Se afișează postările cu eticheta vacanta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vacanta. Afișați toate postările

vineri, 14 iulie 2017

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel





Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra TravelMai întâi, înainte cu vreo 6 luni de la data plecării în excursie, mi-am ales circuitul Splendorile Chinei (4-12 iulie, ghidă Andreea Manoliu) şi am plătit jumătate din bani. Apoi am început să mă interesez pe internet despre tot felul de lucruri legate de China şi de ceea ce voi vedea acolo. Am tot studiat eu programul excursiei, iar când a sosit timpul, mi-am luat băgăjelul şi am plecat spre Bucureşti, de unde aveam să pornesc într-o aventură, mai ales culinară, pe care n-am s-o uit toată viaţa mea. Excursia a fost un vis, dar pentru că pe lumea asta nimic nu este perfect, o să povestesc azi despre partea de coşmar, pentru mine, ca s-o exorcizez de acolo, apoi să scriu despre ceea ce a fost frumos.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel
În primul rând să spun că pe site-ul agenţiei Interra nu era nimic specificat despre ce fel de mâncare vom mânca pe parcurs, așa cum am văzut pe alte site-uri de turism, şi bănuiesc că nu e nici acum. M-am bucurat că aveam aproape zilnic asigurate cele 3 mese şi am crezut că aveam să servim masa la restaurante cu specific internaţional. Nici o secundă nu mi-a dat prin
minte că aveam să fiu obligată să mănânc, preţ de 8 din cele 9 zile ale excursiei, mâncare chinezească la prânz şi la cină, şi nu doar că era chinezească, dar pe tot parcursul acestei călătorii ni s-a servit aceeaşi mâncare cu mici excepţii. Ca şi cum aţi mânca doar borş de fasole, şi la prânz şi seara, timp de 8 zile. Iar mâncarea chinezească nu este echilibrată nutriţional, ci e bazată pe carbohidraţi (conform wikipedia). Carne acolo mănâncă doar bogaţii, aşa ne-au explicat ghizii locali. Aşadar, o mâncare foarte diferită de cea europeană, care dacă până acum doar nu-mi plăcea, de acum înainte nu vreau s-o mai văd niciodată în faţa ochilor.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel
Vedeți ce "fericiti" sunt turistii, nu-i așa?

Chinezii mănâncă în mod tradiţional la o masă rotundă, cca 7-8 persoane, iar cele câteva farfurii cu mâncăruri se pun pe o sticlă rotundă, rotativă, în centrul mesei, şi fiecare îşi ia din acele farfurii câte puţin şi îşi pune în farfuriuţa (ca de la ceașca de cafea) din faţa sa. Pe sticla respectivă ni s-au adus unul sau două castronaşe cu supă, un castron cu orez, un ibric mare cu ceai (chinezii beau ceai fierbinte după masă), iar la urmă o farfurie cu o jumătate de felie normală de pepene, tăiată în 7-8 bucăţi, câţi eram la masă. Fiecare aveam în dreptul nostru câte o farfuriuţă, un pahar - şi ni se turna bere, sucuri sau apă, după preferinţă, dar de obicei, o singură dată, rareori primeam şi al doilea pahar de băutură -, un castronaş micuţ pentru supă şi o linguriţă ceramică cu care s-o mănânci, beţişoare şi o furculiţă. Am înţeles că în China este considerată barbarie folosirea cuţitului la masă. O fi, bine că a-ţi face nevoile cu uşa wc-ului deschisă larg şi a-ţi sufla flegmă din gât pe stradă, la rădăcinile arborilor de pe marginea trotuarului, nu sunt obiceiuri barbare ci sănătoase. Dar despre chinezi şi felul lor de a fi voi vorbi într-o altă postare.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel


Aşadar, în fiecare zi la prânz şi seara am avut de mâncare supă (nu am gustat decât o dată, dintr-o supă de ciuperci, care era o gelatină bej închis cu gust de ciuperci), un amestec de legume ca un fel de ghiveci cu un sos maroniu, uneori mai dulce, alteori iute, pui cu alune (însă bucăţelele de pui suspectez că erau soia, pentru că nu aveau nici textura sau gustul cărnii şi erau spongioase), şi mâncarea asta era tot iute, tăiţei de orez uscaţi la cuptor, după aspect, varză fiartă, sau opărită doar, (fără sare, nu am văzut solniţe la masă niciodată), orez fiert aşa, pe jumătate, fără sare, fără nimic în el, un fel de chestii pane, micuţe și răsucite, uneori cu sos dulce pe ele, despre care ni se spunea că este pui, dar niciodată n-am găsit în mijloc vreo bucăţică infimă, măcar, de carne, o legumă fiartă ca un fel de spanac (nu ştiu ce era, dar era fibroasă şi o mestecam până când scuipam în şerveţel bolul format), nişte chestiuțe triunghiulare, pane, din cartof dulce (la hotel aveam din astea şi la micul dejun şi scria că sunt sweet potato cakes = prăjituri din cartof dulce, deşi era un aperitiv, nu o prăjitură), de vreo 2 ori a fost un fel de mâncare de fasole boabe (n-am gustat niciodată, nu ştiu să vă spun cum era), mâncare cu ciuperci, uneori champignon, alteori urechi de lemn, şi cam atât. Poate să mai fi fost ceva legume, varză roşie crudă, o dată au fost ceva felii de salam cu gust incert. Şi aproape de fiecare dată ni se aduceau 3 sau 4 sosuri în boluri mici. Unul din ele arăta ca nişte petrol foarte bine rafinat. N- am pus gura nici pe ele, nu că n-aş fi vrut, dar se terminau mult prea repede ca să am şi eu vreme să iau o linguriță. În general, mâncarea chinezească din această excursie mi s-a părut de trei feluri: dulce, iute şi lipsită de orice fel de gust.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel
Aceeași "fericire" ca mai sus se citește pe chipurile mesenilor

Într-o zi ni s-au servit un fel de colţunaşi cu diverse umpluturi (arătau ca nişte testicule opărite, vă daţi seama că în ziua aia chiar că nu am mâncat nimic), în câteva zile ni s-a adus omletă, pentru că după ce ghida a aflat că eu stau flămândă (e un fel de a spune, când mintea îţi face asocieri ca asta de mai sus, nici foame nu-ţi mai este) şi i-am cerut proteine, nu carbohidraţi, a zis că-mi dă de acum înainte omletă (mai erau 4 zile de excursie, voia să mă intoxice cu ouă??? zic şi eu... omleta mea o dădeam colegilor de masă după ce luam exact o îmbucătură, că ştiam că domnii abia o aşteptau). Oricum, i-am spus că pot mânca o pulpă de pui friptă, partea inferioară măcar, nu toată pulpa, dar dânsa mi-a răspuns că nu se poate să mi se dea bucată de carne, doar fâşii, totuşi n-a fost să fie nici aşa). Până la urmă ghida a fost cât de cât cooperantă ca atitudine, din tensiunea de impact când a văzut că nu mâncam aproape nimic la masă, după două zile s-a potolit şi am putut sta de vorbă civilizat la o cafea, ea, şi un frapuccino de mango, eu, într-un Starbucks. Că asta am mâncat în cele 7-8 zile în afară de micul dejun: 2 frapuccino de fructe şi 2 îngheţate Magnum, plus un fel de hamburger picant de la KFC în ultima zi, când nu aveam prânz şi cină asigurate. Când, la întoarcere, în avion spre Amsterdam, am dat de o mâncare de cartofi natur cu carne de vită, mi s-a părut că era dumnezeiesc de bună, aşa de dorită de o mâncare normală eram.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel


