: 3 sezoane, +67 episoade de cca 150 minute
Producător: Med Yapim, Turcia 2018
Rețeaua de distribuție: Fox TV Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Neslihan Yesilyurt
Scenariul: Melis Civelek, Zeynep Soyata

Sezonul 3 al serialului Prețul fericirii se difuzează pe Kanal D din august 2020.

Zeynep (Sevda Erginc) și Yildiz (Eda Ece) sunt surori și locuiesc împreună la Istanbul. Chiar dacă sunt surori, sunt total diferite între ele ca și personalități. Zeynep este o fată frumoasă care respectă valorile etice și lucrează ca asistent manager. Când firma în care lucrează este preluată de o altă companie, va fi colegă de serviciu cu un tânăr om de afaceri Alihan (Onur Tuna). Alihan este un tip arogant, chipeș, serios și bogat, care nu se abține să-i rănească pe cei din jur. Chiar din prima zi, Alihan și Zeynep se împung. Niciunul dintre ei nu cedează. Totuși lui Alihan îi place îndrăzneala lui Zeynep și începe să se îndrăgostească de ea.

Pe de altă parte, Yîldîz visează să aibă o viață înstărită. Pentru a fi aproape de oamenii bogați, lucrează ca și chelneriță într-un restaurant de fițe. Acolo întâlnește cu un bărbat bogat și își pune în gând să se căsătorească cu el pentru a putea scăpa de sărăcie. Cu toate acestea, în cele din urmă înțelege că iubitul ei nu are nicio intenție de a se căsători cu ea.

Viața lui Yildiz se schimbă dramatic atunci când primește o ofertă de muncă de la "regina" înaltei societăți, Ender (Sevval Sam). Ender este o femeie frumoasă de vârstă mijlocie căsătorită cu un respectabil om de afaceri, pe nume Halit (Talat Bulut). Ender este a treia soție a Halit și locuiesc cu toții într-o casă mare și luxoasă împreună cu fiul ei și cu cele două fiice vitrege. Ender și Halit se prefac că sunt un cuplu fericit dar, în realitate, nu se iubesc.

Ender ar vrea să divorțeze dar fără a-și pierde statutul social și financiar în societate. Știe că soțul ei este zgârcit, pentru că anterior, Halit a divorțat de soțiile sale fără să le ofere nicio compensație materială. Ender nu vrea să fie în aceeași situație cu fostele soții ale lui și din acest motiv, își face un plan și o angajează pe Yîldîz.

Conform planului aceasta va lucra ca asistentă al lui Halit la companie. Ea va face tot posibilul să-l seducă și să aibă o relație cu el. În acest fel, Ender își va acuza soțul de infidelitate și va primi o compensație mare în instanță. Yîldîz, în cele din urmă, acceptă oferta lui Ender, dar și ea are propriile planuri. Decizia ei nu numai că îi va afecta viața, ci și pe cea a surorii sale, Zeynep.

În serialul Prețul fericirii veți urmări cum se va schimba viața a două surori. Oare Yildiz își va împlini visele și va reuși să ducă o viață bogată? Va reuși Ender să divorțeze de soțul ei și să obțină o compensație mare? Zeynep va găsi în cele din urmă iubirea adevărată?

Distribuția

Talat Bulut în rolul Halit
Sevval Sam în rolul Ender
Onur Tuna în rolul Alihan
Eda Ece în rolul Yildiz
Sevda Erginci în rolul Zeynep
Safak Pakdemir în rolul Zehra
Baris Aytac în rolul Caner
Kivanc Kasabali în rolul Sinan
Irem Kahyaoglu în rolul Sengul
Nilgun Turksever în rolul Zerrin
Sinan Eroglu în rolul Hakan
Ilber Kaboglu în rolul Erim
Aysegul Cinar în rolul Lila
Tugce Kocak în rolul Lal



    urmează: Prețul fericirii sezonul 1 ,  Prețul fericirii sezonul 2 (I),   Prețul fericirii sezonul 2 (II),   Prețul fericirii sezonul 2 (III),  Prețul fericirii sezonul 3 (I),   Prețul fericirii sezonul 3(II),  Prețul fericirii sezonul 3 (II)  

sursa foto: capturi video de pe youtube


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










duminică, 16 august 2020

Mă numesc Zuleyha episoadele 61-62 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episoadele 61-62 tr rezumat

La proces, Julide se așteaptă ca Demir să fie milos și ea s-o poată scoate pe Züleyha de la închisoare, dar Demir este răzbunător și menționează inclusiv că soția lui l-a împușcat intenționat, cerând o pedeapsă foarte grea pentru fapta ei. După ce termină de vorbit, se încinge scandalul, pentru că Hunkar, Fekeli și Yilmaz sar cu gura pe el că de ce nu recunoaște că s-a însurat cu forța cu Züleyha și de ce face asta copiilor lui. Demir iese din sala aflată într-o agitație generală. Yilmaz este și el închis - sincer nu înțeleg de ce - probabil pentru că vorbitul cu o femeie măritată în absența soțului e considerat infracțiune la turci, nu știu.

Behice vine acasă și o găsește pe Mujgan în baie inconștientă apoi o duce la spital. Când doctorița se trezește începe să plângă și să-i reproșeze că de ce a salvat-o. Sebahattin încearcă s-o liniștească apoi amândoi o mint că Yilmaz a avut un accident de mașină și de aceea nu poate să vină s-o vadă.
Hatip se duce să-i ceară lui Gaffur facturile, dar acesta îi spune că nu are nicio factură. Apoi apare Saniye, care trage un foc de pușcă în aer, dând un semnal. Se adună acolo Hunkar și servitorimea dar și Naciye care spune de față cu toată lumea că într-adevăr Hatip l-a păcălit pe Gaffur pentru că oamenii lui au fost puși să-l jefuiască.