Experienţa asta, însă, m-a făcut să mă întreb la modul serios, din cele 75 de milioane cât a costat excursia, oare câte erau alocate meselor??? Nici măcar peşte n-am avut, în afară de cel de conservă de la micul dejun, iar carne adevărată, eu zic că am văzut doar în ultima seară în Shanghai, când ni s-au adus la masă chifteluţe, pui adevărat şi carne de iak (este la fel cu carnea de vită, dar parcă mai închisă la culoare), din care un domn, sătul să fie ţinut pe regim vegetarian, s-a repezit să ia aproape tot din farfuria cu cele 7-8 feliuţe cât 2 degete de late. Despre mâncarea din trenul de mare viteză şi avionul local, numai "de bine": în tren am mâncat doar mixul de fructe şi linguriţa de mâncare de ciuperci dintr-un mic compartiment al caserolei cu mâncăruri iuţi. Era şi ceva cartof dulce cu carne de porc foarte grasă, n-am avut ce alege de acolo, iar în avion am refuzat mâncarea spunând că nu mi-e foame - aveau doar tăiţei sau orez, la alegere, fără nimic altceva. Cu alte cuvinte, exclusiv carbohidrați au dat în avionul de la Xian la Shanghai.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel
În consecinţă dimineaţa, pentru că în toate hotelurile aveam mâncare internaţională, băgam o farfurie normală plină vârf cu proteine (cârnăciori, ou, şuncă, peşte, brânză moale dacă era), roşii şi salată verde, o felie de pâine cu margarină - uneori era şi unt - cu un cubuleţ de dulceaţă de căpşuni, un bol de salată de fructe, o cafea şi un pahar de suc de portocale stoarse atunci şi cam asta îmi era toată mâncarea pe o zi. În felul ăsta a fost o bagatelă să dau jos 6 kile în 9 zile. Şi nu sunt singura care a slăbit, era în autocar o discuţie amuzantă cum că probabil toată lumea va ajunge acasă cu ceva kilograme în minus, dar bănuiesc că eu am fost prima la capitolul ăsta :) nu-i bai, am de unde, doar că nu ar fi trebuit să slăbesc aşa de rapid şi mai ales nu în concediu... Soarta, karma, voinţa lui Buddha, ce altceva să mai zic? :)

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel
Băgam şi două pastile de Siofor pe zi, ca să nu vizitez involuntar vreun spital, într-o criză de hiperglicemie, şi-am mers mai departe, printre comentariile indignate ale colegilor de călătorie din ziua vizitării armatei de teracotă de la Xian (mi-au zis că-s nesimţită, că vreau să atrag atenţia, că de ce eu nu mănânc ce mănâncă 1 miliard jumate de oameni [pentru că aceia sunt născuţi acolo şi adaptaţi genetic la hrana aceea, stimată colegă de autocar!] etc). Am avut şi un bonus din cauza mâncării chinezeşti: m-am "încuiat" la stomac în aşa fel încât după 5 zile am avut nevoie de 4 pastile de Dulcolax ca să-mi revin, temporar, bineînţeles.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel


Ce soluţii ar trebui în asemenea cazuri, dragă Interra? Eu le dau pe ale mele, cu siguranţă mai pot fi şi altele.
- să fie scris clar şi răspicat pe site ce fel de mâncare se oferă, când se merge în excursii prin alte continente unde bucătăria locală este foarte diferită de aceea europeană. Aş fi luat un alt pachet sau aş fi căutat aceeaşi excursie la o agenţie care nu oferă decât micul dejun, dacă ştiam dinainte că nu se va servi decât mâncare chinezească în acest tur.
- să se ofere doar cazarea cu mic dejun internaţional inclus, iar mesele de peste zi să le rezolve fiecare cum vrea.
- persoanele cu probleme de metabolism (diabet, sau alte afecţiuni care necesită un anumit regim alimentar) să aibă de ales şi alte variante de meniu. Aş spune aici că merg în excursii cu agenţii de turism din 2005 şi că nu am întâlnit până acum să nu ni se ofere alternative la masă şi nici să ni se dea aproximativ aceeaşi mâncare pe tot parcursul unei călătorii.

Cum am slabit 6 kg in 9 zile cu Interra Travel

Ce am învăţat eu din această experienţă? Că organismul are resursele lui şi sistemul său de apărare când nu tolerează ceva şi intră pe stand by, consumându-şi propriile depozite de grăsimi, şi că nu sunt atât de adaptabilă pe cât aveam eu impresia. Ce au învățat alții din această excursie, nu știu, dar știu că au fost mai mulți nemulțumiți de mesele oferite, deși nu s-au manifestat la fel ca mine.

Mai departe în postările care vor urma voi scrie despre ceea ce am văzut în această excursie şi despre cum chinezii ştiu să ia banii turiştilor pe lucruri de calitate proastă, însă cu etichetă de obiect de lux. Doar ce mi-am pus azi dimineață pe deget inelul cu perle luat de la un magazin special vizitat în excursie, şi după un sfert de oră am văzut că una din cele 3 perluţe nu mai era. O caut şi acum, de-a buşilea, cu lanterna pe sub pat...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!













miercuri, 12 iulie 2017

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca




Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Benidorm

COSTA BLANCA este o fâşie de litoral spaniol care se întinde între Costa Brava (zona Barcelonei) şi Costa del Sol (zona Malaga), şi se situează în provincia Alicante. Clima este foarte blândă, nu este frig iarna şi nici prea multă umezeală vara, cu temperaturi constante de-a lungul anului, de aceea este o regiune turistică vizitată pe toată perioada anului, recunoscută drept una dintre cele mai bune zone turistice din lume de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Din acest motiv, Costa Blanca, acum jumătate de secol era presărată cu mici sate pescăreşti, dar astăzi este o bijuterie hotelieră şi de agrement.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia gara si arena de coride

Cu plajele sale nisipoase şi cu zona de şelf continental alunecând lin sub apele mării, Costa Blanca reprezintă un loc sigur în care poţi să faci baie în mare fără teamă de valuri mari sau de denivelări bruşte ale zonei de sub apă. Costa Blanca este locul ideal unde să mergi la mare oricând vrei tu şi fără riscuri pentru sănătatea ta. Peisajul este magnific, pentru că alături de litoral vezi un şir de munţi nu departe de staţiuni, această zonă fiind una din puţinele în lume unde se face un contact direct între munte şi mare. De exemplu, una din staţiunile recomandate ale acestei riviere spaniole este BENIDORM, unde găseşti cazare şi pensiune completă la o grămadă de hoteluri de ce categorie îţi place şi te ţine buzunarul.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia - catedrala

Dar la drept vorbind, părerea mea este că e păcat să vii în Spania şi să leneveşti numai la plajă un sejur întreg. Dacă tot ţi-ai stabilit locul de masă şi cazare, acum te poţi şi plimba prin zonă. De-a lungul coastei pe autostrada A7 poţi să vezi toată salba de staţiuni din regiune sau satele care nu s-au transformat şi şi-au păstrat aspectul tradiţional de-a lungul timpului.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia - orasul artelor si stiintelor

Într-o zi poţi să mergi să vezi VALENCIA, situat la o oră şi jumătate de Benidorm. Oraşul, azi în mare parte medieval, dar fondat de romani în secolul al 2-lea înainte de Christos, te va întâmpina cu o serie de obiective pe care merită să le vezi - catedrala, datând din secolul al 13-lea, acum inclusă în patrimoniul UNESCO, sau celebrul Oraş al Artelor şi Ştiinţelor, zonă a Valenciei cu clădiri futuriste, muzee şi spaţii de agrement care te fac să te simţi ca pe o imensă navă spaţială a viitorului. În Valencia ai să vezi şi o arenă de coride, tradiţie rămasă vie doar în unele provincii spaniole, în ziua de azi.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia - imagine din oras

Apoi într-o altă zi poţi alege să mergi la Villajoyosa, un orăşel colorat, păstrându-şi aspectul medieval, în care astăzi există un muzeu al ciocolatei şi nenumărate magazine cu fel de fel de delicii dulci. Distanţa de la Benidorm la Villajoyosa este de doar 20 de minute cu maşina. Pe Costa Blanca mai merită vizitat oraşul ALICANTE datând din secolul al 9-lea, unde cunoscătorii nu vor rata să deguste un pahar de vin roşu de Alicante, pentru ca mai apoi să meargă să vadă castelul Santa Barbara, cel mai vizitat loc din oraş, care expune artefacte din epoca bronzului găsite pe dealul din apropiere.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
castelul Santa barbara din Alicante


Dar ce zic eu aici nu este valabil doar pentru cei care călătoresc cu maşina sau care pot să închirieze o maşină în sejurul lor pe Costa Brava. Dimpotrivă, acum oricine poate să aleagă un sejur din oferta de vacanţă a agenţiei ColibriTour (Alba Iulia, tel. 0258-811.244, office@colibritour.ro), inclusiv un program de toamnă pentru seniori, cu plecare din Bucureşti, Cluj sau Timişoara. Sejurul include câteva opţionale, cazare cu demipensiune sau masă completă, în funcţie de hotelul ales. Pentru alte detalii contactaţi agenţia Colibri-Tour.

Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia-intrare la corida
Ce faci intr-o vacanta la oferta pe Costa Blanca
Valencia-arena de coride
















Mie nu-mi rămâne acum decât să va urez vacanţă plăcută!


surse foto: imaginile din Valencia aparțin autoarei blogului; 
imaginea cu stațiunea Benidorm - wikipedia
imaginea Castelului Santa Barbara - By Zarkos - Own work, CC BY-SA 3.0




Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








vineri, 9 iunie 2017

Cand calatoresti ia-ti si adaptoare electrice de la ManiaMall





Cand calatoresti ia-ti si adaptoare electrice de la ManiaMall
Peste puţin timp plec în vacanţă şi deja mi-am făcut lista cu ce trebuie să-mi pun în valiză. Câteva din obiectele pe care de la o vreme le iau obligatoriu cu mine când călătoresc hai-hui prin lume, alcătuiesc un mic kit de adaptoare electrice. Într-o geantă mică pun în primul rând un adaptor universal pentru priză, pentru că plec pe continentul asiatic şi acolo ștecherele aparaturii noastre electrice nu se potrivesc prizelor lor. Dar spre deosebire de alte dăţi când am plecat în concediu, prin Europa, unde mare nevoie de adaptoare şi de alimentatoare speciale nu am, acum am aflat că în locul ales de mine ca destinaţie de vacanţă stecherele trebuie să aibă 3 pini plaţi şi oblic dispuşi.


Cand calatoresti ia-ti si adaptoare electrice de la ManiaMallDe când am aflat acest amănunt am căutat un adaptor universal pentru priză, ca să nu mai am de căutat alte adaptoare când voi merge în cine ştie ce coclauri tropicali. Adaptorul universal se pliază pe tipurile de prize aflate în toate ţările lumii. În afară de el, îmi mai iau şi un alimentator universal, care include mufă USB şi capuri pentru diverse tipuri de telefoane mobile, Iphone, smartphone, notebook, şi care are tensiunea de ieşire reglabilă. Un asemenea alimentator îl iau atât pentru mine cât şi pentru, eventual, colega de cameră. Apoi kitul meu de aparate electrice pentru călătorie include un transformator de tensiune, pentru că nu în toate ţările amperajul şi voltajului reţelei naţionale este la fel ca al nostru.

Cand calatoresti ia-ti si adaptoare electrice de la ManiaMallUn al patrulea obiect foarte important din kitul meu cu adaptoare electrice este un triplu ștecher cu prelungitor, că doar iau la mine smartphone-ul, laptopul sau tableta, uscătorul de păr (nu toate hotelurile au aşa ceva în dotare), aparatul foto şi fierbătorul pentru cafea. Şi dacă se nimereşte să trebuiască să le pun pe toate la încărcat, şi să mai vrea şi colega de cameră să aibă acces la o priză, nu văd cum m-aş descurcă fără un astfel de prelungitor cu minim 4 prize circulare. Din experienţă ştiu că puţini turişti se gândesc dinainte la toate aceste aspecte, dar numai când eşti păţit, ştii după aceea ce-ţi trebuie la o călătorie, mai ales pe un alt continent, unde sistemele electrice pot să fie atât de diferite.

Aşadar, toate aceste produse le găseşti într-un singur loc, la Mania Mall, unde le poţi studia în voie proprietățile tehnice şi unde poţi să compari diverse alte adaptoare de la mai mulţi producători. Până la urmă, tu alegi ceea ce ţi se potriveşte, iar produsele le primeşti cu garanţie și poți să urmărești coletul. Dacă din cine ştie ce motiv nu-ţi sunt pe plac, le poţi returna în termen de 14 zile şi-ţi primeşti banii înapoi în maxim o lună de zile. De aceea eu prefer să cumpăr de pe internet, că în magazinele clasice nu am văzut să primesc garanţie pentru un prelungitor sau un adaptor, şi nici nu cred că pot returna produsul dacă nu sunt pe deplin mulţumită. Am păţit-o cândva cu un fierbător electric care s-a ars la a patra întrebuinţare, tot într-o vacanţă. Ce să mai înapoiezi şi cui? Am aruncat obiectul care nu-mi mai era de folos şi am tras învăţăminte.

Cand calatoresti ia-ti si adaptoare electrice de la ManiaMall Acum ştiu ce am de făcut când kitul meu de adaptoare trebuie completat. Îmi iau din timp ceea ce am nevoie, testez, şi dacă este cazul, returnez sau înlocuiesc produsul cu altul, pe care-l consider mai potrivit nevoilor mele. Însă ştiu că la Mania Mall produsele sunt de calitate şi de la producători cunoscuţi. De altfel, nu aş cumpăra echipamente electrice din surse îndoielnice.

Dacă şi tu vrei să cumperi de pe Mania-Mall, îi găseşti la telefon 0749.151.050 sau pe pagina de facebook a magazinului lor facebook.com/ManiaMall.ro/.


surse foto: 1 - pixabay.com, 2-3-4 -- maniamall.ro





vineri, 17 iulie 2015

Excursia de patru stele. Spania-Portugalia, ziua 1, plecarea.






Excursia de patru stele. Spania-Portugalia, ziua 1, plecarea.
Mă hotărâsem deodată. Am auzit de la un văr de-al meu, marinar, că în Lisabona pot să văd statuia Cristo Rei, care este o copie a aceleia din Rio de Janeiro. Și am rămas cu dorința de a vedea statuia asta în minte. Apoi, așa cum mi-am propus de anul trecut, când am experimentat cea mai obositoare și ireală excursie cu Omnia (am numit-o, așa, la mișto, Europa by night, pt că aproape toate cazările s-au făcut la miezul nopții sau chiar pe la 2-3 dimineața), de data asta am ales un circuit pe Spania și Portugalia, cu avionul, oferit de agenția Interra Travel.

marți, 31 martie 2015

Sejur nostalgic și ultramodern la Mamaia





Sejur nostalgic și ultramodern la Mamaia
De când mă știu am mers în concediu la mare. Când eram copil, ai mei mă duceau la Mamaia, de fapt la Constanța, unde eram găzduiți de aceeași familie an de an, dar zilnic făceam plajă la Mamaia, întotdeauna în apropierea unui stâlp cu difuzoarele stației locale de radio numită Radio-Vacanța. Astfel stațiunea a devenit un fel de al doilea acasă pentru mine și mergând atât de des într-o vreme (după accidentul de la Cernobîl am făcut o mare pauză) Mamaia ajunsese să mă intereseze nu doar ca distracție, ci și ca istoric.

Sejur nostalgic și ultramodern la Mamaia
foto din colectia personala a autoarei articolului
Așa am aflat de la vecinii gazdelor noastre, adică de la Gulsun, turcoaica, de faptul că denumirea de Mamaia nu are nici o legătură cu bunica nimănui, ci provine de la un tătar pe care-l chema Mamai. Stațiunea s-a dezvoltat în jurul unui sătuc, Mamaia-sat, dar datează de nici nu gândiți câtă vreme, este poate cea mai veche stațiune românească, astăzi având peste 110 ani vechime. Primele idei despre construcția unor băi au apărut în zonă către sfârșitul secolului al 19-lea, când se construia podul de la Cernavodă a lui Anghel Saligny. Din 1906 datează prima atestare documentară a băilor, apoi, stațiunea așa cum o știm, a început să se dezvolte după anii '50. S-au construit o serie de hoteluri pe un grind cu nisip fin la nord de Constanța, care separa marea de limanul Siutghiol (redenumit la un moment dat lacul Mamaia, pentru că în perioada comunistă exista obiceiul ca toate toponimele cu sonoritate străină să fie rebotezate cu nume românești). Una din atracțiile stațiunii a fost ani de zile hotelul turn Parc, situat la o distanță apreciabilă de malul mării, pe atunci, prin anii '70. Dar an de an, jocul tectonicii și mai ales abraziunea marină, au "mâncat" din plajă până când malul mării s-a apropiat periculos de mult de hotel, periclitându-i fundația, în așa fel încât s-au construit diguri care să mai stopeze fenomenul de înaintare a mării.