Mujgan când revine acasă citește un articol de ziar în care se elogia iubirea dintre Yilmaz și Züleyha și era descrisă scena petrecută la tribunal. Mujgan din nou se ceartă cu Behice apoi se duce să stea de vorbă cu Yilmaz dar acesta îi spune franș că nici acum ea nu își dă seama ce drame a produs prin atitudinea ei.

Julide se trezește concediată după ce i se înscenează o luare de mită în cadrul unui proces. Sebahattin crede că e mâna lui Sermin, dar se pare că ea nu are nicio vină în toată această afacere. Yilmaz insistă s-o vadă pe Züleyha dar Fekeli îl avertizează că nu e bine ce face, că-i agravează situația femeii, dar el nu ascultă. Cu toate acestea, n-o vede pe Züleyha pentru că ea îi lasă o scrisoare în care-i explică de ce nu trebuie să se mai vadă la vorbitor.

Între timp, Demir minte că se duce cu treburi de acasă, iar Hunkar se bucură și îi pregătește pe copii să-i ducă să-i vadă Züleyha. Însă Demir intenționat a mințit și ajunge la închisoare tocmai când erau cu toții acolo. Face scandal și ia copiii, merge acasă și apoi pleacă cu ei în mașină să-i ducă, el știe unde, cu toate că Hunkar se împotrivește. A doua zi Sermin se duce la vizită și îi aduce Zuleihăi o poză a copiilor dar îi și spune ce a făcut Demir.

La conac Hunkar încearcă să-l facă pe fiul ei să-i spună unde a dus copiii, dar el nu se lasă, ba chiar își jignește mama, zicând că sunt undeva mult mai bine îngrijiți decât acasă, de propria lor bunică. Demir se duce să-și vadă copiii, dar n-o lasă pe Hunkar să vină cu el. În schimb, Uzun se furișează pe bancheta din spate și abia târziu, la întoarcere spre Cukurova, Demir o observă.

Fekeli și Cetin sunt implicați într-un schimb de focuri cu trei necunoscuți care poartă fulare la gură ca să nu fie recunoscuți. Yilmaz tocmai se ducea cu Mujgan la Istanbul, dar Cetin îl ajunge din urmă și îi întoarce din drum.

Julide vrea să-și dea demisia din funcția de procuroare din cauza înscenării luării de mită dar Sebahattin îi rupe foaia pe care tocmai dactilografiase textul demisiei. Sebahattin cercetează lucrurile și află că într-adevăr Sermin a înscenat mita, însă nu-i spune asta lui Julide, ci o duce pe Sermin direct la procurorul șef să-și explice gestul.
În pușcărie, una din colegele de celulă ale Zuleihăi își crește fiul acolo, iar Züleyha îl învață să scrie și se joacă cu el. La un moment dat i se face rău, leșină și este dusă la spital unde se constată că a fost otrăvită.

La Camera de Comerț a Cukurovei se discută despre afaceriști străini care vor să cumpere pământ și localnicii trebuie să se unească pentru a nu permite așa ceva. Hatip vine mai târziu și aduce vestea despre otrăvirea Zuleihăi, insinuând că Demir ar fi comandat asta. Yilmaz se duce imediat la spital să se intereseze ce s-a întâmplat, dar și un tânăr afacerist îl informează pe Demir despre cele întâmplate la Cameră. Drept urmare, Demir îl găsește pe Hatip, care bârfea acum undeva pe stradă cu niște cunoscuți, și îi trage o mamă de bătaie din care sărmanul Hatip iese foarte șifonat. Însă când Demir este chemat la procuratură să dea explicații, toate colegele din celulă cu Züleyha se constată că sunt otrăvite din cauza unui cazan de cupru.

În acest context Mujgan stă de vorbă cu Behice și se gândește că dacă Züleyha moare iar Demir va fi închis, ea și cu Yilmaz vor putea trăi, în sfârșit liniștiți. Behice aderă imediat la idee, și fără să spună un cuvânt, pleacă la spital, intră într-o cameră a medicilor și se îmbracă cu un halat, apoi ia un flacon cu ceva medicament și merge cu o seringă în rezervă la Zuleyha să o omoare....

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 59-60 tr                                      urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 63 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet









Mă numesc Zuleyha episoadele 59-60 tr rezumat

Mă numesc Zuleyha episoadele 59-60 tr rezumat

Demir o alungă pe Züleyha de la conac cu toată împotrivirea lui Hunkar. Femeia se duce, disperată, acasă la Sermin, care o primește dar Demir o sună și o amenință că o distruge dacă o va ține pe soția lui în casa ei, așa că Sermin, forțată de împrejurări, trebuie să o dea afară pe Züleyha. După aceea ea se duce la colibe, unde niște femei o găsesc mai târziu , după ce ea leșinase pe drum. Însă unul din oamenii lui Demir află unde este și se duce să-i spună stăpânului. Demir din nou îi amenință pe săteni că le arde colibele dacă o ajută în vreun fel pe Züleyha, apoi o bruschează în fața tuturor și chiar lui Hunkar care venise după el. Demir pleacă, dar Hunkar încearcă s-o aline și îi promite că-i va aduce copiii să-i vadă.

Când Demir pleacă de acasă, Hunkar o aduce pe nora sa în căsuța lui Sanyie să-și vadă copiii dar Demir se întoarce pentru că uitase ceva și o surprinde acolo, apoi o alungă iar făcând scandal. Züleyha, văzând că nu poate să-l înduplece pe Demir cu nimic, își dă cu benzină în drum, de față cu toată lumea ieșită din case, și aprinde bricheta dar Fekeli, care era deja acolo, o împiedică să-și dea foc și o ia la el acasă. Behice nu vede cu ochi buni această mutare, dar nu poate să spună nimic. Demir vine la ușa lui Fekeli cu scandal și cu focuri de armă, dar Ali-Rahmet nu i-o dă pe Züleyha.

Hatip începe să aibă probleme după ce Rașit a fost ucis în închisoare și acum încearcă să scape din nou basma curată. Yilmaz este luat în arest din întâmplare, doar pentru că era lângă doi tipi care făceau trafic cu niște piese furate. Mujgan pleacă de acasă cu copilul și nimeni nu știe unde s-a dus. După ce Yilmaz este scos din arest, se duce acasă la bona care se ocupa de copil și află că Mujgan a plecat în America, la fratele ei. De fapt, Mujgan încă nu a plecat, se află la Istanbul și află de la Behice că Züleyha stă la Ali Rahmet. Acum Behice îi reproșează totul, inclusiv faptul că Yilmaz va fi alături de rivala ei. Mujgan își dă seama că a greșit tactica și încearcă să recupereze.

Hatip începe să răspândească în Cukurova bârfa că Züleyha își înșela soțul și că acesta ar fi prins-o în fapt. Pe de altă parte Sermin îi povestește lui Sebahattin tot ce știe. Mujgan se întoarce acasă și ca de obicei, face o scenă de gelozie aruncând vina pe Züleyha despre care spune că și-a părăsit copiii ca să stea alături de iubitul ei. Behice intervine și o acuză direct de toate problemele din familia ei. Însă Züleyha, sătulă de toate problemele, ia un pistol și mașina lui Fekeli și se duce la conacul Yamanilor să-l împuște pe Demir.

În urma acestei fapte, Demir este dus la spital în stare foarte gravă iar Zuleyha intră la pușcărie. Yilmaz, dându-și seama de dimensiunea consecințelor geloziei obsedante a lui Mujgan, o anunță că divorțează dar o amenință că dacă va încerca să ia copilul din Cukurova, o va distruge. În scurt timp Zuleyha este citată la proces, unde judecătorul nu acceptă încadrarea ușoară propusă de procuroarea Julide, aceea de împușcare accidentală, deoarece ea a tras trei gloanțe. Julide și Yilmaz îi promit Zuleihăi că vor face tot posibilul s-o ajute.

Saniye se duce la soția lui Hatip unde află că acesta a furat banii lui Gaffur mințindu-l mai apoi că-l împrumută și astfel Saniye obține de la Naciye chitanța prin care Gaffur era ținut în lesă de Hatip, femeia înapoindu-i și cele 15.000 de lire. Când vede Hatip că banii și chitanța lipsesc, intră în panică, dar apare Naciye care-i demonstrează că știe toate matrapazlâcurile făcute de el.

După câteva luni Demir este refăcut, e deja la conac și un gardian al închisorii îl informează că Yilmaz a venit la vizită la Zuleyha. Demir se duce la închisoare imediat și îi vede pe cei doi stând de vorbă, apoi pleacă pe neobservate și aruncă verigheta într-un lac. Acasă la Yilmaz, Mujgan vine să-l roage s-o ierte dar el o dă afară pe ușă, amintindu-i cum a distrus viețile atâtor oameni. Văzând că Yilmaz nu o poate ierta, după câteva zile Mujgan îi cere lui Behice să-și vadă fiul, apoi lasă o scrisoare de adio pentru Yilmaz și își taie venele...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 57-58 tr                                      urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 61-62 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet









marți, 11 august 2020

Vis de iubire ep. 11-17 rezumat



11. Când Can îi spune lui Sanem că vrea să stea de vorbă cu ea între patru ochi, Sanem se fâstâcește, pentru că ea este pregătită să înfrunte orice obstacol ca să fie împreună. După filmări, Polen merge acasă cu mașina lui Emre, având promisiuni din partea lui Can că se va ocupa și de ea imediat ce va fi posibil. Se apropie ziua de naștere a lui Polen, care abia așteaptă acest eveniment. Ea se întreabă dacă Can are de gând să-i organizeze o petrecere surpriză sau vor sărbători doar în doi. Osman s-a remarcat în primul set de reclame și acum urmează o nouă serie, ceea ce o face pe Zebercet invidioasă. Mevkibe vrea să-i dea înapoi băcănia soțului ei, însă Nihat e interesată de sectorul publicitar. De data asta Sanem este decisă să dea la o parte pe oricine-i stă în drum, indiferent de preț.

12. După ce Sanem își dă seama că Albatrosul este Can, începe să viseze cu ochii deschiși. Can pleacă de la aniversarea lui Polen ca să fie cu Sanem. După ce pleacă de la Operă, Cercei se va întâlni cu Ayhan. Oare ce se va întâmpla mai departe în relația lor? Osman este din ce în ce mai celebru și ajunge să filmeze reclame pentru o băutură organiză a cărei imagine devine. Rivalitatea dintre Deren și Aylin continuă iar Zeberjet nu-și poate stăpâni invidia. Sanem are de ținut niște secrete, dar ar vrea ca ele să fie dezvăluite, însă prin gura lui Emre.