Sejur nostalgic și ultramodern la Mamaia
Mai apoi, când eram studentă și mergeam la mare cu colegele mele de cameră care erau constănțence, apăruseră alte puncte de atracție: hotelul Internațional (despre care puțini mai știu că a fost primul hotel adevărat la Mamaiei, numit Rex, datând din anul 1936) și Hotelul Savoy, satul de vacanță, bazarul, parcul de distracții, discotecile, terasele fără număr de pe plajă, mini-carul cu care ne dădeam toată ziua dintr-un capăt în celălalt al stațiunii. Astăzi când merg la Mamaia mă dau cu telegondola. Nu că n-am avea și noi la Piatra Neamț așa ceva, dar știți cum e, plăcinta vecinului e mai gustoasă. Și dacă în trecut mergeam uneori la mare cu bilet de la serviciu, și eram cazați la ce hotel ni se dădea repartiție de la sindicat, acum pot alege să merg unde am chef. Ca să nu mă dezmint, dacă tot am cunoscut Mamaia în diferitele ei epoci istorice, anul ăsta aș merge în zona cea mai nouă a stațiunii, în ansamblul turistic hotelier Phoenicia Holiday Resort, pentru că simt nevoia de nou, de ultramodern, fără ca locurile în care intru să fi fost reamenajări ale altora vechi. Anul ăsta vreau să respir aer de secolul 21 la Mamaia, să-mi clătesc ochii cu un design occidental al resortului, să mă bucur de toate facilitățile pe care Phoenicia Holiday Resort le poate oferi.


duminică, 29 martie 2015

5 avantaje ale excursiilor pe cont propriu





5 avantaje ale excursiilor pe cont propriu
Spuneam în articolele mele cu excursia de astă vară că aș mai schimba ceva la vacanțele mele și în primul rând aș schimba agenția, pentru că aceea cu care obișnuiam să merg organizează doar excursii de grup. Mi se pare normal să încerc și altceva decât excursiile organizate, care au avantajele lor dar și marile lor neajunsuri.

joi, 5 martie 2015

Milano by night (excursia Paris-Coasta de Azur, ziua 9)





Pe la prânz am părăsit Nisa și Mediterana pe care o încercasem așa, doar până la glezne. Ne-am îmbarcat în autocar și am plecat către Italia. După încă vreo câteva ore și popasuri în Monte Carlo și la parfumeriile Fragonard, de care mă voi ocupa cu o proximă ocazie, am trecut în Italia unde am făcut prima oprire, de scurtă durată, la San Remo, orașul concursului de muzică ușoară cândva celebru în toată Europa. Nu-mi amintesc multe din acest popas, decât că am oprit într-o parcare imensă cu multe motociclete, și că luându-mi dejunul frugal - un sandviș "clasic" cu cașcaval și pate - și rotindu-mi privirile peste tot, mi-am întipărit în minte strada din fața parcării, oarecum suspendată, datorită reliefului în pantă, și palmierii amestecați cu alte specii arboricole care îmi încântau privirea și mă îmbiau la leneveală. Dar nu era timp de asta, mai aveam mulți kilometri de parcurs prin nordul Italiei, pe o zi superbă de plajă din miezul unui august de foc.

sâmbătă, 14 februarie 2015

Insulele Capului Verde sau cum sa faci o vacanta altfel





Insulele Capului Verde sau cum sa faci o vacanta altfel
Daca portughezii ar fi stiut acum 500 de ani ce paradis turistic aveau sa devina insulele nelocuite ale Capului Verde descoperite de ei, n-ar fi renunțat niciodata la acest arhipelag in forma de sageata. Situat la tropice, in Atlantic, la o distanta de 350 de mile marine de coasta Africii de Vest, arhipelagul Capului Verde reprezinta o suita de zece insule vulcanice, care de la inceputul colonizarii lui de catre portughezi a avut norocul sa fie un tinut prosper, pe atunci datorita unor activitati mai putin curate si anume din cauza comertului cu sclavi negri.

duminică, 25 ianuarie 2015

Vacanta in Zakynthos




Vacanta in Zakynthos
De obicei în perioada asta a anului, ba uneori chiar mai devreme, încep să caut pe internet destinații de vacanță pentru la vară. Acum, parcă mai mult ca în alți ani, nu știu ce să aleg, pentru că unde aș vrea eu, se merge primăvara și nu pot lipsi de la serviciu atunci, iar în multe alte părți am fost. Și totuși sunt țări pe care le-aș vizita centimetru cu centimetru, în care revin cu plăcere și în care de fiecare dată îmi mai rămâne câte ceva de vizitat și data viitoare. Una din țările astea e Grecia, și cum în afară de Creta, în insule nu am fost, tare mă bate gândul să văd și eu insulele pe care toată lumea le laudă și despre care din toate părțile aud că merită vizitate mai mult decât capitala sau alte stațiuni din zona continentală a țării.

duminică, 14 decembrie 2014

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 7, castelele de pe valea Loarei




Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 7, castelele de pe valea Loarei
sursa: wikimedia
Am plecat din Paris într-o dimineață incertă, cu cer relativ înnourat. Cu toate acestea se anunța o zi frumoasă de vizită. În scurt timp am ajuns la castelul Chambord, o construcție masivă cu o arhitectură deosebită, renascentistă cu accente tipic franțuzești. Este unul dintre cele mai cunoscute și ușor de recunoscut castele din lume, datorită acestui stil arhitectonic care-l face să se distingă rapid printre alte castele din aceeași perioadă.

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles






Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Începem ziua a cincea din circuitul nostru odihniți și nerăbdători să vedem Versailles-ul. Înainte de prânz ajungem în micul orășel cu același nume, într-o parcare imensă. Îmi iau mai multe repere ca să găsesc autocarul la întoarcere și fac slalom printre câțiva negri senegalezi (ne zice ghida) care au diverse suveniruri de vânzare. Grupul nostru ajunge la coadă la bilete. Avem la dispoziție cca 90 de minute cu totul. În curte, mai multe cozi șerpuiesc în meandre strânse și ne întrebăm oare cât avem de stat până să intrăm efectiv în palat. Stând cuminți la rând, aflăm că fiecare parte de castel are preț de vizită separat. Doar palatul principal, costă 15 euro. Grădinile, încă 7, Micul Trianon, încă 10 euro, Marele Trianon+palatul+grădinile = 35 de euro. Sunt fel de fel de combinații de vizitat, timp să ai. Din păcate, asta e exact ceea ce noi nu prea avem. Iau bilet numai pt palatul principal, pt că pe pereții sălilor în care înaintăm către casa de bilete scrie că grădinile se vizitează gratuit. De fapt nu e adevărat. Poate că la pachetul de vizită complet, grădinile or fi gratis, dar așa, costă. Oricum mă gândesc că nu știu dacă am timp să văd grădinile.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Iau biletul și fug spre restul grupului care se ceartă cu câțiva negri la una dintre intrările în palat. Știind că avem timp puțin la dispoziție, o parte a grupului încearcă să-i convingă pe paznici că trebuie să intrăm cu prioritate, fără să mai stăm la imensele cozi. Senegalezii, nimic!! Bouges pas și bouges pas (:)) adică să nu mișcăm). Mă duc resemnată undeva pe la jumătatea unei cozi în spatele unui cuplu austriac sau german. Coada înaintează relativ greu, eu sunt cu ochii pe ceas. Trec vreo douăzeci de minute. Mai am o jumătate de oră și trebuie să alerg la autocar. Deja de o oră stau la cozi. În sfârșit ajung în palat. Mai sunt 20-25 de minute. În zece minute trec prin câteva săli. Sala oglinzilor n-o găsesc. Apartamentele doamnelor nu le pot vedea, un paznic mă îndrumă înapoi către intrarea la bilete. Nu înțeleg. Poate pe acolo e și intrarea în aripa apartamentelor doamnelor, dar nu mai stau să parlamentez cu senegalezul. Cea mai neplăcută surpriză este că acești negri, deși provin din fostele colonii franceze, nu vorbesc o franceză standard (de engleză nu mai zic, abia mormăie câteva cuvinte uzuale) și nu te poți înțelege ușor cu ei. Nu e numai senzația mea, mai mulți colegi de călătorie spun același lucru, și unii dintre ei știu franceză bine de tot. Mă mulțumesc cu cele câteva săli de la parter și cu un colț din grădini, pe care îl poți vedea din curtea palatului.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Caut o toaletă, nu găsesc. Alerg spre autocar. Din fericire, suntem doar vreo 3-4 turiști și șoferii. Înseamnă că se mai întârzie un pic, îmi zic destinsă că pot merge la un bar să caut toaleta. Sigur că la un bar intru, dar precum știam de mai demult, francezii, cel puțin, nu te lasă să le folosești toaletele dacă nu comanzi ceva. Îi dau 2 euro negresei de la tejghea - atât costă o cafea - și cobor în grabă scările până la subsol. Când revin ea mă așteaptă cu cafeaua pusă, dar îi spun zâmbind larg că este a ei, eu trebuie să fug la autocar. Râde bucuroasă, zice și mersi, madame! iar eu mă îndrept către negrii cu suveniruri de unde iau câte ceva pentru cei dragi de acasă. Cel mai bun preț îl obțin la brelocurile cu turnul Eiffel, 1 euro 5 bucăți. Apare poliția și negrii dispar instantaneu, unul aruncând marfa într-un canal. Probabil că știe el vreo metodă de a și-o recupera după ce pleacă polițaii de-acolo.