13. Între timp, Can și Sanem sunt tot mai apropiați și petrec mult timp împreună. Curând sosește ziua în care Ovido Otomotive face un transfer de clienți pe care Aylin s-a oferit să-i împartă cu agenția. Scenariul pentru noua reclamă la automobile va fi scrisă de un om obișnuit, pe care ei îl vor recruta din social media, deși procesul este dificil pentru că nu găsesc ceea ce caută. În cele din urmă câștigă un tip misterios din Konya care are user-name-ul Vis de Iubire. Cine este acesta, oare? Acum se pregătesc cu toții să vizioneze noul clip pentru băuturile Orgatte cu Osman. Acesta primește aplauze și aprecieri din toate părțile. Muzaffer este verde de gelozie și își găsește o nouă țintă, aceea de a deveni actor.

episoadele 14 si 15 turcești lipsesc

16. Între Can și Sanem lucrurile nu mai merg perfect iar viața le pune relația la testare. Emre a plătit o sumă mare de bani drept mită pentru ca un client important, YRT Holding, să vină să salveze firma de la faliment prin plata unor datorii, dar se pare că holdingul are de gând să înfunde de tot agenția de publicitate. Bârfele despre Sanem nu mai contenesc iar Nihat și Mevkibe se implică.

17. Sanem a luat documentele unui parteneriat și acum Emre este cel care are de dat explicații lui Can. Totuși Emre nu ar vrea să facă așa cum i-a spus Sanem, pentru că are un plan diferit, dar ea nu știe despre asta și drept consecință, relația ei cu Can se va deteriora. Aylin află că se apropie ziua de naștere a lui Sanem și începe să acționeze în așa fel încât o surpriză neplăcută să-i strice ziua.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Vis de iubire ep. 6-10 tr                                     urmează: Vis de iubire ep. 18-25 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










duminică, 9 august 2020

Dragoste și secrete episoadele 25-27 tr rezumat

Dragoste și secrete episoadele 25-27 tr rezumat

Pregătindu-se să-l omoare pe Ali, Uygar a reușit să-și mânjească de sânge cea mai specială zi. În locul lui Ali, Hudarvadi, pe care îl iubește la fel de mult ca pe propria sa viață, este dus la spital rănit de un glonț. Hudavadi, care este rănit grav, oare va muri? Vedat, care este foarte interesat să afle cine-i ucigașul tatălui său, caută răzbunare, în ciuda lui Pilot. Ce fel de cale va urma Vedat dacă nu acceptă scuzele lui Ali?

Uygar a depășit niște limite împușcându-l pe Hudarvadi, iar Ali este dispus să-l facă pe Uygar să plătească luând în considerare toate cele petrecute. Kurtbey intră în timp ce Ali l-a capturat pe Uygar, în prezența lui Kurtbey, planul lui Uygar de a-l împușca Ali este zădărnicit.

Ali și Sevda se îmbrățișează în sfârșit, crezând că au scăpat de Uygar și au lăsat toate problemele în urmă. Un nume neașteptat apare - Nedim Maniacul, figură cunoscută de Ali de la organizație, care vrea să-și încheie socotelile din trecut. Maniacul Nedim va redefini definiția răului prin ceea ce face și tulbură viața lui Kurt bey și Ali. Mai mult, el este atât de periculos încât primul lucru pe care vrea să-l facă este să-l împuște pe Kurt Bey.
Pe de altă parte, medicul Ahmet, care lucra în spitalul în care a fost dus Hudarvadi, a văzut-o din întâmplare pe Duygu, pe care o cunoștea de mulți ani, și vrea să-și confrunte sentimentele. Ahmet încearcă să se apropie de Duygu, însă rămâne de văzut dacă va reuși.

Nedim care apare în timp ce Ali și Sevda visează la o viață liniștită, își dezlănțuie sentimentul de răzbunare acumulat de-a lungul anilor. Ali, al cărui singur vis este o viață pașnică, face totul pentru a-i proteja pe cei dragi de fața întunecată a lui Nedim ... Pe de altă parte, Kurt, împușcat de Nedim, vrea să-i spună lui Ali toate secretele pe patul de moarte, însă acesta moare fără să apuce să-i spună că Zeynep este sora lui. Mai târziu Ali intră în posesia unei scrisori de la tatăl lui către Kurt, în care îl ruga pe acesta să aibă grijă de cei doi fii ai săi și de fetița nenăscută încă, pe care îl ruga s-o boteze Zeynep.

Vedat, pe de altă parte, arde cu sentimentele sale de răzbunare știind că criminalul tatălui său este Ali. Vedat îi va spune în sfârșit lui Pilot că tatăl lor a fost ucis de Ali, și oare ce va face el când va afla adevărul?
Pilot și Duygu sunt tot despărțiți din cauza lui Ozlem, iar când cei doi se întâlnesc pe stradă, nu au curaj să-și vorbească, deși fiecare vede că celălalt poartă inelul de logodnă. La un moment dat, după ce fiecare mergea în direcție opusă celuilalt, Pilot se gândește că ar trebui să-și ceară iertare de la Duygu pentru că nu i-a spus despre unele lucruri din trecut, și se întoarce din drum, dar o vede pe ea stând de vorbă cu Ahmet, un vechi prieten. Crezând că între ei doi ar fi o idilă, Pilot se răzgândește și pleacă. Ulterior se împacă după ce lămuresc lucrurile între ei.

Pilot se frământă cum să facă după ce a aflat cine-i ucigașul lui Ernico și îl cheamă pe Ali într-o casă părăsită unde acesta îi explică de ce l-a ucis pe tatăl lui Vedat - pentru că făcea trafic cu arme și în acest context din greșeală l-a omorât într-o mașină capcană pe fiul lui Ali. După aceste dezvăluiri, Ali îi mai spune fratelui său și adevărul despre Zeynep, care este răpită de Maniac și pe care acum trebuie s-o salveze.

Însă foarte curând Ali cade într-o capcană iar persoana cea mai expusă este Sevda, pe care Maniacul o ucide sub ochii lui Ali ... Zeynep și Sinan sunt, de asemenea, în mâinile lui și ale oamenilor lui, dispuși să ucidă până când Ali le va dezvălui un anumit cifru, dar acesta trage de timp ca să ajungă și Pilot la locul faptei. După un schimb de focuri Maniacul este împușcat de Ali, apoi vedem că Sevda - care fusese instruită de dinainte ce să facă și avea vestă antiglonț - este, de fapt, nevătămată.

După un an, Ali și Sevda sunt căsătoriți și sărbătoresc alături de Duygu, care este însărcinată, Pilot, Vedat, Hudavadi, Ozlem și băiatul ei...

* * *  S F Â R Ș I T U L   S E R I A L U L U I   * * *

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Dragoste și secrete ep. 21-24  

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Dragoste și secrete, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










vineri, 7 august 2020

Dragoste și secrete episoadele 21-24 tr rezumat


Dragoste și secrete episoadele 21-24 tr rezumat

Uygar încearcă să scape de Ali pregătind un plan incredibil, acest nou plan o implică și pe fosta soție a lui, Ozlem. Uygar vrea să înlăture obstacolul dintre el și Sevda. Ali, care încearcă toate modalitățile posibile de a ajunge la fratele său, are parte de mai multe obstacole, Uygar încearcă să transforme acest lucru într-o oportunitate și face un alt plan pentru a-l anunța pe Pilot că Ali l-a ucis pe Ernico. Pe de altă parte, Duygu este răpit de dușmanii lui Pilot. Supraviețuirea lui Duygu depinde de un singur lucru. Oare îl va ucide Pilot pe Ali pentru femeia pe care o iubește?

Ali și Pilot încet, încet ajung să se confrunte cu trecutul lor ascuns. În timp ce Kurtbey încearcă să împiedice întâlnirea celor doi frați, o scrisoare din trecut lămurește totul. Kurt se cutremură pentru fiica sa, Zeynep. De fapt, Ali și Pilot nici măcar nu sunt conștienți de existența surorii lor mai mici. Pe de altă parte, Uygar parcă înnebunește pe zi ce trece, întrucât nu este în stare să o ia pe Sevda și de data aceasta merge prea departe când o răpește. Ali face tot posibilul pentru a o salva pe femeia pe care o iubește. Până la urmă Pilot reușește să-și salveze femeia iubită de dușmani și încearcă să-și liniștească familia. Dar trecutul nu-l lasă niciodată în pace pe Pilot și nu se știe cât va mai reuși el să-și protejeze femeia iubită și familia...

Ali și Pilot ajung la un punct de cotitură al vieții lor ani mai târziu. În fața trecutului lor rămas ascuns atâta vreme, frații ajung să vrea să devină din nou o familie adevărată. Dorul purtat atâția ani se transformă în lacrimi de bucurie care curg din ochii fraților. Când Vedat află că ucigașul tatălui lor este Ali, va dori să zădărnicească această reîntâlnire. Vedat, îl amenință cu pistolul pe Ali, în ciuda fericirii fratelui său.... Pe de altă parte, Kurt, care se teme de toate faptele care vor ieși la iveală, pregătește un nou plan după reuniunea celor doi frați.

Ali și Pilot s-au regăsit, dar încă mai continuă să înfrunte urmele trecutului lor. Ali își scormonește trecutul și toate săgețile arată spre Kurt. Când Vedat află că criminalul tatălui său este Ali, el urmărește răzbunarea. Va afla Pilot că ucigașul tatălui său este propriul frate, Ali? Dorindu-și o viață alături de Sevda, Ali îi pregătește o surpriză cu totul specială. Cu toate acestea, Uygar și-a făcut un nou plan de a-l ucide pe Ali, care se pare că de data asta va reuși ...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Dragoste și secrete ep. 16-20                                      urmează: Dragoste și secrete, ep. 25-27 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Dragoste și secrete, prezentare.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet









joi, 30 iulie 2020

Dragoste și secrete episoadele 16-20 tr rezumat

Dragoste și secrete episoadele 16-20 tr rezumat

Ali vine față în față cu trecutul său, într-un moment pe care nu îl aștepta niciodată. Fosta sa soție, Ozlem, vine cu un secret după ea. Ceea ce a stat ani de zile ascuns de Ali, acum iese la iveală. După ce a cunoscut-o pe Ozlem, Sevda este fericită să afle că fiul lui Ali este în viață în timp ce se confruntă cu emoțiile care o copleșesc. Pe de altă parte, Pilot vrea să lase totul în urmă, dar nu va fi atât de ușor pe cât pare. Duygu trebuie să aleagă între tatăl ei și Pilot, după ce Ilhan a aflat că acesta este mafiot și se opune din răsputeri acestei relații. Sevda, care vrea să-l păstreze pe bărbatul pe care îl iubește în afara oricărui pericol, îl împușcă pe Uygar.