După vreun sfert de oră plecăm din nou către Paris, unde aveam să vizităm orașul până spre miezul nopții. Însă Versailles-ul rămâne un vis pe care vreau să-l mai visez odată, mai pe îndelete, cine știe, poate chiar vara viitoare. Dar să vă spun povestea.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 5, Versailles
Versailles-ul a fost la începuturi un domeniu care aparținea familiei florentine Gondi. Regele Ludovic al XIII-lea vizitează domeniul și construiește acolo o casă de vânătoare pe la 1624. După opt ani reușește să cumpere domeniul de la proprietari și începe să lărgească clădirea deja făcută. Dar succesorul său, Ludovic al XIV-lea, Regele-Soare, monarh absolut, este acela care transformă totul în palatul grandios, rafinat și elegant de astăzi. În 1682 Ludovic-Soare își stabilește reședința regală la Versailles, plecând de la Luvru, pe care îl dedică păstrării colecțiilor de artă. Cum construcția a noi palate pe acel domeniu și decorarea continuă a celui principal cerea o investiție masivă, iar visteria Franței nu o putea asigura, ministrul de finanțe, Colbert, este nevoit să se gândească la o nouă modalitate de a face bani. Astfel iau naștere manufacturile regale aparținând familiei Gobelin, unde se vor țese celebrele tapiserii în punct de goblen, meșteșug de lux care revigorează visteria regală și care avea să reprezinte o sursă principală de venituri pentru finanțarea extinderii complexului de palate de la Versailles.

La palat au mai avut reședința și următorii doi regi, Ludovic al XV-lea și al XVI-lea. Ultimul se mută pentru scurt timp, între 1715-1722 la Vincennes apoi la Paris, pentru a reveni la Versailles în cele din urmă. Cea mai importantă modificare adusă de el palatului este redecorarea apartamentelor reginei.

După 1830, când pe tron se afla regele Ludovic-Filip I, Versailles-ul devine pentru prima dată muzeu - de istorie a Franței. Iar astăzi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franței și ale lumii, un loc unde îți dorești mereu să revii, pentru că de fiecare dată mai rămâne ceva neexplorat sau pe care nu l-ai contemplat îndeajuns.


Pentru alte articole dedicate acestei excursii vizitați linkul excursie Paris-Coasta de Azur




luni, 1 septembrie 2014

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 4, Paris






Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 4, Paris
Cum spuneam în postarea precedentă, din cauza traficului extrem de aglomerat pe Germania, ajungem pe la 3 dimineața la Paris, la hotelul Campanile Bagnolet. Nu dispunem de prea mult confort, pentru că hotelul are camere mici, geamurile nu se deschid deloc, scrie pe ele că din rațiuni de securitate (! nu-mi dau seama cum ar putea intra hoții și de ce ar vrea să fure dintr-un hotel de 3 stele - adică de 2 de la noi), aerul condiționat este instalat per hotel și nu ai cum să-l oprești sau să-l reglezi pe o temperatură mai mare, iar la ora aia din noapte e chiar frig în camere. Mergem la recepție și aflăm că se oprește la 3 noaptea și se dă drumul din nou la 6 dimineața și că toate comenzile sunt la ei. In fiecare noapte tremurăm de frig iar colega mea de cameră pune câte un prosop pe grilajul de unde "bate vântul" ca să mai atenueze efectul. Internetul are o conexiune slabă, dar merge destul de bine în timpul zilei, când nu sunt mulți utilizatori conectați. Se face curat zilnic, se schimbă așternuturile și prosoapele zilnic, de curat este curat, nu am nimic de zis în această privință.

Partea cea mai bună a hotelului e că are lipit de clădire un mall cu un hipermarket Auchan și un McDonalds, și că atunci când ieși din hotel, dai de o stație de metrou (magistrala 3). Ca amplasare este și foarte aproape de castelul Vincennes, fostă reședință regală, care merită vizitat pe exterior (că interioarele sunt goale).

Cum somnul ne sărise, explorăm holurile de la etajele inferioare ca să găsim ieșirea pe terasă, la fumat. O găsim la etajul 1, unde se află și restaurantul, și unde un negru doarme pe un fotoliu cu picioarele pe măsuța din fața lui, în stil american. De altfel în tot hotelul personalul este cu foarte mici excepții, de culoare. Și încă ceva: Parisul pare invadat de populație afro; senzația mea este că peste 50% din parizieni sunt acum de rasă neagră. Dar asta intră în categoria "de-ale vremurilor". Acum douăzeci de ani, Parisul era plin de asiatici.

Eu și Anca suntem liniștite. Avem o zi de somn, pentru că vizitarea Parisului va începe astăzi după miezul zilei. Eu aleg să rămân la hotel, să mă odihnesc, să fac treburi casnice. Și chiar am avut o zi ca acasă: spălat ceva rufe, shopping la mall, stat pe net și văzut seriale.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 4, Paris
Dar Anca a mers să vadă Parisul. Orașul de azi este construit în jurul nucleului alcătuit din ceea ce se numește Ile de la Cite (Insula Cetății), insulă formată de uscatul de formă ovală cuprins între două brațe ale Senei. La început, adică acum peste 2000 de ani, cetatea se numea Luteția, dar în timpul dominației romane numele i s-a schimbat în Paris. Ile de la Cite este dominată de clădirea palatului de justiție și de catedrala Notre Dame, construită în stil gotic încă din 1163, catedrală sumbră, puțin luminată natural în interior, sursă de inspirație pentru Victor Hugo și al său celebru personaj cocoșat, din romanul Notre Dame de Paris, care își petrece aproape toată viața pe lângă zidurile acestui lăcaș.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 4, Paris
Peste Sena se trece pe poduri, mai noi sau mai vechi, cu nume mai sonore sau mai anonime. Pont Neuf, cel mai vechi pod din Paris care este încă utilizabil, emană istorie când calci pe el. Datează din secolul al 16-lea și pare cu mult mai solid, prin arcadele sale de piatră, decât unele construcții moderne.

În această primă zi de vizită s-a mers și la Luvru, fostul palat regal, fosta fortăreață construită de Filip al II-lea în sec. al 12-lea. În 1862 Ludovic Soare alege Versailles-ul ca reședință regală și lasă Luvrul drept locul unor colecții de artă. Napoleon, un fin cunoscător într-ale artelor, cerea conducătorilor teritoriilor cucerite să-i dea un fel de tribut în opere de artă pe care le depozita tot în Luvru. Astăzi palatul este unul dintre cele mai mari muzee de artă din lume, în care te întâmpină la intrare Victoria din Samotrace, apoi găsești micul pătrat de pe care de secole zâmbește enigmatic Gioconda.

Excursie Paris - Coasta de Azur: ziua 4, Paris

Târziu, seara, grupul s-a întors la hotel. A doua zi aveam iarăși să vedem Parisul, dar și Versailles-ul, de dimineață. Avea să fie o zi plină, cu multe obiective de văzut.


 Pentru alte articole dedicate acestei excursii vizitați linkul excursie Paris-Coasta de Azur

joi, 28 august 2014

Excursie Paris - Coasta de Azur: Munchen, Luxemburg




sau

Europa by Night


Excursie Paris - Coasta de Azur: Munchen, Luxembourg
Ajunsesem de cu seară la Munchen, la un hotel Ibis unde am avut o cazare foarte bună. Dimineața ne-am îmbarcat în autocar să vizităm orașul, și câteva puncte de interes.

Munchen-ul este capitala landului Bavaria, situat în sud-estul Germaniei, și ghida spunea că regiunea a avut întotdeauna o anumită autonomie, lucru de care bavarezii și mai ales munchenezii sunt foarte mândri. Orașul are o populație de cca 1,5 milioane de locuitori și este al treilea ca mărime din Germania după Berlin și Hamburg.