Ali află că are un alt fiu, în urma reîntâlnirii șocante cu Ozlem. Cunoscându-și fiul, care i-a fost ascuns de ani buni, pentru prima dată în viață, viitorul lui Ali nu va mai fi același. Situația aceasta îl determină pe Uygar să spere că-i va putea despărți pe Sevda de Ali și ia măsuri pentru a trage sforile în favoarea lui. Pilot, care vrea să scape de trecutul său, încearcă să-și schimbe viața pentru femeia pe care o iubește, dar acest lucru nu poate rămâne fără consecințe neplăcute. Vedat, pe care îl numește frate, este în mâinile dușmanilor și nu va fi ușor să-l salveze.

Ali află despre boala fiului său și în timp ce încearcă să-i găsească un leac, va lupta și pentru a-și elimina dușmanii.
Koksal află că Uygar îi cunoaște marele secret și crezând că este încolțit, vrea să îi spună lui Ali totul. Oare va muri? Aflând că Ali și Pilot sunt frați, Uygar vrea să se folosească de acest atu împotriva lui Kurt. Pilot, pe de altă parte, își încununează sentimentele pentru Duygu cu o propunere de căsătorie.

Koksal vrea să-l înfrunte pe Ali de ani de zile, dar este rănit grav într-un atac armat. De fapt, singura lui dorință este să-l protejeze pe Ali, cu care a conspirat ani buni. Ce va face Sevda în fața morții neașteptate a tatălui ei? Sevda, care vrea să-i spună secretul tatălui său bărbatului pe care îl iubește, cum va reacționa? Uygar care vrea să se salveze de Ali îi spune că știe cine este fratele său. Uygar îi va spune lui Ali cine este fratele său? Pe de altă parte Pilot, care i-a propus lui Duygu căsătorie, cum va înfrunta familia lui Duygu? El va trebui să se lepede de orice legături cu mafia.

Odată ce Uygar va ajunge la închisoare, gheața se topește între Ali și Sevda care crede că toate problemele s-au terminat. Cuplul crede că a supraviețuit coșmarului provocat de Uygar, dar totul ajunge din nou într-un impas. Oamenii lui Uygar îl amenință pe Kurt că-l vor scoate pe Uygar din închisoare.
Uygar, care vrea să folosească de acest atu pentru a ieși din închisoare, va reuși ce și-a propus? Ali care încearcă totul ca să-și găsească fratele, primește informații noi. Temându-se că Ali va afla adevărul, Kurtbey pregătește un nou plan pentru a-l opri. Ozlem îi spune fiului ei marele secret pe care l-a ascuns de ani buni. Ozlem începe să-l iubească din nou pe Ali, dar va putea să o înlăture pe Sevda din viața lui, după atâția ani?
Pilot, care încearcă să se căsătorească cu femeia pe care o iubește, se confruntă cu un nou obstacol. Urmează să vedem dacă dragostea lui pentru Duygu va supraviețui ...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Dragoste și secrete ep. 11-15                                      urmează: Dragoste și secrete, ep. 21-24 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Dragoste și secrete, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










duminică, 26 iulie 2020

Dragoste și secrete episoadele 11-15 tr rezumat

Dragoste și secrete episoadele 11-15 tr rezumat

Minciunile lui Sevda îi șochează pe toți. Ali și Sevda sunt acum căsătoriți și trebuie să locuiască în aceeași casă. Mai mult decât atât, cartierul pregătește o surpriză pentru cei doi, iar Pilot trebuie să o înveselească pe frustrata Duygu. Ali îl urmărește pe Takaci ca să găsească ceva despre fratele său, dar Takaci are un plan special pentru Ali și Pilot.

Cei doi frați scapă de planul lui Takaci printr-un joc inteligent, dar mișcarea neașteptată a lui Vedat îi determină pe Pilot și Vedat să devină fugari. Pilot continuă să se întâlnească cu Duygu în timp ce fuge de poliție. Oare va putea el să ascundă statuile de Duygu?
Pe de altă parte, în timp ce Ali și Sevda se apropie reciproc prin căsătoria lor falsă, Uygar stabilește un plan tenebros de a-i separa.

Ali și Sevda depășesc surprinzător neînțelegerea dintre ei. Ali își declară dragostea față de Sevda. În timp ce cuplul a decis să se căsătorească, Uygar încearcă să afle secretul lui Köksal.
Va putea Uygar să împiedice unirea lui Ali și Sevda? Un apel telefonic surpriză vine la Ali, care îl va informa despre Pilot.
Pilot, pe de altă parte, se deschide în cele din urmă către Duygu. Totuși, Duygu nu-l mai vrea în viața ei. Rivalul lui, Mert, caută o oportunitate de a-l ucide pe Pilot, iar acesta din urmă se găsește brusc în pericol și este împușcat ...

Ali, care este pe punctul de a afla despre fratele său, îl ajută atunci când află că viața lui este în pericol. Pe de altă parte, Sevda nu știe vrea să facă Uygar în fața amenințării de a spune totul lui Ali. Când Ali află că Sevda încă îl iubește, face ceva neașteptat. Va afla el ce secret îi ascunde Sevda? Pe de altă parte, Duygu a decis să îi ofere lui Pilot o a doua șansă. În timp ce Pilot i-a promis că n-o să mai poarte niciodată o armă, Mert o curtează asiduu pe Duygu.

Planul lui Uygar este ca Ali să meargă la închisoare, și astfel Sevda să rămână cu el. Lucrurile se întâmplă întocmai dar Ali găsește un dușman neașteptat în închisoare, în timp ce Sevda are parte de o surpriză în casa lui Ali. Pilot găsește scrisoarea pe care Duygu i-a scris-o lui Ali cu mult timp în urmă. Legătura dintre Pilot și Duygu este pe punctul de a se rupe. Pe de altă parte, Ilhan și Meral află care este adevărata profesie a lui Pilot.
Între timp, Ali își caută cu încăpățânare fratele. Oare cei doi se vor regăsi și recunoaște?

Toate acestea le veți afla din rezumatele următoare. Reveniți pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Dragoste și secrete ep. 6-10                                      urmează: Dragoste și secrete, ep. 16-20 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Dragoste și secrete, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










luni, 20 iulie 2020

Dragoste și secrete episoadele 6-10 tr rezumat

Dragoste și secrete episoadele 6-10 tr rezumat

Sevda nu știe cum să facă să-i spună lui Ali că tatăl ei i-a ucis fiul, dar până la urmă ia o decizie surprinzătoare. Ali este disperat să afle ce ascunde Sevda.
Pe de altă parte, Duygu, care se acuză pe ea însăși pentru arestarea lui Pilot, începe să-i acorde acestuia o atenție deosebită. Pilot află la închisoare niște lucruri despre Ernico, de la un apropiat de-al lui, care îi va pune pe cei doi frați pe o cale ireversibilă.
Între timp, Sevda nu știe că Uygar a cumpărat agenția unde lucrează Ali, și depune toate eforturile ca să demonstreze familiei Sevdei că nu este implicat în împușcarea lui Sinan.

Munca lui Sevda la agenția lui Uygar influențează profund relația dintre ea și Ali. În timp ce Sevda vrea să stea departe de Ali, datorită secretului tatălui său, sentimentele nu o lasă să facă asta.
Pe de altă parte, Kurt pune la cale un plan terifiant pentru a-l împiedica pe Pilot să se apropie de Ali. Dar se întâmplă că Pilot pierde portofelul în cartierul lui Ali ceea ce schimbă totul la 180 de grade. După atâția ani, Ali este foarte aproape de a-și regăsi fratele său pentru prima dată.
Între timp, Sevda se confruntă cu un mare pericol de unde nu se aștepta niciodată.

Ali își dă seama că trupul pe care trebuie să-l recunoască nu aparține fratelui său. Începe să se gândească cine a făcut asta. Vedat, pe de altă parte, investighează cine l-a răpit pe Pilot. Uygar îl direcționează pe Vedat către Ali. Când Vedat îi vede pe Ali și Kurt unul lângă altul, îl acuză pe Ali pentru răpirea lui Pilot. Apoi o răpește pe Sevda ca să-l recupereze pe Pilot. Ali trebuie să o salveze pe Sevda, dar lucrurile nu depind de el.

Ali și Sevda cad pe mâna lui Vedat și a oamenilor săi, iar scăparea depinde de prezența lui Pilot, dar nu se poate face nimic în acest sens. Sevda, pe de altă parte, face niște demersuri în urma cărora viața ei este în pericol.
Pilot care visează să înceapă o nouă viață, întâlnește un nou dușman. Va putea el să lupte cu acest dușman în timp ce își ascunde de Duygu adevărata profesie?

Sevda și Ali continuă să stea în aceeași casă din motive de securitate, iar apropierea lor crește. Pe de altă parte, Pilot se luptă cu Takaci dar îl pune pe Ali în pericol, apoi este atras într-o ambuscadă în timp ce încearcă să se apropie de Duygu. Ali trebuie să facă față geloziei lui Sevda în timp ce încearcă să descurce ițele încurcate în care se scaldă toți.
Uygar are un alt plan de a-i despărți pe Ali și Sevda, cu toate acestea, punerea lui în aplicare va duce la un sfârșit neașteptat!

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Dragoste și secrete ep. 1-5                                      urmează: Dragoste și secrete, ep. 11-15 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Dragoste și secrete, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










duminică, 19 iulie 2020

Se anulează colaborarea dintre Netflix și producătorii de seriale turcești?

Se anulează colaborarea dintre Netflix și producătorii de seriale turcești?

Gurile rele de pe internet, mai ales din țara aproximativ vecină de peste Bosfor, titrează isteric diverse titluri șoc: Netflix anulează colaborările de până acum? O vorbă românească spune că fum fără foc nu iese, și într-adevăr, Netflix a anulat producerea unui serial, intitulat Iubire 101 (Love 101) și a altor proiecte viitoare, posibil datorită pandemiei, deși la fel de posibil e să fie din alte motive.

De exemplu, serialul Dacă știam atunci ce știm acum / If we knew what we know, a fost anulat chiar în ziua în care trebuia să înceapă filmările, deși Netflix plătise deja 500 de mii de dolari pentru producerea primului sezon. De ce? Scenarista Ece Yorenc explică într-un interviu televizat că la un moment dat Netflix a introdus în serial un personaj cu o altă orientare sexuală decât majoritatea, dar în serial nu existau scene explicite privind acest lucru, ci doar acel personaj recunoștea deschis că el este altfel. Apoi acest amănunt a trebuit aprobat de ministerul turcesc al culturii, care a respins scenariul în versiunea respectivă, cerând să fie scoase mențiunile despre orientarea sexuală din replicile personajului. Drept urmare, Netflix a anulat serialul pe motiv că această schimbare ar însemna o imixtiune cu care conducerea platformei nu poate fi de acord. Ulterior s-a desfășurat o campanie de denigrare a serialului Love 101, care a fost anulat din acest motiv, dar care nu avea nicio legătură cu vreun personaj diferit prin orientarea sa.