Prima și singura oprire a fost în piața pe care toată lumea o știe: Marienplatz. Este piața principală a orașului încă din secolul al 12-lea, din anul 1158, adică din același an din care datează prima atestare documentară a orașului,  și acolo se desfăceau produse agroalimentare în Evul Mediu. Piața este flancată la nord de Primăria Nouă iar la est de Primăria Veche, construită în stil gotic. Astăzi zona pieței reprezintă un pietonal aglomerat mai mereu și plin de turiști, astfel că locul e înțesat de magazine și restaurante. Sub piață se află o gură de metrou și o stație de tren.

Excursie Paris - Coasta de Azur: Munchen, Luxemburg

Excursie Paris - Coasta de Azur: Munchen, Luxemburg










Pe tot parcursul vizitei (de către grupul nostru) pieței, am dorit să văd altceva decât știam de demult, de acum 20 de ani când am mai fost pe același traseu al acestei excursii până la Paris, așa că acum am stat într-un superb parc din apropierea autocarului parcat (să fi fost parcul englez?) apoi am vizitat zona imediat înconjurătoare. La revenirea grupului am plecat cu autocarul mai departe, către Luxemburg. Eram curioasă cum s-a mai schimbat, ori dacă s-a mai schimbat ceva în micul ducat de când îl văzusem eu în 1995. Dar fiindcă era chiar în ziua de 15 august, adică în plin praznic al Fecioarei Maria (zi liberă în Germania și în alte țări), șoselele și autostrăzile erau super-aglomerate și mai mult stăteam decât rulam pe stradă. Din acest motiv am ajuns seara pe la 9 în Luxemburg. Am revăzut palatul ducal situat pe un delușor înconjurat de un fel de șanț foarte larg, probabil acel șanț cu apă care cândva proteja castelele medievale. Dacă acum două decenii dealul avea doar vegetație spontană, astăzi era amenajat cu superbe grădini.

Excursie Paris - Coasta de Azur: Munchen, Luxemburg
Ducatul de Luxemburg este un stat pitic între Franța, Germania și Belgia de cca 2,5 km pătrați. Istoria sa începe cu construirea castelului Luxemburg pe la anul 963. În 1354 comitatul este ridicat la rangul de ducat. Astăzi statul este o monarhie constituțională, conducătorul având titlul de Mare Duce, economia sa este una dintre cele mai dezvoltate din lume iar PIB*-ul pe cap de locuitor este dintre cele mai ridicate, astfel că Luxemburg-ul este una dintre țările cu un nivel de trai înalt. Este membru fondator al UE și a adoptat moneda euro încă din 1999.

În zona unde a parcat autocarul, era un obelisc înalt de 21 de metri cu statuia unei femei ținând o cunună de lauri deasupra capului, în vârf. Statuia este aurită motiv pentru care denumirea ei este the golden lady, adică doamna aurie. Monumentul a fost ridicat în cinstea voluntarilor care s-au alăturat forțelor aliate în Primul Război Mondial.

Excursie Paris - Coasta de Azur: Munchen, Luxemburg Excursie Paris - Coasta de Azur: Munchen, Luxemburg




















După aceea am plecat din micul stat vizitat la vreme de seară târzie, și ne-am îndreptat către Paris înarmați cu multă răbdare. Pe la 3 dimineața aveam să ajungem în orașul luminilor, adormiți, la hotelul Campanile Bagnolet din estul orașului, lângă o stație de metrou a magistralei 3 și lipit de un mall cu un supermarket Auchan în interior. Dar despre Paris, în postarea viitoare.


* PIB - prescurtare de la produs intern brut, indicativ macroeconomic calculat pe locuitor și pe an, care indică starea de sănătate a economiei unei țări sau regiuni.

Pentru alte articole dedicate acestei excursii vizitați linkul excursie Paris-Coasta de Azur

vineri, 22 august 2014

Excursie Paris - Coasta de Azur, Omnia Turism




sau

Europa by night


O să vedeți de ce concediul meu de anul acesta poate fi pus sub titlul de Europa by night. By very late at night, as zice (= Europa noaptea foarte târziu).
Am sa trec în revista trăsăturile principale ale fiecărei zile de excursie. Apoi voi relua filmul poveștii, mai ales al obiectivelor de vizitat, în articole separate. Excursia durează 12 zile (11 cazări) iar în acest circuit început pe data de 13 august 2014 am avut-o ca ghidă pe Mariana Petrescu.
Din păcate, deși se numește Coasta de Azur, în acest circuit am văzut Cannes timp de jumatate de oră și Nisa timp de o oră. Am mers de multe ori cu Omnia turism, dar circuit atât de suprarealist ca acesta nu am mai făcut. Acum când postez e ora 4 dimineața, aici in Padova unde abia am ajuns la hotel ... 

Excursie Paris - Coasta de Azur, Omnia Turism
Ziua 1 - plecarea de la București către Budapesta, cu oprire pe drum în locurile stabilite, pentru a lua toți turiștii. La vamă am așteptat câteva ore bune din cauză că am nimerit un convoi de autocare Eurolines în fața noastră care erau controlate la bagaje. Ajungem seara foarte târziu, după miezul nopții, la hotelul Oekotel Topart din Budapesta. Nu e nimeni la recepție, cheile ne sunt lăsate într-un fel de castronel. Cazarea este relativ ok, doar că nu există săpun!

Ziua 2 - plecare la Viena și vizită de o oră, apoi plecare către Salzburg - vizită o oră - și către Munchen. La cazare se ajunge din nou foarte târziu, fără un motiv special. Cazare la hotelul Ibis - de data asta o cazare ok, fără probleme.

Ziua 3 - vizită Munchen și plecare către Luxembourg și Paris. Datorită unor ambuteiaje se ajunge seara la Luxembourg și la ora 3 dimineața la Paris. Cazare la hotel Campanile de Bagnolet în cartierul de est. Hotelul are camere mici, geamurile nu se deschid deloc, aerul condiționat este instalat per hotel și nu ai cum să-l oprești sau să-l reglezi pe o temperatură mai mare. Mergem la recepție și aflăm că se oprește la 3 dimineața și se dă drumul din nou la 6 dimineața și că toate comenzile sunt la ei. In fiecare noapte tremurăm de frig iar colega mea de cameră pune câte un prosop pe grilajul de unde "bate vântul" ca să mai atenueze efectul. Internetul are o conexiune slabă, dar merge destul de bine în timpul zilei, când nu sunt mulți utilizatori conectați.

Zilele 4 și 5 - vizită Paris. Se ajunge de fiecare dată foarte târziu la hotel, după ora 11 noaptea, fără un motiv real. De exemplu în ziua 6 în loc să se alcătuiască un traseu eficient al obiectivelor de vizitat, ne-am "învârtit" de mai multe ori prin același loc la Place Concorde și Universitatea Sorbona în drum spre câte un obiectiv.

Ziua 6 - timp liber.

Ziua 7 - plecare spre Saint Etienne, pe valea Loarei. Vizită castelele Chambord și Blois. Ghida explică mai multe lucruri la fața locului și mai puțin în autocar. Ajungem la cazare din nou pe la miezul nopții, la hotelul Tenor, din cauză că este plasat în zona veche a orașului care are străduțe înguste tare și șoferii s-au chinuit mai bine de o oră să găsească hotelul și apoi să parcheze lângă el, ceea ce nu s-a reușit. Camerele în schimb, deși mici, sunt foarte curate, noi și cu paturi confortabile. Acum avem prosoape din plin :) Conexiunea internet este foarte bună.

Ziua 8 - plecare către Avignon, Cannes și Nisa. Avem de parcurs vreo 300-325 km*, atenție, drum care se parcurge în mod normal în cca 5 ore! Vizitele la Avignon și la Cannes durează o oră și jumătate, plus o pauză de masă la prânz de o oră. In total să zicem maxim 3 ore, 3 ore și jumătate, cu tot cu vreo 2 pauze de toaletă. N-am înțeles pe ce drum s-a făcut deplasarea, că s-a ajuns la miezul nopții la hotelul Premiere Classe din Nisa, pe care nu mai avem timp s-o vizităm, din păcate. S-au făcut niște manevre soferești cu autocarul pe drum (de pe autostradă se ieșea pe alte șosele, s-a mers pe niște serpentine, parcă ne cam învârteam în cerc, apoi intram iar pe autostradă fix în locurile unde trebuia plătit la porți. Ce au vrut șoferii cu manevrele astea, nu mă pricep să spun.). Astfel în Cannes s-a pierdut cca o oră la intrarea în stațiune și la plecare, când am pornit spre Nisa. Nu am înțeles de ce, s-a mers pe străzile înguste și în pantă care duc spre munte, când șoseaua cea mai accesibilă care leagă cele două orașe-stațiuni este aceea paralelă cu marea și în apropierea ei. Aceasta a fost seara cea mai "aprinsă" dintre turiști și ghidă.
A doua zi șoferii îmi explicau senin că distanța dintre Cannes și Nisa este de 40 de km ! Indicatoarele din Franța arătau doar 18 iar pe internet îmi dă 33,3 km.... Cert este că am ajuns în vreo 2 ore la Nisa, la hotelul care se află pe bulevardul principal, adică pe Promenade des Anglais.
Cazarea la Nisa a fost sub orice așteptări. Un hotel Etap sub o altă denumire, de o stea, foarte slab dotat. Modulul de plastic care constituie cabina de wc și de duș este ca pentru copii, că un adult nu poate sta pe scaunul de wc fără să se lovească la genunchi de ușă, iar în spațiul rezervat dușului nu te poți mișca. Fiecare dintre noi două are la dispoziție un prosop de mărime medie. Dar camera e triplă, oare a treia persoană cu ce se șterge? În baia noastră dușul este lipit cu scotch de furtun :) Geamul nu se deschide (nu pricep de ce este această măsură, cică de securitate, la unele hoteluri !!! ) în schimb așternuturile și camera sunt curate.

Ziua 9 - acum o jumătate de oră (adică pe la 3-4 dimineața) am ajuns la hotelul Florida Inn din Padova. Azi am vizitat Nisa, San Remo (unde din nou ne-au "croșetat" șoferii de pe autostradă pe șosele de-am amețit), Monte Carlo, parfumeriile Fragonard, Milano (la 9 seara), Verona (la miezul nopții). Mă întreb cine a făcut programul ăsta așa de încărcat și de imposibil de efectuat într-o zi normală de concediu.Ghida susține că trasele turistice sunt făcute de oamenii agenției care stau la birou și nu au habar de realitatea din teren. Mă întreb cam cât adevăr este aici. O fi și așa, dar acei oameni nu știu cam câți km se pot parcurge într-o zi ? Mă îndoiesc...

Ziua 10 - a fost in sfârșit o zi relaxantă în Veneția. Dar asta nu ne-a împiedicat să ajungem tot seara târziu la hotel, altul decât cel anunțat inițial. Hotelul a fost ok, dar internetul era pe bani, 50 de cenți jumătatea de oră iar micul dejun a fost aproape inexistent: un singur croissant mic și un ceai sa o cafea (NU ambele!)

Ziua 11 - am vizitat peștera Postojna din Slovenia (un punct forte al excursiei, peștera fiind foarte spectaculoasă) apoi am plecat spre Budapesta, la o croazieră pe Dunăre (by night, desigur), și am ajuns la hotelul Polus pe la 1 noaptea pt că șoferii spuneau că nu știu unde se află, nici ghida, iar GPS-ul i-a scos pe autostradă la vreo 25 de km în afara Budapestei (asta a fost explicația șoferilor pentru ocolul făcut). Noi, grupul din spatele autocarului, am făcut haz de necaz și am râs cu lacrimi, dar am crezut în sinea noastră că avem cazare ceva mai încolo de Budapesta, poate (din față nimeni nu ne spunea nimic, de ce am ieșit din Budapesta și încotro ne îndreptăm). Râsul ne-a pierit când am văzut că facem cale întoarsă, atâta drum. Cineva din față mormăia în barbă că mai bine luam drumul Aradului, și așa era cam dimineață ...  La hotel, altă dandana: ne așteptau abia în seara următoare. Așa că ne-au repartizat o grămadă de triple, o să vedeți voi cum și ce fel la postarea respectivă. În schimb micul dejun a fost consistent, inclusiv cu mâncare gătită, ceva ce până acum nu am mai văzut la masa de dimineață.

Ziua 12 - revenirea acasă. De la București la Piatra Neamț drumul a însemnat o fragmentare pe 3 bucăți (microbuz la ofertă :) până la Focșani, apoi trenul Mangalia - Suceava Nord care era supraaglomerat, apoi tranca-tranca, adică personalul de Bacău-P. Neamț) și o noapte nedormită, care a fost așa, ca un fel de cireașă pe tortul ultimelor 11 nopți nedormite ale excursiei.

Cam asta a fost excursia Paris - Coasta de Azur în 12 zile de la Omnia. Nervi, oboseală, nesomn, picioare umflate și dureroase, ocolișuri pe drum, vizite ratate (Balatonul, care nu s-a mai făcut deloc și Verona, vizitată la miez de noapte, când totul era, firește, închis) și o ghidă ostilă nouă de la bun început, cu o atitudine de mamă cicălitoare sau de profesor de prin alte vremuri față de turist (voi posta și un articol despre părțile bune și mai puțin bune ale d-nei Petrescu, inclusiv cu "perlele" dânsei, relativ numeroase, gramaticale sau de exprimare), multe mese la McDonalds, mese de prânz combinate cu cină, etc, etc, etc.

Dar excursia a însemnat și multe vizite - superficiale, din păcate - o vreme însorită, un grup de turiști în spatele autocarului care s-a închegat foarte bine și s-a amuzat perpetuu, o rupere de problemele cotidiene și/sau sufletești de dinainte. Cel puțin, de la mine așa s-a văzut.

Totuși, deși neajunsuri au fost de multe ori în excursiile pe circuitele Europei, ele fiind inerente până la un punct, de data asta prea s-a exagerat cu ajungerea foarte târziu la hotel seară de seară. Senzația constantă pe care am avut-o a fost că s-a făcut totul împotriva turistului, cel puțin de către șoferi+ghid, deși șoferii s-au purtat ok cu noi, însă rulatul pe autostradă cu 75-80 km la oră și pretextul că mașina are tahograf sau că e blocată electronic (dar după discuțiile aprinse din ziua 8 s-a mers și cu 110 !) au condus la această senzație permanentă că ni se face în ciudă. De parcă ghida și șoferii ar fi împotriva agenției Omnia încercând să facă tot posibilul să-i îndepărteze pe turiști de circuitele oferite de ei.

În urma acestei experiențe, mă alătur și eu acelora care, măcar pentru o vreme, vor alege ofertele altor agenții de turism, din țară și de ce nu?, poate chiar din străinătate.

Update 25 august: mulțumiri familiei Socaci din Panciu care s-a oferit să mă ajute cu transportul pe jumătate din ruta până acasă, astfel încât să nu fiu nevoită să aștept 6 ore în Gara de Nord.


* - 315 km este traseul conform celor spuse de 3 turiști care aveau GPS la ei. Pe internet sunt 465 km pe autostradă de la St. Etienne la Cannes. În orice caz, în acea zi am mers mai puțin pe autostradă, dar ore întregi prin niște serpentine prin munți, până câtorva li s-a făcut realmente rău, am traversat niște munți, ghida spunea că suntem în zona Ardenilor, care în franceză se spune zona Ardeche. Având în vedere că la Cannes am ajuns la 8.30, părerea mea este că s-a mers pe un drum foarte ocolitor și nu pe cel mai scurt drum dintre cele două localități.



luni, 11 august 2014

Doua saptamani de concediu





Azi îmi propusesem să postez ceva, la unul din serialele foarte urmărite la televizor. Dar a fost o zi super-ocupată, nebună, epuizantă. De la 5 dimineața sunt în picioare și bagajul nu e chiar gata. Cam așa ceva se întâmplă când trebuie să faci cuiva de mâncare pe 2 săptămâni, și să lași curățenie-bec celei care te ajută cu o mamă cu câteva probleme medicale delicate.

Dar să lăsăm morcovii din dos cu care plec la drum. Plec în concediu, asta e important. Și-mi doresc să vă iau și pe voi cu mine :)


Doua saptamani de concediu
Excursia pe care mi-am ales-o încă de astă primăvară traversează Europa până la Paris, acolo facem un popas de 4 zile, apoi o luăm în jos pe valea Loarei, stăm două zile și pe Casta de Azur și revenim acasă prin nordul Italiei și prin Croația. Dacă voi putea - sper să pot! - voi posta zilnic sau la două zile, câte ceva din cele mai frumoase locuri pe care le voi vedea în Franța.

Însă acum vă spun noapte bună! și ne vedem mâine la București.

Cum spuneam într-un alt articol, pentru fiecare om există o Nirvana interioară, un spațiu sufletesc, spiritual, un spațiu unde se atinge starea sublimă de bucurie și de înălțare. Unde sufletul se simte acasă, întreg, nepieritor și viu. Unde nu există tulburare și distrugere, unde calmul și pacea interioară te cuprind firesc și statornic. Nirvana mea o ating atunci când călătoresc. Atunci nu mai știu de timp, de zile, de data curentă, de nimic altceva decât de călătoria mea. Atunci trăiesc clipa, timpul se dilată până la dispariție, și rămâne doar bucuria de a fi.

P.S.

Mâine se poate să mai postez câte ceva din serialele voastre preferate. Dacă nu voi reuși - deși eu zic că da - cel puțin rezumatele la Dragoste la prima vedere le veți găsi pe blogul lui Cosmin, Pasiunile mele .
Lectură plăcută!





duminică, 30 martie 2014

Sejur de poveste

Ei bine trăim într­-o lume foarte ocupată, toată lumea are treabă, toată lumea trebuie să muncească şi nimeni nu are timp să se uite în jur la ceilalţi sau să se gândească măcar la o vacanţă, la un sejur de câteva zile în Thailanda ori în Turcia sau de ce nu în Japonia. De ce oare? Poate pentru că timpul nu le permite acest lucru şi pentru ei este foarte greu să plănuiască o astfel de vacanţă.

Ei bine site­ul pe care ne vom arunca astăzi privirile este Free­spirit, una dintre cele mai mari agentii de turism Bucuresti. Un site care se ocupă chiar cu acest lucru, organizează sejururi în cele mai exclusiviste locuri de pe planetă, dar nu numai. Poţi găsi foarte uşor o ofertă super avantajoasă pentru Roma sau Turcia. Un avantaj al site­ului este designul excepţional şi bineînţeles aşezarea informaţiei într­-un mod uşor şi accesibil clientului, care nu va fi nevoit să caute în zeci sau sute de locuri pentru a găsi o ofertă potrivită pentru ei.

De asemenea Motorul de căutare oferte vacanta in Thailanda este bine plasat în colţul din stânga sus, astfel tu vei putea ajunge foarte uşor la ceea ce cauţi. Poţi selecta criteriile care sunt cele mai potrivite pentru tine şi nu va mai trebui să cauţi prin alte sute de oferte sejur Republica Dominicana. Din punctul meu de vedere acest site nu pare a avea dezavantaje, mi se pare foarte ingenios şi creativ. Iar titlul o dovedeşte din plin, Free­Spirt­ parcă deja mi se adresează mie, un spirit liber, tânăr şi dornic de peripeţii şi adrenalina.

articol de MC


sâmbătă, 29 martie 2014

Ce pot sa fac in Bucuresti


Cand ajungi intr-un oras strain exista cateva aspect care trebuie luate in considerare si anume: transportul, cazarea, mancarea si distractia. Cei care au ocazia sa viziteze Bucurestiul trebuie sa fie bine informati in legatura cu posibilitatile pe care le au, deoarece oferta este diversa si ai de unde alege.

In ceea ce priveste transportul, poti merge cu metroul, autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul. Cei care stau bine din punct de vedere financiar, pot calatori prin Bucuresti cu masina personala sau cu o masina inchiriata, insa nu e o idee buna daca nu cunosti orasul sau daca masina pe care o conduci nu este dotata cu GPS. Daca vrei sa ajungi la destinatie rapid si sigur, poti opta pentru un taxi. Trebuie sa vii pregatit cu numere taxi Bucuresti si sa-i lasi pe profesionisti sa te duca la destinatie, fara a hoinari ore intregi ratacit prin oras. In ceea ce priveste cazarea, oferta completa de hoteluri din Bucuresti o poti consulta de acasa, apoi sa analizezi bine toate variantele si sa faci alegerea in functie de banii de care dispui sau de zona in care vrei sa locuiesti pentru perioada in care ai nevoie.

Poti alege un hotel in care ai incluse si mesele, sau poti merge sa mananci la diverse locatii din oras, pentru a vedea cat mai mult din marele oras. In ceea ce priveste distractia, poti consulta o lista concerte inainte sa vii, poate ai noroc sa vezi artistul favorit. Este posibil ca vizita pe care o faci sa fie in mod special pentru un concert. Insa daca vii cu alte planuri, potiparticipa la alte concerte, spectacole de teatru, meci de fotbal sau alte tipuri de activitati de petrecere a timpului liber.

articol de MC 


vineri, 28 martie 2014

Oferte de cazare

Uneori am lăsa toate lucrurile deoparte şi am pleca cât mai departe, în locuri liniştite unde să nu  fim nevoiţi să muncim sau să suportăm aglomeraţia oraşului sau zgomotul infernal. De asemenea  vacanţele sunt cele mai plăcute momente din viaţa noastră, pe care nu le uităm, pe care le iubim  şi mai ales plănuim şi aşteptam mereu. 

Site-­ul  portalturism.com  va  propune  cele  mai  interesante  vacanţe,  cu  cele  mai  atractive  oferte  de  cazare Predeal,  cu  un  design  un  pic  cam  aglomerat,  dar  cu  oferte  de  nerefuzat.  Informaţiile amănunţite pe care ţi le oferă despre oferte este un prim avantaj, pentru că tu poţi afla  toate detaliile doar apăsând pe un link, nefiind nevoit să cauţi în alte 10 locuri, de asemenea poţi  căuta o anumită ofertă după câteva criterii pe care le stabileşti chiar tu. 

Asta înseamă că îţi cauţi o  ofertă  după  condiţiile  şi  serviciile  de  care  tu  vrei  să  beneficiezi,  astfel  îţi  poţi  crea  o  ofertă  de  cazare in Azuga exact pe gustul tău şi al prietenilor tăi. Aglomeraţia  prezenta  pe  site  te-­ar  putea  influenţa  în  mod  negativ  în  căutarea  ta  şi  astfel  este  foarte posibil să nu ajungi la esenţa informaţiilor de care acest site dispune şi tu să pierzi o ofertă  interesantă. 

Caută în esenţă, căci ai de ce, acest site îţi propune cele mai bune oferte de cazare in pensiune in Muntii Rodnei.  Trebuie doar să ai un pic de răbdare şi să vrei să găseşti oferta cea mai potrivită pentru tine şi  bineînţeles pentru prietenii tăi de distracţie.


articol de MC pentru  


Bilete de vacanta

Vacanţele  sunt  unele  din  cele  mai  plăcute  momente  pe  care  le  putem  avea  în  această  viaţă.  Relaxare totală, prieteni şi atmosferă plăcută şi de ce nu confort şi siguranţă. Cele mai frumoase  vacanţe sunt bineînţeles cele în care eşti cu cei dragi ţie, dar fie că mergi doar cu persoana iubită  ori cu încă alţi 15 prieteni totul trebuie organizat din timp. De la bilete de avion Londra la cazare şi mâncare până  la traseu şi obiective turistice. Dar până la vizitarea obiectivelor turistice trebuie să ne ocupăm de  transport.  

Cum ajungem acolo? Site­-ul bileteavion.ro  se  ocupă  de  comercializare spre bilete avion bucuresti istanbul încă  din  anul  2003.  Ei  bine,  site­ul  deşi  la  prima  vedere  pare  dezorganizat  şi  mult  prea  încărcat ascunde oferte de nerefuzat. Clienţii care vor să îşi cumpere cele mai ieftine bilete de pe  acest site trebuie să se înarmeze niţel cu puţină răbdare şi apoi să se apuce de căutat. Cred că  dezordinea  şi  nuanţele  greşit  alese  ale  designului  sunt  singurele  dezavantaje  ale  acestui  site.  Avantajele fiind bineînţeles motorul de căutare al biletelor şi bineînţeles preţul acestora.

Ce ar mai  putea  îmbunătăţi  acest  site  pe  lângă  design?  Ei  bine  ar  putea  să  evidenţieze  secţiunile  „Cum  primesc/plătesc biletele?”, „Check-­in online” şi „Informaţii bagaje”, pentru că ele sunt până la urma  cele mai necesare informaţii pentru client. De multe ori clientul nostru este unul ocupat, care nu  are timp să caute şi de aceea noi trebuie să găsim o modalitate prin care informaţia să ajungă al  el simplu şi uşor, fără a necesita un efort suplimentar din partea lui. Desigur, puteti sa intrati sa va uitati si pe tarom romania.

articol de MC pentru  http://www.bileteavion.ro/