Acum, unii, care pretind - justificat sau nu - că știu din surse sigure că Netflix va fi bannat în Turcia au făcut valuri în social media turcească și nu numai. Se anunță că toate colaborările, inclusiv cele trecute vor fi anulate după care urmează o interzicere a Netflix pe teritoriul Turciei. Dacă vă fi așa, urmează să vedem.

Deocamdată, oficial, serialele deja urcate pe platformă vor putea fi vizionate în continuare iar cele care urmau să aibă mai multe sezoane, ca de exemplu The Gift, vor continua și ele.

sursă foto: doyouknowturkey.com

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet









vineri, 17 iulie 2020

Dragoste și secrete episoadele 1-5 tr rezumat

Dragoste și secrete episoadele 1-5 tr rezumat

Sevda este aleasă drept chipul unui brand în acea zi și este aproape să-și vadă visul de a deveni vedetă împlinit. Acum crede că totul va fi bine, dar e zguduită de o veste neașteptată, că fratele ei se află în mâinile unui mafiot brutal numit Pilot și că va muri, dacă nu le oferă o sumă mare de bani. Sevda îi cere bani lui Uygar Sarikayya, bărbatul care este obsesiv îndrăgostit de ea, pentru a-și salva fratele.

Cu toate acestea, Uygar propune și o ofertă neașteptată pentru Sevda, incapabilă să găsească o altă soluție. Fata ia banii pentru a-și salva fratele și fuge, ca să nu fie prinsă. Cum nu poate găsi un loc unde să se ascundă, evadarea Sevdei se termină la casa lui Ali Huroglu.

Cunoscut drept „Ali Hoca” pentru faptele sale bune, singurul său scop în viață este să-și găsească fratele dispărut. Pe măsură ce Ali și Sevda se apropie, Uygar nu are nicio intenție să renunțe la Sevda. Interesul lui Sevda pentru Ali deschide ușa către un secret teribil, care o face pe Sevda o iubire imposibilă pentru Ali.

Ali este rănit în timp ce o salvează pe Sevda din mâinile lui Uygar. Apoi, împreună, cei doi se refugiază în casa lui Tugrul Baba (profesorul lui Ali de la orfelinat). Însă Pilot și Uygar sunt după ei, în plus, Uygar știe că Ali este rănit și este hotărât să transforme acest lucru într-un avantaj.

Uygar și oamenii săi încearcă să-l forțeze pe Hudervadi să afle unde poate fi găsit Ali, dar între timp are parte de o surpriză la care nu se aștepta niciodată. Pe măsură ce relația dintre Pilot și Duygu avansează, Duygu este disperată să-i despartă pe Sevda și Ali. Jocurile ei conduc la un mare pericol pentru Ali. Acesta se întâlnește din nou cu Pilot și Uygar și este pe punctul de a-și călca pe inimă și a reveni la viața de dinainte.

Ali este nelămurit în legătură cu Koksal când a părăsit casa lui Sevda, Koksal, la rândul său, este profund zguduit ca urmare a întâlnirii cu Ali și este înspăimântat de presupunerea că secretul său a fost aflat (Koksal este autorul morții copilului lui Ali). Sevda nu știe nimic, ea doar face tot posibilul pentru a-și petrece timpul cu Ali.

Uygar și unchiul său pregătesc un plan prin care vor să-l ucidă pe Ali și o va determina pe Sevda să-l urască. Pilot este și el parte din plan, deși nu este pe deplin conștient de ceea ce se întâmplă sau de consecințele acestor intrigi. Ali nu are idee cu ce are să se confrunte după ce plătește datoria Sevdei către Uygar încercând să o salveze. Sinan, care vinde droguri în cartierul lui Ali, dă peste cap tot planul.

Ali este dus la secția de poliție ca persoana care l-ar fi împușcat pe Sinan. Ali este acum omul care i-a împușcat fratele, în ochii lui Sevda. Sentimentele Sevdei pentru Ali se transformă în ură. Ali trebuie să iasă mai întâi din arest și apoi să se justifice. După ce a reușit să se separe pe cei doi, Uygar caută modalități de a se apropia de Sevda. Oportunitatea pe care o caută îi vine la picioare în timp ce își dă seama că Koksal se teme de Ali. Uygar face o mișcare surprinzătoare folosind acest fapt în avantajul său.

Ali caută să afle cine l-a împușcat cu adevărat pe Sinan, ca să apară curat în fața Sevdei. Pe de altă parte, Pilot crede că Ali l-a împușcat pe Sinan, așa că pleacă după Ali și cei doi frați se luptă fără să știe că sunt frați. Între timp, mărturisirea lui Koksal către Hayriye va schimba totul.

Când Sevda află că tatăl ei l-a omorât pe fiul lui Ali, lumea ei se destramă. Sevda se confruntă cu tatăl ei și este îngrozită de posibilitatea de a-i spune lui Ali adevărul. Sevda găsește o modalitate de a evita toate acestea, dar nu știe ce pericol o așteaptă.

Dragostea lui Pilot pentru Duygu crește zi de zi și vrea să deschidă o afacere în cartier pentru a se apropia de ea. Între timp se întâmplă ceva neașteptat. Ali îl crede pe Uygar responsabil de tot răul și decide să pună capăt acestei legături. Sevda care nu poate trăi fără Ali, decide să-i spună tot adevărul.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Dragoste și secrete prezentare                                     urmează: Dragoste și secrete, ep. 6-10 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Dragoste și secrete, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet